test

11 aprilie 2026

 

Sărbătoarea luminii fără de apus

Sfintele Paști reprezintă inima universului creștin, momentul în care cursul istoriei se schimbă definitiv prin biruința vieții asupra morții. Nu este doar o sărbătoare a calendarului, ci evenimentul central care oferă sens existenței umane, transformând suferința în speranță și mormântul în izvor de lumină. Învierea Domnului este temelia pe care s-a clădit întreaga noastră civilizație spirituală, fiind garanția că adevărul și iubirea au ultimul cuvânt.

Sub pilonul Identitate, privim Sfintele Paști ca pe reperul suprem care ne definește ca popor și ca indivizi, amintindu-ne de capacitatea noastră de regenerare și de forța spiritului de a depăși orice întuneric. Prin Memoria Timpului, recuperăm astăzi bucuria pascală nu doar ca pe un ritual strămoșesc, ci ca pe o necesitate a prezentului: aceea de a ne ancora viața într-o verticalitate care privește spre veșnicie. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această zi ca pe fundamentul oricărei schimbări autentice, înțelegând că dincolo de orice jertfă se află promisiunea unei înnoiri totale.

---

 

Sfintele Paști

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Stihuri:

Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur.

După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat.

Numim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie și tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit Ia cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi.

Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri.

Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi.

 

Iar învierea Domnului, așa s-a petrecut: La miezul nopții pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat și un înger s-a pogorât și a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostașii văzând aceasta, s-au înspăimântat și au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopții, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăiește Evanghelia de la Matei, ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena. Ea a văzut și pe îngerul, ce sta pe piatră, și plecându-se, a văzut și pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit învierea Domnului și au grăit:

„A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”.

Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcărați, la Petru și la Ioan, și le-a vestit lor învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Mărie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le:

„Bucurați-vă!”

Drept era, ca seminția femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca una ce a auzit mai întâi:

„întru dureri să nască fii”.

Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat și s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit Ia groapă și Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul și a pipăit giulgiul și mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8).

Magdalena, spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăși împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor și au stat afară și plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit:

„Femeie de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”.

Și îndată s-au ridicat cuprinși de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând și părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis:

„Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri,

Mântuitorul a grăit Magdalenei:

„Mărie!”;

iar ea înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis:

„Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le, cele ce ai văzut și auzit”;

și Magdalena a făcut așa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăși la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana și cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui și, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea și între ele era și Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numește Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se știe însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoșilor; alții când s-a întâmplat cutremurul, iar alții într-altă dată.

Deci așa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit și au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceștia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopții și L-au furat. În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunați laolaltă de frica iudeilor, și ușile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânșii, că era cu trup nestricăcios, și ca de obicei le-a vestit lor:

„Pace vouă!”

Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult și au primit prin suflare, mai desăvârșită lucrarea Preasfântului Duh.

 

În ce privește însă, învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, așa să știi: Joi seara și Vineri ziua, fac o zi (așa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea și Sâmbăta întreagă, fac altă zi; – iată deci a doua zi.

Altă zi o face noaptea de Sâmbătă și o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înțelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar și ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea;

de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înțelegeți-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua și noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi.

în sfârșit ziua Sâmbetei și noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deși Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuși binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt.

A Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin!

 

Sfintele Paști

Sfintele Paști (gr. Πάσχα) reprezintă sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Paște este transcrierea cuvântului grec, care la rândul lui este transcrierea ebraicului pesach, ambele cuvinte însemnând trecere sau traversare.

Sfintele Paști ortodoxe, de obicei, sunt mai târziu cu una sau cu cinci săptămâni față de sărbătoarea similară a creștinilor care țin de calendarul gregorian.

Totuși, ocazional, Sfintele Paști pot fi la o distanță de două, patru sau șase săptămâni (dar niciodată trei) din cauza faptului că vechiul calendar iulian folosește o formulă diferită de pascalie la calcularea datei Sfintelor Paști.

Această formulă a fost stabilită și acceptată la Sinodul I Ecumenic.

 

Semnificația teologică a Învierii Domnului

Învățătura despre învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinței creștine:

“Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră“, spune apostolul Pavel (I Corinteni 15, 17).

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi și a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte și a treia zi a înviat din morți (Crezul).

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Prăznuirea Sfintelor Paști

Învierea Domnului Iisus Hristos din morți este centrul credinței creștine ortodoxe.

Sărbătoarea este precedată de douăsprezece săptămâni de pregătire, care sunt împărțite în: duminicile premergătoare postului, Postul mare și Săptămâna Patimilor.

Credincioșii încearcă să parcurgă această perioadă cu smerenie, iertare, împăcare, rugăciune, post, generozitate și studiul elementelor credinței.

La sosirea sărbătorii, se țin mai multe slujbe îmbinate într-una singură.

Slujba Învierii este alcătuită în timp de Sfinții Părinți ai Bisericii, și în special de sfântul Ioan Damaschinul (†748) pentru unele părți esențiale, cum ar fi Canonul Paștilor și Stihirile Paștilor (a se vedea mai jos capitolul Imnografie).

 

Slujba de la miezul nopții

La ceva timp după miezul nopții din Sâmbăta Mare se ține slujba numită Slujba de la miezul nopții.

În practica slavă, preotul intră în mormânt și ia epitaful, îl duce prin Ușile Împărătești și îl așază pe masa altarului unde rămâne timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului.

În practica bizantină, epitaful este deja scos din mormânt (în timpul slujbei numită Prohodul Domnului din Vinerea Mare, seara).

 

Slujba învierii

Slujba învierii începe cu o procesiune care are loc la miezul nopții.

Credincioșii ies din biserica neluminată cântând, purtând steagurile, icoane, lumânări și Evanghelia (liturgică).

Procesiunea ocolește biserica și se întoarce în fața ușilor principale care sunt închise.

În practica greacă, antiohiană și românească, acum se citește Evanghelia care spune că mormântul este gol.

În cultul ortodox sirian și cel românesc (pe alocuri și la greci), după citirea Evangheliei, preotul bate în ușă și poartă un dialog cu o persoană din biserică, strigând cuvintele Psalmului 23, 7-10:

„Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.”

În cultul slav nici una din aceste practici nu există.

Apoi, se cântă troparul pascal pentru prima dată, împreună cu versurile Psalmului 67 (68) care vor preceda toate slujbele acestei perioade:

Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmașii Lui, și fugind de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El !
Precum se împrăștie fumul și nu mai este, precum se topește ceara de la față focului topește fumul de la fața focului,
Așa pier păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iară drepții se veselesc.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!
Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând,
și celor din morminte viață dăruindu-le.

Ușile sunt deschise și credincioși intră în biserică.

Biserica este luminată și împodobită cu flori.

Este mirele ceresc și simbolul mormântului gol.

Preoții au veșminte albe, simbolul hainelor strălucitoare ale învierii de obște.

Icoana Sfintelor Paști, este așezată în mijlocul bisericii, acolo unde mai înainte a fost epitaful.

Îl arată pe Hristos spărgând porțile iadului și eliberându-i pe Adam și Eva din robia morții.

Preoții spun frecvent către credincioși: „Hristos a înviat!” – iar credincioșii răspund: „Adevărat a înviat!” – și cădește icoanele și poporul.

După intrarea în biserică, se cântă canonul pascal atribuit Sfântului Ioan Damaschinul împreună cu troparul Învierii ca refren repetat frecvent.

Slujba se termină cu stihira pascală:

Ziua învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le !

 

Ceasurile

Apoi, în unele tradiții, se cântă Ceasurile Sfintelor Paști.

În concluzie, preotul sau preoții citesc solemn Predica de Sfintele Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Această predică este o invitație adresată tuturor credincioșilor să uite de păcate și să se bucure pe deplin de sărbătoarea Învierii lui Hristos.

 

Sfânta Liturghie

Apoi, urmează Sfânta Liturghie care începe cu cântarea, încă o dată, a troparului festiv împreună cu versurile Psalmului 67 (68).

Antifoanele Liturghiei sunt versuri speciale din psalmi care măresc și slăvesc mântuirea Domnului.

Apoi, troparul este repetat iarăși și iarăși.

Versul botezului din Galateni: Căci, câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat (Galateni 3:27) înlocuiește trisaghionul.

Citirile îi duc înapoi în timp pe credincioși, la începuturi, și prezintă creația și re-creația lumii prin Cuvântul Viu al lui Dumnezeu, Fiul Său Iisus Hristos.

Citirile din Apostol sunt din Faptele Apostolilor și constau în primele nouă versuri. Citirea din Evanghelie constă din primele șaptesprezece versuri din Evanghelia după Ioan. Există obiceiul ca în această zi să fie citită Evanghelia în mai multe limbi.

Apoi continuă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ca de obicei. Troparul Învierii se cântă iarăși și iarăși. Este cânta și în timpul împărtășirii credincioșilor. Pentru creștinii ortodocși, Împărtășirea în ziua Sfintelor Paști este foarte importantă. Multe parohii iau predica pascală a Sfântului Ioan Gură de Aur ca atare și îi împărtășesc pe toți credincioșii care participă la slujbă.

 

Ziua neînserată

Pentru ortodocși, sărbătoarea Sfintelor Paști revelează misterul zilei a opta. Nu este numai o rememorare a zilei istorice a Învierii Mântuitorului. Este și o cale de a experimenta o creare din nou a lumii, o gustare a noii și fără de sfârșit Împărății a lui Dumnezeu.

Această nouă zi este exprimată pe înțelesul credincioșilor prin lungimea slujbelor pascale, prin repetiția slujbelor din Săptămâna luminată și prin acele aspecte importante care se mențin în slujbe în următoarele patruzeci de zile până la Înălțarea Domnului. Aceste patruzeci de zile sunt tratate ca una singură.

 

Alte tradiții

Adesea, feluri de mâncare care au fost oprite în perioada postului, sunt aduse în coșuri pentru a fi binecuvântate de preoți. Acestea sunt, de obicei: ouă, brânză, carne, prăjituri. Toate acestea, sunt apoi mâncate după Sfânta Liturghie.

În cultul grec, după Liturghie se mănâncă supă de miel sau alte mâncăruri cu carne de miel. În cultul slav sunt împărțite mâncăruri care au fost binecuvântate înainte.

În România există tradiția de a sfinții pâine (uneori cu imaginea Crucii sau a Învierii desenate pe ea) numită Paști. Această pâine este sfințită la Liturghia din Sâmbăta Mare sau spre sfârșitul Sfintei Liturghii din ziua de Paști în memoria lui Hristos cel Înviat, Care este „Pâinea Vieții Eterne coborâtă din Ceruri și care ne hrănește cu hrana milei Sale divine.” Această pâine, stropită cu vin, este împărțită credincioșilor în loc de anafură și se mănâncă dimineața înainte de orice altceva pe toată durata Săptămânii Luminate.

De asemenea, credincioșii schimbă între ei sau ciocnesc ouă vopsite cu vopsea roșie. Oul roșu simbolizează viața cea nouă, primită prin Sângele Mântuitorului.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Imnografie

Tropar (Melodie aparte)

Hristos a înviat din morți,
cu moartea pe moarte călcând,
și celor din morminte viața dăruindu-le!

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 1:1-17

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

Acesta era întru început la Dumnezeu.

Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.

Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.

Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.

Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.

În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.

Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,

Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.

Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.

Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos

---

 

Lumina Învierii, izvorul schimbării noastre

Sfintele Paști nu reprezintă doar finalul unui parcurs de asceză, ci începutul unei vieți trăite în lumina demnității și a iubirii. Această sărbătoare ne reamintește că, în Memoria Timpului, nicio jertfă făcută pentru adevăr nu rămâne nerăsplătită și că întunericul nu are niciodată ultimul cuvânt. Sub pilonul Identitate, Învierea rămâne ancora care ne ține uniți și ne dă forța de a ne reconstrui, indiferent de încercările istoriei. Pe platforma Uniți Schimbăm, primim această lumină ca pe un îndemn la o transformare autentică, fiind încredințați că spiritul pascal ne poate ghida spre o societate mai dreaptă, clădită pe verticalitate și respect față de viață. Hristos a Înviat!

 

Nota Editorială:

Documentarea acestui material s-a bazat pe informațiile oferite de platformele ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.

Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.