test

foto – adevarul.ro
articol – Liviu Mihaiu – adevarul.ro

4 iunie 2015

Suntem o ţară de hateri/hoţi/slugi/ţigani/securişti/pauperi/corupţi. Iar concursul istoric de autoevaluare continuă. Este o „obligaţie“ a fiecărei contemporaneităţi româneşti să-şi toarne-n cap tot ce-i mai urât despre noi, despre România, despre vecini. Aici totul este de injurat şi totul de făcut.

---

 

Motto: Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar nu a putut tămădui orbirea răutăţii. Orbirea urii nu are leac, dar are pedeapsă (Arsenie Boca)

---

 

 

Am avut şi un preşedinte „model“ care, timp de zece ani, a înjurat pe toată lumea, fiind cel mai mare hater din istoria României după Vlad Ţepeş. Nu a scăpat aproape nimeni de ventilatorul cu rahat al românului indiferent în ce generaţie s-a născut.

Este îndeobşte cunoscut că NU suntem poporul cel mai fericit din ograda noastră comunitară. Şi la capitolul ăsta suntem fruntaşii codaşilor chiar dacă nu ne sinucidem sincer şi onest ca ungurii, duminica după-amiaza.

Nu mai există tihnă sau bucurie colectivă menită să ne facă o familie fericită. Par egzamplu, 1 decembrie. Iar un popor care nu se mai poate bucura sau respecta pe sine insuşi este sortit pierii. Nu văd un popor într-o situaţie ideală, altfel decât o mare familie în care copiii ar trebui să fie sănătoşi, iubiţi şi bine educaţi şi, de ce nu, în care părinţii se întrec să se ajute între ei.

Din păcate, suntem îndemnaţi să credem că suntem o sumă de indivizi lăsaţi să se descurce într-un soi de capitalism de cumetrie sau de #fiecarecupizdamăsii.

În plus de asta, de mulţi ani şi din cauze care ţin nu numai de un sindrom post traumatic stress disorder, asistăm la un carnagiu public pe persoană fizică, dar mai ales psihică. Nu cred că există spaţiu geografic în care înjurătura şi atacul la persoană să fie mai practicate la o scară atât de „naţională“. Dacă aş înşira sinoptic toate urile şi antipatiile care există între diferitele găşti ale elitelor româneşti, cred că aş putea umple un dicţionar de sute de pagini al tuturor capuleţilor şi montaguerilor din România.

---

 

Zici că-n ţara noastră e azil de cowboy dezarmaţi in vârf de criză psihomaniacală, după ce li s-a pus filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”

---

 

 

Cei de stânga îi urăsc pe cei de dreapta, cei din societatea civilă îi urăsc pe aproape toţi: băsiştii pe antibăsişti şi viceversa, anticomuniştii pe comuniştii deghizaţi în capitalişti, proamericanii pe proeuropeni, proruşii pe proceilalţi, heterosexualii pe homosexuali, valul tânăr pe clasicii in viaţă (ăia morţi scapă ceva mai uşor, cel mult cu o statuie mâzgălită, precum Adrian Păunescu), GDS pe PSD şi Pora pe Mihai Bendeac, liiceenii pe brebanoizi, republicanii pe monarhişţi sau adepţii lui „Prins Pol” pe Casa Regală, săracii pe bogaţi, intelectualii occidentali pe Dan Puric, civilii pe cei din sistem, ateii pe religioşi, magistraţii pe securiştii infiltraţi, serei pe sie, jurnaliştii unuia pe jurnaliştii altuia, doamna Udrea pe doamna Săftoiu, funcţionarii publici pe cei din sectorul privat şi lista rămâne deschisă întru delectarea medicilor pentru cap şi pajură. Zici că-n ţara noastră e azil de cowboy dezarmaţi in vârf de criză psihomaniacală, după ce li s-a pus filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

Toată lumea „se bate“ cu toata lumea! Şi, categoric, bătaia generalizată este ruptă din raiul televiziunilor de împachetat ură „pentru rating“, unde, de fapt, nimeni nu mai ascultă pe nimeni, ci doar se dau şuturi în coaie şi se indeasă pe gât subiecte „pe sursă“ dinspre servicii.

Nu eşti „un bun român“, nu te poţi afirma în viaţă moral şi profesional dacă nu ai o dispută veche cu „cineva”, dacă nu înjuri cu plescăituri românitatea sau pe mai toţi reprezentanţii ei de „samă“. Numai că, azi, nivelul polemicilor a ajuns la un grad de „execuţie“ atât de mare, incât riscăm să compromitem orice formă de bursă de valori a tărâmului denumit la Vatican „grădina Maicii Domnului”, iar pe plan local: „mare ţi-e grădina, Doamne!”.

Agenda publică este, de fapt, o răfuială totală între găşti cu un grad de toxicitate greu de evaluat. Este demonstrat ştiinţific cum că nu se poate construi mai nimic într-o comunitate plină de ostilitate şi aproape total lipsită de solidaritate şi respect. Dimpotrivă, totul se năruie. Parcă am mai văzut filmul ăsta…

„Le-am zis-o!“ este una dintre satisfacţiile preferate ale românului, după băşcălia la un grătar. Deunăzi cineva imi scria pe pagina mea de facebook, apropo de o postare personală cu ocazia sărbătorii Duhului Sfânt, Rusaliile, următorul reproş de natură morală la adresa lui Însuşi Dumnezeu:

---

 

Nu am înţeles de ce Dumnezeu şi-a <> (de faţadă) fiul ca să(-i) ierte pe oameni? Nu putea pur şi simplu să-l ierte de păcate? Eu personal aş fi mai îngăduitor din fire. Nu mi-aş omorî copilul ca să-mi trec peste mândrie în încercarea de (a) ierta pe cineva (..)

---

 

 

Deci, iată, dragi telespectatori, nu-i aşa, un complex net de superioritate al românului in faţa Divinităţii.. Ce a vrut să zică “haterul lui Dumnezeu” in aceste versuri!!!? Bunăoară se poate desprinde cu uşurinţă nu numai umorul spumos al disputei Om versus Dumnezeu dar şi necesitatea păstrării manualului de istorie a religiilor in şcoli. Nu de altceva, dar intr-o zi or să creadă că Omul se trage din supermarketuri.

Straniu este că, dacă te uiţi cu detaşarea unui ziarist străin de la „Der Speigel”, publicul pare mult mai tolerant şi inţelegător decât ne inchipuim noi, în nemernicia noastră de câine turbat:

---

 

„În România, lucrurile au dobândit în ultima vreme un aer extrem de ciudat. Condamnaţii pentru fapte de corupţie se bucură de un regim de detenţie extrem de indulgent, au acces la internet, lansează petiţii, ţin bloguri, pe scurt, participă la dezbaterea publică şi, odată ce au reuşit să se elibereze, sunt invitaţi la solemnităţi publice ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.

---

 

 

Şi de unde se mai inţelege că singurul popor din lume care l-a avut ca personaj pozitiv pe JR Ewing, „bad guy-ul” din cel mai important serial american din istoria României, Dallas! (studiu antropologic american din anii ’80) este, de fapt, un popor ce iubeşte în secret un om care a fost împuşcat; de rău ce era!

Aşadar, România pare mult mai „tolerantă“ şi „inţelegătoare“ decât ne închipuim noi, în nemernicia noastră de câine turbat la televizor…

În tot marasmul acesta insă, pe lângă recenta iubire populară pentru Simona Halep, o iubire străbate, de zece ani, fermă şi efervescentă, întreaga istorie a literaturii „eroice“ la care avem privilegiul să ne uităm LIVE: Băse + Nuţi = Love.

E singurul model de la Stat, de „bună practică“, pe care Iubirea, cenuşăreasa preocupărilor noastre publice, îl are în ţara noastră.

Cu toate că, „de la Privat“, vine tare din urmă iubirea dintre Prinţul Charles şi Transilvania!

articol preluat de pe http://adevarul.ro/