Articole

Angajaţii din administraţia publică anunţă că, în aprilie, vor organiza o grevă generală de o zi

foto – puterea.ro
articol – Vasile Măgrădean – mediafax.ro

Angajaţii din administraţia publică anunţă că, în aprilie, vor organiza o grevă generală de o zi cu întreruperea activităţii în instituţii, în semn de protest faţă de faptul că Guvernul nu a dat curs revendicărilor formulate, între care acordarea de tichete de masă şi majorarea salariilor.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) transmis, joi, ziua grevei generale va fi stabilită de către Biroul executiv al federaţiei, după ce va fi încheiată procedura de strângere a semnăturilor privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest.

“Având în vedere că, până la această dată, reprezentanţii Guvernului nu au dat curs solicitărilor şi doleanţelor angajaţilor din primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării, FNSA va continua acţiunile de protest şi va organiza greva generală cu întreruperea activităţii timp de o zi în instituţiile din administraţia publică locală. Aceasta se va desfăşura în luna aprilie, la o dată ce va fi stabilită de către Biroul executiv al federaţiei, după ce va fi încheiată procedura pentru strângerea de semnături, în prima săptămână a lunii aprilie, privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la această acţiune de protest”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii FNSA au susţinut că Guvernul a dovedit, încă o dată, “lipsa de interes pentru rezolvarea problemelor grave în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală”.

“Revendicările minimale se referă la reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii, şi creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, se mai arată în documentul citat.

FNSA a declanşat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înştiinţat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora de pe întreg teritoriul ţării.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/