(video) Klaus Iohannis: Este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie prim-ministru
foto – stiri.tvr.ro
articol – facebook.com/klausiohannis
Astăzi Direcția Națională Anticorupție a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situație imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia prim-ministrului Victor Ponta. Aceste considerațiuni și solicitarea de demisie, le-am comunicat prim-ministrului într-o discuție pe care am avut-o în cursul zilei de astăzi.
Astăzi Direcția Națională Anticorupție a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situație imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia prim-ministrului Victor Ponta. Aceste considerațiuni și solicitarea de demisie, le-am comunicat prim-ministrului într-o discuție pe care am avut-o în cursul zilei de astăzi.
Posted by Klaus Iohannis on 5 Iunie 2015
articol preluat de pe https://www.facebook.com/klausiohannis
Klaus Iohannis: Este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie prim-ministru
articol – stiri.tvr.ro
“Victor Ponta mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia n.r.), se va sfătui, probabil cu colegi din partid, şi va lua, în consecinţă, o decizie”, a redat şeful statului din convorbirea tête-à-tête cu premierul. “Suntem într-o fază foarte intensă de luptă anticorupţie care arată (…) că foarte mulţi politicieni de la noi fie sunt acuzaţi de corupţie, fie dovediţi de corupţie, fie învinuiţi de corupţie. Este o situaţie îngrijorătoare pentru noi, fiindcă ne dăm seama cât de mulţi politicieni care au condus până acuma România au fost în situaţia de a fi pur şi simplu corupţi”, a subliniat preşedintele
Interviu cu președintele României, Klaus Iohannis
“Este într-adevăr o situaţie nemaiîntâlnită şi care are o greutate politică deosebită. Faptul că primul ministru în funcţie este acuzat de fapte penale, deocamdată este învinuit, ne pune într-o situaţie – pe noi, ca şi ţară – o situaţie care trebuie gestionată repede şi bine, pentru că, după părerea mea, este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie prim ministru, cum este evident şi clar pentru toată lumea că România, în acest moment nu-şi permite o criză politică. Din aceste considerente, am solicitat primului ministru şi într-o convorbire tête-à-tête pe care am avut-o, şi public, demisia”, a declarat Klaus Iohannis.
“După părerea mea, este singura posibilitate acum de a ieşi repede din această situaţie. Evident, prezumţia de nevinovăţie funcţionează – prezumţia de nevinovăţie funcţionează pentru orice persoană – însă, în politică, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Şi un politician cu o funcţie foarte înaltă în stat, care este acuzat de fapte penale, oriunde în lume îşi dă demisia, tocmai pentru a nu periclita în niciun fel imaginea ţării pe care, în definitiv, o reprezintă.
Mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia n.r.), se va sfătui, probabil cu colegi din partid, şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia”, a subliniat şeful statului.
În privinţa anunţului făcut pe Facebook de Victor Ponta privind faptul că nu va demisiona, preşedintele a replicat:
“Asta rămâne de văzut. Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte putem să spunem în această situaţie, trebuie luate cu anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi, sper, în cursul săptămânii viitoare, să avem un deznodământ al acestei etape din criza politică. Nu trebuie să ne facem iluzii – orice s-ar întâmpla, situaţia este delicată, este complicată”.
Întreaga situaţie va fi abordată luni, la consultările cu liderii partidelor, ce au avut ca temă iniţială Strategia de Apărare pe care preşedintele doreşte să o prezinte în Parlament. “Abia luni voi avea ocazia şi nici nu caut mai repede ocazia să discut cu ceilalţi lideri politici”, a subliniat şeful statului.
“Eu am înţeles din comunicarea făcută de DNA că se solicită sau s-a solicitat deja permisiunea pentru începerea urmăririi penale – în Camera Deputaţilor va fi această solicitare. În cazul în care această solicitare este acceptată, se intră în fază de urmărire penală, care permite anumite acţiuni şi din partea preşedintelui, iar, sigur, ulterior vom vedea iarăşi cum evoluează situaţia”.
cititi mai mult pe http://stiri.tvr.ro/video-klaus-iohannis–este-inadmisibil-ca-o-persoana-invinuita-de-fapte-penale-sa-fie-prim-ministru_61336.html
(Andrei Popescu) Mii de oameni au protestat împotriva summitului G7 în Germania
Manifestanţii flutură steaguri şi afişează bannere în timpul unei demonstraţii desfăşurate în 4 iunie 2015 în Munchen împotriva summitul G7
foto – epochtimes-romania.com
articol – Andrei Popescu – epochtimes-romania.com
Mii de oameni au ieşit joi pe străzile oraşului german München pentru a protesta împotriva viitorului summit al ţărilor puternic industrializate din Grupul celor Şapte (G7).
Poliţia a declarat că aproximativ 23.000 de oameni au participat la protestul de joi din capitala landului Bavaria, care a fost organizat de susţinătorii mediului înconjurător şi opozanţii globalizării.
Pe unul dintre bannere era scris mesajul “Opriţi TTIP (Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii), salvaţi climatul şi luptaţi împotriva sărăciei”.
Conform unui sondaj recent, aproximativ 42% dintre germani consideră că TTIP, un acord controversat pentru comerţ liber şi care este negociat în prezent între Europa şi SUA, va avea un impact negativ asupra ţării lor.
Participanţii la protestul de joi au criticat ţările industrializate pentru eşecul lor de a lua măsuri în privinţa unor probleme globale presante precum acordurile pentru comerţ liber, sărăcie, schimbarea climatului şi salvarea imigranţilor.
Grupul “Stop G7 Elmau 2015” a scris pe website-ul său că “cele mai bogate şi mai puternice ţări ale lumii îşi asumă rolul de a decide viitorul întregii lumi, fără să aibă vreo legitimitate pentru a face acest lucru.”
“Agenda celor din G7 se referă la politici economice neo-liberale, la război şi militarizare, la exploatare, sărăcie şi foamete, la distrugerea mediului înconjurător şi respingerea refugiaţilor”, a adăugat grupul.
Protestul de joi are loc în condiţiile în care liderii ţărilor G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – se vor întâlni în 7-8 iunie în oraşul Elmau din landul german Bavaria.
Liderii G7 urmează să discute despre mai multe probleme, inclusiv sănătate, reducerea sărăciei, comerţul internaţional şi crizele globale.
G7 îşi are originea în Grupul celor Şase, care a fost înfiinţat în 1975. În 1976, grupul G6 a acceptat să facă parte şi Canada, devenind G7. În 1998, primind Rusia, grupul a devenit G8. Totuşi, în 2014, Rusia a fost exclusă din G8 datorită implicării sale în criza din Ucraina.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/
Premierul Victor Ponta, urmărit penal: “Doar Parlamentul poate să mă demită”
foto – digi24.ro
articol – stiri.tvr.ro
Premierul Victor Ponta a fost audiat, vineri dimineaţă, la DNA. La ieşire a declarat că este suspect în dosarul lui Dan Şova. Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat şi trei infracțiuni de conflict de interese în calitate de premier, anunţă DNA.
Premierul Victor Ponta e urmărit penal de procurorii anticorupţie. Acuzaţiile sunt fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală, fapte comise, spun procurorii, în perioada în care Victor Ponta a fost avocat şi a lucrat pentru firma Şova şi asociaţii. Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta şi de conflict de interese în calitate de prim-ministru.
În 2007, Victor Ponta a încheiat o colaborare cu societatea de avocatură a lui Dan Şova, la acel moment apărător al complexurilor Rovinari şi Turceni. Potrivit înţelegerii, actualul prim-ministru a încasat de la casa de avocatură 181 de mii de lei. Au existat şi 17 facturi fiscale pentru această sumă. Într-o postare pe Facebook, premierul prezintă un document din care reiese că nu a colaborat niciodată cu cele două companii. Nici procurorii nu susţin acest lucru. Suspectează, însă, că, în realitate, Ponta ar fi fost plătit de Şova fără să facă ceva. În 2011, în urma unor controale ale Fiscului, cei doi s-ar fi înţeles să falsifice mai multe rapoarte de activitate pentru perioada în care au colaborat, susţin anchetatorii.
În opinia procurorilor, Dan Şova şi-ar fi plătit numirea ulterioară ca ministru în Guvernul României. Cu banii încasaţi, Ponta ar fi achitat o parte din suma pentru două apartamente într-un complex rezidenţial. Premierul ar mai fi primit în folosinţă şi un Mitsubishi Lancer Evo 10, arată anchetatorii. O astfel de maşină a fost folosită de Victor Ponta în perioada în care concura la raliuri.
Lista acuzaţiilor aduse premierului este lungă. Victor Ponta este cercetat pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală, spălarea banilor şi trei infracţiuni de conflict de interese.
După ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia prim-ministrului Victor Ponta, atât la discuţia faţă în faţă, cât şi public, premierul a anunţat pe Facebook că nu pleacă din fruntea Guvernului decât dacă i-o cere Parlamentul. “Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demita! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toți!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
ACTUALIZARE 17.11 Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, vineri, să trimită cererea DNA de avizare a urmării penale în cazul lui Victor Ponta la Comisia juridică, aceasta urmând să informeze când întocmeşte raportul, termenul maxim fiind de două săptămâni. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a primit cererea din partea procurorului general, privind începerea urmăririi penale în cazul Victor Ponta, a anunţat deputatul PSD Marcel Ciolacu. Până luni la ora 14, Comisia Juridică trebuie să formuleze un punct de vedere, a mai spus deputatul, care a precizat că sunt 1110 pagini pentru infractiunea de conflict de interese.
ACTUALIZARE 16.30 Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunţat că a primit de la procurorul general sesizarea cu privire la deputatul Victor Ponta şi a convocat pentru ora 17.00 şedința Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru a stabili procedurile care sunt înscrise în regulament.
ACTUALIZARE 15.30 PNL cere demisia lui premierului. Predoiu: Dacă Ponta are onoare, îşi dă demisia. Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri că Victor Ponta nu mai poate rămâne în funcţia de premier pentru că se află într-o situaţie gravă, imorală şi nedemnă. TVR News a transmis LIVE declaraţiile.
ACTUALIZARE 14.30 Laura Codruţa Kovesi a declarat că, în cazul premierului Victor Ponta, s-a început urmărirea penală in rem, la începutul lunii mai, deci este o perioada foarte scurtă de timp de la momentul la care s-au obţinut anumite informaţii şi până la emiterea ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale.
ACTUALIZARE 13.30 Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunţat ca a primit de la procurorul general sesizarea cu privire la deputatul Victor Ponta şi a convocat pentru ora 17,00, ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru a stabili procedurile care sunt înscrise în regulament.
ACTUALIZARE 13.24 Premierul Victor Ponta a postat pe Pagina de Facebook: Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demita! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toți!
cititi mai mult pe http://stiri.tvr.ro/premierul-victor-ponta–urmarit-penal–doar-parlamentul-poate-sa-ma-demita_61316.html



