Articole

Mica Antantă (1920 – 1938)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

articole preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Mica Antantă


 

Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia – azi Regiunea Transcarpatia din Ucraina – era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.

Pe harta, ţările participante la Mica Înţelegere (Mica Antantă) - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Pe harta, ţările participante la Mica Înţelegere (Mica Antantă) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920),

Edvard Beneš (n. 28 mai 1884 – d. 3 septembrie 1948), om politic ceh, cel de-al doilea președinte al Cehoslovaciei  și liderul Guvernului Cehoslovac în exil - foto: preluat de pero.wikipedia.org

Edvard Beneš (1) în 1942 - foto: preluat de pe ro.wikipedia.org

România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921) și România-Iugoslavia (7 iunie 1921).

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon - foto: ro.wikipedia.org

Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon – foto: ro.wikipedia.org

Prin această inițiativă, Edvard Beneš a vrut (și a reușit) să contracareze un proiect al diplomației franceze care dorea o apropiere franco-ungară, fapt ce ar fi putut, după părerea sa, să amenințe Statu quo-ul de după 1920.

Take Ionescu, explica astfel semnarea tratatelor de către România:

„Un război nu se termină cu semnarea tratatelor de pace. El se continuă chiar în sufletele popoarelor, iar datoria oamenilor de stat este de a crea și menține o stare a lucrurilor care să convingă pe cei ce ar năzui să răstoarne ordinea nou stabilită de lipsa de sens și chiar de pericolul unei asemenea încercări”.

Take Ionescu in 1913 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Take Ionescu (2) in 1913 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sintagma „Mica Antantă” a fost utilizată pentru prima dată într-un articol al ziarului maghiar Pesti Hirlap, din 21 februarie 1920, autorul articolului vrând să-și exprime ironia, ba chiar batjocura, față de planurile de colaborare dintre România, Cehoslovacia și Iugoslavia.

Cu toate acestea, folosirea sintagmei a fost autorizată de către cei trei membri ai săi, ea fiind adoptată în mod oficial.

La 27 iunie 1930, alianța s-a consolidat prin așa-numitul Acord complementar de la Štrbské Pleso, semnat de către toți cei trei contractanți, dar îndeosebi la 16 februarie 1933 prin Pactul de Organizare al Micii înțelegeri, prin care aceasta era transformată într-o „organizație internațională unificată, deschisă eventual și altor țări”.

Se hotăra constituirea „ca organ director al politicii externe comune a unui Consiliu Permanent al Micii înțelegeri, compus din miniștrii de Externe ai celor trei țări“, fiecare dintre aceștia exercitând președinția Consiliului prin rotație, pe termen de un an (articolele 1-3).

Reuniunea Consiliului Permanent al Micii Înţelegeri, Praga, 29 mai - 1 iunie 1933. Nicolae Titulescu, Edvard Beneš şi Bogoljub Jevtic - foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Reuniunea Consiliului Permanent al Micii Înţelegeri, Praga, 29 mai – 1 iunie 1933. Nicolae Titulescu, Edvard Beneš şi Bogoljub Jevtic – foto preluat de pe enciclopediaromaniei.ro

Franța a sprijinit această alianță, semnând tratate cu fiecare țară în parte.

Mica Antantă a început să se dezintegreze în 1936, desființându-se complet în 1938.

Franța a văzut în Mica Antantă potențialul refacerii unui război pe două fronturi împotriva Germaniei, în interesul securității franceze.

De la stânga la dreapta: Chamberlain, Daladier, Hitler, Mussolini şi Ciano fotografiaţi înainte de a semna Acordul de la München, care a dat Regiunea Sudetă Germaniei - foto: ro.wikipedia.org

De la stânga la dreapta: Chamberlain, Daladier, Hitler, Mussolini şi Ciano fotografiaţi înainte de a semna Acordul de la München, care a dat Regiunea Sudetă Germaniei - foto: ro.wikipedia.org

Mica Antantă s-a destrămat după cotropirea Cehoslovaciei de către trupele germane și a dispărut în urma acordului de la München din 1938, unde Franța a abandonat garantarea granițelor statului cehoslovac.

La 14 martie 1939 Slovacia și-a declarat independența (Republica Slovacă (1939-1945)), iar cea mai rămas din Cehoslovacia a fost împărțit între Germania, Ungaria și Polonia.

Din postura de aliată, România ar fi trebuit să intervină în ajutorul acesteia însă a fost în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile de aliat.

Pur formal, acordul semnat de țările din Mica Antantă nu a putut fi aplicat deoarece Cehoslovacia nu a declarat război Germaniei.

Succesiunea evenimentelor care au urmat Acordului de la München: 1. Germania ocupă Regiunea Sudetă (octombrie 1938). 2. Polonia anexează regiunea Zaolzie, o zonă cu majoritatea populației de origine poloneză ocupată de armata cehă în perioada 1918-1920 (octombrie 1938). 3. Ungaria ocupă regiunile de graniță (treimea sudică a Slovaciei) și sudul Regiunea Transcarpatia cu populație majoritară maghiară, conform Primului arbitraj de la Viena (noiembrie 1938). 4. În martie 1939, Ungaria anexează Regiunea Transcarpatia, cu populație minoritară maghiară (care a devenit autonomă din octombrie 1938). 5. Teritoriul ceh rămas devine satelitul german numit Protectoratul Boemiei și Moraviei. 6. Ce a mai rămas din Cehoslovacia devine Republica Slovacă, un alt satelit german - foto: ro.wikipedia.org

Succesiunea evenimentelor care au urmat Acordului de la München- foto: ro.wikipedia.org

 

Succesiunea evenimentelor care au urmat Acordului de la München:


 

1. Germania ocupă Regiunea Sudetă (octombrie 1938).

2. Polonia anexează regiunea Zaolzie, o zonă cu majoritatea populației de origine poloneză ocupată de armata cehă în perioada 1918-1920 (octombrie 1938).

3. Ungaria ocupă regiunile de graniță (treimea sudică a Slovaciei) și sudul Regiunea Transcarpatia cu populație minoritară maghiară, conform Primului arbitraj de la Viena (noiembrie 1938).

4. În martie 1939, Ungaria anexează Regiunea Transcarpatia (care a devenit autonomă din octombrie 1938).

5. Teritoriul ceh rămas devine satelitul german numit Protectoratul Boemiei și Moraviei.

6. Ce a mai rămas din Cehoslovacia devine Republica Slovacă, un alt satelit german.

În timpul existenței sale, Mica Înțelegere a contribuit la menținerea păcii în regiunea central-europeană și dunăreană, la dezvoltarea legăturilor de colaborare pe multiple planuri între statele membre precum și cu celelalte state din această zonă geografică, a acționat în direcția realizării politicii de securitate colectivă, a întăririi forței de acțiune a Societății Națiunilor.

Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor (Harta Membrilor între 1920-1945) - foto: ro.wikipedia.org

Societatea Națiunilor (3) – Harta Membrilor între 1920-1945 - foto: ro.wikipedia.org

Filozofia diplomatică a Ligii Națiunilor a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față de ultimele sute de ani precedenți.

Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a-și pune în aplicare rezoluțiile, menținerea sancțiunilor economice pe care Societatea le impunea sau să i se ofere o armată pe care Societatea să o poată folosi când va fi necesar.

Cu toate acestea, ezitau adesea să o folosească.

Sancțiunile puteau, de asemenea, să nemulțumească membrii Societății, prin urmare nu se puteau conforma cu acestea.

Când Societatea i-a acuzat pe soldații italieni că ținteau corturile medicale ale Crucii Roșii în timpul celui de-al Doilea Război Italo-Etiopian, Benito Mussolini a răspuns că „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă uliii”.

După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii 1930.

Germania a părăsit Societatea Națiunilor, urmată apoi de Japonia, Italia, Spania și alții.

Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Societății, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială.

Organizația Națiunilor Unite a înlocuit-o după sfârșitul războiului și a moștenit un număr de agenții și organizații fondate de Societate.

 

cititi despre Mica Antantă (1920 – 1938) si pe enciclopediaromaniei.ro

 

(1) Edvard Beneš (n. 28 mai 1884 – d. 3 septembrie 1948) a fost un om politic ceh, care a îndeplinit funcția de președinte al Cehoslovaciei de două ori, în perioadele 1935-1938 și 1939-1948.

El a fost, de asemenea, ministru al afacerilor externe (1918-1935), prim-ministru al Cehoslovaciei (1921-1922) și președinte al Cehoslovaciei în exil (1939-1945). Membru al Partidului Social Național Cehoslovac, el a fost cunoscut ca un priceput diplomat;

 

(2) Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 22 iunie1922, Roma) om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922

 

(3) Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite.

Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri.

Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj.

Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.

Tratatul de alianță și Convenția militară dintre România și Antanta (București – 4/17 august 1916)

Tratatul de alianță cu Antanta (București – 4/17 august 1916) Parte din Participării României la Primul Război Mondial – Pagina 3 a Tratatului politic dintre România şi Antanta din 1916 (Fila cu semnături) Deţinător – Arhivele Naţionale ale României

foto si articole preluate de pe: ro.wikipedia.org, cubreacov.wordpress.comș cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Tratatul de alianță și Convenția militară dintre România și Antanta (București – 4/17 august 1916)


 

Tratatul de alianță a României cu Antanta a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei (1) şi Italiei (s-a semnat, la Bucureşti, de către Ion I.C. Brătianu, primul-ministru al României, de Stanislas Poklevski-Koziell, contele de Saint-Aulaire, Sir George Barclay şi baronul Carlo Fasciotti, miniştri plenipotenţiari la Bucureşti ai Rusiei, Franţei, Marii Britanii şi Italiei) având ca obiect principal intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial.

Acordul a fost semnat la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu. de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.

Tratatul de alianţă dintre România şi Antanta (4/17 august 1916 la Bucureşti) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de alianţă dintre România şi Antanta (4/17 august 1916 la Bucureşti) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prevederi


 

Principalele prevederi ale acordului prevedeau recunoașterea de către Antanta a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat, precum și de a fi tratată similar în cadrul conferințelor de pace ca și ceilalți aliați.

În schimb România se obliga de a declara război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni.

Tratatul era însoțit de o convenție militară. De asemenea părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului acordului.

Articolul I

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.

Articolul II

România se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute de Convenţia militară.

România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu toţi inamicii Aliaţilor.

Articolul III

Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare stipulate şi delimitate la Articolul IV.

 

Convenția militară dintre România și Antanta (4/17 august 1916) a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei (1) având ca obiect principal reglementarea aspectelor militare referitoare la intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial.

Convenția a fost semnată la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu, de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și atașații militari ai puterilor Antantei, acreditați la București, în aceeași zi cu Tratatul de alianță dintre România și Antanta.

Convenţia militară cu Antanta ((București - 4/17 august 1916)) - Parte din Participării României la Primul Război Mondial - Pagina 3 a Convenţiei militare dintre România şi Antanta din 1916 Deţinător - Arhivele Naţionale ale României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Convenţia militară cu Antanta ((București – 4/17 august 1916)) – Parte din Participării României la Primul Război Mondial – Pagina 3 a Convenţiei militare dintre România şi Antanta din 1916 Deţinător – Arhivele Naţionale ale României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prevederi


 

Convenția prevedea participarea României la război numai contra Imperiului Austro-Ungar, prevăzînd condițiile cooperării militare, recunoscând independența organizatorică și de comandament a Armatei României.

Aliații se declarau oficial de acord cu conținutul și orientările stabilite în planul român de campanie și se angajau sa sprijine acțiunile forțelor române, în principal prin declanșarea unei ofensive de proporții prin Armata de la Salonic, înainte cu 8 zile de intrarea României în acțiune.

Se mai prevedea obligația Antantei de a furniza, contra cost, muniții și material de război într-un cuantum de 300 tone pe zi, precum și trimiterea de misiuni militare de legătură și stat-major. De asemenea părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului acordului.

 

(1) Antanta a fost un bloc politico-militar creat cu puțin timp înainte de Primul Război Mondial și format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus.

România adera și ea la Antanta pe data de 28 august 1916.

Blocul a fost victorios în Primul Război Mondial, cu excepția Rusiei, care a ieșit din război în 1917.

Tripla Înțelegere/Antanta a fost formată în trei etape succesive.

Prima etapă a fost cea a semnării unor acorduri franco-ruse (1891-1893), care prevedeau ajutor militar reciproc, în cazul în care vreuna dintre cele două țări ar fi fost atacată de către Tripla Alianță.

Etapa a doua s-a consumat în anul 1904, când s-a semnat acordul anglo-francez numit Antanta cordială, iar etapa a treia a constat în acordul anglo-rus, din anul 1907, prin care cele două țări și-au delimitat sferele de influență în Asia, făcând posibile viitoare colaborări politico-militare în Europa.

Tratatul de la Roman (25 mai 1411)

Alexandru cel Bun si Vladislav al II-lea al Poloniei

articol preluat de pe https://cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Tratatul de la Roman (25 mai 1411)

La 25 mai 1411, la Roman, in ţinutul Vasluiului din Moldova, se încheie tratatul moldo-polon ce prevedea reînnoirea alianţei îndreptate împotriva Ungariei şi obligaţia pe care şi-o asumă Wladyslav al II-lea Jagelo faţă de Alexandru cel Bun al Moldovei de a restitui în doi ani restul sumei pe care o datora din timpul lui Petru I al Moldovei, în caz contrar de a ceda Pocuţia.

Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova) a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432 -  fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa - foto preluat de pe istoria.md

Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova) a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432 – fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa – foto preluat de pe istoria.md

Tratatul de la Roman se încadra în politica externă a lui Alexandru cel Bun al Modovei care recunoştea suzeranitatea lui Wladyslav Jagello, şi care a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricarui duşman.

Vladislav al II-lea al Poloniei, din dinastia Iagello (în limba poloneză Władysław II Jagiełło, în germană Wladyslaw Jagiello, n. circa 1362 - d. 1 iunie 1434 la Gródek) a fost rege al Poloniei între anii (1386 - 1434) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vladislav al II-lea al Poloniei, din dinastia Iagello (în limba poloneză Władysław II Jagiełło, în germană Wladyslaw Jagiello, n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 la Gródek) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecînd prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

În urma numeroaselor complicaţii politice şi militare cu care se confrunta regele maghiar l-au obligat să înceapă negocieri cu regele Poloniei concretizate prin tratatul semnat la Lublau la 15 martie 1412.

În schimbul promisiunii ca nu-i va mai sprijini pe teutoni, Sigismund al Ungariei dorea să realizeze o întelegere cu privire la extinderea stapînirii sale asupra Valahiei şi Moldovei.

Rezistenţa lui Iagello a condus la o soluţie de compromis.

În eventualitatea ca voievodul de la Suceava nu li s-ar fi alăturat în lupta împotriva turcilor, Moldova ar fi fost împărţită: nord-estul cu Suceava, Iaşi şi Cetatea Alba ar fi revenit regelui Poloniei, iar sud-vestul cu Romanul, Bacăul, Bîrladul şi Chilia lui Sigismund, interesat să ia în stapînire gurile Dunării şi să-şi asigure o legătură convenabilă cu comerţul oriental.

Relaţiile moldo-polone s-au consolidat prin sprijinul acordat de Alexandru cel Bun armatelor lui Iagello în anul 1411 dar şi la asediul cetăţii Marienburg (1422) – 400 de calareţi-arcaşi.

Aici, cronicarul polon Ion Diugosz, relatează vitejia moldovenilor din luptă dar şi faptul că au învins o oaste mult mai numeroasă a teutonilor.

Înțelegerea Balcanică (9 februarie 1934)

Înțelegerea Balcanică (9 februarie 1934)

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgcersipamantromanesc.wordpress.com

 

Înțelegerea Balcanică

Înțelegerea Balcanică a fost o alianță formată la 9 februarie 1934 de către Iugoslavia, România, Grecia și Turcia (fostul Bloc Balcanic) cu un caracter defensiv, în cazul izbucnirii unui război, țările aliate își puteau apăra granițele. Era prin urmare în armonie cu Mica Înțelegere (formată din Iugoslavia, România, și Cehoslovacia ce avea același caracter defensiv (cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro.)

România Mare și Mica Antantă (cu verde deschis), și inamicul lor, Regatul Ungariei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România Mare și Mica Antantă (cu verde deschis), și inamicul lor, Regatul Ungariei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Înțelegerea Balcanică a fost semnat la 9 februarie 1934, la Atena, în Grecia, de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei. Iniţial se preconiza semnarea pactului în cinci, însă Bulgaria,  care deși nu era o putere, cu o armata mică, avea mari pretenții teritoriale, a refuzat oferta.

Ideea principală a acestor înțelegeri a fost de a crea o alianță a Balcanilor, țările din acest spațiu fiind o zonă tampon între Rusia si Vest. Ele doreau să își poata apară granițele împotriva oricărui inamic.

Înțelegerea Balcanică conţinea un protocol şi o anexă secretă, care stipulau, printre altele, că statele semnatare “îşi garantează mutual securitatea frontierelor balcanice” şi “îşi iau obligaţia de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de alt stat balcanic nesemnatar al pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalţi semnatari şi de a nu lua nici o obligaţie faţă de oricare alt stat balcanic fără cunoştinţa prealabilă a celorlalte părţi“.

Documentul a fost semnat pe timpul Guvernului român Gheorghe Tătărescu, ministru de Externe fiind Nicolae Titulescu.

Evenimentele din cadrul celui de-al doilea război mondial au dus la dezintegrarea Înțelegerii Balcanice in 1939.

 

cititi mai mult despre Înțelegerea Balcanică si pe en.wikipedia.org

Alianța celor trei împărați (23 octombrie 1873)

Harta Europei in 1873

foto preluat de pe www.client-aviddesigngroup.com
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org si www.unitischimbam.ro

 

Alianța celor trei împărați

Alianța celor trei împărați a fost o alianță politică cu caracter defensiv între Alexandru II (Țarul Rusiei), Franz Joseph I (Împărat al Austriei și rege al Ungariei) și Wilhelm I (Împărat al Germaniei). S-a constituit în 6 iunie 1873, prin Acordul consultativ (Convenția de la Schönbrunn) între Alexandru II și Franz Joseph I. În cazul unei amenințări de atac din partea unei terțe puteri, ambii monarhi se obligau să se înțeleagă pentru a adopta o „linie de conduită comună“.

Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei, cititi mai mult pe  ro.wikipedia.org – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Franz Joseph I al Austriei, (n. 18 august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916, Viena) a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Franz Joseph I al Austriei, (n. 18 august 1830, Viena – d. 21 noiembrie 1916, Viena) a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

La 23 octombrie 1873, Wilhelm I, împăratul Germaniei, aderă la Convenția de la Schönbrunn. Se constituie astfel Alianța celor trei împărați. Este un fel de „Sfânta Alianță“ între împărații Rusiei, Germaniei și Austriei. Guvernul rus urmărea prin această alianță excluderea unei eventuale înțelegeri germano-austriece în Balcani împotriva Rusiei și să asigure granițele de apus în cazul unei ciocniri cu Anglia în Asia Mică.

Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (n. 22 martie 1797 — d. 9 martie 1888, Berlin) a fost regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871). Este un reprezentant al politicii conservative prusace, jucând un rol negativ în înăbușirea revoluției din 1848. In perioda sa este numită și „perioada wilhelmină”, împăratul caută până în ultimul moment să împiedice războiul franco-prusac care s-a terminat cu dezastrul de la Sedan suferit de armata franceză, din cauza aceasta este numit de istorici și „Wilhelm cel Mare”. Politica din timpul domniei sale este influențată în mod pregnant de cancelarul său Otto von Bismarck - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Wilhelm I sau Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern (n. 22 martie 1797 — d. 9 martie 1888, Berlin) a fost regele Prusiei (din 2 ianuarie 1861 și până la moartea sa) și primul împărat german (începând cu 18 ianuarie 1871). Este un reprezentant al politicii conservative prusace, jucând un rol negativ în înăbușirea revoluției din 1848. In perioda sa este numită și „perioada wilhelmină”, împăratul caută până în ultimul moment să împiedice războiul franco-prusac care s-a terminat cu dezastrul de la Sedan suferit de armata franceză, din cauza aceasta este numit de istorici și „Wilhelm cel Mare”. Politica din timpul domniei sale este influențată în mod pregnant de cancelarul său Otto von Bismarck - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În anul 1881 este semnat un nou acord al celor trei împărați, care nu mai este numit consultativ ca primul, ci prevedea obligația semnatarilor de a se menține neutralitatea. Dar, în continuare, desfășurarea evenimentelor face ca ciocnirile de interese între Rusia și Germania să ducă la încordarea relațiilor dintre ele și la constituirea, treptată, a celor două blocuri militare:

 

- Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia);

Tripla Alianță sau Puterile Centrale, cum mai este cunoscută, a fost încheiată între Germania, Austro-Ungaria și Italia, astfel luând naștere una dintre cele mai faimoase alianțe din întreaga istorie.

Alianța a fost încheiată la inițiativa cancelarului Otto von Bismarck (“cancelarul de fier” al Germaniei), fiind, inițial, una de ordin defensiv, adică doar în cazul în care Franța ar fi atacat pe unul din membrii acesteia, ceilalți ar fi fost nevoiți să intervină și să declare război Franței. La baza acestei alianțe stă tratatul secret negociat de von Bismarck cu Austro-Ungaria în 1879, care sporea puterea în zonă a celor două state. Austro-Ungaria câștiga un aliat puternic în lupta de rezistență dusă împotriva expansionismului rusesc, iar Germania devenea și mai puternică în cadrul eventualelor conflicte cu Franța, refăcută după încheierea războiului din 1870-1871.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Alianțele militare europene înainte de Primul Război Mondial - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alianțele militare europene înainte de Primul Război Mondial – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

- Tripla Înțelegere sau Antanta (Rusia, Franța, Anglia).

Antanta a fost un bloc politico-militar creat cu puțin timp înainte de Primul Război Mondial și format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus. România aderă și ea la Antanta pe data de 28 august 1916. Blocul a fost victorios în Primul Război Mondial, cu excepția Rusiei, care a ieșit din război în 1917.

Tripla Înțelegere/Antanta a fost formată în trei etape succesive. Prima etapă a fost cea a semnării unor acorduri franco-ruse (1891-1893), care prevedeau ajutor militar reciproc, în cazul în care vreuna dintre cele două țări ar fi fost atacată de către Tripla Alianță. Etapa a doua s-a consumat în anul 1904, când s-a semnat acordul anglo-francez numit Antanta cordială, iar etapa a treia a constat în acordul anglo-rus, din anul 1907, prin care cele două țări și-au delimitat sferele de influență în Asia, făcând posibile viitoare colaborări politico-militare în Europa.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

cititi despre Alianța celor trei împărați (23 octombrie 1873) si pe en.wikipedia.org