Ungaria: Premierul Viktor Orban relansează dezbaterea privind pedeapsa cu moartea

Viktor Orban  - Foto: (c) Attila Volgyi / XINHUA

Foto: (c) Attila Volgyi / XINHUA
Articol: AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu)

Premierul ungar Viktor Orban a relansat marți dezbaterea privind reintroducerea pedepsei cu moartea în țara sa, o măsură oficial interzisă de dreptul european, dar solicitată de opoziția de extremă dreapta, transmite AFP.

‘Problema pedepsei cu moartea trebuie să fie repusă pe agendă în Ungaria”, a declarat Orban. El a subliniat că legislația ungară, deja una dintre cele mai represive din Europa având pedepse de închisoare pe viață ce nu pot fi comutate, nu este suficient de descurajantă.

Abolită în Ungaria în 1990, după revenirea la democrație, pedeapsa capitală nu poate fi reintrodusă în virtutea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, organizație la care țara a aderat în 2004.

Fost reprezentant al opoziției liberale în timpul regimului comunist, Viktor Orban a fost constant criticat pentru tendințele autocratice după revenirea sa la putere, în 2010, după ce mai ocupase fotoliul de prim-ministru al Ungariei între 1998-2002.

Vineri, guvernul de la Budapesta și-a anunțat intenția de a organiza un referendum cu privire la oportunitatea înăspririi legislației privind refugiații, adaugă sursa citată.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro

(video) SUA: Proteste violente la Baltimore după moartea unui tânăr afroamerican reţinut de poliţie

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

foto – adevarul.ro
articol – Viorica Marin – adevarul.ro

Noi proteste violente au avut loc, sâmbătă noaptea în Baltimore, faţă de moartea unui afroamerican care a fost rănit grav în timp ce era reţinut de poliţie. Un marş pe străzile oraşului a degenerat în altercaţii violente între manifestanţi şi forţele de ordine.

Proteste violente la Baltimore - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Demonstranţii au spart magazine şi au încercat să incendieze maşini de poliţie. În cele din urmă, au fost dispersaţi. Au vrut să ştie ce s-a întâmplat cu Freddie Gray, un tânăr de culoare care a murit în spital din cauza unor leziuni la coloana vertebrală, dupa ce fusese arestat. Poliţia nu a reuşit să prezinte până acum o explicaţie plauzibilă a motivului pentru care Gray a fost reţinut.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Gray a murit la o săptămână după ce a fost reţinut de poliţiştii care l-au urmărit prin oraş şi l-au târât până la dubă. El suferise leziuni la coloana vertebrală.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Poliţia a recunoscut vineri că Gray, în vârstă de 25 de ani, ar fi trebuit să primească îngrijiri medicale pe loc, în momentul arestării, înainte de a fi urcat în dubă încătuşat şi fără centură de siguranţă.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

“Nimeni, în afară de ofiţerii şi agenţii implicaţi în operaţiune – acum suspendaţi – nu ştie exact ce s-a întâmplat în dubă. Cert este că, după jumătate de oră, tânărul nu mai putea să vorbească sau să se mişte. Autorităţile încearcă să se disculpe, dar nimeni nu vrea să ia răspunderea asupra sa”.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Scenele haotice au determinat-o pe sora geamănă a lui Freddie Gray să facă apel la pace, într-o conferinţă alături de primarul oraşului. “Familia mea vrea să spună: vă rugăm, încetaţi violenţa. Freddie Gray nu ar vrea asta”, a afirmat ea.

Sâmbătă seara, grupuri de protestatari au mărşăluit de la Primărie către stadionul de baseball Camden Yards, unde echipa Baltimore Orioles a jucat împotriva Boston Red Sox. Fanii au fost rugaţi să rămână pe stadion până ce poliţia va evacua intersecţia din apropiere.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Între timp, un grup mai mic a spart un magazin şi a aruncat mese şi scaune pe geam. Un alt grup a spart geamurile unui magazin dintr-un mall, iar un protestatar a aruncat cu un tomberon incendiat spre poliţişti.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Un grup de protestatari a spart geamurile a cel puţin trei maşini de poliţie şi s-a luat la bătaie cu fanii echipelor de baseball în faţa unui bar.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Comisarul de poliţie Anthony Batts a afirmat că 1.200 de poliţişti au fost mobilizaţi în oraş pentru a menţine ordinea. Cel puţin cinci poliţişti au fost răniţi, iar 12 persoane au fost arestate.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Pompierii au estimat că aproximativ 1.200 de persoane s-au adunat sâmbătă după-amiază în faţa Primăriei pentru a protesta faţă de moartea lui Gray la 19 aprilie, care a declanşat proteste aproape zilnice.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Nu este pentru prima dată când poliţia din Baltimore a intervenit cu brutalitate. Autorităţile locale sunt anchetate de Departamentul de Justiţie de la Washington pentru muşamalizarea unui alt caz. Acum doi ani alt tânăr de culoare a murit după o altercaţie cu poliţişti. Cei vinovaţi nu au fost traşi la răspundere.

Proteste violente la Baltimore  - foto preluat de pe adevarul.ro

Proteste violente la Baltimore – foto preluat de pe adevarul.ro

Baltimore este unul dintre oraşele cu cea mai mare rată a criminalităţii din SUA. În ultimii 50 de ani, populaţia s-a înjumătăţit. Peste 60% dintre cei rămaşi sunt afro-americani. Aceştia sunt subreprezentaţi în instituţiile locale.

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Atelier de instalat sistemul GNU (2)

Fundatia Ceata - foto preluat de pe ceata.org

foto si articol - ceata.org

București, România — miercuri, 29 aprilie 2015, orele 17:00 — et. 1, ActiveWatch, calea Plevnei nr. 98, bl. 10C.

Data 29 aprilie 2015
Orele 17:00
Orașul București, România
Sala et. 1
Gazda ActiveWatch
Adresa Calea Plevnei nr. 98, bl. 10C
Calendar vCal, iCal

La cererea utilizatorilor, Fundația Ceata organizează încă un atelier consecutiv de instalat distribuții libere ale sistemului GNU, în cadrul laboratorului Sponge.

La atelier, participanții sunt așteptați să se prezinte cu calculatoarele lor portabile. Fiecărui participant i se recomandă să vină cu bateria încărcată, încărcătorul și un disc video de 4,7 GO sau o memorie pe USB de minim 2 GO.

Voluntarii noștri îi vor asista pe participanți în procesul de instalare de distribuții libere ale sistemului GNU cu nucleul Linux, la alegere între Trisquel și Parabola. După instalare, vor fi prezentate cele mai utile aplicații din sistem, inclusiv terminalul, împreună cu câteva comenzi de bază.

Participarea este gratuită, dar necesită înscrierea în prealabil. Dacă doriți să participați la acest atelier, vă invităm să vă înscrieți completând formularul de mai jos:

Despre Fundația Ceata

Fundația Ceata este o fundație românească dedicată libertății digitale și aliniată la filozofia programelor libere a proiectului GNU. Ceata și-a început activitatea ca grup informal pe 10 iunie 2008 și a devenit fundație pe 15 februarie 2013. Încă de la formarea sa, Ceata se ocupă cu activismul pentru programe libere, cu organizarea de evenimente pe tema libertății digitale și cu realizarea de programe libere și de lucrări de cultură libere.

Vă rugăm să sprijiniți activitatea Fundației Ceata prin sponsorizări, donații regulate ca membru susținător, prin donații unice sau prin ajutor ca membru voluntar.

Licența articolului

Ca toate paginile acestui sit, și acest articol este pus la dispoziție de Fundația Ceata sub licența liberă CC-BY-SA – atribuire și distribuire în condiții identice. Dacă difuzați acest articol, vă rugăm să specificați sursa și licența articolului, eventual modificat.

articol preluat de pe https://ceata.org