Articole

(Cristina Andrei) Cui îi e frică de Nicuşor Dan? Sau 5 motive pentru care voi susţine USR la parlamentare! USR – spaima PSD!

Votez! Votez USR! Salvez România!

foto: facebook.com
articol: Cristina Andrei

Cristina Andrei - foto: facebook.com

Cristina Andrei – foto: facebook.com

1 octombrie 2016

 

Sau 5 motive pentru care voi susţine USR la parlamentare

 

1. Dacă Nicuşor Dan e acuzat şi de “neofascism”,  şi de “neomarxism” deodată, e de bine!

Se ştie prea bine faptul că Nicuşor Dan provine din societatea civilă, că nu a făcut niciodată politică până de curând. În schimb, a activat civic vreme de nişte ani buni, în principal în domeniul protecţiei patrimoniului, prin ONG-ul său, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Şi cum, nu-i aşa,  toate ONG-urile active şi importante, precum şi partidele ce se nasc eventual din ele – dar mai ales al lui Nicuşor Dan –  sunt promotoare ale “culturii de inspirație neomarxistă care bântuie Europa“, rezultă că, pe de o parte, Nicuşor Dan este neomarxist.

Pe de altă parte, aflăm de la invectiva.ro că Nicuşor Dan nu este nici mai mult, nici mai puţin decât un “neofascist”.

Ei bine, când unii te acuză de neomarxism, alţii de neofascism, e clar că îi deranjezi şi pe unii, şi pe ceilalţi – şi anume pe toţi politicienii, de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta scenei politice româneşti. Adică trebuie că faci ceva bine, în contra direcţiei actuale din această politică, în contra tuturor celor care au acaparat-o, i-au deformat sensul şi scopul real, au abandonat Cetatea pentru folosul propriu. Şi cărora le este, evident, teamă de revenirea la servirea Cetăţii – adică scopul originar al politicii – pentru că asta ar însemna competenţă, transparenţă, eradicarea corupţiei, adică exact ce promovează USR-ul lui Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, președintele USR - foto (captura video): gandul.info

Nicuşor Dan, președintele USR – foto (captura video): gandul.info

 

2. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul = stop “jmecherilor” imobiliari

În vreme ce sub “oblăduirea” primăriei conduse de edilul ales de bucureşteni în 2008, Sorin Oprescu, au fost rase de pe faţa pământului nu mai puţin de 10 (zece) clădiri de patrimoniu într-un singur an (2010) – printre care şi imobilul în care Eminescu şi Veronica au convieţuit scurtă vreme în Bucureşti,  Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a câştigat, în câţiva ani, peste 40 de procese legate de patrimoniu şi mediu, în luptă cu Ministerul Culturii, cu Guvernul, cu Primăria, cu diverşi amatori de defrişări şi de demolări şi alţi “jmecheri imobiliari”.

Salvaţi Bucureştiul a reuşit, printre altele, să salveze vreo două parcuri, să anuleze preavizul de mediu PUZ pentru Roşia Montană, să împiedice declasarea unor monumente istorice, să oprească ridicarea unui turn de 45 m fix în coasta Şcolii Centrale etc. etc.

S-a mai luptat Nicuşor Dan, împreună cu asociaţia sa, şi adeseori în parteneriat cu Asociaţia ProDoMo,  şi pentru salvarea Halei Matache, pentru oprirea construirii unui mall într-o bază sportivă, pentru desfiinţarea construcţiei de lângă Catedrala Sf. Iosif  şi pentru multe altele.

Eu am aflat parte din aceste lucruri pe când protestam faţă de demolarea Halei Matache sau faţă de construcţia de lângă Catedrală; dar mai multe despre N. Dan şi asociaţia sa am aflat mai ales începând cu 2014, când am militat pe toate căile pentru salvarea Muzeului Naţional al Literaturii Române şi m-am documentat pentru seria de articole MNLR: Conspiraţia tăcerii. Inevitabil, în documentarea mea analizat activitatea unor asociaţii dedicate salvării monumentelor istorice, printre care şi cea a lui Nicuşor Dan.

Dumneavoastră puteţi afla mai multe de pe site-ul Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, unde puteţi consulta o listă a proceselor acesteia cu diverse entităţi, iniţiate în scopul de a salva ce se mai poate salva din patrimoniul imobiliar bucureştean (şi nu numai) spre spaima “jmecherilor imobiliari”.

 

3. Remember 2012!

Vă mai amintiţi? Acum 4 ani, la localele din 2012, am avut de ales, printre alţii, între Sorin Oprescu – “independentul” PSD-ului, Silviu Prigoană al lu’ Bahmu (PDL), Irinel Columbeanu al lu’ Monica (PPPS), Anghel Iordănescu – alias “nea Puiu de la interesul naţional” (UNPR), Gigi Becali – zis “Războinicul Luminii” (PNG), Horia Mocanu al lui DDD (PPDD) şi încă 12 candidaţi. Printre care şi Nicuşor Dan. În mod evident, acesta din urmă nu suporta comparaţie cu nici unul dintre principalii candidaţi la Primăria Bucureştiului, şi reprezenta alternativa reală pentru o schimbare vizibilă în politica locală. Acesta este motivul pentru care m-am aflat printre cei 8,5% din bucureşteni care l-au votat atunci, în 2012, dar şi printre cei 30% care l-au votat anul acesta la locale.

 

4. USR – singurul partid de centru

Provocarea unora sau a altora adresată USR de a se defini doctrinar – adică să zică, domn’le, clar, dacă e de dreapta sau de stânga! – a fost, din punctul meu de vedere, o capcană – în care USR nu a căzut (şi bine a făcut).

Dincolo de posibila perimare a conceptelor “de dreapta” sau “de stânga” în ultimii ani (vezi structura doctrinară volatilă a Parlamentului European), dincolo de acapararea ideologiilor “de dreapta” sau “de stânga” de către partide care nu au nici în clin, nici în mânecă cu aceste ideologii (vezi cvasi-totalitatea partidelor româneşti), ci doar le folosesc întru ademenirea unui public fără cultură politică, care asociază, simplist, stânga cu comunismul şi dreapta cu “burghezo-moşierismul” înfierat de respectivul comunism, dincolo de toate acestea, deci, există şi ceea ce se cheamă “centrism”, care, în mare, s-ar putea defini prin “nealunecarea prea abruptă nici către dreapta, nici către stânga” – o ideologie moderată, echilibrată – ideală pentru România actuală, aş zice.

USR se conturează ca singurul partid de centru din România. Am mulţi prieteni de dreapta care susţin USR-ul şi-l vor vota în toamnă. Dar am şi mulţi prieteni de stânga care vor face acelaşi lucru. Pentru că nici unii, nici ceilalţi nu se regăsesc în partidele româneşti “de stânga” sau “de dreapta”. Şi i-am avut lângă mine şi pe unii, şi pe ceilalţi, în protestele pentru salvarea Roşiei Montane, a Halei Matache sau a Muzeului Literaturii Române, la manifestaţiile anti-Băsescu, anti-Ponta, anti-corupţie, în fine, la toate protestele anti-sistem “organizate de ONG-urile soroşiste”  de care se tem toţi viermii care sug din măduva Ţării …

 

5. USR – alternativa pentru alegerile generale de anul acesta

Ce ofertă politică avem noi pentru parlamentarele din 2016?

Să recapitulăm. Vom avea de ales între:

- PSD-ul lui Ponta-Dragnea (no comment!),

- PNL-ul nimănui (descleiat din toate încheieturile, nu fără contribuţia majoră a lui Crin),

- d’ALDE Tăriceanu, “liberalul pesedist”,

- PSRO-ul lui Geoană –  adică firimiturile de la masa PSD,

- PMP-ul lui Băsescu, cu “interesul naţional” inclus,

- caricaturalul PRU, balamaua PSD-ului, neruşinat pus sub semnul lui Ţepeş

- UDMR, alias partidul Ţinutului Secuiesc,

- Munteanu cu Alianţa Lui, care a strivit sub călcâi ce mai rămăsese din PNŢCD (“misiune îndeplinită”, cum s-ar spune).

“Curat murdar”, parol! Practic, cam toate partidele de mai sus sunt combinaţii şi permutări în cadrul FSN-ului (moştenitor al PCR), pe care Corneliu Coposu îl vedea şi de-a dreapta, şi de-a stânga politicii româneşti “peste 20-25 de ani”. Adică azi.

La partidele acestea se adaugă acum nou-născutul USR, dătător de fiori tuturor celor de mai sus. Nu ştiu ce ar face USR dacă ar intra la iarnă în parlament, nu ştiu ce program politic va avea. Ştiu însă că se defineşte prin trei aspecte: competenţă, transparenţă, anticorupţie. Ştiu că încearcă să pună omul potrivit la locul potrivit. Ştiu că în acest partid sunt oameni care chiar au făcut lucruri bune pentru Bucureşti. Ştiu că USB/USR are cei mai transparenţi consilieri din primăriile Bucureştiului. Ştiu că USR îşi alege membrii în mod riguros (extrem de riguros, aş spune), pe criterii etice foarte clare. Ştiu că Clotilde Armand a strălucit în campania electorală pentru locale, dându-le lecţii “politicienilor experimentaţi” ai partidelor fesenistoide. Ştiu că USR le solicită viitorilor candidaţi să prezinte un proiect cu ce au de gând să facă dacă vor fi aleşi (este prima oară când aud de asta în politica românească). Ştiu că s-au alăturat USR-ului alte formaţiuni noi, născute din mişcări de stradă, precum Mişcarea Uniţi Realizăm (MUR).

Dar mai presus de toate ştiu că în USR s-au strâns oameni lângă care am fost în stradă, aşa cum am spus, la protestele împotriva nedreptăţii, împotriva corupţiei, împotriva distrugerii mediului, a patrimoniului nostru, a identităţii noastre naţionale. Oameni vii, oameni cu reală dragoste de ţară, oameni care s-au săturat de mizeria politicii actuale, oameni care vor să se implice în schimbarea întru Bine. Oameni care au tot luptat de-a lungul vremii, ba ca “huligani”, când au făcut Revoluţia din ’89, ba ca “golani” în Piaţa Universităţii, în ’90, ba ca “hipsteri anarhişti” şi “oengişti soroşişti” în 2013, când militau pentru salvarea Roşiei Montane sau ca “fascistoizi” şi “legionaroizi” care au dat o “lovitură de stat” prin votul lor în 2014, la prezidenţiale.

Make no mistake! Sistemul nu “înghite” astfel de oameni – de aceea îi etichetează în fel şi chip, de aceea îi denigrează în toate felurile, de aceea încearcă să le împiedice organizarea, prin manipulări şi diversiuni de tot soiul. Pentru că astfel de oameni sunt o ameninţare la adresa sistemului. Astfel de oameni au băgat frica-n oase “politicienilor experimentaţi” ai FSN-ului.  Şi astfel de oameni se regăsesc astăzi printre membrii şi simpatizanţii USR-ului lui Nicuşor Dan. Aşadar, în cazul – cel mai probabil, evident - că nu va veni un cavaler pe cal alb să salveze poporul român,  USR se conturează, până la proba contrarie, ca singura alternativă la cloaca (mă scuzaţi, clasa) politică malignă care conduce azi România.

 

USR - foto: facebook.com

USR – foto: facebook.com

 

(Cristina Andrei) USR – spaima PSD

Votez! Votez USR! Salvez România! - foto: facebook.com

Votez! Votez USR! Salvez România! – foto: facebook.com

articol: Cristina Andrei

Cristina Andrei - foto: facebook.com

Cristina Andrei – foto: facebook.com

5 decembrie 2016

 

Sau încă 5 motive pentru care voi susține USR la parlamentare:

 

1. Consilierii USR – sula din coasta Firei

S-a tot plâns în ultima vreme doamna edil Gabriela Vrânceanu Firea Pandele că USR – prin consilierii săi din Primăria Capitalei – îi tot pune bețe în roate pe diverse proiecte și propuneri.

Da, e adevărat, dar ce nu spune doamna primar general este faptul că acești consilieri USR au votat împotriva multor proiecte din cauza netransparenței lor. Din cauza interzicerii accesului acestor consilieri la informații de interes PUBLIC. Și, mai ales, din cauza unor „erori materialedin documentele primăriei care au multiplicat de 1000 (o mie) de ori sumele de alocat unor cheltuieli. De pildă, o sumă de 5000 euro s-a transformat deodată, din coada pixului (și din “greșeală”, firește), în 5.000.000 euro. Cinci milioane de euro, în loc de cinci mii! Și nu, nu e singura „eroare materială” de acest fel. În plus, tot soiul de mișmașuri – despre care veți afla mai multe în videoclipul de mai jos. Orice om de bună credință s-ar fi opus acestor lucruri, ar fi luat poziție împotriva lor. Consilierii USR din Consiliul General al Municipiului București exact asta fac, împiedicând, printre altele, risipa din banii publici ai Capitalei.

Citește mai mult

Mişcarea Uniţi Realizăm (MUR) integrată în Uniunea Salvaţi România (USR)

Protest “Uniti Salvam Rosia Montana”

foto si articol preluate de pe facebook.com

 

1 septembrie 2016

Comunicat de presă

Mişcarea Uniţi Realizăm (MUR) integrată în Uniunea Salvaţi România (USR)

Bucureşti, 1 septembrie 2016 – Mişcarea Uniţi Realizăm (MUR), formaţiune politică fondată în anul 2014 de un grup de activişti din rândurile comunităţii Uniţi Salvăm – născută din protestele „toamnei româneşti” dintre 1 septembrie şi 21 decembrie 2013-, având organizaţii la Bucureşti şi la Galaţi, a finalizat integrarea sa în cadrul Uniunii Salvaţi România.

Procesul de integrare a debutat în urma evenimentului „După alegeri, ce urmează”, organizat la Predeal în zilele de 25 şi 26 iunie a.c. de către Platforma Iniţiativa România şi Fundaţia „Friedrich Naumann”.

Facem un apel către toate partidele noi şi formate din oameni curaţi, către iniţiativele politice în curs de înregistrare, către grupurile formale sau informale interesate de impunerea în spaţiul public a unui mod onest de a face politică, să vină către Uniunea Salvaţi România, singurul partid care oferă o şansă reală pentru un astfel de ambiţios proiect social şi naţional.

articol preluat de pe: facebook.com/miscareaunitirealizam

 

"Dupa alegeri. Ce urmeaza?" (Predeal 26 iunie 2016) - foto: facebook.com

“Dupa alegeri. Ce urmeaza?” (Predeal 26 iunie 2016) – foto: facebook.com

 

Nicuşor Dan – foto: dcnews.ro

 

Nicuşor Dan a declarat la rândul lui că orice grup constituit din oameni care respectă principiile pentru care militează USR este bine primit.

Sunt colegi de-ai noştri din perioada protestelor pentru Roşia Montana din 2013. Atunci s-au constituit ei ca grup şi am fost în contact de-a lungul acestor ani, iar acum – după ce noi am insistat ca în perioada campaniei electorale să ne concentrăm exclusiv pe Bucureşti – acum că am devenit partid naţional, ei au reiterat cererea de a ni se alătura şi noi am fost de acord cu asta‘, a declarat el, pentru AGERPRES.

Liderul USR a menţionat că, luni, va avea loc o şedinţă a Biroului Naţional al partidului, în cadrul căreia vor fi analizate cererile de înscriere primite din ţară.

Acolo unde sunt suficiente cereri vom decide inclusiv constituirea filialei şi vom stabili data la care convocăm şedinţa de constituire în care se vor alege organele de conducere ale filialelor‘, a anunţat Nicuşor Dan.

sursa: dcnews.ro

(Inițiativa România) “După alegeri. Ce urmează?” Noile partide democratice au decis crearea unei platforme politice comune

Dupa alegeri. Ce urmeaza?” (Predeal 25 – 26 iunie 2016)

foto: facebook.com
articol: initiativaromania.ro

"Dupa alegeri. Ce urmeaza?" (Predeal 25-26 iunie 2016) - foto: facebook.com

“Dupa alegeri. Ce urmeaza?” (Predeal 25 – 26 iunie 2016) – foto: facebook.com

 

(Bucuresti, 27.06.2016) Inițiativa România – Comunicat de presă

Inițiativa România și Friedrich Naumann Foundation Southeast Europe au organizat la Predeal, 25-26 iunie 2016, o întâlnire a reprezentanților noilor partide democratice și a candidaților independenți la alegerile locale din 5 iunie 2016. Tema întâlnirii a fost „După alegeri. Ce urmează?”.

Decizia comună a participanților a fost crearea unei platforme politice comune care va participa la alegerile parlamentare din 2016. Detaliile tehnice ale construcției (forma legală de colaborare, memorandumul de colaborare, grila de integritate și detaliile programatice) vor fi decise în săptămânile care urmează.

Viitoarea construcție este deschisă tuturor românilor și grupurilor civice care cred în lege, integritate, competență, responsabilitate și transparență și doresc să se implice pentru schimbarea în bine a României.

La eveniment au participat peste 70 de persoane, membri și invitați ai Inițiativei România, Daniel Kaddik – director de proiecte al Friedrich Naumann Foundation Southeast Europe, Dan Masca și Partidul Oamenilor Liberi – Tîrgu MureșAndrei Postolache și Pentru IașiNicușor Dan și Uniunea Salvați BucureștiulPACT: Platforma Acțiunea Civică a TinerilorErwin Albu și Uniunea Pentru CodleaVlad Alexandrescu - fost ministru al Culturii, candidații independenți la alegerile locale Tică Darie și Cristian Ghinghes și grupul civic Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR.

Inițiativa România este și va rămâne o mișcare civică independentă care încurajează implicarea civică și politică a românilor și facilitează colaborarea între aceștia.

Foto de la eveniment

Inițiativa România

Inițiativa România este o mișcare civică deschisă tuturor cetățenilor români care cred în respectarea legii, integritate, competență, solidaritate, responsabilitate și transparență. Inițiativa România acționează ca un catalizator al oamenilor și comunităților care schimbă România – www.initiativaromania.ro.

articol preluat de pe: initiativaromania.ro

A doua întrunire MUR

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR (15 noiembrie 2015)
foto: Radu Gabriel Cristian
articol: facebook.com

Invităm pe toţi cei interesanţi de ideile exprimate prin Manifestul M.U.R. la Mansarda Lente, duminică, 6 decembrie, la orele 15, pentru a ne cunoaşte şi pentru a discuta despre viitorul iniţiativei noastre. Vom continua organizarea începută la prima întâlnire, în urmă cu două săptămâni, dar vom “ataca” şi subiectul programului politic al viitoarei organizaţii.

articol preluat de pe: facebook.com

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR

Prima reuniune Mişcarea Uniţi Realizăm – MUR (15 noiembrie 2015)
foto: Radu Gabriel Cristian
articol: facebook.com/miscareaunitirealizam/

16 noiembrie 2015

Ieri, 15 noiembrie 2015, a avut loc prima reuniune a iniţiativei politice Mişcarea Uniţi Realizăm (mulţumim lui Radu Ghiorma pentru fotografii). Mulţumim de asemenea gazdelor de la pub Fabrica, care nu s-au lăsat intimidate când vineri, 13 noiembrie, a apărut acolo o echipă de jandarmi în uniformă şi i-a interogat în legătură cu reuniunea noastră care urma duminică şi i-a întrebat “dacă vor să-şi facă partid”; oare avem un nou criteriu pentru a stabili care dintre iniţiativele politice care se anunţă în aceste zile sunt realmente iniţiative de la firul ierbii şi care sunt, de fapt, emanate de servicii sau de grupuri de interese apropiate clasei politice actuale? Şi, de asemenea, oare este acesta un semn cu privire la ce deranjează mai mult sistemul: civismul pur sau intrarea activiştilor în politica electorală? Oricum, aşa ceva nu s-a mai întâmplat în aproape patru ani de proteste, în care au avut loc tot felul de şedinţe, plenare, forumuri şi dezbateri în diferite cafenele…

Mai departe, reproducem un extras din minuta întâlnirii de ieri:

“Participanţi:

Lucian Oancea- anticar, antreprenor
Alexandru Surcel- avocat
Irina Mărculescu- studenta Medicina
Augustus Costache- jurnalist, funcționar public
Liviu Tofan- geograf
Sorin Staicu- jurist, antreprenor, masterand SNSPA
Marius Bucur- IT, inginerie economică
Ciprian Mandici- programator
Marius Matei- programator, jurnalist independent-inginer (politehnică)
Alexandru Bujor- IT, marketing
Ovidiu Toma- IT
Mihai Verzea- șofer
Mugureanu Cristian- transporturi
Robert Mihăilescu- finanţe, bănci
Alexandru Donca- IT
Dan Mușat- economist, specialist științe militare
Liliana Rotaru- economist, anul I Drept
Roxana Dumitru- profesor limba germană
Ramona Tofan- geograf
Mary Mihai Costache- consultant media
Lucian Costache- antreprenor
Raluca Costache- medic specialist medicină internă
Elena Giurgiu- psihopedagog
Florina Axinia- sociolog
Cătălin Tăbăcaru- director de vânzări
Adrian Dobre- director companie

*Invitați:

- Tiberiu Jakab- Schimbă România-platformă online
- Octavian Berceanu
- Alexandru Alexe

Alexandru Surcel- discurs introductiv, prezentarea platformei Mişcarea Uniţi Realizăm.
Roxana Dumitru- propunere proiect campanie facebook adresată mediului rural cu numele: „prietenii de la ţară”
Augustus: a propus adaptarea politicilor la nevoile societății fără a le încadra intr-o doctrină (stânga sau dreapta)
Dan Mușat: propunere privitoare la organizare după modelul rețelelor de vânzări. Campanie „door to door”
Liliana Rotaru: ne-a propus să stabilim o ideologie.
Alexandru Surcel: a propus și s-a văzut de acord ca viitoarea formațiune politică să nu se cantoneze într-o doctrină de stânga sau de dreapta, ci să adopte o linie de centru raportată la nevoile societății.
Lucian Oancea: a atras atenţia asupra numărului de candidați care trebuie înscriși pe listele electorale.
Tăbăcaru Cătălin : a propus o dezvoltare” în pași mici”, care presupune o creștere progresivă a structurilor partidului
Raluca Costache: propune o selecție a viitorilor candidați în ceea ce privește pregătirea și integritatea viitorilor.
Marius Bucur: a propus prudență în ceea ce privește o prea mare descentralizare.
Augustus Costache : propune 4 piloni de lucru: 1. Statut 2. Program 3. Strategie 4. Comunicare interna (…)”

 

 

articol preluat de pe: facebook.com/miscareaunitirealizam

cititi si:

Mişcarea Uniţi Realizăm (M.U.R.), Cine suntem şi ce vrem

Mişcarea Uniţi Realizăm (M.U.R.) – Schiţă de program politic (în dezbatere)

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor