Gheorghe Arsenescu și prețul loialității: Sacrificiul nevăzut al celor care au hrănit rezistența din munți
29 mai 2026
Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Câmpulung, județul Argeș, Regatul României – d. 29 mai 1962, închisoarea Jilava, Jilava, județul Ilfov, Republica Populară Română) a fost un ofițer român care a condus o mișcare anticomunistă în România după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Locotenent colonelul Gheorghe I. Arsenescu a fost trecut în cadrul disponibil pe baza legii nr. 433 din 1946 și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 18 august 1947.
Colonelul Arsenescu, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Grupul lui Arsenescu a operat în sudul Munților Făgăraș. El a fost capturat de Securitate în 1961 și executat în 1962 la închisoarea Jilava. Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu
Gheorghe Arsenescu (1907 – 1962) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Discuțiile despre rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș se concentrează adesea pe mitul abstract al „haiducilor”. Însă adevărata dimensiune a acestei pagini de istorie constă în rețeaua umană și în alegerile morale radicale făcute de comunitățile din regiunea Muscelului. Pentru ca lideri militari precum colonelul Gheorghe Arsenescu să poată înfrunta regimul totalitar, o structură socio-profesională extrem de eterogenă — de la mari industriași și avocați, până la preoți, țărani și elevi — a trebuit să accepte un destin marcat de teroare, tortură și execuții. Rezistența nu a fost doar o bătălie a armelor, ci un test cumplit al loialității umane plătit cu prețul sângelui.
De la Venus Câmpulung pe Frontul de Răsărit: Profilul unui militar de carieră
Duminică, 9 septembrie 1934, pe stadionul Regimentului 30 Muscel, se disputa un meci din „Cupa României” între Venus Câmpulung și Tenis Club Târgoviște. Partida s-a încheiat 2-2, iar cei mai buni jucători ai gazdelor au fost doi fundași: Vasile Săndescu și locotenentul Gheorghe Arsenescu. Drumurile lor se despărțeau atunci, dar aveau să se intersecteze dramatic 15 ani mai târziu, în rândurile rezistenței.
Arsenescu a devenit un militar de carieră de o competență excepțională. Avansat șef de stat-major și decorat în 1942 de generalul Ion Dumitrache pentru „fapte deosebite și strălucite de arme” pe Frontul de Răsărit (în cadrul Diviziei 20 Vânători de Munte), el a înțeles rapid că regimul sprijinit de tancurile Armatei Roșii nu va tolera nicio opoziție. Eliminat din armată la doar 39 de ani, s-a înscris în 1946 în PNL-Tătărescu, devenind lider local și supraveghind alegerile fraudate din acel an. În paralel, a încercat să își construiască o viață civilă, înființând o mică fermă zootehnică pentru a alimenta Câmpulungul cu lapte. Regimul l-a condamnat însă rapid pentru „sabotaj economic”, obligându-l să aleagă calea clandestinității în munții natali.
Naționalist convins, el a respins categric etichetele politice, scriind Securității din Câmpulung în 1949: „Eu nu fac politică, nu am făcut niciodată și nu voi face. Eu sunt militar de carieră și așa voi muri”. Pentru el, lupta era una de supraviețuire a demnității: „Plecăm la luptă sub drapelul patriei. M-a făcut țara ofițer să lupt, să mor pentru țară, nu ofițer de parade”.
Haiducii Muscelului: Un front comun dincolo de doctrine
În ianuarie-februarie 1948, Arsenescu organizează o primă grupare în zona Bran–Rucăr–Câmpulung, alături de industriașii frați Purnichescu. Folosindu-și vechile contacte, colonelul creează o rețea de sprijin chiar în fostul său Regiment 30 Muscel (devenit Batalionul 27 Vânători de Munte), condus de maiorul Ioan Dumitrache. Împreună cu acesta, concepe un plan militar de anvergură: blocarea uneia dintre arterele vitale de comunicație dintre Muntenia și Ardeal pentru a transforma Muscelul în principalul nucleu de rezistență din țară.
Urmărind extinderea focarelor pe modelul răscoalelor din 1907, Arsenescu încearcă o alianță cu gruparea lui Dumitru Apostol din Valea Topologului, însă lipsa de experiență a acesteia duce la anihilarea ei timpurie în toamna anului 1948, liderul fiind executat demonstrativ în comuna Şuici. În decembrie 1948, Arsenescu demarează tratative la București cu familia locotenentului de cavalerie Toma Arnăuțoiu, punând bazele grupării „Haiducii Muscelului” la Nucșoara.
Organizația reunea elemente din toate orientările antebelice — de la țărăniști și liberali, până la legionari, neafiliați și chiar tineri dezamăgiți de comunism. Unirea lor s-a făcut sub un jurământ mistic primit pe Evanghelie și armă de către ieromonahul Pimen Bărbieru, starețul Schitului Cetățuia-Negru Vodă:
„În numele lui Dumnezeu Atotputernicul și pe Sfânta Cruce, jur să mă fac haiduc, de bună voie și nesilit de nimeni, pentru a lupta la salvarea și eliberarea Patriei și neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolșevice și de sub jugul greu al rușilor… În caz de trădare sau de călcare a jurământului, să fiu ucis atât eu cât și întreaga mea familie. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Primele întâlniri au avut loc în casele lui Petre Arnăuțoiu și ale Elisabetei Rizea, reunind personalități precum maiorul Niculae Mihăilescu, învățătorii Alexandru Moldoveanu și Ion Mica, țăranii Nicolae Bășoiu și familia Jubleanu (Titu, Maria și Constantin), ciobanul Nicolae Sorescu și studentul Cornel Drăgoi.
Greșeala fatală, evadările și teroarea Securității
Tratativele de consolidare au fost întrerupte brusc în primăvara anului 1949. Organizația inițială a lui Arsenescu a fost compromisă din cauza nerespectării ordinului de a rămâne inactiv pe timp de iarnă. Tânărul țărănist Traian Marinescu-Geagu din Izvoarele (Dâmbovița) — căutat încă din 1946 pentru că incendiase urnele măsluite de comuniști — a părăsit ascunzătoarea din Dragoslavele din dor de casă. Capturat la 19 martie 1949 și torturat sălbatic de oamenii căpitanului Cârnu la Pitești, acesta a deconspirat întreaga rețea. Zdrobit psihic, Marinescu-Geagu a fost executat de Securitate la marginea șoselei Câmpulung-Târgoviște pe 4 februarie 1950, cadavrul său fiind lăsat la vedere timp de două zile ca avertisment.
Lovitura a declanșat un val masiv de arestări în Muscel între 24 și 31 martie 1949, fiind confiscate depozitele de armament. Printr-un miracol, Arsenescu a fugit din București chiar înainte de a fi prins și a ajuns la Nucșoara pe 1 aprilie 1949, activând noul grup alături de frații Arnăuțoiu.
Dinamica ulterioară a fost marcată de confruntări violente. În duminica de 19 iunie 1949, trupele Securității conduse de Ionel Iorgulescu au asaltat casa învățătorului Arnăuțoiu. Arsenescu, blocând ușa cu piciorul, a deschis focul cu ambele mâini, mânuind pistoalele uluitor de repede pentru a croi drum echipei sale. În aceeași zi, preotul Ion Drăgoi a privit neputincios de pe o măgură cum fiul său, studentul Cornel Drăgoi, era vânat prin grădini, reușind să se ascundă în apă sub o scândură de pescuit înainte de a fi capturat.
În iulie 1949, Arsenescu și frații Arnăuțoiu decid să se separe în grupuri diferite pentru a deruta urmăritorii. Când partizanii coborau la stâne după alimente, înscenau atacuri și îi puneau pe ciobani să strige lozinci anticomuniste, trăgând focuri în aer pentru a-i proteja pe localnici de suspiciunile regimului. În noiembrie 1949, trădat la o întâlnire din Bughea de Sus, Arsenescu scapă abandonându-și haina. La scurt timp, ascuns într-o groapă de sub podeaua perceptorului Iosif Marinescu din Mățău, iese curajos din încercuirea soldaților căpitanului Cârnu strigând derutant: „dă-i! trage, mă!” și dispare definitiv în noapte, adăpostindu-se la Apostol Poștoacă.
Prețul cumplit al loialității umane
În timp ce „Păunașul codrilor” devenea invizibil, satele din Muscel au fost supuse unui regim de ocupație militară și teroare, localnicii fiind obligați să hrănească detașamentele represive.
Sacrificiul rețelei a fost devastator. Soția colonelului, Maria Arsenescu-Budulucă, a fost aruncată în temniță, lăsându-și fiul singur și pierzând tot ce avea. Sora sa, Elena Cojocaru, socrul Gheorghe Budulucă și cumnatul Petre Cojocaru au primit pedepse grele. Tribunalul Militar București a emis prin sentința nr. 478/11 mai 1950 primele 37 de condamnări.
Printre cei mai loviți au fost preoții grupării. Starețul Pimen Bărbieru a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, trecând prin Jilava, Baia Sprie și Aiud până la eliberarea din 1964. Preotul Iosif Mușetescu (vărul dramaturgului Tudor Mușatescu) din Suslănești a primit 1 an de închisoare pentru că oferise pături și hrană partizanilor. Preotul-profesor Gheorghe Cotenescu din Stoenești (fost secretar al lui Nicolae Iorga și mentor al patriarhilor Iustin Moisescu și Teoctist), arestat la 63 de ani, a îndurat 14 luni de anchetă preliminară și a fost condamnat la 1 an cu suspendare, fiind ostracizat ca „chiabur”. În beciurile din Pitești și Câmpulung, acești oameni au fost martorii „depozitelor” reeducării studenților conduse de Eugen Țurcanu.
După căderea grupului Arnăuțoiu în 1958, 16 membri au fost executați în iulie 1959 la Jilava, în Valea Piersicilor (inclusiv Milea Benone, rejudecat), iar numărul total al condamnărilor din Muscel a depășit o sută.
Demnitatea dincolo de trădare
După 11 ani de căutări, colonelul Gheorghe Arsenescu a fost capturat la 1 februarie 1960, în urma trădării comise de Croitoru, un fost subaltern și vecin al gazdei sale, Apostol Poștoacă.
Deși torturat inimaginabil în anchete prelungite, Arsenescu și-a respectat cu strictețe regulile conspirativității — nu ținuse jurnale sau liste de alimente, spre deosebire de grupul Arnăuțoiu, unde oameni simpli au fost condamnați pentru că dăduseră o ţigară notată în caiet. Datorită tăcerii sale absolute, nicio altă persoană nu a mai fost arestată în 1960. Condamnat la moarte de Tribunalul Militar București, militarul care în tinerețe apăra poarta echipei Venus Câmpulung a fost executat prin împușcare la Jilava, pe 29 mai 1962. Scriptura destinului său, pe care însuși o anticipase („Pentru mine, personal, nu mă tem de moarte… Daca eu voi cădea, sunt alții hotărâți, în locul meu, să ducă socotelile la sfârșitul lor”), s-a împlinit, lăsând în urmă mărturia supremă a unei comunități care a refuzat să își predea conștiința.
Notă Editorială
Acest material a fost redactat în semn de omagiu pentru victimele regimului comunist din România și face parte dintr-o serie dedicată recuperării memoriei istorice. Articolul se bazează pe documente de arhivă, mărturii ale supraviețuitorilor din regiunea Muscelului și cercetări biografice detaliate privind mișcarea de rezistență armată condusă de colonelul Gheorghe Arsenescu între anii 1948 și 1960.
Sursa portretului istoric utilizat în ilustrație: Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) / Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet.
Pentru documentare extinsă și consultarea surselor bibliografice complete, puteți accesa materialele de referință disponibile pe: