(Ionuț Stănescu si Victor Ilie – riseproject) Moștenirea din spatele averii imobiliare a lui Klaus Iohannis
foto – riseproject.ro
articol – Ionuț Stănescu si Victor Ilie – riseproject
24 august 2015
Cele mai multe case din colecția imobiliară a lui Klaus Iohannis sunt rezultatul unei acțiuni de retrocedare întemeiate pe acte false.
- Cea mai mare parte a proprietăților imobiliare deținute de familia Iohannis își are originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false.
- Cercetați penal la mijlocul anilor 2000, în dosarul deschis în urma acestei fraude, soții Iohannis nu au fost niciodată trimiși în judecată.
- Unul dintre bunurile obținute prin această acțiune de retrocedare, aflat astăzi în coproprietatea soților Iohannis, este un spațiu comercial situat în zona ultracentrală a Sibiului.
- În ultimii 14 ani, soții Iohannis au câștigat peste 300.000 de euro din închirierea acestui spațiu comercial, potrivit contractelor de chirie obținute de RISE Project de la Registrul Comerțului. Acești bani au reprezentat principala sursă de venit a celor doi.
- Trei din cele șase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declarația de avere a lui Klaus Iohannis, au fost cumpărate cu banii proveniți din închirierea acestui spațiu comercial.
- Dreptul de proprietate pe care soții Iohannis îl au asupra acestui spațiu comercial face obiectul unui proces început acum treisprezece ani. Procesul este încă pe rol. Următorul termen de judecată e programat săptămâna viitoare, pe 3 septembrie.
- Evoluția acestei afaceri judiciare oferă răspunsul la întrebarea legată de felul în care președintele României a ajuns să dețină șase proprietăți imobiliare în Sibiu.
- Klaus Iohannis nu a dorit să discute cu RISE Project în timpul documentării acestui articol.
Una dintre cele „șase” case care figurează în declarația de avere a lui Klaus Iohannis este un spațiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piața Mare.
Sumele de bani pe care soții Iohannis le-au câștigat, în ultimul deceniu și jumătate, din închirierea acestui spațiu comercial s-au ridicat la circa 320.000 de euro și au reprezentat, în această perioadă, principala sursă de venit a celor doi.
Cum a fost obținut spațiul comercial
Soții Iohannis nu dețin acest spațiu comercial de unii singuri, ci, în cote egale, împreună cu o altă familie, pe nume Baștea.
La sfârșitul anilor 1990, familiile Baștea și Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat și au obținut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.
La parterul uneia dintre ele, se găsește spațiul comercial invocat.
Cu excepția acestui spațiu comercial, nicio altă parte din cele două clădiri retrocedate nu a putut fi valorificată de Baștea și Iohannis – în ciuda proceselor inițiate în acest scop, întinse de-a lungul a mai bine de un deceniu.
Cele două clădiri retrocedate se alfaseră în proprietatea statului timp de trei decenii: din 1962, respectiv din 1964, când au fost naționalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baștea și Iohannis.
O filiație fictivă
Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care deținuse înainte de naționalizare.
În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.
continuarea pe www.riseproject.ro
Ferdinand I al României
Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia–Castelul Peleș), a fost rege al României din 10 octombrie 1914 pînă la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
foto – ro.wikipedia.org
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com
Prințesa Antonia, mama lui Ferdinand – foto – ro.wikipedia.org
Prințul Leopold, tatăl lui Ferdinand – foto – ro.wikipedia.org
Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, Prințul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit moștenitor al tronului după unchiul său fără copii, Regele Carol I al României în noiembrie 1888, după renunțarea la tron a tatălui și apoi a fratelui său mai în vîrstă.
Principele Ferdinand în anul căsătoriei, 1893 – foto – ro.wikipedia.org
Principesa Maria în anul căsătoriei, 1893 – foto – ro.wikipedia.org
Castelul din Sigmaringen, locul căsătoriei – foto – ro.wikipedia.org
Castelul Krauchenwies – luna de miere – foto – ro.wikipedia.org
În 1893, după o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a Reginei Elisabeta (relație întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decît cu Principese de origine străină), Prințul Ferdinand s-a căsătorit cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexadru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmînd să devină Regele Carol al II-lea al României.
Principesa Maria cu primii săi copii, Carol și Elisabeta, în 1895 – foto – ro.wikipedia.org
Principele Ferdinand, Principesa Maria și copiii Carol, Elisabeta, Maria și Ileana, 1913 – foto – ro.wikipedia.org
La 15 octombrie 1914, Ferdinand a fost încoronat Rege al României, la 49 de ani, depunînd juramîntul solemn și promițînd că va fi “un bun român“.
Incoronarea de la Alba Iulia – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com
Ferdinand și Maria ca rege și regină – foto – ro.wikipedia.org
În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand a hotărît, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916 și în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva ţării sale natale Germania și a Austro-Ungariei.
Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe cîmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale.
Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Rege și familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie.
Regele Ferdinand şi Regina Maria decorând militarii care au luptat la Mărăşeşti, august 1917 – foto – ro.wikipedia.org
În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborîndu-se steagul de doliu, Ferdinand nu și-a pierdut speranțele.
Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale și România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la București, în fruntea armatei sale eroice, trecînd pe sub Arcul de Triumf, întîmpinat fiind de populația entuziastă.
În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei.
Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, Regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.
Ferdinand a murit în 1927, de cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de al doilea fiu al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.
Pictură reprezentându-l pe regele Ferdinand I al României, aflată în Catedrala din Alba Iulia – foto – ro.wikipedia.org
articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com
(Loredana Diacu) Klaus Iohannis, de 23 august: “Vă chem, să ne amintim, cu pioşenie, de victimele regimurilor totalitare”
foto – ro.wikipedia.org
articol – Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
23 august 2015
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de ziua “Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului”, zi care, declara preşedintele, este un prilej de amintire şi compasiune şi în care trebuie să ne amintim “cu pioşenie” de victimele regimurilor totalitare.
Redăm postarea preşedintelui, publicată de Administraţia Prezidenţială:
„Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului reprezintă un prilej de amintire şi compasiune, dar şi o ocazie de a privi cu încredere către un viitor în caredispreţul faţă de viaţa şi libertatea persoanei nu va mai rămâne vreodată nepedepsit. Totodată, acest moment ne obligă la condamnarea categorică şi neechivocă a Pactului Ribbentrop-Molotov şi mai ales a consecinţelor sale nefaste pentru trecutul ţării noastre.
Vă chem, aşadar, să ne amintim, cu pioşenie, de victimele regimurilor totalitare, instalate pe o mare parte din continentul nostru în secolul trecut. Ieşită de sub zodia totalitarismelor, România şi-a asumat, odată cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, valorile democratice şi, în numele acestor valori şi a identităţii noastre, avem obligaţia de a condamna şi respinge ceea ce este greşit şi nedemn în trecutul nostru recent. Astfel, aducerea-aminte nu este doar o simplă declaraţie simbolică, ci convingerea că această cale ne va apropia şi mai mult unii de alţii şi ne va face să reflectăm la rosturile memoriei, la menirea încrederii în instituţii şi la importanţa drepturilor civile pentru o naţiune.
Aşa cum am mai spus, semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov la 23 august 1939 reprezintă un moment tragic pentru naţiunea română şi o bornă cinică în istoria secolului XX. Dispreţul faţă de lege şi faţă de valoarea sacră a fiinţei umane a făcut posibilă existenţa unor regimuri criminale care au secerat vieţile a sute de mii de oameni nevinovaţi. Victimele politicilor de exterminare iniţiate şi coordonate de regimurile naţional-legionar, antonescian şi comunist nu trebuie negate, uitate sau minimalizate, ci trebuie onorate şi amintite. Prin măsurile şi acţiunile curajoase şi concrete pe care le-a luat în ultimul deceniu cu privire la condamnarea fermă a acestor regimuri, România a dovedit că s-a desprins definitiv de un capitol sumbru al istoriei sale.
Garantarea unui viitor democratic al naţiunii române depinde însă şi de felul în care demonstrăm zi de zi că ştim să apărăm libertatea, drepturile omului şi valorile europene. În continuare, trebuie să fim vigilenţi şi să prevenim acţiunile şi iniţiativele radicale, utopice şi extremiste, inclusiv de pe scena politică, care reprezintă atacuri la statul de drept şi la democraţie.
Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre!”
Pioşenie faţă de victime alese selectiv
Mesajul lui Klaus Iohannis vine pe fundalul controverselor legate de adoptarea de către Parlament, urmată de promulgarea de către Preşedinte a legii 217/2015 şi, teoretic, îşi propune, aşa cum spune şeful statului, să interzică negarea şi minimizarea crimelor regimurilor totalitare. Practic, legea a stârnit un scandal imens căci condamnă doar o parte din crimele menţionate astăzi de preşedinte.
Iniţiată de trei liberali, Crin Antonescu, George Scutaru şi Andrei Gerea (actualemente PLR) cu sprijin din partea Institutului Elie Wiesel, legea incriminează negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului, dar şi a genocidului sau a crimelor contra umanităţii, aceste fapte fiind pedepsite cu închisoare de până la 5 ani.
Totodată, legea are ca punct central interzicerea “organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar” şi incriminarea “promovării concepţiilor legionare” şi a “cultului personalităţii” unor personaje legionare, ceea ce a stârnit nemulţumirea a numeroşi istorici, intelectuali şi jurnalişti, căci, în timp ce bagă la pachet, alături de fascism, legionarismul (deşi procesul de la Nuremberg şterge orice legătură dintre ele), legea 217 omite să condamne comunismul şi apologia acestui regim, în condiţiile în care acesta a însângerat România, făcând sute de mii de victime.
Istoricii au acuzat că această lege impune ce şi cum să fie cercetat, cum să fie scrisă istoria şi că s-ar putea ajunge la aberaţii precum interzicerea studierii dosarelor unor martiri ucişi în închisorile comuniste, doar pe motiv că aceştia au fost etichetaţi, pe drept sau pe nedrept, legionari, şi mai mult, că una din marile sale mize este evitare recunoaşterii genocidului comunist.
Potrivit cercetătorului Ioan Roşca, persoana care şi-a dedicat ultimii 25 de ani de viaţă studiului blocării condamnării genocidului comunist, miza supremă a bătăliei din jurul legii 217 este evitarea recunoaşterii genocidului comunist din România, având ca efect principal evitarea condamnării autorilor genocidului comunist, căci ea proclamă în bloc vinovăţia foştilor deţinuţi politici acuzaţi de “fascism”, “legionarism”, “antisemitism”, “crime de război”- justificînd astfel încarcerarea prin care s-a realizat exterminarea lor.
“Genocidul comunist s-a comis prin justiţie criminalizată, a operat în numele legii, într-un stat uzurpat. A legitima acea justiţie genocidară este echivalent cu a camufla/justifica acel genocid – adică tocmai păcatul negaţionist care se pretinde a fi combătut prin această lege.”, opinează Ioan Roşca.
La rândul său, preşedintele IICMER, Radu Preda opina recent că “sunt greşeli impardonabile în aşa-zisa lege antilegionară. Cea mai izbitoare este lipsa condamnării comunismului. Se instituie o interpretare şi se omite ideologia care a produs cele mai multe crime. Mai mult, legea instituie delictul de opinie şi îl încadrează la fapte penale, ceea ce este extrem de grav.”
Iohannis acuzat de duble standarde
Nu în ultimul rând, opozanţii acestei legi îl acuză pe Iohannis de duble standarde, amintind că organizaţia pe care acesta a condus-o înainte de a migra spre PNL, a făcut demersuri pentru a beneficia de patrimoniul unei organizaţii naziste.
“Această poveste începe în 27 februarie 2007 când Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a chemat în judecată municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful său în F.D.G.R., -Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!-). Instanţa a admis cererea domnului Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Astfel în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, F.D.G.R. devine succesorul organizaţiei naziste care face obiectul prezentului studiu.”, scrie, pe blogul său, Doru Victor Dogaru.
“Problema revendicări patrimoniului G.E.G. ne pune în faţa unui paradox, Klaus Iohannis, lider al Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), membru P.N.L. din 2013, a fost susţinut în demersurile sale legate de patrimoniu G.E.G. inţial de Adrian Năstase şi mai târziu de Victor Ponta, acelaşi Ponta care s-a opus, în martie 2014, aduceri domnului Klaus Iohannis la guvernare. Mai mult şeful domnului Klaus Iohannis din P.N.L., domnul Crin Antonescu este şi iniţiatorul unui proiect de lege pentru condamnarea Mişcării Legionare, acelaşi Crin Antonescu nu are însă nici o problemă cu faptul că FDGR (federaţie condusă de Iohannis) revendică nişte bunuri naziste.”, scria, în 2014, Doru Dogaru.
articol preluat de pe ttp://epochtimes-romania.com/