Arhiva tag-ul pentru: sărbători naționale

foto preluat de pe stiri.tvr.ro

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; stiri.tvr.ro; www.agerpres.ro; www.facebook.com/alexandru.c.surcel

Ziua Limbii Române (31 august)

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite“. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, proiectul de lege prin care se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Limbii Române

31 august 2024

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 31 august 2024, un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

În fiecare an, pe 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, un prilej de a celebra valorile profunde pe care le transmite și unitatea pe care o creează între vorbitori. Limba română nu este doar un simplu lexic, ci un mijloc de transmitere a patrimoniului cultural și o moștenire inestimabilă pe care o lăsăm generațiilor viitoare pentru a o prețui și îmbogăți. Oricât de departe am fi de meleagurile natale, limba română ne leagă dincolo de timp și de meridiane și ne definește ca popor, conturând identitatea noastră culturală și națională.

În această zi specială, este esențial să subliniem importanța educației în limba maternă și să sprijinim eforturile celor care predau și studiază limba română în țară și în străinătate.

Limba română este limbă oficială, începând de anul trecut, și în Republica Moldova, odată cu promulgarea legii care înlocuiește sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” de către Președintele Maia Sandu. Acest demers a fost unul esențial pentru restabilirea adevărului științific, acela că românii de pe ambele maluri ale Prutului împărtășesc o comunitate de limbă, cultură și istorie. Viitorul nostru este fără îndoială unul comun, în Uniunea Europeană.

Statul român are numeroase inițiative pentru a promova educația privind limba și literatura română în toate colțurile lumii și, în mod deosebit, acolo unde există comunități însemnate de români. Limba română este studiată în 59 de universități din 37 de țări ale lumii. Din Canada, până în Indonezia, din Finlanda, până în Maroc, peste 130 de lectori și profesori universitari predau străinilor limba noastră.

În fiecare an, prin Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească oferit de Institutul Limbii Române, aproximativ 11.000 de copii români care trăiesc în străinătate, în 8 țări în care există comunități însemnate de români, descoperă și aprofundează limba română.

În ultimii zece ani, lectoratele de limbă română și Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească au fost extinse în întreaga lume, dovadă a implicării și colaborării constante a autorităților pentru protejarea identității românești peste hotare.

Limba română, învățată de copii de la părinți și de la dascăli, poartă peste generații întregul tezaur literar, științific și artistic pe care cultura noastră îl oferă lumii. Astfel, ca un arc peste timp, se cultivă respectul și dragostea pentru limba lui Mihai Eminescu.

Să ne arătăm cu toții respectul pentru limba română pornind de la gestul simplu, dar însemnat, de a vorbi și scrie corect și continuând cu proiectele și programele mai ample implementate și în țară, și dincolo de hotarele ei, care promovează cunoașterea și care pun în valoare bogăția și frumusețea limbii prin care transmitem mai departe comorile culturale și lingvistice ale României.

31 august 2024 – Preşedinţii Klaus Iohannis şi Maia Sandu au depus flori la bustul lui Eminescu de la Chişinău

31 auhust 2024 – Preşedinţii Klaus Iohannis şi Maia Sandu au depus flori la bustul lui Eminescu de la Chişinău – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cel al Republicii Moldova, Maia Sandu, au depus, sâmbătă, câte un buchet de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău.

Ceremonia de depunere de flori a avut loc la finalul vizitei oficiale pe care şeful statului român o efectuează în capitala Republicii Moldova.

La eveniment au participat sute de cetăţeni moldoveni, care i-au aplaudat pe cei doi şefi de state.

După depunerea florilor, Klaus Iohannis şi Maia Sandu s-au oprit în mijlocul mulţimii, unde o fetiţă a recitat o poezie despre limba română, în contextul în care sâmbătă este marcată Ziua Limbii Române. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu) – preluat de pe www.agerpres.ro

Ceremonia primirii oficiale la Președinția Republicii Moldova

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 31 august 2024, la Chișinău, declarații de presă comune cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Limba noastră 

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Limba noastră este o sărbătoare celebrată în Republica Moldova pe 31 august, începând din 1990, care are scopul de a onora limba de stat.

“Limba noastră-i o comoară
Din adîncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată“
(A. Mateevici, fragment poezia “Limba noastră“)

Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova – foto: ro.wikipedia.org

În contextul dezintegrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) şi a mișcării de renaștere națională de la sfîrșitul anilor ’80 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), la Chișinău a avut loc “Marea Adunare Națională” de la 27 august 1989, la care au participat aproximativ 750.000 moldoveni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii), care cereau proclamarea limbii moldoveneşti (române) ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Sub impulsul “Marii Adunări Naţionale“, peste două zile, pe 29 august 1989, s-au deschis lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din R.S.S.Moldovenesti, care au durat pană pe 1 septembrie.

La 31 august Sovietul Suprem al republicii (Parlamentul) a votat legile care îndeplineau cerinţele participanţilor la “Marea Adunare Naţională“. Discuţiile ce au precedat semnarea legilor privind trecerea la alfabetul şi grafia latină din Sovietul Suprem, au avut loc într-o atmosferă tensionată din cauza polarizării membrilor parlamentului în proromâni şi proruşi.

Plăcuţă pe strada din Chişinău denumită in amintirea zilei 31 august 1989 – foto: ro.wikipedia.org

Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii “moldoveneşti” ca limbă de stat, cerandu-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Conform informării făcute de Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi cu un efectiv de 80 000 de muncitori, intraseră în grevă (conform publicaţiei “Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989). Se pare ca tocmai această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a moldovenilor, care au venit în număr mare la “Marea Adunare Naţională”.

Adoptarea de către Sovietul Suprem al R.S.S.Moldovenesti, a legilor privind revenirea la grafia latină:

- A permis Declararea ca “Limbă de Stat” a Republicii Moldova a limbii moldoveneşti – identice cu cea română;

- A fost recunoscută unitatea lingvistică dintre limba română şi cea moldovenească şi a fost stipulată trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin;

- A fost iniţiat un program pentru extinderea folosirii limbii moldoveneşti în guvernare, educaţie şi economia naţională.

Sărbătoarea a început sa fie celebrată în 1990 (la un an de la evenimentul istoric), sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. În 1994 guvernul agrarian, a decis schimbarea denumirii inițiale în „Limba noastră”, modificare determinata de prevederile art.13 din Constituția Moldovei. În 2004 Parlamentul a decis comasarea sărbătorii cu Ziua Independenței, comasare care nu a mai avut loc. De la venirea administrației liberale în fruntea municipiului Chișinău, sărbătoarea și-a recăpătat numele de „Limba noastră cea română”, cel puțin în capitala republicii.

Anual această sărbătoare este marcată cu manifestări de înalt patriotism, de regăsire a rădăcinilor, consemnată prin poezie, cîntec și joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare și a momentelor care le-au marcat istoria. De regulă, festivitățile sunt deschise dimineața la Chișinău de catre oficialii republicii, prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și la busturile clasicilor literaturii române, amplasate în Gradina Publică ,,Ștefan cel Mare”. Sărbătoarea se încheie în mod obișnuit printr-un concert susținut în Piața Marii Adunări Naționale. În primii ani ai sărbătorii, fiecare 31 august aducea cu sine și dezvelirea a câte un bust pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Acest frumos obicei a fost întrerupt după venirea la putere a comuniștilor în 2001.

Din 2006, de 31 august este organizat în București, pe treptele Teatrului Național din București, „Concertul limbii române”, eveniment menit să promoveze libertatea de a vorbi limba română. 31 august – ZIUA LIMBII ROMANE, a devenit sarbatoare oficiala si in România, in anul 2013 (Legea 53/2013).

Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, -
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Cine vorbeşte limba română?

Răspândirea celor patru “limbi romane orientale” sau “dialecte ale limbii române” (conform celor două puncte de vedere prezente printre lingvişti) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.

În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.

De asemenea, româna este limbă oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007.

Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos.

Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.

Emigranţii au dus limba română peste tot în lume: în Israel 5 % din populaţie provine din România şi vorbeşte limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români.

Studenţii străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română şi se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care şi-au făcut studiile în România, vorbesc limba română.

Limba română este predată în ţări est-europene unde există comunități semnificative româneşti, dar şi în instituţii de învăţământ din 43 de ţări ale lumii, unde limba română este învăţată ca limbă străină.

Graiurile româneşti

Graiurile româneşti – foto preluat de pe stiri.tvr.ro

Cu mici deosebiri de accent sau pronunţie, limba română este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent de zona geografică, deşi în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia sau Bucovina se vorbesc mai multe graiuri.

Dulcele grai moldovenesc are în special aspect oral şi se diferenţiază de limba literară prin pronunția intensă a consoanei ş, prin folosirea multor regionalisme şi prin unele diferenţe de gramatică.

Graiul ardelenilor este inconfundabil de molcom, iar graiul bănăţean este un amestec de elemente latine, române, slave, maghiare şi germane, ambele graiuri au diferenţe de gramatică şi vocabular faţă de limba literară.

Graiul timocean şi cel vorbit în Mehedinți au caracteristici fonetice distincte şi fac tranziţia între cel muntenesc și graiul bănăţean.

Graiul muntenesc, fonetic şi lexical cel mai apropiat de limba română literară, a fost influenţat puternic de greci, bulgari sau sârbi, dar şi de diversele mode ale timpului.

Alexandru Cristian Surcel

Alexandru Cristian Surcel, avocat, activist civic, fost jurnalist – foto: facebook.com

31 august 2018

Pentru că azi, 31 august, marcăm Ziua Limbii Române, sărbătoare oficială în Republica Moldova din 1990 şi în România din 2013, când se aniversează, din punct de vedere istoric, adoptarea de către Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 31 august 1989 a legii prin care se revenea la limba română recunoscută ca atare şi scrisă cu grafia latină folosită şi în România, iar aceasta redobândea statut oficial după o jumătate de secol de ocupaţie sovietică, haideţi să ne amintim câteva lucruri:

1. Limba română este o limbă romanică, asemenea limbilor italiană, sardă, raeto-romană, occitană (provensală), franceză, spaniolă (castiliană), catalană, galiciană şi portugheză. De asemenea, ea face parte din grupul limbilor romanice continentale, care se compun din trei straturi de bază: substrat, moştenit de la populaţiile pre-romane din ariile de formare ale respectivelor limbi, strat, cel mai important, care provine din limba latină vulgata (adică limba efectiv vorbită de locuitorii Imperiului Roman), precum şi adstrat, care a fost altoit în structura limbii sub influenţa principalelor grupe de migratori care s-au suprapus în Antichitatea târzie şi în Evul Mediu timpuriu. În cazul limbii române, spre deosebire de limbile romanice continentale occidentale, la care substratul e de regulă celtic iar adstratul întotdeauna germanic, substratul este daco-geto-moesic şi adstratul slav.

2. Limba română mai este şi ultima limbă supravieţuitoare din grupul limbilor romanice continentale orientale. Cealaltă limbă atestată a acestui grup, dalmata, din regiunea de coastă a Croaţiei de azi, a încetat de a mai fi vorbită între Evul Mediu târziu (dialectul ragusan) şi anul 1908 (dialectul vegliot).

3. Arealul de formare al limbii române este la nord şi la vest de linia Jirecek, care separă în Peninsula Balcanică provinciile elenofone de cele latinofone ale Imperiului Roman (departajare deductibilă din distribuţia epigrafiei în latină şi în greacă veche). Mai exact, limba română s-a format în ţările antice ale Daciei, Moesiei, Scythiei Minor şi Pannoniei (care de altfel corespund şi arealului culturii Dridu din secolele VIII-XI, prima care poate fi clar atribuită românilor timpurii).

4. Aşa cum confirmă atât izvoarele arheologice şi epigrafice, cât şi studiile genetice şi paleogenetice din ultimii ani, viziunea tradiţională despre „daci şi romani” este una simplistă şi parţial eronată. În fapt, contribuţia etnică italică a fost redusă, limba latină impunându-se ca o realitate eminamente culturală. Amestecul s-a realizat între populaţiile pre-romane care se autodenumeau daci, geţi sau moesi (vorbind însă o limbă comună şi având o cultură comună şi fiind la rândul lor descendenţii altor suprapuneri şi amestecuri de populaţie mai vechi, coborând până în epoca pietrei), dar şi populaţiile pre-romane din afara spaţiului geto-dacic propriu-zis, precum illirii şi celţii pannonici, cu numeroşii colonişti de origini foarte variate sosiţi din diferite colţuri ale Imperiului Roman, precum şi cu diferitele populaţii migratoare- germanici precum bastarnii, taifalii, vandalii, goţii şi gepizii, nord-iranieni precum sarmaţii şi alanii, mongolici precum hunii şi avarii, turcici precum cutrigurii, proto-bulgarii, pecenegii, uzii şi cumanii. Cea mai importantă migraţie a fost însă cea a slavilor, care pe lângă adstratul lăsat în limbă a condus la fragmentarea şi slavizarea parţială a populaţiilor româneşti timpurii de la sud de Dunăre (în timp ce la nord de fluviu, slavii au fost cei în cele din urmă asimilaţi). Atât la nord, cât şi la sud aceste procese de interacţiune între românii timpurii si slavi au durat mai multe secole.

5. Ca urmare a dispersiei populaţiei româneşti timpurii din sudul Dunării, s-au format în cursul Evului Mediu mijlociu cele patru dialecte cunoscute ale limbii române. Astfel, în Carpaţi şi la Dunărea de Jos, trunchiul principal al limbii române a evoluat către dialectul dacoromân. În ciuda separărilor politice şi a arealului destul de larg, dialectul dacoromân a păstrat o semnificativă unitate. Acesta cunoaşte doar graiuri vag individualizate prin elemente de accent, prin unele construcţii sintactice şi prin regionalisme, care au fost clasificate în două grupe, graiuri nordice şi graiuri sudice. Mai departe, de-a lungul timpului s-au propus diverse clasificări individuale ale graiurilor, fără a exista însă un consens, tocmai din cauza subtilităţii diferenţelor. Limba română literară este bazată în special pe graiurile sudice ale dialectului dacoromân.

6. Dialectul aromân (macedoromân) este primul care s-a separat din trunchiul principal al limbii române, motiv pentru care nu conţine o serie de inovaţii lingvistice prezente în celelalte trei dialecte. El este vorbit în principal în sudul Peninsulei Balcanice, dar în prezent şi în România şi în diaspora. Fiind al doilea dialect ca număr de vorbitori şi ca arie de răspândire, cunoaşte la rândul său câteva graiuri.

7. Tot în Balcani sunt vorbite şi celelalte două dialecte, care în ordinea separării de trunchiul principal al limbii române, stabilită prin aceeaşi metodă a inventarierii inovaţiilor lingvistice, sunt cel meglenoromân, vorbit de asemenea în sudul Peninsulei Balcanice, şi cel istroromân, vorbit în Peninsula Istria, de la graniţa Croaţiei cu Italia.

8. Comunităţi formate în Evul Mediu, care au pierdut în timp uzul limbii române, dar au păstrat elemente de lexic, de cultură şi o anumită conştiinţă identitară sunt valahii moravi, în estul Republicii Cehe cu prelungiri în Slovacia şi Polonia (unde valahii sunt cunoscuţi şi sub denumirea de gorali), morlacii (maurovlahii) din Dalmaţia şi, posibil, „pisticoşii” din Bitinia, în Asia Mică (aceasta a fost analiza lui Teodor Burada, dar subiectul rămâne încă destul de neclar), precum şi tribul beduin Djebalieh de la Muntele Sinai (o cercetare ADN este necesară pentru a clarifica realitatea legendei legate de originea acestui trib).

9. Chiar dacă primele stătuleţe feudale româneşti s-au format prin secolele IX-XIII, ori românii şi-au adus o contribuţie majoră în constituirea unor state multietnice (Imperiul Asăneştilor), iar din secolul al XIV-lea există o statalitate românească permanentă, scrierea în limba română a avut de aşteptat, ca urmare a adoptării ca limbă de cultură a slavonei (slava veche bisericească), respectiv a limbii greceşti la aromâni şi meglenoromâni. Scrierea în limba română este menţionată pe la 1420, dar primul text păstrat cu dată certă este scrisoarea boierului Neacşu din 1521. Diferite ipoteze privind scrieri mai vechi nu sunt confirmate dincolo de orice dubiu. Totuşi, prima frază păstrată dintr-o română foarte timpurie sau o latină locală foarte târzie, este celebrul avertisment „torna, torna, fratre!”, reprodus în două cronici bizantine, ca parte a relatării unui război al bizantinilor cu avarii, în ultimii ani ai secolului al VI-lea.

10. Prima tentativă de creare a unei limbi literare aparţine tipografului Coresi, care în secolul al XVI-lea a tipărit primele cărţi în limba română şi care în tipăriturile lui a evitat regionalismele, astfel încât cărţile să-i poată fi înţelese în oricare colţ al fostei Dacii. În Principatele Române limba română devine oficială în secolul al XVII-lea. Trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin începe cu Şcoala Ardeleană, dar se finalizează şi devine oficială în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), perioadă în care se foloseşte un alfabet de tranziţie. Grafia variază o perioadă de timp între etimologismul latinizant şi fonetism, ortografia modernă finală fiind concepută de Sextil Puşcariu la cumpăna secolelor XIX şi XX. Ultimele ajustări ortografice au fost aduse de Academia Română în anul 1993.

11. În dialectul aromân primele scrieri certe (cu alfabet grec) datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ulterior dezvoltându-se şi o literatură cultă a cărei influenţă rămâne însă limitată în lipsa unei statalităţi aromâne sau a unui sistem de educaţie aplicat. Au existat şi tentative de sistematizare a unei limbi literare, lipsurile din vorbirea populară fiind acoperite cu împrumuturi din limba română literară, dar până în prezent vorbim cel mult de un succes limitat. În 1998, la congresul aromân de la Bitolia, într-o încercare de distanţare de România şi de acreditare a ideii că aromâna este o limbă separată, a fost adoptată o ortografie latină diferită de cea românească, semănând mai mult cu ortografia latină sârbocroată, care rămâne însă mult mai puţin fonetică şi mai improprie scrierii în aromână decât grafia folosită anterior, practic aceeaşi cu cea din româna literară.

12. Dialectele meglenoromân şi istroromân, având mult mai puţini vorbitori, au rămas nescrise până în secolul al XIX-lea şi chiar şi în prezent nu există o literatură cultă în aceste dialecte. În momentul de faţă, cu un număr de vorbitori care variază de la sub 1000 la 1500 în Croaţia şi câteva zeci sau sute în diaspora, istroromâna este considerată oficial drept limba cea mai periclitată din Europa.

13. La ora actuală, limba română este limba oficială unică a României şi a Republicii Moldova, precum şi una din cele şase limbi oficiale ale Regiunii Autonome Voivodina din cadrul Serbiei (care include şi teritoriul istoric românesc al Banatului de Vest). Limba română mai are statut de limbă oficială la Muntele Athos, iar două dintre schiturile de acolo au serviciul religios în această limbă.

14. În Republica Moldova limba română a avut un destin aparte. Astfel, în 1924 când Stalin, folosindu-se de prezenţa unei minorităţi româneşti în regiune, a creat pe malul Nistrului, la graniţa cu România, RASS Moldovenească, în cadrul acesteia a fost introdusă folosirea limbii române cu alfabet chirilic în grafie rusă (şi nu românească veche), sub pretextul existenţei unei limbi „moldoveneşti” seaparată de cea română. În această perioadă s-a încercat sistematizarea unei limbi literare „moldoveneşti” pe baza graiurilor româneşti transnistrene, numai că rezultatele au fost caraghioase şi fără şanse de succes pentru publicul ţintă, care era de fapt cel din Basarabia. Ulterior, „moldoveniştii” au căzut în dizgraţie şi au devenit victime ale marilor epurări staliniste, iar între 1932 şi 1936 a fost introdusă în RASS Moldovenească aşa-numita politică „românizatoare”. Acea limbă „moldovenească” artificială a fost abandonată, fiind introdusă limba română literară scrisă cu alfabet latin şi cu aceeaşi grafie ca şi în România, apartenenţa moldovenilor la poporul român fiind recunoscută oficial şi fără rezerve. După această etapă, „românizatorii” au fost la rândul lor epuraţi în mare majoritate şi s-a revenit la scrierea limbii române cu grafie rusă. De această dată însă nu s-au mai reluat experimentele de sistematizare, astfel că până la evenimentele din 1989 pe care le aminteam la început, aşa-zisa „limbă moldovenească” scrisă a fost tot limba română literară.

15. Epopeea „moldovenismului” nu s-a incheiat însă aici, pentru că în 1994 Constituţia Republicii Moldova venea să acrediteze din nou termenul de „limba moldovenească” ca limbă oficială a statului. Retorica „moldovenistă” în anii următori a variat de la reluarea tezelor staliniste despre identitatea etnică, lingvistică şi culturală distinctă a moldovenilor, până la a susţine că deşi este vorba de aceeaşi limbă, denumirea de „limbă moldovenească” ar fi mai corectă politic pentru un stat intitulat Republica Moldova şi distinct de România. Constituţional vorbind, problema a fost tranşată în anul 2013 de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, care a statuat că Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, care numeşte limba română ca limbă oficială a noului stat, are precedent asupra Constituţiei din 1994. În practică, retorica „moldovenistă” încă este prezentă în dezbaterea publică de la Chişinău.

16. Cea mai riguroasă prezervare a „moldovenismului”, ca şi a celorlalte trăsături ale regimului sovietic, s-a produs însă în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist în cadrul unuia dintre cele mai vechi conflicte îngheţate provocate şi menţinute de Rusia după destrămarea URSS. Mişcarea separatistă transnistreană a fost de altfel iniţiată de ofiţeri KGB plantaţi în zonă ca directori de întreprinderi, în anul 1989, ca răspuns la mişcarea populară de revenire la limba română şi la grafia latină. Drept urmare, deşi limba română literară este, alături de rusă şi ucraineană, una din cele trei limbi oficiale ale regimului separatist, aceasta este denumită în continuare „limbă moldovenească” şi, exact ca în perioada sovietică, este scrisă cu grafie rusă.

17. Ucraina, de asemenea moştenitoare a URSS, care prin voia lui Stalin a preluat o serie de teritorii istorice româneşti (Bugeacul, Bucovina de Nord, ţinutul Herţei, judeţul Hotin, Maramureşul de Nord), pe lângă existenţa unor comunităţi istorice de volohi în Carpaţii Păduroşi şi de moldoveni în regiunile dintre Nistru şi Nipru şi în Crimeea, a continuat politica sovietică artificială a separării dintre români şi moldoveni, susţinând continuu existenţa a două minorităţi etnice distincte, în ciuda identităţii de limbă şi a folosirii, încă din perioada sovietică, a aceloraşi manuale în şcolile de limbă română/”moldovenească”.

18. În prezent, cei circa 500 de mii de români din Ucraina reprezintă a doua minoritate naţională ca pondere după minoritatea rusă. Limba română a fost recunoscută ca limbă regională în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia pentru câţiva ani în timpul regimului Ianukovici. Ea a fost folosită ca limbă locală oficială în raionul Herţa şi în mai multe localităţi din cele trei regiuni amintite. În anul 2014, regimul naţionalist instaurat la Kiev în urma Euro-Maidanului a aborgat legea limbilor regionale şi minoritare, iar în anul 2017 a fost adoptată o lege care prevede eliminarea limbilor minoritare din sistemul de învăţământ până în anul 2020. Sub presiunea Ungariei şi la protestele României, acest termen a fost prorogat pentru 2022.

19. Modelul sovietic este în prezent calchiat şi în Serbia central-estică, în Valea Timocului, regiune care, spre deosebire de Voivodina, a aparţinut acestui stat din anul 1833, dar în care majoritatea populaţiei este românească. Obligată în utimele două decenii să-i recunoască pe cei între 240 de mii şi 300 de mii de români din această zonă drept minoritate naţională, Serbia încearcă să acrediteze existenţa unei etnicităţi distincte de cea română, desemnată drept vlahă; deşi acesta este termenul medieval cu care au fost desemnaţi de străini toţi românii, aşadar este un sinonim pentru român. Pentru a impune separarea lingvistică, în condiţiile unităţii semantice dacoromâne, aşa-zisa limbă „vlahă” este de fapt limba română scrisă în grafie latină sârbocroată. Ca şi în Ucraina sau în Republica Moldova în perioada Voronin (2001-2009), autorităţile sârbe discern artificial între români şi vlahi.

20. La o scară mai mică, încercarea de discernere între români şi vlahi se practică şi în Bulgaria, unde se încearcă de asemenea şi discernerea între români şi aromâni. Minoritatea română este recunoscută, dar respectarea drepturilor sale culturale şi politice este, deocamdată, nesatisfăcătoare.

21. Ungaria recunoaşte minoritatea română, iar limba română se foloseşte în şcolile, în bisericile şi în administraţia din mai multe localităţi de la graniţa cu România. Cu toate acestea, cifrele oficiale privind numărul total al etnicilor români sunt considerate subevaluate de organizaţiile locale româneşti. Este de altfel evident că recensămintele şi statisticile maghiare operează cu categorii care produc separări artificiale în cadrul minorităţii române: pe lângă românii ortodocşi, se înregistrează separat maghiari ortodocşi, maghiari greco-catolici, maghiari cu limba maternă româna etc.

22. Republica Macedonia (FYROM sau, mai nou, Macedonia de Nord) recunoaşte prin Constituţie minoritatea aromână, iar aromâna cu grafia Bitolia are caracter oficial în mai multe localităţi, precum oraşul Cruşova. Meglenoromânii, puţin numeroşi, nu au un statut anume.

23. Aromânii mai sunt recunoscuţi ca minoritate şi în Albania, dar aici nu există decât o grădiniţă şi o biserică susţinute de statul român. Grecia desfăşoară şi ea politici adresate aromânilor din Albania, mult mai agresiv, prin intermediul Asocaţiilor Vlahilor din Grecia patronate de Ministerul Apărării de la Atena sau prin alte entităţi şi implicând diferite fonduri, pentru ca aceştia să se declare etnici greci. Miza acestor politici este revendicarea istorică pe care Grecia o are faţă de regiunea Epirului de Nord, în mare parte populată de aromâni.

24. Grecia recunoaşte în prezent existenţa minorităţii vlahofone, aromâni şi meglenoromâni, dar nu le asigură nici statutul de limbă regională, nici educaţie sau practică religioasă în limba proprie, sub pretextul că aceştia nu le doresc, deşi există o Recomandare a Consiliului Europei (nr. 1333/1997) în acest sens. Se vehiculează de asemenea în istoriografie şi în mediile oficiale elene că vlahii din sudul Balcanilor ar fi greci romanizaţi, fără nicio legătură cu românii (şi nici măcar un grup etnic distinct).

25. În urma schimbului de populaţii dintre Grecia şi Turcia de la finalul războiului greco-turc din 1919-1923, locuitorii meglenoromâni din oraşul Nânta din ţinutul Meglen, de la nord de Salonic, care erau şi singurii etnici români convertiţi în masă la religia islamică, au fost colonizaţi în Rumelia, regiunea europeană a Turciei (aceasta fiind pronunţia turcă a denumirii de Romania, sub care regiunea respectivă apare pe hărţile Evului Mediu dezvoltat şi târziu, în sensul de ţară a romanilor/romeilor, adică a bizantinilor). Urmaşii celor strămutaţi în 1923 şi-au păstrat identitatea până azi fără ca România să se fi interesat în mod special de ei şi continuă să vorbească dialectul meglenoromân.

26. La ora actuală, limba română are un număr total de circa 24-25 de milioane de vorbitori, din care între 250 de mii şi un milion au ca idiom matern aromâna, câteva mii meglenoromâna sau istroromâna şi restul dacoromâna. Românilor din cele două state româneşti şi din minorităţile istorice amintite li se adaugă mai multe milioane de emigranţi şi de exilaţi (din mai multe etape istorice) şi de urmaşi ai emigranţilor şi ai exilaţilor din vestul Europei, Americi, Australia etc., precum şi deportaţi, relocaţi şi urmaşi ai colonizaţilor, deportaţilor şi relocaţilor din spaţiul ex-sovietic. Exodul românilor s-a accentuat de la începutul secolului XXI şi continuă şi în prezent.

27. Limba română mai este limba maternă sau a doua limbă vorbită în familie a celei de-a patra comunităţi ca pondere numerică din cadrul populaţiei evreieşti din Israel, a emigraţiei săseşti şi şvăbeşti din Germania şi Austria, precum şi a mai multor comunităţi de romi/ţigani, din Balcani până în America de Sud. Într-o anumită măsură ea încă este cunoscută bulgarilor dobrogeni strămutaţi în cadrul schimbului de populaţii dintre România şi Bulgaria din anul 1940 (fapt constatat în mod direct de mine în piaţa de lângă portul oraşului Balcic).

Prin urmare, Ziua Limbii Române, cu caracter transfrontalier şi chiar internaţional, ar trebui să înceapă tot mai mult să fie marcată într-un mod similar Zilelor Francofoniei, ca o celebrare a tot ceea ce înseamnă, în lume, cultură în această limbă.

cititi mai mult despre Ziua Limbii Române si pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org