(Cristina Mac) Apel contra dezvoltării ‘roboților ucigași’, semnat de mii de oameni de știință
articol – AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Codruț Bălu)
28 iulie 2015
Câteva mii de cercetători și personalități din lumea științei, printre care astrofizicianul britanic Stephen Hawking și Steve Wozniak, cofondator al companiei Apple, au lansat marți un apel pentru interzicerea armelor ofensive autonome, așa-numiții ‘roboți ucigași’, relatează AFP și DPA.
‘Dacă vreo mare putere militară va impulsiona dezvoltarea armelor cu inteligență artificială (AI), o cursă globală a înarmării va fi inevitabilă și punctul final al acestei traiectorii tehnologice este evident: armele autonome vor deveni Kalashnikov-urile viitorului’, avertizează semnatarii scrisorii deschise, publicată în deschiderea Conferinței internaționale asupra inteligenței artificiale (IJCAI) care are loc la Buenos Aires.
‘Spre deosebire de armele nucleare, aceste noi arme nu necesită investiții mari sau materii prime greu de obținut (…). Va fi, așadar, doar o problemă de timp, până când vor apărea pe piața neagră și vor ajunge în mâinile teroriștilor, dictatorilor (..) și căpeteniilor războinice care vor să realizeze o epurare etnică etc’, menționează documentul.
‘Numeroase argumente s-au adus pro și contra armelor autonome, cum ar fi faptul că este benefică o înlocuire a militarilor cu mașini, reducându-se astfel numărul de victime pentru posesorul acestor arme, sau, la polul opus, s-a vorbit despre efectele lor negative, întrucât reduc costurile unui angajament în luptă’, se menționează în documentul difuzat via Institutul ‘Future of Life’.
‘Armele autonome aleg și lovesc țintele fără intervenția omului (..) și au fost descrise drept a treia revoluție în practica războiului, după praful de pușcă și armele nucleare’, iar tehnologia inteligenței artificiale a ajuns în punctul în care dezvoltarea unor asemenea sisteme ‘este fezabilă nu în termen de decenii, ci în anii care vor urma’, au afirmat numeroși cercetători și profesori de la universități de prestigiu din întreaga lume, cum ar fi Harvard, Berkeley, Cambridge, Berlin, Paris sau Liege.
Renumitul inventator și antreprenor în domeniul tehnologiilor de vârf Elon Musk — de la companiile Tesla (care realizează automobile electrice), SolarCity și SpaceX (din sectorul tehnologiei spațiale)—, laureatul premiului Nobel pentru Fizică Frank Wilczek și Jaan Tallinn, cofondator al Skype, se numără și ei printre semnatarii scrisorii.
Aceasta insistă asupra potențialului considerabil pe care inteligența artificială îl are ‘în beneficiul omenirii’, care nu trebuie însă ‘discreditat’ prin conceperea unor arme.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/
foto – playtech.ro
(Sorin Peneș) Elevii români – locul I în Europa la Olimpiada Internațională de Chimie; patru medalii câștigate la Baku
articol – AGERPRES/(AS — autor: Sorin Peneș, editor: Georgiana Tănăsescu)
29 iulie 2015
Echipa României a obținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz la cea de a 47-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată în perioada 20 – 29 iulie, la Baku (Azerbaijan), rezultat care a clasat-o pe locul I în Europa și pe 6 în lume, într-un clasament neoficial al țărilor participante (79).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice remis miercuri AGERPRES, medaliile de aur au fost adjudecate de Dumitru Călugăru (clasa a XII-a, Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu), laureat cu argint la ultimele două ediții, și Andrei Iliescu (clasa a XII-a, Liceul Internațional de Informatică din București). Punctajele realizate le-au permis celor doi olimpici clasarea în primele zece locuri ale concursului.
Medalia de argint a fost obținută de Paul Haidu-Gerea (clasa a X-a, Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța), iar medalia de bronz a intrat în posesia lui Vlad Mihai Mandric (clasa a XII-a, Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București), premiat și la ediția de anul trecut (argint).
Conform MECȘ, Dumitru Călugăru, Andrei Iliescu și Paul Haidu-Gerea și-au adăugat în palmares distincții de cel mai înalt nivel (medalii de aur și argint) și la Olimpiada Internațională de Chimie ”D. Mendeleev” din primăvara acestui an.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/
foto – puterea.ro
(Mădălina Cochinescu) Ancheta DNA în domeniul farmaceutic: 11 firme importante sunt implicate în dosar (surse)
articol – AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Florin Marin)
29 iulie 2015
Ancheta DNA privind corupția din domeniul farmaceutic ar viza 11 firme importante, printre care mari producători de medicamente, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Sursele au arătat că pe lista firmelor implicate se află Roche România, structură a concernului multinațional ROCHE (producător de medicamente), Actavis SRL (producător/distribuitor de medicamente), dar și Pfizer România SRL (companie biofarmaceutică), Teva Pharmaceuticals România SRL (companie farmaceutică), Novartis Pharma Services (producător de medicamente), Alvogen România SRL (producător de medicamente), Sandoz Pharma Services SRL (companie farmaceutică), Glaxosmithkline România SRL (producător de medicamente), Egis Internațional (companie farmaceutică), Romastru Trading (distribuitor de medicamente), Glenmark Pharmaceuticals SRL (producător de medicamente).
Potrivit surselor citate, din cercetările efectuate a rezultat că, în ceea ce privește activitatea derulată de Roche România SRL și Actavis SRL, aceasta a fost coordonată, în scopul prescrierii cu predilecție a produselor acestor companii pentru maximizarea vânzărilor/profitului, de către Dan Zamonea, fost director general la Roche România SRL, Teodor Lucuță, fost director economic la aceeași firmă, și Dan Ivan, director general la Actavis SRL.
În acest dosar, marți au fost efectuate percheziții în București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, faptele fiind săvârșite în perioada 2012 — 2015, conform DNA.
Sursele judiciare arată că ar fi implicați șefi de clinici și secții de oncologie, medici specialiști oncologi, coordonatori și responsabili ai Programului Național de Sănătate — subprogramul oncologie, precum și un președinte al Comisiei de oncologie, un inspector la DSP Mureș, care controlează farmacii, și peste 10 reprezentanți zonali ai firmelor de medicamente.
Unii dintre medicii implicați fac parte din comisiile de achiziții de medicamente organizate la nivelul spitalelor și ar fi pretins și primit foloase sau furnizorii le ofereau avantaje.
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/



