Articole

Syriza şi Podemos. Faţă în faţă cu o Troică tot mai nervoasă şi mai imprevizibilă

foto elperiodico.com

Costi Rogozanu – voxpublica.realitatea.net

Doar două recomandări. În primul rînd un decriptaj mişto (mulţam de link, Spahiu) despre cum au decurs prin culise negocierile Varoufakis şi ceilalţi miniştri de finanţe. Un detaliu este extrem de interesant. In vreme ce “inflexibilii’ de la Syriza încercau să găsească compromisuri cît de cît normale, în UE s-a produs un tsunami brusc de inflexibilizare.

De unde se înmulţeau teoriile cu jocul teribil al Greciei prin geniul malefic “Motherfakis”, un misterios joc “too small to fail” (prin care Grecia va speria partenerii de negociere tocmai prin cataclismul pe care l-ar presupune alt scenariu), iată că planurile de atac agresiv se purtau la mult mai puţină vedere de partea cealaltă.

Luni au avut loc ultimele ciocniri Varoufakis vs. eurogrup. Coralie Delaume spune pentru Le Figaro că era pregătit un document, se făcuseră unele concesii, mebrii Syriza erau deja bănuiţi că vor face concesii prea mari. Foarte multă lume era convinsă că miniştrii de finanţe vor găsi raţional să ofere măcar un moment de respiro.

Însă o chestie neaşteptată se întîmplă. Apare un document dur şi şi fără nici o concesie în ziua semnării. Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, îl pune pe masă. Varoufakis refuză să semneze, începe scandalul media – diverşi iresponsabili jubilează că le-a fost predată lecţia insolenţilor greci-care-ce-credeau-ei. (La noi, nu mă miră că-s tot minţi creţe care-şi luau ţara înapoi sau îşi tatuau M pe frunte.)

Grecia are un ultimatum. Syriza reuşise să se prezinte cu mesaje esenţiale precum: vrem să plătim datoria, dar trebuie abordăm chestiunea raţional, aşa cum arată acum e imposibil să mai plăteşti ceva vreodată. Din UE părea că s-a înţeles că s-a întîmplat o mică schimbare într-o ţară de categorie mică a eurozonei, dar o schimbare vitală pentru mesajul politic european de azi. Nu s-a înţeles nimic, soluţia a fost tot de dat cu pumnul în masă. Jocul Germaniei e periculos pentru noi toţi, nu puţini analişti au subliniat cît de fără perdea a devenit conflictul Germania-Grecia, cît de greu e să-l mai ascunzi sub imagini generale Nord-Sud etc. Nu, conservatorii şi centriştii germani nu suportă democraţia imprevizibilă. Nu o suportau, acum o urăsc. Efectele sînt pe măsură.

Ajungem la cea de-a doua recomandare, un interviu dat de Pablo Iglesias de la Podemos în care explică simplu mizele. Deşi reia şi tot reia nişte idei, ele se tot ascut în timp. Reacţia Eurozonei în negocierile cu Syriza sînt generate mai ales de posibilitatea acestui front între două partide puternice anti-austeritate. Iglesias, pentru Democracy now, n-are greţuri în a expune problema strict în termeni de adversitate cu Germania:

PABLO IGLESIAS: Austerity means that people is expulsed of their homes. Austerity means that the social services don’t work anymore. Austerity means that public schools have not the elements, the means to develop their activity. Austerity means that the countries have not sovereignty anymore, and we became a colony of the financial powers and a colony of Germany. Austerity probably means the end of democracy. I think if we don’t have democratic control of economy, we don’t have democracy. It’s impossible to separate economy and democracy, in my opinion.

O altă dimensiune îngrijorătoare probabil pentru populismul centrist e laxitatea termenilor în care invită Podemos la antiausteritate. Iglesias spune că nici nu mai contează distincţia stînga-dreapta (obsesie ridicolă a lumii fukuyamiste, asta cu indistincţia, dar omul le face hipsterilor o concesie), dar apoi pune pe masă cîteva principii de bază unificatoare care pot aduce mulţi centrişti în sprijin, în principal apărarea serviciilor publice de bază.

Stînga nouă europeană nu mai are greţuri în a agăţa poezii centriste de locomotive ceva mai radicale (şi nu invers!). Desigur asta provoacă discuţii şi în interiorul stîngii, pînă acum radicalii au stat cuminţi în faţa argumentului suprem: vreţi putere sau vreţi s-o ardeţi underground la nesfîrşit?

Frontul de stînga e aşadar în continuă schimbare. Lecţia Greciei din ultimele zile n-ar trebui să arate o mare de stîngişti care măsoară cu şublerul compromisurile Syrizei, ci ar trebui să fotografieze, în toată expunerea ei ostentativ belicoasă, poziţia Troicăi. Foarte pe faţă ostili au fost adversarii Syrizei, complet împotriva unei negocieri la care “radicalii odioşi” erau dispuşi din prima secundă.

Nervozitatea Troicii e provocată şi de Podemos, dar poate indica şi nişte umflări ale muşchilor care pot rade complet de pe faţa Europei şi ultima şansă de reformă reală. Acesta poate fi debutul stupid şi ireversibil al refărîmiţării, reîngrădirilor naţionale, al ridicării barierelor inegalităţii între cetăţeni, clase (uneori geografia ajută şi separarea de clasă, ce să-i faci, iar săracii din ţările puternice sînt doar nişte suspecţi de alunecare în lene sau terorism).

“Radicalii” care doreau negociere sînt forţaţi către alegerea imposibilă: înfrîngere totală sau declanşarea Grexitului. Deci cine sînt extremiştii periculoşi?, exact ăia care au umplut lumea de spaime şi propagandă împotriva unor mişcări politice care mai dau ceva speranţă. De altfel, nu întîmplător am văzut multă jubilare exact prin zonele prăjite la extremă dreapta şi pe la noi, tocmai pentru că în sfîrşit Troica le-o trage grecilor şi stîngii în general. Există ceva mai trist decît dreapta burgheză cu ochelari de cal? Da, îmburgheziţi fani ai politicilor de austeritate care n-au nici nu sfanţ în buzunar.

articol preluat de pe http://voxpublica.realitatea.net/