manipulare Arhive - Uniti Schimbam

Articole

(Gabriel Ferugean) Despre ipocrizie

18 februarie 2016/0 Comentarii/în La Ordinea Zilei /de Uniti Schimbam/1.649 vizite

Despre ipocrizie

articol: Gabriel Ferugean

Gabriel Ferugean

18 februarie 2016

Mă uit uimit cum toată lumea plînge, mai prefăcut, mai pe față, moartea presei libere, acum că anaf-ul a dat termen de evacuare a clădirii din care emiteau televiziunile lui voiculescu. Da, voiculescu, individul care, dincolo de sentinta de securist care a făcut poliție politică, are un trecut suficient de tulbure încît să îi lege afacerile de banii furați de ceaușescu din averea publică națională. Și românii se grăbesc să le plîngă pe umeri acestor indivizi care au făcut avere colportînd știri ambigue, dacă nu false, promovînd comportamente și atitudini mizerabile și contribuind din plin de atmosfera de cloacă din spațiul public, mediatic și politic.

Dacă ar fi să personalizăm televiziunile lui voiculescu, ar trebui să ne gîndim la un interlop scandalagiu, în maiou, slipi și șlapi, ieșit dintr-un bemveu ultimul tip ca să fuiere după o pitzipoancă, în timp ce altă pitzipoancă îl apostrofeaza drăgăstos că i-a promis să nu mai fumeze în mașină.

Sigur, românii au o înclinație specială pentru a fi victimele sindromului Stockholm oricărui terorist mediatic dornic să îi ia ostatici, indiferent că e gîdea, badea, diaconescu sau,pe vremuri, paul everac și pastilele lui ridicole. Iar sindromul ăsta le intunecăși capacitatea de a gîndi clar.

Păi, cînd a dispărut Tele7abc, cum a fost? Cînd ProTV a virat în buzunarele lui năstase, cînd realitatea a căzut victima mizeriilor altui pușcăriaș celebru, atunci nu a murit presa liberă? Mai exact, cînd a fost liberă presa asta? Cînd le dictau miniștrii pesede ce să scrie, contra publicitate guvernamentală? Sau cînd le spunea nutzi a lui băse ce să scrie, contra contracte și prietenie?

Nimeni nu a plîns prea tare atunci. Nimeni nu s-a dat de ceasul morții că televiziunile nu se chinuiau să își plăteasca taxele la stat, sau măcar angajații. Și, de fapt, ce nu observă lumea, este că presa a fost cîinele de pază al democrației ținut în lanț de politicienii la comanda cărora scria. Libertatea presei a murit cînd indivizi cu afaceri dubioase și relații politice au început să își cumpere ziare și televiziuni pe care le-au transformat în gazete personale. Și cu care au făcut diverse jocuri politice și economice, care mai de care mai murdare.

Nu, nu anaful sau cioloș omoară libertatea presei azi. Libertatea presei la care se referă bocitoarele de azi a murit cînd proprietarii au decis să nu își plătească taxele sau să se implice în infracțiuni. Și faptul că televiziunile securistului pușcăriaș sînt obligate să se mute nu e o tragedie. NU au fost arestați jurnaliști, nu a murit nimeni. Diaconescu emitea dintr-o bucătărie, Turcescu emite dintr-o garsonieră confort unu. Cine vrea să facă jurnaism o să găsească mereu o cale.

Problema e că gîdea, badea și gașca lor nu vor să facă jurnalism. Ei vor scandal. Și pariez că îl vor face. Doar că acum trebuie să plătească și, ca orice securist serios, voiculescu nu vrea să scoată banii din buzunar fără un pic de circ.

foto: fun.bzi.ro

Noam Chomsky: 10 strategii de manipulare a publicului prin mediile de informare în masa

11 iulie 2015/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/7.142 vizite

articol – cersipamantromanesc.wordpress.com

16 septembrie 2014

Avram Noam Chomsky (n. 7 decembrie, 1928, Philadelphia, SUA) – foto – Mediafax

Avram Noam Chomsky (n. 7 decembrie, 1928, Philadelphia, SUA) este un lingvist și activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În lumea academică, Chomsky este cunoscut pentru „teoria gramaticii generative” și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice. El este cel care a revoluționat întreg sistemul lingvistic modern prin celebrele sale modele generative.

În afara lumii academice, Chomsky este renumit în lumea întreagă pentru activitatea sa politică și pentru critica sa la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și a altor guverne. Chomsky insusi se descrie ca un socialist libertarian și simpatizant al anarho-sindicalismului, el fiind considerat un personaj cheie în cadrul stângii politice din Statele Unite.
Strategiile de manipulare revelate de Noam Chomsky, nu apartin in mod necesar unui anumit tip de politicieni, ele fiind utilizate atat la stanga cat si la dreapta spectrului politic, in lumea intreaga…

Noam Chomsky: Lista celor 10 strategii de manipulare prin mediile de informare în masa.
Cunoscutul politolog, filozof şi lingvist nord-american Noam Chomsky, profesor emerit la MIT (Massachusetts Institute of Technology) a stabilit lista celor „Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masa.
Pentru Chomsky „libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine”.Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si în primul rând, strategia diversiunii.

1. Strategia diversiunii

Strategia diversiunii consista în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului, pe care o îndura poporul nostru.
„A distrage în permanenta atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevărata. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme şi, apoi, a oferi soluţii

Această metodă se mai numeşte şi „problemă – reacţie – soluţie”. La început se creează problema sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane sau organizarea de atentate sângeroase pentru ca publicul să ceara legi represive, în detrimentul libertăţii.

3. Strategia „în degradeu”

Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în „degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia acţiunii cu date diferite

O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca „dureroasă, dar necesară”, obţinând acordul publicului în prezent pentru aplicarea ei în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui, „totul va merge mai bine mâine”, şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit.
Exemplu recent: trecerea la Euro şi pierderea suveranităţii monetare şi economice, acceptate de ţările europene între 1992 – 1995 şi aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici

Cea mai mare parte a adresărilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic, de 12 ani, sau un handicapat mental. De ce oare? „Daca ne adresam unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani”, analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire

Este o tehnica clasica pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsaţii sau comportamente.

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie

A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă care separa clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de către cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate

A încuraja publicul să creadă ca e „bine” să fi prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovăţirea

A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează şi se învinovăţeşte, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu exista revoluţie !

10. A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi

În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare.

Mulţumita biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, „sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi. Aceasta înseamnă ca, în majoritatea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.

articol preluat de pe http://cersipamantromanesc.wordpress.com

La placinte, inainte; la razboi, inapoi

25 martie 2015/0 Comentarii/în De pe bloguri adunate /de Uniti Schimbam/1.864 vizite

foto si articol – fairness.ro

…sau, pentru unii muma, pentru altii ciuma.

Consecventi politicii axei Bucuresti-Washington, Romania imita si ea “liderul” statelor asa-zise civilizate si adopta sistemul “sanatate pe bani” in care pacientul devine “asigurat”, medicii devin “furnizori de servicii” iar in privinta accesului la sanatate populatia este segregata in functie de avere.

Trebuie sa subliniez ca in zonele civilizate ale Lumii, asigurarea sanatatii este obligatia statului si nu a individului si sa adaug ca “stindardul democratiei si garantul absolut al libertatii” revine la pedeapsa cu moartea prin impuscare.

…ma rog, asta au vrut si vor Romanii, totul sa depinda de bani; cine sunt eu sa ma opun?
Acest lucru ARE legatura cu urmatorul subiect. Daca sanatatea este pe bani, si mersul la razboi trebuie sa fie la fel. Altfel spus, pretiosii care isi doresc asigurare de sanatate particulara “fiindca contribuie mult la sanatate” si persoana lor este evident mult mai importanta decat Gheorghe care este neasigurat pentru sanatate, au evident – urmand acest sistem de evaluare a valorii – MULT mai mult de APARAT, in cazul unui razboi, decat acelasi Gheorghe “neasigurat”.

-Este absurd atunci ca Gheorghe care are numai datorii, sa mearga in prima linie sa apere averea Domnului Popescu, antreprenor, sau ale Doamnei Gina, latifundiar.

-Este DREPT atunci ca la razboi sa mearga intai cei care au de aparat cele mai mari averi. Cu cat averile sunt mai mari, cu cat ai prioritate medicala mai mare, cu cat ESTE CORECT sa ai prioritate mai mare si la inrolare.

-De asemenea, copiii si rudele celor care hotarasc intrarea Romaniei in razboi trebuie sa aiba prioritate la inrolare; un politician NU POATE judeca limpede intrarea in razboi decat daca are certitudinea ca familia lui va fi inrolata, altfel este tentat sa foloseasca averea si influenta pentru a declansa razboiul doar pentru ceilalti, DAR NU PENTRU EL SI PENTRU FAMILIA LUI.

articol preluat de pe http://fairness.ro/

(Silviu Pricope) Chimia liderului și a comportamentului social

17 martie 2015/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/2.280 vizite

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

În viața militară se conferă o medalie celui care se sacrifică pentru ca alții să supraviețuiască și să câștige. ALȚII! Remarcați vă rog acest cuvânt. În lumea urâtă, creată de cultura socio-economică contemporană, alții (cei mai mulți!) sunt sacrificații pentru ca doar câțiva să primească bonusuri și compensații uriașe, care izvorăsc din suferința celor sacrificați. Ciudată răsturnare a axei valorilor și a oricăror cutume de Bun Simț, nu-i așa? Oare nu v-ar plăcea să trăiți într-o organizație, un grup, o comunitate, un popor sau o lume în care ceilalți membri ai respectivului grup – indiferent dacă îi cunoașteți sau nu – ar fi în stare să se sacrifice pentru ca dvs. să supraviețuiți sau să câștigați? Oare de unde apar astfel de oameni, dispuși să se sacrifice pentru ca alții să supraviețuiască și să prospere? Cum sunt ei contruiți și cum apar în ei motivațiile interne care-i transformă în eroi sau conducători? Iată o întrebare la care chiar merită să căutăm răspunsul.

Vom analiza deci, un pic comportamentul uman și vom încerca să înțelegem de unde provin aceste diferențe pe care le vedem în modul de acțiune al oamenilor din jurul nostru. Să pornim mai întâi de la animal. Cu toții știm că – de exemplu – dresajul unui animal (modificarea comportamentului acestuia în sensul dorit de cel care efectuează această acțiune) se face cu ajutorul recompenselor și pedepselor. Acțiunile dorite de dresor sunt recompensate, iar cele nedorite sunt pedepsite. Astfel, încet-încet animalul supus acestui dresaj începe să facă legătura între acțiunile pe care le efectuează și urmarea sau consecința acestora, modificându-și comportamentul în sensul maximizării recompenselor și minimizării pedepselor primite. Logic. Însă ceea ce este mai puțin vizibil – deși tuturor ne pare de la sine înțeles – este altceva: care este motivul pentru care animalul respectiv „caută” recompensele și încercă să evite pedepsele? Aici intervin mecanismele fizico-chimice care acționează în interiorul oricărei ființe.

Studii începute încă din secolul trecut și continuate și azi au făcut legătura între anumite substanțe chimice (hormoni) prezente în organismul uman și sentimentele trăite de individ. Majoritatea acestor sentimente, de fericire, exaltare, încredere, tristețe, bucurie, teamă, nesiguranță, etc. sunt produse de prezența mai mică sau mai mare a acestor substanțe în organism. În principal, sunt 5 astfel de substanțe răspunzătoare de toate aceste sentimente pe care individul le resimte. Acestea sunt: Endorfinele, Dopaminele, Serotonina și Oxitocina, precum și Cortizolul, cunoscut și sub numele de hormonul stresului. Primele două – endorfinele și dopaminele – sunt denumite și hormonii egoismului, deoarece producerea lor se face doar pe baza acțiunilor individului, ceilalți indivizi din grup/comunitate nefiind implicați defel. Dar să le luăm pe rând.

ENDORFINELE

Endorfinele au în principal un singur rol: acela de a masca sau suprima durerile fizice. Efectul de calmare al durerii este deosebit de puternic, ceea ce produce o stare de bucurie și relaxare în organism. Este ceea ce simt – de exemplu – cei care practică atletismul de plăcere: își împing limitele fizice ale organismului declanșând producerea de către creier a acestor substanțe. Acestea acționează și după ce respectivul efort a încetat, iar starea de euforie, relaxare și bucurie ce caracterizează organismul după practicarea acestui gen de efort li se datorează în totalitate. Problema intervine după ceva timp, când acțiunea acestor endorfine a încetat, iar organismul se resimte din punct de vedere fizic pentru efortul depus anterior. Iar acest lucru se rezolvă prin odihnă.

Alături și de celelate super-substanțe amintite anterior (dopaminele, serotonina, oxitocina și cortizolu), endorfinele fac parte din niște mecanisme fizico-chimice complexe, cu o vechime foarte mare. Acum 30.000-50.000 de ani, indivizii aparținând speciei homo sapiens deși nu erau nici cei mai puternici și cu probabil nici cei mai inteligenți, au reușit să supraviețuiască unui mediu ostil, în ciuda altor specii de oameni – aparent mai bine adaptate și mai bine înzestrate – care au dispărut atunci. De exemplu, Omul de Neanderthal (1) a părut oamenilor de știință care au studiat această specie mult mai bine adaptat condițiilor extreme de mediu de acum 250.000-30.000 de ani. Studiile efectuate pe aproximativ 500 de fosile descoperite în Europa și Orientul Mijlociu au demonstrat că Omul de Neanderthal era extrem de puternic și de robust, având o conformație corporală întâlnită astăzi doar la culturiști (2). Deși înălțimea sa era relativ redusă (aprox. 165-170 cm) membrele lor inferioare erau comparabile cu cele ale alergătorilor la maraton. Și cu toate aceste atuuri, această specie a dispărut totuși, lăsând locul unei alteia, în aparență mult mai slab echipată: homo sapiens. Ceea ce a afăcut diferența, se pare că este tocmai acest mecanism fizico-chimic din organismul uman, datorat acțiunii acestor 4 substanțe. Pe termen lung, se pare că un organism, având un caracter gregar foarte pronunțat, înclinat spre cooperare în detrimentul concurenței, mai bine adaptat rezistenței și anduranței – așa cum este cel al omului – este preferat de sorții evoluției, în pofida unuia care este doar puternic din punct de vedere fizic. De exemplu, capacitatea omului de a urmări cu tenacitate vânatul, pe distanțe lungi, timp îndelungat a contribuit decisiv la supraviețuire într-o măsură mult mai mare decât simpla forță fizică. Iar această capacitate și rezistență a organismului își datorează existența tocmai endorfinelor, care au acționat în sensul maximizării acestui efort depus. Dacă nu ar fi existat acest mecanism de mascare a durerilor musculare și de inducere a relaxării, poate că omul primitiv nu ar fi fost impulsionat atât de mult să vâneze, să hăituiască vânatul zile întregi și în general să reziste condițiilor vitrege de viață, datorită eforturilor fizice susținute.

Endorfinele sunt secretate de creier și sub influența emoțiilor pozitive (3), precum dragostea, recunoștința, râsul, veselia, iar ce este foarte interesant este faptul că prin această cultivare a emoțiilor pozitive se eliberează și mai multe endorfine, care la rândul lor contribuie la o stare generală de bine, care favorizează trăirea acestor emoții pozitive. Astfel ca într-o buclă pozitivă, fericirea se exprimă și este generată prin emoții pozitive, care determină producția de endorfine, ce potențează starea de bine și efectele emoțiilor pozitive.

DOPAMINELE

Dopamina este un neurotransmitator care aparţine familiei catecolaminelor (4) şi este implicat în mod determinant in controlul activităţii locomotoare, in reglarea stărilor emotive şi în procesele cognitive. Dopamina are multe funcții și roluri, printre care și acelea de reglare umorală (funcție antidepresivă, timostabilizare comportamentală, motivare și recompensă etc.) (5). Ea are de asemenea o funcție cognitivă (rol foarte important în memorizare, atenție, concentrare și învățare), dar și o funcție neuroendocrină (prin inhibarea producției de prolactină). Ca să înțelegem mai bine, secreția de dopamină în organism apare atunci când realizăm un lucru pe care ni-l dorim, când ne atingem un scop sau când primim o recompensă. Rolul ei în amplul plan evolutiv natural este acela de a ne asigura că facem ceea ce trebuie. Atunci când am terminat ceva de făcut, de pe lista cu acțiuni necesare de efectuat și tăiem respectiva acțiune cu satisfacție de pe acea listă… resimțim de fapt, efectul dopaminei. Atunci când ne atingem un scop pentru care am muncit mult și suntem atât satisfăcuți, cât și fericiți și bucuroși… resimțim de fapt, efectul dopaminei.

Și acest mecanism hormonal de reglare a comportamentului organismului provine tot din preistorie și dintr-o lungă adaptare a speciei. De exemplu, dacă singurul motiv al faptului că mâncăm, ar fi fost doar foamea resimțită fizic de organism, atunci cu siguranță specia ar fi dispărut de mult, deoarece nu este deloc sigur că atunci când resimțim foamea avem și mâncare la dispoziție, pentru a ne-o potoli. Practic, de fiecare dată când mâncăm, resimțim o anumită plăcere (datorată eliberării de dopamină) pe care o căutăm mai apoi, deși nu resimțim fizic foamea. Plastic vorbind, omul preistoric, deși sătul, la vederea unui pom fructifer plin de fructe, primea o mică doză de dopamină, care-i reamintea de plăcerea de a mânca. Astfel, comportamentul lui era focalizat și orientat pe culegerea respectivelor fructe, pe care urma să le mănânce mai târziu (pentru resimțirea efectului dopaminei). Mecanismul de acțiune al eliberării dopaminei este similar unui sistem de recompensă cerebrală. Multe din acțiunile “animalului” din noi au drept scop plăcerea resimțită de eliberarea acestei substanțe în organism.

Din păcate, existența acestui sistem de recompensă cerebrală constituie și “calea comună” de acțiune a majorității drogurilor (6) și – aș îndrăzni să spun! – calea atât de bătătorită, pe care se face manipularea indivizilor. În acest fel, putem înțelege cum achiziționarea ultimului model de telefon de pe piață, oferă anumitor indivizi – sensibili la acțiunea acestui mecanism – o recompensă mai mare, decât acțiuni sau scopuri infinit mai valoroase pentru viață și individ (cum ar fi de exemplu, plimbarea în aer liber, senzația de libertate, soarele, compania prietenilor, a persoanei iubite, cultivarea apartenenței la grup, comunitate, neam, etc). Și astfel, această recompensă (deși iluzorie!) resimțită ca fiind mai mare, va pune la dispoziția organismului energii nebănuite pentru atingerea scopului, care aduce respectiva recompensă. Deși pare un act prostesc, ca un individ să-și cumpere un model de telefon mobil scump, în timp ce multe alte nevoi (primare) rămân nesatisfăcute, acesta este consecința unui comportament dictat de latura fizico-chimică (hormonală) a organismului. Sau dacă vreți, este un act la fel de prostesc cum este, de exemplu, fumatul: o dorință interioară de nestăvilit care “împinge” comportamentul individului spre acele acțiuni care “sting” sau satisfac, cel puțin momentan, respectiva dorință. Ca să ne eliberăm de sterotipurile ce ne caracterizează gândirea, trebuie să înțelegem foarte bine acest mecanism psiho-chimic.

Dopamina are un rol hotărâtor și în procesul de învățare, în funcțiile cognitive și în funcționarea memoriei de lucru (7). Neuronii dopaminergici sunt, implicaţi în procesele psihologice legate de atenţie şi motivaţie. Pe plan funcţional, neuronii cu dopamină sunt deosebit de sensibili la condiţiile ambientale, cum ar fi situaţiile anxiogene si stresul. De fapt, ei răspund unor stimulări care, cel puţin la animal, corespund unor situaţii cu o semnificaţie dobândită prin obişnuinţă şi învăţare. Cu alte cuvinte, neuronii cu dopamină nu sunt activaţi decât de stimuli care au dobândit în prealabil un înţeles (8), o semnificaţie prin intermediul evoluției şi al dezvoltării individului, îndeosebi în domeniile emoţionale şi/sau motivaţionale. Aceşti stimuli pot semnifica un stres sau o durere, dar în egală măsură o plăcere. De exemplu, deşi neuronii cu dopamină au o importanţă recunoscută în controlul actelor motorii, nu mişcarea ca atare este cea care activează aceste celule, ci mai degrabă amorsarea mişcării realizată ca răspuns la o stimulare semnificantă (deschiderea uşii cuştii unui animal, care poate fi susceptibilă de a anunţa sosirea hranei, declanşează astfel o reacţie de orientare a animalului, precedată şi însoţită de o activare a neuronilor dopaminergici) (9).

Pornind de la aceste explicații fiziologice, nu e greu să vedem, cum mecanisme de manipulare a secreției de dopamină în organismele indivizilor sunt puse în practică în societatea contemporană, cu ajutorul lor realizându-se ample procese de manipulare a populațiilor. Majoritatea “recompenselor iluzorii” pe care Sistemul ni le pune la dispoziție, făcându-ne să ne concentrăm energiile și forța vitală în direcții contrare bunăstării ființei umane pe termen lung, au drept consecință eliberarea acestei substanțe, cu ajutorul căreia se întăresc comportamentele indivizilor, asemenea “zăhărelului” sau “biciului” folosit de dresor pentru manipularea comportamentului animalului supus dresajului. Problema care trebuie studiată aici se referă la mecanismele de învățare, care prin asemenea manipulări perfide sunt înșelate și orientate către un scop contrar celui pentru care au fost de fapt create.

Dar poate cea mai mare problemă (în ceea ce ne privește) cauzată de dopamină este aceea că, eliberarea ei în organism crează o puternică dependență. Marele Dicționar de Neologisme definește – din punct de vedere medical – această stare de dependență (10) ca fiind o stare de intoxicație cronică rezultată din absorbția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție. Și iată cum, niște mecanisme fizico-chimice ajung să explice astfel procesele manipulative colosale care au loc în societate: acest proces de adicție acționând ca un mecanism de întărire și fixare a comportamentului individului – comportament dorit de cel care efectuează manipularea. Devine astfel evidentă puterea de care dispune, cel care poate condiționa alți indivizi prin controlul cantității și frecvenței de administrare internă a dopaminei. Și nu vorbim aici de administrarea de substanțe psihotrope (ca în cazul narcomanilor, deși aici mecanismul ar fi mult mai clar vizibil), ci de manipularea mecanismului intern de eliberare a acestei substanțe, prin controlarea stimulilor semnificanți din mediul în care individul își trăiește viața. Asemenea cuștii care se deschide în cazul cobailor studiați în laborator, un gest semnificant promovat, învățat și întărit prin intermediul mass-mediei, culturii sau educației, poate genera procesul de “salivare” și deci, de orientare a individului către acel comportament dorit de manipulator.

SEROTONINA

Serotonina reprezintă hormonul liderului, al mândriei și stării de bine resimțite ca urmare a unui status social înalt, recunoscut ca atare de ceilalți membri ai grupului. Recunoașterea publică este foarte importantă. Omul este o ființă socială, iar recunoașterea statutului social este foarte importantă. Cu toții ne simțim bine atunci când suntem apreciați de către cei din jur, când reușim să-i facem mândri de noi pe cei dragi, atunci când ne bucurăm de un statut mai înalt în cadrul grupului/comunității. Studiile în domeniu au reliefat că există o legătură directă între nivelul de serotonină și această stare de bine resimțită ca urmare a unui statut social mai înalt (11). Aceleași studii au reliefat faptul că, acest nivel de serotonină este mai mult un indicator al acestei stări și mult mai puțin elementul cauzator al acesteia. Cu alte cuvinte, mărind artificial cantitatea de serotonină este mult prea puțin probabil să obținem și o stare de bine ca cea datorată unui statut social mai înalt; însă ridicarea acestui statut social este automat însoțită și de o creștere naturală a cantității de serotonină produsă în corp (12). De aceea, putem considera acest neurotransmițător ca fiind un indicator al liderului în cadrul unui grup (13).

În aceeași ordine de idei, studiile efectuate pe cimpanzei au reliefat faptul că liderii grupurilor aveau și un nivel ridicat de serotonină. Inițial, cercetătorii au crezut că acest nivel ridicat de serotonină era nativ și el era cel care îi făcea pe masculii alfa să devină lideri ai grupului, însă atunci când i-au îndepărtat din cadrul grupului (de la conducerea trupelor lor) au observat cum nivelul lor de serotonină scade dramatic (14). Deci apariția unui lider nu se datorează nivelului său crescut de serotonină. Însă, odată ce alt lider apărea în cadrul grupului, și nivelul său de serotonină creștea până la o valoare aproape dublă față de a celorlalți membrii ai grupului. Un nivel ridicat al acestui hormon pare să constituie o adaptare la stresul și incertitudinile care apar odată cu rolul de lider. Este o adaptare de care beneficiază atât liderul, cât și subordonații, deoarece, în cadrul acelorași studii s-a observat faptul că în cadrul unui grup de primate, la fiecare 30 de secunde indivizii își raportează comportamentul la cel al liderului. Dacă sistemul nervos central al liderului nu este cu adevărat calm, atunci și ceilalți cimpanzei devin agitați, iar întreg grupul are de suferit. Practic serotonina este cea care permite sistemului nervos central să trateze în mod eficient stressul și ambiguitățile în perioadele de criză, o calitate care – trebuie să recunoaștem – este indispensabilă unui lider eficient.

Cu siguranță, cele mai multe studii asupra serotoninei sunt cele referitoare la depresie. Oamenii de știință studiază de mai bine de 50 de ani această substanță, în încercarea lor de a găsi remedii cât mai eficiente pentru această maladie psihică (15). Deși cauza depresiei majore nu este pe deplin cunoscută, încă mulți cercetători consideră că ea este cauzată de nivelul scăzut de serotonină din creier. Cu toate acestea, un studiu recent desfășurat în cadrul Universității din Maryland (16) sugerează că de fapt, depresia rezultă din cauza unei perturbări legate de modul în care comunică celulele cerebrale între ele, nu din cauza unui nivel scăzut al serotoninei. Practic schimbul de semnale excitatorii neuronale devin anormale în creierul persoanelor atinse de depresie. Studiul a scos la iveală rolul important jucat de serotonină în amplificarea interacțiunilor dintre neuroni, în regiunile importante din creier pentru funcțiile cognitive și emoționale, însă nu nivelul de serotonină este cel care produce creșterea acestor conexiuni neuronale. Cu alte cuvinte, diferența dintre o persoană sănătoasă, veselă, cu un tonus social foarte bun și una atinsă de depresie nu s-ar datora strict nivelului de serotonină, ci numărului de conexiuni neuronale stimulatoare care răspund la serotonină. Aceste studii s-au efectuat pe cobai, dar rezultatul poate fi extrapolat și în cazul oamenilor (17). În creierul persoanelor deprimate, serotonina pare că se străduiește mult să amplifice legăturile neuronale, însă transmiterea efectivă a datelor nu pare să aibă loc.

Alte studii medicale, au reliefat faptul că bărbații sunt mai avantajați în ceea ce privește producerea și procesarea serotoninei. Creierul lor produce și procesează cu 50% mai multă serotonină, decât cel al femeilor (18). Acest lucru pare a explica două lucruri pe care le observăm cu ușurință în jurul nostru: că femeile sunt mai predispuse la depresie și că bărbații sunt mai predispuși să-și asume rolul de lider în cadrul unui grup.

De asemenea, fiind unul din principalii neuromodulatori ai sistemului nervos central, serotonina îndeplinește un rol cheie și în controlul emoțiilor și al agresivității în cadrul interacțiunilor sociale. Printre altele, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au descoperit de ce devenim mai conflictuali și mai agresivi atunci când ne este foame sau suntem stresați (19). Triptofanul, un aminoacid necesar în organism pentru sinteza serotoninei, nu poate fi obținut decât prin sinteza alimentelor. Din această cauză, nivelul de serotonină din creier scade în mod natural atunci când nu mâncăm și astfel, “apare o stare de nervozitate sau agresivitate, care probabil în trecut constituia unul dintre mecanismele de supraviețuire a speciei, având rolul de a-l pregati pe om pentru competitia pentru hrană, cu celelalte specii din habitatul său” (20).

Ca o concluzie, deși pare simplă, legătura dintre nivelul de serotonină din organism și abilitatea de fi lider sau de a avea un statut social mai înalt în cadrul grupului (ca urmare a acestei abilități) nu este una directă. Putem spune că un nivel scăzut al acestui neuro-transmițător poate cauza multe probleme (cum ar de exemplu depresia), dar nu putem spune că un nivel crescut al acestuia (de exemplu pe cale artificială) rezolvă astfel de probleme de depresie sau poate transforma respectivul subiect într-un lider înăscut. Ar fi fost mult prea simplu și civilizația umană ar fi putut să-și rezolve problema liderilor pe cale farmaceutică. Din păcate sau poate din fericire, nu este cazul. Un nivel crescut de serotonină, precum și folosirea mai eficientă a acesteia în cadrul creierului stimulează numărul de conexiuni neuronale în anumite regiuni importante din cortex pentru funcțiile cognitive și emoționale, ceea ce permite subiectului în speță, să trateze în mod eficient stressul și ambiguitățile din mediul social în perioadele de criză, devenind astfel un individ mai potrivit pentru rolul de lider în cadrul grupului.

Serotonina este o substanță chimică caracteristică liderilor și dacă analizăm comportamentul uman din perspectivă istorică. În preistorie, oamenii trăiau în grupuri de aproximativ 100-150 de persoane. Deoarece, a avut loc o evoluție a creierului, nou-născuții intrau în lume cu un creier mai mare (probabil născuți prematur comparativ cu speciile anterioare ce aveau un cap mai mic), dar cu mai puține abilități fizice care le-ar fi putut fi de folos pentru supraviețuire. De aceea, dependența lor față de grup (părinți, rude, etc.) era mai mare, ei necesitând îngrijire atentă o perioadă îndelungată. Acest lucru a condus la o modificare dramatică a organizării sociale și a sistemului nervos al omului, pus acum în fața altor provocări, de această dată de natură socială. Îngrijirea celor mai slabi, a copiilor, a celor lipsiți de apărare a devenit un mod de viață, toate acestea fiind codificate în sistemul nostru nervos sub forma emoțiilor, precum simpatia și iubirea filială. Emoțiile au început să se extindă de la un individ la altul prin oglindire, imitație sau comunicare. Răspândirea acestor emoții, precum compasiunea, mila, iubirea și venerația au devenit baza ritualurilor sociale și a principiilor etice, punând astfel bazele comportamentului cooperant.

Să ne gândim pentru moment, la avantajele imense aduse, din punct de vedere a evoluției, de acest comportament cooperant în cadrul grupului. El a condus la rezolvarea practică a unor probleme importante în cadrul grupurilor de hominizi, cum ar fi de exemplu ordinea în care are loc hrănirea în cadrul tribului. Stabilind această ordine a hrănirii doar pe baza forței fizice individuale s-a dovedit a nu fi un sistem foarte practic, deoarece competiția acerbă fără reguli, bazată doar pe carecteristici fizice individuale conduce la crearea unor adânci frustrări în indivizii mai slab dotați din acest punct de vedere. Aceștia ar fi fost supuși extincției, iar întreaga viață a comunității s-ar fi rezumat la o continuă luptă fraticidă și în final la dispariția speciei, lipsită de capacitatea de a atinge obiective mai mari, care ar fi solicitat cooperarea. Până și cel mai formidabil individ din punct de vedere al înzestrărilor fizice are nevoie să doarmă, de exemplu. În caz de pericol, chiar și el trebuie să se bazeze pe faptul că va fi alertat de o eventuală primejdie de către ceilalți. În fața pericolelor din afară, comportamentul de cooperare între indivizi s-a dovedit mult mai practic, decât cel strict competitiv.

În cadrul grupului, indivizii „se judecă” și “se cântăresc” unul pe celălalt în mod constant, iar în urma acestor evaluări – în mare parte efectuate inconștient – rezultă identificarea liderului și practic, întreaga ierarhie a grupului. Și astfel, pentru punerea în scenă a acestui comportament cooperant s-a dezvoltat sistemul de organizare ierarhic. Probabil că în timpurile preistorice, când grupul trebuia să facă față unor pericole externe majore, înzestrarea fizică constituia o condiție sine-qua-non a calității de lider. Pe măsură ce evoluția și-a urmat cursul, altele au devenit calitățile necesare unui lider. Dar să nu anticipăm. După cum spuneam, în urma acestor evaluări inconștiente pe care le face individul în cadrul unui grup, acesta este capabil să identifice liderul. Odată aceasta identificat, în mod voluntar, individul face un pas în spate, permițându-i acestuia “să se hrănească” primul. În literatura engleză se spune că liderul beneficiază astfel de first choice of meat and, first choice of mate (21). Ceilalți membrii ai grupului, probabil nu vor beneficia de cea mai bună bucată de carne, dar totuși vor mânca ceva fără a fi răniți sau uciși în urma luptelor pentru hrană; lucru de care nu ar fi fost siguri în cadrul unui sistem bazat strict pe competiția acerbă. De aceea, acest sistem bazat pe cooperare este cu mult superior celui concurențial. Mai mult de atât, acest sistem nu naște frustrări în indivizi, ei participând voluntar la realizarea obiectivelor grupului fără nici o problemă sau resentiment vizavi de comportamentul liderului.

Avantajele evidente de care se bucură liderul sau indivizii care beneficiază de un statut social mai înalt în cadrul grupului sunt clare. De aceea, omul încearcă în mod constant și prin diverse mijloace să-și ridice acest statut social, pentru că astfel ceilalți membrii ai grupului vor face în mod voluntar acel pas în spate, permițându-i să beneficieze de acele avantaje, fără a se lupta cu fiecare din ei. Acest lucru este adânc înscris în bagajul nostru ancestral, încât ni se pare perfect natural să procedăm așa, dintr-un motiv foarte simplu, care practic explică comportamentul (aparent ilogic) al celor subordonați. Aceste avantaje de care beneficază liderul în cadrul grupului nu sunt gratuite. Ele vin cu un cost pentru acesta, deoarece grupul nu este prost. În caz de pericol, grupul se așteaptă ca liderul sau liderii să iasă în față protejând indivizii din cadrul acestuia, deoarece acești lideri au și cele mai potrivite calități pentru a face acest lucru. În grupurile preistorice, individul cel mai dotat din punct de vedere fizic, cel mai puternic, recunoscut drept lider, era și individul cel mai bine hrănit, cel cu încrederea cea mai mare datorată serotoninei și cel mai puțin frustrat din punct de vedere sexual (avantaje obținute ca urmare a calității de lider), dar acesta era și cel care se afla în linia întâi, atunci când se punea problema protejării fizice a integrității grupului (cost care decurgea din aceeași calitata de lider). Acest lucru definește practic un lider adevărat: faptul că benefiază de acele avantaje, oferite în mod voluntar de ceilalți membrii ai grupului, pe drept, în schimbul unor beneficii pe care, la rândul său, le aduce grupului, indiferent că acestea sunt materializate sub forma protecției, a cunoștințelor, a capacității de inovare, înțelepciunii sau altele asemenea. Aceasta este definiția din punct de vedere antropologic a unui lider autentic.

Nu putem să nu observăm aici, ipocrizia civilizației contemporane care pe furiș a înlocuit calitatea de lider autentic cu autoritatea, aceasta din urmă nemai fiind datoare cu nimic celor subordonați ei, dar beneficiind din plin și în mod nesimțit de toate avantajele ce decurg din calitatea de lider. Asta este ceea ce ne enervează atunci când vedem că managerii unor bănci salvate de la faliment din bani publici își oferă bonusuri de sute de milioane de dolari. Asta este de fapt, ceea ce ne enervează atunci când vedem că politicieni incapabili și slab pregătiți beneficiază de recompense nesimțite plătite din prosperitatea noastră comună. Asta este de fapt ceea ce ne enervează și ne frustrează atunci când vedem șefi și manageri de toate nivelurile recompensați infinit mai mult decât contribuția lor netă în respectivul domeniu. În toate aceste cazuri, nu este vorba strict de avantajele de care se bucură aceștia, ci de faptul că o fac în mod nemeritat. Acest lucru este frustrant, iritant și demotivant în același timp, pentru că, deși nu ne exprimăm astfel, în mod inconștient simțim că aceste elemente de autoritate (în mod intenționat nu-i numesc lideri) au violat un contract social ancestral, adânc înscris în codul nostru genetic, bucurându-se de avantajele calității de lider fără a oferi nimic sau mult prea puțin în schimb. Practic le-am permis să se bucure de avantajele aduse de această poziție, fără însă a se achita și de responsabilitățile ce decurg în mod natural din aceasta.

OXITOCINA

În esență, oxitocina este este un hormon peptidic sintetizat de către nucleii paraventricular și supraoptic ai hipotalamusului și depozitat în neurohipofiză (22), având rolul de a exercita o acțiune dilatatorie asupra colului uterin (înainte de debutul travaliului) și contractilă asupra musculaturii netede a uterului în timpul travaliului, de a iniția travaliul la femeia gravidă la termen și expulzarea fătului. Din punct de vedere comportamental, oxitocina este denumit și “hormonul fericirii”, determinând creșterea încrederii în ceilalți indivizi, diminuarea temerilor, dar și apariția instinctului matern la mame.

Despre oxitocină s-au scris atât de multe, încât o sinteză atotcuprinzătoare este practic imposibilă. El este și “hormonul fericirii”, dar și cel responsabil cu moralitatea (23), constituind și motivul pentru care oamenii frecventează biserica (24). De asemenea, este hormonul care susține funcțiile prin care creierul contribuie la defășurarea normală a activităților sociale (25), având un rol deosebit de important în formarea deprinderilor sociale. El este deopotrivă „hormonul dragostei” și “al fericirii”. Indivizii care secretă mai multă oxitocină fiind practic și cei mai fericiți (26), deoarece fericirea lor provine din faptul că au relații sociale mai bune, de orice fel: romantice, de prietenie sau familiale. Experimente precum cele desfășurate de Paul J. Zak, au arătat că în cadrul ritualurilor desfășurate în biserici sau temple, a evenimentelor sportive, etc. oxitocina a fost secretată în mai mult de 60% din participanții la acestea (27); în timp ce studii efectuate la Universitatea Yale au arătat că acest hormon a normalizat temporar deficitul întâlnt la copii cu autism, existent în zona responsabilă cu buna desfășurare a activităților sociale (28). Părerea unanimă a tuturor pare să fie că, Oxitocina este un hormon natural important al corpului uman, care susține acele funcții prin care creierul contribuie la desfășurarea normală și la dezvoltarea activităților sociale, contribuind decisiv la formarea deprinderilor sociale – fenomen în care anumite regiuni ale creierului implicate în procesul cogniției și comportamentelor sociale sunt activate mai intens de stimuli provenind din mediul social și mai puțin de stimuli non-sociali.

Oxitocina este cea care se secretă atunci când ne întărim relațiile sociale, atunci când formăm legături trainice cu alți oameni, atunci când ne simțim în siguranță în cadrul grupului nostru, atunci când iubim, când ne manifestăm generozitatea sau spiritul de sacrificiu, când facem un lucru drăguț pentru cei din jur, fără a aștepta ceva în schimb. Ceea ce însă și mai interesant este faptul că, oxitocina se secretă și în cei care primesc generozitatea sau dragostea noastră, aceștia simțindu-se bine la rândul lor de pe urma întăririi acestei legături sociale. Și mai mult de-atât, ea se secretă chiar și în cei care sunt doar martori ai respectivului eveniment de manifestare a dragostei, generozității sau altruismului, nu participanți direct la acesta. Simplul fapt de a fi martor la un act de generozitate umană autentică are ca efect producerea de oxitocină. De aceea, astfel de comportamente sunt atât de dezirabile la nivel uman. De aceea, ne dorim atât de mult prezența lângă noi a unor oameni iubitori, altruiști, generoși, sinceri. Pentru că ne fac să ne simțim în siguranță și pentru că astfel de comportamente întăresc legăturile sociale pe care oamenii le au cu semenii lor. Și de aceea, prezența în jurul nostru a mincinoșilor, a trișorilor, a șmecherilor, a lașilor, a trădătorilor, a celor lipsiți de compasiune ne repugnă atât de mult. Comportamentul lor nu contribuie la întărirea relațiilor sociale, la coeziunea grupului sau la întărirea sentimentului personal de siguranță și apartenență la un grup care să ne ocrotească la nevoie.

Cu cât mai multă oxitocină este produsă în propriul corp, cu atât mai înclinat vei fi către acte de generozitate și dragoste și cu atât această cantitate de hormon va spori și mai mult. Cu cât ești mai expus acestor genuri de acte sociale – chiar dacă nu ești participant direct la ele (doar le vezi în jurul tău) – cu atât cantitatea de oxitocină produsă va crește și vei fi astfel mai înclinat tu însuți să faci astfel de lucruri. Așa are loc fenomenul de contagiune pozitivă în cadrul grupurilor în care domnește încrederea, dragostea, cooperarea și aprecierea între membri.

Mai mult de atât, un alt efect valoros adus de acest hormon minunat este acela că inhibă procesele de adicție (29), inclusiv cele despre care am discutat anterior, cauzate de dependența de dopamină. Studii serioase (30) au arătat încă de la începutul anilor 1990 că oxitocina atenuează toleranța la morfină, alcool și cocaină și interacționează cu psihostimulanți pentru a reduce mișcările stereotipice induse de consumul de cocaină și metamfetamine (31). Aceleași studii au reliefat că nu există efecte secundare datorate oxitocinei (32), iar nivelul de oxitocină în pacienții sănătoși sunt puternic corelate cu sentimentul de încredere, comportamentul ideal părintesc, sprijinul partenerului și creșterea contactului fizic cu un partener romantic (33). Administrarea de oxitocină poate chiar conduce la atenuarea simptomelor de autism (34), schizofrenie (35) și anxietate socială (36) – toate aceste afecțiuni implicând, într-o măsură mai mică sau mai mare, dificultatea căutării și utilizării sprijinului social în vederea depășirii stresului.

Și nu în ultimul rând, oxitocina are un efect deosebit asupra vitalității și stării de sănătate, prin efectul său anti-cortizolic (37). Oamenii fericiți trăiesc mai mult. Cuplurile fericite trăiesc mai mult și sunt mai pline de vitalitate. Atunci când ne simțim în siguranță, când facem parte dintr-un grup unde domnește încrederea și relațiile puternice de atașament între indivizi, ne simțim mai împliniți, mai plini de viață, mai puțin stresați, mai fericiți. Și pe cale de consecință ne crește imunitatea, abilitatea de a rezolva problemele, creativitatea, sentimentul de auto-împlinire.

Mulți se pot întreba care ar putea fi legătura între un lider și această neuropeptidă, numită oxitocină. În lumina celor de mai sus, putem spune că, poate cea mai imprtantă calitate a unui lider este aceea de face din grupul sau organizația pe care o conduce un loc în care domnește încrederea între indivizi. Această stare de încredere între membri sporește siguranța socială, cu întreg alaiul de consecințe pozitive despre care am discutat mai sus. Un grup este cu atât mai închegat și mai eficient, cu cât starea de siguranță și de apartenență a membrilor este mai pregnantă. Cu toate acestea, în lumea de azi întâlnim o multitudine de grupuri și organizații, de la familii, la clasa de la școală, la întreprinderea la care lucrăm și terminând cu etnia ca ultim grup atotcuprinzător al indivizilor care împărtășesc o istorie comună, un set de valori materiale și spirituale comune, în care sentimentul de încredere este deteriorat la maximum, ceea ce face din ele, niște grupuri disfucționale, prost conduse și administrate.

CONCLUZII

Am păstrat în mod intenționat caracterul general al descrierilor anterioare, fără a particulariza la ceea ce vedem în jurul nostru și în întreaga societate românească. Dar cei care doresc, pot face aceste particularizări foarte ușor. Se pot identifica astfel facil, chiar și cauzele pentru care actualmente este imposibilă ridicarea unor lideri adevărați din cadrul societății românești. Aceștia sunt împiedicați sistematic să apară, prin vicierea INTENȚIONATĂ a mecanismelor naturale de apariție a acestora.

Acest articol se dorește a fi un început, și nicidecum o descriere exhaustivă sau finală a mecanismelor neuro-chimice care ne domină organismul. Am pus accentul pe latura practică a informațiilor, nu pe cea științifică, din motive lesne de înțeles, legate de audiența acestuia. Este foarte posibil și probabil, ca unii să se simtă deranjați de ideea că ei ar fi supuși acestor mecanisme neuro-chimice, mai ales că paradigma contemporană îi asurzește din toate direcțiile că sunt liberi. A veni să le spui, că sentimentul de iubire, apartenență și siguranță oferită de un grup își datorează existența ȘI unei substanțe chimice secretate în propriul corp este un sacrilegiu, astăzi, când – mai mult ca niciodată – individul nu simte că trebuie să dea nicio socoteală pentru ceea ce simte, pentru ceea ce crede și mai ales pentru ceea ce își dorește. Paradigma contemporană a făcut tot posibilul pentru a rupe mecanismul responsabilității individuale, care avea în trecut rol de feed-back în ajustarea comportamentului. Neavând nicio responsabilitate, astăzi omul nu mai are nici feed-back comportamental. Nimic nu mai vine să-l tragă de mânecă, atunci când abuzează de stimuli diverși, pe care Sistemul îi pune la dispoziție cu discreție sau atunci când moralitatea devine o chestiune fluidă aplicabilă în mare măsură doar celorlalți. Și mai mult de-atât, a veni să le spui oamenilor că sunt „ținuți în lesă”, fie și prin intermediul unor asemenea mecansime greu de identificat de omul obișnuit, este iarăși unul din cele mai mari sacrilegii pe care le poate comite cineva. Îmi asum deci, responsabilitatea, și de a fi înțeles greșit, și de a fi perceput ridicol și de a crea animozități și reacții viscerale, pentru că – deși este dureros – Adevărul este singura cale către eliberare și înțelegere. Este de înțeles, că deranjarea „liniștii” oamenilor (mai ales a celei interioare) declanșează reacții, deoarece vine să distrugă sentimentul atât de plăcut conferit de Ignoranța Ferice.

În altă ordine de idei, mai mult pentru a nu pierde din vedere, voi aminti aici direcțiile pe care mă voi axa în viitor în următoarele articole de acest gen. Abilitatea de a fi sau deveni lider este un capitol esențial căruia îi voi acorda un spațiu amplu. Tradiționalismul și obediența față de autoritate va fi un altul. Din punctul de vedere al mecanismelor neuro-chimice, voi analiza științific sistemul modulator hipotalamic, prin care ne administrăm comportamentul social și voi arăta că acesta este similar celui prin care ne asigurăm homeostazia în fața factorilor stresori din mediu. Mai mult de-atât, voi arăta caracterul opioid al atașamentului social, cum activarea puternică a receptorilor opioizi din cadrul structurilor limbice specifice semnalizează o stare de recompensă și cum separarea de prezența actorilor sociali care conferă siguranță și stare de bine individului poate conduce la o stare fizică similară sevrajului. Dar esențială va fi centrarea pe modalitatea de identificare a modului cum ia naștere un lider în cadrul unui grup și pe diferențele fizice, genetice și cele datorate educației între indivizi, în ceea ce privește centrarea pe recompense interne cauzate de dopamină sau oxitocină. Diferență fundamentală, care ne permite să înțelegem în final diferența fundamentală între caracterul, fiziologia și chimia Prădătorului, comparativ cu cea a Statornicului.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Homo_neanderthalensis

[2] http://ro.nccmn.wikia.com/wiki/Omul_de_Neanderthal

[3] http://www.undramdefericire.net/2013/06/endorfinele-fericirea-dinauntru.html

[4] http://www.infopsihologia.ro/2012/12/dopamina/

[5] http://forum.romedic.ro/prod/SEROTONINA,_DOPAMINA_SI_NORADRENALINA_-tratarea_depresiei…_022119.html

[6] http://www.infopsihologia.ro/2012/12/dopamina/

[7] idem

[8] idem

[9] idem

[10] http://dexonline.ro/definitie/dependenta

[11] The Oxford Handbook of Social Neuroscience, edited by Jean Decety, John T. Caciopp, Oxford Library of Science, Oxford University Press Inc. 2011, pag. 704

[12] http://www.economist.com/node/2137524

[13] idem

[14] Idem

[15] http://www.descopera.ro/dnews/10678859-cercetatorii-au-aflat-adevaratul-motiv-pentru-care-oamenii-devin-deprimati

[16] idem

[17] http://www.medicaldaily.com/why-are-depression-medications-often-ineffective-brain-theory-explains-new-role-serotonin-244672

[18] http://www.adaa.org/living-with-anxiety/women/facts

[19] http://www.cam.ac.uk/research/news/serotonin-levels-affect-the-brain%E2%80%99s-response-to-anger

[20] http://www.sanatateatv.ro/stiri-medicale/serotoina/pagina/5/

[21] Prima alegere a hranei și prima alegere în ceea ce privește partenerul sexual

[22] https://ro.wikipedia.org/wiki/Oxitocin%C4%83

[23] http://semneletimpului.ro/religie/hormonul-fericirii-responsabil-si-pentru-moralitate.html

[24] Idem

[25] http://www.helpautism.ro/autism/oxitocina-poate-contribui-la-imbunatatirea-comportamentelor-sociale-la-copiii-cu-autism

[26] https://www.psychologytoday.com/blog/the-moral-molecule/201204/the-science-jesus

[27] Idem

[28] http://www.helpautism.ro/autism/oxitocina-poate-contribui-la-imbunatatirea-comportamentelor-sociale-la-copiii-cu-autism

[29] http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0018506X11002765

[30] Sarnyai Z, Kovács GL. Pharmacol Biochem Behav. 2014;119:3–9. PubMed doi:10.1016/j.pbb.2013.11.019

[31] McGregor IS, Bowen MT. Horm Behav. 2012;61(3):331–339. PubMed doi:10.1016/j.yhbeh.2011.12.001

[32] MacDonald E, et al. Psychoneuroendocrinology. 2011;36(8):1114–1126. PubMed doi:10.1016/j.psyneuen.2011.02.015

[33] Meyer-Lindenberg A, et al. Natl Rev Neurosci. 2011;12(9):524–538. doi:10.1038/nrn3044 PubMed

[34] Tachibana M, et al. J Child Adolesc Psychopharmacol. 2013;23(2):123–127. PubMed doi:10.1089/cap.2012.0048

[35] Pedersen CA. Schizophrenia and alcohol dependence: diverse clinical effects of oxytocin and their evolutionary origins [online ahead of print February 5, 2014]. Brain Res. doi:10.1016/j.brainres.2014.01.050 PubMed

[36] Dölen G, et al. Nature. 2013;501(7466):179–184. PubMed doi:10.1038/nature12518

[37] Carson DS, et al. J Psychopharmacol. 2013;27(3):231–247. PubMed doi:10.1177/0269881112473788

articol preluat de pe https://silviupricope.wordpress.com/

(Silviu Pricope) Mobilul ascuns din spatele atacurilor asupra Bisericii Ortodoxe Române

28 februarie 2015/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/1.549 vizite

foto – silviupricope.wordpress.com
articol – Silviu Pricope – silviupricope.wordpress.com
5 februarie 2015

Silviu Pricope – foto – facebook.com/silviu.pricope

Găsesc foarte interesant modul de discuție lipsit de rațiune al unor oameni care se cred perfect raționali. Deși cred cu putere acest lucru – și și-ar băga și mâna în foc că argumentele lor sunt raționale, decurgând în mod logic și firesc din chestiuni pe care le consideră incontestabile – observăm cu stupoare talibanismul de care dau dovadă, atunci când lansează lozincile preluate din propaganda inamică și îngurgitate fără discernământ. Prin talibanism înțelegem acel comportament profund irațional, care propagă în mod iresponsabil niște lozinci, dogme, credințe pe cale violentă (nu neapărat fizică – și violența de limbaj e tot o formă de violență) fără a aduce nici cel mai umil argument rațional că ar exista o urmă de dreptate în ceea ce zic. Au dreptate pentru că au dreptate și atât! Exact precum talibanii din Afghanistan. Au dreptate pentru că așa le-a zis lor immamul (nu că așa scrie în Coran… nu!… Asta e deja ceva mult prea avansat!… Nu are importanță ce scrie în Coran…. Contează doar ce le-a zis immamul). Așa și cozile de topor de la noi care pun umărul cu stoicism la distrugerea neamului românesc. În mod iresponsabil, și fără nici cea mai mică tresărire, în cea mai profundă transă posibilă… acești oameni, stau cocoțați pe o creangă pe care o taie cu frenezie, înjurând de toți sfinții că fierăstrăul nu taie mai repede și mai eficient. Dacă odată cu căderea respectivei crengi la pământ singurele victime ar fi doar ei, aș spune că “prostia se plătește” și i-aș lăsa să-și vadă de treaba lor importantă, după ce în prealabil i-am atenționat asupra idioțeniei pe care sunt pe cale să o comită. Când însă, participă cu frenezie la tăierea întregului copac în care ne aflăm cu toții, crezând sincer că fac un lucru de maximă importanță, moral, rațional și benefic respectivului copac… ei bine!… lucrurile se schimbă. A-l lăsa pe respectivul să-şi ducă opera la capăt e un semn de iresponsabilitate şi de complicitate.

Nu aş fi pierdut atâta vreme cu pospaiul acesta de cultură pe care îl etalează cu emfază unii, cu noţiunile importante ale vieţii înţelese total anapoda (dar în profund acord cu paradigma oficială a Sistemului, deşi ei chiar cred sincer că sunt anti-Sistem ), cu lozincile iraţionale pe care le propagă, dacă nu aş fi remarcat răul pe care-l rostogolesc. Neluarea niciunei poziţii – atunci când eşti capabil să o faci – poate avea consecinţe incalculabile. Oamenii de bună credinţă, asediaţi continuu de această ofensivă a Răului, ajung să se creadă singuri în această luptă, în lipsa unor asemenea riposte. Ei bine!… vreau să se vadă că nu sunt singuri. Suntem mai mulţi noi cei care nu dorim să capitulăm în faţa prostiei, în faţa mercantilismului, în faţa inculturii, în faţa falsificării istoriei, în faţa modernităţii care ni se bagă pe gât ca o otravă în doze mici, dar în final letale.

În ultima vreme, atacul anti-românesc a început să se concentreze pe două fronturi principale: prezentarea cât mai sforăitoare a caracteristicilor nocive definitorii ale neamului românesc (le cunoașteți cu toții din reportaje, din discursul media, din discursul politicienilor, al străinilor și al românilor cu apucături fanariote: românii sunt hoți, românii sunt răi, românii sunt așa și pe dincolo) și atacul frenetic anti-ortodoxie, dus pe multiple planuri, de o serie de vectori puternic susținuți atât mediatic, cât și financiar.

Atacul anti-ortodoxie este deosebit de puternic şi este desfăşurat în mod profesionist în conformitate cu ultimele descoperiri ştiinţifice în domeniul psihologiei sociale şi a manipulării maselor. Vom demonstra în continuare că nu este vorba de o “trezire a indivizilor” din “bezna obscurantismului religios” aşa cum susţine propaganda înşelătoare a inamicului, ci din contra, de o acţiune profesionist executată, al cărei efect asupra indivizilor este tocmai această senzaţie reconfortantă şi auto-măgulitoare de om, care „s-a trezit”.

Acest atac împotriva Bisericii Ortodoxe Române se duce mascat, camuflat în umbra unui aşa-zis atac mai vast împotriva religiei în general. Deşi argumentele folosite se aplică în general religiilor şi credinţelor religioase, atacul este concentrat doar împotriva ortodoxiei, aceasta fiind considerată vinovată de tot ce este negativ sau greşit în ţară. Motivul fiind în opinia atacatorilor faptul că, aceasta este credinţa dominantă a românilor (din România) şi deci cea care are influenţa nefastă cea mai mare. Haideţi să vedem cât sunt de adevărate aceste lucruri, să identificăm cum se desfăşoară acest atac social şi mai ales care este repertoriul de metode folosite.

O analiză atentă a fenomenului ne arată clar că principala metodă folosită este cea a mesajelor scurte şi percutante, care nu explică un fenomen, ci doar sugerează o explicaţie – de cele mai multe ori înşelătoare sau incompletă. Vorbim aici despre lansarea şi vehicularea în spaţiul public a LOZINCILOR. Conform definiţiei, o lozincă reprezintă “o formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc.”. Observăm că valoarea de adevăr a respectivei “formulări concise” nu reprezintă un criteriu de utilizare a acesteia. Experienţa ne spune chiar, că din contra, lozincile reprezintă de obicei formulări înşelătoare, partizane, care nu au nimic de-a face cu adevărul, ele fiind folosite în scopul inducerii în mase largi de oameni a unei emoţii, a unei impresii, folositoare cuiva anume. Pentru aceste mulţimi mari de oameni, cărora le sunt adresate, psihologia socială ne învaţă de mai bine de un secol (începând cu Gustave le Bon) că furnizarea unei explicaţii raţionale nu numai că este contra-productivă, dar este şi dăunătoare celui care urmărește diseminarea cât mai largă a respectivului mesaj în societate. Deci, cu cât mesajul transmis prin lozincă este mai lipsit de logică și rațiune, cu atât el are mai multe șanse să fie acceptat de mulțimile supuse manipulării. Pare lipsit de sens, dar acesta este adevărul.

Să vedem acum câteva exemple referitoare strict la subiectul acestui articol. Ori de câte ori veți întâlni atacuri propagandistice profesioniste împotriva Bisericii Ortodoxe și Ortodoxiei în general, veți vedea că Biserica și Ortodoxia sunt acuzate de exact ceea ce a comis inamicul, acest transfer al responsabilității la nivel declarativ, nu numai că denotă un tupeu fantastic, dar și demonstrează că lozincile, adevărul și rațiunea nu au nimic în comun. Astfel o tehnică deosebit de eficientă aplicată şi la nivele mai mici de cei care folosesc manipularea socială este exact aceasta: îl acuzi public pe oponent DE EXACT CEEA CE AI COMIS TU. Ştii bine că a trecut ceva timp de la producerea faptelor, ştii bine că te-ai ocupat de ştregerea urmelor… aşa că n-ai de ce să-ţi faci griji. O tehnică foarte eficientă. Ignorantul (persoana neinformată care nu ştie exact ce s-a întâmplat atunci, ci doar efectul produs de respectiva faptă) vede expus în faţa sa un vinovat. Exact ceea ce îşi şi dorea în mod inconştient. Brusc începe să facă conexiuni… să “descopere” şi alte chestii, pe care le-a făcut acel “vinovat”. Începe să completeze un puzzle, exact cum fac şi adepţii Teoriei Conspiraţiei. Să ne înţelegem… Face acest lucru deşi NU I S-A ADUS NICIO DOVADĂ concludentă în acest sens. S-a făcut o simplă afirmaţie despre ceva şi s-au sugerat “chestii oculte”. Atât. Restul face bietul manipulat care habar n-are în ce capcană adâncă a intrat. Aşa fac cei care văd Reptilieni peste tot, cei care văd Comunismul vinovat de toate relele posibile şi imposibile, cei care văd pe Americani vinovaţii planetei, pe Masoni şi alte arătări din astea. Nu are nici cea mai mică relevanţă să le vorbeşti de nuanţări, de faptul că NU TOŢI americanii sunt beneficiarii conspiraţiei sau şi mai grav! – să le aduci vreun argument raţional (vreo dovadă!)… Este ca şi cum ai vorbi cu un zombie… El ştie doar: “Sânge!… Vreau sânge!… Muhhh...” sau ca şi cum ai încerca să explicit elemente de moralitate şi logică unui câine domestic, care deși pare că te privește cu inteligență nu pricepe o boabă din explicațiila tale savante.

Ca să nu rămânem la stadiul lor – doar de enunţare a unor fraze, fără a da dovezile necesare – să purcedem în devoalarea metodelor găunoase de ducere a unei dezbateri, profundei manipulări cărora astfel de oameni le sunt victime și argumentelor mincinoase și înșelătoare folosite de aceste atacuri propagandistice profesioniste.

Printre multe altele, avem de-a face cu lozincile cozilor de topor de genul:

“Prea multe Biserici Ortodoxe!”, cu variaţiunile: “Prea puţine spitale şi şcoli în România, pentru că sunt prea multe biserici! Huo… BOR!…”. Haideţi să căutăm şi argumentele aduse în spijinul acestor afirmaţii… Trebuie să căutăm ceva vreme, dar până la urmă găsim: “18.000 de biserici şi doar 400 de spitale şi 4700 de şcoli”. Oau!… Iată dovada!… Iată dovada că BOR “construieşte biserici” din banii “destinaţi şcolilor şi spitalelor în România”. Citeşti aşa ceva, interpretezi ajutat de “binevoitori” care îţi explică aceste cifre (ca să le înţelegi bine! (sic!)) şi când vezi atâta nedreptate în jurul tău… gata!… îţi pică fisa şi “descoperi” vinovatul. Evident Biserica Ortodoxă Română! Deci vă rog să vă uitaţi încă o dată bine la modul cum are loc această înşelătorie. Cineva face afirmaţia că “sunt prea multe biserici” fără să ne spună ce înseamnă “prea multe”… “prea multe” în raport cu ce anume? În raport cu ce a fost? În raport cu ce ar trebui? Şi dacă este în raport cu “ce ar trebui”… pe baza căror norme, raţionamente şi mai ales CINE a descoperit acest “ce ar trebui”??? Aceste lucruri nu se spun, pentru că dacă s-ar spune ar începe adevărata discuţie, iar manipulatorii nu au niciun interes în acest sens.

Tot mesajul ulterior se bazează doar pe manipulări ale emoţiilor şi sentimentelor. Odată acceptată aserţiunea iniţială că “sunt prea multe biserici”, începe adevărata manipulare prin substituirea adevăratului vinovat de lucrurile ce nu pot fi contestate (vizibile cu ajutorul Bunului Simţ de către orice persoană indiferent de gradul de conştienţă sau de manipulare la care e supus) cu cel fictiv sau – chiar mai bine! – exact cu oponentul Manipulatorului respectiv. În acest fel, nu mai e nevoie să faci nimic după lansarea propagandei. O vor face cei zombificaţi pe care îi creezi picătură cu picătură, de fiecare dată când bagi astfel de mesaje de interes naţional la televizor, în presă sau în discuţiile între “telectualii fanarizaţi”.

Şi cum ai nevoie totuşi şi de persoane care deţin un pospai de cultură şi care pot rafina şi propaga mesajul în continuare (este musai ca lozinca iniţială să fie modificată ca formă (pentru a i se pierde urma celui care a lansat-o)), ca manipulator profesionist mai trebuie să faci ceva foarte important. Trebuie cumva ca preluarea sinceră a mesajului manipulator să aducă şi o satisfacţie de tip intelectual celui care face acest lucru. În caz contrar, mesajul/lozinca nu prezintă interes (“Aşa şi?!… Ce mă interesează pe mine asta!?…”). Multe astfel de mesaje bine concepute iniţial s-au pierdut pe parcurs, pentru că manipulatorii beneficiari nu au acordat atenţie acestui aspect important al problemei. În cazul mesajelor anti-BOR, profesionist şi abil concepute, nefericitul care preia şi îşi însuşeşte temeinic mesajul manipulator primeşte automat şi satisfacţia intelectuală după care tânjeşte. Devine automat parte dintr-o “elită” care “a înţeles” cine este de fapt vinovatul pentru starea mizeră a ţării; se simte superior “nefericiţilor” care încă mai sunt “manipulaţi” de BOR şi este provocat să continue puzzle-ul “descoperind” noi şi noi “dovezi” cu privire la “faptele reprobabile” la care s-a dedat acest “vinovat de serviciu”.

Acest lucru se face ulterior în cascadă, pe modelul “Atunci când ai în mână un ciocan, toate lucrurile din jur ţi se par cuie!”. Această satisfacţie intelectuală şi emoţională este concretă. Nu e o ficţiune. Chiar este resimţită de cel care a preluat şi şi-a însuşit mesajul manipulator. De aceea, odată cu preluarea mesajului înşelător, el se imunizează automat şi împotriva eventualelor argumente contra pe care le-ar putea auzi/găsi. A recunoaşte că s-a înşelat (indiferent de cantitatea de dovezi concrete, cuantificabile şi măsurabile pusă la dispoziţie de cineva) nu este o opţiune pentru respectiva persoană, deoarece produce suferinţă la nivel fizic şi emoţional (“Cum?!… Nu fac parte dintr-o elită care descoperise Adevărul?!… Cum adică?!… de fapt sunt un prost pentru că m-am lăsat fraierit ca un ageamiu?!… L”). Şi astfel, cu mare cerbicie, manipulatul se va opune în mod inconştient ORICĂREI încercări de a-i fi prezentat adevărul. Nici măcar cunoaşterea şi înţelegerea acestei metode aplicate de manipulatori nu-l va face pe cel care a preluat şi însuşit mesajul fals, să renunţe la el. Această renunţare este dureroasă şi de aceea şi cei scăpaţi din ghearele acestor capcane perverse sunt foarte puţini.

Din această cauză trebuie să înţelegem de ce nu funcţionează niciodată argumentele şi dovezile într-o discuţie/dezbatere cu o astfel de persoană care a căzut în plasa manipulatorilor. Degeaba le prezinţi cifrele concrete, verificabile de către oricine cu privire la numărul de locaşe de cult pentru fiecare cult religios în parte în România. Degeaba reiese din toate aceste cifre că de fapt Biserica Ortodoxă Română este cea mai defavorizată dintre toate bisericile din România în ceea ce priveşte numărul locaşelor de cult raportat la numărul de credincioşi, nu cea mai avantajată, aşa cum declară lozincard propaganda (a se vedea datele statistice de la sfârșitul articolului). Pur şi simplu, aceşti oameni nu aud şi nu văd aceste argumente, indiferent sub ce formă le-ai prezenta aceste dovezi. Vor prefera să creadă sincer în continuare în lozinca preluată anterior şi nesusţinută DE NICI O SINGURĂ DOVADĂ, decât să renunţe la această credinţă, pentru că este mult prea dureros pentru ei să o facă (mai ales după ce au apărat şi promovat atât de mult afirmaţia respectivă).

Lozinca cu numărul de biserici este slabă-slabă şi nu rezistă în faţa niciunei analize raţionale oneste. Odată începută analiza serioasă (cu date concrete şi folosind operaţiiile logicii), totul începe să semene cu bancul acela cu Radio Erevan:

- Este adevărat că cetăţeanului Ivan Ivanovici i s-a dat o maşină ? …

- Da. Însă, nu e vorba de cetăţeanul Ivan Ivanovici, ci de cetăţeanca Ludmila Petrovici; nu este vorba de o maşină, ci de o bicicletă; si nu i s-a dat, ci i s-a confiscat.

Exact la fel, este cazul şi aici. Cele 18.300 de biserici nu sunt 18.300 (acesta fiind numărul TUTUROR locaşelor de cult, aparţinând TUTUROR cultelor din România, nu doar Bisericii Ortodoxe), iar ele sunt atât de “multe” încât – nu știu cum se face, dar – Biserica Ortodoxă are numărul cel mai mare de credincioşi pentru o singură biserică, comparativ cu toate culte din România. Deci unde sunt “prea multe biserici” când de fapt sunt cele mai puține?

Mai mult de-atât. În mod manipulatoriu sunt aduse în discuţie aici, numărul de spitale din România şi numărul de şcoli. Pe modelul bancului cu Radio Erevan şi aici descoperim (dacă ne interesează şi vrem să aflăm adevărul) că de fapt cele 4700 de şcoli reprezintă DOAR numărul şcolilor generale din România. Aici nu intră liceele, şcolile de ucenici, şcolile profesionale şi alte localuri alte altor forme de învăţământ. Dacă ar fi să fim pe deplin corecți, potrivit statisticilor oficiale, sunt 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi arondate, și nu 4. 700 de şcoli aşa cum dezinformează propaganda anti-ortodoxie. În fine… totuşi haideţi să vedem cum stăm şi la acest capitol şi să demonstrăm – cu DATE, nu cu lozinci – de ce mesajul este manipulator. În primul rând se amestecă în mod pervers în vederea confuzionării destinatarului mesajului, merele cu perele: construcţia şcolilor şi a spitalelor nu este de competenţa Bisericii Ortodoxe, ci ale altor organisme ale Statului. Oare ce caută aici numărul de spitale şi de şcoli, când este vorba de critica adusă BOR? Ciudat. Dar totuşi previzibil.

În continuare, cei care sunt cu adevărat curioşi pot analiza totuşi şi aceste date puse la dispoziţie cu largheţe de propaganda anti-românească, coroborându-le şi cu alte date foarte interesante. Să vedem despre ce este vorba. Deci avem un număr de 425 de spitale. Acest număr raportat la populaţie ne dă undeva aproape de 2 spitale la 100.000 locuitori. Nu aţi fi curioşi să vedem cum stau şi alte ţări (evident mai civilizate, cum altfel?!… ) la acest capitol? Iată ce găsim: Olanda 1.18, Danemarca 1.09, Spania are 1.72, Ungaria 1.79, Portugalia 1.93, Slovenia 1.44. În aceeasi categorie cu Romania se afla şi Italia cu 2.18, Polonia cu 2.08, Belgia cu 2.04. În lume situaţia se prezintă aproape la fel. Ca exemplu, în SUA există 5773 de spitale, în timp ce populaţia este de vreo 15 ori mai mare, rezultând 1,80 spitale la 100.000 locuitori.

Dacă ne apucăm să analizăm după numărul de paturi din spitale la zece mii de locuitori, descoperim lucruri şi mai interesante. Comparativ cu media mondială de 27 paturi la 10.000 locuitori, Romania se afla pe locul 17 în lume, cu 65 de paturi. Înaintea noastră, se află în principal ţările foste comuniste, care probabil nu se grăbesc sa-şi eficientizeze sistemului medical și țări precum Argentina sau Mongolia. După noi, însa, vine restul Europei “civilizate” şi SUA: Bulgaria 64 de paturi la 10.000 de locuitori, Elvetia 55, Belgia, Croatia si Irlanda 53, Polonia 52, Olanda si Grecia 48, Anglia, Italia, Norvegia 39, Danemarca si Portugalia 35, Spania 34, SUA 31. Aha!… deci comparativ cu alte state avem un număr relativ OK de spitale şi un număr chiar binişor peste medie în ceea ce priveşte numărul de paturi din aceste spitale. Ah… deci nu numărul de spitale și nici numărul de paturi din acestea este problema, ci criza sistemică din sistemul sanitar românesc, nu-i așa?!…

Haideți să vedem acum care e treaba cu numărul de școli. Mesajul manipulator lasă să înțelegem că motivul pentru care Educația României este la pământ (lucru incontestabil pentru toată lumea), ar fi că “numărul de școli este insuficient” (sic!), bineînțeles corolarul fiind: “deoarece sunt prea multe biserici” (sic!). Cum numărul de școli a rămas aproximativ constant din 1990 încoace, dar numărul de elevi a scăzut de la 4,8 milioane atunci, la 3,3 milioane în 2009; cum abandonul școlar a atins cote alarmante crescând de la an la an; cum școlile din mediul rural au devenit subfrecventate atât de profesori, cât și de elevi… este greu de crezut că “numărul școlilor din România este insuficient” și că aceasta ar fi cauza distrugerii Educației în România. Stau doar și mă întreb, dacă neschimbând altceva, și – să spunem – dublând numărul de școli din România, situația Educației la noi ar deveni brusc mai bună? Ar exista suficienți profesori care să lucreze în aceste școli? Ar deveni ei mai bine pregătiți… doar pentru că s-a mărit numărul de școli? Ar scădea rata abandonului școlar, dacă doar am dubla numărul de școli? Are vreo legătură această rată a abandonului școlar cu numărul de școli sau altele sunt cauzele ce o determină? (Abandonează copii școala, pentru că nu au școli unde să învețe sau din alte cauze?). Dar, bineînțeles că Manipulatorul nu are nici un interes să începem să discutăm așa la modul concret, cu date și în mod logic, rațional, științific. El are doar interesul de a dezbina, de a inflama discursul irațional, de a ne arunca pe piste greșite, care mai de care mai fanteziste, de a scoate din joben vinovați închipuiți… doar-doar nu ne-om uita în direcția sa. Pentru asta are nevoie de fumigene, iar astfel de mesaje ilogice, neadevărate, manipulatorii, înșelătoare, intenționat create așa exact asta sunt: niște fumigene menite să ne abată atenția de la lucrurile esențiale.

Revenind la numerele propuse de propaganda anti-ortodoxie (după care închei cu asta), nu putem să nu ne întrebăm: dacă acestea sunt datele reale, concrete, verificabile, atunci de ce un mesaj onest ar face apel la aceste numere, dacă ele sunt OK (relativ la statisticile mondiale)? Oare nu cumva pentru că Bunul Simț ne spune un lucru de necontestat – indiferent că suntem sau nu manipulați – și anume, că sistemul medical și cel educațional sunt la pământ și că acest lucru știut și văzut de toată lumea trebuie să stârnească o emoție? Iată, deci cum mesajul înșelător, abil conceput, se folosește de o emoție și de niște număre corecte pentru a trage o concluzie falsă și manipulatorie. Nu contează că aceste numere nu au nimic în comun (se compară pepeni cu șuruburi), nu contează că nu există o legătură logică care poată fi făcută în vederea corelării celor două numere, nu contează că numerele respective sunt în mod intenționat scoase din context pentru a pretinde că înseamnă ceva diferit decât înseamnă ele în realitate. Totul este abil conceput pentru a creea o gigantică înșelăciune căreia îi cad victime din ce în ce mai mulți oameni.

Din păcate, gama argumentelor aduse de atacatorii Bisericii Ortodoxe nu se oprește doar aici, ceea ce denotă că atacul este concertat, planificat și deosebit de bine finanțat pentru a acoperi un spectru larg al mediilor de informare. Acest lucru poate fi relativ ușor vizibil în momentul în care observăm că acest atac este desfășurat DOAR împotriva Ortodoxiei. Despre celelalte culte nu se prezintă niciodată nici un aspect negativ. Niciunul din cultele din România nu va apărea pe ecranele televizoarelor prezentat negativ, printr-un reportaj care arată un prelat al respectivului cult bețiv sau care să bage mâna în cutia milei. Nu. Toți preoții bețivi și cei care fac “gheșefturi” sunt doar la ortodocși. După logica cozilor de topor care rostogolesc mesajul propagandistic al inamicului, ce nu se dă la televizor, nu există, iar ce se dă la televizor, drept caz particular este automat generalizat la întreg.

Acești propagandiști de ocazie, atunci când sunt combătuți cu date concrete, cu cifre și statistici, schimă automat registrul discursului, transferând ura mesajului asupra clerului ortodox. Brusc, DOAR preoții ortodocși “cer bani pentru colivă, înmormântări, parastase, botezuri și cununii…”, iar dacă începi să analizezi și ce se întâmplă în alte culte în astfel de cazuri, brusc discuția este abandonată și pe acest palier, deoarece inamicul nu are niciun interes ca omul obișnuit să vadă că aceste servicii de natură religioasă nu sunt nici pe departe gratuite nici în cazul celorlalte culte. Se vede deci, cum discursul anti-ortodoxie nu numai că nu se bazează pe ceva concret, tangibil, obiectiv, ci este doar de rea-credință.

Un alt argument, considerat de mare calibru de către aceste cozi de topor, referitor la numărul “mare” al bisericilor ortodoxe este acela că în România au existat multe comunități care la un moment dat au fost mai numeroase (având deci mai multe lăcașe de cult) și acum s-au împuținat și că nu se cuvine să le dărâmăm bisericile. Perfect adevărat! Nici nu cred că veți auzi vreodată vreun mesaj ortodox care îndeamnă la așa ceva. Dar ceea ce uită idioții utili care propagă mesajul inamic anti-ortodox este faptul că în țările occidentale (atât de adulate și date drept exemplu de secularism ce trebuie musai implementat și la noi), bisericile care nu mai au enoriași sunt pur și simplu deființate. Nicidecum dărâmate. Dar oare acesta este cazul la noi? Bisericile ortodoxe duc lipsă de enoriași??? Cel care are curiozitatea de a verifica pe cont propriu o poate fi face și va observa că TOATE bisericile ortodoxe sunt arhipline cel puțin duminica în timpul liturghiei, ca să nu mai vorbesc de sărbătorile peste an. Și atunci, nu cumva vine și întrebarea firească: de ce este ok ca penticostalii (de exemplu) să aibă un lăcaș de cult la fiecare 200 de credincioși, dar este rău pentru că ortodocșii au unul la 1055 de credincioși??? Propagandiștii anti-ortodoxie vor evita mereu acest gen de întrebări, iar atunci când le vor fi puse, pur și simplu le vor ignora. De unde rezultă iarăși reaua-credință și premeditarea cu care este dus acest atac.

Haideți să vedem în continuare și restul argumentelor găunoase din discursul propagandistic anti-ortodox.

Un argument predilect este acela că Statul român alocă bani de la buget pentru Biserica Ortodoxă. Întotdeauna acest argument vine la pachet cu mărturii, reportaje, păreri, cu un încărcat impact emoțional, despre modul “benefic” diferit în care ar fi putut fi utilizați acești bani (spitale fără finanțare sau cu finanțare deficitară, bolnavi care se confruntă cu lipsa unui medicament sau a unor servicii medicale, oameni ai străzii sau defavorizați, sărăcie extremă, etc.). Puse unul lângă altul (un reportaj despre “fondurile enorme puse la dispoziție de Statul român Bisericii Ortodoxe” și unul despre lipsa medicamentelor citostatice dintr-un spital anume sua despre un caz șocant de sărăcie extremă), aceste produse mass-media au rolul de a induce în mintea privitorului faptul că lipsa banilor dintr-o parte este expresia faptului că aceștia se duc în cealaltă parte. Deși NU EXISTĂ nici o legătură obiectivă între cele două, psihologia maselor aplicată în mass-media va genera – cu puțin ajutor și manipulare jurnalistică – un asemenea scurtcircuit intelectual în cazul multor oameni. Manipularea jurnalistică este incredibil de perversă aici, oamenii fiind astfel împiedicați să observe cazurile adevărate de deturnare de fonduri destinate poplației, deoarece acestora nu se acordă aceeași atenție pe ecranele televizoarelor.

Ca să încheiem și cu această gogoriță a “fondurilor enorme” pe care BOR le încasează din “impozitele românilor”, facem apel la cifrele concrete și la istoria recentă. În anul 2013, 23 de ONG-uri seculariste (a se citi cu finanțare “belgiană”) s-au dus cu jalba-n proțap la Parlamentul României solicitând oprirea finanțării cultelor la noi în țară. Au prezentat chiar și o cifră, care în opinia lor, era atât de strigătoare la cer, încât oprirea acestei finanțări era pe deplin justificată. Doar că la câteva zile după declanșarea acestei fumigene, directorul Secretariatului de Stat pentru Culte a declarat că Bugetul de Stat pe 2013 nu prevede o cifră de 540 de milioane de euro pentru finanțarea cultelor din România așa cum pretind ONG-urile, ci doar 70 milioane de euro. Din acești bani, Biserica Ortodoxă urma să primească 56 de milioane. Este lesne de văzut din aceste cifre, că suma alocată bisericii ortodoxe reprezintă exact proporția ortodocșilor din populația României. Deci suma corectă pe care o primește anual BOR este în jur de 50-60 de milioane de euro. Mai trebuie să reamintim că numai prin contractul Bechtel – contract pierdut chiar fizic de Statul român, ca nu cumva să mai rămână vreo urmă – România a pierdut în jur de 3-4 miliarde de dolari??? Mai trebuie să reamintim că doar șpaga dată în dosarul Microsoft a fost de 50 milioane de euro? Mai trebuie să reamintim nenumăratele scandaluri de corupție, distrugere și furt, prin care patrimoniul neamului românesc a fost deposedat de aproximativ 900 miliarde de euro în ultimii 25 de ani??? Ei bine… nu. Aceste lucruri nu e nevoie să fie reamintite. Ele se consideră știute și acceptate implicit. Problema cea mare o constituie cele 50 de milioane de euro alocate annual Bisericii Ortodoxe Române. Câtă ipocrizie și lipsă de bun simț.

Ca să nu lăsăm lucrurile așa în coadă de pește, să vedem ce face Biserica Ortodoxă cu acești bani și mai ales, de ce are nevoie Biserica de bani de la Buget. Pentru asta, trebuie să ne reamintim că odată cu formarea Statului Național Român, pe vremea lui Cuza, când Statul a confiscat averile bisericești, s-a angajat să ajute Biserica. Să ajute! Să ne înțelegem. Nu să finanțeze. Sper că e clară diferența. Acest lucru se vede și din faptul că Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate şi contribuţiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti. După cum spune și un comunicat al BOR: “Această situaţie este consecinţa secularizării averilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863), atunci când Biserica a fost deposedată de sursele de întreţinere, iar Statul român şi-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public salarizarea personalului deservent şi întreţinerea lăcaşurilor de cult. În prezent, cea mai mare parte a proprietăţilor bisericeşti nu au fost încă retrocedate proprietarilor de drept.”.

Mai mult de-atât: trebuie neapărat remarcat faptul că sumele plătite de unităţile bisericeşti pentru plata impozitelor şi asigurărilor sociale aferente salariilor personalului deservent sunt aproximativ egale sau depăşesc valoarea contribuţiilor la salarii primite de la bugetul de Stat. De exemplu, în fiecare lună valoarea totală a contribuţiilor la salariile personalului din Administraţia patriarhală este de 557.472 lei, iar suma plătită de Patriarhia Română la bugetul de Stat pentru impozitele pe salariile integrale, asigurări de sănătate şi contribuţii sociale este de 575.087 lei (n.a. sumele se referă la nivelul anului 2013). Oricine poate constata faptul că ceea ce se primeşte de la bugetul de Stat sub forma sprijinului salarial se întoarce la bugetul public prin plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale aferente.

Pentru ca tabloul să fie complet, Statul român, care “s-a angajat să ajute Biserica” atunci când i-a confiscat averile, nici măcar nu plătește pe toți angajații acestei instituții. Din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică (n.a cifrele se referă la anul 2013). Nu mai vorbesc de faptul că personalul din mânăstiri (călugări și călugărițe), aproximativ 8500 de persoane, nu este plătit, doar starețul/stareța şi preotul slujitor din mănăstiri primesc contribuţie de la bugetul de Stat la salariu, adică doar câteva sute de persoane.

Deci am văzut mai sus, cum această finanțare a BOR este de fapt o afacere profitabilă pentru Statul român, care practic (pe cifre concrete) câștigă mai mult decât finanțează.

Dar asta nu este tot. Cheltuielile bisericii nu se limitează doar la plata salariilor clerului ortodox. Oh… nici pe departe. La nivelul anului 2013, un milion de persoane defavorizate beneficiau de instituțiile filantropice ale Bisericii, în condițiile în care Statul român nu oferă subvenții de la Bugetul de Stat pentru această operă social-filantropică a Bisericii. Ca exemplu în acest sens, cele aproximativ 55 de milioane de lei folosite în anul 2011 de Biserica Ortodoxă Română pentru susţinerea celor aproximativ 700 de instituţii social-filantropice destinate tuturor categoriile sociale defavorizate de care beneficiază în mod constant aproape un milion de români săraci, provin exclusiv din fonduri proprii şi donaţii ale credincioşilor. Nu mai are rost să amintim și de nenumăratele proiecte în care Biserica este implicată, prin care derulează programe educaționale pentru tineri (adolescenți și copii) sau altele în colaborare cu autoritățile locale și alte ONG-uri și asociații. De asemenea, în anul 2012, pentru susţinerea activităţilor social-filantropice, desfăşurate prin intermediul celor 679 de instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei, sumă provenită din donaţiile credincioşilor şi alte venituri bisericeşti proprii.

Și atunci cum să numim altfel decât rea-credință, astfel de atacuri virulente, încărcate de ură, ale unor ONG-uri seculariste de tipul ASUR??? Nu trebuie decât să vedem cine se află în spatele acestor ONG-uri și asociații, pentru a înțelege sensul acestor atacuri care par la prima vedere prostești și absurde. O analiză atentă a vectorilor care se ocupă cu această propagandă la nivelul întregii societăți românești va dezvălui și mobilul din spatele acestor atacuri mârșave, dar și pe cei care profită în mod direct de slăbirea legăturii dintre instituția milenară a bisericii ortodoxe și neamul românesc.

Pentru a răspunde și la ultimele temeri legate de mobilul din spatele acestor atacuri, trebuie să înțelegem mai întâi care este rolul bisericii ortodoxe în viața și continuitatea neamului românesc. Este cert faptul că, religia – în general – este interconectată cu viața individului și determină prin mesajul ei pozitiv, un comportament dezirabil social și moral. Ea se adresează în primul rând umanității omului, indiferent de doctrină sau cult, atâta vreme cât promovează pacea și înțelegerea între semeni și delimitându-se clar de orice formă de violență inter-religioasă sau de prozelitism religios contribuind în mod evident la crearea unei mentalități de bună-înțelegere, egalitate și toleranță între oameni, în calitatea lor esențială de exponenți ai vieții în cel mai desăvârșit grad posibil.

<< Atunci când vorbim de Biserică, vorbim de o istorie de 2000 de ani a credinței strămoșești în poporul nostru, vorbim de o importanță colosală atribuită bisericii de foarte mulți dintre marii conducători ai românilor din istorie (voievozi, domnitori etc); vorbim de o cultură extraordinară dezvoltată în jurul bisericii, de principii morale corecte și valoroase promovate de Biserică pentru menținerea unei societăți umane normale la cap; vorbim de milioane de români care au murit pentru Biserică și pământul strămoșesc; vorbim de Sfinți și viețile Sfinților – exemple de moralitate pentru noi cei de azi, vorbim de martiri – zeci, sute, mii, mulți pe care nu-i știm, care au ales de bună voie să moară decât să renunțe la credința strămoșească, sau să moară în lupta pentru apărarea ei; vorbim de mii/zeci de mii de pustnici care s-au rugat și se roagă pentru binele poporului nostru, vorbim de un impact pozitiv foarte mare al Bisericii strămoșești asupra bunăstării și perpetuării Neamului Românesc de-a lungul istoriei.>> (https://ceicunoi.wordpress.com/2015/01/19/importanta-bisericii-ortodoxe-romane-pentru-neamul-romanesc/ )

Ținând cont de aceste lucruri, de legătura indisolubilă între neamul românesc și ortodoxie și de agresiunea constantă, perversă și conspirată care are loc asupra românilor, în vederea preluării patrimoniului lor natural, uman și spiritual este lesne să vedem care este și mobilul ascuns din spatele acestor atacuri la adresa ortodoxiei: Biserica strămoșească este atacată pentru că promovează valorile pașnice, iubirea de oameni, de viață, coeziunea socială și alte valori similare, care atâta timp cât se află în mințile și sufletele oamenilor, celalte “valori” care duc la însingurare și dispariție a neamului nu se pot instala. Iar fără acestea din urmă, victoria inamicului în îngenunchierea neamului românesc nu poate fi completă.

=============================

DATE STATISTICE

De exemplu, în România în urma recensământului din 2002, sunt 192.000 de greco-catolici. Dar în România există 470 de lăcașe de cult greco-catolice în România ==> Unul la 408 credincioși. Și cu toate acestea, tot ortodocșii sunt huliți, deși au doar o biserică la 1055 credinciosi. Dar și mai interesant este faptul că: în construcţie sunt cca. 280 de biserici greco-catolice!!!!!!!. Parohiile care nu dispun de lăcaş de cult oficiază serviciile divine în spaţii improvizate (şcoli, cămine culturale ş.a.). Deci după ce că au proporția asta, vor avea în curând cu 50% mai multe biserici. Asta ar fi echivalent în cazul ortodocșilor cu a construi încă 9000 de biserici! Oare cum ar arăta atacul asupra Bisericii Ortodoxe, dacă s-ar întâmpla așa ceva, dacă acum are virulența aceasta?

Credincioşii musulmani din România sunt în număr de circa 67.300, dintre care marea lor majoritate trăiesc în judeţul Constanţa, o parte în judeţul Tulcea, iar restul în diferite centre urbane, ca: Bucureşti, Brăila, Galaţi, Călăraşi, Giurgiu, Olteniţa, Turnu Severin etc. Lăcaşurile de rugăciune musulmane din România sunt de două categorii: geamia şi mesgidul; în total sunt 77 lăcaşuri de cult. ===> 1 locaș de cult la 874 de credincioși.

Biserica Reformată din România numără în prezent 701.077 credincioşi, în marea majoritate maghiari, organizaţi în două eparhii (Cluj şi Oradea), cu circa 1.000 lăcaşuri de cult, în care slujesc 750 preoţi. Biserica dispune de 780 parohii şi 140 filii. –> deci 1 biserică la 707 credincioși. Și din nou… atacul este doar împotriva ortodocșilor care au o biserică la 1055 credinciosi.

Biserica Evanghelică Lutherană –> Acest cult numără, conform datelor recensământului, 27.112 credincioşi, cei mai mulţi maghiari, restul slovaci, precum şi circa 200 credincioşi de limbă română, în Bucureşti. Pentru acest cult există 45 de biserici ===> 1 biserică la 606 credincioși. Și din nou… atacul este doar împotriva ortodocșilor care au o biserică la 1055 credinciosi.

Cultul unitarian, cu sediul central la Cluj, cuprinde peste 70.000 de credincioşi de naţionalitate maghiară. Numărul parohiilor este de 126, iar al filiilor de 32. În parohii şi filii, numărul lăcaşurilor de cult este de 143, iar al preoţilor este de 115. ===> 1 biserică la 489 de credincioși!!!

Biserica Evanghelică Română dispune de circa 220 biserici care se găsesc, cu precădere, în judeţele Argeş, Braşov, Constanţa, Dîmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Vaslui, municipiul Bucureşti şi împrejurimi; numărul credincioşilor este de circa 20.000. ===> 1 biserică la 90 de credincioși!!!! Ăștia cred că sunt campionii!!! Dar nu spune nimeni de ei nimic… Numai de ortodocși… Atât! De aici se și vede că atacul este concertat, intenționat și dus cu rea-credință!

Potrivit recensământului din 2002, Cultul Penticostal numără circa 324.462 credincioşi. În cadrul cultului sunt 1.343 biserici şi 7879 filii, deservite de 354 pastori. ===> 1 biserică la 242 de credincioși!!!!…

În România există, în prezent, circa 38.000 de membri ai Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova”, conform anuarului acestei organizaţii. Organizaţia are 265 de lăcaşuri de cult (săli ale Regatului) şi 111 spaţii închiriate unde se oficiază serviciile religioase. ===> 1 locaș de cult la 143 de credincioși.

Credincioşii cultului mozaic, în număr de cca. 6.000, conform recensământului din 2002, sunt organizaţi în 78 de comunităţi şi obşti, răspândite în Bucureşti şi în 30 de judeţe. Pe teritoriul României există un număr de 124 temple, sinagogi şi case de rugăciune, din care în 23 se oficiază zilnic. ===> 1 locaș de cult la 49 de credincioși. Ei bine – nici nu e de mirare! – ACEȘTIA SUNT DE FAPT CAMPIONII României. Oare ar trebui să ne mire dacă descoperim că ei sunt de fapt în spatele acestui atac împotriva BOR?!…

Din cele de mai sus, observăm că, de fapt, nu există nici un cult recunoscut în România care să stea mai prost decât ortodocșii la capitolul biserici… și cu toate acestea atacurile sunt DOAR împotriva BOR, iar stridența acestor atacuri și promovarea lor pe toate canalele face ca părerea generală – chiar și a oamenilor de bună credință, dar neinformați – să fie exact aceasta: că sunt prea multe biserici ortodoxe. Parșivă formă de manipulare a conștiințelor!

articol preluat de pe https://silviupricope.wordpress.com

Un joc social Fals – nu vă mai lăsați manipulați!

21 februarie 2015/0 Comentarii/în Ipoteze, Scenarii, Teorii /de Uniti Schimbam/1.540 vizite

Societatea in care traim ne controleaza printr-un joc fals care ne manipuleaza sa credem ca avem libertatea de a alege. Este un joc in care majoritatea dintre noi avem de pierdut in fata unor grupuri de control corupte care ne subjuga material si ne fura identitatea

Cum putem schimba sistemul

16 septembrie 2014/0 Comentarii/în De pe bloguri adunate /de Uniti Schimbam/1.522 vizite

Motto – Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona !

Albert Einstein

În ultimul timp aud mereu expresia – să schimbăm sistemul! Suntem pregătiţi oare pentru asta? Vrem cu adevărat să schimbăm un sistem în care majoritatea oamenilor s-au înfipt atât de adânc? Şi dacă îl schimbăm, ce punem în loc?

Cei mai mulţi cauta soluţia în spaţiul îngust pus la dispuzitie de către păpuşari, respectiv în schimbarea clasei politice. Păstrăm astfel acelaş sistem, făcând rocada dorită de către cei ce administrează birocraţia. Lucrurile astea s-au repetat de câteva ori în viaţa noastră. Au urmat speranţe de scurtă durată urmate de lungi amăgiri. Ajungem la o vârstă când, privind în spate, observăm o viaţă risipită, stoarsă de resurse, observăm că de fapt perioada aşteptată de noi nu a venit niciodată, observăm că nu am trăit, iar când privim în viitor vedem aceiaşi succesiune de speranţe şi amăgiri, o mare datorie financiară şi nimic bun de lăsat urmaşilor noştrii.

Dar ce este sistemul? Ce dorim să schimbăm?

Ca o definiţie rapidă, sistemul poate fi definit ca fiind suma de lideri ce s-au ridicat din rândul oamenilor în diferite domenii, financiar, politic, militar, ştiinţific şi care duc într-o anumită direcţie soarta întregii ţări. N-am să intru în amănunte despre ordinele primite de către aceşti “conducători” sau la structurile mai înalte care păzesc la “buna funcţionare a planetei” ci am să mă limitez la descrierea sistemului românesc.

În altă ordine de idei, se poate spune că sistemul este şi ceea ce noi alegem să facem, o medie a sumei dorinţelor noastre. Când aceasta medie e grosiera, apar soluţii de schimbare grosiere – război, revoluţii, revolte; când aceasta medie e culta, apar soluţiile inteligente – salt tehnologic, evoluţie socială, spirituală. Bineînţeles că aceste alegeri care credem că sunt ale noastre pot şi sunt influenţate în funcţie de interesele „păpuşarilor”. Putem, şi avem destule exemple, să ne rupem de la manipularea mediatică şi să căutăm soluţiile cele mai fiabile pentru viitorul nostru.

Conștientizare sau iluzie?

Primul pas ar fi implicarea noastră a tuturor şi conştientizarea faptului că trăim într-o lume cu valori fabricate pe bandă rulantă. Un exemplu, în acest sens, ar putea fi decizia de a vota pe un candidat sau pe altul. Credeţi că alegeţi voi? Dintre cine? Individul X, Y sau Z este pus în faţa voastră iar ei, la rândul lor, au fost aleşi de către „altcineva” să reprezinte interesele, mai mult sau mai puţin ale voastre. Şi astfel se crează iluzia alegerii voastre.

Cum ar fi să mergem la vot şi să anulăm TOŢI buletinele de vot ?Ar fi ăsta un precedent istoric ? Ar fi. Se poate face asta ? Unii ar spune că e o utopie şi poate că au dreptate. În cazul ăsta să mergem la vot şi TOŢI CEI NEMULTUMINTI DE CLASA POLITICA să anuleze buletinele de vot! Lucru realizabil doar în măsura în care conştientizam că sistemul care ne-a fost pus pe tavă de un sfert de veac e putred. E realizabil doar dacă ştim că nu oamenii de rând au ales democraţia.A fost implantata ideea şi noi… doar am acceptat-o.

Comoditate vs. obișnuință

Putem distruge acest sistem corupt doar când vom renunţa la conforul fotoliului, doar când ne vom vindeca de boala filozofelii pe grupurile de socializare, când ne vom dezbrăca de haina apatiei şi vom merge să punem întrebări şi să cerem răspunsuri cui trebuie. Trebuie să schimbăm media dorinţelor noastre grosiere şi materialiste la o media culta, medie care există în opinia mea dar nu e fructificata, prin victorii obţinute de către o societate civilă. Iar când spun “societate civilă” să nu vă gândiţi la papagalii care se presupune că ar reprezenta “voinţa societăţii civile” ci la adevăraţii lideri care ştiu cum se poate face o schimbare. Ce frumos ar fi realizăm că suntem bipezi, să ridicăm capul din ţărâna, să observăm că avem coloana vertebrală şi că putem atinge cerul cu creştetul capului, chiar dacă pentru asta vom avea genunchii zdrobiţi şi coatele zdrelite!

Toleranță zero… valoare zero

Romanii nu sunt nici mai prosti, nici mai degeneraţi, nici mai hoţi decât alte naţii ale acestei lumi. Suntem doar ţinte pentru tâlharii mondiali, suntem sistematic vânaţi, exterminaţi, împinşi spre pribegie, scoşi tot timpul în fata drept plaga Europei, iar vina o purtam doar noi pentru că suntem prea toleranţi.

Acceptăm fără să ripostăm orice nedreptate care ni se pune în cârca pe principiul “trece şi asta” . Tot pe principiul ăsta ne acceptăm şefii la locurile de muncă numiţi în posturi pe grade de rudenie şi, tot în acest fel, ne acceptăm conducătorii incompetenţi, escroci sau vânduţi intereselor păpuşarilor mondiali, iar când un astfel de fapt banal şi evident e pus în faţa noastră… ne prefacem că nu îl vedem.

Vrem să schimbăm sistemul ? Am putea continua cu schimbarea sistemului de valori în care ne bălăcim fiecare dintre noi fără să realizăm. Am putea fi consecvenţi în părerile şi judecata noastră, să avem o voce comună în problemele sociale. Am putea să nu mai fim miloşi cu cei care încalcă legea indiferent de ce au realizat până în momentul respectiv, indiferent cât de “săraci şi oropsiţi” pozează prin presa, indiferent cât de bogaţi şi influenţi sau cât de amărâţi sunt, de la cel care arunca hârtia pe jos până la cei care ne fură zi de zi prin facturi.

Greu… dar nu imposibil!

Sunt voci care spun că schimbarea/uciderea sistemului cu parul nu rezolvă situaţia prin simplul fapt că nu reprezintă o garanţie că pot construii ceva mai bun. Ei sunt buni doar la uciderea sistemului nu şi la crearea unuia nou, nu neapărat prin faptul că sunt negativi, ci doar pentru că nu ştiu să ţină un echilibru între drepturi, libertăţi şi obligaţii în interiorul noului sistem, dau drepturi mai mari decât e nevoie, cer obligaţii doar când societatea e în prag de criză, iar asta poate duce la tensiuni sociale mai devreme sau mai târziu. Din acest motiv trebuie o colaborare a indivizilor care vin cu soluţii pentru dărâmarea sistemului şi a celor care vor şi pot construi unul nou.

Însă, pentru că latura umană e însetate de putere, acest lucru e greu de realizat. Greu, dar nu imposibil. Dacă ştim când să îi dăm la o parte pe cei ce vizează puterea şi să îi înlocuim cu cei care au soluţii pentru societate, avem o şansă. Dacă nu vrem să distrugem sistemul prin forţa ci prin acţiunile noastre în mod repetat, trebuie să ne întrebăm dacă societatea actuală are o forţă capabilă să stea la masa negocierilor cu pârghiile puterii. O structură socială care să emită cerinţe pertinente şi care să ofere soluţii concrete, lăsând la o parte sloganele de genul “jos cutare/sus cutare”. În momentul în care această forţa va fi creată avem o şansă, una destul de mare.

Aport personal…

Pentru a se realiza acest lucru fiecare dintre noi putem contribui. Atragerea de oameni în jurul nostru sau apartenenţa noastră la un grup cu idei similare poate fi un început. Un singur grup nu se poate ridica împotriva sistemului şi nici nu poate cere pretenţii, însă mai multe astfel de „insule” conectate de aceleaşi idealuri pot face diferenţa. Închipuiţi-vă douăzeci, treizeci sau chiar o sută de grupuri conectate… având acelas numitor comun!

Pare greu de realizat însă avem la dispoziţie instrumente pe care bunicii sau părinţii noştri nu le aveau. Un asemena instrument este internetul. Sifonarea sistemului poate începe de aici. Ştiu. Am afirmat mai sus că ar trebui să ne dezlipim de confortul fotoliului şi de reţelele de socializare. Însă asta doar după ce acele grupuri sunt destul de mari pentru a fi o ameninţare la adresa sistemului. Internetul poate fi acel factor catalizator care să scoată la iveală hibele sistemului şi trebuie să ne folosim de asta până la momentul în care, ce cei ce trag deocamdată sforile, nu îl vor contrala sau chiar interzice. Ei şi-au dat seama că oamenii sunt mai aproape chiar fiind la mii de kilometri distanţă. Să ne folosim de asta cât nu e prea târziu.

Instrumentele de propagandă

Un alt factor ce trebuie luat în considerare este distrugerea reţelelor prin care sistemul îşi implementează directivele şi vectorii de propagandă. Sistemul se foloseşte de mijloacele moderne de răspândire a informaţiei, TV, ziare, net, însă nu se sprijină pe asta. Sistemul se sprijină pe valorile de credinţe ale oamenilor. Un astfel de sistem de valori este RELIGIA. În opinia mea, şi a multor altora, religia este piatra de temelie şi canalul principal de propagandă.

Aşa au supravieţuit sistemele din cele mai vechi timpuri. Cu ajutorul aceste invenţii sistemul a controlat şi a îngrădit anumite graniţe în latura umană. Odată depăşit acest nivel de supunere oarbă şi de frică de divinitate putem realiza că nu e nevoie să aşteptăm mântuitori, că nu avem de ca să stăm în genunchi sau cu ochii spre cer aşteptând semne. Doar în acest fel vom fi stăpâni pe viaţa noastră şi vom participa direct la schimbările de care avem nevoie pentru a lăsa urmaşilor noştri posibilitatea de a se ridica mai sus decât am visat noi.

De cele mai multe ori schimbarea unui sistem se produce brusc, cu victime colaterale şi implică doar schimbarea stăpânilor sau a centrelor de putere. Schimbarea reală se produce lent începând cu schimbări în mentalitatea individuală şi cea colectivă; nu se produce în toată masa de manevră, ci creşte treptat… iar indivizii care se opun devin din ce în ce mai puţini.

Schimbarea a început!

Această schimbare – în opinia mea – a început deja. Ceea ce e important acum e unirea celor ce au descoperit că transformarea vine din interior. Un sistem social nu poate fi distrus sau schimbat decât la atingerea unei mase critice – un număr minim de indivizi fără putere de decizie sau un număr şi mai mic de persoane cu putere de decizie, doritori de schimbare.

Privind în trecut putem observa că dorinţa de schimbare se naşte din acumularea de nemulţumiri sau frustrări de natură economică, socială, intelectuală, sentimentală, sexuală, care se pot pot rezuma la sentimentul de bine, plăcere sau împlinire. Dacă sentimentul de mulţumire se realizează economic, mental şi spiritual, atunci noul sistem poate fi considerat bun. În consecinţă sunt puţini cei ce doresc schimbarea de dragul schimbării, ci doar dacă nu li se îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus… ceea ce în România cred că e valabil pentru majoritatea oamenilor.

Sistemul poate fi schimbat doar de o viziune comună. Dacă nu împărtăşim cu toţii aceleaşi convingeri actulii păpuşari vor fi stăpâni şi peste o mie de ani.

articol preluat de pe http://grupuleridan.wordpress.com/2014/09/14/556/

“Active Watch”-ul lui Mircea Toma şi “Alianţa pentru o Românie Curată” a Alinei Mungiu, slugile mogulilor puşcăriaşi Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Adamescu. Ghici cine-l apară pe Tolontan?

11 septembrie 2014/0 Comentarii/în Ipoteze, Scenarii, Teorii /de Uniti Schimbam/1.714 vizite

Cronologia unei aliante contra naturii: Alianta pentru o Romanie Curata, Doru Buscu de la Catavencii, alti pitici din menajeria lui Vantu, panicarzi verzi, toti luptand murdar sa-l apere pe Tolontan care si-a finantat Gazeta Sporturilor cu banii firmei Securitatii lui Ceausescu reprezentata de Voiculescu Dan

de Stelian Negrea

Cand conteaza persoanele si nu principiile se nasc tot felul de aliante aparent contra naturii. De exemplu, organizatia cu nume pompos “Alianta pentru o Romanie Curata” condusa de Alina Mungiu Pippidi se alatura luptei murdare a lui Doru Buscu, redactorul sef de la Catavencii, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu, impreuna cu panicarzi verzi gen Mihai Gotiu, plus organizatii ce pretind ca apara libertatea de exprimare ca ActiveWatch. Tinta lor a tuturor este sa-l scoata basma curata pe jurnalistul Catalin Tolontan care a semnat imprumuturi de sute de mii de dolari de la firma Securitatii lui Ceausescu reprezentata in Romania de Voiculescu Dan, condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pentru spalare de bani in dosarul privatizarii frauduloase a ICA. Acelasi Catalin Tolontan care a semnat cu “Am luat la cunostinta” si “De acord” in subsolul a zeci de documente unde tronau semnaturile familiei Voiculescu si a interpusilor securisti ai acesteia.

In anchetele mele jurnalistice (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/gazeta-sporturilor-ridicata-pe-banii-lui-ceausescu-catalin-tolontan-a-semnat-imprumuturi-de-sute-de-mii-de-dolari-de-la-firma-crescent-a-securitatii-reprezentanta-de-voiculescu-dan-107544.html) am prezentat documente adica dovezi concrete si totusi cei de mai sus n-au avut curiozitatea sa-l ia la intrebari pe Catalin Tolontan ci au preferat sa-mi sara mie in carca si sa ma acuze de toate unsuroseniile si caraghioslacurile pentru care chiar si Vadim Tudor s-ar fi rusinat. Seria dezvaluirilor despre cum s-a cladit imperiul media al lui Voiculescu Dan pe banii Securitatii n-a inceput cu Gazeta Sporturilor si nici nu se va incheia cu acest organ de presa sportiva. Astept de la toti cei de mai sus sa se solidarizeze si cu un alt apropiat al lui Voiculescu Dan, Mihai Gadea, despre ale carui inceputuri in afaceri am scris ieri (http://steliannegrea.wordpress.com/2014/08/28/ce-facea-gidea-emanuel-mihai-inainte-sa-ia-imprumutul-de-200-000-de-euro-de-la-voiculescu-dan-sotia-vindea-cosmetice-intr-un-apartament-de-94-mp-inchiriat-de-realizatorul-sintezei-zilei/)

Badaranul din corul de bocitoare al lui Catalin Tolontan a fost Doru Buscu, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu (http://www.gandul.info/stiri/stenograma-vi-sov-catre-doru-buscu-academia-catavencu-trebuie-sa-raspunda-intereselor-lui-sorin-ovidiu-vintu-punct-7490789), care si-a pus salopeta de mecanic de autobaza si-a inceput sa-mi care sudalmi ca asa-i in democratie te iei de ala care a prezentat documentele si nu de ala care trebuie sa dea socoteala pentru ce a semnat (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cat-de-imbucurator-este-sa-fii-balacarit-in-catavencii-de-doru-buscu-alias-doruletzu%E2%80%99-din-menajeria-lui-vantu-mircea-badea-nici-nu-stii-cat-de-mic-incepi-sa-fii-107587.html). In gazeta de comicarie pe care o detine in proportie de 50%, Catavencii, Doruletz a mai aprobat ulterior un alt articol slinos fara sa mai fie semnat (http://www.catavencii.ro/despre-ziaris%CC%A6ti-s%CC%A6i-prestatori/). Si cum putea sa incheie altfel Doruletz, decat cu un interviu cu insusi Catalin Tolontan in care evident e prezentat ca o victima si nu este intrebat despre imprumuturile de la Securitatea lui Ceausescu (http://www.catavencii.ro/ca%CC%86ta%CC%86lin-tolontan-e-deprimant-ca-pres%CC%A6edintele-sa%CC%86-lucreze-cu-interpreta%CC%86ri-de-colt%CC%A6ul-mesei/).

Un alt fost angajat de-al lui Sorin Ovidiu Vantu, care si-a tras intre timp o organzatie care apara libertatea de exprimare, Activewatch sare si ea/el in apararea lui Catalin Tolontan, evident victimizandu-l si fara sa-l intrebe ce-i cu documentele pe care le-a semnat. (http://activewatch.ro/ro/freeex/reactie-rapida/solidaritate-cu-jurnalistul-catalin-tolontan/) Intr-un mod surprinzator, Activewatch vorbeste ca jurnalistul Catalin Tolontan ar fi “in aceasta perioada tinta unor atacuri politice si mediatice meschine, suspecte de interese partizane si de rea-credinta”. I-am rugat in mod respectuos sa-mi spuna daca anchetele mele jurnalistice fac parte din acest atacuri. Inca astept raspunsul lor si in functie de acesta ma gandesc daca sa le inapoiez sau nu diploma pe care mi-au dat-o in 2011 pentru faptul ca am dezvaluit practicile de santaj de presa din trustul media al lui Voiculescu Dan.

Au urmat Alianta pentru o Romanie Curata, care a gazduit pe site-ulhttp://www.romaniacurata.ro puncte de vedere evident partizane ale lui Catalin Tolontan in razboiul acestuia cu presedintele Romaniei cand acesta din urma a vorbit despre “lichele” din presa in urma dezvaluirilor mele. Nu apreciez astfel de etichete si nici nu reusesc sa-mi dau seama de ce s-a simtit Catalin Tolontan dator sa-i raspunda presedintelui cu “De ce ma faceti lichea domnule presedinte”, cand acesta nu i-a pronuntat numele. Ca sa va fie si mai clar tuturor: daca aveti dovezi ca exista vreo legatura cauzala intre anchetele mele si declaratiile presedintelui va rog sa le faceti publice altfel operati cu insinuari slinoase a la Mircea Badea.

Odata facute publice anchetele mele oricine de la B1 Tv, Realitatea Tv si pana la Antena 3, Romania Tv, TVR si Radio Trinitas le putea prelua. Eu nu fac politica editoriala a nimanui si nici nu impun nimanui sa-mi preia anchetele. Pe acelasi site,http://www.romaniacurata.ro sunt gazduite cu generozitate toate anchetele despre afacerile facute de Elena Udrea pe cand conducea Ministerul Dezvoltarii, semn ca acolo exista o aplecare speciala pe acest subiect. Nu ma intereseaza, nu sunt consilierul politic al nimanui si nici nu ma pasioneaza meciurile politice ale celor care se afla in spatele acestui site. CIneva mi-a atras atentia ca prin 2010, DNA acuza ca acelasi Catalin Tolontan a prezentat pe http://www.tolo.ro o serie de stenograme inventante/false intr-unul din dosarele ce o privea pe Elena Udrea (http://www.ziare.com/monica-iacob-ridzi/stiri-monica-iacob-ridzi/dna-dialogul-intre-anchetatori-si-cei-cercetati-in-dosarul-ridzi-fictiv-994197).

Tot din categoria celor care au arestat binele de la http://www.romaniacurata.ro intra si panicardul verde, Mihai Gotiu, care s-a simtit si el dator sa mearga cu valul si sa scrie doua strofe in apararea lui Catalin Tolontan (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cui-ii-e-frica-de-catalin-tolontan-107784.html). N-are rost sa-l cititi ca n-o sa descoperiti intrebari legate de imprumuturile semnate de Catalin Tolontan din banii Securitatii lui Ceausescu pentru ca dupa cum am mai scris pe http://www.voxpublica.net Mihai Gotiu nu-i un jurnalist ci un activist, un panicard verde care v-a speriat rau in filmele de groaza cu cianura si gazele de sist.

Ca o paranteza, care are totusi legatura cu subiectul, Societatea Academica Romana (ONG-ul care dezvolta http://www.romaniacurata.ro) ActiveWatch si Centrul pentru Jurnalism Independent (un prieten al aceluiasi site) au lansat recent initiativa Coalitia pentru o Presa Curata unde Catalin Tolontan e adviser si care solicita mass-mediei romanesti publicarea unor date publice urmand ca sa primeasca o patalama de buna purtare. In aceste conditii, i-am intrebat daca documentele despre imprumuturile semnate de Catalin Tolontan nu intra cumva in conflict de interese cu aceasta initiativa laudabila, insa de doua saptamani n-am primit un raspuns. Inca il astept.

Mai departe s-au mai simtit datori sa-l apere pe Catalin Tolontan dar nici o secunda sa-l intrebe ce-i cu imprumuturile sau de ce a semnat in permanenta acte alaturi de toata familia lui Voiculescu Dan si interpusii lor securisti urmatorii: Cristian Teodorescu, subalternul lui Doruletz de la Catavencii (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cum-e-sa-faci-pe-jurnalistul-de-investigatie-jignit-107590.html ) , Costi Rogozanu (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/presa-tolontan-crescent-basescu-etc-107607.html) iar pe Facebook au mai avut postari sau reactii virulente altii de pe la Catavencii sau din fosta menajerie a lui Vantu: Patrick Andre de Hillerin si Florin Iaru.

Acestia este corul de bocitoare de pana acum al lui Catalin Tolontan insa nu cred ca-i variant finala. Nutrebuie sa ai background de jurnalist ci doar bun simt cetatenesc sa pui intrebarile necesare lui Catalin Tolontan si nu sa te indrepti cu manie proletara impotriva celei care a facut publice o serie de documente.

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cronologia-unei-aliante-contra-naturii-alianta-pentru-o-romanie-curata-doru-buscu-de-la-catavencii-alti-pitici-din-menajeria-lui-vantu-panicarzi-verzi-toti-luptand-murdar-sa-l-apere-pe-tolontan-c-107803.html

Sursa: Stelian Negrea via Ziaristi Online

Nota: Titlul apartine redactiei

Cititi si: Săracul deontolog al domnului puşcăriaş Dan Voiculescu, Cătălin Tolontan; nu a reuşit să-l egaleze pe săracul amploaiat al domnului puşcăriaş Sorin Ovidiu Vîntu, Robert Turcescu: are doar 508.018 Euro pe an spre deosebire de 1.080.000 Euro

articol preluat de pe http://www.ziaristionline.ro/