Articole

Calendar Ortodox 13 aprilie 2026: (†) Sfintele Paşti (În această zi se săvârșesc și Slujbele Sfinților români din 11 și 12 aprilie: Sf. Ier. Calinic de la Cernica și mama sa, Sf. Cuv. Filofteia de la Pasărea, și Sf. Mc. Sava de la Buzău)

13 aprilie 2026

 

Calendar Ortodox 13 aprilie: Lunea din Săptămâna Luminată ne găsește astăzi, 13 aprilie, sub semnul unei bucurii care copleșește orice întristare, amintindu-ne că Învierea Domnului este temelia vieții noastre. În această zi sfântă, Calendarul Ortodox strălucește prin prăznuirea unor figuri emblematice pentru pământul românesc: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ctitorul de suflete și marea sa mamă, Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, precum și continuarea cinstirii Sfântului Mucenic Sava de la Buzău. Acestora li se alătură, în soborul rugătorilor, Sfântul Sfințit Mucenic Artemon și Sfântul Mucenic Elefterie Persul.

Sub pilonul Identitate, privim spre Sfântul Calinic ca spre un model de verticalitate și sfințenie românească, cel care a unit rugăciunea profundă cu grija neobosită pentru neam și biserică. Prin Memoria Timpului, recuperăm astăzi aceste repere de demnitate, înțelegând că lumina Săptămânii Luminate se reflectă cel mai frumos în chipurile sfinților noștri. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această zi ca pe o confirmare a forței noastre spirituale, cinstindu-i pe cei care, prin viața lor, au devenit punți vii între cer și pământul românesc.


 

Sinaxar 13 Aprilie

Întru această lună în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul (334 – 372).

Acest sfânt părinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârșindu-se prin înecare în râul Buzăului. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaștele sale de la Biserica din Gotia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Viața Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica († 1833)

Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica († 1833) – foto preluat de pe doxologia.ro

Schimonahia Filoteia Antonescu, mama Sfântului Calinic de la Cernica, a fost căsătorită de tânără. După ce a rămas văduvă, a ales calea monahismului la Mănăstirea Pasărea, unde a primit schima cea mare (cu numele de Filofteia), făcându-se pildă de viețuire pentru maicile din obște. Schimonahia Filoteia Antonescu, era de loc din București, fiică de părinți credincioși. Din botez a primit numele Floarea. S-a căsătorit din tinerețe cu Antonie, un tânăr credincios alături de care va întemeia o frumoasă familie creștină, stabilindu-se în mahalaua Sfântul Visarion din București, unde și-au crescut în dragoste de Dumnezeu și de patrie cei patru fii pe care i-au primit de la Dumnezeu.

cititi mai mult pe: basilica.rodoxologia.ro

 

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Artemon.

Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: “Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui.”

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat.” Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica.” Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martirie, Arhiepiscop al Ierusalimului (†486)

Martirie al Ierusalimului a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului între anii 478 și 486 (precedat de Anastasie I, urmat de Sallustius). El este ctitorul unui mănăstiri care-i poartă numele, Mănăstirea lui Martirie, situată pe drumul de la Ierihon la Ierusalim, în Țara Sfântă.

Martirie s-a născut în Capadocia în prima jumătate a secolului al V-lea. În anul 457 a intrat împreună cu prietenul său Ilie (originar din Arabia) în Mănăstirea lui Eftimie, care se află la est de Ierusalim, sub ascultarea și îndrumarea duhovnicească a sfântului Eftimie cel Mare, rămânând până la moartea sfântului printre ucenicii apropiați ai acestuia. Căutând însă o viață mai singuratică, Martirie a părăsit lavra și a devenit pustnic într-o peșteră aflată ca la 15 stadii la vest de mănăstirea părintelui său duhovnicesc.

După moartea cuviosului Eftimie în anul 473, a fost hirotonit preot de patriarhul Anastasie și a slujit la Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim.

A devenit patriarh în anul 478, și a păstorit până la moartea sa, în anul 486. Patriarhul Martirie a fost cel care a resfințit Mănăstirea cuviosului Eftimie după reconstruirea acesteia sub formă de chinovie, în anul 483. În vremea păstoririi lui, cea mai mare parte a monahilor din Palestina care nu primiseră învățătura Sinodului de la Calcedon au reintrat în comuniune cu Biserica Ortodoxă și sub ascultarea Patriarhiei Ierusalimului. Patriarhul Martirie a fost și un apropiat susținător și ocrotitor al lucrării duhovnicești a Sfântului Sava.

Patriarhul Martirie a adormit în pace la 13 aprilie 486.

Viața sfântului patriarh Martirie este povestită de Chiril din Schitopolis în Viața Sfântului Sava, capitolul 19. Deși nu apare în sinaxarele bizantine, patriarhul Martirie este pomenit în Calendarul palestino-georgian din secolul al X-lea (Garitte, Calendrier, pp. 198, 259, 369) și apare în Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrie Peloponisiu care s-a nevoit la anul 1803.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muceniri Maxim, Cvintilian şi Dada.

În zilele împăraţilor Maximilian şi Diocleţian, fiind prinşi sfinţii aceştia în satul Oxivia, au fost duşi la Tavrichie şi Gaiu.

Şi guvernatorii stând la cercetare, sfinţii mărturisind pe Hristos, au fost băgaţi la închisoare; iar când dormeau ei a venit diavolul semuindu-le lor cele dimpotrivă; şi după ce s-au sculat ei au stat la rugăciune, întărindu-se unul pe altul, şi venind îngerul Domnului i-a făcut pe ei îndrăzneţi.

Iar după ce s-a făcut ziuă, sculându-se ei şi foarte silniciţi fiind de rău-credincioşi, nu s-au lepădat de Hristos, ei în chip limpede şi cu îndrăzneală mărturisindu-L Dumnezeu adevărat şi Făcător al totului, au fost bătuţi cumplit şi puşi la închisoare; apoi mai în urmă, împreună cu ceilalţi fiind cercetaţi li s-au tăiat capetele.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elefterie Persul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teodosie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Zoil.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

O zi a luminii și a regăsirii de sine

Prăznuirea de astăzi, 13 aprilie, ne arată că Identitatea noastră este indisolubil legată de lumina Învierii și de chipurile luminoase ale sfinților care au sfințit pământul românesc. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și toți sfinții prăznuiți în această Lune a Săptămânii Luminate rămân în Memoria Timpului ca repere de neclintit ale unei verticalități care nu apune. Ei ne învață că sfințenia și demnitatea nu sunt concepte abstracte, ci moduri de a trăi și de a ne raporta la eternitate. Pe platforma Uniți Schimbăm, primim această zi ca pe un îndemn de a ne purta credința cu aceeași bucurie și fermitate, fiind încredințați că, prin unitate și spirit, putem depăși orice întuneric. Hristos a Înviat!

 

Nota Editorială:

Documentarea acestui material s-a realizat prin consultarea platformelor calendar.patriarhia.ro, www.calendar-ortodox.ro și ro.orthodoxwiki.org. Reeditarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026), adaptată contextului special al Lunii din Săptămâna Luminată, a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.

Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.

Calendar Ortodox 12 aprilie: †) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

12 aprilie 2026

 

Calendar Ortodox 12 aprilie: Mărturia de sânge de pe malurile Musiei

Data de 12 aprilie în Calendarul Ortodox marchează una dintre cele mai vechi și mai impresionante pagini de jertfă din istoria creștinismului de pe teritoriul României: pătimirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău. Într-o epocă marcată de prigoana goților împotriva celor care refuzau să se închine idolilor, Sfântul Sava a ales calea cea strâmtă a mărturisirii, rămânând neclintit în fața amenințărilor și a suferinței. Jertfa sa, consumată în apele râului Buzău (pe atunci numit Musaios), nu a fost doar un act de curaj individual, ci o pecete pusă pe identitatea creștină a acestor meleaguri.

Sub pilonul Memoria Timpului, îi cinstim astăzi pe Sfântul Sava de la Buzău și pe Sfântul Ierarh Vasile al Parionului, înțelegând că rădăcinile noastre spirituale sunt udate de sângele martirilor care nu au făcut compromisuri cu adevărul. Pentru platforma Uniți Schimbăm, această zi reprezintă un manifest al verticalității – o reamintire a faptului că demnitatea și credința sunt singurele valori care supraviețuiesc trecerii veacurilor. Onorăm în acest calendar nu doar niște nume, ci o Identitate clădită pe curajul de a spune „nu” nedreptății, chiar și cu prețul vieții.


 

Sinaxar 12 Aprilie

Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul (334 – 372).

Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.

Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion (†775) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion († 775) – foto preluat de pe doxologia.ro

Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, după ce a primit credința în Hristos, a fost cinstită cu rânduiala scaunului episcopiei, ce era rânduită sub mitropolitul Cizicului Într-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru, Vasile, pentru covârșitoarea faptă bună a lui și pentru viața cea plăcută lui Dumnezeu. Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei și nici nu voia să iscălească pentru lepădarea sfintelor icoane, deși era silit. De aceea, fiind prigonit și chinuit de dânșii, și-a petrecut viața ca Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteștile dogme, iubind dreapta credință, iar adunările celor răucredincioși urându-le. Și plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.

 

Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.

Sfânta Cuvioasă Antuza - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Antuza – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a “Bunei înţelegeri“, in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.

 

Tot în această zi (după alte surse s.v. 18 aprilie / s.n. 01 mai), pomenirea Sfântei Cuvioasă Atanasia de la Eghina († 860)

Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina reprezintă un reper de verticalitate și echilibru spiritual, demonstrând prin viața sa cum datoria față de familie și chemarea către asceză pot fuziona armonios într-o existență dedicată milosteniei și iubirii de semeni.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.

—> Viaţa pe larg a Cuviosului Părintelui nostru Acachie Athonitul şi Cavsocalivitul.

 

Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 942.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.

 

Tot în această zi se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Murom

Icoana Maicii Domnului din Murom - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Murom – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să se convertească la creștinism, dar aceștia s-au încăpățânat și chiar și-au propus să-l ucidă pe Cneaz. Cunoscând intenția lor, Sfântul a venit între păgâni cu icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev. Harul care s-a răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile păgânilor. Ei i-au cerut iertare Cneazului, și au primit cu bucurie Botezul creștin.

 

Tot în această zi se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Belâniciskaia”

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


 

O moștenire scrisă în apă și sânge

Prăznuirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău și a Sfântului Ierarh Vasile al Parionului ne reamintește că istoria noastră nu este doar o succesiune de ani, ci o hartă a demnității umane în fața opresiunii. În Calendarul Ortodox din 12 aprilie, regăsim esența pilonului Identitate: capacitatea de a rămâne stâncă în fața curentelor potrivnice. Prin Memoria Timpului, jertfa Sfântului Sava de pe malurile Buzăului devine un îndemn la o verticalitate asumată în prezent, confirmând misiunea platformei Uniți Schimbăm de a valoriza modelele care au pus adevărul mai presus de propria siguranță. Să păstrăm această lumină a mărturisirii ca pe o busolă morală, înțelegând că suntem moștenitorii unui spirit care nu poate fi înfrânt.

 

Nota Editorială:

Acest material a fost realizat prin sintetizarea informațiilor istorice și liturgice de pe platformele www.calendar-ortodox.ro, basilica.ro și doxologia.ro. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, punând accent pe valorile de identitate și verticalitate.