Arhiva tag-ul pentru: Identitate Românească

Articole

Calendar Ortodox 13 aprilie 2026: (†) Sfintele Paşti (În această zi se săvârșesc și Slujbele Sfinților români din 11 și 12 aprilie: Sf. Ier. Calinic de la Cernica și mama sa, Sf. Cuv. Filofteia de la Pasărea, și Sf. Mc. Sava de la Buzău)

13 aprilie 2026/0 Comentarii/în Calendar Ortodox /de Uniti Schimbam/2.831 vizite

13 aprilie 2026

Calendar Ortodox 13 aprilie: Lunea din Săptămâna Luminată ne găsește astăzi, 13 aprilie, sub semnul unei bucurii care copleșește orice întristare, amintindu-ne că Învierea Domnului este temelia vieții noastre. În această zi sfântă, Calendarul Ortodox strălucește prin prăznuirea unor figuri emblematice pentru pământul românesc: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ctitorul de suflete și marea sa mamă, Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, precum și continuarea cinstirii Sfântului Mucenic Sava de la Buzău. Acestora li se alătură, în soborul rugătorilor, Sfântul Sfințit Mucenic Artemon și Sfântul Mucenic Elefterie Persul.

Sub pilonul Identitate, privim spre Sfântul Calinic ca spre un model de verticalitate și sfințenie românească, cel care a unit rugăciunea profundă cu grija neobosită pentru neam și biserică. Prin Memoria Timpului, recuperăm astăzi aceste repere de demnitate, înțelegând că lumina Săptămânii Luminate se reflectă cel mai frumos în chipurile sfinților noștri. Pe platforma Uniți Schimbăm, celebrăm această zi ca pe o confirmare a forței noastre spirituale, cinstindu-i pe cei care, prin viața lor, au devenit punți vii între cer și pământul românesc.

Sinaxar 13 Aprilie

Întru această lună în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul (334 – 372).

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Acest sfânt părinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârșindu-se prin înecare în râul Buzăului. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaștele sale de la Biserica din Gotia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Viața Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica († 1833)

Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica († 1833) – foto preluat de pe doxologia.ro

Schimonahia Filoteia Antonescu, mama Sfântului Calinic de la Cernica, a fost căsătorită de tânără. După ce a rămas văduvă, a ales calea monahismului la Mănăstirea Pasărea, unde a primit schima cea mare (cu numele de Filofteia), făcându-se pildă de viețuire pentru maicile din obște. Schimonahia Filoteia Antonescu, era de loc din București, fiică de părinți credincioși. Din botez a primit numele Floarea. S-a căsătorit din tinerețe cu Antonie, un tânăr credincios alături de care va întemeia o frumoasă familie creștină, stabilindu-se în mahalaua Sfântul Visarion din București, unde și-au crescut în dragoste de Dumnezeu și de patrie cei patru fii pe care i-au primit de la Dumnezeu.

cititi mai mult pe: basilica.ro; doxologia.ro

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Artemon.

Sf. Sfințit Mc. Artemon (†303) – foto preluat de pe basilica.ro

Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: “Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui.”

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat.” Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica.” Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Martirie, Arhiepiscop al Ierusalimului (†486)

Martirie al Ierusalimului a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului între anii 478 și 486 (precedat de Anastasie I, urmat de Sallustius). El este ctitorul unui mănăstiri care-i poartă numele, Mănăstirea lui Martirie, situată pe drumul de la Ierihon la Ierusalim, în Țara Sfântă.

Martirie s-a născut în Capadocia în prima jumătate a secolului al V-lea. În anul 457 a intrat împreună cu prietenul său Ilie (originar din Arabia) în Mănăstirea lui Eftimie, care se află la est de Ierusalim, sub ascultarea și îndrumarea duhovnicească a sfântului Eftimie cel Mare, rămânând până la moartea sfântului printre ucenicii apropiați ai acestuia. Căutând însă o viață mai singuratică, Martirie a părăsit lavra și a devenit pustnic într-o peșteră aflată ca la 15 stadii la vest de mănăstirea părintelui său duhovnicesc.

După moartea cuviosului Eftimie în anul 473, a fost hirotonit preot de patriarhul Anastasie și a slujit la Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim.

A devenit patriarh în anul 478, și a păstorit până la moartea sa, în anul 486. Patriarhul Martirie a fost cel care a resfințit Mănăstirea cuviosului Eftimie după reconstruirea acesteia sub formă de chinovie, în anul 483. În vremea păstoririi lui, cea mai mare parte a monahilor din Palestina care nu primiseră învățătura Sinodului de la Calcedon au reintrat în comuniune cu Biserica Ortodoxă și sub ascultarea Patriarhiei Ierusalimului. Patriarhul Martirie a fost și un apropiat susținător și ocrotitor al lucrării duhovnicești a Sfântului Sava.

Patriarhul Martirie a adormit în pace la 13 aprilie 486.

Viața sfântului patriarh Martirie este povestită de Chiril din Schitopolis în Viața Sfântului Sava, capitolul 19. Deși nu apare în sinaxarele bizantine, patriarhul Martirie este pomenit în Calendarul palestino-georgian din secolul al X-lea (Garitte, Calendrier, pp. 198, 259, 369) și apare în Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dimitrie Peloponisiu care s-a nevoit la anul 1803.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor muceniri Maxim, Cvintilian şi Dada.

În zilele împăraţilor Maximilian şi Diocleţian, fiind prinşi sfinţii aceştia în satul Oxivia, au fost duşi la Tavrichie şi Gaiu.

Şi guvernatorii stând la cercetare, sfinţii mărturisind pe Hristos, au fost băgaţi la închisoare; iar când dormeau ei a venit diavolul semuindu-le lor cele dimpotrivă; şi după ce s-au sculat ei au stat la rugăciune, întărindu-se unul pe altul, şi venind îngerul Domnului i-a făcut pe ei îndrăzneţi.

Iar după ce s-a făcut ziuă, sculându-se ei şi foarte silniciţi fiind de rău-credincioşi, nu s-au lepădat de Hristos, ei în chip limpede şi cu îndrăzneală mărturisindu-L Dumnezeu adevărat şi Făcător al totului, au fost bătuţi cumplit şi puşi la închisoare; apoi mai în urmă, împreună cu ceilalţi fiind cercetaţi li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elefterie Persul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teodosie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Zoil.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

O zi a luminii și a regăsirii de sine

Prăznuirea de astăzi, 13 aprilie, ne arată că Identitatea noastră este indisolubil legată de lumina Învierii și de chipurile luminoase ale sfinților care au sfințit pământul românesc. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și toți sfinții prăznuiți în această Lune a Săptămânii Luminate rămân în Memoria Timpului ca repere de neclintit ale unei verticalități care nu apune. Ei ne învață că sfințenia și demnitatea nu sunt concepte abstracte, ci moduri de a trăi și de a ne raporta la eternitate. Pe platforma Uniți Schimbăm, primim această zi ca pe un îndemn de a ne purta credința cu aceeași bucurie și fermitate, fiind încredințați că, prin unitate și spirit, putem depăși orice întuneric. Hristos a Înviat!

Nota Editorială:

Documentarea acestui material s-a realizat prin consultarea platformelor calendar.patriarhia.ro, www.calendar-ortodox.ro și ro.orthodoxwiki.org. Reeditarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026), adaptată contextului special al Lunii din Săptămâna Luminată, a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.

Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.

Calendar Ortodox 12 aprilie: †) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

12 aprilie 2026/0 Comentarii/în Calendar Ortodox /de Uniti Schimbam/3.261 vizite

12 aprilie 2026

Calendar Ortodox 12 aprilie: Mărturia de sânge de pe malurile Musiei

Data de 12 aprilie în Calendarul Ortodox marchează una dintre cele mai vechi și mai impresionante pagini de jertfă din istoria creștinismului de pe teritoriul României: pătimirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău. Într-o epocă marcată de prigoana goților împotriva celor care refuzau să se închine idolilor, Sfântul Sava a ales calea cea strâmtă a mărturisirii, rămânând neclintit în fața amenințărilor și a suferinței. Jertfa sa, consumată în apele râului Buzău (pe atunci numit Musaios), nu a fost doar un act de curaj individual, ci o pecete pusă pe identitatea creștină a acestor meleaguri.

Sub pilonul Memoria Timpului, îi cinstim astăzi pe Sfântul Sava de la Buzău și pe Sfântul Ierarh Vasile al Parionului, înțelegând că rădăcinile noastre spirituale sunt udate de sângele martirilor care nu au făcut compromisuri cu adevărul. Pentru platforma Uniți Schimbăm, această zi reprezintă un manifest al verticalității – o reamintire a faptului că demnitatea și credința sunt singurele valori care supraviețuiesc trecerii veacurilor. Onorăm în acest calendar nu doar niște nume, ci o Identitate clădită pe curajul de a spune „nu” nedreptății, chiar și cu prețul vieții.

Sinaxar 12 Aprilie

Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul (334 – 372).

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.

Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion († 775) – foto preluat de pe doxologia.ro

Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, după ce a primit credința în Hristos, a fost cinstită cu rânduiala scaunului episcopiei, ce era rânduită sub mitropolitul Cizicului Într-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru, Vasile, pentru covârșitoarea faptă bună a lui și pentru viața cea plăcută lui Dumnezeu. Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei și nici nu voia să iscălească pentru lepădarea sfintelor icoane, deși era silit. De aceea, fiind prigonit și chinuit de dânșii, și-a petrecut viața ca Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteștile dogme, iubind dreapta credință, iar adunările celor răucredincioși urându-le. Și plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.

Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.

Sfânta Cuvioasă Antuza – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a “Bunei înţelegeri“, in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.

Tot în această zi (după alte surse s.v. 18 aprilie / s.n. 01 mai), pomenirea Sfântei Cuvioasă Atanasia de la Eghina († 860)

Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina († 860) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina reprezintă un reper de verticalitate și echilibru spiritual, demonstrând prin viața sa cum datoria față de familie și chemarea către asceză pot fuziona armonios într-o existență dedicată milosteniei și iubirii de semeni.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.

—> Viaţa pe larg a Cuviosului Părintelui nostru Acachie Athonitul şi Cavsocalivitul.

Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 942.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.

Tot în această zi se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Murom

Icoana Maicii Domnului din Murom – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să se convertească la creștinism, dar aceștia s-au încăpățânat și chiar și-au propus să-l ucidă pe Cneaz. Cunoscând intenția lor, Sfântul a venit între păgâni cu icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev. Harul care s-a răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile păgânilor. Ei i-au cerut iertare Cneazului, și au primit cu bucurie Botezul creștin.

Tot în această zi se face Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Belâniciskaia”

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

O moștenire scrisă în apă și sânge

Prăznuirea Sfântului Mucenic Sava de la Buzău și a Sfântului Ierarh Vasile al Parionului ne reamintește că istoria noastră nu este doar o succesiune de ani, ci o hartă a demnității umane în fața opresiunii. În Calendarul Ortodox din 12 aprilie, regăsim esența pilonului Identitate: capacitatea de a rămâne stâncă în fața curentelor potrivnice. Prin Memoria Timpului, jertfa Sfântului Sava de pe malurile Buzăului devine un îndemn la o verticalitate asumată în prezent, confirmând misiunea platformei Uniți Schimbăm de a valoriza modelele care au pus adevărul mai presus de propria siguranță. Să păstrăm această lumină a mărturisirii ca pe o busolă morală, înțelegând că suntem moștenitorii unui spirit care nu poate fi înfrânt.

Nota Editorială:

Acest material a fost realizat prin sintetizarea informațiilor istorice și liturgice de pe platformele www.calendar-ortodox.ro, basilica.ro și doxologia.ro. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini, punând accent pe valorile de identitate și verticalitate.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica: Model de asceză și verticalitate românească (1787 – 1868)

11 aprilie 2026/0 Comentarii/în Școala de Toamnă /de Uniti Schimbam/3.928 vizite

11 aprilie 2026

Un pilon de sfințenie și demnitate în istoria noastră

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica rămâne una dintre cele mai luminoase și complexe figuri ale spiritualității românești, un simbol al echilibrului între rugăciunea neîncetată și fapta ziditoare. Episcop al Râmnicului și ctitor al mănăstirii Cernica, el nu a fost doar un păstor sufletesc, ci un adevărat lider de neam, a cărui viață a fost guvernată de o rară integritate morală și o dragoste jertfelnică față de semeni.

Sub pilonul Identitate, recuperăm astăzi profilul unui ierarh care a înțeles că adevărata autoritate nu vine din rang, ci din smerenie și muncă neobosită. Într-o epocă de profunde transformări sociale, Sfântul Calinic a reprezentat o ancoră de stabilitate, împletind asceza monahală cu grija față de orfani, bolnavi și nevoiași. Prin Memoria Timpului, îi cinstim astăzi personalitatea, recunoscând în el un model de verticalitate și o dovadă vie că forța spiritului poate schimba cursul istoriei atunci când este pusă în slujba Adevărului.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

Sfântul Ierarh Calinic (n. 7 octombrie 1787, București – d. 11 aprilie 1868, Mănăstirea Cernica), cunoscut și sub numele de Sfântul Calinic de la Cernica, a fost stareț (apoi arhimandrit) al Mănăstirii Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă și renumită obște monahală. Mai târziu a fost ales episcop de Râmnicu-Vâlcea.

A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 28 februarie 1950. Prăznuirea lui se face pe data de 11 aprilie.

„Călugăr smerit la Cernica, apoi cârmuitor al obștii monahale de acolo timp de 32 de ani, episcop de Râmnic timp de peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai desăvârșiți reprezentanți ai spiritualității ortodoxe românești.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (1787 – 1868) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Înainte de stăreție

Viața Sf. Calinic de la Cernica, unul din marii părinți duhovnicești ai secolului al XIX-lea, a fost descrisă pe larg de unul din numeroșii lui ucenici, arhimandritul Anastasie Baldovin. [1]

Copilăria

Sfântul Calinic s-a născut pe data de 7 octombrie 1787, în București, (suburbia Sântul Visarion, ulița Lefterescu). Părinții săi, Antonie și Floarea Antonescu, erau oameni de condiție mijlocie. La botez a primit numele de Constantin, nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția Marelui Ban Barbu Văcărescu și mama marelui poet român, Ienăchiță Văcărescu. [2] Mai târziu, mama sfântului s-a călugărit la Mănăstirea Pasărea, devenind monahia Filofteia și mutându-se la Domnul în data de 8 noiembrie 1833. Constantin a fost astfel de mic copil crescut într-un mediu creștin, sub ochii atenți ai unei mame evlavioase și iubitoare de copii, în cinstirea și dragostea de Dumnezeu și de oameni. Fratele cel mai mare al lui Constantin a fost mai întâi preot de mir, apoi a intrat și el în viața monahală, călugărindu-se cu numele de Acachie.

Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil Colțea, sau poate „Sfântul Gheorghe Nou”), aici învățând și limba greacă. [2]

Viața monahală

În 1807, mai înainte să fi împlinit 20 de ani, tânărul Constantin și-a urmat chemarea lăuntrică și a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica. Pe 12 noiembrie 1808, el este tuns călugăr sub numele de Calinic, iar după o lună este hirotonit ierodiacon la Biserica Sfântul Nicolae de la Cernica, de către mitropolitul bulgar Sofronie al Vraței, refugiat la București din cauza turcilor (scaunul mitropolitan al Țării Românești fiind vacant în acel moment). Îndrumat de duhovnicul său Pimen, Calinic a început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la Mănăstirea Neamț din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut vechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești. [1]

În anul 1813, după ce epidemia de ciumă („ciuma lui Vodă Caragea”) ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Țării Românești, iar după doi ani a fost hirotesit duhovnic și rânduit mare eclesiarh al Mănăstirii Cernica. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, Nectarie. În acel moment, Sf. Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul stareț Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.

În cursul anului 1817 a plecat la Muntele Athos, stând acolo aproape un an și reușind să cunoască îndeaproape viața călugărilor de la Sfântul Munte și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învățătură care i-a fost de folos în ostenelile sale de mai târziu. [1]

Stareț la Cernica

Introducere

Pe 14 decembrie 1818, după moartea starețului Dorotei, întreaga obște de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. [3] Deși avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuți în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotesit ca arhimandrit, de către mitropolitul Țării Românești, Dionisie Lupu (pe 9 aprilie 1820).

Cei 32 de ani de conducere a mănăstirii Cernica au fost ani de neîntrerupte strădanii pentru ridicarea vieții călugărești de acolo, pentru buna călăuzire a viețuitorilor, pentru înfrumusețarea sfintei mănăstiri cu noi lăcașuri de închinare sau chilii, pentru luminarea poporului prin școală.

Îndeletnicirile viețuitorilor

Aproape toate ostenelile starețului Calinic au fost închinate ridicării vieții duhovnicești din mănăstirea pe care o cârmuia. Viețuitorii ei se ocupau cu rugăciunea, dar și cu lucrul mâinilor. Pentru a le oferi o activitate practică și folositoare, a întemeiat în mănăstire felurite ateliere, în care călugării își pregăteau singuri cele necesare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.).

Monahii știutori de carte se ocupau cu copierea de lucrări, deși tiparul înlocuise în foarte mare măsură această veche îndeletnicire călugărească.

Obștea monahală

Obștea monahală creștea mereu în 1824 erau 130 de părinți, în 1838 numărul lor s-a ridicat la 300, ca în 1850 să fie de peste 350. între ei s-au remarcat numeroase personalități bisericești, ca arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania, așezat către sfârșitul vieții la Cernica († 1839), protosinghelul Naum Rîmniceanu, cunoscut cronicar († 1839), Pimen, fostul egumen de la Tismana, Veniamin Catulescu, unul din ucenicii lui Calinic, mai târziu profesor de religie la „Sfântul Sava” în București, Anastasie Baldovin, un alt ucenic și biograful său, Nicandru, urmașul său în stăreție și alții

Activitate socială

În același timp, starețul Calinic a fost și un bun îndrumător al numeroșilor credincioși care cercetau mănăstirea. El era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât și prin faptele sale de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire — timp de câteva luni — un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica otomanilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părți ale țării și chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înființat o școală, cu dascăl plătit de mănăstire.

Ctitoriri

Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreție, clopotnița, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniță.

În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica Mânăstirii Pasărea, sfințită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploiești. Ca stareț, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioșilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât și pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din București și din împrejurimi, refugiați la Cernica de frica turcilor care intraseră în București.

Prin 1827, mănăstirea Cernica primise o moștenire însemnată din partea Marioarei Bujoreanu, soția căminarului Grigorie Bujoreanu. Starețul Calinic, devenind epitrop al întregii moșteniri, a zidit din banii rămași biserica Adormirea din Câmpina și s-a îngrijit de școala de acolo, întemeiată de căminăreasă, înființând și a doua școală. De asemenea, din banii mănăstirii, dar și din propriile sale agoniseli, s-au ridicat unele biserici parohiale în diferite sate: Buești-Ialomița, unde Cernica avea o moșie, Sohatul-Ilfov, Ghergani-Dâmbovița sau a ajutat alte lăcașuri de închinare: mănăstirile Ghighiu și Poiana Mărului, schitul Icoana, bisericile din satele Cernica, Râteșii, Ghenoaia și altele.

Activitate gospodărească

Sub aspect gospodăresc, a sporit mult averea mănăstirii, prin cumpărarea unor moșii și a unor prăvălii în București, prin ridicarea unor mori pe Dâmbovița. În 1838, a obținut un hrisov — din partea domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842) — prin care mănăstirea era scoasă de sub închinarea către Mitropolie.

Episcop de Râmnic

Înscăunarea

În anul 1850, după 43 de ani de viață în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obștii monahale de la Cernica, starețul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădicești din Țara Românească rămăseseră vacante, Barbu Știrbei, domnitorul de atunci, având o mare admirație față de starețul mănăstirii ctitorite de strămoșul său (vornicul Cernica Știrbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe 15 septembrie 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din București la 26 octombrie 1850 de praznicul Sfântului Dumitru. Deoarece reședința episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe 26 noiembrie; noul episcop avea vârsta de 63 de ani.

Activitate gospodărească

Imediat după înscăunare, noul ierarh a găsit în eparhie o moștenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era condusă de locțiitori, reședința și catedrala episcopală erau distruse, numărul preoților era insuficient, puțin pregătiți și cu o stare materială grea, seminarul era închis în urma revoluției din 1848, lăcașurile de închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoți. În 1851 a redeschis seminarul, mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis și școli pentru pregătirea cântăreților bisericești.

În 1854, după mutarea reședinței episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuși; pictura avea să fie făcută de marele pictor român Gheorghe Tattarescu.

Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniță și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredințat-o pictorului brașovean Mișu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de viețuire de la Muntele Athos, pe care el însuși le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare „Legea secularizării averilor mânăstirești”, episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepție aprobată de domn. Sf. Calinic a fost singurul care a reușit să-l convingă pe Cuza să facă o excepție de la legea secularizării, pentru schitul Frăsinei, ctitorit de el. [4]

Activitate culturală

Mare iubitor de carte și sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simțit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareț și apoi ca episcop, a tipărit câteva cărți la București (cum a fost Pravoslavnica mărturisire, tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reușit să deschidă („cu bani împrumutați”, după cum mărturisea el însuși) tipografia Kallinik Rîmnik, proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărți de slujbă și de învățătură, ca: Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici și Pravila mânăstirească, pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.

Calinic intenționa să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintași din secolul al XVIII-lea: episcopii Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie și Filaret. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa orașului Râmnic, cu tot inventarul și cu toate cărțile aflate în depozit, cu condiția ca tipografia să-i poarte numele și ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreținerea școlilor din oraș și a elevilor săraci, precum și a seminariștilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreținerea schitului Frăsinei.

Activitate patriotică

Episcopul Calinic a fost și un însuflețit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Țării Românești și a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi și egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget, ca să ceară pe cale legiuită viață patriei lor”. A făcut parte și din Adunarea electivă a țării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la 24 ianuarie 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor și preoților din eparhia sa, îi îndemna pe aceștia să-și cinstească patria și pe cârmuitorii ei și să nu cruțe nici o jertfă pentru binele obștesc pentru că: „cine este un bun creștin, este și un bun patriot”.

Sfințenia vieții

Trebuie subliniată și pusă în lumină sfințenia vieții lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionați de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare, de posturile și privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți și chiar bani de drum.

„Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea la frații lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”.

Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meșterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.

Adormirea

Simțind că i se apropie sfârșitul vieții pământești, pe 24 mai 1867, Sfântul Calinic s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârșitul vieții episcop titular al Râmnicului. A murit pe 11 aprilie 1868. A fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, în prezența mitropolitului primat al României, Nifon, și a unei mari mulțimi de credincioși.

Marele istoric român Nicolae Iorga afirma despre Sfântul Calinic că „el încheie cu vrednicie șirul curaților călugări fără arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de închinare, al sufletelor de arhierei, care o clipă nu și-au închipuit că fapta ori gândul lor scapă de supt ochiul privighetor al lui Dumnezeu”. [5] Iar Părintele profesor Ene Braniște îl caracteriza „înălțător exemplu de muncă și de împletire a datoriei, de virtute, de omenie și de patriotism”, subliniind întâlnirile Sfântului Calinic cu istoria astfel: „viața acestuia se proiectează, luminoasă, pe fundalul uneia dintre epocile cele mai zbuciumate dar și cele mai glorioase din istoria noastră națională”. [6]

Proslăvirea ca sfânt

Pentru viața sa curată, pusă în întregime în slujba Domnului, și pentru faptele sale sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit pe data de 28 februarie 1950, a hotărât ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul sfinților, cu data de prăznuire la 11 aprilie. [7] Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 21 octombrie 1955.

Festivitățile proclamării solemne a canonizării sale (proslăvirea ca sfânt) au avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 – 23 octombrie 1955, în prezența multor ierarhi români și străini, a numeroși călugări, preoți și credincioși. Tot atunci au fost dezgropate și moaștele sale, care au fost așezate spre cinstire și închinare în biserica Sfântul Gheorghe de la Cernica, ctitoria sa; racla cu sfintele moaște este păstrată și astăzi în această biserică.

Astfel, smeritul stareț și ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seamă sfinți ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al Bisericii. Prăznuirea lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la 11 aprilie. Este cinstit prin cântări de laudă, în Minei și prin slujba Acatistului; chipul său este zugrăvit în multe biserici mănăstirești și parohiale, iar numele său este purtat de mulți credincioși care îmbracă îngerescul chip al călugăriei.

Prin faptele sale, Sfântul Calinic a strălucit ca o stea luminoasă pe firmamentul întregii Biserici Ortodoxe Ecumenice, fiind în același timp și o podoabă aleasă a Bisericii Românești și un ocrotitor puternic al poporului român. De aceea și Însuși Dumnezeu l-a proslăvit, dăruind sfintelor sale moaște puterea săvârșirii de minuni.

În anul 2012, la iniţiativa IPS Irineu al Olteniei, moaștele sfântului Calinic au fost purtate în pelerinaj pe teritoriul Mitropoliei Olteniei (la Craiova, Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Frăsinei, Mănăstirea Lainici, Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Mănăstirea Clocociov), în semn de respect și recunoștință pentru activitatea sa de păstorire a Episcopiei Râmnicului. [8] Cu această ocazie, PF Părinte Patriarh Daniel a dăruit fragmente din moaștele Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, spre a fi păstrate cu cinste în Catedrala din Râmnicu Vâlcea. [9]

O pildă vie de integritate și dăruire

Moștenirea lăsată de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica depășește granițele timpului, rămânând o sursă de inspirație pentru oricine caută să trăiască în adevăr și demnitate. Viața sa ne demonstrează că spiritualitatea nu este o retragere din fața lumii, ci o forță care o poate regenera prin responsabilitate și jertfă. În viziunea Uniți Schimbăm, sub pilonul Identitate, Sfântul Calinic reprezintă reperul suprem de lider care a slujit cu o verticalitate neclintită atât Biserica, cât și neamul său. Păstrarea sa în Memoria Timpului este un act de recunoștință, dar și un angajament de a ne clădi propriul caracter pe aceleași temelii solide: onestitatea, iubirea de semeni și credința neclintită în triumful binelui.

Note

[1] Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, 1994, p. 55.

[2] Braniște, Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica, Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 69.

[3] Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, p. 79. ISBN 973-45-0409-6

[4] Braniște, Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica, Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 70.

[5] Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, vol. II, București, Editura Ministerului de Culte, 1932, p. 238.

[6] Braniște, Aspecte și momente din activitatea Sfântului ierarh Calinic de la Cernica, Glasul Bisericii, XXVIII (1969), nr. 1-2, p. 72.

[7] Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română, 6 iunie 2010, basilica.ro

[8] Ioniță Apostolache, Sfântul Ierarh Calinic din nou în Oltenia, 28 aprilie 2012, Ziarul Lumina, accesat la 15 mai 2019

[9] Catedrala din Râmnicu Vâlcea și-a cinstit ocrotitorul și ctitorul: Sfântul Calinic, 13 mai 2019, Agenția de Știri Basilica, accesat la 15 mai 2019

Nota Editorială:

Prezentul material a fost documentat și sintetizat folosind informații de pe platforma ro.orthodoxwiki.org. Adaptarea conținutului pentru Uniți Schimbăm (2026) a fost realizată cu sprijinul inteligenței artificiale Gemini.

Credit Foto: Imaginea reprezentativă a fost preluată de pe ziarullumina.ro.