test

articol – Cristina Andrei – cristinaandrei.blogspot.ro

Cristina Andrei

13 decembrie 2014

The “tick-boss” is that kind of boss who grows roots in his “bossdom” and never leaves his boss-chair unless he finds a bigger one. Well, yes, just like the homologous insect that sticks itself into a host body.
__________________________________________________________________

Şeful-căpuşă poate fi orice fel de şef: de la despot la dictator (de regulă comunist) ori preşedinte de ţară democrat(-liberal), de la prim-ministru (social-)democrat până la preşedinte de partid (creştin-) democrat (chiar dacă este cotat, de pildă, între 0,6 şi 0,8% în preferinţele electoratului). Nu încape nici un fel de îndoială că şeful-căpuşă poate fi, de asemenea, preşedinte de bloc ori de corporaţie, director de S.R.L. sau de S.A. etc.

În fine, oriunde există un şef, există o probabilitate – mai mică sau mai mare, în funcţie de (ne)noroc – ca el să fie un şef-căpuşă. Probabilitate direct proporţională cu rangul acestuia: cu cât rangul şefului este mai mare, cu atât probabilitatea ca acesta să fie un şef-căpuşă creşte.

Şeful-căpuşă este – aşa cum îl trădează numele – acel şef care se înfige într-o entitate din care “suge” cât se poate. Dar, spre deosebire de insecta omonimă, şeful-căpuşă nu abandonează organismul pe care îl parazitează, după ce s-a săturat. Căci şeful-căpuşă nu este mânat de foame, precum insecta, ci de lăcomie. Şi este veşnic nesătul, sugând din pradă îndelung şi neostoit, vreme îndelungată. Cel mai adesea pe o perioadă nedeterminată – chiar dacă mandatul lui de şef este, teoretic, limitat.

Date fiind cele de mai sus, la care se adaugă faptul că şeful-căpuşă acţionează, prin definiţie, pe principiul “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, el este foarte greu – cel mai adesea imposibil – de înlăturat. Unii şefi-căpuşă pot fi (câţiva au fost) daţi jos cu forţa (printr-o revoluţie, de pildă), dar acestea sunt cazuri rare şi extreme. Şeful trebuie să fie foarte mare – şef de stat – şi să fi căpuşat statul al cărui şef a devenit o vreme suficient de lungă ca să se sature o ţară întreagă de el. Ceea ce, evident, nu e valabil pentru toţi şefii-căpuşă.

De regulă, şeful-căpuşă nu se sinchiseşte de procedurile democratice de înlăturare a unui şef: referendumurile, moţiunile de cenzură, congresele, AGA, întrunirile sau şedinţele de bloc nu-l ating, nu au nici o valoare pentru şeful-căpuşă. El este încredinţat că menirea lui este să fie veşnic şef şi, ca atare, le va contracara prin diverse manevre, manipulări, mânării, contestaţii, interpretări distorsionate ale legii şi / sau realităţii, proceduri juridice şi / sau chichiţe avocăţeşti. În plus, va face înţelegeri, acorduri şi alianţe în dreapta şi-n stânga, cu oricine şi oricum, pentru a obţine majorităţi şi susţineri, întru păstrarea scaunului de şef. Înţelegeri, acorduri şi alianţe pe care le va încălca în secunda doi, după (re)înscăunarea sa ca şef. Căci şeful-căpuşă va trebui, pentru a-şi păstra poziţia, să facă veşnic compromisuri compromiţătoare, să facă alte şi alte înţelegeri, alianţe şi contracte, pentru că, nu-i aşa, vremurile sunt schimbătoare şi, ca să te menţii “pe val” (sau în scaunul de şef, în cazul nostru), va trebui să te adaptezi acestor schimbări.

În mod evident, şeful-căpuşă nu înţelege (şi nu va înţelege niciodată) sensul clasic, originar, al noţiunii de “şef” – care, odinioară, denota (şi) ceea ce azi numim “lider”. Şeful-căpuşă nu înţelege rostul, scopul şi menirea funcţiei/rangului/poziţiei în care a ajuns (cel mai probabil după “lupte seculare”, dar nu vitejeşti, faţă în faţă, ci prin intrigi şi manevre şi, cel mai adesea, prin insinuări perfide în organismul “de supt”, ca orice parazit care se respectă). Nu înţelege, neîndoielnic, nici caracterul temporar al acestei poziţii, nici nu pricepe eşecul lui ca “lider” – care eşec va interveni în scurtă vreme după ce ajunge şef. Pentru că menirea unui lider este să-şi ţină echipa aproape pentru binele entităţii pe care nu doar o conduce, ci o şi călăuzeşte (fie această entitate scara blocului, sectorul, oraşul, partidul, guvernul sau ţara).
Rostul unui lider este să pună umărul, alături de echipa sa, pentru construcţie şi reconstrucţie, iar nu acela de a dezbina pentru a stăpâni. Ceea ce şeful-căpuşă face în mod constant, pentru a-şi asigura perenitatea parazitării organismului din care suge.

Uneori, şeful-căpuşă îşi va abandona de bunăvoie scaunul de şef. Singura condiţie – necesară şi suficientă – este să obţină într-un fel sau altul scaunul altui şef, mai mare. Atunci şi numai atunci şeful-căpuşă va pleca nesilit de nimeni. Şi, desigur, pe scaunul mai mare va fi întotdeauna tot un şef-căpuşă. Dar un pic mai mare, şi, ca atare, cu atât mai periculos pentru entitatea pe care o va parazita.

În mod surprinzător, şeful-căpuşă are o caracteristică în comun cu liderul: ca şi acesta, se naşte, nu se face pe parcurs. Şi, deşi şeful-căpuşă are o mare capacitate de adaptare (în care sens se apropie foarte mult de şobolan), el nu se va transforma niciodată într-un lider autentic, peste noapte. De ce? Răspunsul este simplu şi evident: pentru că e căpuşă, nu fluture …

articol preluat de pe http://cristinaandrei.blogspot.ro/