Articole

Primul protest anti FSN, contramanifestaţia si prima mineriadă (28 – 29 ianuarie 1990)

/0 Comentarii/în /de /645 vizite

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria: – foto (c) Emilian Savescu

foto preluat de pe www.ziaristionline.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.orgș adevarul.ro; jurnalul.ro

 

Primul protest anti FSN, contramanifestaţia si prima mineriadă (28 – 29 ianuarie 1990)

Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București.

Ca urmare a anunțului făcut de Frontul Salvării Naționale de 23 ianuarie 1990 că va candida la alegerile generale din 20 mai, ca partid politic, partidele istorice au organizat primul mare miting de după Revoluție în București.

În cursul lunii ianuarie, deţinătorii puterii şi partidele apărute între timp se întâlniseră în câteva rânduri.

S-a discutat cum ar fi mai bine să fie conduse afacerile curente ale statului până la desemnarea unei puteri legitimate de votul popular: să conducă în continuare Frontul sau să-şi trimită şi partidele nou-apărute reprezentanţi, şi dacă da, câţi, cum să se cheme structura de conducere, ce atribuţii să aibă şi altele asemenea.

În cursul negocierilor, liderii partidelor numite istorice au înţeles că Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale nu intenţionează să participe la alegeri şi s-au declarat surprinşi de anunţul că Frontul va participa la alegeri.

Anunţul a stârnit reacţia PNŢCD, PNL şi PSD.

A doua zi, cele trei partide au emis un comunicat, criticând decizia. FSN reprezintă o formulă de tranziţie, menită să conducă ţara doar până la alegeri, au spus Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu.

Nu poţi fi şi jucător, şi arbitru, adică şi să participi la alegeri, să le şi organizezi, s-a mai spus.

Frontul trebuie să renunţe la monopolul puterii şi să accepte crearea unei structuri în care să intre toate partidele.

A fost o confuzie, a declarat Ion Iliescu şi atunci, şi mai târziu. Joi, 25 ianuarie, Iliescu a mers la Televiziune şi s-a adresat poporului.

“Niciodată, conducerea FSN nu a afirmat că nu va participa la alegeri, a spus Ion Iliescu în discursul televizat, reluat şi de presa scrisă.

Am întârziat să dezbatem în Consiliu această problemă, întrucât nu problemele campaniei electorale ne-au preocupat în această perioadă, ci probleme mult mai presante ale vieţii noastre economice şi sociale.”

“Am aşteptat la 24, 25, 26 ianuarie, a povestit Corneliu Coposu în dialogul cu Vartan Arachelian, trei zile la rând, ca reprezentanţii puterii politice să apară la televizor şi să anunţe că, având în vedere schimbarea lor de atitudine şi dorinţa de a intra în competiţie cu partidele politice, ei renunţă la monopolul puterii politice, urmând să se găsească un sistem provizoriu de exercitare a acestor puteri.

Nu s-a respectat acest angajament.

Am urgentat prin repetate chemări telefonice.

Cea din urmă, chiar din 26, cu avertismentul că, dacă nu se vor pune în practică şi nu se va executa angajamentul care trebuie luat, noi vom reclama, printr-o manifesaţie de stradă, îndeplinirea acestui angajament.

Întrucât nu s-a respectat promisiunea, am anunţat într-un mod absolut regulamentar, prin Primărie şi prin organele de Poliţie, intenţia noastră de a face o manifestaţie în ziua de duminică, 28 ianuarie, lucru ce nu ne-a fost refuzat.”

Scopul mitingului PNŢCD, a mai spus Corneliu Coposu, era “să forţăm abandonul monopolului puterilor politice care era deţinut de guvernanţii provizorii.”

sursă: jurnalul.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria - foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria – foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Corneliu Coposu era ferm convins de faptul că Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu va candida pentru alegerile din mai 1990.

„O să vedeţi că tot ceea ce fac Iliescu, Roman şi Brucan e doar o mascaradă“.

Îl ştia pe Silviu Brucan, era cel care, în 1945, în ziarul „Scânteia“ i-a cerut condamnarea la moarte.

La 23 ianuarie 1990, Ion Iliescu, preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a anunţat că, la alegerile ce vor urma, de pe 20 mai 1990, formaţiunea politică se va prezenta în alegeri, exact ceea ce bănuia Corneliu Coposu.

În aceeași zi, Ion Andrei Gherasim, secretarul seniorului Corneliu Coposu a făcut o cerere scrisă în numele celor trei partide, care mai apoi a fost bătută la maşină de secretara preşedintelui, pe care a depus-o la Primăria Bucureşti pentru a obţine aprobare pentru realizarea unui miting la data de 28 ianuarie 1990.

„Este important de menționat acest lucru, deoarece în decursul ultimilor 34 de ani, fostul președinte al FSN, fostul prim-ministru din acea vreme, actualmente inculpați, precum și alți membri ai puterii de atunci au vehiculat ideea că «atunci s-ar fi încercat o lovitură de stat»“, spune Ion Andrei Gherasim.

 

Duminică, 28 ianuarie, şi a doua zi, un amestec pestriţ de muncitori, gospodine şi intelectuali, pensionari respectabili şi elevi de liceu fugiţi de-acasă s-a revărsat pe străzi.

Duminică la prânz, susţinătorii ţărăniştilor s-au adunat la Universitate şi în faţa sediului Partidului din Bulevardul Republicii nr. 34.

În Strada Banu Manta din apropiere de Piaţa Victoriei s-au adunat simpatizanţii Frontului, în frunte cu Dan Iosif.

Cum, necum, prin zvonuri circulând de la om la om alimentând suspiciunile reciproce, cele două mulţimi s-au pus în mişcare şi s-au întâlnit în Piaţa Victoriei.

După prânz, Ion Iliescu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Liviu Petrina, Sergiu Cunescu, Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu s-au întâlnit pentru noi discuţii. PNŢCD, PNL şi PSD solicitaseră o audienţă.

În acest timp, mulţimea aştepta şi scanda, iar televiziunea transmitea evenimentele.

În cursul după-amiezii au mai sosit şi alţii.

Cineva a spart geamurile intrării dinspre stânga a Palatului Victoria.

Către ora 18:00, liderii au ieşit să vorbească mulţimii. Corneliu Coposu a cerut simpatizanţilor PNŢ să se retragă în linişte.

cititi mai mult pe jurnalul.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria - foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria – foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

 

Manifestație deturnată: „Noi muncim, nu gândim“

Manifestaţia anti-FSN pentru alegeri libere şi corecte a fost deturnată de cei care deţineau puterea la acea vreme, fiind aduşi în piaţă oameni înarmaţi cu răngi, topoare şi mergându-se până acolo încât vocile puterii au cerut condamnarea la moarte a celor care subminau noua ordine politică.

La ora 22.00, piaţa era plină de oameni înarmaţi cu răngi şi topoare, care strigau: „Moarte intelectualilor!“, „Moarte lui Coposu!“, „Noi muncim, nu gândim“, „Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!“.

În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1990, pe lângă muncitorii de la IMGB şi poporul care a fost minţit şi scos în stradă pentru contramanifestaţie, se aflau şi mineri.

„În Gara de Nord au ajuns cred că unul-două trenuri în care erau mineri de la Târgu Jiu, de la Rovinari. Practic, a fost prima mineriadă. Cum mi-am dat seama că erau mineri? Printre cei care huiduiau în faţa sediului PNŢ la 28 ianuarie, în fiecare parte a pieţei erau câţiva care aveau şi căşti de miner“, dezvăluie Ion Andrei Gherasim.

 

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria - foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria – foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

 

Televiziunea Română nu a transmis imagini de la miting

Televiziunea Română, care intrase sub totalul control politic al puterii, a refuzat să transmită imagini de la manifestaţia anti-FSN din Piaţa Victoriei pe motiv că era ceaţă.

Însă, pe fondul manifestaţiei de stradă, Ion Iliescu a acceptat să negocieze.

Discuţiile s-au purtat în sala de şedinţe a Guvernului.

„De-o parte a mesei erau Ion Iliescu, Petre Roman, iar în spatele lor se plimbau Dan Iosif, Ion Cârciumaru şi Cazimir Ionescu.

De cealaltă parte a mesei erau Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Sergiu Cunescu, Dudu Ionescu, Ion Raţiu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Gavrilă Copil, Avramescu de la PSDR şi lângă el eram eu.

În timpul discuţiilor, pe uşă se tot intra şi ieşea.

M-am uitat să văd cine este în cealaltă cameră, fiind plasat în partea stângă a mesei rotunde, aproape de cei de la FSN, şi l-am văzut pe Silviu Brucan, care probabil că le dădea indicaţii.

Din această perioadă a rămas expresia celebră a lui Ion Iliescu, care s-a adresat Seniorului folosind un limbaj suburban:

«Dar nu ne puneţi sula-n coaste, dom’le Coposu cu propuneri pe care să le acceptăm necondiţionat!»“, îşi aminteşte Ion Andrei Gherasim.

 

Prima mineriadă

După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚCD) și alte organizații civice, Ion Iliescu și susținătorii săi au organizat o contramanifestație cu scopul de a manipula muncitorii și minerii împotriva partidelor democratice.

În acest scop au fost mobilizați muncitori, din Valea Jiului au fost aduși la București circa 5.000 de mineri, cu scopul de a „restabili ordinea”.

Lor li s-au adăugat grupuri venite și din alte colțuri ale țării.

Au fost semnalate incidente violente între mineri din Valea Jiului și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care erau împotriva candidaturii FSN la alegeri.

În urma evenimentelor din acele zile și sub presiunea străzii, Ion Iliescu a fost forțat sa constituie Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, în care 50% din locuri erau pentru FSN, iar 50% au fost date partidelor politice reînființate sau nou apărute după

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria - foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria – foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

 

A doua zi, luni, 29 ianuarie, susţinătorilor bucureşteni ai Frontului li s-au adăugat oameni veniţi din Iaşi, Fălticeni, Constanţa, Medgidia, Năvodari, Călăraşi, Piteşti, Ploieşti, Giurgiu, Alba, Făgăraş, Braşov, Maramureş, Bacău. Cine-i chemase?!

“Părerea mea este că aceşti domni care până acum au trăit la Paris sau în alte locuri, fără să cunoască ce am îndurat noi, simplifică lucrurile, spunea Nicu Mladin, un muncitor din Brăila, ajuns la Bucureşti, reporterului trimis de ziarul Tineretul liber. Cred oare, dânşii, că dacă noi am urât ceauşismul şi l-am răsturnat, vrem acum imediat să privatizăm întreprinderile şi să rămânem la cheremul unor investitori străini? Nu vrem să ne vindem ţara, nu vrem să muncim la patroni. Pentru asta suntem alături de Frontul Salvării Naţionale!”

“Aseară am văzut la televizor imagini din această piaţă, se confesa unui ziarist de la Adevărul şi Marian Gârziu, elev la Liceul Industrail nr. 9 ­ Constanţa. Împreună cu alţi peste 200 de colegi ne-am urcat în tren şi a venit aici. Nu vrem să se mai întâmple ce s-a întâmplat, cerându-i-se domnului Iliescu să demisioneze. Noi nu ne-am vândut ţara. Părinţii ne-au învăţat că EA nu are preţ, că nimeni n-are dreptul s-o scoată la mezat.”

Provincialii s-au amestecat rapid cu bucureştenii. S-au întâlnit în mai multe puncte din Bucureşti: la Televiziune, în faţa sediului PNŢ din Bulevardul Republicii şi al PNL de pe Magheru. “Cine e cu Frontul să coboare la «Ştefan cel Mare»”, li s-a anunţat călătorilor cu metroul.

La ora prânzului, în Piaţa Victoriei erau câteva sute de mii de oameni, după aprecierile reporterilor de atunci.

 

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria - foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria – foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Câţiva au destănuit reporterilor de teren ai ziarului Adevărul ce i-a mânat afară din case.

“Eu mi-am lăsat mâncarea pe foc, protesta o gospodină. Le-am adunat şi pe vecinele astea. Mergem să apărăm Frontul!”

“Am ieşit la demonstraţie nu numai pentru că domnii istorici ne-au stricat duminica, spunea Stana Neacşu, muncitoare la Chimica Dudeşti. Asta mai treacă-meargă, am fi închis televizoarele şi gata, dacă ştiam. Dar după câte am văzut, ei vor să ne strice şi multe, multe alte zile. Să fim serioşi, domnilor. Lăsaţi Frontul să lucreze pentru refacerea ţării.”

“Mărturisesc că este pentru prima oară în viaţa mea când particip la o demonstraţie fără să ducă cineva «muncă de lămurire» cu mine, se confesa şi Ana Caleiu, pensionară. De ce am venit? Pentru că m-au scos şi pe mine din sărite pretenţiile acestor domni care spun, nici mai mult, nici mai puţin, că ei «sunt poporul». Care popor, mă rog?”

Poporul indignat scanda

“Iliescu nu ceda, ţara te va apăra! Iliescu nu ceda, noi suntem de partea ta!”,

“Ei au emigrat, noi am rezistat! Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!”,

“Nu vrem partide de fosile!”,

“Nu partide cu dolari, sunt doar nişte bişniţari!”,

“Afară cu vânzătorii de ţară!”,

“Frontul este poporul!”,

“În ziua de 22, Iliescu-a fost cu noi!”,

“Câmpeanu la azil, Coposu la cimitir!”,

“Ţărănişti în blugi şi geacă, care n-au văzut o vacă!”

cititi mai mult pe jurnalul.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria - foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria – foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro

 

Victime

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți.

S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting.

Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, a fost scos din sediul PNȚCD chiar de primul ministru de la acea vreme, Petre Roman, și transportat cu o tanchetă pentru a fi salvat din calea susținătorilor FSN.

În mulţimea adunată pe străzile Capitalei au ajuns luni dimineaţă şi aproximativ cinci mii de mineri din Valea Jiului.

Aflaseră tot de la televizor că ţara e în primejdie.

Duminică seară s-au adunat în faţa Primăriei din Petroşani.

Aveau de ce să apere Frontul.

Cu câteva zile în urmă, la 19 ianuarie, reprezentanţii sindicali ai minerilor se întâlniseră cu Ion Iliescu, Petre Roman şi Nicolae Dicu, ministrul minelor.

În urma discuţiilor, li s-au satisfăcut mai multe revendicări: săptămâna de lucru de cinci zile, posturi de câte şase ore, salariu dublu pentru cine lucra în zilele de sărbători legale, de la 30 până la 36 de zile de concediu pentru lucrătorii din subteran, creşterea sporului pentru munca de noapte de la 15% la 25%, plata integrală a salariului pentru zilele de spitalizare cauzate de accidente de muncă, pensie de urmaş pentru soţiile celor decedaţi în accidente de muncă.

Luni dimineaţă, minerii de la Vulcan, Livezeni, Aninoasa, Paroşeni, Lupeni şi ale întreprinderi miniere din Valea Jiului s-au îndreptat spre gara din Petroşani.

La plecare au povestit ulterior unii dintre participanţi, li s-a spus să meargă liniştiţi, nu vor fi sancţionaţi pentru absenţa de la locul de muncă.

Plecarea fusese organizată de sindicat.

Cei cinci mii de oameni au încăput cu greu în cele 18 vagoane ale garniturii speciale puse la dispoziţie de CFR.

Mulţi au rămas pe dinafară.

Ca să facă faţă frigului, probabil, s-au aproviziont ceva licori, aveau să recunoască ulterior unii participanţi.

Reporteri i-a însoţit în drumul de la Petroşani la Bucureşti, opiniile consemnate au apărând în Tineretul liber.

“Părinţii şi bunicii noştri au cunoscut pe propria lor piele politica acestor partide”, mărturisea atunci Horia Botar, de la Mina Paroşeni, “politică la care nu vom adera, ne sunt suficiente tristele lor amintiri. Am muncit şi am trăit atâţia ani sub dictatură. Ne-am săturat să mai fim slugi, vrem o viaţă liberă, condusă de oameni care au muncit aici în toţi anii grelelor noastre încercări, oameni care ne cunosc şi pe care îi dorim. Am văzut la televizor câţiva dintre membrii PNŢCD şi credem că îşi mai aduc aminte de Lupeni 29, când au îndreptat armele spre piepturile minerilor şi-au înăbuşit în sânge grevele minerilor. Ce caută printre noi? Vor să mai ordone foc?”

“Frontul a trăit cu noi, a suferit cu noi, s-a născut în bătaia gloanţelor”, a consemnat reporterul şi opinia lui Mircea Comşa de la Mina Paroşeni. “Fugarii din perioada dictaturii vin astăzi şi se erijează în reprezentanţi ai întregului popor, ei nu merită să participe la alegeri în nici o calitate, ca alegători sau candidaţi. Unde au fost ei şi ce au făcut în ultimii ani? Să-şi prezinte biografiile! De ce nu şi-au asumat răspunderea preluării conducerii ţării, în momentul critic – 22 decembrie 1989 – şi în special răspunderea pentru soarta ţării? Nouă, minerilor, ne trebuia fapte şi nu promisiuni!”

“Ceea ce ne-a dat frontul în aceste zile de libertate a simţit întregul popor”, a spus şi Florea Viorel, miner, membru al Asociaţiei Tineretului Liber de la Vulcan. “Toată stima pentru membrii Frontului şi vom fi alături de el la alegeri.”

“Am înţeles că revoluţia înfăptuită de tineri a fost expresia voinţei întregului popor”, spunea Ştefan Czako, electrician, membru al Sindicatului Liber al Minei Paroşeni. “Nu am fost pe baricade, pentru că în Valea Jiului nu a fost necesar dar am fost la locurile noastre de muncă pentru că noi, ţara are nevoie mai mult ca oricând de cărbune, de energie. Vom munci şi mai cu spor şi dorim ca Frontul să fie lăsat în pace, să lucreze în linişte şi eficient, pentru a redresa economia ţării.”

“Din sărăcia noastră vom face chetă şi vom cumpăra bilete de întors tuturor domnilor care au sosit zilele astea în ţară şi vor să pună mâna pe putere”, se oferea Vasile Maramă, inginer la Mina Lupeni. “Îi rugăm să nu ne deranjeze, pentru că vrem să muncim, să dăm ţării cărbunele necesar. Dacă totuşi le vine greu să se despartă de noi, îi invităm să muncească împreună cu noi în mină, că doar, nu-i aşa, noi suntem poporul, zicea domnul Coposu sau un alt coleg de-al dumnealui duminică la televizor.”

De la Gara Băneasa, unii dintre mineri au fost transportaţi la sediul PNL, din Bulevardul Magheru, pe care ulterior l-au devastat.

Alte grupuri s-au dus direct în Piaţa Victoriei.

Au stat acolo câteva ore, apoi au făcut cale întoarsă spre gară, şi de acolo înapoi la Petroşani.

Aveau să revină peste nici o lună. Între timp, sub presiunea străzii, Ion Iliescu şi liderii partidelor de opoziţie se întâlniseră pentru noi discuţii.

De pe urma lor, peste câteva zile avea să se apară Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN).

cititi mai mult pe jurnalul.ro

Mineriada din ianuarie 1990 - foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 – foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 - foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 – foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 - foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 – foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 - foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 – foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 - foto captură youtube.com

Mineriada din ianuarie 1990 – foto captură youtube.com

 

Mărturii

Roxana Iordache: 29 IANUARIE 1990. ATUNCI S-A PRODUS PRIMA MINERIADĂ

articol preluat de pe roxanaiordache.wordpress.com

Scriam ieri că Seniorul Coposu a greşit fiindcă nu a dat lovitura de stat pe 28 ianuarie 1990, măcar să fi ştiut şi tembelul de Petre Roman de ce-l acuzase. Evident că junele „prim-ministru” ori n-avea proprietatea termenilor, ori făcea pe prostul, ca să fie crezut de prostimea intens manipulată prin TVR – foarte L. Atât de minus L încât nu putea transmite live, pentru că „era ceaţă”.

Corneliu Coposu, împreună cu liderii celorlalte partide istorice, putea prelua, pur şi simplu, puterea. Cei trei aveau la acea oră legitimitate. Spre deosebire de gaşca kaghebistă care dăduse lovitura de stat pe spatele revoluţiei furate. Pe sângele a aproape 1000 de morţi. Corneliu Coposu putea prelua puterea – evident, cu consimţământul Armatei, dar nu putea da o lovitură de stat, pentru simplul fapt că nu făcea parte din sistem.

SCOPUL REUNIUNII ŞI DETURNAREA LUI

De fapt, liderii partidelor istorice au cerut întâlnirea cu emanaţii lui Ilici ca să împiedice acomodarea populaţiei, prin intermediul TVR-L, cu o stare de fapt totalitară, pe care şi aşa marea majoritate o considerau normală, după tirania lui Ceauşescu. Partidele istorice au solicitat celor autointilulaţi „emanaţi ai revoluţiei” să nu transforme FSN în partid.

Aceasta, în condiţiile în care ideologul Brucan deja publicase, în „România liberă” de la sfârşitul anului 1989, manifestul „Fără isme şi fără partid”. Adică ideea partidului unic pseudoliberalizat prin existenţa mai multor „curente”. Era proiectul lor de perestroikişti retardaţi, de fapt, de cominternişti reşapaţi. De unde şi desfiinţarea diviziei anti-KGB a DSS.

Partidele istorice nu au obţinut decât „concesia” formării CPUN, din care urmau să facă parte şi reprezentanţi ai partidelor: trei istorice – PNŢ-CD, PNL şi PSDR -, FSN şi o mie de ciuperci FSN. Dacă nu se forma CPUN, CFSN era doar o mai mică Mare Adunare Naţională. Dar atât de tare i-a incomodat pe tovarăşi sula-n coaste, încât au dat prima mineriadă.

MANEVRELE LUPTEI DE CLASĂ

Mai precis, au incitat populaţia imbecilizată, prin intermediul televiziunii unice. Şi au făcut şi prima breşă între partidele istorice, pentru că PNL şi PSDR s-au retras de la ora 17:00, lăsând PNŢCD singur, ca să primească din plin impactul stigmatizării ca duşman al poporului. Şi după ce Corneliu Coposu calmase populaţia şi revenise la discuţii, transmisia TV s-a întrerupt.

Şi s-a reluat doar când Petre Roman a tras retorica loviturii de stat. S-a indus o stare de panică în rândurile populaţiei. Din acel moment, al sulei în coaste, populaţia a fost învăţată să urască partidele istorice, să se ridice la lupta de clasă. Propaganda comunistă funcţiona retroactiv. Reflexele pavloviene erau vii într-o populaţie moartă sub aspectul conştiinţei civice şi politice.

Au fost aduşi derbedei beţi în camioane, dirijaţi cu grijă. Şi dotaţi cu bâte şi lanţuri. Cei în vârstă ne povesteau că se întâmpla la fel ca la manifestaţia naţional-regalistă din 8 noiembrie 1945. Derbedeii au început să-i atace pe demonstranţii naţional-ţărănişti sau pur şi simplu anticomunişti din Piaţa Victoriei. Derbedeilor li s-au alăturat cei prezentaţi ca muncitori de la Griviţa Roşie, adunaţi în Banu Manta, la Primăria Sectorului 1 şi incitaţi, printre alţii, de Dan Iosif- fie iertat .

Şi: reţeta marxist-leninistă tipică. Lupta de clasă a fost prezentată ca autoapărare a clasei muncitoare în faţa elementelor declasate şi a rămăşiţelor burghezo-moşiereşti, care vin să fure averea întregului popor – subliminal se justifica, astfel şi detenţia politică. Se lansaseră deja minciunile mizerabile, de genul celei că Seniorul Coposu venea de la Paris, unde huzurise şi nu mâncase salam cu soia, în timp ce poporul murea de foame.

Toată furia a fost dirijată pe de o parte asupra cuplului Ceauşescu şi a câtorva membri ai CpEx, arestaţi şi purtaţi în procese parodice, şi pe de altă parte, asupra partidelor istorice. Populaţia nu trebuia să vadă cauza răului, sistemul comunist, ci doar efectele – cîţiva ţapi ispăşitori pentru relele regimului şi să ia de bună propaganda luptei de clasă. Populaţia era mituită cu mâncare din plin, după îndelunga penurie, şi încântată cu faptul că se băgau gaze la aragaz şi căldură în case, după frigul îndurat până atunci.

 

MINERIADA ÎMPOTRIVA TRADIŢIEI ISTORICE

Şi mai ales, populaţia era intoxicată prin intermediul TVR – vechii propagandişti îşi schimbaseră doar stăpânii. Acestea fiind condiţiile, în după-amiaza spre seara zilei de 28 ianuarie 1990, Petre Roman a ieşit la balcon şi a incitat populaţia – şi aşa isterizată – la violenţă. Pentru a se da, ulterior, vina pe partidele istorice, mai precis, PNŢCD. De atunci a prins glas refrenul: Coposu e de vină!

Deci TVR a difuzat propaganda ca la carte. Agresorii fesenişti au fost victimizaţi, iar victimele anticomuniste au fost culpabilizate. Şi asta, toată seara de 28 ianuarie, până noaptea târziu. Demonstranţii anticomunişti părăsiseră de mult Piaţa Victoriei, unde nu se mai aflau decât turmele aduse cu camioanele.

Starea de spirit – primar agresiv, vorba lui Marin Preda – era de aşa natură încât „masele” s-au adunat, ca şi de la sine, a doua zi, în 29 ianuarie, în faţa sediului PNŢCD din B-dul Carol, pe atunci, încă Republicii. Şi inconştienţii – dintre care unii, peste cinci ani, aveau să stea la coadă ca să ajungă la catafalc şi să-i aducă un omagiu Seniorului – se manifestau furibund împotriva ţărăniştilor, mai ales a lui Corneliu Coposu.

Astfel încât a venit Petre Roman ca „salvator” şi l-a luat în tab pe Corneliu Coposu, aşa cum fusese luat Ceauşescu pe drumul spre cazarma execuţiei. Pentru asta n-am să-i pot ierta niciodată pe Ion Iliescu şi Petre Roman. Poate doar dacă şi-ar cere iertare. Ceea ce oricum nu fac. Dimpotrivă, justifică şi acum agresiunea. Şi mint. De parcă noi am putea uita cum urla Roman de la balconul biroului prezidenţial al PNŢCD: „S-au demascat, singuri s-au demascat”. Ceea ce zisese şi cu o seară înainte, în Piaţa Victoriei.

Roman l-a minţit pe domnul Coposu că îl duce cu tabul la TVR, de unde să se poată adresa naţiunii. Şi multe ar fi de spus. Dar cu alte ocazii. Deocamdată, reamintesc faptul că valul de înscrieri în partidele istorice, mai ales în PNŢ, a fost curmat brutal, pentru că oamenii s-au speriat. Mai mulţi, inclusiv tineri, au venit zilele următoare şi extrem de stânjeniţi au anunţat că îşi retrag formularele de înscriere. Au şi mărturisit că din pricina fricii.

Efrem Sirul (Secolul al IV-lea)

/0 Comentarii/în , /de /2.337 vizite

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org;

 

Efrem Sirul

Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul al IV-lea, (naștere aprox. 306, mutare la Domnul 373 sau 379)

El este cinstit de creștinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie.

 

Nume

Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuşi, Efrem este scrierea preferată în general.

Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ.

Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros.

Latină — Sanctus Ephraem Syrus

Engleză — Saint Ephrem the Syrian

Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani

Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) - foto preluat de pe crestinortodox.ro

Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe crestinortodox.ro

Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibe (actualul Nusaybin, la granița cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinți făceau parte din comunitatea creștină în creștere a orașului, deși hagiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creștină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul și grupările creștine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima și sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase și politice. Împăratul roman Dioclețian semnase un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuțiile sălbatice ale lui Dioclețian sunt o parte importantă a moștenirii bisericii Nisibene din perioada creșterii lui Efrem.

Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibe, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanții la Primul Sinod Ecumenic din 325. Efrem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creștinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon ori atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri și să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuși ca la un om care adună laolaltă, (`allânâ), la episcopul său ca păstorul (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca țarc (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Școlii din Nisibe, care în secolele următoare a fost centrul învățăturilor Bisericii Asiriene a Răsăritului (i.e., nestoriene).

În anul 337, împăratul Constantin I cel Mare, care a transformat creștinismul în religie legală (receptă) în Imperiul Roman, a murit. Profitând de această ocazie, Shapur al II-lea al Persiei a inițiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei de sub administrație romană. Nisibis a fost asediat în 338, 346 și 350. În timpul primului asediu, Efrem consideră că episcopul Iacov a apărat orașul cu rugăciunile sale. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest eveniment, iar Babu a condus destinele bisericii prin vremurile tulburi ale disputelor de frontieră. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului. Nisibisenii au refăcut repede fortificațiile în timp ce cavaleria pe elefanți a perșilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Efrem a sărbătorit salvarea miraculoasă a orașului într-un imn ca fiind ca plutirea sigură Arcei lui Noe pe puhoaiele potopului.

O legătura fizică importantă cu viața lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripția spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăși să jefuiască regiunea. Orașele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor uciși sau deportați. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar Constanțiu al II-lea și Iulian Apostatul se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanțiu, Iulian și-a început marșul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuții din ce în ce mai puternice asupra creștinilor. Iulian a început un marș temerar cu destinația finală capitala persană Ctesiphon, unde, suprasolicitat și depășit numeric, a început imediat retragerea pe același drum. Iulian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Iovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Iovian era un creștin niceean. A fost silit de circumstanțe să încheie pace cu Shapur, și a cedat Nisibisul Persiei, cu condiția ca toți creștinii să poată părăsi liberi orașul. Episcopul Avraam, succesorul lui Vologeses și-a condus poporul în exil.

Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiați care s-a îndreptat către vest, inițial către Amida (Diyarbakir), și în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârșitul celui de al VI-lea deceniu de viață a candidat la preoție în noua biserică, și se pare că și-a continuat munca de profesor (probabil în școala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar orașul era plin de filozofii și religii păgâne. Efrem spune despre creștinii ortodocși nicenieni că erau numiți, pur și simplu, Palutians în Edessa, după un episcop decedat. Arienii, Marcioniții, Maniheiștii, Bardaisaniștii și diverse mișcări gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac mai târziu, Iacov din Serug, scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.

După zece ani de rezidență în Edessa, după vârsta de șaizeci de ani, Efrem a trecut la Domnul, după unii în 373, iar după alții în 379.

 

Scrieri

S-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse de Efrem. Admițând totuși că unele dintre ele s-au pierdut, nu există nici un dubiu privind productivitatea lui Efrem. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moștenire triplă: el schițează pe modelele și metodele iudaismului rabinic timpuriu, el folosește strălucit știința și filozofia greacă, și delectează cu simbolismul misterelor în tradiția mesopotamiană/persană.

Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (madrâšê). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiții populare sau alte religii și filozofii. madrâšê-ele sunt scrise în strofe ritmate și acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria qâlâ, o linie tradițională identificată după primul vers. Toate aceste qâlâ, sunt acum pierdute. Se pare că Bardaisan și Mani compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretențiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite și numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — Carmina Nisibena, Despre Credință, În Rai, Despre Feciorie, Împotriva ereziilor — dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecție. (de exemplu doar prima jumătate din Carmina Nisibena este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (`unîtâ), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susținut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.

Efrem a scris și omilii (mêmrê) în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puține decât madrâšê. madrâšê sunt scrise în perechi heptosilabice (perechi de versuri de șapte silabe fiecare).

A treia categorie de scrieri ale lui Efrem o constituie lucrările în proză. A scris comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanță evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieșire, la Faptele Apostolilor și Epistolele Sfântului Apostol Pavel. De asemenea a scris împotriva lui Bardaisan, Mani, Marcion și a altora.

Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traduceri ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă și în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate și vin în conflict cu versiunile originale.

Textul cel mai mare, critic și autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 și 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB, ca parte integrantă din Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium.

 

Aposftegme

Patericul egiptean cuprinde trei apoftegme „Pentru sfântul Efrem”:

1. Copil era avva Efrem și a văzut vis, adică vedenie, că a răsărit vie pe limba lui și a crescut și a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte roditoare. Și veneau toate păsările cerului și mâncau din rodul viei. Și pe cât mâncau, se înmulțea rodul ei.

2. Altădată iarăși a văzut unul din sfinți, în vedenie, o ceată de îngeri pogorându-se din cer cu porunca lui Dumnezeu, având în mâini o carte, adică un tom scris dinlăuntru și din afară și ziceau unii către alții: Cui se cuvine să se dea aceasta? Și unii ziceau: Acestuia, iar alții: Altuia. Dar au răspuns și au zis: Cu adevărat sfinți sunt și drepți. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui Efrem. Și a văzut bătrânul că lui Efrem au dat ei cartea. Și sculându-se dimineața, au auzit pe Efrem că întocmai ca un izvor izvorăște din gura lui și alcătuiește. Și au cunoscut că de la Duhul Sfânt sunt cele ce ieșeau prin buzele lui Efrem.

3. Altădată iarăși, trecând Efrem, din îndemnare oarecare a venit o păcătoasă, cu măgulire să-l tragă spre împreunare urâtă, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Și a zis ei: Vino după mine! Și apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei: În locul acesta vino precum ai voit. Iar aceea văzând norodul, a zis lui: Cum putem aceasta să facem, atâta norod stând și nu ne rușinăm? Iar el a zis către dânsa: Dacă de oameni ne rușinăm, cu mult mai vârtos trebuie să ne rușinam de Dumnezeu, care vădește cele ascunse ale întunericului. Iar ea rușinându-se, s-a dus fără de ispravă.

 

„Efrem Grecul”

Meditațiile literare ale lui Efrem referitor la credința creștină și poziția lui față de erezii au făcut din el o sursă populară de inspirație în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaș de lucrări pseudoepigrafice atribuite lui Efrem, precum și multe legende hagiografice. Unele din aceste compoziții sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziții târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera Sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur și imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziție cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparțin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compozițiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, și conțin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă și arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, și multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.

Cea mai cunoscută dintre aceste scrieri este Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care este parte integrantă din slujbele din Postul Mare ale creștinismului răsăritean.

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-mi mie, slugii Tale!
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni – 3 serii de câte 4, după cum urmează:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (închinăciune);
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! (închinăciune);
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă! (închinăciune);
Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă! (închinăciune).

Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Cinstirea ca sfânt

Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este știut că a practicat o viață ascetică severă, crescând permanent în sfințenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că făcea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creștini care „conveniseră” împreună să slujească și să se abțină de la relații sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiți de Efrem să-și descrie comunitatea au fost ulterior folosiți pentru descrierea comunităților monahale, dar afirmația că a fost călugăr este nefondată.

Popular, Efrem este creditat cu câteva călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinții Capadocieni, și constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.

În plus, Efrem este creditat și cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca și vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului și răspândirea lui în biserică…

Cel mai popular apelativ pentru Efrem este Harpa Duhului (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca Diaconul din Edesa, Soarele Sirienilor și ca Stâlpul bisericii.

În cadrul tradiției bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, și chiar superior în multe feluri discursului teologic. În plus, el încurajează citirea Sfintei Scripturi într-un mod care își are rădăcinile mai mult în credință decât în analiza critică. Efrem arată un simț adânc al legăturilor dintre toate ființele create, ceea ce face ca unii să vadă în el un sfânt ecologist.

 

Citate

- Îndrăzneala dragostei noastre îți place, Doamne, la fel de mult cum îți place că trebuie să-ți furăm din cele ce ne dăruieşti.

- Dușmanul neîmpăcat al lumii întregi, în neobrăzarea sa nerușinată, atacă Sfânta Biserică atacându-i slujitorii. Doamne, nu lăsa Biserica Ta Sfântă fără ajutorul tău, pentru că promisiunea ce ne-ai făcut-o privind invincibilitatea ei nu poate fi vădită ca neadevărată.

- Binecuvântată este acea persoană care a consimțit să devină cel mai bun prieten al credinței și rugăciunii: el are mintea liniștită iar credința și rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porțile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu și este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potolește mânia și furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porțile compasiunii.

- Serafimul nu-și putea murdării mâinile cu cărbune, dar l-a adus aproape de gura lui Isaia: Serafimul nu-l putea ține, Isaia nu-l putea înghiți, dar nouă Domnul ni le-a permis pe amândouă.

- (Efrem este) Cel mai mare poet al epocii patristice și, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante. — Robert Murray.

 

Imnografie

Tropar (Glasul 8)

Harul ce izvorăște din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vieții Biserica, și lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinței; ci învățându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să se mântuiască sufletele noastre.

Condac (Glasul 2)

Ceasul judecății pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, părinte Efrem, ca un iubitor de liniște; și îndemânatic învățător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneși îi ridici spre pocăință.

 

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Efrem Sirul se zugrăvește bătrân, spân, cu păr puțin și rar în barbă, negricios la chip, având capul acoperit. Poartă un înscris care zice: Îndrăzneala amestecată cu râsul surpă cu înlesnire sufletul (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 160, 196, 239).

 

Viața Sfântului Cuvios Efrem Sirul

articol preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Efrem Sirul (Secolul al IV-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele și să le pornească spre milă, ci și însăși vederea și blândețea lui mișcau sufletele altora spre umilință.

Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Și fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărți, iar sârguința, îndeletnicirea și cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceața. Încât și el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.

De atunci a avut tovarășe fapta bună și sârguința în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârșit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blândețea? Nu necâștigarea? Nu, peste atâta bogăție de bunătăți, și smerită cugetare? Încă și de darul cel învățătoresc a fost împărtășit. Apoi și până acum prin cuvintele sale, vorbește cu noi, îndemnându-ne, mângâindu-ne și sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvântul credinței cel drept, ci și ne deșteptăm spre câștigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumnezeu și de dragostea cea către aproapele, atâta grijă a avut Efrem, încât el însuși când a vrut să se ducă din viață, zicea astfel:

„Nicidecum în toată viața mea n-am ocărit pe Domnul și cuvânt nebun din buzele mele n-a ieșit. În toată viața mea n-am blestemat pe nimeni. Și nicidecum nu m-am sfădit cu vreunul din cei dreptcredincioși”.

Avea încă și lacrimi neîncetat în ochii lui, încât mai cu înlesnire puteau izvoarele cele de-a pururea curgătoare să-și înceteze curgerea, decât Efrem Șirul lacrimile. Și împreună cu lacrimile ieșeau și suspinurile, arătând focul cel dinlăuntru aprins al umilinței, pe care mai luminat îl va pricepe cineva citind scrierile aceluia. Căci el se află pretutindeni filozofând despre judecata și a doua venire a lui Hristos, înfricoșatul divan avându-l înaintea ochilor și ziua aceea în minte întipărind-o; apoi pe sine osândit socotindu-se și foarte cu jale tânguindu-se. În astfel de cugetări ale minții îndeletnicindu-se Efrem, pururea se nevoia după cântătorul de psalmi, fugind de gâlceavă cea lumească și în pustie sălășluindu-se. Apoi, din loc în loc se muta pentru a sufletelor zidire și folos, fiindcă era mișcat de duhul dumnezeiesc.

Odată își lăsă patria și aceasta fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru închinăciunea sfintelor moaște, care erau întru dânsa, iar pe de alta, pentru întâlnirea cu un oarecare bărbat dintre cei cuvîn-tători, ca să ia model de viață de acolo. Acest lucru îl cerea de la Dumnezeu, adesea, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învrednicește-mă ca, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu acel bărbat, care va fi puternic a-mi grăi cele spre folosul sufletului”. Astfel rugându-se, când a ajuns la porțile cetății, era îngrijorat: cum adică se va apropia de acel bătrân, ce va afla de la dânsul și ce folos va dobândi?

Deci, călătorind astfel cu ațintirea minții, o femeie îndată îl întâmpină și aceasta era desfrânată. Negreșit al lui Dumnezeu lucru era acesta; căci pentru cele bune, de multe ori le rânduiește tainic pe cele potrivnice. Deci, sfințitul Efrem, astfel întâlnind pe desfrânată, stătea uimit oarecum, căutând către dânsa, mîhnindu-se și pătimind întru sine cu sufletul, că nu i s-a împlinit cererea după rugăciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea văzându-l, iarăși privea la dânsul cu ochi necuvioși. Și fiindcă astfel multă vreme se priveau unul pe altul, vrând s-o rușineze și întru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: „Pentru ce nu te rușinezi, o! femeie, privind la mine cu ochii ațintiți?”. Și aceea zise: „Dar mie așa mi se cade a privi la tine, că din tine și din a ta coastă sunt luată. Iar ție ți se cade a te uita nu către noi, ci în pământ, din care ai și fost luat”.

Acestea auzindu-le Efrem a mulțumit și femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, și lui Dumnezeu cu fierbințeală îi înălța mulțumire; care chiar prin cele fără de nădejde de multe ori poate face lucruri bune.

Deci, după ce au trecut zile destule, în cetatea Edesei dumnezeiescul Efrem era, locuind aproape de dânsul, o desfrânată care s-a făcut organ de răutate al vicleanului. Și printr-însa, ca prin șarpele cel dintâi, năvălea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a întâmplat, că dumnezeiescul Efrem fierbea niște bucate, acea femeie deschizând fereastra care era în perete, se plecă cu nerușinare, apoi cu obrăznicie căutând la cuviosul, îi zise: „Binecuvintează, părinte!”. Iar el cu blândețea cea cuviincioasă lui și cu graiul îi zice: „Domnul să te binecuvânteze!”. Și aceasta iarăși cu râs necuvios a zis: „Dar ce lipsește bucatelor tale?”. Iar acela a zis: „Trei pietre și puțin noroi, ca fereastra aceasta să se astupe”. Aceea cu obrăznicie a zis: „Pentru că te-am cinstit, aceasta a făcut întru tine mândrie? Eu voiesc a dormi împreună cu tine, iar tu de prima dată mă deznădăjduiești?”.

Însă precum aceea avea graiuri satanicești, astfel și el cu mult mai vârtos n-a fost lipsit de cuvinte duhovnicești, căci a zis: „De voiești împreună cu mine a dormi, trebuie s-o faci unde-ți voi zice eu”. Iar aceea, dacă a auzit cuvântul, a și întrebat de locul unde voiește a dormi. „Nu într-alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetății voi dormi cu tine.” Iar ea a zis: „Dar nu ai sfială și rușine de bărbații ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetății?”. Deci, femeia aceea dorind să vâneze sufletul cel pătimaș, n-a voit a cunoaște ceea ce zice Solomon: Că ochii Domnului Celui Preaînalt de milioane de ori mai luminați sunt decât soarele; căci caută peste tot căile oamenilor.

Atunci sfântul a răspuns îndată: „Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a rușina sufletul și a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează în ascuns și întru arătare, nu ne vom teme și nu ne vom spăimânta cu mult mai vârtos?”. Acestea destule au fost ca să înduplece pe desfrânata a se depărta de vicleană poftă către dânsul și să se căiască de cele dintâi fapte rele ale ei. Căci îndată apropiindu-se și căzând la pământ, cerea iertăciune de dobitoceasca și neînfrânata ei pornire.

Apoi, făcând adevărată pocăință, a luat povățuitor și dascăl pe Sfântul Efrem în calea cea către mântuire. Iar el fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfătui cele cuviincioase, spre a nu merge iarăși, după cum zice dumnezeiescul Ieremia, în urma gândurilor inimii celei rele; apoi s-a îngrijit a o aduce într-o mânăstire femeiască, spre a face fapte bune. Și în scurt, pe aceea care a voit a-l împie-dica din calea cea dreaptă, el mai vârtos întorcând-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptății întoarcerea ei spre calea mântuirii.

Astfel, dumnezeiescul Efrem întâlnindu-se cu două femei desfrânate, pe una a folosit-o, iar de la cealaltă însuși a primit folos sau, mai adevărat să zic, de la amândouă, fiindcă ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. De acolo fiind povățuit către Cezareea Capadociei, de darul care îl purta de sus, a văzut pe marele Vasile, glasul Bisericii și izvorul dogmelor. Pe care Efrem văzându-l, cu multe cuvinte a început a-l lăuda. Căci cu ochiul cel prea binevăzător al sufletului a văzut o porumbiță asemenea cu razele soarelui șezând pe umărul cel drept al acestuia, fiind strălucită și vorbind la ureche lui Vasile. Apoi, învățându-se în taină prin acea cinstită porumbiță cele pentru Efrem, l-a cunoscut cine este și pentru ce a venit; de aceea se și împărtășesc unul cu altul de vorbire și se îndulcesc de bunătățile care erau întru dânșii.

Dar să ne întoarcem iarăși către dumnezeiescul Efrem și ale acestuia să le povestim. Căci nici un gând care să nu-i folosească în lucrarea faptei bune nu avea și cum că îndestulător i s-a dat de la Dumnezeu talentul învățătoresc pe care sfântul cu covârșire l-a împărtășit în adâncul sufletelor credincioșilor de-a pururea. Și aceasta chiar el o însemnează, zicând: Încă fiind tânăr, era ca o viță îngreuiată de mulți struguri, din limba lui crescută, la mare înălțime ridicată și pe spatele a tot pământul întinsă; și toată pasărea odihnindu-se într-însa, zbura împrejur și din struguri mânca. Iar vița cu cât strugurii i se culegeau și pe păsări cu îndestulare le ospăta, cu atât mai mult cu rodul se înmulțea. Și aceasta însuși o zicea despre sine.

Încă și alții din cei ce s-au învrednicit a vedea unele ca acestea, o mărturisesc despre Efrem. Odată, a spus unul dintre ei că a văzut o mulțime de îngeri pogorându-se de sus și având în mâini o carte, scrisă și înăuntru și afară, și făcea cercetare despre vederea ce se arătase, cine oare ar fi putut lua cartea? Unii dintr-înșii puneau înainte pe Efrem, iar alții pe altul dintre aceia citi cu adevărat săvârșeau viața cucernică și înțeleaptă în acea vreme. Iar la urmă toți s-au învoit că lui Efrem i se încredințase cartea.

Deci, deșteptându-se cel ce a avut vedenia, a ajuns la biserică și a aflat într-însa pe Efrem cu învățături prea bune și decât mierea mai dulci, ospătând pe cei ce erau de față. Iar acela, după vrednicie mulțumește lui Dumnezeu. Dintr-acea vreme, atât de mult i-au fost lui Efrem curgerile cuvântului și necurmarea gândurilor, încât nici limbă nu putea sluji din destul grăbniciei vorbelor; încât chiar el a zis odată către Dumnezeu: „Stăvilește, o! Stăpâne, valurile darului Tău”. Căci făcându-se adâncul dăscăliei ca un noian, nu-l lăsa, spre a nu învăța. Iar cuvintele cu nimic altceva nu le întrerupea decât numai cu rugăciunea, și pe aceasta cu lacrimile.

Nopțile apucându-l priveghind, se trezea iarăși la lumină, fiindcă se temea de stăpânitorul întunericului, canu cumva să-l prindă cu somnul, fiind împiedicat; și de aceea priveghea pentru năvălirea aceluia, căci cât de puțin somn îi era destul, gustându-l numai, nu spre sațiu, ci numai de nevoie, ca să-i ție trupul, care la cele multe sudori și osteneli se întindea; și așa făcea să fugă din ochii lui somnul. Și multe alte fapte îi erau lui iubite, dar mai ales culcarea pe jos, aspra petrecere și chinuirea de tot felul a trupului și necăjirea.

Apoi, a adunat atâta bogăție, încât martori pentru dânsul chiar gura să o iau și graiurile lui cele mai de pe urmă, decât care nimic nu este mai vrednic de credință sau mai adevărat. Acestea sunt în acest chip: „Efrem n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur. Nici vreo avere pe pământ n-am câștigat, zice el, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi poruncește: Nimic pe pământ să nu câștigați. De aceea nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel”.

Astfel a supus toate, cel râvnitor cu adevărat și următor al ucenicilor celor dintâi; iar în smerita cugetare, zdrobirea inimii și smerenie, cine era atât de mare, fierbinte și tare? Căci cenușa, ca pâinea o mânca și băutura cu plângere o amesteca și de laude se ferea foarte mult; pe cei ce-l lăudau, nu numai că nu-i primea, dar se arăta chiar supărat asupra lor, dar precum este cineva asupra celor care-l iau în râs și-l defaimă; el se rușina și privea la pământ, culoarea feții o schimbă uneori, cu sudori era asudată și cu totul fără de glas petrecea, ca și cum rușinea i-ar fi oprit glasul.

Aceasta încă era deosebirea smeritei lui cugetări: căci când era să moară, unele ca acestea cu certare poruncea: „Să nu cântați la moarte pe Efrem, să nu-i faceți cuvânt de laudă, să nu-l îngropați cu haine de mare preț, să nu puneți deosebi trupului meu mormânt, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălășlui împreună cu cei străini, căci străin sunt eu și nemernic ca toți părinții mei”.

Iar despre iubirea de oameni, despre hrănirea săracilor și despre milostivirea către cei săraci multă grijă avea el și mult dorea folosirea acelora și de la sine nu avea ce să le dea; ci cu înțelepciunea limbii și priceperea deschizând inima și mâna multora din bogați, cum și vistieriile, printr-înșii dădea cu îndestulare celor ce aveau trebuință. Căci cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele și să le pornească spre milă, ci și însăși vederea și blândețea lui mișcau sufletele altora spre umilință. Acestea erau astfel, ca măsură pentru toată faptabună ce strălucea într-însul. Iar ceea ce acum cuvântul pune înainte, se cade să spun, căci este înveselitoare.

Apolinarie, cel ce a grăit multă nedreptate și a izvodit toate spre răsturnarea credincioaselor dogme, încredințase unei femei scrierile sale, care femeie slujea voiei aceluia și dezmierdărilor lui. Deci, de aceasta înștiințându-se Efrem, care avea trebuință de înțelepciune, s-a prefăcut în chipul unuia din cei ce cugetă caApolinarie, și se apropia către păzitoarea cărților, prefăcându-se că-i aduce binecuvântare și că se împrietenește cu acea femeie, pe când lipsea Apolinarie. Și de vreme ce femeia se încredințase acum cu totul cum că Efrem este ucenic al lui Apolinarie și din ceata păgânătății lui, s-a rugat ei ca să i se dea lui scrierile dascălului, „ca să pot, zicea el, să mă lupt cu ereticii”. Iar ea amăgindu-se prin acest înțelept meșteșug, i-a dat în mână cărțile, rugându-l a le înapoia grabnic.

Deci, Sfântul Efrem, amăgind ca și Iacov pe Isav și luând dreptul de întîi-născut, cu vitejie a țintit pe pierzătorul. Căci, deschizând cărțile și pe fiecare din file despărțindu-le, și cu clei de pește ungându-le pe toate, și una cu alta împreună lipindu-le, și ținându-le mult timp cu mâna și strângându-le, încât toate una să le facă, cu lipirea uneia de alta, așa că nici una de alta să nu poată să se dezlipească sau să se rupă, le-a dat înapoi femeii. Iar ea luându-le și necercetându-le, nici deschizându-le, și văzând că erau bine pe din afară, s-a mulțumit cu aceasta. Deci, a ținut câtva timp cărțile la dânsa; apoi a chemat pe Apolinarie la vorbă cu credincioșii, după sfatul dumnezeiescului Efrem, care știa necuvioasele cărți ce lucrase acela.

Deci, Apolinarie era chemat ca să vorbească cu viteazul apărător al cuvântului. Însă Apolinarie, fiind obosit și de bătrânețe și de răutățile cele multe, el s-a lepădat de vorbă, iar către ale sale cărți îndată a căutat și pe acestea a poruncit să i le aducă, „că acestea, zicea el, îmi vor sluji mult”. Pentru aceasta, luând una din cărți, încerca a o deschide. Iar după ce a văzut că nu se dezlipește nici o filă, a cerut altă carte, care asemenea era lipită. Atunci, în multă nedumerire căzând, și de mâhnire umplându-se cu sufletul, cum și de rușine, s-a risipit sinodul, iar mai pe urmă chiar și Apolinarie rău a pierit.

Astfel era Efrem cu râvnă pentru Hristos, încât în sufletul lui se sădise fapta cea bună și se socotea că un izvor ce curge cu multe feluri de ape, sau ca o livadă împodobită cu multe feluri de flori și de trandafiri, sau că alt cer pe pământ cu mulțimea stelelor, și pretutindeni înfrumusețat. El era ca un răi care înflorea și strălucea de-a pururea și niciodată nu se veștejea; iar de șarpele cel veșnic clevetitor al mântuirii noastre, cu totul era neatins și necălcat.

Însă acum, către sfârșit, trebuie să spun și povestirile cele despre Efrem. Pentru aceea este de nevoie a povesti sfârșitul aceluia, și mai ales a spune îndestularea darului celui unit cu dânsul. Căci, atunci când avea să se ducă, cu cea de pe urmă durere a poruncit celor ce erau de față ca să nu-l îngroape cu haină de mare preț. Unele ca acestea poruncind către cei ce stau împrejur, un oarecare dintre dânșii – și acesta era din cei mai străluciți, gătind o haină de mare preț și scumpă, socotea a înfășura trupul lui Efrem după moarte.

Auzind aceasta, sfântul care bolea foarte rău, s-a mâhnit, că și osârdia lui i s-a nesocotit. Pentru aceea omul acela rănindu-se de diavol, chiar lângă patul sfântului, în mijlocul tuturor celor ce-l priveau, se tânguia, sucindu-și mâinile și întorcându-și ochii, apoi curgându-i spume din gură, făcea și alte lucruri ce sunt ale îndrăcirii, prin socoteala dumnezeieștii iconomii, acestuia i-a dat pedeapsă, căci a defăimat părinteasca poruncă.

Deci, cel ce prevedea cele ascunse și grăia cu duhul cel dumnezeiesc, a înțeles că boala era rodul păcatului. Atunci dumnezeiescului Efrem făcându-i-se milă și mărturisirea primind-o, cu rugăciunea și cu punerea mâinilor l-a izbăvit de diavol, poruncindu-i a-i împlini făgăduința, după poruncă. Deci, într-acest chip sfințitul Efrem, la sfârșitul vieții, cu atât de mare minune dojenind pe cei ce erau de față și sfătuindu-i din destul la lucrarea faptei bune, a trecut către locașurile cele cerești și de acolo către strălucirea, care pe unii ca aceștia îi așteaptă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cade slavă, cinste și stăpânire, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Evenimentele Zilei de 28 ianuarie în Istorie

/0 Comentarii/în /de /5.907 vizite

Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria

foto © de Emilian Săvescu, preluat de pe www.ziaristionline.ro
articole preluate de p:e cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org

 

28 ianuarie este a 28-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 28 ianuarie

(BOR) Sfinții Cuvioși Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul

Sfântul și Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul al IV-lea. El este cinstit de creștinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie - foto: crestinortodox.ro

Efrem Sirul  - foto: crestinortodox.ro

Efrem Sirul (Ephraim Sirianul) (n. c. 306, d. 9 iunie 373) a fost un teolog, autor de imnuri în limba siriană, venerat ca sfânt în întreaga creștinătate, în special de Biserica Catolică unde este recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, este considerat clasic al literaturii siriene.

 

(BRU) Sf. Efrem Sirul, cuvios († 373); Sf. Toma de Aquino, cuvios († 1274).

Sfântul Toma de Aquino (n. cca. 1225, Aquino, Regatul Siciliei - d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii - foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Toma de Aquino – foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Toma de Aquino (n. cca. 1225, Aquino, Regatul Siciliei – d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii.

 

(BRC) Sf. Toma de Aquino, preot, învățător al Bisericii

 

Ziua europeană a protecţiei datelor – Ziua europeană a protecţiei datelor (“Data Protection Day”) este marcată anual la 28 ianuarie, data semnificând aniversarea zilei în care a fost deschisă pentru semnare Convenţia 108 a Consiliului Europei privind protecţia persoanelor, în 1981.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Ziua internațională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966

 

Astăzi în istorie pentru 28 ianuarie

https://www.youtube.com/watch?v=kFlwtwLRvTI

 

Evenimentele Zilei de 28 ianuarie în Istorie:

- 28 ianuarie 1945 – Eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau;

- 28 ianuarie 1986 – Dezastrul navetei spațiale Challenger;

- 28 ianuarie 1990 – A început primul protest anti FSN, contramanifestaţia si prima mineriadă (28 – 29 ianuarie 1990)

 

28 ianuarie 592 - A murit  Guntram (n.cca. 532), rege al Burgundiei intre anii  561-592. A fost cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Clothar si Ingunda. La moartea tatălui său (561), a devenit rege al regatului francilor și a stabilit capitala la Orleans.

 

28 ianuarie 814 - A murit Carol cel Mare (Charlemagne), rege al francilor si fondator al Imperiului  Carolingian; (n.02.04.742/748).

Carol cel Mare (n. 742/748 - † 28 ianuarie 814, Aachen), rege al francilor din 768 până la moarte, și fondator al Imperiului Carolingian - foto - ro.wikipedia.org

Carol cel Mare - ro.wikipedia.org

Carol cel Mare a devenit  rege al francilor in anul 768 si  împărat din anul 800. A stapanit un vast imperiu, care cuprindea teritorii din Franţa, Spania, Italia si Germania de astazi.

 

28 ianuarie 1225 - S-a nascut in localitatea Aquino in Regatul Siciliei, Sfantul Toma de Aquino; (d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia)

Sfântul Toma de Aquino (n. cca. 1225, Aquino, Regatul Siciliei - d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia) a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii - foto: ro.wikipedia.org

Sfântul Toma de Aquino – foto: ro.wikipedia.org

A fost un călugăr dominican, teolog, filosof si  doctor al Bisericii. Doctor al Bisericii, denumit și Învățător al Bisericii (în latina Doctor Ecclesiae), este denumirea dată celor mai de seamă teologi creștini catolici. În Răsărit, titlul a fost conferit de Conciliile Ecumenice (“Părinte al Bisericii” sau “Sfânt Părinte”).

Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel (“Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar. În lista celor 33 de doctori ai Bisericii, numai o parte sunt recunoscuți ca Sfinți Părinți și de Biserica Ortodoxă.

În 1252 la varsta de 27 de ani,  Magistrul General al dominicanilor l-a  trimis  pe Toma la Paris, spre a obține bacalaureatul canonic și pentru  a începe să țină cursuri teologice apte de a-l califica pentru titlul de licențiat canonic.

În 1256 a căpătat titlul de Magistru și a preluat  catedra de teologie iar în 1259 pleacă pentru șase ani în Italia, unde a dus  la bun sfârșit o lucrare  începuta la Paris: “Summa contra Gentiles”, care este în primul rând o expunere sistematică, concisă și globală a tuturor problemelor teologice, în acord cu nivelul de înțelegere al studenților vremii.

Super libros de generatione et corruptione - foto: ro.wikipedia.org

Super libros de generatione et corruptione – foto: ro.wikipedia.org

Toma reușește  să pună alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările și răspunsurile care puteau fi luate în seamă la vremea sa. Ceea ce obține este nu numai un grad mare de sinteză dar mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel. A fost luat în serviciul papei Urban al IV-lea ca scriitor de rugăciuni și imnuri.

În 1265, după moartea papei Urban, d’Aquino a fost trimis la Roma pentru a deschide o școală dominicană. În 1268 a fost trimis înapoi la catedra pe care o deținuse la Paris. În timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1273 a avut o experiență misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant.

Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că este de paie. În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova.

După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire cisterciană din vecinătate, unde a murit la 7 martie 1274. Procesul canonizării lui Toma d’Aquino a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 , el fiind sanctificat la data de 21 iulie 1323.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1457 - S-a nascut Henric al VII-lea al Angliei. A domnit  între anii 1485 – 1509 si  a fost întemeiatorul dinastiei Tudorilor.

Henric al VII-lea a domnit în Anglia între anii 1485 și 1509. El a fost întemeiatorul dinastiei Tudorilor. A oprit războiul celor două roze căsătorinde-se cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, a desființat trupele senioriale și a format camera înstelată - in imagine, Portretul lui Henric VII ținând trandafirul roșu de Lancastrian, de Michael Sittow - foto: ro.wikipedia.org

Portretul lui Henric VII ținând trandafirul roșu de Lancastrian, de Michael Sittow – foto: ro.wikipedia.org

A pus capat razboiul celor doua roze,  căsătorinde-se cu Elisabeta de York , fiica lui Eduard al IV-lea. Unificarea caselor rivale de York și Lancaster prin căsătorie, a fost simbolizată prin emblema heraldică a Casei Tudor, Trandafirul Tudor, o combinație între Trandafirul Roșu al Casei de Lancaster și Trandafirul Alb al Casei de York.

A infiintat  în 1487 “Camera  înstelată”, un puternic instrument de represiune politică, o instanța care se intrunea in secret si  care  a devenit un instrument teribil în mâinile regelui impotriva adversarilor sai , fără nici o posibilitate de apel. Acesta a fost desființat în 1641 de către Parlament. Denumirea de  “Star Chamber” (Camera înstelată) provine de la decoraţiunile clădirii palatului regal de la Westminster, unde se întrunea pentru a lua decizii cu privire la probleme de natură politică, care nu erau supuse magistraturii obişnuite. A fost abolită în 1641.

 

28 ianuarie 1521 - Împăratul Carol al V-lea a deschis Dieta de la Worms.

Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea (Luther at the diet of Worms, by von Werner, 1877) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Luther at the diet of Worms, by von Werner, 1877 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

28 ianuarie 1547 - A murit Henric al VIII-lea (n.1491), rege al Angliei ( 21 aprilie 1509 – 28 ianuarie 1547). A rupt legăturile cu Biserica Catolică şi a întemeiat Biserica Anglicană. A fost urmat pe tron de  Edward al VI-lea, fiul său  care avea  doar 9 ani, care va fi primul conducător protestant al Angliei.

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa. Este faimos pentru cele sase casatorii ale sale si pentru executarea a doua dintre sotiile sale, Anne Boleyn si Catherine Howard, pe care le-a acuzat de adulter. De doua dintre sotii a divortat, pe doua le-a decapitat, una a murit dupa nastere si  numai a sasea i-a supravietuit. A anexat la Anglia in anul 1536, Tara Galilor.

Eduard al VI-lea (n. 12 octombrie 1537 — d. 6 iulie 1553) a fost unul din regii Angliei, fiul lui Henric al VIII-lea și al lui Jane Seymour. A devenit rege al Angliei și al Irlandei la 28 ianuarie 1547, la vârsta de nouă ani. Eduard a fost al treilea monarh al dinastiei Tudorilor și primul conducător al Angliei care a fost crescut ca protestant - în imagine - Eduard al VI-lea, de William Scrots, c. 1550 - foto: ro.wikipedia.org

Eduard al VI-lea, de William Scrots, c. 1550 – foto: ro.wikipedia.org

Eduard al VI-lea (n. 12 octombrie 1537 — d. 6 iulie 1553) a fost unul din regii Angliei, fiul lui Henric al VIII-lea și al lui Jane Seymour. A devenit rege al Angliei și al Irlandei la 28 ianuarie 1547, la vârsta de nouă ani. Eduard a fost al treilea monarh al dinastiei Tudorilor și primul conducător al Angliei care a fost crescut ca protestant.

 

28 ianuarie 1600 - S-a nascut Papa Clement al IX-lea; a condus Biserica Catolica între anii 1667-1669; (d.9 decembrie 1669).

Papa Clement al IX-lea (Giulio Rospigliosi) (n. 28 ianuarie 1600 Pistoia – d. 9 decembrie 1669 Roma) a deținut funcția de papă între anii 1667-1669 - foto: ro.wikipedia.org

Papa Clement al IX-lea (Giulio Rospigliosi) – foto: ro.wikipedia.org

Ales la 26 iunie 1667, a mediat în războaiele de succesiune între Franța, Spania, Anglia și Olanda prin Pacea de la Aix-la-Chapelle numita si  “Pacea Clementina”.

 

28 ianuarie 1608 - S-a născut Giovanni Alfonso Borelli, fizician, fiziologist, matematician si astronom renascentist  italian, considerat întemeietorul biomecanicii; (d. 31 decembrie 1679).

Giovanni Alfonso Borelli (n. 28 ianuarie 1608 la Castelnuovo - d. 31 decembrie 1679 la Roma) a fost fiziologist, fizician, matematician și astronom renascentist italian. Este considerat întemeietorul biomecanicii - foto: ro.wikipedia.org

Giovanni Alfonso Borelli – foto: ro.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1622 - S-a nascut astronomul si fizicianul francez Adrien Auzout ; (d. 23 mai 1691). A descoperit unele proprietăți ale cicloidei. De asemenea, a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești. Cea mai valoroasă lucrare a sa este “Traité de micromètre”, apărută în 1667. A mai scris numeroase note asupra lunetelor, în Mémoires de l’Académie des Sciences. Unele din lucrările sale au fost citate de Jérôme Lalande în Biographie astronomique.

 

28 ianuarie 1717 - S-a nascut sultanul otoman Mustafa al III-lea, fiul sultanului Ahmed al III-lea; (d.1774).

Mustafa al III-lea (n. 28 ianuarie 1717; d. 21 ianuarie 1774) a fost între 1757 - 1774, sultan al Imperiului Otoman. El a fost fiul lui Ahmed al III-lea. Mustafa a fost un monarh energic care a căutat să modernizeze armata otomană. Această politică provoacă nemulțumirea ienicerilor și imamilor. În timpul lui a luat ființă academia de matematică, navigație și științe naturale. Mustafa fiind conștient de slăbirea puterii trupelor otomane, caută evitarea războaielor. Însă după anexarea de către Ecaterina cea Mare a peninsulei Crimeea, declară război Rusiei, urmarea fiind Războiul Ruso-Turc din 1768–1774 - foto: ro.wikipedia.org

Mustafa al III-lea–1774 – foto: ro.wikipedia.org

A  fost un monarh   energic care a căutat să modernizeze armata otomană si imperiul aflate in declin, insa incercările sale de modernizare nu au fost suficiente pentru a opri această evoluție. Reformele si  planurile sale de schimbare a  status quo-ului administrativ s-au lovit de opoziția acerbă a fortelor conservatoare, in primul rand a ienicerilor și imamilor.

Mustafa al III a a angajat specialisti occidentali in incercarea de a moderniza a infanteria și artileria. În plus, sultanul a ordonat infiintarea unei Academii de matematică, navigație și științe naturale. Constient de slabiciunea imperiului a  cautat sa  evite  războaiele, insă după anexarea de către Rusia   a peninsulei Crimeea, a  declarat  război Rusiei, urmarea fiind razboiul ruso-turc din 1768 1774, incheiat prin semnarea la 21 iulie 1774 a Tratatului de pace de la Kuciuk Kainargi.

În urma acestui acord de pace hanatul Crimeii devine independent, nemaifiind vasal porții otomane, iar Rusiaprimește o despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagra.

 

28 ianuarie 1724 -  Este infiintata in St.Petersburg  de catre Imparatul Petru cel Mare, Academia de Stiinte a Rusiei.

 

28 ianuarie 1725 - A murit Petru cel Mare, țar al Rusiei (n. 1672)

Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa - Portrait by Paul Delaroche, 1838 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru I al Rusiei – Portrait by Paul Delaroche, 1838 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru I al Rusiei n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) , a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 , până la moartea sa În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 1725, s-a plâns de dureri cumplite, pricinuite de retenţia de urină. Medicii nu au nicio îndoială că gangrena a cuprins colul vezicii urinare.

La 28 ianuarie, la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeşte o proclamaţie prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile. La 4 martie, după 5 săptămâni de la moartea ţarului, timp în care trupul nu fusese acoperit de giulgiu şi capacul nu fusese pus pe sicriu, Nataşa, mezina sa, moare de vărsat. Împărăteasa hotărăşte ca tatăl şi fiica să fie îngropaţi în aceeaşi zi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1784 - S-a nascut George Hamilton-Gordon, conte de Aberdeen, prim ministrul englez al carui guvern a implicat Marea Britanie in Razboiul Crimeei, impotriva Rusiei; (m.14 decembrie1860).

George Hamilton-Gordon (n. 28 ianuarie 1784, Edinburgh – d. 14 decembrie 1860, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1852-1855 - foto: ro.wikipedia.org

George Hamilton-Gordon – foto: ro.wikipedia.org

George Hamilton-Gordon (n. 28 ianuarie 1784, Edinburgh – d. 14 decembrie 1860, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1852-1855. În 1813, ca ambasador special în Austria, a contribuit la formarea coaliției care l-a învins pe Napoleon I în Războiul celei de-a Șasea Coaliții.

Ca ministru de externe (1828-1830, 1841-1846), a rezolvat disputele asupra graniței dintre Canada și SUA prin Tratatul Webster-Ashburton și Tratatul Oregonului. Ca prim-ministru, a format o coaliție guvernamentală, dar indecizia sa a zădărnicit eforturile de menținere a păcii, ducând la implicarea Marii Britanii în Războiul Crimeii. Fiind responsabil, din punct de vedere constituțional, pentru greșelile generalilor britanici în război, a demisionat în 1855.

 

28 ianuarie 1813 - Jane Austen publică pentru prima dată în Regatul Unit Mândrie și prejudecată.

Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană - foto: ro.wikipedia.org

Jane Austen – foto: ro.wikipedia.org

Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes Mândrie și prejudecată este unul dintre cele mai celebre romane scrise de Jane Austen. Publicat la 28 ianuarie 1813, este al doilea roman al autoarei. Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.

 

28 ianuarie 1853 - S-a nascut Jose Marti, scriitor si om politic cubanez, unul dintre organizatorii si conducatorii rascoalei antispaniole; (m.19.05.1895).

José Julián Martí Pérez (n. 28 ianuarie 1853 - d. 19 mai 1895) a fost un om politic, militant și scriitor cubanez - foto: cersipamantromanesc.com

José Julián Martí Pérez – foto: cersipamantromanesc.com

José Julián Martí Pérez (n. 28 ianuarie 1853 – d. 19 mai 1895) a fost un om politic, militant și scriitor cubanez. A fost considerat un erou național și a jucat un rol important în literatura Americii Latine. Ca om politic, a fost unul dintre fondatorii Partidului revoluționar cubanez și unul dintre organizatorii și conducătorii revoluției antispaniole. Ca scriitor, a fost precursor al modernismului.

A reînviorat poezia și proza, înlăturând rigiditățile neoclasice și artificiile romantice, pe care le-a înlocuit prin simțirea vie spontană, cu o mai mare libertate ritmică și expresie metaforică novatoare. Lirica sa este subsumată glorificării personalității umane și a frumuseții universului, străbătută de accente fraterne și simbolice. A mai scris și eseuri, discursuri, scrisori. A condus publicațiile: El diablo, Cojuelo și Patria libre.

 

28 ianuarie 1865 - În România, a fost  întemeiata din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, Societatea  culturala “Ateneul Român”.

Ateneul Român - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ateneul Român – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Încă de la începutul activităţii sale, Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: “Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii “.

Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor. Conform concepţei Societăţii Culturale “Ateneul Român” s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri (“Daţi 1 leu pentru Ateneu“), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino.

Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri.

Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 până în ziua de azi.

 

28 ianuarie 1871 - Razboiul franco-prusac. Parisul capituleaza in fata armatelor prusace, dupa un asediu care a durat cinci luni. Marea  victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia ea reprezentand de asemenea sfârșitul domniei imparatu lui  francezilor Napoleon al III-lea și a celui de – Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparațiilor de război, Franța a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deține până la sfârșitul Primului Război Mondial.

 

28 ianuarie 1873 - S-a născut romanciera franceza Colette (Sidonie-Gabrielle Colette);  ( d. 3 august 1954).

Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 - d. 3 august 1954) scriitoare franceză - foto: ro.wikipedia.org

Sidonie-Gabrielle Colette - foto: ro.wikipedia.org

Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 – d. 3 august 1954) a fost o scriitoare franceză. A fost  membru al Academiei Regale din Belgia (1935), președinte al Academiei Goncourt (1949) (și prima femeie să fie admis în ea, în 1945), și ofiter al Legiunii de Onoare. Este cel mai bine cunoscuta pentru romanul  sau Gigi.

 

28 ianuarie 1880 - S-a născut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane (d 1962).

Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880, Galaţi, România – d. 1 aprilie 1962, București, Republica Populară Română) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Camil Ressu – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880, Galaţi, România – d. 1 aprilie 1962, București, Republica Populară Română) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.

"Nud" (1971) - Camil Ressu - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“Nud” (1971) – Camil Ressu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla și Virgil Moise. Din 1950 a fost președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1887 - S-a născut Arthur Rubinstein, pianist si compozitor american de origine poloneza evreiasca; (m.20.12.1982).

Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia - d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea - in imagine, Arthur Rubinstein (fotografie din 1937) - foto: ro.wikipedia.org

Arthur Rubinstein (fotografie din 1937) – foto: ro.wikipedia.org

Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia – d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

 

28 ianuarie 1889 - S-a născut principesa Martha Bibescu, scriitoare romanca (“Izvor. Tara salciilor”); (m.28.11.1973).

Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București - d. 28 noiembrie 1973, Paris), romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză - in imagine, Martha Bibescu, pictură din 1911 - foto: ro.wikipedia.org

Martha Bibescu, pictură din 1911 – foto: ro.wikipedia.org

Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat.

A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

 

28 ianuarie 1892 - S-a născut regizorul  german de film Ernst Lubitsch; (d.1947).

 

28 ianuarie 1897 - În Rusia a fost efectuat un recensămînt general al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori,  dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.

 

28 ianuarie 1898 - A decedat Al. Flechtenmacher, dirijor si pedagog roman, intemeietorul si primul director al Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Bucuresti; (n.23.12.1823).

Alexandru Adolf Flechtenmacher (n. 23 decembrie 1823, Iași - d. 28 ianuarie 1898, București), compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România, autorul muzicii pentru Hora Unirii. foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Adolf Flechtenmacher
foto: ro.wikipedia.org

Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text deMatei Millo.a carei premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la  Teatrul National din Iasi. A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii , pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri și cântece patriotice.

 

28 ianuarie 1909 - Trupele SUA parasesc Cuba, care fusese ocupata in urma razboiului cu Spania. Va ramane sub ocupatia americana pe aceasta insula, baza militara de la Guantanamo Bay.

 

28 ianuarie 1932 - Forțele japoneze ataca orasul Shanghai.

 

28 ianuarie 1933 - Guvernul condus de Alexandru Vaida -Voievod  semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor.

 

28 ianuarie 1936 - S-a  născut scriitorul albanez Ismail Kadare (“Generalul armatei moarte”).

Ismail Kadare (n. 28 ianuarie, 1936) este cel mai cunoscut scriitor albanez. În 1992, a câștigat Premiul mondial Cino Del Duca. În 2005, Kadare este câștigătorul inaugural al Premiului Internațional Man Booker - foto: ro.wikipedia.org

Ismail Kadare – foto: ro.wikipedia.org

Lucrările lui Kadare au fost publicate în peste 40 de țări. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura  și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize. În iunie 2009 a primit premiul Prince of Asturias pentru literatură.

 

28 ianuarie 1941 - Dupa rebeliunea legionara din zilele de  21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni.

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești - d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Sub guvernarea lui Ion Antonescu, regatul României a reușit performanța de a deveni unicul stat în afară de Germania nazistă care a înființat și operat propriul lagăr de exterminare (în Podolia), unde peste 100 000 de evrei au pierit. Sălbăticia și zelul cu care trupele române au executat politica lui Antonescu de exterminare a evreilor au fost remarcate la doar 3 luni de ofensivă comună în est chiar de către führer, care declara că Antonescu urmează niște politici mult mai radicale decât noi în chestiunea evreiască. La doar două săptămâni de la deschiderea frontului răsăritean, Joseph Goebbels constata și el cât de splendid acționează Antonescu în chestiunea evreiască.

Armata româna sub conducerea lui Ion Antonescu a bătut recorduri în materie de număr de evrei masacrați într-o unică acțiune, ca număr de evrei masacrați într-un timp cât mai scurt, lăsând în urmă în aceste privințe chiar si Wehrmacht-ul lui Hitler! Jaful care însoțea masacrele armatei române i-au dezgustat până și pe naziști, rapoartele militare ale Wehrmacht-ului din iulie 1941 făcându-se ecoul nemulțumirilor germane în ce privește bestialitatea cu care soldații români sub comanda lui Antonescu își executau politica de masacrare evreilor. Nemții se temeau că, asociați fiind cu românii, imaginea armatei lor ar putea să fie murdărită de zelul acestora din urmă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1942 - 19 din cele 21 de state participante la Conferinta panamericana de la Rio de Janeiro au semnat Actul Final, care recomanda ruperea relatiilor diplomatice cu tarile Axei.

 

28 ianuarie 1943 - În România, a aparut primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizatia Uniunea Patrioţilor , infiintata de cercurile comuniste in vara anului 1942, cu scopul de a inchega o opozitie interna contra razboiului anticomunist din Rasarit. Dupa 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientata, in vederea “defascizarii” tarii.

 

28 ianuarie 1945 - După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german  de concentrare de la Birkenau (Polonia) și  pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei. La Auschwitz II (Birkenau) cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 țigani au fost uciși.

Children who were liberated from Auschwitz-Birkenau, January 28, 1945 - foto: furtherglory.wordpress.com

Children who were liberated from Auschwitz-Birkenau, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com

Birkenau era cel mai mare dintre lagărele care compuneau complexul de la Auschwitz. A operat timp de trei ani, având mai multe funcţii. Construcţia sa a început în octombrie 1941 şi s-a dorit a fi un lagăr pentru 125.000 de prizonieri de război. S-a deschis în martie 1942, ca o aripă a lagărului de la Auschwitz, dar a funcţionat, concomitent, şi ca un centru de exterminare a evreilor. În faza finală, din 1944, a devenit şi locul unde prizonerii erau concentraţi înainte de a fi trimişi la muncă în industria germană.

Re-enactment of child survivors marching out of Auschwitz-Birkeau - foto: furtherglory.wordpress.com

Re-enactment of child survivors marching out of Auschwitz-Birkeau – foto: furtherglory.wordpress.com

Aproximativ 90% dintre victimele Lagărului de Concentrare de la Auschwitz au murit la Birkenau. Iar nouă din zece erau evrei. De asemenea, şi peste 70.000 de polonezi şi-au găsit sfârşitul la Birkenau. (…) Conform planurilor originale, prizonierii de război care ar fi fost închişi la Birkenau, erau nevoiţi să construiască singuri lagărul. În acest scop, 10.000 de prizonieri de război sovietici au fost aduşi de la Neuhammer am Quais şi probabil şi de la Lamsdorf în octombrie 1941.

Prisoners marching out of Auschwitz after the camp was liberated, January 28, 1945 - foto: furtherglory.wordpress.com

Prisoners marching out of Auschwitz after the camp was liberated, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com

În încercarea de a şterge toate dovezile crimelor comise în lagăr, germanii au incendiat documentele pe străzile lagărului, pe 20 ianuarie au detonat crematoriile II şi III, care fuseseră oricum parţial demantelate, iar pe 26 ianuarie au distrus crematoriul V care era încă perfect operaţional. Pe 23 ianuarie a fost incendiat şi complexul de magazii „Kanada II”.

28 ianuarie 1945: După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german de concentrare de la Birkenau (Polonia) și pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei - in imagine, Young survivors at the camp, liberated by the Red Army in January 1945 - foto: en.wikipedia.org

Young survivors at the camp, liberated by the Red Army in January 1945 – foto: en.wikipedia.org

Cei 9.000 de deţinuţi lăsaţi în urmă la Auschwitz I, Birkenau şi alte sub-lagăre aveau o soartă incertă. Majoritatea erau foarte bolnavi şi slăbiţi. Ofiţerii SS doreau să îi elimine, dar soarta a fost potrivnică intenţiilor germanilor. Au reuşit să ucidă numai 700 de prizonieri din Birkenau şi alte câteva sub-tabere până la sosirea Armatei Roşii.
cititi mai mult pe www.historia.ro

 

28 ianuarie 1949 - A fost înființat Consiliul Internațional al Muzicii.

 

28 ianuarie 1951 - A decedat eroul poporului finlandez, maresalul Gustaf Emil Mannerheim, fost presedinte al Finlandei; (n.1867) .

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda - d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția) a fost un militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946) - foto: ro.wikipedia.org

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim – foto: ro.wikipedia.org

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim, (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda – d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția), a fost un militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946). Și-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 și apoi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul și singurul care a primit titlul de Mareșal al Finlandei.

 

28 ianuarie 1952 - În România a avut loc o nouă reformă monetară.

 

28 ianuarie 1955 - S-a născut Nicolas Sarkozy, om politic  francez, preşedinte al Franţei.

Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, în franceză de Nagy Bócsa, cunoscut ca Nicolas Sarkozy, (n. 28 ianuarie 1955, Paris) este un politician francez, fost președinte al Franței și coprinț al Andorei din 16 mai 2007 până la 15 mai 2012. Sarkozy a fost anterior de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin. Din 28 noiembrie 2004 este președintele partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, formațiunea succesoare a partidului RPR, înființat în 1974 de Jacques Chirac.

 

28 ianuarie 1972 - A încetat din viaţă scriitorul italian Dino Buzzati Traverso (romanul “Deşertul tătarilor”, apărut în 1940, îi aduce consacrarea europeană); (n. 16 octombrie 1906).

Dino Buzzati Traverso, (n. 16 octombrie 1906 la Belluno, d. 28 ianuarie 1972, la Milano), jurnalist, scriitor și pictor italian cunoscut în principal pentru romanul Deșertul Tătarilor - în imagine, Dino Buzzati la lucru în studioul său - foto: ro.wikipedia.org

Dino Buzzati la lucru în studioul său – foto: ro.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1977 - Paul Goma distribuie mai multor diplomaţi din Bucureşti o scrisoare deschisă de adeziune la «Carta 77».

Carta 77 a fost o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia între 1977 și 1992. Numele a fost omonim cu documentul Carta 77, redactat în ianuarie 1977. Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout. După Revoluția de catifea din 1989, mulți dintre membrii grupului au avut roluri importante în politica cehă și slovacă - foto preluat de pe www.progetto.cz

Carta 77 – foto preluat de pe www.progetto.cz

Carta 77 a fost o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia între 1977 și 1992. Numele a fost omonim cu documentul Carta 77, redactat în ianuarie 1977. Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout. După Revoluția de catifea din 1989, mulți dintre membrii grupului au avut roluri importante în politica cehă și slovacă.

Manifestul omonim publicat în ianuarie 1977 într-un ziar vest-german fusese semnat de 243 de cetățeni cehoslovaci, care reprezentau diferite ocupații, poziții politice și religioase, dar până la mijlocul anilor 1980 ca. 1200 de oameni îl semnaseră.

Motivat în parte de arestarea membrilor grupului rock Plastic People of the Universe, Carta 77 critica regimul cehoslovac pentru nerespectarea drepturilor omului și nepunerea în aplicare a unui număr de documente și tratate internaționale pe care le semnase, inclusiv Constituția Cehoslovaciei din 1960, Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975 și statute ale Națiunilor Unite referitoare la drepturi politice, civile, economice și culturale.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28 ianuarie 1979 -  A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n. 1905).

 

28 ianuarie 1986 - Catastrofa navetei spatiale americane “Challenger”, a carei explozie  la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauti aflati la bord. Catastrofa navetei spatiale Challenger a fost vazuta  in direct la televiziune de zeci de milioane de spectatori ingroziti.

https://www.youtube.com/watch?v=j4JOjcDFtBE&feature=emb_title

Naveta Spațială Challenger, construită pentru zborul pe orbită OV-099, a fost a doua navetă spațială construită de NASA, prima fiind Columbia. Prima misiune a început pe 4 aprilie 1983. Naveta a reușit să efectueze 9 misiuni complete, cea de-a zecea lansare fiind și ultima lansare pe care a efectuat-o naveta Challenger.

Pe data de 28 ianuarie 1986, naveta a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, din explozie rezultând și decesul celor șapte membri ai echipajului. Din cauza acestui accident, timp de doi ani și jumătate nici o navetă americană nu a mai realizat vreo misiune spațială, până la lansarea lui Discovery în anul 1988, în cadrul misiunii STS-26. Challenger a fost înlocuită de Endeavour, lansată pentru prima dată în 1992.

Echipajul ultimei misiuni Challenger - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Echipajul ultimei misiuni Challenger – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Naveta a fost distrusă în al doilea minut de la lansare în misiunea STS-51-L, a zecea misiune orbitală, pe 28 ianuarie 1986 la ora 11:38 când un inel de pe partea dreaptă s-a rupt. Inelul s-a rupt și datorită temperaturilor neobișnuit de reci. Datorită ruperii inelului a izbucnit o flacără din propulsor, flacără care a ajuns la rezervorul cu combustibil, ducând astfel distrugerea navetei.

Specialiștii NASA vor să realizeze o navetă destinată explorării spațiului cosmic îndepărtat, aceștia nu vor mai folosi rachete cu tone de combustibil care îi duce până pe Lună și înapoi. NASA se gândește că poate să folosească energia nucleară pentru explorarea spațiului cosmic, sursa de energie va fi o baterie alimentată cu uraniu, care va cântări aproximativ 22 de kilograme. Ea va genera căldură, aceasta va fi transportată de 8 motoare Stirling și va produce o energie de aproximativ 500 de wați.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

28-29 ianuarie 1990 - Prima mineriadă – În Piața Victoriei din București, s-au înfruntă două tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.

https://www.youtube.com/watch?v=sFWOwwWrimc&feature=emb_title

Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București. După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație.

https://www.youtube.com/watch?v=e4yglav9Jdg&feature=emb_title
https://www.youtube.com/watch?v=605dSF4-YJ0&feature=emb_title

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting. Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.
cititi mai mult pe: roxanaiordache.wordpress.com; jurnalul.ro; stiri.tvr.ro; ziaristionline.ro; inliniedreapta.net

https://www.youtube.com/watch?v=XuxSdjkvLm4&feature=emb_title

 

28 ianuarie 1998 - Miniştrii şi secretarii de stat ai PD s-au retras din Guvernul Romaniei, urmînd să – şi depună demisiile la începutul şedinţei Executivului. Decizia a fost luată de Consiliul Politic al PD, după o ultimă rundă de negocieri cu partenerii de coaliţie. Conducerea partidului a stabilit ca PD să rămînă în coaliţie şi să acorde Guvernului sprijin parlamentar.

 

28 ianuarie 1999 - A fost  înființată, la Bucuresti Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.

 

28 ianuarie 2000 - A încetat din viaţă Aurel Grigoraş, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani; (n. 1932).

 

28 ianuarie 2001 - Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria în Marea Neagra, s-a  soldat cu decesul a 16  persoane și dispariția altor 3.

 

28 ianuarie 2010 - Cinci asasini ai presedintelui Republicii Bangladesh, Sheikh Mujibur Rahman, au fost executati prin spanzurare. In urma unei  lovituri de stat militare, in data de 15 august 1975,  Mujibur Rahman fusese ucis impreuna cu mai mulți membri ai familiei sale.

 

28 January 2011 - S-a declanșat Primăvara Arabă în Djibouti

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Djibouti este o republică semiprezidențială, cu puterea executivă exercitată de guvernul central, iar puterea legislativă exercitată atât de parlament cât și de guvern. Președintele țării este Ismail Omar Guelleh iar sistemul de partide parlamentare este dominat de Adunarea Populară pentru Progres (partid condus de actualul președintele al țării – Ismail Omar Guelleh). Actuala constituție a țării a fost aprobată în septembrie 1992. Djibouti este un stat cu partid unic dominant la putere, acesta fiind Adunarea Populară pentru Progres. Partidele din opoziție sunt tolerate, dar nu au o șansă reală să câștige puterea.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org