Nicolae Tonitza (1886 – 1940), pictor și grafician român
Nicolae Tonitza în 1927
foto: ro.wikipedia.org
articol – cersipamantromanesc.wordpress.com
Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Barlad – d. 26 februarie 1940, Bucuresti) a fost primul dintre cinci copii ai Anastasiei si ai lui Neculai Tonita. In 1902 paraseste Barladul , pentru a se inscrie la Scoala nationala de Belle-Arte din Iasi, avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare (dar nu va putea sa isi ia diploma de absolvire deoarece participa in ultimul an la o greva a studentilor).
In 1908 pleaca in Germania, la München, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste in clasa profesorului Hugo von Habermann.
In 1911 se reintoarce in tara, mai intai la Barlad si mai tarziu la Iasi (unde preda un timp ca suplinitor desen la Liceul militar). Participa la expozitia “Tinerimii artistice”. In 1912 termina cursurile Scolii nationale de Belle-Arte si obtine prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni si altele.
Se casatoreste in 1913 si va avea doi copii. Din cauze economice renunta la pictura cativa ani si lucreaza ca redactor la ziarul Iasul. In 1916 expune la Bucuresti 94 de picturi si desene, impreuna cu Stefan Dimitrescu. Mobilizat si trimis pe front, cade prizonier in luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis in lagarul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.
Dupa razboi se stabileste la Bucuresti, unde – alaturi de participarile la expozitii si ilustrari de carti – colaboreaza la publicatii de orientare socialista cu desene si cronici artistice.
In perioada 1921-1924 locuieste la Valenii de Munte. In 1924 expune la Bienala din Venetia iar un an mai tarziu se retrage din asociatia “Arta Romana” si – impreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu – intemeiaza “Grupul celor patru”.
In anii urmatori, pana in 1934, au loc repetate expozitii ale “Grupului celor patru”. Tonitza, intre timp considerat “cel mai de seama” pictor roman in viata, expune si in strainatate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). In 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iasi, ramasa vacanta in urma decesului lui Stefan Dimitrescu iar in 1937 devine rector al Academiei.
In anii 1933 si 1934 picteaza impreuna cu Francisc Sirato in Dobrogea, realizand o serie de tablouri si desene cu peisaje din Balcic. In 1939 se imbolnaveste grav si la 26 februarie 1940 se stinge din viata. In semn de omagiu ii sunt expuse lucrari la “Salonul Oficial” si la expozitia din cadrul “Lunii Bucurestilor”.
O privire retrospectiva asupra operei lui Tonitza ne reveleaza in prima perioada o pictura academista purtand pecetea scolii müncheneze, si, drept corolar, un interes major pentru desen, in detrimentul picturii. In scurtul sau popas parizian, face tentative timide de a-si insusi viziunea impresionista, dar preferinta lui pentru exprimarea grafica ii va indrepta atentia spre creatiile lui Daumier.
Tablourile realizate intre 1930 si 1935 isi cuceresc deplina autonomie artistica, eliberandu-se de orice influente. Grafica, plina de malitie si deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale si sociale ale vremii: “Rampa”, “Flacara”, “Clopotul”, “Hiena” etc. – sunt marturii ale participarii intense la viata epocii.
articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com