Marea Unire din 1 Decembrie 1918
România Mare (1926) – Judeţele din care erau alcătute regiunile tradiționale ale României între 1925 și 1940
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; www.1decembrie1918.ro; cersipamantromanesc.wordpress.com
Marea Unire din 1 Decembrie 1918
Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România.
Etape preliminare au fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei (27 martie 1918), a Bucovinei (15/28 noiembrie 1918) și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari.
Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici:
- acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial;
- prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus;
- afirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.
Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea României la război și la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a achiesat la împroprietărirea țăranilor români și la introducerea votului universal.
Regele a refuzat să promulge Pacea de la Buftea (20 februarie/5 martie 1918), ceea ce a făcut posibilă participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de după Primul Război Mondial.
Regina Maria a animat munca de ajutorare a răniților, fiind nelipsită din focarele de epidemie și din tranșee.
După război a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea unirii.
Chiar și în momentele în care nu a fost la guvernare, liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv desfășurările politice.
Încheiată de facto la 1 decembrie 1918, odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea diplomatică a Marii Uniri a solicitat eforturi pe parcursul următorilor ani.
În ciuda constituirii ei într-un scop esențial al politicii externe în următoarele două decenii, recunoașterea din partea Uniunii Sovietice nu a venit niciodată, iar dinspre ea avea să vină în iunie 1940 ultimatumul declarat, în conivență cu Germania nazistă, care a pus în acțiune dezmembrarea României Mari în profitul Uniunii Sovietice, Ungariei, precum și Bulgariei.
Urmări
Noua întindere a statutului și noua structură socio-economică au produs schimbări fundamentale ale sistemului politic.
Din cele două partide mari ale Vechiului Regat a supraviețuit doar Partidul Național Liberal, căruia în perioada interbelică i s-a opus Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu.
Viața culturală a cunoscut o perioadă de efervescență fără precedent, manifestată în artă și știință.
Din câștigurile teritoriale ale anului 1918, doar Transilvania și Bucovina de Sud au rămas României după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța au fost încorporate URSS, iar Cadrilaterul a rămas Bulgariei.
Ideea unirii Republicii Moldova cu România, deși neasumată de niciunul dintre cele două state, a rămas prezentă în discursul public din România și Republica Moldova.
Parlamentul României a adoptat, la 31 iulie 1990, Legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
Numismatică
La 26 noiembrie 2018, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, un set de monede, cu prilejul Centenarului Unirii Transilvaniei cu România; pe aversul fiecărei monede din set sunt gravate o imagine prelucrată după o fotografie realizată de Samoilă Mârza, textele (în arc de cerc) ROMANIA și MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA, valoarea nominală, stema României și milesimul (anul de emisiune) 2018.
Pe reversul fiecărei monede sunt gravate efigiile lui Ștefan Cicio Pop, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu.
Monedele de aur au valoarea nominală de 500 de lei (200 de exemplare), monedele de argint au valoarea nominală de 10 lei (200 de exemplare), iar cele de metal comun au valoarea nominală de 50 de bani (5.000 de exemplare), toate de calitate proof.
Au fost emise, în același set de monede, 1.000.000 de monede de metal comun de calitate UNC (necirculate).[2]
La 1 iulie 2019, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, un set de monede „cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman.”
Emisiunea numismatică este formată din trei monede: o monedă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, având titlul de 900‰, o monedă de argint, cu valoarea nominală de 10 lei, având titlul de 999‰ precum și o monedă din aliaj comun, cu valoarea nominală de 50 de bani.[3]
Întregul tirajul acestei emisiuni monetare 300 de seturi este de calitate proof.
La 28 octombrie 2019, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, un set de monede cu tematica Desăvârșirea Marii Uniri – Regina Maria.
Emisiunea monetară este formată dintr-o piesă de aur, cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 500 de lei, greutatea de 31,103 grame, cu diametrul de 35 mm, marginea netedă, de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare precum și dintr-o piesă de metal comun, cu valoarea nominală de 50 de bani, cu diametrul de 23,75 mm, greutatea de 6,1 grame, de calitate proof, cu marginea inscripționată cu textul ROMANIA, de două ori și câte o steluță între cele două cuvinte.
Tirajul monedelor din metal comun este de 50.000 de exemplare.
Ambele monede (de aur și de metal comun) au gravată pe avers o imagine care îi reprezintă pe „regele Ferdinand I și pe regina Maria vizitând trupele române pe front” în arc de cerc este gravată denumirea statului emitent, ROMANIA; tot pe avers sunt gravate valoarea nominală de 200 de lei, respectiv de 50 de bani, stema României și milesimul 2019.
Pe reversul fiecărei monede din această emisiune au fost gravate efigia reginei Maria și, în arc de cerc, textul REGINA MARIA.
Notafilie
La 1 Decembrie 2019, Banca Națională a României, va pune în circulație, în atenția colecționarilor, o bancnotă aniversară, cu valoarea nominală de 100 lei, având tema Desăvârșirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu.
Bancnota este dreptunghiulară cu dimensiunile de 147×82 mm (cu o toleranță de ± 1 mm), de culoare predominantă albastră, imprimată pe suport de polimer.
Achiziționarea acestei emisiuni s-a putut face începând de la 4 decembrie 2019.
Adunarea Naţională a Românilor de la Alba Iulia 1 decembrie 1918
Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare.
Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare.
Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.
Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului.
Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor.
Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.
Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul.
Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român.
Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea.
De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.
În acest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea.
Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.
În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.
Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu:
Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918
I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită.
Cronologia Marii Uniri
4/17 ianuarie1918 — Apare, la Paris, primul număr din publicația săptămânală „La Roumanie” care avea drept scop sprijinirea, în emigrație, în plan publicistic și diplomatic a revendicărilor românești.
23 ianuarie/5 februarie 1918 — Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată, ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii.
24 ianuarie/6 februarie 1918 — Chișinău. Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează, în unanimitate, independența Republicii Democratice Moldovenești.
Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu de Miniștri, sub președinția lui Daniel Ciugureanu. „(…) Ne proclamăm, în unire cu voința poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor” — se spune în proclamația Sfatului Țării.
26 ianuarie/8 februarie1918 — Guvernul I.I.C. Brătianu — Take Ionescu demisionează, deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate. Aliații sfătuiesc România să tărăgăneze tratativele.
28 ianuarie/10 februarie1918 —România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale.
29 ianuarie/11 februarie1918 —Se formează un nou guvern, în frunte cu generalul Alexandru Averescu, având ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale și crearea unor premise favorabile obținerii unei păci onorabile.
11/24 februarie 1918 —Plenipotențiarii Puterilor Centrale impun primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiții principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și grele concesiuni economice.
18 februarie/3 martie 1918 —Inaugurarea, la Chișinău, a Universității Populare Moldovenești, sub președinția lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de conferințe, de întâlniri cu oameni de cultură, de ținerea de prelegeri, consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia.
20 februarie/5 martie1918 —Se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum comercial între România și Constanța; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiții economice etc.
27 februarie/12 martie1918 —Plecarea misiunii franceze din România.
3/ 16 martie1918 —Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune în care se spune „Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituțional și sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice”.
5/18 martie 1918 —Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou guvern, cu speranța că șeful conservatorilor, grație încrederii ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiții mai ușoare.
9/22 martie1918 —Încep tratativele de pace de la Cotroceni între România și Puterile Centrale.
27 martie/9 aprilie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul — ministru Alexandru Marghiloman, aflat la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!
9/22 aprilie 1918 —Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, și contrasemnat de Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri.
17/30 aprilie 1918 —Înființarea, la Paris, a „Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.
24 aprilie/7 mai 1918 —Semnarea Tratatului de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp, cu o populație de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata, menținându-se numai patru divizii cu efective complete și 8 divizii cu efective de pace (20.000 de infanteriști, 3.200 de cavaleriști și 9.000 de artileriști) și să încheie convenții economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogății ale țării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze Tratatul.
22 iunie/5 iulie 1918 —Se înființează, la Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga națională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei românești; la 13 septembrie, fuzionează cu Comitetul național român.
6/19 iulie1918 —Se constituie în Italia, la Cittaducale, „Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, sub conducerea profesorului Simion Mândrescu, cu scopul de a organiza pe prizonierii români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă alături de armata italiană.
12 /25 august 1918 —Se constituie, la Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în program: împărțirea pământului la țărani, vot universal, îmbunătățirea situației muncitorilor. Președinți: Pantelimon Halippa (1918 — 1921), Ion Inculeț (1921 — 1923).
24 august/6 septembrie 1918 —Se creează, la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu, care, în 20 septembrie / 3 octombrie, a proclamat formarea Consiliului Național al Unității Române, organ reprezentativ, având în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu (vicepreședinți). Consiliul este recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de cel italian drept exponent al intereselor poporului român.
2/15 septembrie 1918 —Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor, sârbilor, croaților și rutenilor votează o moțiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei și eliberarea tuturor popoarelor asuprite.
29 septembrie/12 octombrie1918 —Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un „Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.
5/18 octombrie1918 —Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida — Voevod.
11/24 octombrie1918 —Cernăuți. Apare primul număr al gazetei „Glasul Bucovinei”, editată de un grup de români bucovineni în frunte cu profesorul universitar Sextil Pușcariu.
14/27 octombrie1918 —Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.
17/30 octombrie 1918 —Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Național Român Central (din 21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor format din șase reprezentanți ai P.N.R și șase social-democrați.
18/31 octombrie 1918 —Proclamarea Către Națiunea Română, în care se aduce la cunoștință opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune.
25 octombrie/7 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central hotărăște înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile sătești pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru „păstrarea liniștii și averii fiecăruia”.
31 octombrie/13 noiembrie 1918 —Consiliul Național din Basarabia adoptă o „lege fundamentală asupra puterilor Țării Bucovinei”, prin care își asumă întreaga putere de stat.
5/18 noiembrie 1918 —Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român Central afirmă în fața opiniei publice mondiale dorința românilor transilvăneni de a se uni cu România.
7/20 noiembrie 1918 —Manifest al Marelui Sfat Național din Transilvania privind convocarea la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia.
9/22 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central din Transilvania cere, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.
15/28 noiembrie 1918 —Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
1 decembrie 1918 – Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite.
Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent.
După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România.
Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918. Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.
2 decembrie 1918 —Întrunirea Marelui Sfat Național în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăște constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii și având președinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent își stabilesc sediul la Sibiu.
11/24 decembrie 1918 —Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.
18/31 decembrie 1918 —Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.
26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919 — Are loc la Mediaș, Adunarea națională a sașilor, care se declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia.
28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919 — O delegație săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea sașilor la actul unirii Transilvaniei cu România.
29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 — Decret-lege prin care se stabilește că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățenești și vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară și sunt sau n-au fost supuși unui stat străin.
28 iunie 1919 — Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate și Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanța — Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era obligată să renunțe la Tratatul de la București din 24 aprilie / 7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menținerea Comisiei Europene a Dunării și înființarea pentru traseul Brăila — Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale a Dunării. Tratatul a fost ratificat de România la 14 septembrie 1920.
10 septembrie 1919 — Se semnează, la Saint — Germain — en — Laye, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Austria, prin care Austria capătă configurația teritorială de azi. Se recunoștea pe plan internațional unirea Bucovinei cu România și a creării statelor cehoslovac și iugoslav.
10 decembrie 1919 — România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, precum și Tratatul minorităților, care pentru România prevede obligația de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naștere, de naționalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina și întreaga ocrotire a vieții și libertății lor”.
29 decembrie 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România.
4 iunie 1920 — Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, a Slovaciei și Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației, Sloveniei și părții de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iulie 1921).