Articole

(video) Familia regală în Basarabia: cât de oportună a fost vizita de Înviere?

foto – adevarul.ro
autor – George Simion

Pentru prima dată după 73 de ani, Familia Regală a României intră în Catedrala din Chişinău. Stârnind reacţii diverse în societatea din România şi Republica Moldova, atitudinea şi prezenţa Casei Regale peste Prut începe să devină o constantă. Slujba de Înviere este numai confirmarea acestui fapt. Este Casa Regală astăzi un exemplu de soft-power şi de alternativă la clasa politică?

Unificatori, Principesa Margareta şi Principele consort, au decis să cinstească Învierea Mântuitorului în ambele Mitropolii ortodoxe existente peste Prut: cea a Chişinăului şi Întregii Moldove (subordonată canonic Moscovei) şi în cea a Basarabiei (subordonată canonic Bucureştiului). Gestul nu a trecut netaxat de unii critici, printre ei numărându-se şi bloggerul Adevărul şi posibilul Ministru de Externe al Guvernului PNL, Radu Carp care consideră că dubla prezenţă ar fi discutabilă şi controversată. Este oare aşa?

În primul şi primul rând, trebuie să constatăm că în Republica Moldova avem de-a face cu o societate dezbinată. Împărţirea în etnii, religii şi mitropolii nu serveşte scopului imediat care este cel de a unifica cele două state româneşti. Cu cât avem poporul învrăjbit mai mult, cu atât mai mult acesta va fi mai greu de adunat în jurul unor valori comune. Iar prezenţa regală poate avea un asemenea rol, în condiţiile în care Monarhul a fost rege şi peste acest teritoriu, nu doar peste România ciopârţită de azi. Apoi, sondajele arată câ, mai mult ca oricând, basarabenii sunt dezamăgiţi de clasa politică, şi, la fel ca la Bucureşti, îşi caută puncte de referinţă şi simboluri în care să creadă.

A împărţi primitiv lumea de la Chişinău în români şi ruşi este dăunător şi nu serveşte cauzei, cu atât mai mult cu cât realităţile de pe teren sunt altele: pătura cea mai numeroasă este a celor care se identifică ca moldoveni(ATENŢIE! a se citi nu ca un element neapărat străin identităţii româneşti). Ori în acest moment aceşti moldoveni, după regiune şi după stat, trebuie cuceriţi prin metode de soft-power. Ba chiar, având în vedere unele proiecte româneşti care nu au fost duse până la capăt cum trebuie peste Prut în ultimii 20 de ani, ar trebui să evităm orice împărţiri şi categorisiri. Mai bine ar fi, poate să ne intereseze realităţile politice de la Bucureşti, unde clasa politică fanfaroană declamă Unirea dar nu pune niciun proiect concret pe masă pentru înfăptuirea ei: în programul PNL de Guvernare nu există mai mult de un paragraf despre Republica Moldova! Şi acela nu în termenii cei mai unionişti…

Primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a spus: “Considerăm această vizită drept una simbolică, de o semnificaţie similară cu sărbătorirea de către Majestatea Sa, Regele Mihai si a Familiei Regale a Sfintelor Paşti în România, în anul 1992, pentru prima dată după căderea comunismului.”.

VIDEO (via Afidomn) cu imagini de arhivă şi cele din timpul ultimei vizite:

Datoria Regelui

Prin conjuctura istoriei, prin chestiuni care nu fac subiectul prezentului articol, datoria regelui Mihai I al României faţă de românii de peste Prut este imensă. Şi acest lucru este conştientizat de către Majestatea Sa, care, cu fiecare ocazie, a vorbit despre Basarabia ca fiind un pământ românesc vremelnic furat. În cartea lui Mircea Ciobanu, „Noi convorbiri cu Mihai I al României”, Humanitas, 1992, Regele vorbeşte despre subiect: “Basarabia nu poate şi nici nu trebuie să fie independentă faţă de România, ca de altminteri nici un alt pământ românesc.(…) Fără Basarabia, România nu este un lucru întreg. Cele mai multe suferinţe ale ei chiar de aici se trag.”. Un alt lucru, mai puţin cunoscut, este că unul dintre cei 12 colegi de de liceu ai Regelui Mihai, Radion Chiaburu, era basarabean. În martie 1944, Casa Regală l-a ajutat să-şi refugieze familia în Oltenia, punându-le la dispoziţie un avion şi oferindu-le o locuinţă şi un loc de muncă la Domeniile Coroanei Segarcea.

Orice formă de organizare va avea viitorul stat unit, dacă va fi republică sau monarhie, rolul Casei regale este unul important. De aceea, şi în discursul din Parlament, Regele Mihai a vorbit despre Basarabia:

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

De la vorbe la fapte

“Eu pot să spun sincer că am găsit aici o ţară exact cum e acasă, pentru că Basarabia este acasă pentru mine.” a declarat pe 24 februarie principele moştenitor Nicolae la prima venire a sa la Chişinău. Ori, ceea ce se pare că ştie Casa Regală faţă de unii politicieni de pe malul Dâmboviţei, este că Basarabia nu înseamnă doar Chişinăul şi recepţiile de la hotelul Leogrand. Fără a dori să vă plictisesc, redau aici programul avut de principele Nicolae pe parcursul şederii sale, program care nu mai necesită niciun alt comentariu sau chestiuni discutabile / controversate….

————————————————————
Miercuri, 18 februarie 2015, Alteţa Sa Regală a vizitat oraşul Orhei. În debutul vizitei, Principele Nicolae a avut o întrevedere cu primarul oraşului, domnul Vitalie Colun. Alteţa Sa Regală a vizitat, apoi, Biserica Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, unde a fost primit de Preasfinţitul Antonie de Orhei, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

De asemenea, Principele Nicolae a vizitat Colegiul de Medicină din Orhei, precum şi Mănăstirea Curchi. În cadrul vizitei în Orhei, Alteţa Sa Regală a avut întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din oraş. În finalul zilei, Principele Nicolae a avut o întâlnire cu P.S. Marchel, Episcopul de Bălţi şi Făleşti, la reşedinţa episcopală din oraşul Bălţi. Joi, 19 februarie 2015, Principele Nicolae s-a aflat în oraşul Bălţi.

Cu această ocazie, Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu primarul oraşului, doamna Marina Covali, precum şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Universitatea de Stat Alecu Russo, Catedrala Sfinţii Constantin şi Elena, precum şi Liceul Teoretic Mihai Eminescu. Vizita Principele Nicolae în Bălţi s-a încheiat la Consulatul General al României, unde Alteţa Sa Regală a fost primită de domnul Mihai Baciu, consulul general al României la Bălţi.

Vineri, 20 februarie 2015, Principele Nicolae a vizitat comuna Regina Maria din raionul Soroca. Aici s-a întâlnit cu primarul comunei, domnul Oleg Nastas, precum şi cu preşedintele raionului Soroca, domnul Victor Său. Principele Nicolae a vizitat Şcoala Gimnazială Regina Maria şi s-a întâlnit, la căminul cultural, atât cu localnici, cât şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.

În continuare, Alteţa Sa Regală a vizitat oraşul Soroca. Principele Nicolae a avut o întrevedere, la sediul Consiliului Raional Soroca, cu domnul primar Mihail Grabciuc şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Principele Nicolae a vizitat, apoi, Cetatea Soroca şi Liceul Constantin Stere din oraş.

Sâmbătă, 21 februarie 2015, Alteţa Sa Regală a început vizita în municipiul Chişinău. Principele Nicolae a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, ai societăţii civile şi personalităţi ale vieţii culturale din Republica Moldova. Alteţa Sa Regală a vizitat Crama Cricova din Chişinău, iar, în finalul zilei, a luat parte la spectacolul „Familia Tot” care a avut loc la Teatrul Mihai Eminescu.

Duminică, 22 februarie 2015, Principele Nicolae a luat parte la evenimentul de lansare a volumului „Drumul spre casă. Filip Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” care a avut loc la Librăria din Centru din municipiul Chişinău. Alături de Alteţa Sa Regală s-a aflat primarul muncipiului Chişinău, domnul Dorin Chirtoacă.

În continuarea vizitei, Principele Nicolae a depus flori la statuia lui Ştefan cel Mare din capitala ţării.

De asemenea, Alteţa Sa Regală a vizitat marţi, 24 februarie 2015, Universitatea de Stat şi Liceul Gheorghe Asachi din Chişinău.
—————————————–

Şi o poză pentru eternitate, la monumentul marelui Grigore Vieru:

Grigore Vieru
foto – adevarul.ro

Dincolo de aprecierile unora sau altora, dacă astfel de vizite ar putea fi dublate, triplate, înzecite, dacă fiecare parlamentar român ar face vizite precum cea a principelui Nicolae sau s-ar afla în 10 biserici din Basarabia în noaptea de Înviere, Unirea ar fi mai aproape.

Iar precum lucrează Casa regală pentru apropierea românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai sunt şi alţii. Mai există şi Digi 24 care, magnific, a avut transmisiuni în direct în noaptea sfântă şi de la mănăstirea Curchi. Mitropolia Basarabiei, TVR Chişinău, Radio România Chişinău şi alte prezenţe româneşti trebuie sprijinite, susţinute, până toţi vor fi la înălţimea Casei Regale a României, la nivel de prezenţă.

NIHIL SINE DEO

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Cine se teme de 7 aprilie?

foto – facebook.com/simion.georgenicolae
articol – timpul.md

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai teme nimeni de el, un șapte aprilie când guvernarea comunistă a fost dată jos de puterea străzii.

Și numai într-un stat precum Republica Moldova, acest lucru nu este apreciat și autorii lui medaliați. Numai în Republica Moldova criminalii revin la locul faptei/la Putere după șase ani de zile. Numai în Republica Moldova exprimarea nemulțumirii în stradă este imediat redusă la tăcere cu o expresie doritoare de a provoca spaimă – aveți grijă că vor fi provocatori!

A cui este de fapt spaima? Cine se teme de proteste stradale și de explozia nemulțumirii oamenilor, care există și stă să dea în clocot?

Timp de șase ani de zile, guvernanții au zis să stăm „cuminciori”, să nu ieșim în stradă pentru că sunt provocări ale comuniștilor. Comuniștii? Socialiștii? Să fim serioși, nu au putere de revoltă nici cât negrul sub unghie! Singurele metode prin care strâng ei oameni în stradă este plătindu-i și amăgindu-i cu concerte zgomotoase. Nu au oameni convinși, care ar face totul pentru scopul lor. Acești oameni se găsesc doar în tabăra românească din Republica Moldova care, de la proclamarea independenței, la protestele studențești din 1995, la păstrarea istoriei și limbii în 2002, la revolta din 2009, a fost capabilă să fie motorul schimbării și să se comporte ca o societate civilă exemplară. A stat mai prost cu reprezentanții politici, dar asta e deja altă poveste….

Structurile statale ale unui stat sucombat

După formarea monstruoasei coaliții cu PCRM, mă uitam la protestele pregătite de „Tinerii Moldovei”, cam singura entitate de tineret care vrea altceva și mai și poate. Cu o seară înainte, Publika afișa știri conform căreia se găsiseră arme care urmau să fie folosite în protestele de a doua zi. Bloggerimea cumpărată pe 20 de arginți intrase deja în sarcină, să discrediteze protestul. Internetul era plin de conturi false care spuneau că se pregătesc provocări ca pe 7 aprilie.

Voi le spuneți provocări, alții le spun libertăți. Dar nu acuzați tinerii că sunt forța schimbării. Nu-i acuzați pentru că știți că niciun guvern din lumea asta nu poate face față unei mulțimi furioase și suficient de numeroase.

În orice stat din lumea asta, structurile statale caută să apere dăinuirea statului, deci dăinuirea instituțiilor sale. Doar că atunci când se anunță iminentul naufragiu, cei mai inteligenți caută să își salveze viața sau viitorul. Deci, cei mai inteligenți se vor salva intrând în instituțiile și serviciile viitoare ale unui stat unit mai puternic, capabil să dăinuiască în timp și capabil să ofere propriilor cetățeni o viață mai bună.

Cinste celor care au luptat în 7 aprilie pentru viitorul nostru!

Un articol de: George Simion

articol preluat de pe http://www.timpul.md/

(video) Diaspora Unionistă: 2018, anul în care România se va uni cu Republica Moldova

foto captura video – stiri.tvr.ro
articol – stiri.tvr.ro

2018 să fie anul în care România se va uni cu Republica Moldova – este ţelul românilor din diaspora reuniţi la Bucureşti zilele acestea. Congresul Diasporei Unioniste şi-a propus să identifice principalele dificultăţi cu care se confruntă românii de pe ambele maluri ale Prutului. Evenimentul care reuneşte peste 100 de reprezentanţi ai asociaţiilor de români din străinătate este organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012.

Trei sferturi dintre românii plecaţi în străinătate îşi doresc unirea cu Republica Moldova, arată sondajele Asociaţiilor românilor din diaspora.

Dar unirea în sine a început deja, şi se vede în special în rândul diasporei, consideră reprezentanţii românilor din străinătate.

Timp de trei zile reprezentanţii asociaţiilor românilor din diaspora vor dezbate aspectele apropierii dintre România şi Republica Moldova.

Politicienii şi românii din diaspora iau în discuţie inclusiv strângerea de semnături pentru realizarea unui referendum pentru Unirea celor două ţări.

articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/

George Simion: Republica Moldova nu este Diaspora, Republica Moldova este România

foto – infoprut.ro
articol – ANA MARIA LAZAR – infoprut.ro

Republica Moldova nu este Diaspora, ci este România, a spus liderul Acțiunii 2012, George Simion, la deschiderea lucrărilor primului Congres al Diasporei Unioniste.

„Instituțiile statului român sunt încete în relația cu Republica Moldova. Ne-am adunat pentru a da un impuls relațiilor dintre cele două state și procesului unificării”, a mai spus Simion.

Peste 100 de reprezentanți ai asociațiilor de români din străinătate participă la Congresul Diasporei Unioniste care are loc între 3 și 5 aprilie, la Palatul Parlamentului.

„Avem onoarea să avem oameni de valoare, niște voci ale românilor de pretutindeni”, a mai spus George Simion.

Identificarea principalelor dificultăți cu care se confruntă românii de pe cele două maluri ale Prutului în țările de reședință și conlucrarea în vederea apropierii dintre România și Republica Moldova sunt obiectivele centrale ale evenimentului organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/

Semne bune anul are!

George Simion – adevarul.ro

Primul inter-grup parlamentar din România a fost lansat şi îşi propune susţinerea unirii cu Basarabia. Din grup fac parte 41 de parlamentari de la toate forţele politice. Ca blogger Adevărul, am putut asista şi la o nouă atitudine din partea atât de blamatei clase politice. Poate vom vedea şi o nouă Românie?

Gabriela Anghel, Sanda Ardeleanu, Viorel Badea, Camelia Bogdănici, Octavian Bumbu, Ştefan Burlacu, Leonard Cadăr, Cătălin Croitoru, Remus Cernea, Tudor Ciuhodaru, Grigore Crăciunescu, Ştefan Dalca,  Mihai Deaconu, Adrian Diaconu, Bogdan Diaconu, Dorin Dobra, Daniel Fenechiu, Nuţu Fonta, Daniel Gheorghe, Maria Grecea, Dragoş Gunia, Vicenţiu Irimie, Ion Cristinel Marian, Aurelian Mihai, Liliana Mincă, Octavian Motoc, Petru Movilă, Ilie Năstase, Ioan Oltean, Ninel Peia, Liviu Marian Pop, Ovidiu Raeţchi, Cristian Roman, Ionuţ Săvoiu, Radu Surugiu, Răzvan Tănase, Eugen Tomac, Varujan Vosganian, Valerian Vreme şi Radu Zlati

sunt numele parlamentarilor care au întemeiat grupul informa Prietenii Unirii care va activa în legislatura actuală în Parlamentul României. Alături de ei sunt aşteptaţi prin prezenţă şi, mai ales, prin fapte concrete, toţi colegii parlamentari care folosesc tema Unirii celor două state româneşti în campaniile electorale sau sunt alături sufleteşte de fraţii de peste Prut.

Grupul susţine mişcarea civică unionistă pe cale legislativă, de lobby, de reprezentare politică, prin acţiuni de imagine şi de intermediere a dialogului cu celelalte instituţii relevante şi are ca obiective facilitarea integrării dintre Republica Moldova şi România în plan economic, energetic, de apărare, educaţional, mass-media, infrastructură, socio-cultural, legislativ şi instituţional.

Grupul s-a lansat printr-o conferinţă, pe care o puteţi vedea integral aici:

Ce nu se vede pe înregistrare?

După conferinţa de presă, a avut loc prima şedinţă de lucru a grupului, la care au participat 14 parlamentari. Fiecare şi-a putut asuma un proiect personal de care să se ocupe, s-au ales reprezentanţii grupului pentru sesiunea în curs şi s-a stabilit paşii următori, până la şedinţa lunară următoare, din 10 martie.

Ca un om din interiorul mişcării unioniste, este reconfortant să vezi diferite şcoli de gândire privind abordarea reunificării, vizibile pe vârste şi pe doctrine politice. Şi mai reconfortant este că nu au existat, cel puţin pentru moment, tendinţe de a politiza grupul. Atât de blamata clasă politică are totuşi şi persoane luciden, conştiente de importanţa funcţiei pe care o deţin şi de rolul fiecăruia la scara istoriei.

Problematica Reunificării este una mare. Atât de mare încât nu ar ajunge nici măcar un Minister ca să o poată gestiona. Iniţiatorii şi-au propus crearea unui Minister pentru Republica Moldova precum şi o propunere concretă din partea României pentru al doilea stat românesc privind Unirea. Dacă acest lucru se va realiza sau nu, depinde de fiecare parlamentar în parte şi de efectele proiectelor pe care le vor coordona.

Şi de fiecare cititor în parte, în felul în care va şti să acţioneze în această direcţie.

Vor fi scrise în cartea de aur a istoriei neamului nostru numele celor 41 de parlamentari şi a celor care se vor alătura grupului ulterior ? Rămâne de văzut în viitorul apropiat…

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

 

Am fost interzis în Republica Moldova!

de George Simion

646x404

Ajuns în vama Albiţa-Leuşeni, am fost scos din autocarul de linie cu care mergeam la Chişinău şi preluat de un poliţist de frontieră care mi-a comunicat tăios: nu aveţi voie să intraţi pe teritoriul Republicii Moldova, întoarceţi-vă! Nu, articolul de faţă nu este din 2009 ci mi s-a întâmplat mie, azi, 16 decembrie 2014.

Sunt coordonatorul din România al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, organizaţia care înglobează grupurile şi asociaţiile ce miliează pentru unificarea celor două state româneşti. Înainte şi după alegerile din 30 noiembrie din Republica Moldova am criticat, personal şi în numele organizaţiei pe care o reprezint, politicienii de la Chişinău, inclusiv pe acei care dau impresia la Bucureşti că sunt de orientare “europeană”.

Am plecat din Bucureşti la Chişinău pentru a mă ocupa de organizarea unui eveniment planificat în luna ianuarie, care presupunea aducerea împreună a 30 de jurnalişti din Republica Moldova cu 30 de jurnalişti din România. Nici prin cap nu-mi trecea că nu voi putea ajunge la destinaţie. Ceea ce prevedeam de multă vreme, s-a adeverit: puterea de la Chişinău urăşte tot ce-i românesc şi gândul unei viitoare Uniri, benefice pentru populaţia de acolo, îi înspăimântă.

Nu ştiţi pentru ce?

Dat jos din autocarul de linie, cu toţi ceilalţi pasageri miraţi, privind la geam, întreb pe ce motiv mi se interzice accesul. Poliţistul de frontieră mă întreabă: Cum, nu ştiţi de ce?  Nu, nu ştiu, ultima oară când am păţit aşa ceva a fost pe vremea lui Voronin, când mi-au cerut test SIDA şi m-au arestat. Poliţistul dă prin staţie, să mai verifice o dată şi apoi îmi spune că acei colegi ai lui spun că ar trebui să fiu la curent cu motivul. Şi-mi mai comunică că această interdicţie este în vigoare pe calculatoarele lor până pe 20 decembrie 2014. Adică în 4 zile…

Ultima oară trecusem Prutul pe 30 octombrie, pentru a participa la înmormântarea jurnalistului şi marelui român Constantin Tănase. Am stat doar o zi şi nu mi-a zis nimeni nimic… De 5 ani fac drumul Bucureşti-Chişinău şi colind multe alte localităţi de peste Prut, găsind multă suferinţă, mult românism şi multă bătaie de joc din partea conducătorilor. Dar n-am fost abordat de nimeni, nici măcar o amendă de circulaţie n-am luat.

Mi se înmânează o hârtie pe care scrie: Interzis intrarea în R.M. pentru următoarele motive: şi este bifat punctul (H) este semnalat inadmisibil în sistemele informaţionale automatizate naţionale; Comentarii: Retur. Vameşii se dau de ceasul morţii să găsească o maşină care să mă treacă înapoi “la România”. Unul dintre ei mă întreabă dacă fumez, spun că NU, el îşi aprinde o ţigară şi-mi spune: “Ci, crezi că-i vina noastră? Aşa am primit ordinul, dacă te-ai pus rău cu ăia de sus” şi-mi face un semn discret…

Cu ce am greşit?

Înainte de alegerile din 30 noiembrie dar şi după, am avut poziţii critice la adresa conducătorilor de la Chişinău. Nu mi-am imaginat că CrimGândit -ul este din nou incriminat. Ce am scris şi am vorbit puteţi găsi pe blogul meu de pe Adevărul:

Alegerile de la Chişinău: Plouă, plouă, babele se ouă http://adevarul.ro/news/politica/alegeri-basarabia-ploua-ploua-babele-oua-1_54785b61a0eb96501e2a91c4/index.html

Analiza alegerilor din Republica Moldova: MARILE ILUZII http://adevarul.ro/news/eveniment/analiza-rezultatelor-republica-moldova-marile-iluzii-1_547b8edfa0eb96501e3cefaa/index.html

şi în intervenţia avută la dezbaterea organizată pe 25 noiembrie la Parlamentul României:

E destul de clar totul… În asemenea condiţii, solicit autorităţilor româneşti sprijin pentru acest abuz prin care am trecut. De la cele din Republica Moldova nu am la ce să mă aştept, singurul motiv pentru care sunt la putere este să ţină prizonieri 3 milioane de români. Dacă cred că acest lucru ne va potoli să ne ridicăm vocile, se înşală amarnic! Nu ne veţi putea opri, niciodată.

627x0

articol preluat de pe http://adevarul.ro/

foto coperta https://www.facebook.com/simion.georgenicolae?fref=ts