Articole

John Locke (1632 – 1704)

John Locke (1632 – 1704) – portret din 1697

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

John Locke


 

John Locke (n. 29 august 1632, Wrington⁠, North Somerset, Anglia, Regatul Unit – d. 28 octombrie 1704, High Laver⁠, Epping Forest, Anglia, Regatul Unit) a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie.

Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne.

În câmpul cunoașterii, el este întemeietorul empirismului.

Fără a fi inițiat în gândirea empiristă modernă, asemenea lui Thomas Hobbes și Francis Bacon, intelectualul englez a devenit reprezentantul ei când este vorba de disputa empirism-raționalism.

Istoria filosofiei se referă în primul rând la John Lock și René Descartes, personalități tutelare ale celor două curente antitetice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile paradigme de raționalitate alternative.

Mai puțin cunoscut și comentat este rolul său în domeniul filosofiei limbajului.

Acesta poate fi considerat inițiatorul paradigmei moderne a limbajului-instrument de organizare a experienței, și implicit de decupare ontologică a lumii, viziune instrumentalistă.

Ideea de bază este că fiecare limbă sau sistem conceptual nu este altceva decât un mod particular de a structura și percepe o realitate, care, așa cum ea, în sine însăși, rămâne inaccesibilă.

John Locke (1632 - 1704) a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie - portret din 1697 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

John Locke (1632 – 1704) – portret din 1697 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Biografie


 

S-a născut la Wrington, Anglia; studiază mai întâi la Londra, apoi trece la Oxford, manifestând o deosebită preferință pentru studiile exacte, medicină și filosofie.

În anul 1665 este secretar de legație la Cleve, pe lângă Sir Walter Van, dar pentru scurtă vreme, două luni. Întors de la Cleve în Anglia, cunoaște un an mai târziu pe Lordul Anthony Ashley, care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se împrietenește și în a cărui casă va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum și pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis și peripețiile vieții lui John Locke.

Împărtășind împreună cu acesta răspunderi politice, fiindu-i secretar și atunci când prietenul său a fost Lord Cancelar, cât și atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit să-l urmeze pe Shaftesbury și când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda, în urma conflictului cu regele, unde trăiește luându-și diferite nume și schimbând orașele, pentru a nu fi descoperit, de la 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilhelm de Orania.

Întorcându-se în patrie, el este numit mai întâi “Commissioner of appeals” iar apoi “Commissioner of trade and plantages”. John Locke moare la Essex la 28 octombrie 1704.

 

Influențe


 

Locke a continuat linia empiric-materialistă a lui Bacon și Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă în teoria cunoașterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influențe, se intitulează: An essay concerning human understanding (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690.

Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în această operă că toate cunoștințele provin din experiența senzorială.

După el, mintea omului este la naștere ca o foaie nescrisă (white paper, void of all characters) (tabula rasa): În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în simțuri.

Locke a făcut totuși unele concesii idealismului, admițând, alături de experiența internă, ca un izvor de sine stătător al cunoașterii și formulând teoria calităților secundare, după care calitățile secundare (culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective și numai calitățile primare (întinderea, figura, mișcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv.

Locke nu înțelegea specificul calitativ al rațiunii în raport cu simțurile și rolul ei activ.

Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face decât să combine și să separe ideile simple furnizate de simțuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de Bacon, drept întemeietor al metodei metafizice în filosofia modernă.

A fost unul din întemeietorii deismului.

Datorită contradicțiilor sale, filosofia lui Locke a slujit drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât și idealismului subiectiv a lui Berkeley.

Prin lucrarea sa Câteva păreri asupra educației (1693), care a înrâurit puternic dezvoltarea pedagogiei în secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea în familie a unui gentleman de tip nou, purtător activ al spiritului întreprinzător burghez.

Ideolog al compromisului încheiat între burghezie și nobilime după revoluția engleză din secolul al XVII-lea, Locke a fost un partizan al monarhiei constituționale.

John Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri, că își au fundamentul în experiență.

Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoașterii.

El își propune în lucrarea lui fundamentală să dea o “cercetare asupra originii certitudinii și întinderii cunoștinței omenești, asupra temeiurilor și gradelor credinței, părerii și asentimentului”.

În legătură cu problema originilor cunoștinței, Locke ia o poziție contrară raționalismului.

 

Idei înnăscute

Teoria ideilor înnăscute este o teorie gnoseologică idealistă potrivit căreia în conștiința omului ar exista de la naștere, independent de experiență, anumite idei (ex. ideea de număr, de mișcare, de întindere).

Teoria ideilor înnăscute a fost susținută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz și de alți filosofi.

Ea a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist de Locke, Condillac ș.a.

Materialismul dialectic respinge teoria ideilor înnăscute, arătând că izvorul tuturor cunoștințelor noastre sunt senzațiile și percepțiile, care reflectă lumea obiectivă.

Locke spune că nu există idei și principii înnăscute.

Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul.

Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții.

Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator.

Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre.

Avem pe de o parte percepțiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numește senzații (sensations), iar pe de altă parte avem percepțiile care ne relevează ceea ce se petrece în conștiința noastră și pe care Locke le numește reflexii (reflections).

Avem deci o experiență externă și una internă.

Locke ține să sublinieze că experiența externă este aceea care se produce întâi și că după aceasta ia naștere și experiența internă.

 

Teoria politică

În politică, Locke combate absolutismul și tirania, apără libertatea și dreptul, vede în puterea legislativă forța supremă.

Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă și cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară.

Dacă guvernul, reprezentanții și monarhul își depășesc mandatul, atunci poporul trebuie să intervină și să-și exercite singur suveranitatea.

Cine încalcă legea și știrbește din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta, și revoluția este în acest caz o armă de apărare, un rău necesar.

 

Alte teorii

În pedagogie, Locke recomandă să se deștepte în copil dispozițiile naturale, să se țină seama de individualitatea lui, să se predea un învățământ intuitiv, să fie pregătit pentru muncă printr-o activitate plăcută.

Contribuții interesante a adus Locke și în domeniul moralei.

 

Scrisoare de Toleranță

Concluzia lucrării Scrisoare despre Toleranță este aceea că toleranța promovează ordinea civilă și armonia prin aceea că face ca termenii participării la o biserică să fie cât se poate de permisivi.

Este responsabilitatea magistratului suveran să reglementeze o practică religioasă în scopul asigurării păcii, siguranței și securității întregii societăți.

Amestecarea în convingerile religioase ale indivizilor este absurdă și nedreaptă.

Suveranul trebuie să știe cum să-și folosească dreptul de a dispune.

În acest cadru, supușii trebuie să se supun pasiv (nu pot decide împotrivă poruncilor conducătorului).

Locke însă delimitează o zona în care supunerea pasivă este imposibilă: convingerile unui om nu se pot supune autorității și nicio ființă umană nu-și abandonează credința la ordinul altei ființe.

Fiecare este pe deplin responsabil pentru convingerile sale și va trebui să răspundă în fața lui Dumnezeu pentru ele la Judecata de Apoi.

Până atunci, magistratul va avea sarcina de a se îngriji de ordinea civilă, fără să ia locul divinității.

 

Credințe religioase


 

Unii intelectuali au considerat credințele sale politice ca fiind derivate din cele religioase.

Locke avea o credință calvinistă, dar în perioada scrierii lucrării Reflections (1695) acesta îmbrățișa nu doar idei socinianiste cu privire la toleranță, ci și ideea negării preexistenței lui Hristos.

Totuși, Wainwright (1987) notează că în scrierile postume Paraphrase (1707) interpretarea lui Locke a versetului Efeseni 1:10 este marcată diferit față de unii socinianisti precum Biddle, și poate indica faptul că acesta a adoptat o poziție ariană spre sfârșitul vieții.

Lui Locke nu îi era clar la acea vreme conceptul de păcat originar, astfel că a fost acuzat de socinianism, arianism și deism.

Dar nu a negat existența răului.

Omul este capabil să provoace războaie nedrepte și să comită crime. Criminalii trebuie pedepsiți, chiar cu însăși pedeapsa capitală.

Cu privire la Biblie, Locke era foarte conservator.

A continuat să fie inspirat de către Scripturi.

Miracolele erau dovezi ale naturii divine specifice pasajelor biblice.

Locke era convins că întregul manuscript era în corelație cu natura rațională (The Reasonableness of Christianity, 1695).

Deși era un susținător al toleranței, acesta a persuadat autoritățile să nu tolereze ateismul, deoarece credea că negarea existenței lui Dumnezeu ar distruge ordinea socială și ar conduce la haos.

Inclusiv toate filozofiile ateiste și toate încercările de a deduce legea naturală sau morala din premise pur seculare, de exemplu „ autonomia sau demnitatea omului”.

Din perspectiva lockeana, argumentul cosmologic era valid și demonstra existența lui Dumnezeu.

Orientările politice erau bazate pe un set particular de asumpții creștin protestante.

Conceptul său de om a fost întemeiat pe credința în geneză.

Am fost „trimiși în lume sub poruncile lui Dumnezeu, suntem proprietatea sa, creație a sa, și nu plăcerea altcuiva”.

Identic cu teoria legii naturale propusă de Hugo Grotius și Samuel Pufendorf, Locke a echivalat legea naturală cu revelația biblică, ambele având în viziunea sa origini divine și fără să existe o relație de contradicție între ele.

Ca filosof, Locke a fost foarte interesat de doctrina creștină, și în lucrarea Reasonableness a insistat că majoritatea oamenilor nu ar putea înțelege detaliile legii naturale fără învățăturile și exemplul lui Iisus”.

Acesta a derivat conceptele sale politice fundamentale din texte biblice, în particular din Geneza 1 și 2, Decalog (Exodul 20), Regula de aur (Matei 7:12), învățăturile lui Iisus (de exemplu: doctrina carității, Matei 19:19) și scrisorile apostolului Paul.

Decalogul (Cele zece porunci) pune viața unui individ, reputația sa (exemplu: demnitatea și onoarea) și proprietatea sub protecția lui Dumnezeu.

Libertatea este un alt subiect important în Vechiul Testament.

De exemplu, acțiunile divinității în cadrul eliberării israeliților din sclavia egipteană în prologul Decalogului (Exodul 20:2).

Mai mult, Locke a derivat însăși egalitatea umană, inclusiv egalitatea sexelor (Adam și Eva) din Geneza 1:26-28, punctul originar al doctrinei teologice Imago Dei.

Pentru Locke, una dintre consecințele principiului egalității a fost aceea că toți oamenii au fost creați egali și liberi, iar guvernul avea nevoie de consimțământul celor guvernați.

Doar când Locke a derivat aspectele fundamentale ale propriilor concepte de om și etică din textele biblice – viață, egalitate, proprietate privată etc. – a examinat în calitate de filosof care repercusiuni au fost identice cu cele anterior menționate.

Inspirați de Locke, Declarația de Independență a întemeiat drepturile omului pe credința în geneza biblică: „Toți oamenii sunt creați egali, (…) ei au anumite drepturi înnăscute inalienabile, (…) viața, libertatea și căutarea fericirii”.

Doctrina lui Locke privitoare la necesitatea guvernanților de a cere consimțământul celor guvernați face parte și ea din Declarația de Independență.

 

Moștenirea

Este considerat precursorul major al numeroase principii politice care alcătuiesc fundamentul vieții occidentale moderne.

Opțiunile politice lockeene au devenit ingredientele centrale a ceea ce lumea occidentală modernă consideră a fi normalitatea politică și socială, normalitatea vieții umane civilizate.

Probabil cea mai importantă idee este aceea a subordonării statului (guvernământului) față de societatea civilă, față de cei conduși.

Realizând că întreaga putere legislativă este delegată conducerii de către indivizii ce se supun ei, și că, deși legislativul constituie puterea supremă în stat, oamenii au dreptul de a înlătura sau schimba legislativul, John Locke inaugurează ideea modernă a supremației societății civile față de stat.

Acesta denunță autoritarismul politic și subordonarea excesivă față de puterea politică.

Acesta a inspirat și mișcarea liberalismului modern, ideea că statul este mandat de cetățeni cu sarcini bine precizate preconizează principiul statului minimal.

Se conturează acea mentalitate că statul trebuie să fie în slujbă cetățeanului și nu invers.

Locke a insistat asupra mandatului politic limitat; asupra principiului subordonării acțiunii politice față de interesele civice.

A mai adus contribuții și în cadrul problemei controlului și dispersării puterii (problema nici azi rezolvată complet), respectiv principiul democratic al majorității (decizia aparține majorității).

De asemenea, implicarea sa în constituirea teoriei statului de drept și a supremației legii, insistând de mai multe ori că o comunitate trebuie să se conducă după legi stabile, cunoscute, toată lumea fiind supusă ei.

Locke a inspirat toleranța modernă (ideea tăcerii legii: acolo unde legea tace totul este permis, căci ceea ce nu este interzis trebuie să rămână permis) și ideea separării sferei publice de sfera privată, în care statul să nu se amestece.

A promovat și egalitatea politică și juridică între cetățeni.

 

cititi despre John Locke si pe en.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 29 august în Istorie

Bătălia de la Mohács (29 august, 1526) picturǎ de Bertalan Székely

foto preluat de pe ro.wikipedia.org 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; wikipedia.org; youtube.com

 

29 august este a 241-a zi a calendarului gregorian și a 242-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 124 de zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 29 august


 

Biserica Ortodoxă Română

(✝) Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

(†) Tăierea capului sf. Ioan Botezătorul

 

Biserica Romano-Catolică

Martiriul sf. Ioan Botezătorul

 

Sărbători naționale ale zilei de 29 august


 

Slovacia – Ziua Insurecției naționale. Sărbătoare națională.

 

Evenimentele Zilei de 29 august în Istorie


 

- 29 august 1526 – Armata otomană condusă de Soliman Magnificul l-a învins și l-a ucis pe regele Ludovic al II-lea în Bătălia de la Mohács, transformând partea centrală a Regatului Ungariei în pașalâc.

- 29 august 1842 – Primul Război al Opiului s-a încheiat prin semnarea tratatului de la Nanking prin care dinastia Qing a acordat privilegii comerciale europenilor și a cedat Regatului Unit insula Hong Kong.

- 29 august 1944 – Delegația României s-a deplasat la Moscova, pentru încheierea armistițiului cu Națiunile Unite

- 29 august 2005 – Apele umflate de Uraganul Katrina s-au revărsat peste digurile din preajma orașului New Orleans, inundând 80% din acest oraș și din zonele suburbane din jurul acestuia.

 

29 august 886 - A murit împaratul bizantin Vasile I Macedoneanul ( n.cca.811), intemeietorul dinastiei macedonene.

Vasile I cu fiul său, Constantin și a doua sa soție, Eudokia Ingerina – foto: ro.wikipedia.org

Vasile I Macedoneanul (c.811 – 29 august, 886), a fost împărat bizantin între 867 și 886, întemeietorul dinastiei macedonene și inițiatorul renașterii artei bizantine.

 

Pe 26 mai 867, Vasile a fost încoronat co-împărat, iar în noaptea de 23/24 septembrie, l-a asasinat pe împăratul Mihail al III-lea, proclamându-se împărat.

A scris multe cărți legislative, printre care Basilica (sau Basiliscale, terminată de Leon VI), Prochiron sau Eisagoge si fost un sprijinitor al renasterii artei bizantine.

 

29 august 1261 - Urban al IV-lea devine papă, fiind ultimul care accede la scaunul pontifical, fără să fi fost mai întâi cardinal.

Papa Urban al IV-lea – foto: ro.wikipedia.org

Papa Urban al IV-lea a fost un papă al Romei. De origine franceză, pe numele laic Jacques Pantaleon, păstorește Sfântul Scaun între 1261-1264.

În vîrstă de 60 de ani, a fost ales în unanimitate de cei 8 cardinali din colegiu pe 29 august. Șase zile mai tîrziu a fost întronat.

Născut la Troyes, fiu al unui cizmar, avea la momentul alegerii o lungă carieră de administrator ecleziastic.

Educația și-a făcut-o mai întîi la Troyes și apoi la Universitatea din Paris; s-a impus apoi atenției papei Inocențiu IV la sinodul de la Lyon din 1247 fiind folosit ulterior ca nunțiu cu însărcinări de misionar în zonă mării Baltice și apoi în Germania.

În 1255 a fost numit Patriarh al Ierusalimului.

Au trecut însă mai mulți ani pînă să poată călători în Palestina unde a găsit o situație dezastruoasă pentru creștini datorită disputelor între baroni și regina-regentă Plaisance, dar și disputelor între venețieni și genovezi ori între ordinele militaro-călugărești.

În Palestina a sprijinit-o pe regentă împotriva baronilor, pe venețieni împotriva genovezilor iar venirea lui la Roma în 1261 era legată de asigurarea ajutorului papal pentru a limita puterea cavalerilor ospitalieri.

Odată ales în funcție și-a ales mai întâi 14 noi cardinali, dintre care cei mai mulți francezi ca și el pentru a-și asigură sprijinul colegiului, începînd ulterior acțiunea de restabilire a controlului asupra patrimoniului papal.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

29 august 1369 - A fost încheiat tratatul de pace între Ludovic, rege al Ungariei si domnitorul Munteniei Vladislav I (Vlaicu-Voda), prin care cel din urma a acceptat suzeranitatea ungara si a primit feuda Fagarasului (Tara Oltului).

 

29 august 1484 - Cardinal Giovanni Battista Cibo este ales papă sub numele Inocenţiu al VIII-lea.

 

29 august 1521 - Forțele otomane capturează Nándorfehérvár, astăzi cunoscut drept Belgrad.

Belgrad în secolul al XVI-lea – foto: ro.wikipedia.org

 

29 august 1526 - Armata otomană condusă de Suleiman Magnificul a învins în Bătălia de la Mohács, forţele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori şi de regele Ludovic al II-lea, transformând partea centrală a Regatului Ungariei în pașalâc timp de aproximativ 150 de ani.

Bătălia de la Mohács (29 august, 1526) Parte din Războaiele otomano-ungare, picturǎ de Bertalan Székely - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mohács (29 august, 1526) Parte din Războaiele otomano-ungare, picturǎ de Bertalan Székely – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Mohács a fost o bătălie desfăşurată la 29 august 1526, lângă Mohács, în Ungaria.

În această bătălie forţele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori şi de regele Ludovic al II-lea (în vârstă de 20 de ani), au fost învinse de forţele superioare numeric ale Imperiului Otoman, conduse de sultanul Suleiman Magnificul.

Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărţirea Ungariei timp de aprox. 150 de ani între Imperiul Otoman şi Casa de Habsburg din Austria.

Autonomia Principatului Transilvaniei a fost recunoscută de Imperiul Otoman.

O a treia parte a teritoriului a format Principatul Transilvaniei. Martin Luther în scrierea sa Vom Kriege wider die Türken („Despre războiul contra turcilor”), a reținut – cu referire directă la arhiepiscopul Pál Tomori (n. ca. 1475 – d. 29 august 1526 la Mohacs) – că nu este treaba bisericii să conducă războaie, ci aceasta este datoria puterii seculare.

Pe campul de lupta de la la Mohacs, a murit regele Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei, ultimul rege din dinastia Iagello, in varsta de 20 de ani.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 august 1530 - Se desfasoara lupta de la Viişoara (judeţul Olt), in urma căreia domnul muntean Moise Voda este înfrânt si ucis de Vlad; alături de domn este ucis si cumnatul sau, Barbu Craiovescu, iar Ştefan Mailat e luat prizonier.

In timpul domniei lui Vlad Înecatul, in Ţara Românească se ascut divergentele din cadrul familiei Craiovestilor, astfel ca autoritatea politica a acestor mari boieri olteni decade.

 

29 august 1533 - Francisco Pizarro îl execută pe Atahuallpa, al treisprezecelea și ultimul împărat al incașilor.

 

29 august 1541 - Forțele otomane capturează Buda, capitala Regatului Ungariei.

 

29 august 1619 - S-a născut Jean Baptiste Colbert, om politic ce a deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor.

Jean-Baptiste Colbert (n. 29 august 1619 — d. 6 septembrie 1683) economist francez, reprezentant al Școlii mercantiliste de economie - foto - ro.wikipedia.org

Jean-Baptiste Colbert - foto – ro.wikipedia.org

Jean-Baptiste Colbert (n. 29 august 1619 — d. 6 septembrie 1683) economist francez, reprezentant al Școlii mercantiliste de economie.

Prin politicile fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei astfel încât, datorită lui, regele a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi din Europa; (d.06.10.1683).

 

29 august 1632 - S-a născut John Locke, filosof si om politic britanic; lucrarea sa “Câteva păreri asupra educaţiei”, apărută în 1693, a avut o puternica influenta asupra dezvoltării pedagogiei în sec XVIII si XIX; (d. 1704).

John Locke (1632 - 1704) a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie - portret din 1697 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

John Locke (1632 – 1704) – portret din 1697 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

John Locke (n. 29 august 1632, Wrington⁠, North Somerset, Anglia, Regatul Unit – d. 28 octombrie 1704, High Laver⁠, Epping Forest, Anglia, Regatul Unit) a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie.

Locke este figura emblematică a celor trei mari tradiții de gândire aflate în centrul spiritualității epocii moderne.

În câmpul cunoașterii, el este întemeietorul empirismului.

Fără a fi inițiat în gândirea empiristă modernă, asemenea lui Thomas Hobbes și Francis Bacon, intelectualul englez a devenit reprezentantul ei când este vorba de disputa empirism-raționalism.

Istoria filosofiei se referă în primul rând la John Lock și René Descartes, personalități tutelare ale celor două curente antitetice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile paradigme de raționalitate alternative.

Mai puțin cunoscut și comentat este rolul său în domeniul filosofiei limbajului.

Acesta poate fi considerat inițiatorul paradigmei moderne a limbajului-instrument de organizare a experienței, și implicit de decupare ontologică a lumii, viziune instrumentalistă.

Ideea de bază este că fiecare limbă sau sistem conceptual nu este altceva decât un mod particular de a structura și percepe o realitate, care, așa cum ea, în sine însăși, rămâne inaccesibilă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

29 august 1751 - În pivnița Castelului Heidelberg din Germania se finalizează construcția celui mai mare butoi de vin din lume care putea stoca 221.726 de litri de vin.

foto: ro.wikipedia.org

 

29 august 1756 - Regele Prusiei, Frederic cel Mare atacă Saxonia; este începutul Războiului de Şapte Ani.

Frederic al II-lea, cel Mare (germană Friedrich II.; n. 24 ianuarie 1712, Berlin – d. 17 august 1786, Potsdam) a fost rege al Prusiei (1740-1786), din dinastia de Hohenzollern, al 14-lea prinț elector al Sfântului Imperiu Roman sub numele de Frederick IV (Friedrich IV.) de Brandenburg. A devenit cunoscut sub numele de Frederic cel Mare (Friedrich der Große) și a fost poreclit Der Alte Fritz (“Bătrânul Fritz”) – foto: ro.wikipedia.org

Războiul de șapte ani (1754 și 1756–1763), (părți ale căror teatre de conflagrație au fost numite și Războiul Pomeranian și Războiul francez și indian ), a implicat atât lupte în Europa, cât și în colonii. Acest război a fost descris de Winston Churchill ca fiind primul război mondial, de vreme ce a fost primul conflict din istorie care a avut lupte pe tot globul și în care cea mai mare parte a combatanților au fost ori națiuni europene ori coloniile lor de peste mări.

Acest război a avut ca protagoniste principalele puteri ale vremii: Prusia, Regatul Marii Britanii, (plus coloniiile Coroanei britanice din America de Nord , Compania Indiilor Orientale Britanice și Regatul Irlandei) și Hanovra pe de-o parte și Austria, Regatul Francez, (plus Principatul Saxoniei, Noua Franță și Indiile Orientale Franceze), Imperiul Rus, Suedia pe de altă parte. Spania și Regatul Portugaliei au fost atrase mai târziu în conflict, iar forțele olandeze neutre au fost atacate în India.

Participantii la Razboiul de Sapte Ani – foto: ro.wikipedia.org

Rezultatul cel mai evident al războiului a fost decăderea puterii Franței, atât în Americi, (unde au rămas sub stăpânirea colonială numai Guiana Franceză, Saint-Domingue și Saint Pierre și Miquelon, iar Guadelupa și Martinica le-au fost returnate), cât și pe continentul european și transformarea Marii Britanii într-o putere colonială dominantă. În plus, marina franceză a fost grav redusă. În plus, British East India Company a cucerit cea mai importantă poziție în India, colonie care devenea astfel “nestemata coroanei Imperiului Britanic”.

 

29 august 1780 - S-a născut marele pictor si gravor francez, Jean Auguste Dominique Ingres; (d.14.01.1867).

Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780 - d. 14 ianuarie 1867) pictor francez neoclasic - foto (Autoportret la vârsta de 24 de ani, 1804, dar revizuit în anii 1850), Musée Condé) - ro.wikipedia.org

Jean Auguste Dominique Ingres – Autoportret la vârsta de 24 de ani, 1804, dar revizuit în anii 1850), Musée Condé – foto: ro.wikipedia.org

Jean Auguste Dominique Ingres (n. 29 august 1780 – d. 14 ianuarie 1867) a fost un pictor francez neoclasic. Deși Ingres se încadra el însuși în tradiția pictorilor istorici, precum Nicolas Poussin și Jacques-Louis David, spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilele sale portrete, atât desenate cât și pictate.

 

29 august 1782 - Cuirasatul britanic HMS Royal George s-a scufundat în timp ce era ancorat la Portsmouth, în timpul lucrărilor de rutină de înteținere. Între 800 și 950 de persoane s-au înecat, inclusiv vice-amiralul Richard Kempenfelt și un număr mare de copii și femei. A fost unul dintre cele mai grave dezastre maritime pe timp de pace din istoria Marinei Regale.

HMS Royal George, right, shown fictitiously at the launch of HMS Cambridge in 1755 – foto: en.wikipedia.org

 

29 august 1825 - Portugalia recunoaste independenta fostei sale colonii Brazilia.

 

29 august 1831 - Britanicul Michael Faraday a descoperit inducţia magnetică.

Michael Faraday – foto: ro.wikipedia.org

Michael Faraday (n. 22 septembrie 1791, Newington Butts, Regatul Marii Britanii – d. 25 august 1867, Hampton Court Palace, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un fizician și chimist englez.

A fost asistent lui Sir Humphry Davy.

 

29 august 1832 - S-a născut Neculai Culianu, matematician şi astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române; (d.28.11.1915, Iaşi).

Neculai Culianu (n. 29 august 1832, Iași — d. 28 noiembrie 1915, Iași) matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române - foto - ro.wikipedia.org

Neculai Culianu - foto: ro.wikipedia.org

Neculai Culianu (n. 29 august 1832, Iași — d. 28 noiembrie 1915, Iași) a fost un matematician și astronom român, membru corespondent (din 1889) al Academiei Române. A militat pentru Unirea Principatelor Române, motiv pentru care o perioadă a fost arestat. Unul din cei 17 fii ai săi a fost Petru Culianu, care de asemenea a avut o bogată activitate matematică.

 

29 august 1842 - Primul Război al Opiului s-a încheiat prin semnarea tratatului de la Nanking prin care dinastia Qing a acordat privilegii comerciale europenilor și a cedat Regatului Unit insula Hong Kong.

Semnarea tratatului de la Nanking – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Nanking (sau Nanjing) s-a semnat la 29 august 1842 și a pus capăt Primului Război al Opiului (1839–42) disputat între Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei și Dinastia Qing din China.

A fost primul tratat din seria denumită de chinezi „tratatele inegale”, deoarece britanicii nu-și asumau prin ele nicio obligație.

În urma înfrângerii militare a Chinei, în condițiile în care navele de război britanice amenințau să atace orașul, reprezentanții Imperiilor Britanic și Qing au purtat negocieri la bordul navei HMS Cornwallis ancorată în portul Nanking.

La 29 august 1842, reprezentantul britanic, Sir Henry Pottinger și reprezentanții Qing, Qiying, Yilibu și Niujian, au semnat tratatul.

El consta din treisprezece articole și a fost ratificat de regina Victoria și de împăratul Daoguang nouă luni mai târziu.

 

29 august 1862 - S-a născut Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de lemba franceza , laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1911, cel mai important dramaturg simbolist (“Pasarea albastra”, “Tezaurul celor umili”); (d.06.05.1949).

Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (n. 29 august 1862, Gand - d. 6 mai 1949) poet, eseist și dramaturg belgian de limbă franceză - foto - ro.wikipedia.org

Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck  - foto – ro.wikipedia.org

Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck (n. 29 august 1862, Gand – d. 6 mai 1949) poet, eseist și dramaturg belgian de limbă franceză.

 

29 august 1864 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă comasarea serviciului postal cu cel telegrafic, iar prin ordonanţa din 3 decembrie 1865 promulgă prima lege de organizare poştal-telegrafică.

 

29 august 1885 - Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta.

Gottlieb Daimler – foto: en.wikipedia.org

Gottlieb Wilhelm Daimler (n. 17 martie 1834, Schorndorf, Wurtemberg la circa 30 km de Stuttgart; d. 6 martie 1900, Cannstatt) inventator german.

A construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare.

În anul 1865, se împrietenește cu Wilhelm Maybach. În 1867, se căsătorește cu Emma Kunz cu care va avea cinci copii.

Obține un post de desenator tehnic, iar în 1872 devine director tehnic la firma constructoare de motoare cu gaz de iluminat (gazogen) Deutz, condusă de Nikolaus Otto.

Îl angajează pe Maybach.

Împreună cu Maybach, Daimler pleacă de la firma Deutz, pentru ca în 1882 să deschidă un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas, montând pe volant niște paleti pentru răcirea motorului.

În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină, și, în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.

The Reitwagen (riding car), the first internal combustion motorcycle (1885) – foto: en.wikipedia.org

 

29 august 1891 - S-a născut Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus; (d. 1955).

Mihail Aleksandrovici Cehov (n. 29 august, 1891 la Moscova — d. 30 septembrie, 1955 la Beverly Hills, Statele Unite) a fost un actor, regizor și scriitor rus, care a emigrat în Statele Unite ale Americii după Revoluția Socialistă din Octombrie - foto - ro.wikipedia.org

Mihail Aleksandrovici Cehov - foto – ro.wikipedia.org

Mihail Aleksandrovici Cehov (n. 29 august, 1891 la Moscova — d. 30 septembrie, 1955 la Beverly Hills, Statele Unite) a fost un actor, regizor și scriitor rus, care a emigrat în Statele Unite ale Americii după Revoluția Socialistă din Octombrie.

 

29 august 1897 - Reprezentantii evreilor la Primul Congres Sionist de la Basel, in Elvetia, adopta Steaua lui David ca simbol oficial al sionismului.

Steaua lui David pe drapelul statului Israel - foto - ro.wikipedia.org

Steaua lui David pe drapelul statului Israel – foto – ro.wikipedia.org

crestinortodox.ro: Steaua lui David – Scutul lui David

 

29 august 1898 - A fost fondată compania producatoare de cauciuc Goodyear.

 

29 august 1904 - S-a născut Werner Forssmann, chirurg german, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1956.

Werner Theodor Otto Forßmann (n. 29 august 1904 la Berlin - d. 1 iunie 1979 la Schopfheim) medic german, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul cateterismului cardiac - foto - ro.wikipedia.org

Werner Theodor Otto Forßmann – foto – ro.wikipedia.org

Werner Theodor Otto Forßmann (n. 29 august 1904 la Berlin – d. 1 iunie 1979 la Schopfheim) a fost un medic german, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul cateterismului cardiac.

În 1956, împreună cu Andre Cournand și Dickinson Richards, a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru dezvoltarea metodei de sondare a cordului uman.

 

29 august 1904 - A murit Murad al V-lea, sultan otoman; (n. 1840).

Mehmed Murad al V-lea  (n. 21 septembrie 1840)   a fost  sultan al Imperiului Otoman timp de trei luni, pana la 31 august 1876 - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

Mehmed Murad al V-lea - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Mehmed Murad al V-lea (n. 21 septembrie 1840) a fost sultan al Imperiului Otoman timp de trei luni, pana la 31 august 1876.

 

29 august 1907 - Podul Quebec se prăbușește în timpul construirii, omorând 75 de muncitori.

 

29 august 1915 - S-a născut Ingrid Bergman, actriță americană de origine suedeză (d. 1982)

Ingrid Bergman (n. 29 august 1915, Stockholm, Suedia – d. 29 august 1982, Londra, Marea Britanie) a fost o actriță de film, de origine suedeză, laureată cu trei premii Oscar, laureată a triplei recunoașteri filmice numită Triple Crown of Acting, o categorie aparte pentru actorii și actrițele care sunt câștigători ai premiilor Oscar, Tony și Emmy.

A jucat în numeroase filme, (“Intermezzo”, “Va place Brahms”, “Sonata de toamna”) între care cel mai cunoscut rămâne filmul “Casablanca” (1942) – avându-l ca partener pe Humphrey Bogart. A fost soţia celebrului regizor italian Roberto Rossellini.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com; www.ingridbergman.com

 

29 august 1916 - Primul Război Mondial - Bucureștiul devine a treia capitală europeană (după Paris și Londra) care a fost bombardată de aviația germană. Zeppelinul LZ101 a primit ordin să execute un atac de noapte asupra Bucureștiului. La o oră după miezul nopții de 28/29 august (15/16 august pe stil vechi) bateriile antiaeriene ale orașului au deschis focul fără să poată atinge dirijabilul care survola la 3000 de metri.

 

29 august 1920 - S-a născut Charlie Parker, legendarul jazzman american, cunoscut sub numele de “Bird” sau “Yardbird”; (d. 12.03.1955).

 

29 august 1929 - Dirijabilul “Contele Zeppelin” încheie prima călătorie in jurul lumii

LZ-127 Graf Zeppelin a deschis în 1928 seria zborurilor transatlantice, parcurgând distanţa dintre Friedrichshafen din Germania şi Lakehurst în SUA în aproape 112 ore - foto - stiri.tvr.ro

LZ-127 Graf Zeppelin a deschis în 1928 seria zborurilor transatlantice, parcurgând distanţa dintre Friedrichshafen din Germania şi Lakehurst în SUA în aproape 112 ore – foto: stiri.tvr.ro

stiri.tvr.ro: Zeppelin, un nume care a scris istorie în aviaţie, muzică şi tehnologie

descopera.ro: Contele şi dirijabilul: povestea zeppelinului

 

29 august 1936 - În urma presiunilor cercurilor guvernamentale din Germania şi Italia, Nicolae Titulescu a fost înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe, in urma unei reorganizari a Guvernului României.

 

29 august 1939 - S-a născut Joel Schumacher, regizor american (seria filmelor având ca personaj principal pe Batman).

 

29 august 1940 - Consiliul de Coroană ţinut în noaptea de 29-30 august a analizat comunicatele cu caracter ultimativ ale guvernelor german şi italian şi a hotărât acceptatea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord. Rezultatul acestui arbitraj l-au constituit prevederile Dictatului de la Viena, semnat la 30.08.1940.

 

29 august 1943 - S-a născut Petre Magdin, compozitor, interpret, publicist si realizator TV român.

 

29 august 1944 - Delegația României a pleacat la Moscova, pentru încheierea armistițiului cu Națiunile Unite (U.R.S.S., Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii), prin care era legitimată practic ocupaţia sovietică; din delegaţie făceau parte Lucreţiu Pătrăşcanu, Dumitru Dămăceanu, Ştefan Voitec, George Fotino. Convenţia de armistiţiu a fost semnată la 12.09.1944.

 

29 august 1944 - A murit Constantin C. Orghidan, inginer şi colecţionar, membru al Academiei Române şi al Societăţii numismatice; a sprijinit editarea unor lucrări de referinţă pentru cultura română, între care şi “Enciclopedia României”; (n. 22.06.1874).

 

29 august 1945 - A încetat din viaţă marele actor şi cupletist român Constantin Tănase.

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945) actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc - foto (Constantin Tănase în rolul lui Napoleon) - ro.wikipedia.org

Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945) actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc – foto (Constantin Tănase în rolul lui Napoleon) – ro.wikipedia.org

A rămas în conştiinţa publicului ca fondator al teatrului de revistă românesc (Teatrul “Cărăbuş”, înfiinţat în 1919), ca autor şi interpret de cuplete incisive, ca actor de film (“Visul lui Tănase”); (n. 5.07.1880).

jurnalul.ro: Constantin Tănase, omorât de ruşi? Tănase – fustangiul juca cu actriţe “dezbrăcăţele”. Ar fi avut-o şi pe Maria Tănase în trupă şi nu numai …

 

29 august 1949 - Uniunea Societică a testat prima sa bombă atomică, la Semipalatinsk in Kazakhstan.

 

29 august 1958 - S-a născut in Gary, statul american Indiana, cântăreţul Michael Jackson, supranumit Regele muzicii pop.

Michael Jackson 2nd June 1988. "Wiener Stadion" venue in Vienna, Austria - foto: ro.wikipedia.org

Michael Jackson 2nd June 1988. “Wiener Stadion” venue in Vienna, Austria – foto: ro.wikipedia.org

Este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile. Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, într-un spital din Los Angeles, în urma unui stop cardiac suferit la locuinţa sa.

Moartea lui a atras atenţia întregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmărită de aproximativ un miliard de oameni; (d.25 iunie 2009).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

29 august 1965 - Nava spațială Gemini V având la bord astronomii americani Gordon Cooper și Pete Conrad s-a întors pe Pământ, aterizând în Oceanul Atlantic, după un record de opt zile în spațiu și 120 de orbite ale Pământului.

 

29 august 1966 - Ultimul concert live Beatles la San Francisco – Candlestick (California), în faţa a 25 000 de spectatori; formaţia cu cel mai mare succes comercial al tuturor timpurilor s-a destrămat în anul 1971.

 

29 august 1968 - La Oslo, Prințul Harald al Norvegiei s-a căsătorit cu Sonja Haraldsen, fiica unui negustor de haine.

 

29 august 1972 - S-a născut prezentatoarea de televiziune Andreea Esca.

 

29 august – 3 septembrie 1973 – Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Cuba.

 

29 august 1975 - A murit Theodor Constantin, prozator, unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori ai genului poliţist (“Doamna în mov”, “Magdalena de la miezul nopţii”); (n. 21.11.1910).

 

29 august 1980 - S-a născut gimnasta Corina Ungureanu.

A fost membra echipei de gimnastică artistică a României care a câştigat de două ori titlul mondial şi a fost campioana europeană la sol în 1998.

 

29 august 1991 - Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice suspendă toate activitățile Partidului Comunist Sovietic, scoțandu-l în afara legii.

 

29 august 1991 - Semnarea înţelegerii privind stabilirea relaţiilor diplomatice şi a acordului consular între România şi Republica Moldova.

 

29 august 2003 - Ayatollahul Mohammed Sayed Baqir al-Hakim, liderul musulman șiit din Irak, a fost asasinat într-un atac terorist, împreună cu aproape 100 de credincioși, lângă o moschee din Najaf.

 

29 august 2005 – Apele umflate de Uraganul Katrina s-au revărsat peste digurile din preajma orașului New Orleans, inundând 80% din acest oraș și din zonele suburbane din jurul acestuia, provocând moartea a cel puţin 1.836 de persoane.

foto: ro.wikipedia.org

Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul sezonului de uragane din Atlantic din acel an și care a cauzat distrugeri masive în Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic.

Majoritatea pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești au fost localizate în orașul New Orleans, care a fost inundat după ce sistemul de diguri din zonă a cedat; în unele cazuri, la mult timp după ce furtuna avansase deja spre continent.

Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi și Alabama, la distanțe de până la 160 km de centrul furtunii.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

29 august 2005 - A murit Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, Antonie Plămădeală; (n. 17.11.1926).

 

29 august 2005 - A încetat din viaţă Radu Anton Roman, jurnalist, scriitor şi realizator TV, cunoscut mai ales pentru emisiunile pe teme culinare (n. 1948).

 

29 august 2007 - Mitropolitul Varlaam al Moldovei a fost canonizat , la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, la 350 de ani de la moartea sa;(n. 1580 sau 1585 – m. 19.12.1657).

Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1585 – d. 18 august 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653.

Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare.

A tradus și compus mai multe lucrări de spiritualitate. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 30 august.

La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

 

29 august 2020 - La Ordinea Zilei

29 august – Sfântul Ioan de toamnă, Sfântul Ioan, tăierea capului, Sfântul Ioan cap tăiat

Icoană pe sticlă cu temă „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, datare a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zonă Arpaşu de Sus, Ţara Oltului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică

foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

articole preluate de pe: azm.gov.rowww.facebook.com/MuzeulTaranului

 

29 august - Sfântul Ioan de toamnă, Sfântul Ioan taie capul pe varză, Sfântul Ioan taie capul pe curechiu, Sfântul Ioan, tăierea capului, Sfântul Ioan cap tăiat


 

Icoană pe sticlă cu temă „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, datare a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zonă Arpaşu de Sus, Ţara Oltului, Transilvania - Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Icoană pe sticlă cu temă „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, datare a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zonă Arpaşu de Sus, Ţara Oltului, Transilvania – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria juridică – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august, este praznic de întristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocăinței.

Această zi este una de post, în care, potrivit tradiției, este bine să nu se mănânce o serie de alimente a căror forma amintesc de cea a capului, precum roșiile, pepenii și alte fructe, și să nu se bea băuturi de culoare roșie, ca sângele care a fost vărsat la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Unii mănâncă în această zi doar struguri, în timp ce alții țin post negru toată ziua.

În lumea tradițională a satului nu se tăia nimic cu cuțitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna, iar farfuriile, blidele sau tipsiile erau lăsate deoparte.

De asemenea, nu se mânca varză, deoarece, așa cum spune o legendă, Sfântului Ioan Botezătorul de șapte ori i s-a tăiat capul pe varză și iar a înviat.

Și în lumea satului contemporan se știe că de ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul se postește. Oamenii se feresc să mănânce legume sau fructe de formă rotundă sau care au culoare roșie și orice aliment care amintește de forma capului sau de culoarea roșie a sângelui.

“În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul”, a menționat Marcel Lutic, etnolog din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei Iași.

O asemenea legendă îl înfățișează pe Sfântul Ioan ca pe un singuratic care se refugiază într-o pădure pentru reculegere și răscumpărarea păcatelor. ”

De aici pleca uneori, cu crucea în mană, în lume.

Așa s-a întâlnit cu Domnul Iisus, codindu-se mult până Să-l boteze.

Într-o altă legendă, Dumnezeu îl îndrăgește nespus datorită modului extrem de simplu în care-și făcea rugăciunea, tocmai de aceea alegându-l să-i boteze fiul, Sfântul Ioan devenind astfel nănașul Domnului Hristos”, a arătat Marcel Lutic.

O altă legendă a devenit între timp colind, și este cunoscută în tot spațiul romanesc.

Aceasta ne arată un sfânt blestemat de mama sa să se transforme în animal sălbatic, ca atare, Sfântul Ioan ar fi fost vreme de nouă ani și nouă zile cerb. Redevenind om, a ridicat o mănăstire și mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus“, arată colindul.

În zonele de sud ale României se crede că Sfântul Ioan Botezătorul este unul dintre sfinții cei mai apropiați de Dumnezeu, în timp ce bucovinenii îl consideră – alături de Sfântul Neculai, patronul pruncilor, cel ce are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați.

În tradiția populară, această zi tristă a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul era cunoscută și ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Santion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe varză (curechi)”, “Crucea mică” sau “Brumariul”.

Tot în legătură cu această sărbătoare, o legendă amintește că “Sântion ar fi fost un tânăr sărac de o rară frumusețe.

Într-o zi, o femeie bogată l-a invitat peste noapte la ea, dar sfântul, nevrând să intre în păcat, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să-i ia frumusețea cea ademenitoare.

Se spune că Dumnezeu i-a ascultat ruga și l-a învățat să-și taie capul! Făcând Sântion acest lucru s-a pomenit cu un cap de … oaie în locul frumosului său cap, scăpând astfel de păcat”, a spus Marcel Lutic.

O altă legendă, care circula prin Bucovina, “este inspirată din episodul evanghelic al omorârii Sfântului Ioan și arată cum însuși împăratul Irod, atunci când era adus capul sfântului pe un blid, și-ar fi blestemat fiica:

De amu, draga mea, tot să joci!”. Potrivit acestei legende, de atunci fata împăratului joacă într-una, ea întruchipând, conform mentalității arhaice, frigurile sau malaria, un bolnav de friguri tremurând mereu, asemenea unui om care joacă”, a mai spus Marcel Lutic.

Din acest motiv, “Sântionul de toamnă era ținut în special pentru friguri”, a spus specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei, care a mai adăugat că “erau multe interdicții privitoare la tăiatul fructelor și legumelor cu formă rotundă care le aminteau oamenilor de la sate de tristul episod al tocării (ciopârțirii) capului sfântului (ca) pe varză.

Astfel, mulți oameni mănâncă numai struguri, evitând să mănânce curechi, fructe cu formă rotundă și/sau roșii, usturoi, legume roșii sau vin roșu; nu se mănâncă din blid, nu se taie cu cuțitul, totul rupându-se cu mâna, pe 29 august fiind interzis cu desăvârșire să se taie ceva cu cuțitul. Excepții de la aceste interdicții făceau numai femeile însărcinate”.

 

Postul care ține “de la cruce până la cruce”


 

De asemenea, o datină foarte răspândită pe vremuri presupunea începerea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ două săptămâni, adică până la Ziua Crucii care era menționată în calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind și explicația pentru vorba din popor care spunea despre acest post că tine “de la cruce până la cruce”.

Motivul pentru care acest post era atât de special, era acela că “potrivit concepției arhaice, se putea mântui sufletul de cele mai grele păcate făcute în viață, precum furturi sau ucideri, (…) omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se întâmplă la femei, omorârea pruncilor micuți noaptea, în somn, fără știre și voie, lepădarea pruncilor fără vreme”.

Interesant e că postul acesta putea fi ținut și pentru alții, de regulă rude apropiate, a spus Marcel Lutic care a adăugat că “tradiția amintește de aceste două săptămâni de post, neconsemnate în calendarul creștin, care îi puteau ușura mai ales pe părinți de “blestemățiile și vorbele urâte și grele, vorbite în ceasuri necurate, în mânie și furie contra copiilor”.

Astfel, cei care doreau să țină postul “de la cruce până la cruce” aveau voie să mănânce în fiecare zi numai o turtă de grâu sau de mălai pe care trebuia să o coacă postitorul, iar celor care nu săvârșiseră păcate foarte grele li se permitea să mănânce și poame.

“Se dormea direct pe pământ și, dacă se putea, fără așternut. Postul se termina printr-o pomană dusă la biserică”.

Pomenirea morților era respectată de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

În această zi tristă, lucrurile erau folosite cu atenție, printre interdicțiile specifice fiind și cea a folosirii măturii.

“Măturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor “deranjând” liniștea morților.

Însă spiritele morților puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveți”, a arătat Marcel Lutic.

Astfel, “varianta” de toamnă a sărbătorii Sântionului era așadar, în primul rând, un prilej de pomenire a morților și a strămoșilor, o zi de post și de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu, început al unui post mântuitor de grele păcate.

articol preluat de pe azm.gov.ro

Miniatură cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Miniatură cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

De această sărbătoare se leagă următoarea legendă:

Sfântul Ioan era un tânăr sărac, cuminte și foarte frumos; și tocmai pentru această frumusețe, o femeie bogată își puse ochii pe dânsul. Într-o zi se întâlnește și-i spune chiar că peste noapte îl va aștepta la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, – să vină, că de nu va veni, vai și amar va fi de capul lui.

Sfântul Ioan, care știa din ce pricină îl paște acest greu păcat, se întristă adânc și se rugă lui Dumnezeu să-i ia ceea ce îi cășunează atâta scârbă – frumusețea cea ademenitoare – și să-l facă urât.

În acest chip socotea el că femeia aceea își va întoarce fața și gândurile cele rele de la dânsul.

Dumnezeu se milostivi de fecior și-l învăță, se zice, ca să scoată cuțitul și să-și taie capul.

Sfântul Ioan făcu întocmai în această zi de toamnă și în locul capului său se pomeni cu un cap de oaie.

Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase.

Când aceasta l-a văzut, s-a cutremurat de spaimă și cu ocări l-a dat afară.

În acest chip Sfântul Ioan a fost scutit de păcat.

Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 mai, când biserica poruncește și poporul nostru serbează chiar .

În această zi nu este bine să se mănânce fructe rotunde care seamănă cu un cap, precum: merele, perele, nucile și nici căpățânile de usturoi.

Prin unele părți nu se bea nici vin roșu și nu se mănâncă nici fructe sau legume roșii.

Vitele coboară de la munte, în așteptarea frigului.

Tudor Pamfile – Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului. Studiu etnografic (1913)

preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

cititi si

- Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul


 

Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei” (Matei 11,11; Luca 7,28), așa cum îi spune Mântuitorul.

Iisus mai afirmă că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” (Matei 11,7-8), indicând astfel caracterul neclintit și auster al profetului.

cititi mai mult despre Sf. Proroc Ioan Botezătorul pe unitischimbam.ro

Sfinții Evangheliști Matei (14, 1-12) și Marcu (6, 14-29) relatează pe larg sfârșitul mucenicesc al Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, cel care a fost înaintea Domnului nu numai cu nașterea, ci și cu moartea sa.

Așa cum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot așa și Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod.

Sfântul Ioan, care se ruga și medita mereu la Cuvântul lui Dumnezeu și își trăia viața în curăție, dobândise nu doar darul smereniei, ci și pe cel al proorociei.

Îi mustra pe cei păcătoși, de orice condiție ar fi fost, cu cuvinte aspre.

Între cei care veneau la Ioan pentru a-i asculta cuvintele se afla și Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care la început îl respecta pe Ioan ca pe un om drept și sfânt și asculta sfaturile lui, dar se și temea de el, pentru că era foarte iubit de popor.

Însă sfântul Ioan nu s-a temut să adreseze aspre mustrări nici lui Irod.

În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu.

Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soția fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el dacă se va despărți de soția sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei cu care era căsătorit de mult timp.

Când s-a întors la Roma, Irod Antipa și-a alungat soția lui legitimă și s-a căsătorit cu Irodiada, împotriva legii.

Astfel, Ioan l-a mustrat pe față pe Irod Antipa, pe care l-a învinuit că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață (Luca 14,3-4)

Căci, potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire oricui să „descopere goliciunea” nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui (Levitic 18,16; 20,21), fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși (Levitic 20,10; Deuteronom 22,22).

Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra pe Irod înaintea tuturor:

Nu ți se cade să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18).

De asemenea, Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa și pentru toate relele pe care le făcuse (Luca 3,19).

Irod, nesuferind mustrările proorocului și îndemnat de Irodiada, care, plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuși.

Irod se temea însă de popor, pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14,5, Luca 20,6) și se temea și de Ioan, căci știa că era „bărbat drept și sfânt” (Marcu 6,20).

Irod îl și ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere (Marcu 6,20).

Temându-se chiar că poporul îl va ucide pe Ioan, la cererea Irodiadei, Irod Antipa l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6,17).

O vreme, a fost probabil tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă și să vorbească cu el, acesta primind astfel știri din afară (Matei 11, 2).

 

Moartea Sf. Ioan Botezătorul


 

„Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Puvis de Chavannes, c. 1869 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

„Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, Puvis de Chavannes, c. 1869 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sosind ziua sa de naștere, Irod a poruncit să se facă ospăț mare curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii,

La acest ospăț, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând și plăcând lui Irod și celor ce ședeau cu el, acesta i-a făgăduit, amețit de băutură, ca-i va da orice îi va cere.

Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”.

Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”.

Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul.

Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și rușinându-se de invitații săi, a poruncit să i-l dea.

Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou și înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 14-29).

Salomee cu capul lui Ioan Botezătorul de Caravaggio, National Gallery, Londra, c. 1607–10 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Salomee cu capul lui Ioan Botezătorul de Caravaggio, National Gallery, Londra, c. 1607–10 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Fapta lui Irod nu a rămas nepedepsită, deoarece Areta, pentru a se răzbuna de supărarea adusă fiicei lui a cucerit castelul Maherus și o parte din pământul Iudeii.

După ceva timp, Irod s-a dus la Roma ca să obțină titlul de rege de la împăratul Caligula, ca și fratele său, Agripa.

Împăratul însă aflase că se unise cu parții, că uneltea împotriva romanilor și că se pregătea să înarmeze 70.000 de oameni.

Pentru acestea i-a luat stăpânirea tetrarhiei Iudeii, i-a confiscat averea și l-a exilat (în anul 38) împreună cu Irodiada, mai întâi la Lugdun (Lyon) în Galia și apoi la Ilard în Spania.

Astfel, Irod s-a sfârșit acolo în mizerie și boală, după ce mai întâi a văzut groaznica moarte a Salomeei.

Salomei i se dă capul tăiat al lui Ioan Botezătorul, Onorio Marinari, anii 1670 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Salomei i se dă capul tăiat al lui Ioan Botezătorul, Onorio Marinari, anii 1670 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Rostul morții

Moartea sângeroasă a lui Ioan de atunci a fost probabil îngăduită de Dumnezeu pentru ca Înaintemergătorul lui Hristos din această lume să vestească venirea Izbăvitorului și în împărăția morților, mai înainte ca Hristos, prin patima și moartea Sa pe Cruce, să biruiască puterea morții și a iadului și să aducă învierea și mântuirea.

 

După moarte

După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de știre și lui Iisus. Moaștele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume.

 

Moștenirea lăsată de Sf. Ioan


 

Sfântul Ioan Înaintemergătorul este pentru toți creștinii cel mai mare dintre prooroci, întruchipare a vieții duhovnicești.

Viața lui este ea însăși un model pentru toți creștinii: trăitor în nevoință și în rugăciune, grăitor și apărător al dreptății, al fidelității în căsătorie (Matei 14,3-4), al milei față de săraci (Luca 3,11), propovăduind ascultarea față de Legea lui Dumnezeu și curățirea de orice păcate.

Întruchipare a smereniei, curăției, iubitor și propovăduitor al pocăinței, „înger în trup”, el este considerat în mod deosebit drept arhetipul vieții monahale.

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Sfintele Moaște


 

Părți din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la:

- Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia

- Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt

- Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franța

- Muzeul Benaki, Atena

- Muzeul Topkapi, Istanbul

- Moscheea Ummayazilor, din Damasc, Siria

- Mănăstirea Cetinje, Muntenegru

- Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Lipnița, jud. Constanța

În anul 2010 au fost descoperite moaște ale Sf. Ioan Botezătorul în Bulgaria, în orașul Sozopol.

 

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul


 

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.

În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

- 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul

- 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)

- 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan

- 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

- 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.

- 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)

 

Imnografie


 

Tropar la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul al 2-lea:

Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Condacul Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi…

Ceea ce mai înainte era searpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos, naște, că El este împlinirea a toată proorocia; că Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună și Înaintemergător.

 

Condac la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Glasul al 5-lea:

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.

 

Iconografie


 

Dionisie din Furna arată că Sf. Ioan Înaintemergătorul se zugrăvește după cum urmează:

Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește ca un bărbat de vârstă mijlocie, cu barbă ascuțită, nu prea lungă, cu barba și părul închise la culoare și în neorânduială, purtând un veșmânt mițos (de păr de cămilă), iar pe deasupra purtând un himation (un fel de mantie prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr) de culoare ocru deschis sau verde.

Se zugrăvește singur, precum și în diferite scene din Evanghelie.

Atunci când este zugrăvit singur, ori arătând spre Hristos, poartă înscrisul:

Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” sau „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!

În reprezentări mai târzii (începând cu sec. al XVI-lea), atunci când este reprezentat singur, Sf. Ioan Botezătorul se zugrăvește purtând în mână o tipsie pe care este așezat capul său tăiat.

Uneori mai este zugrăvit purtând și aripi, amintind de viața sa îngerească.

Dionisie arată detaliat și cum se zugrăvesc diferitele scene și minuni din viața Înaintemergătorului.

Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – foto preluat de pe ziarullumina.ro

cititi mai mult despre Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul si pe doxologia.ro

cititi si:

- Patriarhul explică de ce sărbătorim Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul prin post şi rugăciune

- Sfântul Ioan Botezătorul, mărturisitor al Mielului şi al Judecătorului

 

Datini, tradiții și obiceiuri populare românești

Miniatură cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur - foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

Miniatură cu „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din manuscrisul „Viersuri la toate praznicele”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1849-1868 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

De această sărbătoare se leagă următoarea legendă: „Sfântul Ioan era un tânăr sărac, cuminte și foarte frumos; și tocmai pentru această frumusețe, o femeie bogată își puse ochii pe dânsul. Într-o zi se întâlnește și-i spune chiar că peste noapte îl va aștepta la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, – să vină, că de nu va veni, vai și amar va fi de capul lui.

Sfântul Ioan, care știa din ce pricină îl paște acest greu păcat, se întristă adânc și se rugă lui Dumnezeu să-i ia ceea ce îi cășunează atâta scârbă – frumusețea cea ademenitoare – și să-l facă urât. În acest chip socotea el că femeia aceea își va întoarce fața și gândurile cele rele de la dânsul.

Dumnezeu se milostivi de fecior și-l învăță, se zice, ca să scoată cuțitul și să-și taie capul. Sfântul Ioan făcu întocmai în această zi de toamnă și în locul capului său se pomeni cu un cap de oaie.

Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase. Când aceasta l-a văzut, s-a cutremurat de spaimă și cu ocări l-a dat afară. În acest chip Sfântul Ioan a fost scutit de păcat.

Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 mai, când biserica poruncește și poporul nostru serbează chiar .

În această zi nu este bine să se mănânce fructe rotunde care seamănă cu un cap, precum: merele, perele, nucile și nici căpățânile de usturoi. Prin unele părți nu se bea nici vin roșu și nu se mănâncă nici fructe sau legume roșii. Vitele coboară de la munte, în așteptarea frigului.

Tudor Pamfile – Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului. Studiu etnografic (1913)
preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul


 

articol preluat de pe doxologia.ro

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - foto preluat de pe doxologia.ro

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu nașterea, tot așa i se cădea să fie înainte și cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului și sufletelor care erau ținute în iad ale sfinților strămoși, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel așteptat. Și precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot așa și Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soție pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumusețea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soție, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorința acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege și a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui și mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat și amestecător de sânge.

Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omenești și propovăduitorul pocăinței; ci mustra pe față pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat și răpitor – apucătorul soției fratelui său –, și zicea: Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniță, legat cu lanțuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului și voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuși Irod și păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, știind pe Ioan că este bărbat drept și sfânt, și pe care mai înainte îl asculta cu plăcere și luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine și se temea să-l ucidă. El însă nu se temea așa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un proroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui și să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe prorocul Ioan Botezătorul, cel iubit și cinstit de toți, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.

Sfântul Ioan a stat în temniță multă vreme și se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învățându-i mult la viața cea îmbunătățită și după Legea lui Dumnezeu, îi încredința pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume și la Care îi și trimitea pe dânșii, precum se povestește în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu ești Cel ce va să fie, sau să așteptăm pe altul? Nu doar că neștiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L știa pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu știa el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus și a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, și el însuși L-a mărturisit, arătându-L cu degetul și zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos și să se încredințeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.

După aceea a sosit ziua în care Irod se obișnuise a săvârși ziua nașterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari și pe toate căpeteniile Galileei, și le-a făcut un ospăț mare. La acest ospăț, fiica Irodiadei, jucând și placând lui Irod și celor ce ședeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povața maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câștigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar și jumătate din împărăție. Ticălosul, nevrând să-și calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare și pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, și, uitând sfințenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; și, trimițând îndată pe călău în temniță, a poruncit să-i taie capul lui Ioan și să-l aducă pe tipsie.

Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniță, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povestește că acel ospăț urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, și după ce s-au îmbătat și s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de rușine, atunci s-a săvârșit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăț, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleași cuvinte mustrătoare: Nu ți se cade să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de față la ospățul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare și, curgând sângele, că mișcă încă buzele și grăiește cuvinte!

Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înțepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Și, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, și să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniță, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns și necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuiește aflarea cinstitului lui cap.

După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate și mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăiește de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostașii săi, ocărind și batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă și L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigașului de proroc și a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, și batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăție și de viață cu Irodiada și cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-și răzbune pentru necinstea și batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste și s-a dus asupra lui Irod. Asemenea și Irod, adunându-și puterea sa, a ieșit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părțile, ostașii arabilor au biruit pe ai lui Irod, și i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale și de toate bogățiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata și cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfârșit în strâmtoare și în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuință oarecare și, mergând pe gheață, s-a rupt gheața sub dânsa și s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheața i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheață. Ea a stat așa spânzurata, până ce gheața cea ascuțită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheață stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod și Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheață. Așa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

După aceasta și acel nelegiuit ucigaș Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povestește despre dânșii că i-au înghițit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viața sa, tot așa și după sfârșit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup și a veselit pe sfinții strămoși, cu care, după stricarea iadului, scoțându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăție; ca un feciorelnic, ca un viețuitor în pustie, ca un învățător și propovăduitor, ca un proroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător și ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povățuiască și pe noi la calea adevăratei pocăințe și să ne învrednicească Împărăției cerești, Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.

 

Drama Sfântului Ioan Botezătorul (fragmente) – Pr. Nicu Moldoveanu


 

Sfinte Ioane, preacinstite,
Mergătorule-nainte
Al venirii lui Hristos
Și proroc prealuminos
Al celor două legăminte;

„Cel ce te-ai învrednicit
Să botezi în repejuni
Pe Cel propovăduit”,
Pe Fiul Cel din veci născut
Din Tatăl fără de-nceput,

Pe Hristos Iisus Mesia,
Întrupat pe-acest pământ
De la Duhul cel Preasfânt
Și din Fecioara Maria.

Tu-ndemnai, adânc, smerit,
Pe toți câți te-au auzit,
Să creadă în Cel Ce vine
Că-i mai mare decât tine;

Și le mai spuneai tu, Sfinte,
Celor ce veneau s-asculte
Înțeleptele-ți cuvinte,
Că tu trebuie să scazi,
Iar El trebuie să crească
Și lumea s-o mântuiască

Predicând tu pocăința
Și mustrând pe regele
Cel numit Irod Agripa,
Acesta s-a supărat
Și atunci a ordonat
Să fii prins și-ntemnițat,
Absolut nevinovat.

Că fiind influențat
De reaua Irodiadă,
Care-i era și nepoată,
Concubină și cumnată,
El căzu în greu păcat,
În care s-a tot scăldat.

Și biruit de păcat,
Atunci el a poruncit
Ca-n mărețul său palat
Să fie totuși pregătit
Un ospăț destrăbălat.

După ce s-au îmbuibat,
Mesenii s-au îmbătat,
Salomeea a jucat
Și cu toții s-au distrat,
Pânʼ de ziuă s-a crăpat.

Atunci regele Irod,
Cel tiran, laș și nerod,
Beat fiind, el s-a jurat
Și cuvântul și l-a dat,

Jucătoarei Salomeea,
Să-i ceară în clip-aceea,
Că-i va da oricât vrea ea
Din împărăția sa.

Dar vicleana jucătoare,
Întrebând pe maică-sa,
Ce să mai pretindă oare?
N-a cerut nimic mai mult
Decât capul tău cel sfânt.

Hristos când a auzit,
Foarte tare S-a mâhnit,
Că tu, Sfinte-ai fost închis
Și de cel nelegiuit,
Mișelește-ai fost ucis.

De aceea ne-ntristăm
Și cu toții ne-nchinăm:
Roagă-te pentru noi, Sfinte,
Și pe toți ne întărește
Cu-ale tale rugăciuni,

Să fim pașnici, drepți și buni,
Pe Dumnezeu să-L slăvim
Și ție să-ți mulțumim,
Acum și în veci. Amin.

Calendar Ortodox 29 august 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 29 august 2024

(†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)

 

Sinaxar 29 August


 

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti.

Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului.

La maturitate, el, “de care lumea nu era vrednica” (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti.

Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi.

In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca.

El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam.

Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea :

Glasul celui care striga in pustiu.

Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru.

Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede.

Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait“. (Is. 40:3-5).

Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse:

Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt“.

Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1450, National Gallery, London - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1450, National Gallery, London – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa.

De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea.

Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu :

Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau“.

De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu.

In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte.

Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei.

Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau.

La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul.

Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept.

Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui.

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - foto preluat de pe basilica.ro

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – foto preluat de pe basilica.ro

Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune :

Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna“.

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus.

Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale.

Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii.

Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste “caile Domnului” in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

 

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul


 

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Biserica Ortodoxă are șase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul.

În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

- 23 septembrie – Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul

- 7 ianuarie – Soborul Sfântului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)

- 24 februarie – Întâia și a doua aflare a Capului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan

- 25 mai – A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

- 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică.

- 29 august – Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru)

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

La ordinea zilei – 29 august 2020

Situația din România – 29 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 29 august

Ortodoxe – (†) Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)

Greco-catolice – Tăierea Capului Sf. Pf. Ioan Botezătorul. Post şi ajun

Romano-catolice – Martiriul Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Sabina, m.

 

AlegeriLocale2020/Scrutinul local din 27 septembrie 2020 – cadrul legal

Alegerile locale din 27 septembrie 2020 se desfăşoară, în principal, în baza Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali – actualizată, prin care cetăţenii români cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni, alegerile desfăşurându-se într-un singur tur, informează site-ul Biroului Electoral Central, http://locale2020.bec.ro/legislatie/.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Cutremur cu magnitudinea 3,7 pe Richter în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 pe scara Richter s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 0:21, în judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Tot în judeţul Vrancea s-a mai produs în această noapte, la ora locală 0:04, un cutremur slab cu magnitudinea de 2,8 şi la o adâncime de 84 de kilometri. De la începutul lunii august, în România au avut loc 27 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 pe Richter.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 29 august, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 29 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 85.833 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
37.388 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.618 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 651 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.539 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.08.2020 (10:00) – 29.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (25 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.225. Dintre acestea, 490 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.780.963 teste. Dintre acestea 24.043 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.352 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.691 la cerere.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.589 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 28 august 2020, au fost raportate 2 141 538 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 330.368 (+1.522) 41.477 (+12) 1.615 (+51)
Spania 429.507 (+9.658) 28.996 (+25) 150.376 -
Italia 263.949 (+1.409) 35.463 (+5) 206.902 (+348)
Franţa 259.698 (+6.111) 30.576 (+32) 86.495 (+224)
Germania 239.507 (+1.571) 9.288 (+3) 214.186 (+1.277)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 28 AUGUST 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

24.473.843 (+269.157) 832.002 (+5.912) 16.199.127 (+262.108)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 27– 28 august 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Poliţia a dispersat o manfiestaţie ”anti-corona” la Berlin la care se adunaseră 18.000 de oameni

Poliţia i-a dispersat sâmbătă pe manifestanţii împotriva portului măştii şi restricţiilor pentru limitarea răspândirii pandemiei, după ce cei circa 18.000 de participanţi nu au respectat regulile de bază, relatează AFP şi dpa.

Circa 3.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a monitoriza ceea ce s-a dorit a fi o manifestaţie şi un lung marş organizat de Querdenken 711, pentru care s-au înregistrat 22.000 de oameni.

Participanţii afişau bannere cu mesaje precum “Opriţi nebunia coronavirusului” sau “Puneţi capăt dictaturii coronavirusului”, iar unii au cerut demisia guvernului şi încheierea restricţiilor sanitare.

Simboluri ale extremei drepte au fost afişate la vedere în zona Porţii Brandenburg, unde oamenii s-au adunat pentru a pleca în marş.

Manifestaţia a fost permisă după o decizie a Înalţii curţi administrative a Berlinului şi landului Brandenburg care a confirmat sâmbătă că o interdicţie a poliţiei emisă anterior nu era valabilă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Blocaje şi sit-in-uri la Berlin, după dispersarea de către poliţie a manifestaţiei ”anti-corona”

 

Poliţia din Norvegia a făcut uz de gaze lacrimogene după o serie de incidente la o manifestaţie anti-islam

Un număr mare de poliţişti au fost desfăşuraţi sâmbătă în capitala norvegiană Oslo pentru a aplana tensiunile la o manifestaţie anti-islam de lângă clădirea parlamentului, relatează dpa. Un grup de contra-protestatari s-au adunat de asemenea, lovind tobe, cântând şi scandând “Fără rasişti pe străzile noastre”, în timpul manifestaţiei organizate de grupul Stop Islamizării Norvegiei (SIAN).

Tensiunile s-au amplificat în rândul celor câteva sute de protestatari când o membră a SIAN a rupt pagini dintr-un Coran şi a scuipat pe ele, a relatat agenţia de ştiri NTB. Poliţia a anunţat că a folosit gaze lacrimogene şi spray-uri cu piper în efortul ei de a ţine la distanţă grupurile rivale.

Temându-se de şi mai multe violente, poliţia a pus capăt manifestaţiei mai devreme decât era programat şi i-a escortat pe susţinătorii SIAN de la locul protestului. Patru persoane care au încercat să tulbure protestul SIAN au fost reţinute, iar oamenii legii au fost atacaţi cu pietre şi alte proiectile.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

”Cei trei purceluşi” – Neuralink, un start-up creat de Elon Musk, a implantat cipuri în creierele unor animale

Reprezentanţii companiei Neuralink, un start-up creat de antreprenorul miliardar Elon Musk, au prezentat vineri un porc, denumit Gertrude, care are implantat de două luni în creierul său un cip de mărimea unei monede şi care este considerat un prim pas spre atingerea obiectivului acestui program, ce vizează vindecarea maladiilor umane cu ajutorul aceluiaşi tip de implant, informează Reuters.

Înfiinţată în 2016 de Elon Musk, CEO-ul Tesla Inc. şi SpaceX, compania Neuralink, cu sediul la San Francisco, doreşte să realizeze implanturi cu interfeţe creier-computer wireless, care includ mii de electrozi, în cel mai complex organ al corpului uman, pentru a contribui la vindecarea unor maladii neurologice – precum Alzheimer, demenţă -, unor vătămări ale măduvei spinării, şi, în etapa finală, să conecteze organismul uman la inteligenţa artificială (AI).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Uraganul Laura: Bilanţul creşte la 31 de morţi în Haiti şi la 14 victime în Statele Unite

Cel puţin 14 persoane au murit în statele americane Lousiana şi Texas din sudul Statelor Unite în urma uraganului Laura, care a făcut şi 31 de victime în Haiti, potrivit celor mai recente bilanţuri oficiale publicate vineri, informează AFP.

Guvernatorul statului Louisiana, John Bel Edwards, a confirmat că cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa în acest stat american, jumătate dintre ele din cauza monoxidului de carbon produs de generatoare portabile folosite în interiorul locuinţelor în urma întreruperii alimentării cu electricitate.

Alte patru decese au fost provocate de căderi de arbori şi un bărbat a murit înecat după naufragiul ambarcaţiunii sale în timpul acestui uragan. Un număr de 464.813 locuinţe au rămas fără electricitate în Louisiana în cursul zilei de vineri, potrivit site-ului Poweroutage.us.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

China: Cel puţin 17 morţi în urma prăbuşirii unui imobil în care se afla un restaurant

Cel puţin 17 persoane au murit sâmbătă, în China, după prăbuşirea unui imobil în care se afla un restaurant, iar salvatorii îşi continuă în prezent căutările pentru a descoperi eventuali supravieţuitori, relatează AFP, citând agenţia Xinhua. Drama s-a produs în jurul orei 09.40 locale (01.40 GMT) la Xiangfen, în provincia Shanxi, potrivit agenţiei Xinhua, care citează autorităţile. Până la venirea serii 45 de persoane fuseseră scoase de sub dărâmături, dintre care 17 morţi, şapte grav răniţi şi 21 răniţi mai uşor, potrivit aceleiaşi surse.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Chadwick Boseman, protagonistul filmului “Black Panther”, a murit la vârsta de 43 de ani

Actorul Chadwick Boseman, devenit un star de talie mondială după ce a interpretat rolul principal masculin în filmul cu supereroi “Black Panther”, inspirat din universul benzilor desenate Marvel, a murit la vârsta de 43 de ani la finalul unei lupte de patru ani cu cancerul de colon, potrivit unui anunţ publicat vineri pe conturile sale de Twitter şi Facebook, informează Reuters.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 29 august

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 29 august în Istorie