(video) În pas cu Paul. Un maratonist român aleargă 250 de km în Sahara, pentru inima copiilor

Paul Dicu - foto - facebook.com

foto – facebook.com/PaulDicuMarathonDesSables
articol – stiri.tvr.ro

Marathon des Sables e una din cele mai dure curse de anduranţă din lume, iar Paul Dicu participă pentru a cincea oară la Marathon de Sables. Ştirile TVR vor urmări zi de zi cursa lui Paul de anul acesta.

Marathon des Sables înseamnă 250 de km prin deşert, în 6 etape. Cea mai lungă etapă de anul acesta are între 90 şi 100 de km.

Orice pas contează. Orice pas înainte e un pas câştigat, spune maratonistul Paul Dicu. Şi precizează că nu e vorba de vreun pas metaforic, ci de paşi fizici.

Temperaturile ajung la 50 de grade în timpul zilei, iar noaptea, temperatura poate coborî la – 10 grade. Maratoniştii îşi duc singuri proviziile pentru o săptămână.

“E groaznic, e frumos, e urît, e enrvant, e foarte mişto, e foarte, cald…îţi vine să renunţi, nu-ţi mai vine să renunţi, rîzi, plângi, orăcăi, zbieri, cânţi, răcneşti….Aşa e să alergi prin deşert”, povesteşte Paul Dicu.

E o cursă de autosuficienţă, e o cursă în care nu ţi se dă aproape nimic decât apă şi asistenţă medicală la nevoie – şi apa raţionalizată. Cu restul, vii de acasă – cu mâncare, cu echipament, cu kit de supravieţuire, explică maratonistul.

Se alergă între 38 şi 88 de kilometri pe zi.

Paul Dicu aleargă la Marathon des Sables pentru “Inima Copiilor”

În ţară, oricine poate alerga “În pas cu Paul”.

Ştirile TVR vor urmări zi de zi cursa lui Paul de anul acesta.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

(video) Ştirile TVR aleargă, alături de maratonistul Paul Dicu, pentru copiii bolnavi de inimă

paul dicu

foto – captura video – stiri.tvr.ro
articol – stiri.tvr.ro

Ştirile TVR sunt alături de copiii bolnavi de inimă. Duminică la ora 14, în parcul Herastrau, lânga statuia lui Charles de Gaulle, reporterii, producătorii şi prezentatorii Ştirilor TVR vor alerga pentru organizaţia Inima Copiilor, în cadrul campaniei “În pas cu Paul”.

Ultramaratonistul Paul Dicu îşi începe duminică a cincea cursă de 250  de kilometri în Sahara. În fiecare an, românul a alergat pentru copiii bolnavi de inimă din ţara, încercînd să sensibilizeze lumea întreagă în privinţa problemelor pe care le au aceştia.

Anul acesta, Ştirile TVR se alătură campaniei prin care, pentru fiecare kilometru alergat, o companie de asigurări de viaţă oferă 2 euro.

Oricine poate face acest gest simplu. Asociaţia Inima Copiilor a finanţat, până acum, cu banii strânşi inclusiv din această campanie, cea mai bună secţie de terapie intensivă pentru nou-născuţi din sud-estul Europei, la Spitalul Marie Curie.

Toată săptămâna vei putea înregistra kilometrii alergați pe www.inpascupaul.ro și peFacebook.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

urmariti un reportaj despre Paul Dicu, maratonistul care aleargă în fiecare an pentru inima copiilor.
https://www.unitischimbam.ro/?p=12930

Se modifică proiectul pentru Prelungirea Ghencea: două benzi pe sens, trotuare de 1,5 m şi piste pentru biciclişti

Prelungirea Ghencea

foto – b365.ro
articol – Adrian Bărbulescu – cetateanul.net

Municipalitatea a decis vineri să modifice proiectul pentru Prelungirea Ghencea, în sensul în care strada va avea două benzi pe sens, trotuare de 1,5 m pe fiecare parte şi benzi pentru biciclişti, a anunţat pe Facebook primarul general Sorin Oprescu.

Vineri a avut loc o întâlnire cu specialiștii în infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, cu reprezentanții Grupului de Inițiativă Prelungirea Ghencea și cu reprezentanții Search Corporation. Aceştia din urmă au prezentat varianta revizuită a proiectului de supralărgire a străzii Prelungirea Ghencea, pentru care au fost propuși în bugetul pentru anul acesta 70 milioane de lei. Bugetul municipalității pentru anul 2015 va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului București, luni, 6 aprilie, la ora 13,00.

Conform noului proiect, arteră va avea două benzi de circulație pe fiecare sens, trotuare de 1,5 m și piste pentru bicicliști, pe ambele sensuri. „Reprezentanții municipalității au explicat că, în etapa următoare, se va realiză planul de coordonare a proiectului care va fi avizat de către toți deținătorii de utilități (Apanova, Enel, Distrigaz, Netcity etc) și se va defini culoarul de expropiere. După finalizarea acestei etape, Primăria Capitalei va demară procedurile de expropiere și, în paralel, procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor”, a scris Oprescu pe reţeaua de socializare.

Strada Prelungirea Ghencea este situată în zona de sud-vest a orașului şi face legătura între zonă centrală a orașului și Comună Domnești, prin Calea 13 Septembrie, B-dul Ghencea și Drumul Județean 602.

Primăria Municipiului București are în plan supralărgirea arterei pe o distanţă de 3,5 km, între Strada Brașov și limita administrativ-teritorială a Municipiului București.

articol preluat de pe http://cetateanul.net/