Arhiva tag-ul pentru: Serbia

Părintele nostru între sfinți, Episcopul Nicolae Velimirovici (Nikolaj Velimirović, Николај Велимировић, 5 ianuarie 1881 – 18 martie 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia și autorul a mai multe cărți ortodoxe. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Proloagele de la Ohrida

foto si articol: ro.orthodoxwiki.org

Viața

Nicolae Velimirovici s-a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană. A urmat cursurile Seminarului Sf. Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obținut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-și teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford și susținut la Geneva, în franceză, pe tema Filozofija Berklija (Filosofia lui Berkeley), în 1909. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism.

În aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și America, unde a susținut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor și a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia și este hirotonit episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. În 1920 este strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia, unde, în 1935, a reconstruit cimitirul soldaților germani căzuți în timpul Primului Război Mondial.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către naziști pe când se afla în Mănăstirea Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită și dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia (unde, după o execuție în masă, a replicat spunând următoarele: „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovați, din pricina morții unui soldat german?! Și turcii erau mai drepți…”). Mai târziu, acest „nou Gură de Aur” a fost transferat în Mănăstirea Voilovița (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil Dozici, până la sfârșitul lui 1944.

La 14 decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dachau, împreună cu Patriarhul sârb Gavriil, unde, unele surse (îndeosebi istorici ai Bisericii) consemnează că a fost întemnițat și torturat.

După război, părăsește Iugoslavia comunistă și imigrează în Statele Unite ale Americii, în 1946. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminare creștine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sf. Sava din Libertyville, Illinois, Mănăstirea și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Tihon, din South Canaan, Pennsylvania (unde a fost rector; aici a și murit) și Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 martie 1956.

Legături cu alte personalități ale Bisericii

În perioada dintre cele două Războaie Mondiale, Episcopul Nicolae face câteva vizite în Sfântul Munte, care îi modelează și îi preschimbă pentru tot restul vieții perspectiva și viața duhovnicească. În această perioadă îl cunoaște la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos) pe Sf. Siluan Athonitul și îl hirotonește în 1930 ierodiacon pe Părintele Sofronie (Saharov); ulterior, după război, în 1952, la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: “Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan“.

În necrologul dedicat Sf. Siluan, publicat în revista misionară a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria:

“Despre acest minunat monah nu se poate spune decât un singur lucru: era un suflet plin de blândețe. Nu sunt singurul care să fi simțit această blândețe, orice pelerin la Sfântul Munte care l-a întâlnit a simțit această blândețe. Siluan era un bărbat viguros, înalt; avea o barbă neagră mare și, la prima vedere, înfățișarea lui nu îl făcea atrăgător pentru cine nu-l cunoștea. Dar era de ajuns o singură conversație ca să-l iubești pe acest om. Vorbea despre nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu și îi făcea pe păcătoși să se judece foarte sever pe ei înșiși. Acest minunat ascet era un simplu monah, dar plin de dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Din toate părțile Sfântului Munte numeroși monahi alergau la el să-i primească sfaturile, dar era deosebit de iubit de monahii de la Hilandari și Sfântul Savva care vedea în el pe părintele lor duhovnicesc. Și pentru mine, Părintele Siluan mi-a fost de un mare ajutor duhovnicesc. Simțeam cum rugăciunea lui mă întărea. La fiecare dintre vizitele mele la Sfântul Munte mă grăbeam să-l vizitez. [...] Cartea vieții sale e smălțuită toată de mărgăritarele înțelepciunii și de aurul dragostei. E o carte uriașă și nestricăcioasă.”

Proslăvirea ca sfânt

La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, “Noul Gură de Aur al Serbiei”. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus de San Francisco, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este “un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki)… Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe“.

Cântări

Troparul (Glas 8)

Propovăduitor cu limbă de aur al lui Hristos cel înviat,
Pururea călăuzitor al norodului sârb cel de Cruce purtător,
Alăută sunătoare a Sfântului Duh, iubit de monahii ce întru tine se bucură,
Slava și fala preoților, învățător al pocăinței, vlădică al tuturor neamurilor,
Dreptar celor din oastea lui Hristos în rugăciunile către Dumnezeu,
Sfinte Nicolae, dascăl al Americii și slavă a norodului sârb,
Împreună cu toți sfinții, roagă pe Unul iubitorul de oameni
Să ne învrednicească de veșnică pace și bucurie în Împărăția Sa cea cerească!

Condacul (Glas 3)

Născutu-te-ai la Lelici în Serbia,
Slujit-ai ca arhipăstor al bisericii Sfântului Naum din Ohrida.
Așezându-te la Jicia pe scaunul Sfântului Savva
Cu Evanghelia ai învățat și ai luminat norodul lui Dumnezeu.
La pocăință și la dragostea lui Hristos adus-ai oamenii,
Și pentru Hristos suferit-ai pătimire la Dachau.
Pentru aceasta te slăvim pe tine, noule Nicolae, cela ce lui Dumnezeu bine ai plăcut.

Citate

„Nu trebuie să dorim moartea păcătosului, ci pocăința sa. Nimic nu-L îndurerează mai mult pe Domnul, Cel ce pentru păcătoși a pătimit pe Cruce, ca atunci când Îi cerem moartea unui păcătos, să-l înlăture pe acesta din calea noastră. Apostolul Carp și-a pierdut odată răbdarea și s-a rugat lui Dumnezeu să trimită moartea asupra a doi păcătoși: un păgân și un lepădat de credință. Atunci însuși Domnul Hristos i s-a arătat lui Carp și i-a zis: ‘Lovește-mă! Sânt gata să mă răstignesc din nou pentru mântuirea oamenilor’. Sfântul Carp i-a povestit această întâmplare Sfântului Dionisie Areopagitul, care a așternut-o pe hârtie, drept învățătură tuturor celor din Biserică că trebuie să ne rugăm pentru mântuirea păcătoșilor, nu pentru nimicirea lor – fiindcă nici Domnul nu vrea să piară cineva, ci toți la pocăință să vie (2 Petru 3:9)” — Prologul de la Ohrida.
_____________

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

Vrăjmașii m-au purtat către îmbrățișarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.

Prietenii m-au legat pământului, vrăjmașii m-au slobozit din robia pământului și mi-au dărâmat toate năzuințele mele lumești.

Vrăjmașii m-au făcut străin tărâmurilor lumești și locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit își găsește un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel și eu, prigonit de vrăjmași, am aflat cel mai ferit Lăcaș, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmașii nu îmi pot omorî sufletul.

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii.

Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi.

Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor.

Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am lingușit în sine-mi.

Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie.

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

De câte ori m-am făcut înțelept, ei mi-au zis nebun.

De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.

De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.

De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăți, m-au împiedicat cu o mână de fier.

De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.

De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viață lungă și liniștită, au dărâmat-o și m-au alungat.

Cu adevărat, vrăjmașii m-au îndepărtat de la fața lumii și mi-au întins mâinile către poala veșmântului tău.

Binecuvântează-i pe vrăjmașii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez și nu îi blestem.

Binecuvântează-i și îi sporește; înmulțește-i și fă-i pe ei și mai înverșunați împotriva mea:

pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;

pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăștie precum pânza de păianjen;

pentru ca liniștea desăvârșită să înceapă a domni în sufletul meu;

pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloși, mândria și mânia;

pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;

ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înșelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieții celei neadevărate.

Vrăjmașii m-au învățat să cunosc ceea ce puțini alții mai cunosc, că cineva nu are alți vrăjmași în lume decât pe sine.

Cineva își urăște vrăjmașii doar atunci când nu își dă seama că nu-i sunt vrăjmași, ci prieteni nemiloși.

Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine și cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmașii.

Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât și pe vrăjmași.

Un rob își blesteamă vrăjmașii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.

Căci un fiu cunoaște că vrăjmașii săi nu îi pot atinge viața.

Prin urmare, el pășește slobod în rândul lor și se roagă Domnului pentru ei. — Din Rugăciuni pe țărmul lacului, 1999

Citate despre Sf. Nicolae Velimirovici

„După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creștinătății și dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor și avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmițare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturisește credința și nu este cine să apere valorile credinței, acea credință este moartă, după cum moartă va fi și soarta acelui popor.” (Părintele Justin Pârvu)

„[Nicolae Velimirovici e] cel mai mare sârb după Sfântul Sava.” (Sf. Justin Popovici)

„[Nicolaea Velimirovici a fost] un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapovițki). Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe.” (Sf. Ioan Maximovici)

„Tocmai ceea ce era la el [Nicolae Velimirovici] închis, necunoscut și tainic îi atrăgea pe oameni. Și aceasta nu e neîntemeiat. Partea tainică a caracterului lui era semnul acelor puteri duhovnicești adânci, pe care nu suntem în stare să le înțelegem deplin, și care se află ascunse în oamenii cu adevărat mari.” (Slobodan Iovanovici)

„…Sfântul Nicolae a avut un talent deosebit de a explica simplu ce era dificil, și în așa fel încât să fie aproape de inima omului modern. De asemenea, el nu a expus o versiune scurtă sau unele lucruri primitive, ci a explicat credința noastră în profunzimea ei.” (Sf. Mc. Daniel Sisoev)

„…atunci când citim textul Sfântului Nicolae Velimirovici simțim cum el pătrunde în sufletele noastre.” (Sf. Mc. Daniel Sisoev)

Lucrări

Cărți

- Beyond Sin and Death (1914)

- The Spiritual Rebirth of Europe (1917)

- Orations on the Universal Man (1920)

- Thoughts on Good and Evil (1923) – Cugetări despre bine și rău, Ed. Sophia, București, 2006

- Homilias, volumes I and II (1925)

- Prologue from Ohrid (1926) - Prologul de la Ohrida, Ed. Egumenița, Galați, 2005

- The Faith of Educated People (1928)

- The War and the Bible (1931) – Războiul și Biblia, Ed. Sophia, București,

- The Symbols and Signs (1932)

- “Immanuel” (1937)

- The Religion of Njegos

- Speeches under the Mount

- The Faith of the Saints (1949) – Credința Sfinților – Catehism al Bisericii Ortodoxe, Ed. Sophia, București

- Cassiana – the Science on Love (1952) – Cassiana, Ed. Christiana, București

- The Only Love of Mankind (1958)

- The First Gods Law and the Pyramid of Paradise (1959)

- The Life of St. Sava. St. Vladimir’s Seminary Press, 1989. ISBN 0881410659

Articole

În limba engleză:

“Why are Vigil Lamps lit before Icons?”

Quotation: Bless My Enemies O Lord — by Bp. Nikolai Velimirovich

articol preluat de pe: ro.orthodoxwiki.org