Articole

Calendar Ortodox 20 septembrie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 20 septembrie 2024

† Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista cu fiii lor: Agapie și Teopist

 

Sinaxar 20 Septembrie


 

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist (Secolul al II-lea).

Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista cu fiii lor: Agapie și Teopist (Secolul al II-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista cu fiii lor: Agapie și Teopist (Secolul al II-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100).

Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel.

Căci fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni; şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând:

“O, Placide ! pentru ce mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune.” Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri.

Mântuitorul i-a apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a întrupat pentru noi.

Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie, soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist.

Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.

Şi într-adevăr, atât război a dat împotriva lui ucigaşul de oameni, diavolul, încât şi-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar pe femeia sa a văzut-o robită şi pe copiii lui răpiţi de fiare sălbatice.

Dar s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oşti destul de încercat ca să le poată face faţă.

Atunci împăratul şi-a adus aminte de Eustatie, de curajul lui şi de multele lui isprăvi de arme, şi l-a chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile şi titlurile aristocratice romane.

Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins şi respins pe barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa sfântului.

Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat lui cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli pentru victoriile obţinute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu şi puterii iluzorii a idolilor şi falşilor dumnezei.

De acest răspuns mâniindu-se împăratul i-au dat, pe el şi pe soţia şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc şi aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor şi bucuria creştinilor, care au înţeles astfel că harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în trupurile Sfinţilor Mucenici, ce le sunt lăsate spre mângâiere.

Imnografie

Troparul Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist

Glasulul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist

Glasulul al 2-lea

Cele de sus căutând…

Aievea râvnind Patimilor Lui Hristos şi cu credinţă bând paharul Lui, te-ai făcut părtaş şi împreună moştenitor măririi Lui, Sfinte Mucenice Eustatie; de la Însuşi Dumnezeul tuturor, luând dintru înălţime Dumnezeiască iertare.

cititi si Viața Sfântului Mare Mucenic Eustatie și a soției sale, Teopista, cu cei doi fii: Agapie și Teopist

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri şi Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul.

Aceşti sfinţi erau din Lidia, şi de copii mici au mers la şcoală. Ipatie iubea călugăria, iar Andrei a fost făcut propovăduitor al Bisericii; însă întrecea pe alţii nu numai cu postul şi cu privegherile şi cu rugăciunile, ci încă şi cu toata smerita cugetare şi dragoste. Aflând de dânşii episcopul Efesului şi trăgându-i la sine, pe Ipatie l-a hirotonit episcop, iar pe Andrei prezbiter.

Şi aflând de dânşii hulitorul de sfinţi Leon împărat, a trimis de i-au chemat şi i-au băgat în temniţă. După aceea a poruncit de le despuiară capetele de piele şi sfintele icoane cele de mult preţ pe capetele lor le-a ars; şi ungându-le bărbile cu smoală i-au purtat prin mijlocul oraşului, şi i-au junghiat în părţile Zirolofului, dându-i câinilor să-i mănânce.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Martin, Episcop de Rome, şi Maxim cel Înţelept.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Anastasie, Teodor şi Euprepie, ucenici ai Sfântului Maxim.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Artemidor şi Taleleu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Meletie, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre mărturisitori, marelui Ioan Egipteanul.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul mucenic Ilarion Criteanul.

Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 20 septembrie - foto: doxologia.ro

Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 20 septembrie – foto: doxologia.ro

Primind în cele din urmă binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, s-a întors la Constantinopol pentru a mărturisi aici revenirea lui la creştinism.

Acesta era de fel din insula Creta, şi a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1804, săvârşindu-se prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

La ordinea zilei – 20 septembrie 2020

România a cucerit 29 de medalii la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru seniori de la Cluj Napoca (19 – 20 septembrie 2020)

foto preluat de pe https://www.fra.ro/
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 20 septembrie

Ortodoxe – ✝) Duminica după Înălțarea Sf. Cruci; Sf. Mari Mc. Eustație și soția sa, Teopista cu fiii lor: Agapie și Teopist; Sf. Cuv. Nou Mc. Ilarion Criteanul

Greco-catolice – Duminică după Înălţarea Sfintei Cruci. Sf. m. Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor Agapiu şi Teopist

Romano-catolice – Duminica a 25-a de peste an; Ss. Martiri din Coreea

 

Ziua internaţională a sportului universitar (UNESCO)

Ziua Internaţională a Sportului Universitar se sărbătoreşte în fiecare an la 20 septembrie, începând cu anul 2016. Proclamată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Ziua Internaţională a Sportului Universitar are scopul de a crea legături între universităţi şi comunităţile locale, sportul, activitatea fizică şi viaţa sănătoasă jucând în acest sens un rol principal, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), www.fisu.net.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România a cucerit 29 de medalii la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru seniori de la Cluj Napoca…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

FOTO: Medaliații zilei a doua la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru seniori, Cluj Napoca, 2020
#FRA #ABAF #CampionatulBalcanic
#ClujArena #ClujNapoca2020 #Campioni

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

România (Robert Parge, Mihai Vasiliu, Vlad Dulcescu, Mihai Pîslaru) – argint la 4×400 m, a 29-a medalie pentru România…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

România (Adina Cîrciogel, Bianca Anton, Sanda Belgyan, Camelia Gal) – argint la 4×400 m, a 28-a medalie pentru România…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Florin Alexandru Vișan – argint și Alexandru GheorgheTache – bronz la triplusalt, a 26-a și a 27-a medalie pentru…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

 

Florentina Budică – argint la heptatlon, a 24-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Daniela Stanciu – aur la înălțime, a 23-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Claudia Bobocea – aur la 1.500 m, a 22-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Răzvan Roman – argint la decatlon, a 21-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Răzvan Roman – argint la decatlon, a 21-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Camelia Gal – argint la 200 m, a 19-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber pentru…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Florentina Iusco – bronz la lungime, a 18-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer liber…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

Anamaria Nesteriuc – argint la 100 m garduri, a 17-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Bianca Ghelber – aur la aruncarea ciocanului, a 16-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de atletism în aer…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Alin Firfirică – aur și Sergiu Ursu – bronz la disc, a 14-a și a 15-a medalie pentru România la Campionatul Balcanic de…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

România (Cristian Nicușor Roiban, Marius Gabriel Tone, Petre Nicolae Rezmives, Marian Valentin Tănase) – bronz la…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

România (Ana Maria Roșianu, Iulia Banagă, Anamaria Nesteriuc, Marina Baboi) – aur la ștafetă 4×100 m, a 12-a medalie…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Bianca Ghelber a câștigat proba de aruncare a ciocanului cu un excelent S.B., în ziua a doua la Campionatul Balcanic de…

Publicată de Federaţia Română de Atletism pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat în ultima secundă la Esbjerg, în Liga Campionilor

CSM Bucureşti a învins în deplasare echipa daneză Team Esbjerg, cu scorul de 30-29 (17-15), duminică, La Esbjerg, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. CSMB a smuls victoria, a doua în tot atâtea partide susţinute în competiţie, printr-un gol marcat în ultima secundă de Cristina Neagu.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce a învins-o greu pe spaniola Garbine Muguruza, cu 6-3, 4-6, 6-4. Halep (28 ani) va juca a treia sa finală la Roma, după ce în 2017 şi 2018 a fost învinsă în ultimul act de ucraineanca Elina Svitolina.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Tenis: Raluca Olaru şi Anna-Lena Friedsam, învinse în finala de dublu la Roma (WTA)

Perechea româno-germană Raluca Olaru/Anna-Lena Friedsam a fost învinsă de cuplul Su-Wei Hsieh (Taiwan)/Barbora Strycova (Cehia), cu 6-2, 6-2, duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roma (WTA), dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari. Principalele favorită s-au impus după doar 63 de minute de joc. Olaru a reuşit cea mai importantă performanţă din carieră, fiind prima sa finală la un turneu Premier 5.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

USR propune organizarea referendumului ‘Fără Penali’ odată cu alegerile naţionale

USR propune organizarea referendumului “Fără Penali” simultan cu alegerile naţionale care vor avea loc pe data de 6 decembrie, se arată într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES. Potrivit sursei citate, duminică se împlinesc doi ani de când iniţiativa “Fără Penali” a ajuns în Parlament, în tot acest timp fiind blocată de PSD.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Consiliul Naţional al Elevilor solicită acces la Internet pentru toţi copiii şi tinerii care merg la şcoală

Consiliul Naţional al Elevilor solicită asigurarea accesului la Internet pentru toţi copiii şi tinerii care merg la şcoală şi atrage atenţia că 800.000 de elevi nu au această facilitate.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis către inspectoratele şcolare judeţene o adresă prin care solicită ca toate unităţile de învăţământ să fie conectate la platformele digitale de învăţare puse la dispoziţie de către Google şi Microsoft, pentru a facilita învăţarea în mediul online a elevilor.

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, într-un comunicat de presă transmis duminică AGERPRES, că această măsură este “insuficientă, întrucât asigurarea conectării unităţilor de învăţământ preuniversitar la platforme educaţionale nu garantează accesul elevilor la educaţie de calitate, deoarece la momentul de faţă peste 800.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la Internet“.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Temperaturi mai ridicate faţă de normalul perioadei în următoarele săptămâni (prognoză)

Valorile termice vor fi mai ridicate în următoarele trei săptămâni decât cele specifice perioadei, la nivelul întregii ţări, iar cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, deficitare în prima parte a intervalului şi apropiate de normal către mijlocul lunii octombrie, relevă prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru următoarele patru săptămâni (21 septembrie -19 octombrie).
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 20 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 20 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 112.781 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
89.771 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.231 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 359 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.435 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 19.09.2020 (10:00) – 20.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (20 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.120. Dintre acestea, 470 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.223.462 de teste. Dintre acestea 13.391 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.937 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.454 la cerere.

Situația din România - 20 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Situația din România – 20 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 19 septembrie 2020, au fost raportate 2 808 711 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 385.936 (+4.322) 41.732 (+27) 2.227 (+14)
Spania 640.040 (+14.389) 30.495 (+90) 150.376 -
Italia 294.932 (+1.907) 35.668 (+10) 217.716 (+909)
Franţa 428.696 (+13.215) 31.249 (+154) 93.586 (+886)
Germania 270.070 (+2.297) 9.384 (+6) 241.125 (+1.471)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 19 SEPTEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

30.540.446 (+325.950) 952.724 (+6.059) 21.032.539 (+253.365)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 18 – 19 septembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică Vezi mai puţin
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Proteste în Belarus: Peste 150 de arestări duminică

Peste 100 de persoane au fost arestate duminică în Belarus în marja manifestaţiilor opoziţiei împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a indicat grupul belarus pentru drepturile omului Viasna (Primăvara), citat de AFP. Organizaţia nonguvernamentală a identificat cel puţin 100 de reţineri, unele brutale, la Minsk, capitala belarusă, unde zeci de mii de oameni au luat parte la un nou marş paşnic duminică. Cel puţin alte 47 de persoane au fost reţinute în contextul manifestaţiilor desfăşurate în provincie, mai ales la Gomel, Brest şi Hrodna.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

Poliția din Belarus a reținut sute de protestatari în timpul protestelor de duminică seară împotriva președintelui…

Publicată de Radio Europa Liberă România pe Duminică, 20 septembrie 2020

 

Germania: Manifestaţii la Berlin pentru a cere UE să aibă grijă de refugiaţi; la Dusseldorf, proteste împotriva restricţiilor anti-coronavirus

Câteva mii de persoane au manifestat duminică la Berlin şi în alte oraşe din Germania pentru a cere Uniunii Europene să ia măsuri în sprijinul solicitanţilor de azil rămaşi fără adăpost după incendiile care au devastat recent tabăra de refugiaţi de la Moria, de pe insula greacă Lesbos, informează AFP. Pe de altă parte, la Dusseldorf, câteva mii de oameni au protestat paşnic împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a limita răspândirea coronavirusului, a consemnat dpa. Potrivit poliţiei, 5000 de oameni au luat parte la manifestaţia de la Berlin, iar alte manifestaţii similare au avut loc la Koln, Munchen şi Leipzig.

Pe de altă parte, la Dusseldorf, câteva mii de oameni au protestat paşnic împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a limita răspândirea coronavirusului, a consemnat dpa. Organizatorii, gruparea regională Querdenken (Gândirea laterală), care a reuşit să organizeze proteste ample în capitala germană, sperase să adune 50.000 de manifestanţi la mitingul din oraşul din vestul ţării, iar poliţia se pregătise temeinic pentru 10.000 de protestatari.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Israel: Prima manifestaţie anti-Netanyahu, la Ierusalim, după impunerea carantinei

Mai multe mii de manifestanţi s-au adunat duminică seară la Ierusalim pentru a cere plecarea premierului israelian, Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie şi acuzat de gestionare deficitară a crizei sanitare, în contextul în care ţara este din nou în carantină generală de vineri, notează AFP.

Manifestaţiile au fost autorizate în pofida carantinei, în cadrul căreia israelienii îşi pot părăsi domiciliul pe o rază de un kilometru pentru a se relaxa, dar mai departe numai pentru a merge la cumpărături sau la muncă dacă profesia lor este considerată esenţială.

Protestatarii au fost la fel de numeroşi duminică seară ca şi la manifestaţiile precedente, organizate în fiecare sâmbătă de aproape trei luni în faţa reşedinţei lui Benjamin Netanyahu la Ierusalim, în pofida noilor restricţii, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Germania: Angajaţii din sectorul public anunţă greve de avertisment pentru a obţine majorarea salariilor

Angajaţii din sectorul public german intenţionează să desfăşoare în unele regiuni o serie de greve de avertisment, începând de săptămâna viitoare, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), a anunţat duminică sindicatul Verdi, transmite DPA.

Mişcările de proteste vor începe marţi şi ar putea afecta instituţiile de învăţământ preşcolar, a informat sindicatul angajaţilor din servicii. Grevele vin în urma eşecului celor două runde de negocieri în care angajatorii au refuzat orice compromis, a afirmat şeful Verdi, Frank Werneke, care i-a acuzat pe angajatori că nu le arată angajaţilor respect şi apreciere.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Nava umanitară germană Alan Kurdi a salvat peste 100 de migranţi din Marea Mediterană

Organizaţia umanitară germană Sea-Eye a anunţat sâmbătă că nava sa pentru operaţiuni de salvare Alan Kurdi a recuperat din apele mării alţi peste 100 de migranţi ce încercau să ajungă în Europa pe Marea Mediterană, informează duminică dpa. Echipajul navei a salvat 114 oameni de pe o ambarcaţiune gonflabilă şi de pe o barcă din lemn. Printre cei afectaţi sunt opt copii şi opt femei, iar o femeie este însărcinată, a precizat organizaţia. Într-o operaţiune de salvare ce a avut loc puţin mai târziu, nava Alan Kurdi a salvat alţi 19 oameni de pe o ambarcaţiune de pescuit, printre care patru femei şi zece copii, ceea ce a majorat la 133 numărul total de persoane salvate, a anunţat organizaţia pe Twitter.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

India: Zece morţi în prăbuşirea unei clădiri lângă Mumbai, 25 de persoane prinse sub dărâmături

Zece persoane au fost ucise în prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu trei etaje luni, înaintea zorilor, în India, potrivit mass-media locale, în timp ce un oficial al agenţiei pentru dezastre a declarat că alte 25 ar fi prinse sub dărâmături, informează Reuters şi France Presse. Accidentul a avut loc în jurul orei 03.40 (22.10 GMT duminică) la Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării, Mumbai.

Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând peste dărâmăturile clădirii din Bhiwandi, la periferia oraşului Mumbai. Partenerul Reuters, ANI, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale Bhiwandi declarând că opt persoane au murit. ANI a anunţat de asemenea că un copil a fost salvat.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Revista Presei din 20 septembrie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 20 septembrie în Istorie

București

foto preluat de pe www.facebook.com/BucurestiOptimist
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

Bucureşti

Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor a fost la 20 septembrie 1459, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti.

In acest hrisov dat în limba slavonă „în cetatea Bucureşti”, Vlad Tepes întărea lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag şi unui al patrulea, al carui nume nu se mai poate citi, proprietatea lor, scutindu-i totodată de dări şi „slujbe”.

Legenda spune ca Bucuresti a fost fondat de un oier pe nume Bucur, insa conform altei variante mai probabile, Bucuresti a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsit de secol XIV.

Pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica. Pana in 1800 i. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunitati in zonele Dudesti, Lacul Tei si Bucurestii- Noi de astazi.

Sapaturile arheologice arata trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului si pana in anul 100 i. Hr., in timpul caruia zonele Herastrau, Radu Voda, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda, Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci).

Primele locuinte dupa retragerea aureliana din 273 d. Hr. sunt atestate in secolele III – XIII, pana in Evul Mediu. Asezarea este atestata documentar la 20 septembrie 1459 intr-un act emis de Vlad Tepes, domn al Tarii Romanesti, prin care se intareste o mosie unor boieri.

Drapelul Bucureștiului - foto: ro.wikipedia.org

Drapelul Bucureștiului – foto: ro.wikipedia.org

Cetatea a fost preferată şi de alţi domnitori munteni precum Radu cel Frumos, Basarab cel Tânăr, Vlad Călugarul, Mihnea cel Rău.

In timpul domniei lui Mircea Ciobanul, Bucureştii au fost „îngrăditi cu lemne mari ( trunchiuri ) de stejar”, după cum ne relatează un cronicar sas, lucrare ce a fost executată din porunca domnitorului.

„Zidurile acestui oraş sunt trunchiuri groase de copaci, înfipte în pământ unul lângă celălat şi legate împreună prin grinzi de-a curmezisul, prinse de zisele trunchiuri prin cuie lungi şi groase de lemn”.

Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa supravegheze drumul ce mergea de la Targsor la Giurgiu, in ultima asezare aflandu-se o garnizoana otomana.

In scurt timp, Bucurestiul se afirma, fiind ales la 14 octombrie 1465 de catre Radu cel Frumos ca resedinta domneasca.
In anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta ramanand pana astazi cel mai vechi lacas de cult din oras pastrat in forma sa initiala.

In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Tarii Romanesti, moment in care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatra de rau (1661), se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca (1694) si este construit Palatul Mogosoaiei (Constantin Brancoveanu, 1702), edificiu in care astazi se afla Muzeul de Arta Feudala Brancoveneasca.

In 1704, ia fiinta la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino Spitalul Coltea, care a fost avariat ulterior intr-un incendiu si un cutremur si recontruit in 1888.

In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic; se remarca cresterea numarului mestesugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor s.a). Odata cu acestea continua modernizarea orasului.

Sunt create primele manufacturi, cismele publice, iar populatia se mareste continuu prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indica 30.030 de locuitori, in timp ce cea din 1831 numara 10.000 de case si 60.587 de locuitori).

Incet-incet apar o serie de institutii de interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Cimitirul Serban Voda, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica din Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica din Bucuresti, Ateneul Roman, Banca Nationala, cinematografe) si inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Bucuresti este astazi cel mai mare oras, centru industrial si comercial al tarii. Populatia de peste doua milioane de locuitori face ca Bucurestiul sa fie a sasea capitala dupa marime din Uniunea Europeana. Bucurestiul are un statut special in tara, fiind singurul oras care nu apartine nici unui judet. Totusi, populatia sa este mai numeroasa decat a oricarui judet.

 

Istoria Bucureștiului

Istoria Bucureștilor acoperă evenimentele importante petrecute în acest ținut, din cele mai vechi timpuri până în epoca contemporană.

 

Preistorie și istorie veche

Stema orașului București în 1868 - foto: ro.wikipedia.org

Stema orașului București în 1868 – foto: ro.wikipedia.org

Rezultatele cercetărilor arheologice atestă că teritoriul pe care se află Bucureștiul a fost locuit neîntrerupt încă din epoca paleolitică (așchii tăioase din cremene, un „nucleu” de silex descoperite pe malul Lacului Fundeni, carierele de nisip din Pantelimon, dealurile de la Mihai-Vodă și Radu-Vodă). Au fost scoase la iveală numeroase așezări neolitice; din perioada culturii Dudești s-au descoperit urme la Dudești, pe malul Lacului Cernica, pe malul Lacului Fundeni etc. Din perioada culturii Boian s-au găsit urme la Glina, Dudești, Cățelu, Bucureștii-Noi, Giulești, Dealul Spirei, Pantelimon. La Cernica s-a găsit una din cele mai mari necropole din Europa din perioada Boian. În morminte s-au descoperit și „perle” din minereu de cupru, cele mai vechi din țară și printre cele mai vechi din Europa.

Din perioada culturii Gumelnița s-au găsit așezări la Glina, Jilava, Măgurele ș.a. La Chitila s-a descoperit o brățără de aramă, cu capete în formă de șarpe. Acest tip de brățară stă la originea altor brățări cu capete de șarpe realizate însă mai târziu. Se confirmă astfel părerile istoricilor Vasile Pârvan și Nicolae Iorga că arta traco-dacilor are origini în milenii anterioare.

S-au descoperit urme din cultura Tei (a doua etapă a bronzului): securi de bronz, cuțite, ace, vârfuri de săgeți etc., din epoca fierului, în special din partea a doua a epocii, care coincide și cu începutul culturii geto-dacilor. La Bălăceanca s-au descoperit două așezări cu zece bordeie și șase locuințe de suprafață. Urme ale unei locuiri îndelungate s-au găsit sub mănăstirea Mihai-Vodă. S-au descoperit: cuptoare de ars oale, cești dacice, o monedă din timpul împăratului roman Galienus, cosoare, râșnițe rotative etc.

Descoperirile din secolul al IV-lea confirmă coexistența în zona Capitalei a unor populații dacice cu goții și sarmații de ramură alanică și faptul că existau relații cu romanii. Din secolele VI-VII s-au descoperit pe malurile Colentinei și Dâmboviței semibordeie cu o cameră, cu cuptor de gătit și unelete casnice, ceramică. În secolele X-XIV urme de așezări s-au găsit pe malurile tuturor apelor din zonă, bordeie cu cuptoare de gătit și încălzit, ceramică fină, monezi, urme ale culturii Dridu La Pipera, în Bucureștii Noi, în Piața de Flori, la Crângași și la Giuleștii-Sârbi au fost descoperite așezări ale populației vechi românești din secolele X-XI, iar în pădurea Pantelimon, pe malul Lacului Tei, așezări din secolele XII-XIV. Începând cu secolul al XV-lea, mărturiile arheologice se completează cu izvoare scrise.

 

Întemeierea orașului

Hrisovul lui Radu cel Frumos dat în Cetatea de Scaun a Bucureştilor, 14 octombrie 1465 - foto: ro.wikipedia.org

Hrisovul lui Radu cel Frumos dat în Cetatea de Scaun a Bucureştilor, 14 octombrie 1465 – foto: ro.wikipedia.org

Tradiția spune că întemeierea orașului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alții pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiții este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.

O altă tradiție, din secolul al XVI-lea, vorbește despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureștiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Țara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureștiul este numit „Cetatea noastră”

Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”, preferându-l reședinței Târgoviște.

În timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, 18 din cele 25 de documente care au înscris pe ele locul de unde au fost emise sunt din Cetatea de Scaun București.

Mircea Ciobanu în timpul domniei sale ridică un palat domnesc numit mai tîrziu Curtea Veche; în 1558-1559 în curtea domnească se construiește o biserică, cea mai veche construcție păstrată în forma sa originală iar în 1562 se ridică și biserica Sf. Gheorghe cunoscută ca Sf. Gheorghe-Vechi sau „cel românesc” după ce Constantin Brâncoveanu construiește în 1707 Sf. Gheorghe-Nou sau „cel grecesc”.

Orașul se dezvoltă continuu iar din secolul al XVII-lea se întinde și pe malul drept al Dâmboviței; în partea de vest se întinde până în zona Cișmigiu iar în est până la intersecția Căii Moșilor cu Hristo Botev de astăzi. În 1563 este menționat „pazarul” (de la turcescul bazar), piața Bucureștiului situată în apropierea Curții domnești. Zece ani mai tîrziu, în 1573 Alexandru al II-lea Mircea înființează la mănăstirea Plumbuita prima tipografie cunoscută din București.

În septembrie 1593 Mihai Viteazul devine domn al Țării Românești iar în 1594 începe lupta antiotomană. La 15 august 1595 Capitala este ocupată de turci; Sinan Pașa întărește orașul săpînd un șanț lat de circa 6 metri și tot atât de adânc și întărituri la marginea șanțului din două rânduri de trunchiuri de copaci îngropați care aveau spațiul dintre ei umplut cu pământ. Bisericile au devenit Moschei. La retragerea turcilor din București, în octombrie 1595, Sinan Pașa a prădat și a incendiat orașul.

 

Perioada prefanariotă

București (1789) - foto: ro.wikipedia.org

București (1789) – foto: ro.wikipedia.org

Noul domnitor, Radu Șerban, preferă Târgoviște ca cetate de scaun dar nu neglijează Bucureștiul și construiește în 1631 podul Șerban-Vodă, amenajează heleșteul Șerban-Vodă (astăzi parcul Carol). Radu Mihnea ridică mănăstirea Radu-Vodă care deținea câteva mahalale și în jurul căreia se grupează câteva prăvălii. Locuitorii mahalalelor sunt scutiți de dări cu condiția ca aceștia să lucreze numai pentru mănăstire. În timpul domniei lui Matei Basarab, Bucureștiul se bucură de prosperitate; se reface Curtea domnească cu mult bun gust, se ridică mănăstirea Târnov în locul unei biserici din lemn, se ridică Biserica Catolică din București. Începând cu 1640, domnitorul mută capitala înapoi la Târgoviște.

Pentru București urmează o perioadă neagră: orașul este devastat în urma răscoalei seimenilor din 1655 și a incendiului din 1658. Un an mai târziu este prădat de tătari iar în 1660 în urma unei secete care a durat doi ani, o foamete cumplită se abate asupra țării.

Bucureștiul devine Capitala Țării Românești în 1659 în timpul domniei lui Gheorghe Ghica și începe o perioadă de refacere și de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meșteșugarilor se grupează pe ulițe separate: Șelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc. În 1679 este menționată funcționarea unei fabrici de postav. În același an, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească, Școala domnească de la mănăstirea Sf.Sava din București și începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu în 1689, austriecii intră în București și vorbind despre această perioadă Radu Popescu spune „însă răutăți ce s-au făcut într-o lună, ce au șezut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii și unii boiari legați cu ștreanguri de gât, pentru făină și orz, și carne și altele ca acestea nenumărate”. În 1692 domnitorul poruncește construirea unui drum, Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei de astăzi), care să lege Palatul Brâncovenesc cu proprietățile de la Mogoșoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnitorului Șerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colțea în 1695, a început construirea bisericii Colțea iar în 1699, în nord-estul orașului ridică Biserica Fundenii Doamnei.

 

Perioada fanariotă

Bucureşti la începutul secolului al XVIII-lea - foto: ro.wikipedia.org

Bucureşti la începutul secolului al XVIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

În veacul fanariot, în întreg secolul al XVIII-lea, viața Capitalei se află sub o puternică influența orientală: costumele boierilor și ale dregătorilor, protocolul, mâncărurile, băuturile, termenii turcești sau turco-grecești (caldarîm, palat, papuci, ciorbă, musaca, peruzea, pafta, filigran, cataif, șerbet). În 1716 sunt fixate pentru prima dată coordonatele Bucureștiului – 44°22′ latitudine nordică și 23°48′ longitudine estică – de către Hrisant Nottara, viitorul patriarh al Ierusalimului.

Din inițiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat începe ridicarea mănăstirii Văcărești, ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, descrisă drept cel mai mare complex arhitectonic mânăstiresc din secolul al XVIII-lea din sud-estul Europei (dărâmată în ultimii ani ai dictaturii comuniste). Se construiesc alte mari biserici și așezăminte ale Bucureștiului: Biserica Crețulescu, Biserica Stavropoleos, așezămîntul „Domnița Bălașa” care cuprindea o biserică, o școală și un azil. „Ulița cea Mare” devine Lipscani. În 1742 se ridică biserica Bucur în spatele mănăstirii Radu Vodă; mai târziu s-a considerat că ar fi fost ridicată chiar de ciobanul Bucur în secolul al XIV-lea dar în realitate era un paraclis al mănăstirii Radu Vodă, astăzi declarat monument istoric.

 

Războaiele ruso-turce

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Bucureștiul este ocupat de trupele imperiului rus de două ori. Prima perioadă de ocupație și administrație militară rusă începe în 1769 când domnitorul Grigore III Ghica este îndepărtat și durează până în primăvara anului 1770. La Arhiva Centrală de Stat miliatro-istorică din Moscova s-a descoperit un plan al Bucureștiului desenat de ofițerii ruși în anul 1770 [13]. Conform planului, limita Bucureștiului era dată de actualele străzi Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Plevnei, Elefterie, Dealul Spirei, Filaret, Dealul Piscului, Dudești. A doua ocupație a rușilor are loc în noiembrie 1770 și se întinde pe o perioadă de cinci ani.

 

Sfârșitul secolului al XVIII-lea

Trupe austriece conduse de feldmareşalul Frederic Josias de Saxa Coburg intră în Bucureşti, 1789 - foto: ro.wikipedia.org

Trupe austriece conduse de feldmareşalul Frederic Josias de Saxa Coburg intră în Bucureşti, 1789 – foto: ro.wikipedia.org

În timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti apar cișmelele publice, se inițiază măsuri și reforme în domeniul fiscal, judecătoresc și social, se ridică mănăstirea Chiajna în vestul orașului, se încearcă o sistematizare a Dâmboviței pentru evitarea inundațiilor, se înființează „Epitropia obștilor”, organ administrativ care se ocupă cu probleme edilitare, se organizează un orfelinat numit orfanotrofion. În martie 1775 începe construirea în Dealul Spiriei a unei noi curți domnești, Curtea Nouă. În 1776 domnitorul hotărăște granițele Bucureștiului, dând dispoziție să se pună la marginea orașului hotare și cruci dincolo de care „a se întinde nimeni cu facere de case” și stabilește numărul mahalalelor la 67. Pe Podul Șerban Vodă domnitorul construiește case de primire a pașalelor, emirilor, mumbașirilor sosiți în oraș cu diverse misiuni; casele se numesc beilic iar o vreme strada unde s-au construit aceste case se va numi Podul Beilicului.

În 1781 se publică în cartea Geschichte des Transalpinische Daciens un document cartografic al orașului redactat în jurul anului 1780 de Franz Joseph Sulzer, profesor la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti.

În 1782 se deschid în Capitală primele agenții diplomatice străine; prima este Rusia urmată în același an de Austria, în 1785 de Franța, în 1786 de Prusia și în 1801 de Anglia.

La 29 octombrie 1789 Bucureștiul este ocupat de trupe austriece (nemții cu coadă cum erau numiți din cauza perucilor). Perioada de administrație militară austriacă va dura până la 24 iulie 1791.

 

Istorie modernă

Bătălie pe străzile Bucureştilor, 1821 - foto: ro.wikipedia.org

Bătălie pe străzile Bucureştilor, 1821 – foto: ro.wikipedia.org

Strada Blănari în 1836, acuarelă - foto: ro.wikipedia.org

Strada Blănari în 1836, acuarelă – foto: ro.wikipedia.org

După ce la începutul lunii martie Tudor Vladimirescu trimite către bucureșteni mai multe proclamații prin care le cerea să se solidarizeze cu mișcarea sa, la 21 martie 1821 intră în București sechestrând o parte din boieri în casa lui Dinicu Golescu, Belvedere, și domnind aproape ca un domn.

Pe 17 mai 1821, la două zile după ce Tudor Vladimirescu și armata sa, „Adunarea norodului”, părăsesc orașul, Capitala este ocupată de turcii veniți să potolească Revoluția. Începe o perioadă de ocupație turcească terminată în iunie 1822, perioadă în care în oraș se comit execuții , se ard case.

Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), primul domnitor pământean din Țara Românească după epoca fanariotă a inițiat o serie de lucrări edilitar-urbanistice: pavarea cu piatră a celor patru drumuri principale ale orașului (Podul Târgului de Afară, Podul Mogoșoaiei, Podul Calicilor și Podul Șerban Vodă), construirea de palate, biserici, cazărmi etc. În 1824, în București sunt menționate în documente 1.515 prăvălii din care 255 erau „de frunte”, 489 „de mijloc” și 771 „de coadă”.

Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755 - 29 aprilie 1834) a fost domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 - 29 aprilie 1828) - foto: ro.wikipedia.org

Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755 – 29 aprilie 1834) a fost domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 – 29 aprilie 1828) – foto: ro.wikipedia.org

Domnitorul Ghica este înlăturat iar la 16 mai 1828 trupe rusești conduse de generalul Roth intră în Capitală; potrivit Tratatului de la Adrianopol, principatele dunărene rămân drept gaj sub ocupație și administrație rusească până la achitarea despăgubirilor de război către Imperiul Otoman. În timpul administrației rusești condusă de generalul Pavel Kiseleff intră în vigoare Regulamentul Organic. Având reședința la București, Kiseleff se implică în viața orașului: impune carantina în oraș pentru stoparea ciumei și a holerei, mărește numărul de medici, numește o „Comisie într-adins pentru înfrumusețarea și îndreptarea Poliției”, elaborează „Regulamentul de înfrumusețare a orașului”. În 1841 în timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica i se acordă cetățenia muntenească iar în 1844, de ziua generalului, Șoseaua din București, a doua stradă ca importanță după Podul Mogoșoaiei, a fost denumită Șoseaua Kiseleff, nume neschimbat de peste 160 de ani.

Primul recensământ al populației realizat după criterii științifice în 1831 indică următoarele cifre:

Zonă Mahalale Case Locuitori Fabrici
Roșie 12 1.116 11.188 4
Albastră 16 2.391 12.279 32
Galbenă 21 2.018 10.190 4
Verde 13 1.871 10.367 21
Neagră 18 1.946 9.864 5

În 1834 s-a introdus nomenclatura oficială a străzilor Capitalei, străzile se lărgesc, sunt pavate și dotate cu canalizare. În această perioadă, au fost construite palatele Ghica, Sutu, Știrbei și au fost înființate: Eforia Spitalelor (1831), Arhivele Statului (1831), „Societatea Filarmonica” (1833), „Societatea literară” (1836), „Societatea d-agricultură a Rumâniei” sub conducerea lui Mihail Ghica (1836), Imprimeria statului (1839), se deschide la Colegiul Sf. Sava prima expoziție de artă din țară (1836) [22], a apărut primul „Muzeu de istorie națională și antichități“ (1834), se organizează biblioteci publice (1836), s-au dat în folosință spitalele Brâncovenesc (1838), Filantropia (1839), prima maternitate din București numită „Spitalul de nașteri”’ (1839).

Orașul este afectat de dezastre naturale și epidemii care aduc mari pagube. În 1829 apare primul ziar din Țara Românească, „Curierul românesc” sub directoratul lui I.H. Rădulescu. Apar ziarele: „România” (1836), „Universul” (1837), „Magazin Istoric pentru Dacia” (1845), „Bukarester Deutsche Zeitung” (1845); încep să se tipărească cărți pentru școli.

Într-o carte apărută în 1839 „Coup D’oeil sur la Valachie et la Moldavie”, Raoul Perrin spune despre București că avea 1.500 de străzi pline cu câini și 130.000 de locuitori. Sunt înființate piețe noi: piața Suțu (1840), piața Amzei (1841), piața Sf. Vineri (1841), piața de pe maidanul Dudescului, piața de pe podul Caliței, piața de pe maidanul Dulapului (1845). Se amenajează grădina Cișmigiu și începe ridicarea Teatrului Național. Capitala este afectată de marele incendiu din 1847 în timpul căruia mor 15 oameni și aproape 2000 de clădiri sunt distruse.

23 martie 1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București - foto: ro.wikipedia.org

23 martie 1847: Un incendiu uriaș distruge 20% din orașul București – foto: ro.wikipedia.org

În secolul al XIX-lea, influența orientală este echilibrată de manifestarea influenței occidentale: în îmbrăcăminte, limbă, instituții, mentalitate.

 

Revoluția de la 1848

Litografie reprezentând lupta pompierilor din București cu Armata Turca a lui Kerim Pașa, in Dealul Spirii, la 13 septembrie 1848 - foto: ro.wikipedia.org

Litografie reprezentând lupta pompierilor din București cu Armata Turca a lui Kerim Pașa, in Dealul Spirii, la 13 septembrie 1848 – foto: ro.wikipedia.org

Revoluția a reprezentat un moment de referință pentru istoria orașului. Aici își desfășura activitatea încă din 1843 societatea secretă „Frăția”, aveau loc întâlniri secrete ale revoluționarilor în casa lui C.A. Rosetti. Bucureștenii ieșiți pe străzi îl determină pe domnitorul Gheorghe Bibescu să abdice și să părăsească Capitala. La 15 iunie, pe Câmpia Filaretului (numită apoi Câmpia Libertății), circa 30.000 de oameni asistă la depunerea jurământului guvernului provizoriu, Bucureștiul devenind sediul Guvernului Revoluționar. La 13 septembrie pompierii și alte trupe se opun forțelor turcești în lupta din Dealul Spirii [25] dar Revoluția este înfrântă, trupele turcești ocupă orașul. În octombrie își fac intrarea în București și circa 7000 de militari ruși. Începe o perioadă de dublă ocupație, rusească și turcească care va dura până în aprilie 1851.

 

Perioada 1851-1859

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857)) litografie de Carol Popp de Szathmáry - foto: ro.wikipedia.org

Solemnitatea deschiderii Adunării ad-hoc din Ţara Românească (Bucureşti, 8 octombrie 1857)) litografie de Carol Popp de Szathmáry – foto: ro.wikipedia.org

În Capitală se înființează cimitire noi: Bellu, Sf. Vineri și Ghencea, se construiește Hipodromul de la Șosea (1851), se înființează Conservatorul de muzică (1851), se organizează prima galerie de pictură din București unde pictori români ca Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, P. Valstein etc expun aproximativ 80 de lucrări.

În 1853 este înființată moara lui Assan, cea mai modernă moară din țară dotată cu o mașină cu aburi, valțuri și site; moara va fi demontată de turci și transportată la Istanbul în 1918, în timpul ocupării Capitalei.

Moara lui Assan la începutul secolului XX - foto: ro.wikipedia.org

Moara lui Assan la începutul secolului XX – foto: ro.wikipedia.org

Pentru București începe o perioadă a ocupațiilor străine: ocupație militară rusă din vara anului 1853 până în iulie 1854, ocupație turcească din iulie 1854 până în august 1854 și ocupație austriacă din 1854 până în 1856.

Medicul militar american James Oscar Noyes scrie într-o carte despre București după o vizită din 1854 „Niciodată n-am văzut luxul și lipsa, frumusețea și urâtul, mândria și sărăcia puse într-un așa de izbitor contrast. Aici se arată un gen schimonosit de civilizație, cum se întâmplă întotdeauna într-o societate în care libertatea și robia stau alături una de alta.” Medicul militar german Wilhelm Derblich după ce critică și ironizează unele aspecte ale orașului menționează despre Grădina Cișmigiu „este locul vesel de adunare al tuturor plimbărilor […] și singurul loc unde se uită că te găsești în Muntenia, ci te crezi transportat aievea într-un elegant loc de distracție al unui stat civilizat.”

În mai 1857 în București se introduce iluminatul public cu petrol lampant devenind astfel primul oraș din lume care a folosit lămpi cu petrol la iluminatul străzilor. De la primele 28 lămpi instalate la sfârșitul anului 1856 s-a ajuns la 1106 lămpi în 1860 și 1800 lămpi în 1862.

30 aprilie 1857: Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu lampi cu petrol lampant - foto: juniorjobs.ro

30 aprilie 1857: Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu lampi cu petrol lampant – foto: juniorjobs.ro

30 aprilie 1857: Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu lampi cu petrol lampant - foto: like.noinu.ro

30 aprilie 1857: Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu lampi cu petrol lampant – foto: like.noinu.ro

 

Capitală a Principatelor Unite

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor.

"Proclamarea Unirii" (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman - foto: ro.wikipedia.org

“Proclamarea Unirii” (24 ianuarie 1859) de Theodor Aman – foto: ro.wikipedia.org

Noul domnitor este întîmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. La sfârșitulul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca București să devină capitală a Principatelor motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București, spunând printre altele:

Orașul Bucuresci este de seculi făcut pentru ca să fie Capitala României. Aproape de arterul principal al comerciului, al bogățiilor Principatelor Unite, Dunărea, pe drumul cel mare al Occidentului către Orient, cu o populațiune numeroasă, compactă și eminament românească, Bucurescii este apoi singurul oraș care are elementul cel mai puternic al unei țării, clasa sau starea de mijloc. Nicăierea, în nici un oraș al României nu există un centru de lumini mai mari, un popul cu aspirațiuni mai naționale și mai liberale, un spirit public mai neatârnat. Nicăieri opiniunea publică n-a putut a se dezvolta și domni mai mult decât în Bucuresci.

Notele călătorilor străini în Bucureștiul acestei perioade îl descriu drept un oraș al contrastelor, „arată când ca un sat, când ca o capitală.

La 24 ianuarie 1862 se deschide primul parlament al României iar București este proclamată capitala țării.

Deschiderea primului parlament al României, 24 ianuarie 1862 - foto: ro.wikipedia.org

Deschiderea primului parlament al României, 24 ianuarie 1862 – foto: ro.wikipedia.org

Noul statut de capitală a României a adus orașului București un ritm rapid de dezvoltare sub toate aspectele: străzile din oraș se pavează cu granit, piatră cioplită și piatră de râu, se construiesc trotuare pietonale pe străzile principale, se amenajează grădina botanică, se înființează gimnaziile Lazăr și Matei Basarab, Universitatea din București, Școala de Bele-Arte, se amenajează noi piețe și grădini publice, se construiește prima linie de cale ferată dintre București și Giurgiu, se pune piatra de temelie a Azilului Elena Doamna pentru fete orfane.

Se înființează noi societăți: Societatea Română de Științe (1862), Societatea română de arme, gimnastică și dare la semn (17 mai 1862) – prima asociație sportivă din România, Direcția Centrală a Poștelor (4 august 1862), Societatea pentru învățătura poporului român (1866), Societatea Literară Română (13 aprilie 1866) – care devine din august 1867, Societatea Academică Română, iar din martie 1879 Academia Română, Societatea de științe fizico-naturale (1868), Filarmonica Română (11 mai 1868) – astăzi Filarmonica „George Enescu“- care își susține concertul inaugural la 27 decembrie 1868, Societatea de geografie (27 iunie 1875), Societatea Națională de Cruce Roșie a României (16 iunie 1876) etc.

Numărul de locuitori crește de la 65.000 în 1831 la 121.734 în 1860.

Intrarea lui Carol în București (10 mai 1866) - foto: ro.wikipedia.org

Intrarea lui Carol în București (10 mai 1866) – foto: ro.wikipedia.org

La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului.

 

Capitală a Vechiului Regat

București în preajma anului 1900 - foto: ro.wikipedia.org

București în preajma anului 1900 – foto: ro.wikipedia.org

În timpul domniei monarhului Carol I în calitate de rege (1881–1914), Bucureștii au traversat o evoluție spectaculoasă, căpătând o înfățișare tot mai apropiată de cea a capitalelor din Europa apuseană, motiv pentru care orașul ajunge să fie supranumit „micul Paris”. De altfel, legătura cu orașul francez este mai profundă: el a servit ca model pentru cele mai multe lucrări publice efectuate în Bucureștii acestei perioade.

În afara unui număr mic de construcții ridicate anterior, stratul arhitectonic cel mai vechi al Bucureștiului actual datează din perioada Regatului Vechi – este vorba de numeroase clădiri aparținând unor români școliți în Occident sau unor arhitecți străini aduși la București (francezi, italieni ș.a.m.d.), în majoritate construite în stiluri apusene. O excepție semnificativă o constituie opera lui Ion Mincu, părintele arhitecturii autohtone; stilul său – ce îmbină elemente occidentale cu trăsături specific românești desprinse din arhitectura vernaculară sau din stilul brâncovenesc – stă la baza arhitecturii neoromânești.

Statuia lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București, ridicată în 1903 și topita in timpul regimului comunist (1948) - foto: hotnews.ro (Asociația Monument Ion C. Brătianu)

Statuia lui Ion C. Brătianu în Piața Universității din București, ridicată în 1903 și topita in timpul regimului comunist (1948) – foto: hotnews.ro (Asociația Monument Ion C. Brătianu)

Un moment semnificativ pentru Bucureștii Vechiului Regat a fost anul 1906. La aniversarea a patru decenii de domnie a suveranului României s-a inaugurat parcul Carol I. Tot atunci s-a desfășurat un concurs pentru stabilirea planului de sistematizare a capitalei. Proiectul câștigător, ce avea să fie executat până în 1962, a propus străpungerea de noi artere pe un model radio-inelar raportat la centrul orașului. Astfel, s-au proiectat străzi care să ducă din centru spre periferie în toate direcțiile și străzi care să conecteze cartierele aflate la distanțe aproximativ egale de centru. Această organizare avea să rezolve problema traficului în capitală.

 

Bucureștiul interbelic

Bucureşti - foto: ziarullumina.ro

Bucureşti – foto: ziarullumina.ro

În perioada interbelică, Bucureștiul cunoaște ultima sa epocă de înflorire administrativă și culturală, caracterizată printr-o coerență a organizării și o înaltă calitate a soluțiilor edilitare, care nu au mai fost întrunite până în prezent. Sistematizarea orașului continuă după planurile din ultimii ani de domnie a regelui Carol I. Transportul public se modernizează, în anii 1930 apărând tramvaiele electrice și primele autobuze.

Se construiește intens, în special în centrul orașului. Stilurile abordate de arhitecți sunt variate – în ciuda pregătirii multora dintre ei în școlile de specialitate franceze, ei se opun viziunii conservatoare promovate în cadrul acestora, în schimb propunând prin proiectele lor o lectură originală a armoniei arhitecturale clasice, ce este tratată în cheie modernistă de tip occidental (Bauhaus) sau în cheia istoristă specifică a arhitecturii neobrâncovești, în direcția deschisă de Ion Mincu.

Orașul se extinde către periferii, ajungând la o suprafață întrucâtva comparabilă cu cea actuală; rămâne nerezolvată problema mahalalelor mărginașe, lipsite de utilități de bază și fiind constituite din clădiri precare, de o înfățișare rurală adeseori sărăcăcioasă.

Clădirea principală a Universităţii din Bucureşti în perioada interbelică cu vechea clădire a Facultății de Istorie, creaţie a lui Alexandru Orăscu - foto - ro.wikipedia.org

Clădirea principală a Universităţii din Bucureşti în perioada interbelică cu vechea clădire a Facultății de Istorie, creaţie a lui Alexandru Orăscu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Viața cultural-socială a Bucureștiului ajunge la un nivel fără precedent, confirmând porecla de „mic Paris” (sau „Paris al Balcanilor”, deși improprie din punct de vedere geografic). Accesul la cultură al bucureștenilor, deși centralizat într-un perimetru restrâns din suprafața orașului, însumează spectacole de teatru și muzicale, proiecții cinematografice, o ofertă bogată a editurilor și a bibliotecilor, toate acestea într-o atmosferă amintind pe cât posibil de modelele din apusul european. De asemenea, se construiește noțiunea de lux, într-o măsură comparabil cu cel occidental. Educația înregistrează progrese, iar atmosfera publică este una bine manierată, cultivată; pe de altă parte, problema analfabetismului nu este încă rezolvată.

Imagine panoramică a Bucureștiului din 1927 - foto: ro.wikipedia.org

Imagine panoramică a Bucureștiului din 1927 – foto: ro.wikipedia.org

La începutul anilor 1940, Bucureștiul trece prin două momente dificile: cutremurul din 1940 și bombardamentele aliaților (Regatul Unit, Statele Unite ale Americii) din 1944. Din cauza numeroaselor pierderi umane suferite la cutremur (de exemplu, la blocul Carlton, aflat pe actualul bulevard Nicolae Bălcescu), pe viitor se va pune problema echipării antiseismice a clădirilor înalte. Clădirile distruse în 1944 (vechiul Teatru Național de pe Calea Victoriei, corpul Universității de pe bulevardul Regina Elisabeta ș.a.) vor determina prima modelare a orașului după 1944.

 

Perioada comunistă

În intervalul dintre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și Revoluția Română din 1989, conducerea politică a României a aparținut unui regim comunist impus de Uniunea Sovietică după 23 august 1944. Desființarea instituției monarhice (1947) și aplicarea unei ideologii opuse ca orientare politică sub controlul unei cenzuri politice opresive au generat o criză asupra României ale cărei efecte nu au fost depășite până în prezent. Situația orașului București, prosperă și întrucâtva stabilă în anii 1950–1960 în ciuda reeducării forțate a populației în spirit stalinist, intră pe o pantă descendentă – ce antrenează toate aspectele vieții urbane – începând cu anii 1970 și culminând cu ultimii ani ai deceniului următor.

 

Perioada 1944–1965

În prima parte a regimului comunist prioritară a fost impunerea ideologiei dictate de șeful de stat al Uniunii Sovietice, Iosif V. Stalin, atât asupra populației prin educație și propagandă, cât și asupra instituțiilor statului, complet remodelate la sfârșitul anilor 1940. Consecințele imediate asupra Bucureștiului s-au reflectat prin decimarea intelectualimii anticomuniste influente politic sau cultural în timpul perioadei interbelice și prin reorganizarea proprietăților și societăților aparținând de capitală – primele fiind naționalizate, cele din urmă închise ori complet reformate. Teroarea provocată de măsurile dure luate împotriva opozanților noului regim și entuziasmul ostentativ al procomuniștilor au creat în București și în alte orașe o atmosferă contradictorie.

Propaganda comunistă a făcut eforturi consistente pentru defăimarea monarhiei, în pofida enormei simpatii a populației față de aceasta. Una din strategiile folosite pentru acuzarea conducerii anterioare și autopromovare consta în falsificarea istoriei în sensul îngroșării neajunsurilor vieții urbane, în special din capitală (dezechilibrul socio-cultural și urbanistic dintre centrul orașului și periferie, „înapoierea” dată de o economie agrară cu o industrie nepronunțată, analfabetismul ș.a.), urmată de oferirea exemplului propriu prin rezolvarea acestor probleme, pretinse a fi foarte grave.

În fapt, soluțiile aduse – la prima vedere spectaculoase și salutare – și-au dovedit începând din anii 1970 gravele efecte secundare, nedepășite până astăzi. Astfel, populația urbană a fost sporită în mod artificial prin orășenizarea țăranilor din localitățile limitrofe; noua populație a primit locuri de muncă în unități industriale recent date în folosință; rapida epuizare a locuințelor disponibile a ridicat problema construirii unor noi cartiere. De altfel, întregul lanț avea ca sursă de inspirație soluțiile socio-economice practicate în Uniunea Sovietică.

Din punctul de vedere al demersurilor amintite, date fiind și strădaniile conducerii comuniste de a evita centralizarea, până în anii 1970 Bucureștiul nu se bucură de un regim special, fiind dezvoltat în paralel cu celelalte mari orașe ale țării. Descentralizarea are loc și în interiorul orașului: sectoarele sunt înlocuite de raioane (cum sunt denumite și vechile județe), iar cartierele sunt structurate după modelul cvartalului și al microraionului de sorginte sovietică, fiind descrise de literatura propagandistică drept „micro-orașe”.

Concret, toate cartierele erau prevăzute cu numeroase blocuri de locuințe, spații verzi, piațete, clădiri ținând de serviciile publice, de educație (școli elementare, medii și tehnice) și de cultură (teatre, cinematografe ș.a.), mari magazine; în cazul cartierelor de la periferie, numite „muncitorești”, acestora li se adăugau fabricile, în majoritate specializate pe articole de industrie grea.

Totuși Bucureștiul se remarcă ca abordare urbanistică prin interesul pentru racordarea noului la vechi: demolările sunt rare, se caută armonizarea noilor construcții cu cele antebelice (dimpotrivă, imobilele interbelice sunt intenționat flancate de construcțiile noi), se continuă planul de sistematizare din 1906.

Stilul arhitectural al acestei perioade este tributar celui realist-socialist practicat în Uniunea Sovietică mai mult în plan ideologic. Se dorește renunțare de către arhitecți la tendințele moderniste corespunzând modelelor occidentale „decadente” și „lipsite de fantezie” corespunzătoare regimului anterior, în schimb indicându-se ca surse de inspirație arhitectura vernaculară românească și, într-o măsură, estetica clasicismului (acesta din urmă se reflectă mai ales în aspectul edificiilor culturale – de pildă, teatrele de vară,

Teatrul de operă și balet –, mai rar vizând clădirile de locuințe, cum este cazul câtorva ansambluri din cartierele Drumul Sării și Cotroceni). Dacă imobilele ridicate până la sfârșitul anilor 1950 dovedesc competența arhitecților și sunt armonioase în plan vizual, o plenară a Uniunii Arhitecților din 1959 dispune ca proiectele viitoare să fie mai puțin costisitoare prin reducerea cheltuielilor umane și materiale la strictul necesar. În consecință, au de suferit calitatea și aspectul noilor construcții.

În timp ce cartierele ridicate în anii 1950 (Floreasca, Giulești, Vatra Luminoasă ș.a.m.d.) sunt constituite în cea mai mare parte din clădiri cu puține caturi (trei sau patru), în 1959–1960 începe construirea primelor blocuri turn (cu cel puțin douăsprezece etaje) și tot atunci încep să se construiască clădiri de locuințe cu opt etaje (în zone precum Piața Palatului și Calea Griviței).

Printre clădirile mai importante construite în această perioadă se numără (anii indicați sunt cei ai inaugurării):

- 1946 – Teatrul muncitoresc „C.F.R.”

- 1951 – Teatrul de vară din Parcul Herăstrău

- 1952 – clădirea Clubului Dinamo

- 1953 (an bogat în realizări arhitecturale, fapt datorat organizării la București a celei de a patra ediții a Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților) – Teatrul de operă și balet, Stadionul 23 August, Teatrul de vară din Parcul 23 August și Teatrul de vară „Nicolae Bălcescu”

- 1955 – corpurile noi ale Institutului de științe economice, noul palat al Băncii Naționale

- 1957 – Casa Scânteii

- 1961 – Circul de Stat

- 1962 – Pavilionul central de expoziții al economiei naționale

Acestora se adaugă peste treizeci de institute de studii și cercetări (în majoritate subordonate Academiei R.P.R), școli elementare, școli medii (liceale, toate inaugurate în anii 1959 și 1960 – nr. 2 „Tudor Vladimirescu”, nr. 5 „Mihail Sadoveanu” [astăzi, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”], nr. 23 „Dimitrie Bolintineanu”, nr. 27 [astăzi, Școala cu clasele I–VIII nr. 148 „George Călinescu”], nr. 32 „Filimon Sârbu” [astăzi, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”], nr. 34 „C.A. Rosetti”, nr. 36 [astăzi, Liceul Teoretic Ion Barbu], nr. 38 „23 August” [astăzi, Școala cu clasele I–VIII nr. 58 „Petre Ghelmez”] și nr. 39 [astăzi, Grupul Școlar Industrial „Nicolae Teclu”]), cămine studențești ș.a.

 

Perioada 1966–1989

Cartierul Pantelimon în anii 1980 - foto: ro.wikipedia.org

Cartierul Pantelimon în anii 1980 – foto: ro.wikipedia.org

"Belșugul" pieții Obor în anii 1980 - foto: ro.wikipedia.org

“Belșugul” pieții Obor în anii 1980 – foto: ro.wikipedia.org

Efectele politicii de "sistematizare a teritoriului" din anii 1980 în zona actualului buleverd Burebista - foto: ro.wikipedia.org

Efectele politicii de “sistematizare a teritoriului” din anii 1980 în zona actualului buleverd Burebista – foto: ro.wikipedia.org

 

Revoluția română din 1989

În ultimele zile ale anului 1989, bucureștenii preiau inițiativa timișorenilor de a ieși în stradă pentru căderea comunismului; manifestațiile și luptele desfășurate în capitală între 21 și 24 decembrie hotărăsc victoria asupra regimului și proclamarea unei noi conduceri politice.

În afara pierderilor de vieți omenești și a numărului mare de răniți, în zilele Revoluției au fost avariate numeroase clădiri din București: în multe fațade s-au tras focuri de armă, dar, mai important, în seara de 22 decembrie Muzeul Național de Artă al României și Biblioteca Centrală Universitară din Piața Comitetului Central (astăzi, Piața Revoluției) au fost incendiate, producându-se pagube însemnate (opere de artă, documente unicat).