Articole

Nigeria: Cel puțin 18 morți într-un atentat sinucigaș comis într-o autogară

Foto: (c) Bate Felix Tabi Tabe / REUTERS
AGERPRES/(AS — autor: Adriana Matcovschi, editor: Ionuț Mareș)

Cel puțin 18 persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș comis joi în autogara din orașul Biu, în nord-estul Nigeriei, în timp ce un al doilea kamikaze a fost imobilizat înainte să acționeze încărcătura explozibilă, au raportat mai mulți martori pentru AFP.

‘Cel puțin 18 persoane, printre care trei femei, au fost ucise (…) și altele au fost rănite’, a declarat un membru al unei miliții locale de autoapărare, Babagana Kyari. Acest bilanț a fost confirmat și de Ali Dauda, un martor al acestui atentat, similar numeroaselor atentate comise în ultimele săptămâni de islamiști nigerieni din gruparea Boko Haram.

Cei doi kamikaze au ajuns ambii în autogara Tashar Gandu, unde unul dintre ei a declanșat explozibilii chiar în mijlocul călătorilor și vânzătorilor, puțin înainte de ora locală 16.00 (15.00 GMT). Teroriștii au pretins că sunt comercianți care pleacă din Biu după ce și-au încheiat negoțul la târgul central, care are loc joi și duminică, a explicat Babagana Kyari.

Acest atentat survine cu două zile după două atacuri similare. Doi bărbați au acționat marți explozibilul pe care îl aveau asupra loc la puțin timp după ce au coborât dintr-un autobuz în autogara din Kano, cel mai mare oraș din nordul Nigeriei. Potrivit unui reprezentant sindical, bilanțul s-ar ridica la 34 de morți, în timp ce poliția rămâne la cifra de 10 morți.

Cu patru ore mai devreme, marți, la Potiskum, capitala economică a statului Yobe, un atentat a vizat un autobuz plin de oameni, în autogara Tashar Dan-Borno, la periferia orașului, făcând 17 morți și 27 de răniți.

Islamiștii de la Boko Haram nu au revendicat niciunul din aceste atacuri, însă gruparea armată a atacat Kano, Potiskum și Biu în mai multe rânduri, punând stăpânire în special pe autogări, de la declanșarea insurecției lor în 2009.

Cu mai puțin de o lună înainte de alegeri, președintele nigerian Goodluck Jonathan s-a deplasat joi la Baga, oraș de pescari situat pe malul lacului Ciad, atacat la 3 ianuarie de Boko Haram, care a masacrat atunci sute sau chiar mii de locuitori.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

În săptămâna atentatului de la Paris, gruparea Boko Haram a MASACRAT 2000 de oameni în Nigeria. „De ce presa favorizează anumite tragedii?”

gandul.info

Jurnalistul Kyle Davis de la elitedaily.com publică un comentariu în care se întreabă de ce presa din întreaga lume s-a concentrat în ultima săptămână aproape exclusiv asupra atacurilor teroriste din Franţa şi nu a băgat în seamă masacrul făcut de gruparea teroristă Boko Haram în Nigeria, unde au murit peste 2.000 de oameni.

”Lumea pare că a ratat acest eveniment. Cum e posibil să vedem în direct asaltul asupra atacatorului de la magazinul kosher din Franţa, dar să nu remarcăm masacrul a mii de persoane? Conform Guardian, în presa africană e greu să găseşti o sursă de încredere care să relateze despre acest eveniment, chiar şi la câteva zile după ce s-a petrecut. Cele mai apropiate sedii ale unor televiziuni sunt la sute de kilometri distanţă de Baga (n.r. oraşul unde a avut loc tragedia)”, scrie Davis în editorialul intitulat ”De ce nu putem favoriza anumite tragedii”.

Jurnalistul explică faptul că gruparea teroristă Boko Haram a semănat atâta teroare în Africa, încât jurnaliştii preferă să ignore subiectul pentru a se proteja. ”E de înţeles, dar e exact ce vrea Boko Haram. Dacă ştirile ajung mai greu, grupările teroriste au mai mult timp să comită atrocităţi. Vreţi o dovadă? Atacul a avut loc pe 3 ianuarie şi cadavrele încă nu au fost mutate”, spune Davis.

Jurnalistul îl condamnă şi pe preşedintele nigerian Goodluck Jonathan, care şi-a exprimat părerea despre atacurile de la Paris, dar nu a comentat încă atrocităţile din propria ţară. ”El vrea să îşi menţină imaginea, în detrimentul păcii şi al securităţii. E greu să te lupţi cu teroriştii, SUA pot confirma, dar dacă liderul unei ţări atacate refuză să bage în seamă această problemă, atunci lupta devine imposibilă”, mai spune Davis.

Jurnalistul consideră că marile instituţii de presă din întreaga lume ar fi putut opri pentru cinci minute transmisia de la marşul din Paris, de duminică, pentru a spune lumii despre atacurile Boko Haram. ”A fost cel mai sângeros atac din istoria Boko Haram, iar grupul creşte din ce în ce mai puternic. Dacă presa nu ne educă, trebuie să ne educăm singuri. Je suis Charlie, I am Baga”, încheie Davis.

articol preluat de pe http://www.gandul.info/

Epidemia Ebola, doar o MARE MINCIUNĂ? Un doctor din Liberia afirmă că totul este un EXPERIMENT cu o nouă armă biologică. Gloanţele vor opri Ebola?

La prima vedere, lumea pare să fie lovită de pandemia ebola, dar un Profesor Doctor de Patologia Plantelor din Liberia susţine că nu e chiar aşa. Dr. Cyril Broderick a publicat un articol în ţara sa natală, pe siteul de ştiri The Daily Observer în care susţine de fapt că mari companii farmaceutice testează arme biologice pe populaţiile africane.

Pe scurt, acesta susţine că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de alte organizaţii ale Naţiunilor Unite sunt implicate de zeci de ani în selectarea ţărilor africane cele mai potrivite pentru testarea de noi viruşi şi pentru a promova noi vaccine.

Autorul citează un raport publicat în August 2014 care afirmă că Departamentul Apărăriii din SUA a finanţat şi finanţează testele cu Ebola pe oameni, teste ce au început cu doar câteva săptămâni înainte de anunţarea epidemiei în Guinea şi Sierra Leone. Mai mult, conform sursei citate, Departamentul Apărării din SUA a oferit un contract de 140 de milioane de dolari concernului canadian Tekmira pentru a conduce “cercetările”. Evident, acestea constau în injectarea subiecţilor cu Ebola. Ca dovadă în sprijinul raportului, Dr. Broderick afirmă că Tekmira a început un Trial Clinic, intitulat “First in Human” în luna ianuarie, în care Departamentul Apărării din SUA este listat ca şi colaborator.

Cea mai şocantă parte este aceea în care doctorul liberian afirmă că Ebola nu este un virus apărut natural, ci un organism modificat genetic, creat în laboratoare, care a ajuns în Africa din 1976, prin intermediul CIA şi KGB.

Doctorul Broderick afirmă că Statele Unite operează  laboratoare de cercetare a efectelor armelor biologice în unul din punctele fierbinţi ale zonei unde se afirmă că a explodat virusul: Kenema, Sierra Leone.

O altă mărturie vine din Ghana, acolo unde scrisoarea lui Nana Kwarme a devenit virală în întreaga lume. Acesta spune că nu toată isteria Ebola este o minciună şi că virusul a fost adus acolo de Crucea Roşie, aducând în sprijinul său câteva motive.

Principalul motiv, după Kwarme, este acela că “epidemia” a servit ca pretext pentru trimiterea de soldaţi occidentali în Nigeria, Liberia şi Sierra Leone. În Nigeria s-ar fi descoperit un mare zăcământ de petrol, iar această epidemie ar fi exact ceea ce ar fi nevoie pentru a pune mâna pe zăcăminte.

Al doilea motiv este…diamantul. Sierra Leone este principalul furnizor de diamante din lume, dar de patru luni, majoritatea muncitorilor din mine au fost în grevă din cauza condiţiilor groaznice şi salariilor minime. Nana Kwarme afirmă că trimiterea de trupe străine în această ţară va “linişti” greva, muncitorii care vor refuza munca fiind împuşcaţi pe motiv de…Ebola.

Nana Kwarme se întreabă de ce este nevoie de trupe americane(Obama a anunţat că va trimite soldaţi pentru a lupta contra Ebola -n.r.) în Africa pentru a combate Ebola, dacă Crucea Roşie este deja acolo. Acesta spune că e nevoie de soldaţi pentru a convinge africanii care au aflat adevărul să se vaccineze.

Scrisoarea, în original, o găsiţi AICI.

Conform datelor oficiale, până acum ar fi murit 4493 de persoane, în cinci ţări: Liberia, Sierra Leone, Nigeria, Guinea şi Statele Unite ale Americii.

articol preluat de pe http://activenews.ro/