Articole

Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (sec. al III-lea d.Hr)

foto preluat de pe altarulcredintei.md
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Cosma și Damian (Roma)

Sfinții mucenici doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian au trăit la Roma, în secolul al III-lea și au mucenicit în timpul împăratului roman Carinus (283-284). Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe data de 1 iulie.

Nu trebuie confundați cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian cei din Asia Mică (pomeniți pe 1 noiembrie) și nici cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian cei din Arabia (pomeniți pe 17 octombrie).

Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (sec. al III-lea d.Hr) - foto p-reluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (sec. al III-lea d.Hr) – foto p-reluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Crescuți de părinții lor în credința creștină, Cosma și Damian au dus vieți curate și virtuoase, și așa s-au învrednicit a primi de la Dumnezeu darul vindecărilor. Cunoscând cei doi frați de unde vine darul, nu luau nicio plată pentru vindecările pe care le făceau; și având multă bunătate și iubire de oameni, au adus pe mulți la credința în Hristos. Adeseori spuneau celui bolnav: „Nu cu puterea noastră te vindecăm, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Crezi deci în Dânsul și vei fi vindecat”. Pentru că nu acceptau niciun fel de plată pentru vindecările pe care le făceau, cei doi frați au fost numiți „doctori fără de arginți”.

Viața lor de slujire a celor din jur și marea lor influență spirituală asupra poporului au adus pe mulți în Biserică, atrăgând însă și atenția autorităților romane, care au trimis soldați care să-i aresteze pe cei doi frați. Auzindu-se aceasta, creștinii locali i-au convins pe sfinții Cosma și Damian să se ascundă pentru o vreme, ajutând-i astfel să scape pentru o perioadă. Însă, neputând găsi frații, soldații au arestat în locul altor creștini din zona în care trăiau sfinții. Atunci sfinții Cosma și Damian au ieșit din ascunzătoare și s-au predat soldaților, cerându-i să elibereze pe cei care au fost arestați din cauza lor.

Cei doi frați, Cosma și Damian, sfinții au fost închiși la Roma și judecați. Înaintea împăratului roman (Marcus Aurelius Carinus, 282-284) și a judecătorului, ei au mărturisit deschis credința în Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume pentru a salva omenirea și pentru a răscumpăra lumea de păcat și au refuzat cu hotărâre să ofere jertfe zeilor păgâni.

Ei au spus: „Noi nu am făcut rău nimănui, nu suntem implicați în magia sau vrăjitoria de care ne acuzați. Noi îi tratăm pe cei infirmi prin puterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și nu primim nicio plată pentru a acorda ajutor bolnavilor, pentru că Domnul nostru le-a poruncit ucenicilor săi: «în dar ați luat, în dar să dați» (Matei 10:8)”.

Totuși, împăratul Carinus a continuat cu pretențiile sale de a se aduce jertfe zeilor păgâni. După rugăciunea fraților sfinți, întărită de puterea harului, Dumnezeu l-a lovit brusc pe Carinus, orbindu-l, pentru ca și el să simtă puterea atotputernică a Domnului, care nu iartă blasfemia împotriva Duhului Sfânt (Matei 12:31). Poporul, văzând această minune, a strigat:

Mare este Dumnezeul creștin! Nu există alt Dumnezeu decât El!” Mulți dintre cei care credeau i-au că au rugat pe cei doi frați să-l vindece pe împărat și chiar acesta le-a cerut sfinților frați să continue convertirea la adevăratul Dumnezeu, Hristos Mântuitorul, astfel încât sfinții l-au vindecat. După aceasta, sfinții Cosma și Damian au fost eliberați în mod onorabil și, încă o dată, s-au dedicat tratării bolnavilor.

Dar, ceea ce nu a putut face ura păgânilor și asprimea autorităților romane, s-a realizat datorită invidiei, una dintre cele mai puternice pasiuni ale naturii umane păcătoase. Un medic mai vechi, cu care frații sfinți studiaseră arta medicinei, a devenit invidios pe faima acestora. Condus de nebunia invidiei și a răutății, el i-a chemat pe cei doi frați, care fuseseră cei mai buni studenți ai săi, propunându-le să meargă împreună pentru a strânge diverse plante medicinale.

Mergând departe, în munți, el i-a ucis și le-a aruncat trupurile într-un râu. Astfel, acești frați sfinți, doctorii fără de arginți Cosma și Damian, și-au încheiat călătoria pământească ca martiri. Deși și-au dedicat viața servirii creștinești a semenilor lor și au scăpat de închisoarea și sabia romană, ei au fost uciși mișelește chiar de către profesorul lor.

Domnul îi glorifică pe cei care și-au dat viața pentru credința creștină. Acum, prin rugăciunile sfinților martiri Cosma și Damian, Dumnezeu aduce vindecare tuturor celor care prin credință și rugăciune recurg la mijlocirea lor cerească.

 

Imnografie

Tropar (Glas 8)

Sfinților cei fără de arginți și de minuni făcătorilor, cercetați neputințele noastre. Și ca unii care în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.

Condac (Glas 2)

Cei ce ați primit harul tămăduirilor, dați sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriților, doctori care sunteți făcători de minuni și cu cercetarea voastră, surpați semețiile vrăjmașilor, tămăduind lumea cu minunile.

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

Sfântul Mucenic Trifon (232 – 250)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic și făcător de minuni Trifon a trăit în secolul al III-lea (n. 232 d.Hr. – d. 250 d.Hr). A pătimit în timpul persecuției creștinilor ordonate de împăratul Decius. A primit moarte mucenicească în anul 250, prin tăierea capului, răbdând mai înainte multe alte chinuri.

Este considerat ca fiind ocrotitor al grădinilor, al livezilor și al păsărilor, și ca fiind cel ce poate îndepărta insectele dăunătoare și păzi lanurile de secetă și grindină.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 1 februarie.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Mc. Trifon – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Viața

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în localitatea Lampsacus din Frigia, o provincie romană din Asia Minor (Asia Mică).

Încă din tinerețe Domnul l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor și a vindecării diferitelor boli. Odată, Sf. Trifon a salvat întreaga comunitate din Lampsacus de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii invazia lăcustelor care devorau lanurile de grânele ale oamenilor de acolo.

Pe când avea doar 17 ani, Sf. Trifon a izgonit un demon din fiica împăratului roman Gordian (238–244). După șase zile de post și rugăciune, el le-a descoperit păgânilor existența diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune i-a făcut pe mulți păgâni să treacă la creștinism. Sf. Trifon a devenit vestit și datorită faptului că îi ajuta pe cei neputincioși nu le cerea altceva decât credință în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca.

Odată cu ascensiunea la tronul imperial a împăratului Decius (249–251), a reînceput o persecuție atroce a creștinilor. Cineva l-a pârât prefectului Aquilinus (guvernatorul provinciei romane Bitinia) pe Sf. Trifon, spunându că acesta propovăduia cu mare evlavie credința în Iisus Hristos și că i-a botezat pe mulți în această credință. Din acest motiv Sf. Trifon a fost arestat și aruncat în temnița din cetatea Niceea.

Sf. Mc. Trifon (232 - 250) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Trifon - foto preluat de pe doxologia.ro

 

Mucenicia

După ce a fost arestat, Sf. Trifon a fost dus în fața guvernatorului Aquilinus, care i-a cerut să se lepede de credința sa și să aducă jertfă zeilor Romei (idolilor). Sf. Trifon a refuzat însă cu tărie și a mărturisit credința sa în Iisus Hristos.

Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars și i s-au bătut cuie în tălpi; toate acestea sfântul le-a îndurat însă cu bărbăție și răbdare.

În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul mucenic s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să-i miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. De asemenea, s-a mai rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi decapitat. Astfel, atunci când călăul a ridicat sabia pentru a-i tăia capul, Sf. Trifon își dăduse deja sufletul în mâinile Domnului. Toate acestea s-au petrecut la Niceea (orașul Iznik din Turcia contemporană), în anul 250.

 

Rugăciunea rostită de Sfântul Trifon, înaintea morții

O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor și Împărate al împăraților, cel mai sfânt decât toți sfinții, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit a-mi împlini fără șovăială ostenelile nevoinței. Iar acum mă rog Ție ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine și să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinții Tăi îngeri să mă călăuzească în sălașul Tău preaminunat și să mă facă moștenitor Împărăției Tale celei preadorite.

Primește sufletul meu și auzi rugăciunile tuturor celor ce Îți vor aduce Ție jertfe, întru pomenirea mea! Căuta spre dânșii, din locașul Tău cel sfânt, și dăruiește-le lor darurile Tale cele bogate și nestricăcioase, căci Tu ești Unul bun, milostiv și dătător de bine, în vecii vecilor. Amin!

 

Moaștele

Creștinii au înfășurat trupul sfântului mucenic într-un giulgiu, cu intenția de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a pătimit, dar sfântul li s-a arătat și le-a cerut să-i ducă trupul în satul său natal, Lampsacus. Mai târziu, moaștele Sf. Trifon au fost mutate la Constantinopol, iar mai târziu (după cucerirea cetății de către cruciații apuseni în 1204) au ajuns la Roma.

În Biserica „Sfântul Sava” din Iași se păstrează părticele din moaștele Sfinților Trifon și Marina într-o raclă de argint datând din anul 1781.

 

Minuni

În Rusia, Sf. Trifon este considerat ca fiind sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povestește, odată țarul Ivan cel Groaznic a ieșit la vânătoare, iar îngrijitorul șoimului său a scăpat din neatenție pasărea preferată a țarului. Țarul i-a pus în vedere acestui îngrijitor, pe nume Trifon Patrikeev, să găsească șoimul în trei zile, altfel va fi condamnat la moarte.

Bietul Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără niciun rezultat. În cea de-a treia zi, sfârșit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, în Crângul Marinaia. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat Sf. Mucenic Trifon (patronul său), chemându-l în ajutor. În vis a văzut un tânăr pe un cal alb care ținea pe mână șoimul țarului.

Acesta i-a spus: „Ia-ți pasărea pierdută, du-o țarului și nu te mai necăji”. Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit șoimul stând pe un brad. A luat-o, a dus-o țarului și i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulțumită că i-a salvat viața, Trifon Patrikeev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar și o biserică cu hramul Sf. Trifon în Moscova.

În Biserica Ortodoxă Rusă Sf. Trifon este slăvit ca protector divin al Moscovei.

Sf. Trifon este cinstit ca protector al grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, precum și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (printre care și nebunia).

În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinți apa (agheasma) în prima zi a fiecărei luni. Astfel, apa sfințită în ziua de 1 februarie este numită „agheasma Sfântului Trifon”. De ziua Sf. Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile cu agheasmă, spre a fi păzite de insecte dăunătoare și de calamități naturale. Tot în aceasta zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot pentru semănat.

În Molitfelnic, la rânduiala care se citește atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de anumite calamități precum seceta, grindina, lăcustele sau alte insecte dăunatoare, se găsește și „Rugăciunea de exorcizare a Sfântului Mucenic Trifon, care se citește la grădini, vii și țarine”.

 

Iconografie

Deoarece Sf. Trifon este cinstit ca fiind cel care protejează grădinile și livezile împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, el este zugrăvit în icoane purtând în mană o ramură de copac înfrunzită.

Sf. Trifon este cinstit și ca alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor (se crede că vindecă nebunia); din acest motiv în unele icoane sfântul este zugrăvit ținând în mâini o casetă asemănătoare cu cele ale sfinților doctori „fără de arginți”.

În icoanele rusești Sf. Trifon apare cu un șoim pe braț, amintindu-se astfel de minunea înfăptuită pentru Trifon Patrikeev, pe vremea țarului Ivan cel Groaznic.

 

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org
cititi mai mult despre Sf. Mc. Trifon si pe: doxologia.ro; en.wikipedia.org

 

Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți Chir și Ioan (sec. III – IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir și Ioan

Sfinții Chir și Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, în arabă اباكير ويوحنا) (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creștini din timpul persecuției anticreștine a lui Dioclețian (284-305). Ei sunt venerați în mod special în Biserica Coptă și supranumiți doctori fără de arginți făcători de minuni (Anargyroi thaumatourgoi), deoarece se presupune că au săvârșit vindecări de boli fără a cere bani.

Ziua lor de prăznuire este sărbătorită de copți în a șasea zi a lui Tobi, corespunzătoare datei de 31 ianuarie, zi păstrată și de Biserica Ortodoxă Răsăriteană; ei sunt comemorați în aceeași zi în Martirologiul roman. Biserica Ortodoxă Răsăriteană sărbătorește, de asemenea, găsirea și mutarea moaștelor lor pe 28 iunie.

 

Viața și istoricitatea

Principala sursă de informații cu privire la viața, martiriul și minunile Sf. Chir și Ioan este encomium-ul scris de patriarhul Sofronie al Ierusalimului (d. 638). Despre nașterea, părinții și tinerețea celor doi sfinți nu se cunosc informații. Potrivit Sinaxarului în limba arabă, alcătuit de Mihail, episcopul de Athrib și Malig, Chir și Ioan erau amândoi alexandrini; această ipoteză este contrazisă totuși de alte documente în care se spune că Chir era originar din Alexandria și Ioan din Edessa.

Sfinţii Chir şi Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creştini din timpul persecuţiei anticreştine a lui Diocleţian (284-305) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chir şi Ioan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir

Chir era un medic, care practica în taină credința creștină, și avea un atelier (ergasterium) care a fost apoi transformat într-un templu (biserică) dedicat celor trei Trei Tineri menționați în Cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego. El a devenit vestit atât pentru că i-a vindecat gratuit pe bolnavi, cât și pentru faptul că a lucrat, în același timp, cu toată ardoarea unui apostol al credinței creștine și i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne.

El ar fi spus: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. Vindecările pe care le-a săvârșit au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian. În timpul persecuțiilor anticreștine, el a fost denunțat prefectului orașului că practică religia creștină, dar, înainte de a fi capturat, a reușit să fugă în Arabia unde s-a refugiat într-un oraș din apropierea mării, pe nume Tzoten. Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață de ascet.

 

Ioan

Ioan a fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul menționat mai sus adaugă că el era unul dintre apropiații împăratului. Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim pentru a-și îndeplini o făgăduială. El s-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Chir și a devenit ucenicul „doctorului fără de arginți” și însoțitorul lui în viața ascetică. Cei doi au cutreierat satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

 

Martiriul lui Chir și Ioan

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (Theopista), Theodota (Theodista), în vârstă de 13 ani, și Theodossia (Theodoxia), în vârstă de 11 ani. Chir și Ioan, temându-se ca aceste fete s-ar putea lepăda de credința creștină, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului. Acest fapt a devenit cunoscut, iar cei doi bărbați au fost arestați, judecați și, după ce au fost torturați, au fost decapitați în ziua de 31 ianuarie.

Martiriul lui Chir și Ioan - Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul lui Chir și Ioan – Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Venerare

Trupurile celor doi martiri au fost depuse în Biserica „Sf. Evanghelist Marcu” din Alexandria.

În vremea Sfântului Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), exista în orașul egiptean Menuthis (Menouthes sau Menouthis), aflat lângă Canopus și modernul Abu Qir, un templu păgân cunoscut ca oracol și loc de vindecare, care-i atrăgea chiar și pe unii creștini simpli din apropiere. Sfântul Chiril s-a gândit să elimine acest cult idolatru, stabilind în acel oraș cultul sfinților Chir și Ioan. În acest scop el a mutat moaștele cele doi sfinți la 28 iunie 414 și le-a depus în biserica construită de predecesorul său, Teofil, în onoarea celor patru evangheliști.

Înainte de găsirea și transferul moaștelor de către Sf. Chiril se pare că numele celor doi sfinți erau necunoscute; este sigur că nici o consemnare scrisă a vieții și martiriului lor nu era cunoscută anterior. În secolul al V-lea, în timpul pontificatului papei Inocențiu I, moaștele lor au fost aduse la Roma de doi călugări, Grimaldus și Arnulfus – potrivit unui manuscris găsit în arhivele diaconiei Bisericii Santa Maria în Via Lata, citat de Antonio Bosio.

Cardinalul Angelo Mai, totuși, din motive istorice, atribuie mutarea moaștelor într-o perioadă ulterioară, mai precis în anul 634, în timpul papei Honoriu I și al împăratului Heraclius I (Spicilegium Rom., III, V). Relicvele au fost plasate în biserica suburbană Santa Passera (o corupție lingvistică a numelui „Abbas Cyrus”) de pe Via Portuense. În timpul lui Bosio, icoanele pictate ale celor doi sfinți erau încă vizibile în această biserică. Pe ușa hipogeului, care mai există, se află următoarea inscripție din marmură:

Corpora sancta Cyri renitent hic atque Joannis
Quæ quondam Romæ dedit Alexandria magna

Mormântul lor a devenit un altar și un loc de pelerinaj. În limba coptă numele Chir a devenit Difnar, Apakiri, Apakyri sau Apakyr, iar în arabă Abaqir sau Abuqir. Orașul Abukir, acum o suburbie a Alexandriei, a fost numit după el.

Trei biserici din Roma au fost dedicate acestor mucenici: Abbas Cyrus de Militiis, Abbas Cyrus de Valeriis și Abbas Cyrus ad Elephantum – toate aceste denumiri au fost transformate ulterior de pronunția populară în S. Passera, o corupție a numelui Abbas Cyrus.

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană și în acele biserici catolice orientale care urmează ritul bizantin, Chir și Ioan se numără printre sfinții care sunt comemorați în timpul proscomidiei de la Sfânta Liturghie.

cititi mai mult despre Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.ro

 

 

Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia (1 noiembrie)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia

Sfinții „doctori fără de arginți” și făcători de minuni Cosma și Damian, din Asia Mică, au trăit întru Domnul în secolul al IV-lea. Prăznuirea lor se face pe data de 1 noiembrie.

Nu trebuie confundați cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma (pomeniți pe 1 iulie) și nici cu sfinții mucenici și doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Arabia (pomeniți pe 17 octombrie).

Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia (1 noiembrie) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia - foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Cosma și Damian erau frați; tatăl lor era păgân, dar mama lor, Teodota, era creștină. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie. Având vreme liberă și fără piedici, ea a slujit cu sârguință lui Hristos, închinându-și toată viața lui Dumnezeu. După moartea ei, a fost proslăvită ca sfântă.

Sf. Teodota și-a crescut cei doi fii ca buni creștini, insuflându-le iubirea față de semenii lor și ajutându-i să devină bărbați virtuoși și drepți. De asemenea, ea le-a asigurat și o educație aleasă.

Educați și formați ca doctori, Cosma și Damian au primit în dar de la Dumnezeu harul vindecării trupurilor și sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii.

Cosma și Damian sunt cunoscuți și sub numele de „doctori fără arginți”, datorită vindecărilor miraculoase pe care le dăruiau oamenilor, vindecări pentru care ei nu cereau plată de la pacienții lor. Deoarece vindecarea era dată nu atât de medicamente, cât de rugile lor fierbinți către Dumnezeu, singura lor plată simbolică era ca cel tămăduit să înceapă să creadă în Iisus Hristos.

Neluând niciodată plată în bani sau în alte bunuri pentru serviciile lor, ei respectau astfel porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10:8). Faima sfinților Cosma și Damian s-a răspândit în toată regiunea și oamenii i-au numit „doctorii fără de arginți”.

Odată, sfinții Cosma și Damian au fost chemați la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu mai găsise vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinți, numai prin credință și puterea rugăciunii au reușit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat sănătoasă și a dat slavă lui Dumnezeu.

Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătându-i trei ouă și zicând: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viață, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. Auzind numele Sfintei Treimi doctorul fără de arginți nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma această întâmplare, s-a întristat mult, crezând că făcând aceasta fratele său a încălcat porunca de a nu primi plată materială pentru serviciile medicale aduse semenilor lor.

Din acest motiv, atunci când Sf. Cosma era pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său Damian să nu fie înmormântat lângă el. La scurt timp după moartea sfântului Cosma, Sf. Damian s-a stins și el din viață și toți apropiații săi se întrebau unde să îl îngroape.

Dar Dumnezeu a făcut o minune: o cămilă, pe care cei doi doctori o vindecaseră mai demult, la rugămintea stăpânului ei, a glăsuit cu voce omenească, spunând că nu trebuie să se se îndoiască și să-l îngroape pe Damian lângă fratele său Cosma, pentru că Damian nu acceptase acele ouă de la Paladia drept plată, ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginți au fost îngropate împreună la Thereman (în Mesopotamia).

 

Minunea de la Thereman

După moartea sfinților Cosma și Damian s-au înfăptuit mai multe minuni.

În Thereman (Mesopotamia), aproape de biserica ridicată la mormântul Sf. Cosma și Damian, trăia un om pe nume Malchus. Într-o zi el a plecat în călătorie, lăsându-și soția singură pentru o perioadă destul de lungă de timp. Înainte să plece el s-a rugat în biserica închinată „Doctorilor fără de arginți”, ca aceștia să aibă grijă de nevasta lui.

Dar un dușman al lui Malchus uneltind împotriva acestuia, a plănuit uciderea femeii. El i s-a arătat soției lui Malchus, spunându-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia și să o ducă acolo unde era el. Crezându-l, ea l-a urmat, dar când au ajuns într-un loc pustiu vrăjmașul a încercat să o omoare.

Văzând pericolul în care se afla, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute. Atunci au apărut doi bărbați înfricoșători care l-au alungat pe diavol și acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă, unde ajungând ei, ea s-a închinat și i-a întrebat cum le este numele ca să le poată mulțumi toată viața.

Ei i-au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma și Damian, după care s-au făcut nevăzuți. Tremurând de uimire și bucurie, ea a povestit tuturor această minune și a mers la icoana binefăcătorilor ei rugându-se și mulțumind lui Dumnezeu.

De atunci, cei doi sfinți, Cosma și Damian, sunt considerați și protectori ai sfințeniei căsniciilor creștine, precum și dătători de armonie în viața soților.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Sfinților doctori cei fără de arginți și de minuni făcătorilor, Cosma și Damian, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.

Condac, glasul al 2-lea:

Har de tămăduiri luând, întindeți sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriți doctori făcători de minuni, Cosma și Damian. Dar cu cercetarea lor de către voi, cutezările vrăjmașilor le-ați potolit, lumea tămăduind cu minunile.

 

cititi mai mult despre Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia si pe: ro.wikipedia.orgdoxologia.ro

 

Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți și făcători de minuni, Chir și Ioan; Sfântul Mucenic Papia

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște – foto: doxologia.ro

Aceşti sfinţi pătimitori de chinuri, Chir şi Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii.

Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți și făcători de minuni, Chir și Ioan; Sfântul Mucenic Papia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Tricherousa”; Ap. Romani 4, 4-12; Ev. Matei 7, 15-21


Aducerea moaștelor Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Papias

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște - foto: crestinortodox.ro

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan – foto: crestinortodox.ro

articol: basilica.ro

27 iunie 2016

Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici, Doctori fără de arginți, Chir și Ioan – Sfinții Mucenici au trăit în timpul împăratului Dioclețian (sec. IV). Ei sunt numiți „doctori fără de arginți”, deoarece îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată. Ei au suferit moarte martirică în orașul Canope (lângă Alexandria-Egipt) și sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă la data de 31 ianuarie. Trupurile lor au fost îngropate în taină de creștinii din Canope și au stat așa până în vremea împăratului Arcadius (395-408) și a patriarhului Teofil al Alexandriei, adică aproape o sută de ani, când au fost aflate, și mutate în Manufin, o cetate egipteană cu multe temple păgâne. Mulți creștini s-au învrednicit de tămăduiri prin rugăciunile înălțate lângă racla lor.

Sfântul Mucenic Papias (303-305) – Acest sfânt mucenic a pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284-305). A fost supus la torturi până la moarte.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 4, 4-12

Fraţilor, celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte cu dreptate. Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: «Fericiţi aceia cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul». Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur, sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: «I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate». Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.

Ev. Matei 7, 15-21

Zis-a Domnul: păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, iar pe dinlăuntru ei sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Culeg, oare, oamenii struguri din spini, sau smochine din ciulini? Caci orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Deci orice pom care nu face roade bune se taie şi se aruncă la foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.

articole preluate de pe: doxologia.ro


Aflarea moaştelor Sf. Mc. Chir şi Ioan; Sf. Sergiu si Gherman din Valaam; Sf. Mc. Papia

Sfintii doctori fara de arginti - foto - calendar-ortodox.ro

Sfintii doctori fara de arginti – foto – calendar-ortodox.ro

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 28 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea aflării cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan.

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan – foto: ro.orthodoxwiki.org

Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care aducându-i înaintea lui, i-a dat la tot felul de chinuri, apoi le-a tăiat capetele.

Iar cinstitele lor trupuri fiind îngrijite şi ascunse de oameni credincioşi din pricina păgânătăţii ce era atunci, pe vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Teofil patriarhul Alexandriei, au fost aflate cinstitele şi sfintele lor moaşte, a căror pomenire o prăznuim duhovniceşte, pentru că în această zi în care s-au aflat aceste sfinte comori din pământ, mulţime de credincioşi cu multe boli s-au învrednicit de toată tămăduirea. Astfel: îndrăciţii se vindecau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, şi tot leacul şi tămăduirea se da oamenilor. Şi nu se făceau acestea numai pe vremea aceea, ci şi până astăzi, cei ce merg cu credinţă la dânşii îndată dobândesc tămăduirea, întru slava şi lauda Celui ce i-a slăvit pe dânşii, Hristos, Dumnezeul nostru.

Iar pomenirea lor se face în ziua de 31 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Papia.

Acesta a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, cinstind şi propovăduind pe Hristos, din început de la strămoşii lui. Dar fiind pârât, a fost prins, şi stând înaintea stăpânitorului, a fost silit să aducă jertfă, iar el nesupunându-se, ci mai vârtos ocărând pe guvernatorul, l-a pornit spre mânie. Şi îndată l-au luat patru inşi, l-au pus jos şi a fost bătut mult cu vine crude, după aceea îl băgară într-o căldare mare, ce era plină de untdelemn şi cu seu, de fierbea pe foc şi era minune şi groază ceea ce se vedea: om îmbrăcat cu focul ca şi cu o haină. Şi a răbdat acel chin, din care pricina pe mulţi i-a tras spre credinţă în Hristos. După aceea sfântul a fost supus la nenumărate şi felurite cumplite chinuri. Apoi sfântul îşi primi sfârşitul prin sabie, întru slava şi lauda adevăratului nostru Dumnezeu. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Dreptului şi fericitului Serghie Magistrul, care a întemeiat Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu cea din Nicomidia, ce se zice a lui Nichitiat (sec. IX).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Macedonie, care s-a săvârşit tăindu-i-se degetele mâinilor şi ale picioarelor.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ulchian, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Pavel doctorul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doi tineri, care răstigniţi fiind, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Moise cel depărtat din lume, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Donag, episcopul Libiei, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şaptezeci de Mucenici cei din Schitopolis, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor trei Mucenici cei din Galaţia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Magnu, care s-a săvârşit făcând rugăciune în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro


Maine, 29 iunie, facem pomenirea

✝) Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Dezlegare la pește); Ap. Romani 4, 13-25; Ev. Matei 7, 21-23

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 29 iunie - foto: doxologia.ro

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 29 iunie – foto: doxologia.ro

Sfântul Apostol Petru, care mai înainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mică şi neslăvită, care se numeşte Betsaida. El era fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon, şi frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Sfântul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminţia lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinţi cinstiţi, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetăţeni romani, pentru care Pavel după aceea s-a numit şi roman.

(†) Sfinții Apostoli Petru şi Pavel

articol: basilica.ro

28 iunie 2016

Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; că pe Sfântul Apostol Petru l-a fericit pentru mărturisirea lui, numindu-l „piatră”, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit „vas ales”, care avea să poarte numele Domnului înaintea tiranilor şi a împăraţilor.

Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei. Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos, gata oricând la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul Hristos.

După Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinţei şi, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Petru nu s-a ferit de nicio osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadocia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Deşi mai vârstnic, s-a supus întru totul hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor, din anul 50. Peste tot a întemeiat Biserici, a învăţat, a mângâiat, a întărit credinţa şi nădejdea primilor creştini. Când n-a putut ajunge la fraţi, a luat pana şi a scris cele două epistole din Noul Testament, comori de învăţătură mai preţioase decât aurul şi pietrele scumpe.

Marele pescar şi-a încheiat strădania şi viaţa la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Apostol Petru a îndurat moarte de mucenic, în vremea prigoanei dezlănţuite împotriva creştinilor de crudul împărat Nero (54-68). Pe colina Vaticanului verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu sângele său credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos.

Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfântul Pavel. A fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi, sub noul nume de Pavel, a fost unul dintre cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus Evanghelia, adică vestea cea bună a Domnului, printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia Mică şi în Macedonia şi ajungând până la Roma.

În lungile şi ostenitoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Nicio suferinţă nu i-a micşorat râvna de propovăduire a credinţei, nicio primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetăţile pe unde a trecut, a întemeiat Biserici, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin Epistolele pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat paisprezece, ca un adevărat tezaur al vieţii în Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul cu sabia, murind în aceeaşi zi cu Sfântul Petru şi sub acelaşi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.

Să cinstim necontenit pe aceşti mari ctitori ai credinţei noastre. Cât vor dura cerul şi pământul, faptele şi învăţăturile Sfinţilor Apostoli nu se vor şterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre şi să le fim recunoscători, urmând credinţa apostolică a Bisericii Ortodoxe, Una, Sfântă şi Sobornicească, pe care ei au făcut-o să crească pe Piatra-Hristos.

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

articol preluat de pe: basilica.ro


Ap. Romani 4, 13-25

Fraţilor, Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă. Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, precum este scris: «Te-am pus părinte al multor neamuri», în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt; împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: «Aşa va fi seminţia ta»; şi, neslăbind în credinţă, nu s-a uitat la trupul său amorţit – căci era aproape de o sută de ani – şi nici la amorţirea pântecelui Sarei; şi nu s-a îndoit, prin necredinţă, de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, şi fiind încredinţat că ceea ce i-a făgăduit are putere să şi facă. De aceea, credinţa lui i s-a socotit ca dreptate. Şi nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate, ci se va socoti şi pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Iisus, Domnul nostru, Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră.

Ev. Matei 7, 21-23

Zis-a Domnul: nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi cu numele Tău am scos demoni şi în numele Tău am făcut multe minuni? Atunci însă Eu voi mărturisi lor: niciodată nu v-am cunoscut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

articole preluate de pe: doxologia.ro