Cum au rezistat aceşti români fără şcoli în limba română, fără cărţi şi biserici, expuşi la abuzurile autorităţilor sârbe?

Recent biserica din Busur a fost profanată. Poliţia sârbă niciodată nu-i găseşte niciodată pe făptaşi, ceea ce ne întăreşte suspiciunea că aceste lucruri se întâmplă cu acordul autorităţilor. Aceste incidente şi presiuni au fost permanente, punând presiune pe cele trei biserici ortodoxe româneşti şi cele câteva paraclise.

Ce a făcut statul român, prin DRRP, pentru presa română şi şcoli de limba română în Timoc?

Pentru biserici anul acesta n-a dat nici un ban în condiţiile în care acestea sunt supuse unor presiuni extraordinare şi nu au cu ce să-şi facă bisericile. Au fost ajutate puţin de Ministerul Cultelor şi ICR, DRRP deloc. Principala asociaţie culturală, Asociaţia pentru cultura vlahilor-românilor Ariadnae Filum care a dus tot greul luptei cu autorităţile sârbe n-a primit niciun ban anul acesta până la această oră. Cum poate să reziste o organizaţie acolo fără bani? Oamenii ăia nu se au decât pe ei şi autorităţile sârbeşti în spate care fac presiuni asupra lor şi familiilor lor, şi trebuie să depună şi muncă voluntară ca să apere identitatea românilor acolo. Ei sunt anchetaţi de Securitatea sârbă, cu tot felul de procese pe cap. Sunt lideri români acolo care abia mai rezistă. Situaţia lor este disperată. Nimeni nu împiedică statul român să se ducă să facă şcoli acolo, dacă statul sârb nu face.

Singurul lucru care a rezolvat ceva a fost embargoul impus de România la Bruxelles privind aderarea Serbiei la UE. Acumdomnul premier Ponta a spus că sprijină aderarea Serbiei fără nici un fel de condiţii (legate de respectarea drepturilor românilor din Serbia n.r). Este o dovadă de trădare a intereselor naţionale româneşti.

Parteneriatul România-Serbia în acest context este ca un parteneriat cu un partener de afaceri care continuă să-ţi tragă ţepe şi cu care continui să mergi în pierdere.

Ce rol a avut Biserica Ortodoxă sârbă în procesul de deznaţionalizare al vlahilor?

Este principalul actor al asimilării prin faptul că a obligat pe români să-şi boteze copiii la preoţi sârbi, cu nume sârbizate. În prezent există intenţia de a face un proces la CEDO pentru nerecunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române în Timoc. Un asemenea proces necesită însă bani pentru avocaţi, iar DRRP nu suportă aceste cheltuieli.

Cum se explică dubla măsură aplicată de Belgrad românilor din Timoc şi celor din Voivodina?

Explicaţia e ca în Voivodina Serbia are de-a face cu Ungaria care este extrem de dură atunci când nu se respectă drepturile minorităţilor sale. Comunitatea maghiară n-a primit de la Serbia tipografie, posturi de radio, şcoli, ci a venit Budapesta şi le-a făcut. Ei n-au aşteptat de la statul sârb, şi astfel comunitatea maghiară s-a întărit politic.

În Voivodina sunt tot 300.000 de unguri, câţi români sunt în Timoc, dar fac parte permanent din coaliţiile de guvernare, în timp ce în Timoc n-am reuşit să băgăm nici un deputat în Parlament. De ce? Fiindcă fără bani de campanie electorală, fără mass-media nu se poate. Oamenii ăia ştiu să vorbească româneşte, dar nu să citească, pentru că au învăţat limba prin viu grai de la mamele lor. De ce nu se duce România să facă măcar o şcoală acolo? Pentru ca statul român este un stat slab care nu-şi apără şi nu utilizează potenţialul extraordinar al acestor comunităţi de români. Nu are o politică naţională ca Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Serbia. Am rămas la stadiul relaţiilor frăţeşti din timpul lui Ceauşescu care sunt adânc imprimate în dinozaurii din MAE. Ei au reuşit să transmită aceste relaţii frăţeşti în conştiinţa tinerei generaţii de diplomaţi care nu face ce trebuie să facă.

Reprezentanţii comunităţilor româneşti din Timoc au boicotat alegerile pentru Consiliile Naţionale ale Minorităţilor pe motiv că acestea vor fi controlate de partide sârbeşti. Cum se explică această decizie şi ce importanţă au aceste organisme?

Forma aleasă de Serbia pentru reprezentarea minorităţilor au fost aceste Consilii naţionale. Iniţial alegerile pentru ele au fost câştigate de listele româneşti prin eforturi deosebite. Avem un Consiliu românesc în Voivodina şi unul românesc în Timoc. Prima decizie pe care au luat-o a fost că limba literară română să fie recunoscută oficial ca limba lor. Când a văzut statul sârb asta, şi-a pus mâinile în cap şi la următoarele alegeri partidele sârbeşti au participat cu liste. Au câştigat tot ai noştri, dar partidele sârbeşti s-au aliat, au obţinut controlul Consiliului Naţional pentru Minorităţi şi au eliminat decizia de recunoaştere a limbii române.

Acest organism asigură relaţionarea minorităţii cu statul. Este o struţo-cămilă în sensul că statul îi dă bani să funcţioneze, dar reprezintă comunitatea pe partea identitară, culturală şi educaţională. La ultimele alegeri, partidele sârbeşti au spus că românii din Timoc vorbesc o aşa zisă limbă vlahă, diferită de limba română, pentru a-i separa de România.

Comunităţile româneşti n-au beneficiat de niciun sprijin pentru campania electorală din partea României şi au decis să boicoteze alegerile. Dovada că ei sunt reprezentativi acolo a fost că românii n-au mai ieşit la vot. Asociaţiile româneşti au anunţat că pentru ei Consiliul nu mai este reprezentativ în relaţia cu statul sârb şi organismele internaţionale şi că vor crea nişte instituţii paralele de reprezentare.

Pe de altă parte, există organizaţii-bidon făcute cu complicitatea autorităţilor sârbe. Culmea, acestea sunt ajutate de consulul român de la Zaicear, Iulian Niţu, care lucrează pentru partea sârbă împotriva organizaţiilor româneşti. El a făcut studii la Belgrad când tatăl lui lucra în misiunea diplomatică de acolo. Cum de a trimis statul român un astfel de individ acolo?

I-aţi acuzat pe şefii DRRP, Bogdan Stanoevici şi Stejărel Olaru de incompetenţă şi de faptul că n-au alocat nici un leu pentru Timoc anul acesta…

Stanoevici este actor şi habar nu are de problemele românilor de pretutindeni. Este o problemă că în astfel de funcţii sunt puşi incompetenţi care nu au habar. Abia acum în noiembrie se încearcă alocarea de fonduri pentru Timoc Press, dar nu au primit încă nici un ban. Cum să trăieşti dacă propui un proiect la începutul anului şi primeşti banii la sfârşitul anului?

Este extraordinar că oamenii ăştia mai au putere să lupte…

Da, pentru ca ei luptă cu inima. În această problemă nu poţi să fii un funcţionar de bancă, ci trebuie să simţi nişte lucruri. Oamenii ăştia nu-şi pun în joc un job, ci viaţa. Părintele Boian a fost ameninţat cu moartea de nu ştiu câte ori. La fel familia lui şi ceilalţi membri ai organizaţiilor care se luptă.

Un stat român handicapat în relaţia cu românii de pretutindeni este un stat care n-are demnitate şi a cărei imagine este călcată în picioare în toate statele unde sunt comunităţi româneşti.

Bogdan Diaconu, Eugen Popescu si Parintele Boian despre romanii de pe Valea Timocului