Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (1818 – 1902)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (1818 – 1902) – foto preluat de pe doxologia.ro
La sfârșitul veacului al XIX-lea, ateismul socialist amenința Moldova dinspre răsărit, iar dinspre apus se năpustea ateismul darwinist.
Împotriva acestor curente seculare, Biserica l-a primit pe Sf. Iosif Naniescu (n. 15/27 iulie 1818, Răzălăi, județul Bălți, azi în Republica Moldova – d. 26 ianuarie 1902, Iași), mitropolit-cărturar al Moldovei între 1875-1902, fost egumen, arhimandrit, profesor de religie, și director de seminar.
Sf. Iosif a înființat prima revistă de teologie de pe pământurile românești, Revista Teologică, revistă pe care mitropolitul o dădea gratuit credincioșilor la slujbă pentru a-i proteja de rătăcirile venite din afară.
Membru de onoare al Academiei Române (din 1888) [1], Iosif a donat o bibliotecă de peste 10.000 de cărți Academiei propășind o legătură strânsă între Biserică și Academie.
Pe lângă aceste lupte, Iosif și-a dublat activitatea cărturărească printr-o înaltă viața duhovnicească: cu o iubire de psalmi înduioșătoare, o slujire a Dumnezeieștii Liturghii în lacrimi, și o milostenie care întrecea toți ierarhii vremii, Iosif cel Milostiv a ajuns iubit de întreg neamul românesc, încrezător în acest păstor plin de har.
Iosif Naniescu a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 5 octombrie 2017, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei.
Prăznuirea sa anuală se face pe 26 ianuarie.
Înainte de arhierie
Arhimandritul Iosif Naniescu în 1865, portret pictat de Gheorghe Tattarescu şi expus la Muzeul Municipiului Bucureşti – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tinerețe
Viitorul mitropolit Iosif Naniescu s-a născut la 15 iulie (stil vechi) în satul Răzălăi din Basarabia.
Părinții săi, preotul Anania (Nane) Mihalache și Teodosia, i-au pus numele de botez Ioan.
Din nefericire, el a rămas orfan de tată de la vârsta de doi ani. [3]
În 1831, un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, îl aduce pe Ioan la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași ca să învețe carte (scrisul, cititul, tipicul și muzica psaltică).
Teofilact este numit egumen, în 1834, la Mănăstirea Sf. Prooroc Samuil din Focșani, iar în 1835 ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului (sub vestitul episcop Chesarie), luându-l cu el în Țara Românească și pe nepotul său.
Viața călugărească
La 23 ianuarie 1835 rasoforul Ioan este călugărit sub numele de Iosif, în catedrala episcopală din Buzău, iar a doua zi este hirotonit ierodiacon de Chesarie al Buzăului, care i-a dat numele dascălului său, primul episcop de la Argeș.
Ca ucenic al episcopului Chesarie, ierodiaconul Iosif Naniescu intră în 1836 la seminarul din Buzău, care tocmai fusese înființat, și pe care îl termină în 1840, iar între anii 1840-1847 urmează cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din București.[3]
Iosif Naniescu este numit, în 1849, egumen la Mănăstirea Șerbăneștii Morunglavului din județul Vâlcea, iar în noiembrie 1852 este înaintat la rangul de protosinghel de către Sf. Calinic, pe atunci episcop al Râmnicului.
În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găiseni, din județul Dâmbovița.
Ambele mănăstiri erau dependente de mănăstirea și spitalul Sfântul Pantelimon și administrate de Eforia Spitalelor Civile din București.
Patru ani mai târziu, este înaintat la rangul de arhimandrit de către mitropolitul primat Nifon.
În 1863, anul secularizării averilor mănăstirești, devine egumen la Mănăstirea Sărindar din București.
Între anii 1864-1870, arhimandritul Iosif Naniescu a fost profesor de religie la gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la liceul „Matei Basarab” din București, iar între anii 1870-1871 a fost director al Seminarului Central din București.
Perioada arhierească
Iosif Naniescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Hirotonia
La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu a fost hirotonit arhiereu titular pentru scaunul din Mira Lichiei, iar în 1873 a fost ales episcop la Argeș.
La 10 iunie 1875 a fost ales Mitropolit al Moldovei, instalarea sa la Iași având loc la 6 iulie 1875.
Activitatea gospodărească
De numele lui ca întâistătător al Bisericii moldovene se leagă înălțarea actualei catedrale mitropolitane din Iași, începută sub Veniamin Costachi (1833—1839).
La 15 aprilie 1881, s-a pus cea de-a doua piatră fundamentală, lucrările de construcție continuând până în 1887.
Sfințirea s-a făcut, în cadrul unor mari festivități, la 23 aprilie 1887.
Tot în cursul păstoririi sale, s-a început restaurarea bisericilor Sfinții Trei Ierarhi și Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, de către arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy.
În ultimii ani de păstorire s-au ridicat clădiri noi în incinta Mitropoliei, pentru cancelaria și personalul slujitor de la Catedrală, care au dăinuit până în zilele de azi.
O altă faptă de seamă a mitropolitului Iosif a fost aducerea Seminarului Veniamin de la mănăstirea Socola în Iași.
În acest scop, a cumpărat palatul fostului domn Mihail Sturza, pe care l-a transformat în local de școală, adăugând și câteva clădiri noi.
Activitatea culturală
Pe tărâm cultural, trebuie amintit faptul că sub îndrumarea și cheltuiala sa a apărut la Iași „Revista Teologică”, între 25 martie 1883 și 18 ianuarie 1887.
A fost redactată de doi profesori ai Seminarului Veniamin, Constantin Erbiceanu și Dragomir Demetrescu, mai târziu profesori la Facultatea de teologie din București.
Revista Teologică era o „replică” la adresa ziarului pamflet Deșteptarea, scos la Iași de un grup de preoți certați cu disciplina bisericească, sub îndrumarea lui George Mîrzescu, profesor la Facultatea de drept a Universității din Iași, în care se publicau numeroase atacuri împotriva membrilor Sfântului Sinod și mai ales împotriva mitropolitului Iosif.
În cei patru ani de apariție, în paginile „Revistei Teologice” au fost publicate numeroase lucrări teologice și mai ales istorice, semnate de cei doi redactori, precum și de alți profesori ai Seminarului Veniamin.
Mai este de amintit și faptul că mitropolitul însuși a scris câteva lucrări mărunte și a contribuit la editarea unor lucrări mai vechi (de ex. Viața Sfântului Nifon, a lui Gavriil Protul).
Activitatea pastorală
Mitropolitul Iosif a fost și un mare păstor de suflete. Pentru îmbunătățirea stării materiale a preoțimii de mir, și-a ridicat glasul în ședința Senatului țării.
Pentru apărarea credinței ortodoxe, s-au pus bazele unei Asociațiuni Ortodoxe Române, la Iași, în 1885, sub președinția de onoare a mitropolitului.
Un alt fapt care trebuie menționat este și acela că mitropolitul Iosif a fost primul ierarh din Biserica română care a îngăduit femeilor să cânte în cor, la rugămintea cunoscutului compozitor și dirijor al corului catedralei mitropolitane din Iași, Gavriil Musicescu (1847—1903).
Mitropolitul însuși era un cântăreț și liturghisitor de frunte, fapt pentru care slujitorii și predicatorii catedralei mitropolitane din Iași erau selecționați cu deosebită grijă (arhidiaconul V. Marțian, protopsaltul Dimitrie Suceveanu și alții).
Milostenia
În sfârșit, mila sa față de cei săraci aduce aminte de marele său înaintaș Veniamin Costachi și de episcopul Calinic de la Cernica. Zilnic primeau ajutoare oameni săraci, femei văduve, copii orfani de toate neamurile.
După relatările din Viața Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei [4]:
Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau însă acestea două: sfințenia vieții și milostenia. Cu aceste două mari virtuți a întrecut pe toți, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câștigat cinstea celor mari, a ridicat de jos pe mulți deznădăjduiți, a adunat în jurul său pe cei săraci și nebăgați în seamă și a adus la Hristos pe mulți, chiar și necreștini, prin pilda vieții sale. Fără a căuta la fața omului, s-a îngrijit cu multă milă de săraci, de orfani, de văduve și de elevi, împărțind totdeauna tot ceea ce avea, dând chiar și rasa de pe el și toate darurile pe care le primea; ba și împrumutându-se de la duhovnicul său ori de la alții pentru a putea face milostenie, la sfârșitul fiecărei luni fiind dator către alții, numai să nu rămână dator el față de săraci. Niciodată nu dădea mai puțin de o pâine, căci gândul lui acesta era: „Bani pentru o pâine!”.
Când era în puteri, se cobora singur din chilie, pe trepte, în mijlocul celor o sută de săraci, îi mângâia cu vorba, îi binecuvânta și le împărțea bani; iar când puterile trupești i-au mai slăbit, nu mai cobora, ci arunca milostenia sa săracilor din balconul casei. Asemenea și turma duhovnicească și-a păzit-o de năvălirile viclene ale necredinței, venite fie de la puterea lumească, dornică să jefuiască averile Bisericii, fie chiar prin preoții învrăjbiți de vrăjmașii credinței, care lepădau duhul ascultării de Evanghelie, de canoane și de ierarh și alegeau duhul împotrivirii și al tulburării. Cuvântul ierarhului a tunat puternic pretutindeni împotriva propovăduitorilor necredinței și nimeni nu-i putea zice ceva împotrivă, pentru viața sa plăcută lui Dumnezeu. El se ruga și citea mult, mânca puțin și era foarte cumpătat, își drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte.
De asemenea, se cade să fie amintiți numeroșii studenți — în țară și peste hotare — sau elevi de liceu, seminar și la alte școli, întreținuți de mitropolitul Iosif. În tot cursul anului școlar, le dădea masă la Mitropolie, le plătea taxele și le dădea bani de cheltuială. Dintre acești bursieri ai mitropolitului Iosif, s-au ridicat apoi oameni de seamă, arhierei, profesori, magistrați, comercianți. Printre ei se număra și elevul, apoi studentul de la Kiev, Nicolae Munteanu, viitorul patriarh Nicodim, cel mai apropiat ucenic al mitropolitului Iosif.
Activitatea patriotică
Încă în timpul domniei lui Cuza, pe când era numai arhimandrit, a sprijinit reformele acestuia.
O atitudine plină de demnitate și dragoste de neam a avut în timpul Războiului de independență din anii 1877 – 1878.
Astfel, a adresat un apel călduros stareților și starețelor tuturor mănăstirilor din eparhia sa, cu îndemnul de a trimite călugări și călugărițe în serviciul sanitar al armatei române.
De asemenea, a trimis circulare protopopilor și egumenilor cu îndrumarea de-a organiza colecte în parohii și mănăstiri pentru armată.
Amândouă apelurile sale au avut rezultatul dorit. Din aceeași dragoste față de poporul său, și-a dăruit bogata sa bibliotecă Academiei Române.
Adormirea
La 26 ianuarie 1902, mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfânt și milostiv” i-a părăsit pe fiii săi duhovnicești și s-a strămutat la cereștile lăcașuri, pentru a sta în fața marelui Arhiereu Iisus Hristos. [3] Mormântul său se află în partea de sud a Catedralei mitropolitane din Iași, a cărui construcție a fost dusă la bun sfârșit sub păstorirea sa.
Proslăvirea ca sfânt
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședința din 5 octombrie 2017, sub președinția PF PF Daniel, a hotărât proslăvirea ca sfânt a mitropolitului Iosif Naniescu, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei.
Proclamarea canonizării lui a avut loc la 25 martie 2018, în Catedrala mitropolitană din Iași.
Prăznuirea lui anuală se face pe data de 26 ianuarie.
Imnografie
Troparul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
glasul al 3-lea, podobie: Mare apărător…
Curăţia ta şi rugăciunea, milostenia şi înfrânarea vas ales al Sfântului Duh te-au făcut; pentru aceasta, Moldovei fiind păstor, urmai cu totul Păstorului Celui bun; Sfinte mare Ierarhe, milostive Iosife, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
glasul al 4-lea, podobie: Degrab ne întâmpină..
Cu evlavie urmând milostivirii cerești, Moldovei te-ai arătat arhipăstor milostiv și plin de sfințenie; pentru aceasta, Sfinte Ierarhe, prin cuvânt și prin fapte chemând la mântuire turma ta, te bucuri acum cu toți drepții în cer, Părinte Iosif.
Condacul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
glasul al 8-lea, podobie: Apărătoare Doamnă…
Milostivirii lui Hristos urmând, Părinte, tuturor toate te-ai făcut, precum Apostolul, Ierarhe Iosif, cu milostivirea; deci în ceruri, fericite, odihnindu-te, te rogi pentru cei ce-ți cântă cu evlavie, zicând: Bucură-te, Sfinte Iosif, de Hristos înțelepțite!
Acatistul Sfântului Iosif cel Milostiv
Viața Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (1818 – 1902) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ținutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.
Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care l-a adus în obștea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, unde se afla și un vestit spital. Acolo tânărul Ioan a învățat ascultarea, smerenia, precum și slujirea lui Dumnezeu și a semenilor aflați în suferință. După o vreme, cei doi au mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focșani, unde de asemenea funcționa un spital. Plecând apoi la Buzău, a îmbrăcat sfântul și îngerescul chip, primind, de la marele episcop Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeșului.
Același Chesarie l-a hirotonit diacon și l-a îndrumat la învățătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din București, având dascăli vestiți, precum profesorul Ioanid, de la care a învățat limba greacă, și părintele Macarie ieromonahul, cunoscutul dascăl de psaltichie românească. De la Macarie, Iosif a deprins meșteșugul cântării bisericești curate, întrucât avea un glas foarte plăcut și el însuși a alcătuit cântări psaltice. Fiind hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor, urma cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae. În anul 1873 fost ales episcop al Argeșului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei, împlinindu-și cu multă osârdie chemarea și slujirea arhierească. Împlinindu-și făgăduința către fostul mitropolit Veniamin Costachi, făcută în vedenie pe când mergea către Iași ca nou ales mitropolit, Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane în anul 1886, începută de marele Veniamin; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a și fost de față pe când era copil la Iași.
Asemeni și Seminarul lui Veniamin de la Socola l-a mutat chiar în palatul domnitorului care îl surghiunise pe ierarhul Veniamin, iar bisericile Sfântul Nicolae Domnesc și Sfinții Trei Ierarhi le-a înnoit, căutând să urmeze întru toate marelui său înaintaș. Moaștele Cuvioasei Parascheva le-a mutat de la Mănăstirea Trei Ierarhi la Catedrala nouă a Mitropoliei, în anul 1889, punându-le în raclă nouă de argint, după ce văzuse racla veche cuprinsă de flăcări și sfintele moaște rămânând nearse, prin dumnezeiască minune. Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau însă acestea două: sfințenia vieții și milostenia. Cu aceste două mari virtuți a întrecut pe toți, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câștigat cinstea celor mari, a ridicat de jos pe mulți deznădăjduiți, a adunat în jurul său pe cei săraci și nebăgați în seamă și a adus la Hristos pe mulți, chiar și necreștini, prin pilda vieții sale. Fără a căuta la fața omului, s-a îngrijit cu multă milă de săraci, de orfani, de văduve și de elevi, împărțind totdeauna tot ceea ce avea, dând chiar și rasa de pe el și toate darurile pe care le primea; ba și împrumutându-se de la duhovnicul său ori de la alții pentru a putea face milostenie, la sfârșitul fiecărei luni fiind dator către alții, numai să nu rămână dator el față de săraci. Niciodată nu dădea mai puțin de o pâine, căci gândul lui acesta era: „Bani pentru o pâine!”.
Când era în puteri, se cobora singur din chilie, pe trepte, în mijlocul celor o sută de săraci, îi mângâia cu vorba, îi binecuvânta și le împărțea bani; iar când puterile trupești i-au mai slăbit, nu mai cobora, ci arunca milostenia sa săracilor din balconul casei. Asemenea și turma duhovnicească și-a păzit-o de năvălirile viclene ale necredinței, venite fie de la puterea lumească, dornică să jefuiască averile Bisericii, fie chiar prin preoții învrăjbiți de vrăjmașii credinței, care lepădau duhul ascultării de Evanghelie, de canoane și de ierarh și alegeau duhul împotrivirii și al tulburării. Cuvântul ierarhului a tunat puternic pretutindeni împotriva propovăduitorilor necredinței și nimeni nu-i putea zice ceva împotrivă, pentru viața sa plăcută lui Dumnezeu. El se ruga și citea mult, mânca puțin și era foarte cumpătat, își drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte.
Dumnezeiasca Liturghie o săvârșea totdeauna cu bucurie și cu ochii umeziți de lacrimi. Era, de asemenea, un vorbitor priceput și duhovnic înțelept, căutat de multă lume pentru blândețea și cuvintele lui. Cunoștea bine Sfânta Scriptură, din care mărturisea că învață toate, și era desăvârșit părinte duhovnicesc. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul avea și darul smereniei și al ascultării desăvârșite, că toate le primea ca de la Dumnezeu. Păstorind, deci, cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani, s-a mutat la cereștile lăcașuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt și Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinților, statornicind ca zi de pomenire a sa 26 ianuarie, când a trecut la cele veșnice.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
cititi mai mult despre Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei si pe: basilica.ro; doxologia.ro; ro.wikipedia.org
