Articole

Al Doilea Război Balcanic (1913)

Second Balkan War (29 June – 10 August 1913) – Map of the main land operations of the Allied belligerents (amphibious actions not shown)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Cel de-Al Doilea Război Balcanic (în bulgară Междусъюзническа_война – Războiul între aliați) a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte și în principal Grecia și Serbia pe cealaltă. Temându-se de apariția unei Bulgarii mari și puternice la frontierele ei sudice și la posibilele revendicări teritoriale față de Dobrogea de Nord obținută în 1878, România a intervenit și ea militar împotriva Bulgariei. Totodată Imperiul Otoman s-a folosit de prilej pentru a redobândi unele teritorii pierdute. Când trupele românești au invadat nordul Bulgariei și se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistițiu. Prin Tratatul de la București (10 august 1913), Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după primul război balcanic către Serbia, Grecia și Imperiul Otoman și să facă concesii României în nord în schimbul păstrării restului teritoriului obținut anterior. Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria și fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului Război Mondial.

Al doilea război balcanic (16 iunie 1913 - 18 iulie 1913) - Parte din Războaiele balcanice - (Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al doilea război balcanic (16 iunie 1913 – 18 iulie 1913) – Parte din Războaiele balcanice – (Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Războaiele balcanice

În timpul războaielor balcanice, Liga Balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia, și Bulgaria) au cucerit inițial teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte a Traciei, însă apoi au avut divergențe cu privire la împărțirea teritoriilor cucerite.

Primul război balcanic a luat sfârșit odată cu Tratatul de la Londra, semnat la 30 mai, 1913. Liga Balcanică a eliminat Imperiul Otoman din Europa cu excepția peninsulelor Chatalja și Gallipoli.

Totuși, învingătorii nu s-au înțeles asupra împărțirii teritoriilor pierdute de turcii otomani. Bulgaria credea că câștigurile teritoriale, în special în Macedonia erau insuficiente. Grecia și Serbia au răspuns prin încheierea unui pact militar, destinat evident împotriva expansiunii bulgare. Un alt conflict era cel dintre Bulgaria și România pentru fortăreața Silistra de pe Dunăre, cerută de români ca preț al neutralității lor în primul război balcanic.

Arbitrajul Rusiei progresa foarte încet. Rușii nu doreau să-și piardă niciunul din cei doi aliați din Balcani (Serbia și Bulgaria). În timpul negocierilor au avut loc anumite confruntări militare de mică intensitate în Macedonia, în special între trupele bulgare și cele sârbe. La 16 iunie, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace pozițiile sârbe și grecești, declarând în același timp război.

Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie și de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia și Grecia războiul însemna șansa de a împărți între ele Macedonia și de a împiedica hegemonia Bulgariei.

Political boundaries in the Balkans before the First Balkan War - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Political boundaries in the Balkans before the First Balkan War - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Începutul celui de-al doilea război balcanic

Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sârbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a și a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea pozițiilor grecești de la Gevgeli și Salonic. Bulgarii au fost copleșiți numeric pe frontul grecesc, și în curând luptele ușoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe întreaga linie a frontului la 19 iunie. Forțele bulgare s-au retras imediat de pe pozițiile lor de la nord de Salonic (cu excepția garnizoanei izolate din Salonic, care a fost copleșită) pe poziții defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sârbă în Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eșuat, iar bulgarii au fost opriți.

Bulgaria's territorial changes in the early 20th century - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bulgaria’s territorial changes in the early 20th century – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Kilkis

Armata a II-a bulgară din Macedonia centrală, comandată de generalul Ivanov ocupa o linie de la Lacul Doiran la sud-est către lacurile Langaza (astăzi Lacul Koronia) și Beșik (astăzi Lacul Volvi), apoi pe la portul Kavala la Marea Egee. Armata era de poziții încă din mai (luptase la asediul Adrianopolului în primul război balcanic), însă trupele erau supraextinse și probabil nu numărau mai mult de 40 000 de oameni în două divizii slăbite. Grecii au afirmat că li s-au opus cel puțin 80 000 de oameni.

Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii și o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu față de trupele bulgare.

La Kilkis bulgarii construiseră defensive puternice, care includeau tunurile capturate de la otomani și care dominau câmpia de mai jos. La 3 iulie, diviziile a II-a, a IV-a și a V-a grecești au atacat peste câmpie în șarje, sprijinite de artilerie. Au suferit pierderi grele dar până în ziua următoare ocupaseră tranșeele. Între timp, în stânga bulgarilor divizia a VII-a grecească a ocupat Nigrita iar diviziile I și a VI-a Lahana. Pe flancul drept al bulgarilor Evzoni a cucerit Gevgeli și înălțimile Matsikovo. În consecință, calea de retragere a bulgarilor prin Doiran era amenințată, iar armata lui Ivanov a început o retragere disperată care în unele momente amenința să devină o fugă dezorganizată. Întăririle, sub forma diviziei a XIV-a au sosit prea târziu, și s-au alăturat retragerii spre Strumnitza și granița bulgară. Grecii au cucerit Doiranul la 5 iulie, dar nu au reușit să taie retragerea bulgarilor prin pasul Struma. La 11 iulie, grecii împreună cu sârbii au avansat în amonte pe râul Struma până ce au ajuns în Defileul Kresna la 24 iulie. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim, și înaintarea s-a oprit.

Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alți 6 000 au fost luați prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit și ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, și cel mai mare succes grecesc din ambele războaie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kilkis-Lahanas - Parte din al Doilea Război Balcanic (Soldaţi greci în timpul bătăliei) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kilkis-Lahanas – Parte din al Doilea Război Balcanic (Soldaţi greci în timpul bătăliei) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bregalnica, Kalimantsi și Defileul Kresna

Pe frontul din Macedonia centrală sârbii au împins forțele bulgare către est prin Bătălia de la Bregalnica (30 iunie – 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către orașul sârbesc Pirot (în apropiere de granița sârbo-bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul și Nišul. Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sârbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie.

După liniștirea situației pe frontul sârbesc, bulgarii au trimis armata I în ajutorul armatei a II-a care se opunea grecilor în pozițiile defensive excelente de la Defileul Kresna. Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistițiu, căutând o victorie decisivă pe câmpul de luptă.

La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingându-i pe greci în aval pe văile râurilor Struma și Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, și a cerut sprijinul sârbilor. Din nefericire pentru el, aceștia nu îi puteau oferi ajutor după Bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obțină un armistițiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, și astfel Constantin a fost salvat de la distrugere.

Map of the Kingdom of Serbia in 1913 - territorial enlargement after Balkan wars - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Map of the Kingdom of Serbia in 1913 – territorial enlargement after Balkan wars – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfârșitul războiului

În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorința guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a evenimentelor departe de Macedonia. La 10 iulie, românii au invadat regiunea disputată Dobrogea și amenințau Sofia din nord. Pentru a înrăutăți situația, otomanii au profitat pentru a-și recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc. Armata română a pierdut mai puțin de 100 de soldați în lupte, dar a suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră. De asemenea, armata otomană a avut de suferit mai mult de pe urma epidemiei de holeră.

Un armistițiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale au fost reglementate în tratatele de la București și de la Constantinopol. Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor câștigate în primul război balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia și coasta egeeană, cu excepția portului Dedeagach. Serbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar Grecia a obținut Salonic și împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale. A fost doar o înțelegere temporară. Zece luni mai târziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

The Balkan boundaries after 1913 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

The Balkan boundaries after 1913 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Al Doilea Război Balcanic (1913) si pe en.wikipedia.org

(Iulia Modiga) Parintele Boian Alexandrovici

Parintele Boian Alexandrovici
foto: infoprut.ro
articol: Iulia Modiga – infoprut.ro

Iulia Modiga - foto: facebook.com

Iulia Modiga – foto: facebook.com

31 martie 2016

Părintele Protopop Boian Alexandrovici din Valea Timocului spune că deși românii din Serbia de răsărit sunt loiali statului sârb, acesta îi tratează ca pe niște dușmani.

De la statul sârb avem numai piedici, presiuni, decizii de dărâmare, decizii de oprirea folosirii bisericilor noastre și amenințări. Așa ne răsplatește Statul Sârb loialitatea. Dar avem nădejde în Dumnezeu și în voi, frații noștri din Țara-Mamă. Am fost, suntem și vom fi cetățeti loiali ai Serbiei, că este țara pe care am făcut-o noi, împreuna cu frații sârbi, și suntem popor constitutiv, dar nu vom da voie nimănui să ne considere proști… pentru că suntem originari ai zonei, suntem urmașii daco-romanilor care trăiau și stăpâneau aceste locuri pâna la venirea slavilor și a altora… Suntem la casa noastră, asta trebuie să știe și să audă toată lumea!”, a declarat părintele Alexandrovici în cadrul unui interviu acordat publicației Români pentru români.

Parohul de Malainița și Remesiana a precizat că în primii ani în care a luptat pentru ca românii din Serbia să beneficieze de biserică cu slujba în limba română s-a confruntat cu mari presiuni. „Condamnări la pușcărie, amenințări cu moartea din partea șefului poliției din Negotin, urmărire cu mașina, așa, ca să văd eu, singur, presiunile, statul sârb împotrivă, Biserica Sârba împotrivă, în primii ani, susținere puțină, iar eu eram un copil de douazeci și ceva de ani… Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că m-a ținut și m-a apărat…!”, a povestit părintele.

Părintele Boian Alexandrovici a vorbit și despre importanța bisericii române în comunitatea românilor din Timoc. „(…) fără aparținere de Biserica Neamului un popor este ca un copil fără mamă, pe care îl crește strada. Cât de importantă este Biserica la românii/vlahii din Serbia sau, mai bine spus, cât de rău a fost fără Biserica Neamului, mărturisesc aproape 200 de ani de lipsă. Strănepoții martirilor sud-dunăreni și ai organizatorilor Bisericii Primare din zona Timocului au ajuns să se nască și să moară nebotezați. Din ce cauză? Din cauza lipsei slujbelor bisericești în propria limba. Românii, după aproape 200 de ani fără jurisdicția Bisericii lor, s-au deznaționalizat și mulți, mulți sau dezcreștinat… Repet, din cauza lipsei Bisericii Neamului, după o perioadă lungă, românii/vlahii timoceni nu mai știu ce sunt și nu mai sunt botezati, iar la 70 de ani de viață… într-o casă trăiesc străbunica și strănepoata, bătrâna nu știe sârbește, iar strănepoata nu știe românește… tragedie, să nu te poți înțelege cu strănepoții tăi cu care trăiești în casa… trist și tragic… în vatra românismului sud-dunărean să nu mai existe români! Nu se poate! După o perioada lungă, în care puteam să dispărem, Dumnezeu a ascultat rugăciunile strămoșilor noștri și ne-a învrednicit să reactivăm jurisdicția Bisericii noastre și pot să vă spun că ceea ce s-a făcut în această perioada, 2003-2016, este minunea lui Dumnezeu. Ca să reușim până la capăt ne trebuie mai mare susținere de la Țara-Mamă, România”, a atras atenția protopopul.

Vlahul e totuna cu românul și rumânul, a mai subliniat părintele Alexandrovici. „Problema lor este că românul și vlahul sunt unul și același. Țara Românească de către ei a fost numită Vlaska. Biserica Ortodoxa Română a fost Mitropolia Ungrovlahiei și astăzi este singura instituție în Timoc care spune că vlah este egal cu român și invers. Problema sârbilor este că noi avem și documente prin care dovedim acest fapt, acest adevăr istoric. De ce credeți că sunt mai multe atacuri asupra Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis? Pentru că Biserica Neamului este stâlpul păstrării identității, a credinței și a culturii neamului românesc! Biserica este și pentru cei ce spun că sunt români și pentru cei ce spun că sunt vlahi. Este singurul punct, singura instituție care îi unește pe toți românii din Serbia oricum s-ar numi: români, rumâni sau vlahi”, a explicat acesta.

În Valea Timocului sunt 300.000 de români care sunt lipsiți de drepturi. Aceștia nu învață în școală românească, nu au presă de limbă română, iar slujbele în biserică sunt asigurate de un număr insuficient de preoți.

articol preluat de pe: infoprut.ro

Sfântul Nicolae Velimirovici (1881 – 1956) episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe

Părintele nostru între sfinți, Episcopul Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић, 5 ianuarie 1881 – 18 martie 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Proloagele de la Ohrida

foto si articol: ro.orthodoxwiki.org

Viața

Nicolae Velimirovici s-a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană. A urmat cursurile Seminarului Sf. Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obținut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-și teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford și susținut la Geneva, în franceză, pe tema Filozofija Berklija (Filosofia lui Berkeley), în 1909. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism.

În aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și America, unde a susținut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor și a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia și este hirotonit episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. În 1920 este strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia, unde, în 1935, a reconstruit cimitirul soldaților germani căzuți în timpul Primului Război Mondial.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către naziști pe când se afla în Mănăstirea Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită și dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia (unde, după o execuție în masă, a replicat spunând următoarele: „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovați, din pricina morții unui soldat german?! Și turcii erau mai drepți…”). Mai târziu, acest „nou Gură de Aur” a fost transferat în Mănăstirea Voilovița (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil Dozici, până la sfârșitul lui 1944.

La 14 decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dachau, împreună cu Patriarhul sârb Gavriil, unde, unele surse (îndeosebi istorici ai Bisericii) consemnează că a fost întemnițat și torturat.

După război, părăsește Iugoslavia comunistă și imigrează în Statele Unite ale Americii, în 1946. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminare creștine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sf. Sava din Libertyville, Illinois, Mănăstirea și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Tihon, din South Canaan, Pennsylvania (unde a fost rector; aici a și murit) și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 martie 1956.

Legături cu alte personalități ale Bisericii

În perioada dintre cele două Războaie Mondiale, Episcopul Nicolae face câteva vizite în Sfântul Munte, care îi modelează și îi preschimbă pentru tot restul vieții perspectiva și viața duhovnicească. În această perioadă îl cunoaște la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos) pe Sf. Siluan Athonitul și îl hirotonește în 1930 ierodiacon pe Părintele Sofronie (Saharov); ulterior, după război, în 1952, la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: “Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan“.

În necrologul dedicat Sf. Siluan, publicat în revista misionară a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria:

“Despre acest minunat monah nu se poate spune decât un singur lucru: era un suflet plin de blândețe. Nu sunt singurul care să fi simțit această blândețe, orice pelerin la Sfântul Munte care l-a întâlnit a simțit această blândețe. Siluan era un bărbat viguros, înalt; avea o barbă neagră mare și, la prima vedere, înfățișarea lui nu îl făcea atrăgător pentru cine nu-l cunoștea. Dar era de ajuns o singură conversație ca să-l iubești pe acest om. Vorbea despre nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu și îi făcea pe păcătoși să se judece foarte sever pe ei înșiși. Acest minunat ascet era un simplu monah, dar plin de dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Din toate părțile Sfântului Munte numeroși monahi alergau la el să-i primească sfaturile, dar era deosebit de iubit de monahii de la Hilandari și Sfântul Savva care vedea în el pe părintele lor duhovnicesc. Și pentru mine, Părintele Siluan mi-a fost de un mare ajutor duhovnicesc. Simțeam cum rugăciunea lui mă întărea. La fiecare dintre vizitele mele la Sfântul Munte mă grăbeam să-l vizitez. [...] Cartea vieții sale e smălțuită toată de mărgăritarele înțelepciunii și de aurul dragostei. E o carte uriașă și nestricăcioasă.”

Proslăvirea ca sfânt

La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, “Noul Gură de Aur al Serbiei”. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus de San Francisco, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este “un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki)… Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe“.

Cântări

Troparul (Glas 8)

Propovăduitor cu limbă de aur al lui Hristos cel înviat,
Pururea călăuzitor al norodului sârb cel de Cruce purtător,
Alăută sunătoare a Sfântului Duh, iubit de monahii ce întru tine se bucură,
Slava și fala preoților, învățător al pocăinței, vlădică al tuturor neamurilor,
Dreptar celor din oastea lui Hristos în rugăciunile către Dumnezeu,
Sfinte Nicolae, dascăl al Americii și slavă a norodului sârb,
Împreună cu toți sfinții, roagă pe Unul iubitorul de oameni
Să ne învrednicească de veșnică pace și bucurie în Împărăția Sa cea cerească!

Condacul (Glas 3)

Născutu-te-ai la Lelici în Serbia,
Slujit-ai ca arhipăstor al bisericii Sfântului Naum din Ohrida.
Așezându-te la Jicia pe scaunul Sfântului Savva
Cu Evanghelia ai învățat și ai luminat norodul lui Dumnezeu.
La pocăință și la dragostea lui Hristos adus-ai oamenii,
Și pentru Hristos suferit-ai pătimire la Dachau.
Pentru aceasta te slăvim pe tine, noule Nicolae, cela ce lui Dumnezeu bine ai plăcut.

Citate

Nu trebuie să dorim moartea păcătosului, ci pocăința sa. Nimic nu-L îndurerează mai mult pe Domnul, Cel ce pentru păcătoși a pătimit pe Cruce, ca atunci când Îi cerem moartea unui păcătos, să-l înlăture pe acesta din calea noastră. Apostolul Carp și-a pierdut odată răbdarea și s-a rugat lui Dumnezeu să trimită moartea asupra a doi păcătoși: un păgân și un lepădat de credință. Atunci însuși Domnul Hristos i s-a arătat lui Carp și i-a zis: ‘Lovește-mă! Sânt gata să mă răstignesc din nou pentru mântuirea oamenilor’. Sfântul Carp i-a povestit această întâmplare Sfântului Dionisie Areopagitul, care a așternut-o pe hârtie, drept învățătură tuturor celor din Biserică că trebuie să ne rugăm pentru mântuirea păcătoșilor, nu pentru nimicirea lor – fiindcă nici Domnul nu vrea să piară cineva, ci toți la pocăință să vie (2 Petru 3:9)” — Prologul de la Ohrida.
_____________

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

Vrăjmașii m-au purtat către îmbrățișarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.

Prietenii m-au legat pământului, vrăjmașii m-au slobozit din robia pământului și mi-au dărâmat toate năzuințele mele lumești.

Vrăjmașii m-au făcut străin tărâmurilor lumești și locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit își găsește un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel și eu, prigonit de vrăjmași, am aflat cel mai ferit Lăcaș, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmașii nu îmi pot omorî sufletul.

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii.

Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi.

Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor.

Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am lingușit în sine-mi.

Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie.

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

De câte ori m-am făcut înțelept, ei mi-au zis nebun.

De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.

De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.

De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăți, m-au împiedicat cu o mână de fier.

De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.

De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viață lungă și liniștită, au dărâmat-o și m-au alungat.

Cu adevărat, vrăjmașii m-au îndepărtat de la fața lumii și mi-au întins mâinile către poala veșmântului tău.

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

Binecuvântează-i și îi sporește; înmulțește-i și fă-i pe ei și mai înverșunați împotriva mea:

pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;

pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăștie precum pânza de păianjen;

pentru ca liniștea desăvârșită să înceapă a domni în sufletul meu;

pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloși, mândria și mânia;

pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;

ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înșelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieții celei neadevărate.

Vrăjmașii m-au învățat să cunosc ceea ce puțini alții mai cunosc, că cineva nu are alți vrăjmași în lume decât pe sine.

Cineva își urăște vrăjmașii doar atunci când nu își dă seama că nu-i sunt vrăjmași, ci prieteni nemiloși.

Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine și cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmașii.

Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât și pe vrăjmași.

Un rob își blesteamă vrăjmașii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.

Căci un fiu cunoaște că vrăjmașii săi nu îi pot atinge viața.

Prin urmare, el pășește slobod în rândul lor și se roagă Domnului pentru ei. — Din Rugăciuni pe țărmul lacului, 1999

Citate despre Sf. Nicolae Velimirovici

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor.” (Părintele Justin Pârvu)

„[Nicolae Velimirovici e] cel mai mare sârb după Sfântul Sava.” (Sf. Justin Popovici)

„[Nicolaea Velimirovici a fost] un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki). Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe.” (Sf. Ioan Maximovici)

Tocmai ceea ce era la el [Nicolae Velimirovici] închis, necunoscut și tainic îi atrăgea pe oameni. Și aceasta nu e neîntemeiat. Partea tainică a caracterului lui era semnul acelor puteri duhovnicești adânci, pe care nu suntem în stare să le înțelegem deplin, și care se află ascunse în oamenii cu adevărat mari.” (Slobodan Iovanovici)

„…Sfântul Nicolae a avut un talent deosebit de a explica simplu ce era dificil, și în așa fel încât să fie aproape de inima omului modern. De asemenea, el nu a expus o versiune scurtă sau unele lucruri primitive, ci a explicat credința noastră în profunzimea ei.” (Sf. Mc. Daniel Sisoev)

„…atunci când citim textul Sfântului Nicolae Velimirovici simțim cum el pătrunde în sufletele noastre.” (Sf. Mc. Daniel Sisoev)

Lucrări

Cărți

- Beyond Sin and Death (1914)

- The Spiritual Rebirth of Europe (1917)

- Orations on the Universal Man (1920)

- Thoughts on Good and Evil (1923) – Cugetări despre bine și rău, Ed. Sophia, București, 2006

- Homilias, volumes I and II (1925)

- Prologue from Ohrid (1926) - Prologul de la Ohrida, Ed. Egumenița, Galați, 2005

- The Faith of Educated People (1928)

- The War and the Bible (1931) – Războiul și Biblia, Ed. Sophia, București,

- The Symbols and Signs (1932)

- “Immanuel” (1937)

- The Religion of Njegos

- Speeches under the Mount

- The Faith of the Saints (1949) – Credința Sfinților – Catehism al Bisericii Ortodoxe, Ed. Sophia, București

- Cassiana – the Science on Love (1952) – Cassiana, Ed. Christiana, București

- The Only Love of Mankind (1958)

- The First Gods Law and the Pyramid of Paradise (1959)

- The Life of St. Sava. St. Vladimir’s Seminary Press, 1989. ISBN 0881410659

Articole

În limba engleză:

Why are Vigil Lamps lit before Icons?”

Quotation: Bless My Enemies O Lord — by Bp. Nikolai Velimirovich

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org

(Iulia Modiga) Reprezentanții etnicilor români din comunitățile istorice vor fi premiați la București

Reprezentanții etnicilor români din comunitățile istorice vor fi premiați la București
foto: infoprut.ro
articol: Iulia Modiga

Iulia Modiga - foto: facebook.com

Iulia Modiga – foto: facebook.com

27 noiembrie 2015

La Bucureşti va avea loc prima ediție a Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice.

Aflat sub patronajul Institutului Cultural Român (ICR), evenimentul se va desfăşura pe 7 decembrie, cu începere de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (sala Pictură, intrarea dinspre Hotel Intercontinental).

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română.

Demersul vizează recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante din comunitățile românești de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României și Balcani, se arată într-un comunicat de presă al ICR.

În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalităţi culturale, intelectuali de marcă, jurnaliști, tineri implicați în mod activ în mediul asociativ din comunitățile românești din vecinătate, vârfuri ale comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania și Macedonia, lideri de asociații românești care militează pentru respectarea drepturilor comunităților românești din afara hotarelor țării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni.

„Va fi premiată excelența în comunitățile românești şi contribuția unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul acestor comunități la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință”, se precizează în comunicatul de presă al instituţiei.

Gala va include momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, etnici români, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Republica Moldova, Lorena Oltean din România, Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân, grupul Trei Parale, Stefan Radovanovic, interpret român din Timoc la diverse instrumente de suflat, Cristofor Aldea Teodorovici, Mircea Baniciu & band.

Vor fi prezentate şi o serie de piese vestimentare din colecția „Fustiţe tricolor”, designer Nicoleta Sergentu (Republica Moldova) şi din colecţia „Borangic”, designer Alina Mărgulescu (România).

Amfitrionii evenimentului vor fi Marian Voicu, realizator TVR, jurnalist specializat în problematica românilor de pretutindeni, și Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia.

În foaierul TNB vor fi expuse fotografii ilustrând viața românilor din comunitățile istorice, iar imagini similare (foto și video) vor rula și pe parcursul decernării premiilor, parte a expoziţiilor „Cetăți nistrene” – fotografi Iulia Modiga şi Dan Barcea, „Timoc. Lumea de dincolo” – fotograf Marius Olteanu, „Maramureșul din dreapta Tisei” – fotograf: Gheorghe Marina, „Sudul Basarabiei (Bugeac)” – fotograf Iulia Modiga, „Românii din vecinătatea imediată – Ungaria” – fotografii din arhiva revistei Foaia Românească (Jula), „Transnistria – temnița limbii române” – fotograf: Octavian Bâlea ș.a.. La acestea se vor adăuga secvenţe dintr-o serie de documentare realizate de TVR și de ICR pe teme legate de comunităţile din vecinătate (ex. documentarul „Torna, torna, fratre! – povestea aromânilor, spusă de ei înşisi” – realizator Marian Voicu, „Balkan Love Story” – despre românii din Timoc, regizor Ionuţ Piţurescu).

articol preluat de pe: infoprut.ro

(video) Mii de imigranţi au ajuns în Austria, mulţi sunt deja în Germania. Exodul continuă

Imigranţii au mărşăluit spre destinaţieș
foto – derstandard.at
articol – stiri.tvr.ro

5 septembrie 2015

Austria şi Germania şi-au deschis frontierele pentru refugiaţii din Ungaria. Peste 6.000 de oameni au ajuns deja în Austria şi unii chiar până în Munchen. Autorităţile de la Berlin au anunţat că sunt pregătite să primească în următoarele ore până la 10.000 de migranţi.

Refugiații au ajuns în Germania

Miile de imigranţi, blocaţi zile la rând în Ungaria, au plecat aseară spre Austria şi o parte au ajuns deja la destinaţia finală, Germania. Totul a fost posibil după ce refugiaţii au hotărât să plece pe jos. De teamă că ar putea bloca drumurile şi căile ferate, autorităţile de la Budapesta le-au pus oamenilor la dispoziţie autobuze care să-i ducă la graniţa cu Austria.

ACTUALIZARE 20.10 Aproape că nu le venea să creadă când au pus piciorul pe pământul austriac. Deşi epuizaţi şi traumatizaţi după o călătorie infernală şi câteva zile de incertitudine, refugiaţii au mai găsit puterea să zâmbească. Au fost preluaţi imediat încă de la graniţă. Fiecare a primit o pătură şi o masă caldă. Cine a avut nevoie de îngrijiri medicale le-a primit imediat, apoi au fost îndrumaţi către spaţiile de odihnă şi, între timp, garniturile de tren erau pregătite. La primele ore ale dimineţii au ajuns în Germania primii 450 de refugiaţi.

“Adevărul e că toată lumea e speriată. Poate o să ne ducă într-o tabără, dar le-am spus că nu vrem într-o tabără. Acolo vor fi probleme, pentru că suntem mii de oameni, nu un grup mic, înţelegeţi ce vreau să spun”.

“E mult mai bine. Noi nu mai avem nimic. Nu mai avem bani şi suntem atât de obosiţi şi înfometaţi. Sper că ce va aveni acum va fi mai bine. Sperăm cu toii pentru mai bine”.

La centrul de înregistrare de la Munchen au fost primiţi cu haine curate şi apă. Aici, urmează ca cererile lor de azil să fie înregistrate. În Germania, imigranţii aşteaptă doar 3 luni până să primească dreptul de muncă şi un ajutor social de aproape 400 de euro de persoane. Austria a anunţat că este pregătită să primească doar astăzi aproape 10.000 de refugiaţi.

MARTIN HUBER, Crucea Roşie: “Construim o zonă liniştită pentru cei care vor sta mai mult. Au nevoie de odihnă, de un pat, de paturi”.

După ce ajung aici din Ungaria, nu durează mult până sunt urcaţi în garniturile care pleacă spre Germania.

De altfel, guvernul de la Berlin a anunţat că este pregătit să primească anul acesta până la 800.000 de refugiaţi. Criza din Ungaria însă nu s-a terminat odată cu deschiderea frontierelor austriece şi germane.

În Macedonia, alte mii de oameni aşteaptă să intre în Grecia. Între timp, şi ţări ca Marea Britanie sau Finlanda au anunţat că vor primi un număr mult mai mare de refugiaţi decât cel stabilit astă vară la summitul liderilor europeni.

ACTUALIZARE 19.22 Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ungaria că pe autostrada M1, în zona localităţii Hegyeshalom din apropierea punctului de trecere a frontierei cu Austria, s-a creat un blocaj în circulaţia auto, coloana de maşini ajungând la o lungime de 11 km.

Refugiații din Ungaria au ajuns în Austria

cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

Eugen Tomac: PSD şi PNL şi-au dat mâna împotriva românilor din Transnistria, Serbia sau Maramureşul istoric

foto – Eugen Tomac, preşedinte PMP (Florin Eşanu/Epoch Times)
articol – Loredana Diacu – Epoch Times

Deputatul Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a criticat dur miercuri, 29 aprilie, votul majorităţii deputaţilor, prin care au respins completarea Legii cetăţeniei, astfel încât şi românii din Transnistria, Serbia sau Maramureşul istoric să poată obţine cetăţenia română.

“Tocmai aţi respins o lege prin care statul român putea acorda cetăţenia română mult mai uşor românilor din Transnistria, Serbia şi din alte state, români care nu au fost niciodată cetăţeni ai statului român, dar care îşi doresc acest lucru astăzi”, a declarat Eugen Tomac într-o intervenţie de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PMP a acuzat că PSD şi PNL au conlucrat din nou în detrimentul românilor din vecinătate: “PSD şi PNL şi-au dat din nou mâna. De data asta, împotriva românilor din Transnistria, Serbia sau Maramureşul istoric. Am mai spus-o, USL trăieşte încă, inclusiv în Parlament. Era o iniţiativă legislativă foarte bună, care oferea şansa unor români să obţină cetăţenia în condiţii decente. Mi-e imposibil să înţeleg înverşunarea acestor parlamentari de a face rău românilor din imediata apropiere”, a mai declarat Eugen Tomac după votul din plenul Camerei Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă remis Epoch Times.

Propunerea legislativă privind completarea art. 8 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată a fost respinsă cu votul a 264 de parlamentari, dintre care 128 – deputaţi PSD şi 82 – deputaţi PNL.

Intiativa legislativă viza eliminarea condiţiilor prevăzute de art.8 alin.(1) lit.a) şi d) în cazul acordării cetăţeniei române cetăţenilor străini de etnie română, care prevăd că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei şi respectiv, d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor.

Această propunere legislativă a primit aviz negativ din partea Guvernului.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

Expoziție de obiecte etnografice vechi din satele românești din Serbia

Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES
AGERPRES/(AS — editor: Tudor Martalogu)

Trimisul special al AGERPRES, Florian Copcea, transmite: O expoziție cu obiecte etnografice românești din satele cu populație majoritar românească din Voivodina (Serbia) s-a deschis joi la Muzeul memorial românesc din Uzdin.

Directorul acestui așezământ de cultură, Vasile Barbu, a declarat pentru AGERPRES că evenimentul este unic în istoria acestui spațiu, întrucât datorită lui s-a reușit colecționarea tuturor obiectelor utilizate în vechime în gospodării la preparatul hranei, la țesutul covoarelor și la muncile agricole.

“Avem un inventar de peste 400 de piese. Multe dintre ele au vârste de peste 200 de ani”, a afirmat Barbu. El a ținut să remarce că “dacă generația de azi a minorității române din Uzdin nu le-ar fi salvat, multe meșteșuguri ar fi fost uitate, pierdute definitiv”.

PUBLICITATE”Printre aceste obiecte avem o căruță sculptată, bine conservată, un război de țesut dimie, câteva lăzi de zestre, un storcător pentru prepararea bulionului, un cazan cu capac din lemn pentru răchie. Astăzi ele nu se mai întâlnesc niciunde, au dispărut”, a precizat Vasile Barbu.

Potrivit sursei citate, în cadrul Muzeului memorial românesc din Uzdin se vor desfășura cursuri pentru revitalizarea meșteșugurilor străvechi. “Nu dorim să ne întoarcem în timp, dar este bine să ne respectăm trecutul. Dacă nu vom face asta, identitatea noastră românească va avea de suferit”, a încheiat directorul Muzeului memorial românesc din Uzdin.

La manifestare au participat sute de români veniți din județele situate în sud-vestul României și din majoritatea localităților din Voivodina, care au rămas impresionați de obiectele etnografice expuse despre a căror existență sau utilitate nu aveau informații.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Expozitia de port popular “Mandru-i portul romanesc”
care a avut loc la data de 25 iunie 2014

sursa – www.youtube.com

E cam interzis să fii român în Serbia

infoprut.ro

Românii din Serbia își exercită drepturile oarecum în ilegalitate, iar dacă legile permit cursuri opționale în limba maternă, autoritățile fac tot ce le stă în putință să împiedice orice manifestare de românism.

Recent, statul sârb a început să organizeze cursuri opționale de limba română în localitățile în care locuiesc români. Dacă acum nu mai sunt bătuți pentru că vorbesc pe la colțuri în limba maternă, nu înseamnă că toate lucrurile sunt în ordine, așa cum susține ambasadorul sârb la București, Branko Brancovic, într-un reportaj realizat de TVR despre comunitatea de români din Serbia.

Brancovic citește de pe o foaie de hârtie numărul școlilor în care se predă și o oră opțională de limba română, însă nu menționează că ora este programate la trei ore după terminarea cursurilor, vinerea. Ori că părinții sunt nevoiți să-și ducă copii la școli aflate la distanțe mari față de casă, pentru acest curs opțional. Alte școli sunt mai creative și programează cursurile de limba română în același timp cu alte cursuri interesante pentru elevi, cum ar fi cele de informatică.

Ambasadorul, care citează date guvernamentale, spune că în anul școlar 2014-2015 sunt 10 școli în care românii pot studia limba maternă, la un număr estimat de 250.000 de români, potrivit Ministerului Afacerilor Externe din România. În Valea Timocului sunt peste 150 de sate românești și 48 de localități mixte.

În Serbia nu există nici măcat o clasă în care să se studieze în limba română, despre o școală întreagă nici nu poate fi vorba.

Autoritățile de la București, care se ocupă de românii din jurul granițelor, cunosc situația, deplâng soarta românilor din Serbia și speră la mai bine. De fapt, autoritățile speră că intenția de aderare la Uniunea Europeană a Serbiei va îndrepta situația, că Bruxelles-ul va speria sârbii să acorde drepturile cuvenite minorităților.

Lipsa de acțiune a politicienilor este explicată de faptul că românii din Serbia nu au cetățenie română, deci nu pot vota în alegeri. Unii politicieni și-ar dori chiar să nu mai aibă drept de vot nici românii din diasporă, cu toate actele românești în regulă.

Nici biserica nu o duce mai bine în Valea Timocului. Trecând peste provocările frecvente la care sunt supuși românii care vor o biserică a lor, autoritățile sârbe nu sunt de acord cu construirea vreunei biserici noi pentru români.

Ambasadorul Brancovic spune că statul sârb nu are nicio treabă cu biserica, fiind separată de stat. Astfel, biserica sârbească a încheiat oficial legăturile cu biserica românească, dar autorizațiile de construcție nu pot fi eliberate de primărie dacă biserica sârbească este de părere că românii au suficiente biserici.

Opresiunea duce la creativitate uneori. Astfel, românii din Serbia construiesc garaje în care țin slujbele duminica.

Părinți care vor să-și boteze copiii trebuie ori să meargă kilometri buni până la o biserică românească, ori să-și creștineze copii în biserici sârbești, dar pot folosi doar nume sârbești. Există liste afișate la intrarea în biserică cu nume pe care părinții le pot sa copiilor. Părinților li se refuză botezul dacă vin de acasă cu numele „Octavian”.

Comunitatea de români din Valea Timocului are mai puține drepturi decât au românii din regiunea transnistreană.

articol preluat de pe http://infoprut.ro

Separatismul bate şi la portile Rusiei.O mişcare pentru recrearea Republicii Siberiene

Siberienii cer recrearea Republicii Siberiene . Moscova incearca inabusirea miscarii de autodeterminare.
Primăria oraşului siberian Novosibirsk a înregistrat, vineri, 1 august, cererea pentru o demonstraţie publică cu tema „Marşul pentru federalizarea Siberiei”, care va avea loc pe 17 august, scrie www.adevarul.ro, preluat de Romanian Global News.
Scopul iniţiatorilor marşului, ce se va desfăşura sub sloganul „Opriţi hrănirea Moscovei”, este crearea Republicii Siberiene, ca parte a Federaţiei Ruse cu drepturi egale cu ale altor regiuni autonome.
Organizatorii acestei mişcări au creat şi o pagină oficială pe reţeaua socială VKontakte.
La începutul lunii iulie a acestui an, locuitorii din Novosibirsk au pichetat clădiri oficiale exprimându-şi atitudinea negativă faţă de anexarea Crimeei.
Ei au protestat faţă de faptul că noua entitate a Federaţiei Ruse va fi finanţată din contul altor regiuni ale Rusiei.
Locuitorii din localităţile siberiene solicită stabilirea unei distribuţii echitabile a veniturilor între bugetele federale şi locale.
În plus, organizatorii marşului, făcând referire la Constituţia rusă, cer guvernului federal o mai mare autonomie pentru autorităţile locale şi federalizarea Siberiei, făcând referire la Republicile Populare Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.
Evenimentele din estul Ucrainei le-au dau oamenilor din regiunile Rusiei ideea de a cere autonomie. Dar o lege adoptată recent de Dumă (camera inferioară a Parlamentului rus) prevede pedepsirea cu 5 ani de închisoare a oricărui apel la separatism.
Cum arată drapelul Siberiei?
La 5 august 1917, Conferința organizațiilor civice din Siberia a aprobat Drapelul Național al Siberiei, care “reprezintă o combinație a culorilor albă și verde. Culoarea albă simbolizează zăpezile siberiene, iar culoarea verde – taigaua siberiană.
Drapelul Republicii Siberia, 1918
Drapelul are formă dreptunghiulară, fiind împărțit pe diagonală, din colțul stâng superior spre cel drept inferior, în două părți, partea superioară fiind de culoare verde, iar cea inferioară – de culoare albă”, scrie Vlad Cubreacov pe http://cubreacov.wordpress.com, preluat de Romanian Global News.
La 5 august 1917, Conferința organizațiilor civice din Siberia a aprobat Drapelul Național al Siberiei, care ”reprezintă o combinație a culorilor albă și verde. Culoarea albă simbolizează zăpezile siberiene, iar culoarea verde – taigaua siberiană.
Drapelul are formă dreptunghiulară, fiind împărțit pe diagonală, din colțul stâng superior spre cel drept inferior, în două părți, partea superioară fiind de culoare verde, iar cea inferioară – de culoare albă”.

Când a fost independentă Siberia?
La 4 iulie 1918 Guvernul provizoriu al Siberiei a adoptat Declarația privind independența de stat a Siberiei, dar deja la 3 noiembrie 1918 a anulat-o.
După cum remarca juristul Gh. K. Hins (rus.- Г.К. Гинс), adoptării Declarației ”nimeni nu i-a acordat acea atenție pe care, s-ar fi părut, ar fi trebuit să o determine apariția pe lume a unui nou stat”.
De adăugat că 4 iulie – data în care a fost semnată Declarația – coincide cu Ziua independenței de stat a SUA. Este vorba, de altfel, despre o simplă coincidență.

Așa arată la față separatismul siberian
Alexandr Budnikov
Un dosar penal pe numele lui Alexandr Budnikov a fost intentat prima dată în anul 2007.
Fiind conducător al ”Frăției militare slave”, acesta a chemat la răsturnarea orânduirii de stat recurgând la lozinca ”nimicește-l pe ocupant”, acuzațiile împotriva sa fiind însă retrase.
Doi ani și ceva mai târziu, în aprilie 2010, împotriva lui Budnikov a fost intentat un nou dosar penal.
După cum anunța într-un comunicat al său Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse, ”Budnikov, în complicitate cu cetățeanul Kustik, au creat pe teritoriul Districtului Federal de Nord o nouă comunitate extremistă – Rusia originară (rus. – Русь родославная)” Scopul acestei comunități l-a constituit crearea pe teritoriul Federației Ruse a unui nou stat – Republica Siberia.
În iarna anului 2011, într-un interviu acordat revistei ”Russki reporter”, Budnikov a declarat: ”Noi pledăm pentru o confederație cu Rusia.
În orice caz, confederația este de neevitat. Întrebarea se pune doar dacă aceasta se va produce cu mai mult sau mai puțin sânge”.
O scurtă istorie a separatismului siberian
În anul 1721, la Petersburg, era executat prin spânzurare guvernatorul Siberiei Matfei Gararin.
Acesta era acuzat de delapidarea banilor statului, însă istoricul Piotr Slovțov a avansat presupunerea că ”Gagarin nutrea reaua intenție a separării de Rusia”.
În anul 1863 studenții Nikolai Iadrințev și Serafim Șașkov, originari din Siberia, publică proclamația ”Către patrioții Siberiei”, în care se spune că Siberia ”trebuie să se separe de Rusia spre binele poporului său, creând propriul său stat”.
În anul 1865 un alt originar din Siberia, Grigori Potanin, este arestat și surghiunit sub acuzația de creare a ”Societății pentru independența Siberiei”.
În anul 1881 Nikolai Iadrințev scoate de sub tipar la Petersburg cartea ”Siberia – o colonie”, lucrare care constituie Manifestul mișcării ”regionaliștilor din Siberia”.
În anul 1907, la Cita, a fost lansată proclamația ”Către siberieni!” semnată ”Partidul pentru Independența Siberiei”, proclamație în care se spune: ”Îi chemăm sub flamurile noastre, ale luptătorilor pentru ideea independenței Siberiei, pe toți cei cărora le este scumpă Patria”.
În anul 1917, la 5 august, Conferința organizațiilor civice din Siberia adoptă hotărârea ”Despre organizarea autonomă a Siberiei”, precum și stema și drapelul național.
Guvernul Siberiei independente, 1918

Guvernul Siberiei independente, 1918

În anul 1918, între 4 iulie și 3 noiembrie, Siberia avea proclamată independența.
Piotr Vasilievici Vologodski, președinte al Guvernului Republicii Siberia, 1918

Piotr Vasilievici Vologodski, președinte al Guvernului Republicii Siberia, 1918

Membri ai Guvernului Republicii Siberia, 1918

Membri ai Guvernului Republicii Siberia, 1918

În anul 1921, ținutul Ureanhai (astăzi Republica Tuva din cadrul Federației Ruse), ținut care din 1914 se afla sub protectoratul Imperiului rus, își proclamă independența, adresându-i Rusiei sovietice rugămintea ne a asigura această independență.
În anul 1990, la Tomsk, ia ființă Partidul pentru Independența Siberiei, care propune adoptarea Declarației de Independență a republicii, deportarea tuturor deținuților de drept comun, precum și compensarea către Siberia a daunelor provocate de autoritățile coloniale.
Ziarul Svobodnaia Sibiri
În anul 1991, un grup de întreprinzători, sub conducerea lui Anton Bakov din Sverdlovsk, tipărește la filiala din Perm a Monetăriei și Imprimeriilor Statului (rus. – Гознак), francul uralian, care se intenționa să devină principalul mijloc de plată din viitoarea Republică Ural.
În anul 1993, Președintele Consiliului deputaților din ținutul Krasnoiarsk, Veaceslav Novikov, propune proclamarea Republicii suverane a Eniseiului.
În anul 1994, Consiliul veteranilor și exploratorilor pionieri din regiunea Severobaikalsk a lansat inițiativa convocării unui referendum privind crearea Republicii Democratice Baikal-Amur.
În anul 1998, sub conducerea lui Mihail Kulehov a fost înființată Armata de Eliberare a Siberiei (rus. – Освободительная Aрмия Сибири), redenumită ulterior Alternativa Regionalistă din Siberia (rus. – Областническая Альтернативa Сибири).
Siberieni manifestand
În anul 2006 ia ființă Mișcarea ”Independența Siberiei” (rus. – Сибирская вольгота), al cărei scop constă în codificarea dialectelor siberiene.
În Wikipedia a fost deschis un compartiment în limba siberiană, care, către anul 2007, se situa pe poziția a 66 printre limbile lumii, cu un total de 6924 de articole. Ulterior compartimentul a fost suprimat.
În anul 2010 are loc Recensământul general al populației. Potrivit mai multor estimări, circa 24,5 milioane de persoane se presupune că s-au declarat ”siberieni” ca apartenență națională.
În anul 2011, în cadrul acțiunii naționale ”Ajunge să mai hrănim Caucazul!” (rus. – Хватит кормить Кавказ!), la Novosibirsk are loc, la 22 octombrie, acțiunea ”Ajunge să mai hrănim Moscova!” (rus. – Хватит кормить Москву!).
Republica Siberia harta
Scurt ghid de conversație ruso-siberian
Graiurile siberiene ale vechilor locuitori s-au format către sfârșitul secolului XVII pe baza rostirii nord-ruse, a dialectelor căzăcești și a unor împrumuturi turcice.
Caracteristica lor constă în fenomenul ocăitului, pronunțarea clară a vocalelor, înlocuirea sunetului ”șc” (rus. – щ) cu dublu ”șș” (”șșî” în loc de ”șci”), omiterea vocalelor de la sfârșitul adjectivelor (”bela” în loc de ”belaia”) și o serie de alte particularități.
În prezent, un grup de entuziaști în frunte cu lingvistul Iaroslav Zolotariov din Tomsk lucrează asupra Dicționarului Graiului Siberian alcătuit în principal pe baza dialectului vechilor locuitori din regiunea Tomskului (rus. – томский старожильский диалект), precum și pe baza limbii cronicilor siberiene.
De altfel, însuși Iaroslav Zolotariov recunoaște: ”Graiul siberian nu este nici pe departe orășenesc, în el vorbești fie despre sat, fie pentru transpunerea într-o formă amuzantă a celor din înalta cultură”.
Rusă
Siberiană
Здесь кто-нибудь говорит по-русски?
Здеся хто-нибудь бает на блошистом говоре-том?
Прошу прощения, но я не говорю по-сибирски
Прошу прошшення, но я не баю по-сибирски
Какова температура воды в Байкале?
Какова грева волоки в Байкале?
Я осуждаю колониальную политику
Я бессужу заимошну правильню
Не стреляйте, я беженец!
Не бухайте, я утеканшык!
Я уже сжег паспорт. Позвольте мне перейти границу (реку)
Я ужо пожег личну басму. Дозвольте мне перелазить передел (умку)
Ваша страна предоставляет убежище политэмигрантам?
Вашенской край дайот затульйо политзаморинам?
У меня в семье тоже были каторжники
У меня в семьине тож были каторжаны
Мой отец строил Братскую ГЭС (Гидроэлектростанцию)
Мой тятя городил Браццкой ВСС (Волоко-светлотной станок)
Да
Да
Мою собаку задрал медведь
Мою лайку убайкал айов
Я поранился о колючую проволоку. Вы сделаете мне укол против столбняка?
Я запоролся о шшыпучой утас. Вы изладите мне укол против гмыра?
Меня укусил энцефалитный клещ. Где ближайшая больница?
Меня подцапила анцефальна клешша. Де здеся самоближна лечебница?
Я гражданин России. Где здесь российское консульство?
Я вольной с Россеи. Де здеся россейско илчунство-то?
Хватит кормить Россию
Хорош сосить Россею
У вас есть что-нибудь от комаров?
У вас есь что-нить от гнусины?
Вы принимаете к оплате российские рубли?
Вы примаете к празге россейской руб?
А мне плевать — что американец, что инопланетянин
А мне плевать — шо мерикашык, шо чужеблудьоншык
Cea mai independentă Siberie
La 12 februarie 1926 astronomul Serghei Ivanovici Beliavski a descoperit în Centura de asteroizi un nou corp cosmic cu diametrul de 18,5 km. Inițial asteroidul a primit denumirea de cod 1926 SV, însă în scurt timp a fost redenumit, devenind asteroidul 1094 Siberia.
Se cuvine să menționăm că, în pofida faptului că Acordul interguveranamental ”Despre cosmos”, din 27 ianuarie 1967, prevede faptul că corpurile cerești de proveniență naturală nu vor fi supuse luării în posesie națională, în romanul ștințifico-fantastic ”Fulger încovoiat” al scriitorului american John Warley (născut în anul 1947) asteroidul 1094 Siberia aparține Republicii Marte, care îl folosește drept penitenciar din care nu se poate evada.
Ce va pierde Rusia, pierzând Siberia
Siberia Petrol Gaz Cedru
Gazpromul și nucile de cedru
Informațiile cu privire la zăcămintele de petrol explorate (în milioane de tone) și cele de gaze naturale (în miliarde de metri cubi) sunt prezentate în conformitate cu rapoartele publicate pe site-ul oficial al Întreprinderii Gazprom SA; arealul de răspândire a cedrului siberian, a cedrului coreean și a speciei de cedru ”Spiriduș” este prezentat conform lucrării ”Culturile silvice nucifere” (Moscova, editura ”Industria silvică”, 1978) de F.L. Șcepoiev, A.A. Rihter, F.A. Pavlenko, P.I. Molotkov, V.I. Kravcenko și A.I. Irișnikov.
Recolta de nuci de cedru oscilează între 250 și 600 de kilograme la hectar; pe ansamblu pădurile în care predomină cedrul în Rusia acoperă circa 43 de milioane de hectare, dintre care pe teritoriul european al țării – doar 20 de mii de hectare (în special în Republica Komi și în ținutul Perm)
Mihail Kazinik și Dmitri Tkaciov
Traducere din rusă – Vlad Cubreacov
Sursa: http://esquire.ru/5-min-siberia

Siberian cu drapelul Siberiei

articol preluat de pe http://cersipamantromanesc.wordpress.com