Somalia: Mai mulți morți în urma unui atentat cu bombă asupra unui microbuz al ONU

imageResize (8)

Foto: (c) Faisal Isse / Arhiva XINHUA
Articol: AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu)

Șase până la nouă angajați ai ONU în Somalia au murit luni dimineață într-o explozie a unui microbuz al ONU în localitatea Garowe, capitala regiunii autonome somaleze Puntland, informează luni AFP și Reuters, citând surse din poliție.

‘Credem că bomba era instalată pe microbuz și a fost detonată în apropierea birourilor ONU’, a declarat Abdulahi Mohamed, un responsabil al poliției din Puntland citat de AFP, în contextul în care inițial se credea că explozia a fost provocată de o mașină capcană la intrarea taberei ONU.

‘Baza ONU nu a fost afectată și nu a fost o mașină-capcană’, a precizat responsabilul citat. Potrivit AFP, numărul morților este de șase, printre care un străin. ‘Am confirmat moartea a șase angajați ai ONU, între care un străin’, a mai spus el.

Alte surse de securitate citate de AFP susțin că este posibil ca explozia să fi fost provocată de detonarea unei bombe artizanale instalate pe carosabil la trecerea autovehiculului ONU.

Pe de altă parte, Reuters scrie că numărul morților este de nouă, în atac pierzându-și viața șapte somalezi și doi kenyeni.

Mohamed Abdi, un polițist prezent la fața locului, susține că autoritățile suspectează un atac al militanților al-shebab.

‘O explozie a lovit autobuzul care transporta angajați ai ONU la biroul organizației. Cel puțin nouă oameni au murit’, a afirmat el pentru Reuters.

În ultimii ani militanții al-shebab au comis mai multe atacuri asupra unor oficiali ONU în Somalia, cel mai frecvent în capitala Mogadiscio, unde ONU ajută guvernul sprijinit de Occident să reconstruiască țara după peste 20 de ani de război civil, notează Reuters.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

Iohannis începe, luni, a treia rundă de consultări cu partidele, pe tema reformei electorale

klaus-iohannis-declaratie-octav-ganea

foto – Mediafax
articol – Valentina Postelnicu

Preşedintele Klaus Iohannis va începe, luni, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi în Parlament, alte subiecte de discuţie fiind blocarea cererilor justiţiei de către Legislativ şi votul pentru diaspora.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că cea de-a treia serie de consultări preşedinte-partide va viza “stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara graniţelor”.

De asemenea, pe agenda întâlnirilor se vor mai afla “discuţii referitoare la procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului, precum şi alte teme de interes public”.

Discuţiile de la Palatul Cotroceni vor avea loc între orele 10.00 şi 17.00. La fel ca la precedentele consultări, este posibil ca, la finalul discuţiilor cu partidele, preşedintele Klaus Iohannis să susţină o declaraţie de presă.

Programul consultărilor începe la ora 10.00, când vor intra la discuţii reprezentanţii Partidul Social Democrat, la ora 11.00 vor intra cei ai Partidul Naţional Liberal, iar la ora 12.00 este programată Uniunea Naţională pentru Progresul României.

La ora 15.00, şeful statului va avea consultări cu Partidul Conservator, la ora 16.00 cu Uniunea Democrată Maghiară din România, iar la ora 17.00 cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că mandatul social-democraţilor la consultările de luni de la Palatul Cotroceni va viza “reforma electorală”, un sistem care să asigure la alegeri votul tuturor cetăţenilor “din afara ţării şi din ţară”.

Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, la ieşirea de la congresul UDMR, cu ce mandat se va prezenta PSD la consultările de luni de la Cotroceni, Victor Ponta a răspuns:”Reformă electorală, aşa cum am stabilit. Asta înseamnă un alt sistem pentru alegerile parlamentare, pentru alegerile locale şi pentru asigurarea votului tuturor cetăţenilor şi din afara ţării şi din ţară”.

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că mandatul PNL în consultările cu preşedintele Klaus Iohannis va fi axat pe susţinerea unei legislaţii electorale îmbunătăţite, liberalii pledând pentru adoptarea şi publicarea în MO a legii privind alegerile locale în mai.

Potrivit Alinei Gorghiu, pe tema legislaţiei electorale, un obiectiv foarte important, din punctul de vedere al PNL, este introducerea votului prin corespondenţă pentru diaspora.

”PNL şi-a asumat susţinerea cerinţei românilor din străinătate de a putea vota mai uşor şi a depus deja un proiect de lege în acest sens. Aşteptăm de la PSD un răspuns clar în această materie, astfel încât la alegerile parlamentare din 2016 să avem deja votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate”, a precizat Gorghiu.

Alina Gorghiu a anunţat că liberalii vor susţine la consultările de la Cotroceni adoptarea rapidă a legislaţiei privind alegerile locale, pentru ca noua legislaţie să fie deja publicată în Monitorul Oficial până la sfârşitul lunii mai.

cititi mai mult pe http://m.mediafax.ro/politic/iohannis-incepe-luni-a-treia-runda-de-consultari-cu-partidele-pe-tema-reformei-electorale-14128462#

Fed Cup: Alexandra Dulgheru a învins-o pe Abanda, iar România s-a calificat între cele mai bune opt echipe din lume

alexandra-dulgheru-afp

foto – Mediafax
articol – Adrian Petculescu – Mediafax

Jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, a învins-o, duminică, pe Francoise Abanda, 260 WTA, aducând României punctul victoriei în întâlnirea cu Canada, scor 3-1, şi calificarea pentru prima dată din 1981 între cele mai bune opt echipe feminine de tenis din lume, în Grupa Mondială a Fed Cup.

Dulgheru s-a impus, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, după un meci care a durat două ore şi 11 minute.
România a participat ultima dată în Grupa Mondială în 1992, dar atunci evoluau 16 echipe în principala divizie a competiţiei.

“Sunt foarte bucuroasă. Andreea Mitu a făcut un meci mare. Am fost foarte obosită, am încercat să cred, am zis să am totul. E o suprafaţă ciudată, Abanda e o jucătoare bună, e nu e rea deloc… A fost un moment când nu simţeam bine jocul, asta e, am zis să lupt până la capăt. Am zis că voi câştiga dacă am mai multă răbdare ca ea şi dacă nu, aia e. E o suprafaţă rugoasă. Mă bucur că nu am dat în arbitru, Abanda era ca un pereţel, trebuia să schimb ritmul. Am schimbat tricoul, trebuia, era ud. Merităm să fim în Grupa Mondială, restul vedem mai departe. Fed Cup îmi dă aripi, am câştigat două meciuri, ajung acasă, abia aştept”, a declarat Dulgheru, la Dolce Sport.

Tot duminică, Andreea Mitu, locul 104 WTA, s-a impus, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, în faţa sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, aducând echipa tricoloră în avantaj, scor 2-1, în întâlnirea cu Canada, de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

Sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda, locul 260 WTA, în primul meci al întâlnirii dintre Canada şi România.

În a doua partidă, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, s-a impus, tot sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, în faţa sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că România a egalat, 1-1, scorul în întâlnirea cu Canada, după prima zi.

România va evolua în 2016, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, alături de una dintre echipele din Rusia, Cehia, Germania, Franţa, Italia, Olanda şi Elveţia. Partidele vor avea loc în sistem eliminatoriu, adversara tricolorelor urmând a fi cunoscută după o tragere la sorţi.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro