Arhiva tag-ul pentru: 17 decembrie

Fuga lui Ceauşescu (22 decembrie 1989)

foto preluat de pe historia.ro

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org;  www.agerpres.ro; www.rador.ro

(articol in curs de editare)

 

Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989)

---

 

Revoluția Anticomunistă din România, din 1989, a fost o perioadă de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, făcând parte din șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume.

Revoluția a început în Timișoara și s-a răspândit rapid în întreaga țară, culminând cu procesul și execuția secretarului general al Partidului Comunist Român (PCR), Nicolae Ceaușescu, și a soției sale Elena, și cu sfârșitul a 42 de ani de regim comunist în România.

A fost, de asemenea, ultima înlăturare a unui guvern marxist-leninist dintr-o țară membră a Pactului de la Varșovia din timpul evenimentelor din 1989 și singura în care a fost răsturnată violent conducerea țării și în care dictatorul a fost executat.

Revoluția a avut loc în urma unei perioade de austeritate severă, în care a fost impusă raționalizarea alimentelor și energiei electrice, instituită de regimul Ceaușescu pentru a rambursa datoria externă a țării și transformarea României în autarhie.

Primele proteste au avut loc la jumătatea lunii decembrie 1989, în Timișoara, ca răspuns la încercarea regimului de a-l suprima pe pastorul Bisericii Reformate Maghiare, László Tőkés.

Protestele inițiale au fost urmate de solicitarea revoluționarilor români de înlăturare a lui Ceaușescu și schimbare de regim, după modelul revoluțiilor din celelalte state comuniste.

Omniprezenta poliție politică, Securitatea, principalul factor de suprimare a disidenței în perioada comunistă, s-a dovedit, în cele din urmă, incapabilă să oprească revolta populară.

La scurt timp după un discurs public ratat al lui Ceaușescu în București, care a fost transmis la televiziunea de stat și vizionat de milioane de români, membrii de rând ai armatei au trecut, aproape în unanimitate, de la susținerea dictatorului la susținerea protestatarilor.

Revoltele violente, care au avut loc în mai multe orașe din România pe parcursul a aproximativ o săptămână, l-au determinat pe liderul român să fugă din capitală pe 22 decembrie, împreună cu soția sa, Elena.

Capturați la Târgoviște, cei doi au fost judecați de un tribunal militar, într-un proces simulacru, fiind acuzați de genocid, de prejudicierea economiei naționale și de abuz de putere pentru a executa acțiuni militare împotriva poporului român.

Au fost găsiți vinovați de toate capetele de acuzare, condamnați la moarte și executați imediat în ziua de Crăciun 1989, fiind ultimele persoane condamnate la moarte și executate în România.

Istoria României după 1989 s-a desfășurat în umbra moștenirii regimului Ceaușescu și a despărțirii tumultuoase de acesta.

După ce Ceaușescu a fost răsturnat, Frontul Salvării Naționale (FSN), constituit în mare parte din foști membri PCR și condus de Ion Iliescu, a preluat rapid puterea.

Ales cu o majoritate zdrobitoare în mai 1990, FSN a instaurat o serie de reforme economice și democratice, continuate de guvernările ulterioare.

România după 1989 a devenit integrată în sistemul occidental, devenind membră a NATO în anul 2004 și a Uniunii Europene în anul 2007.

Reformele democratice de după revoluție au avut un succes moderat, problemele legate de corupție și proasta administrație persistând și în România secolului XXI.

Tranziția de la economie planificată la economie de piață începând cu anii 1990 a dus la recuperarea, în mare parte, a decalajului economic față de media europeană, accentuând totodată inegalitatea în țară și ducând la emigrare masivă.

 

Context istoric

---

 

La fel ca în țările vecine, în anul 1989 majoritatea populației din România nu era mulțumită de regimul comunist.

Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandioase și un regim de austeritate menit să permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din țară; în paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc.

 

Austeritatea în România anilor 1980

În anul 1982, regimul Ceaușescu inițiază un plan de reducere a datoriei externe a României.

O parte din banii care până atunci erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către creditorii externi, în special către Occident.

Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul pieței produselor de consum din România.

În această situație, statul a raționalizat alimentele, bunurile de consum și distribuția de energie, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază.

Colapsul economic, penuria și deteriorarea abruptă a condițiilor de viață au încurajat disidența în rândul populației largi.

 

Revolta anticomunistă de la Brașov din 1987

Premergătoare revoluției române din 1989 a fost greva spontană din 1987 a muncitorilor de la Uzina Tractorul Brașov.

Demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”

Greva fusese brutal reprimată.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Scrisoarea celor șase

Ca urmare a măsurilor severe de austeritate din anii 1980, în martie 1989, o serie de activiști de frunte ai PCR au semnat o scrisoare în care criticau în termeni duri politica economică a regimului Ceaușescu, document supranumit Scrisoarea celor șase.

Semnatarul principal a fost Gheorghe Apostol, căruia i s-au alăturat Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Ion Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan.

La scurtă vreme după, Nicolae Ceaușescu declară că Republica Socialistă România a reușit achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde de dolari.

Semnatarii scrisorii au fost arestați, interogați și puși în stare de arest la domiciliu.

Scrisoarea a fost un indicator al nemulțumirii față de politicile regimului, până și în eșalonul superior al PCR.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist

La 11 noiembrie 1989, înainte de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist, pe străzile Brezoianu și Kogălniceanu din București, studenții din Cluj-Napoca și București au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceaușescu.

Studenții Mihnea Paraschivescu, Grațian Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca și alții au fost arestați și anchetați de lucrătorii Securității de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societății socialiste.

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți.

Între 20 și 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care – contrar așteptărilor opiniei publice interne și internaționale – nu a adus nici o schimbare în politica partidului.

Ceaușescu a fost reales în funcția de secretar general al PCR, partidul unic (comunist) din România.

De asemenea, ceilalți membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmați în funcția lor.

În discursul final rostit la Congres, Ceaușescu a amintit și de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecințelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact).

 

Contextul internațional

Căderea Zidului Berlinului și înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revoluționar în Europa de Est.

La 4 decembrie 1989, Ceaușescu a participat împreună cu o delegație la întrunirea din Moscova a conducătorilor țărilor participante la Tratatul de la Varșovia și a fost primit separat de Mihail Gorbaciov.

Liderul sovietic a ținut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.

Spre deosebire de ceilalți conducători ai țărilor membre Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie.

În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și cultul personalității al liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

 

Desfășurarea evenimentelor

---

 

Înainte de 16 decembrie

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului, combinată cu bucuria calificării naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria din 15 noiembrie 1989, cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia), a fost dispersată de Securitate care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți.

La cea mai mare întreprindere din Timișoara, UMT, o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest și popularizarea lui în oraș, dar Securitatea a reușit calmarea spiritelor.

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastorul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea.

Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din Piața Maria.

În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.

 

14 decembrie

La Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă.

Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze.

 

15 decembrie

La Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés.

Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate.

 

16 decembrie

La Timişoara, încă de dimineaţă, cateva sute de simpatizanti ai pastorului reformat maghiar Tokes Laszlo au aprins lumanari si s-au rugat in preajma bisericii reformate.

Oamenii au protestat astfel impotriva hotararii judecatoresti, in baza careia pastorul urma sa fie evacuat din Timisoara.

Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei.

Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar.

Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”.

Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi.

Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”

Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului.

În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la primărie, să vadă ordinul scris.

În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă.

Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă.

Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”

Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului.

Se striga „Libertate, dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii.

Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.

Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne.

Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti.

Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.

S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.

Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş.

Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele.

A fost momentul în care protestul a devenit unul social.

Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă.

Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara.

Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului.

Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri.

16 decembrie 1989 a fost, pentru timişoreni, un fel de miracol, cel al trecerii de la o măruntă nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale.

Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă.

Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă.

Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie.

În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă.

In zilele care au venit, au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti si mai multe persoane au fost ucise.

Protestele de la Timisoara au dat startul revolutiei anticomuniste din Romania.

La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara.

Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc.

 

17 decembrie 1989

În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes.

Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti.

Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR.

La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara.

Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras.

In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara.

Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.

 

18 decembrie 1989

Ca urmare a protestelor izbucnite la Timisoara, Romania a inchis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS si Bulgaria.

La Timisoara a fost instituita starea de necesitate, primarul Petre Mot anuntand acest lucru in cadrul unei sedinte cu activul de partid.

In oras a fost interzisa circulatia grupurilor de peste 2 persoane, trecatorii fiind legitimati iar cei suspecti retinuti.

In 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate.

Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război.

După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, a anunţat Bucureştiul că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei.

Conform martorilor, în jurul orei 16 se trage primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii.

În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu acuză autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi.

La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, toţi sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR.

Este declanşată operaţiunea Radu cel Frumos, ce cuprinde acţiuni specifice stării de război.

Fara sa tina seama de interdictii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat in fata Catedralei unde a desfasurat un steag tricolor fara stema si au aprins lumanari.

S-a cantat “Desteapta-te, romane”.

Fortele de ordine au deschis focul in plin, cativa manifestanti reusind sa fuga, dar cei mai multi au fost ucisi sau raniti.

După ora 20, oraşul devine un adevărat infern.

De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin.

Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături. 59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele.

Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare.

Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara.

Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu.

Din statisticile oficiale rezulta ca la Spitalul Judetean din Timisoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave si 240 de raniti.

 

19 decembrie 1989

La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate.

Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest.

De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă.

La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală.

S-a tras din nou în mulţime.

Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş.

Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor.

S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni.

Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile.

Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti.

Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.

Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc.

In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.

 

20 decembrie 1989

Revolutia romana de la Timisoara a luat proportii, manifestantii cerand demisia dictatorului Ceasusescu.

Centrul orasului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori.

Protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”.

În balconul Operei a urcat, alaturi de liderii protestatarilor, si primarul orasului de pe Bega caruia i s-a inmanat lista cu revendicarile multimii: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendicau, demisia lui Nicolae Ceausescu, circulatia libera a ideilor.

În foaierul Operei din Timişoara a avut loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR) organizatie care trebuia sa organizeze rezistenta si care il avea ca presedinte pe Lorin Fortuna, ca vicepresedinte pe Ioan Chis si ca secretar pe Claudiu Iordache.

În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere.

Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente).

Primul ministru, Constantin Dascalescu, a facut cateva promisiuni, dar a declarat ca revendicarile majore, ca demisia lui Ceausescu si a guvernului, vor trebui sa astepte intoarcerea din Iran a presedintelui.

Negocierile s-au incheiat fara rezultat, cu putin inainte de ora 19.00.

La scurt timp dupa aceea, primul ministru a plecat cu avionul la Bucuresti.

Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române.

După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta.

Reîntors in tara dupa vizita din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei).

La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara.

Nicolae Ceausescu a emis, in seara zilei, un decret prezidential pentru constituirea starii de necesitate pe teritoriul judetului Timis, ca urmare a “gravei incalcari a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti”, care intră în vigoare de la ora 23:00.

Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara.

Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara.

În aceeasi seara, dictatorul comunist a prezentat o declaratie, transmisa in direct la radio si televiziune, in care a spus ca evenimentele de la Timisoara sunt opera unor “huligani” si a unor “grupuri fasciste si antinationaliste”.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii.

 

21 decembrie 1989

La Bucuresti, în actuala “Piață a Revoluției“, presedintele Nicolae Ceausescu a convocat un mare miting in sprijinul pozitiei sale fata de evenimentele de la Timisoara.

Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunati in piata. Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune.

La un moment dat, in timpul discursului lui Ceausescu, din multime, pe lângă lozincile cunoscute, se fac auzite fluierături, huiduieli, si tipete, iar transmisiunea a fost intrerupta.

Începutul Revoluției la București.

A fost reluata pentru scurta vreme, timp in care romanii au putut vedea cum sotii Ceausescu incearca cu disperare sa tempereze multimea.

Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar multimea stransa in piata a rupt cordoanele fortelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, multi oameni, in general tineri, au manifestat impotriva regimului.

In Piata Romana si la Sala Dalles, fortele de ordine au operat arestari si au tras in manifestanti. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care in cursul noptii au fost sparte cu tancurile, manifestantii fiind imprastiati ori arestati.

În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 Comitetul Municipal PCR hotărăşte organizarea la Bucureşti, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne ”acţiunile huliganice” de la Timişoara, se arată în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”, editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES (2010).

În ziua de 21 decembrie 1989 autorităţile se confruntau cu o criză în creştere, pe măsură ce tulburările din Timişoara se extindeau.

În această zi tulburările au izbucnit şi în Capitală ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstraţiilor”, se arată în volumul ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies (apărută în versiunea românească la Editura Humanitas, Bucureşti, 2006).

Mitingul uriaş din Piaţa Palatului, care urma să fie transmis în direct la radio şi televiziune, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul şi, în consecinţă, să legitimeze reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara.

”Dată fiind tensiunea în creştere, aceasta era o strategie foarte riscantă (…) Dar Ceauşescu nu a văzut-o astfel deoarece continua să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”,

arată Peter Siani-Davies, specialist în istorie modernă sud-est europeană, conferenţiar la University College din Londra.

La 21 decembrie 1989 la sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara.

Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale.

În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piaţa Palatului. Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Desfăşurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune şi radio.

La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan.

S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului.

Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea.

Transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă. (‘‘România. Date şi fapte. 1989-2009”, lucrare editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Momentul este descris şi în cartea ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies, astfel: ”(…) Ceauşescu s-a apropiat de microfon şi a început să vorbească. Era ora 12.31. Abia apucase să spună câteva fraze când a fost întrerupt de o mişcare a mulţimii şi de ţipete ascuţite. Imediat a fost oprită difuzarea în direct prin radio şi tv, nu înainte însă ca grimasa de uluire de pe faţa lui Ceauşescu să fie surprinsă de camera de luat vederi, rămânând întipărită în memoria telespectatorilor din întreaga ţară.

Saluta mulţimea, agitând mâna abia perceptibil, şi mulţi români îşi amintesc acel moment ca fiind punctul de cotitură în care au realizat fragilitatea puterii lui Ceauşescu şi posibilitatea răsturnării lui”. Sursa tulburărilor nu a fost niciodată stabilită cu precizie. S-a avansat ideea că zgomotul puternic ar fi fost cauza, dar tot nu se ştie dacă acest lucru a fost produs printr-un act deliberat. ”Dar, indiferent care ar fi fost originea sa, zgomotul a provocat panică în rândul mulţimii, care era deja tensionată şi răvăşită de zvonuri, iar în învălmăşeala care a urmat au fost rănite 15 persoane”, aminteşte Peter Siani-Davies în cartea sa.

După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune şi radio fiind reluate.

Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială.

Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat.

Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte.

Totodată au început primele desfăşurări de trupe.

Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”.

După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Se aud lozincile: ”Democraţie!”, ”Libertate!”, ”Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!”, ”Jos Ceauşescu!”.

La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.

După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale.

Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii.

”Piaţă şi, în egală măsură, punct de intersecţie a două bulevarde, această zonă se întinde sub geamurile hotelului Intercontinental, clădire turn în care se cazau în mod tradiţional mulţi dintre vizitatorii străini ai României comuniste. Acesta avea să devină punctul central al revoluţiei din Bucureşti” (”Revoluţia română din decembrie 1989”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006).

Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi.

Spre seară, au sosit noi întăriri militare.

În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.

Forţele de ordine primesc ordinul să ”cureţe zona”.

În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi.

Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles.

Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime.

După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge.

Bilanţul nopţii de 21/22 decembrie 1989 de la Bucureşti fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.

Tot în ziua de 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv.

Muncitorii au părăsit lucrul şi s-au îndreptat spre Piaţa Operei, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. S-a constituit Frontul Democratic Român din Timişoara, care a difuzat o ”Declaraţie-Program”.

La Braşov câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa Comitetului judeţean PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, au ieşit în stradă câteva mii de manifestanţi.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

22 decembrie 1989

După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României.

Revolutia Romană a dus la schimbarea regimului comunist.

După o noapte insangerata pe strazile Bucurestiului, muncitorii de pe marile platforme au ocupat inca de dimineata Piata Universitatii.

Cu putin inainte de ora 10.00, Nicolae Ceausescu a convocat, in sediul C.C. al PCR, ultima sedinta a CPEx.

El a anuntat ca, datorita situatiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei si a hotarat sa instituie starea de necesitate in intreaga tara.

Despre generalul Vasile Milea, care a fost gasit impuscat cu putine minute in urma in sediul Comitetului Central, fostul dictator a afirmat ca a fost un tradator de tara.

Putin dupa ora 10.00, postul de radio a anuntat introducerea starii de necesitate in intreaga tara, printr-un decret semnat de Ceausescu.

Cetatenii – conform decretului – nu aveau voie sa se intruneasca in grupuri mai mari de 5 persoane.

În ciuda interdictiilor, situatia a inceput sa se precipite in toata Romania unde au izbucnit proteste anticomuniste.

În Capitala, manifestantii stransi in fata sediului C.C. al PCR au fortat usile si au patruns in cladire, determinandu-l pe Ceausescu sa fuga cu un elicopeter de pe acoperis.

La orele amiezii, la radio si televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie in intreaga tara.

Sute de romani au iesit pe strazile marilor orase pentru a saluta caderea regimului comunist.

In aceeasi zi a fost constituit Frontul Salvarii Nationale (FSN), din Consiliul de conducere al acestuia facand parte 39 de persoane.

Ion Iliescu a citit la posturile de radio si televiziune “Comunicatul catre tara al Consiliului FSN”, care avea ca principale obiective: instaurarea unui sistem democratic si pluralist de guvernamant; organizarea de alegeri libere in luna aprilie 1990; separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat.

Armata a trecut de partea demonstrantilor insa acest lucru nu a impiedicat varsarea de sange si in zilele urmatoare ale revolutiei.

În data de 22 decembrie 1989, la primele ore ale zilei, marile uzine bucureştene şi-au încetat activitatea, iar grupuri masive de muncitori de la ”Griviţa Roşie”, ”Vulcan”, ”23 August”, ”Pipera”, ”Republica”, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti au părăsit locul de muncă şi s-au îndreptat spre centrul Capitalei.

Înaintarea lor a fost oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR.

Zecile de mii de manifestanţi au produs o enormă presiune asupra dispozitivului militar care a rezistat, fără a riposta. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)

În jurul orei 10.00 are loc o şedinţă la care participă unii membri ai CPEx al PCR.

Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, pe care-l califică drept trădător, s-a sinucis.

La ora 10.59 postul de radio anunţă că prin decret prezidenţial se instituie ”starea de necesitate” pe întreg teritoriul României. Anunţul a fost urmat de ştirea:

”Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis”. Amintind despre ”tensionatul anunţ referitor la sinuciderea generalului Milea, în care se vorbea insistent despre comportamentul trădător al acestuia”,

Peter Siani-Davies menţionează faptul că, ulterior,

”circumstanţele morţii lui Milea au fost mult timp subiect de dezbatere”. (”Revoluţia română din decembrie 1989′‘).

Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea s-a răspândit imediat.

La aflarea veştii, mii de cetăţeni au pornit spre centrul oraşului.

După ora 11.00, în condiţiile fraternizării armatei cu demonstranţii, generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă ca aceasta să se retragă în cazărmi.

(‘‘Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Sutele de mii de manifestanţi scandează ”Armata e cu noi!” şi invadează Piaţa Palatului.

O parte din manifestanţi forţează intrările şi pătrund în Comitetul Central.

La ora 12.06, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter.

Elicopterul a ajuns mai întâi la reşedinţa prezidenţială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu cuplul Ceauşescu şi cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu.

De acolo, soţii Ceauşescu au ajuns cu o maşină în apropiere de municipiul Târgovişte, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestaţi. Cei doi au fost ulterior transferaţi la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.

După fuga lui Ceauşescu din Bucureşti, mulţimii care ocupa Piaţa Palatului i s-au alăturat zeci de mii de cetăţeni, care au ieşit din case şi au invadat largile bulevarde ale oraşului.

Mulţimea a năvălit în clădirea Comitetului Central.

Protestatarii au urcat în balconul clădirii, de unde au început să se adreseze mulţimii din Piaţa Palatului, în timp ce manifestanţii scandau ”Libertate!”, ”România!”, ”Nu plecăm!”.

În acelaşi timp, oamenii au început să se adune în jurul sediului Televiziunii.

La radio se transmiteau în direct evenimentele.

Postul de televiziune îşi începe emisiunea având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident.

Acesta din urmă anunţă în direct populaţia că ”dictatorul a fugit”, strigând ”Victorie! Fraţi români, am învins!”. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)

Între orele 14.15 şi 16.00 unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic.

Blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

În seara zilei de 22 decembrie 1989 se constituie noul organism al puterii de stat – Frontul Salvării Naţionale (FSN), având drept scop ‘‘instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. La posturile de radio şi televiziune a fost transmis ”Comunicatul către ţară” al Consiliului FSN, în care se arăta:

”Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN”. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

A fost făcut cunoscut, totodată, un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România.

Programul cuprindea deziderate precum abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organizarea de alegeri libere în luna aprilie; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; sprijinirea micii producţii ţărăneşti; democratizarea învăţământului şi culturii; respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului; integrarea în procesul de construire a unei Europe unite etc. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”).

În Consiliul FSN au fost desemnaţi provizoriu ca membri Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza, Ion Iliescu şi alţii.

În după-amiaza zilei de 22 decembrie a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluţiei române, iar seara au apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber”, precum şi, în ediţie specială, ziarul ”Scânteia Poporului”.

Televiziunea a transmis în direct evenimentele din Piaţa Palatului din 22 decembrie 1989.

Spre seară apar relatări despre focuri izolate de armă, care apoi se înmulţesc, odată cu lăsarea întunericului.

Se răspândesc zvonuri alarmiste, unele făcând referire la existenţa unor terorişti.

Cei aflaţi în balconul Comitetului Central lansează constant apeluri la calm.

După orele 18.00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989 elemente diversioniste necunoscute deschid focul simultan în mai multe puncte din Bucureşti.

Se înregistrează victime în rândul armatei şi populaţiei civile. Sediul Televiziunii este atacat în forţă, şi pentru puţin timp emisia este întreruptă.

Se trage şi în Piaţa Palatului, fiind vizat sediul Comitetului Central.

În schimbul de focuri din Piaţa Palatului, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal (ce adăpostea Muzeul de Artă) spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.

Demonstraţii şi confruntări armate au avut loc în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 şi în celelalte oraşe mari ale ţării – Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Craiova.

La Timişoara, în 22 decembrie populaţia oraşului a fost pentru a şaptea zi în stradă.

Spre seară, grupuri de diversionişti au declanşat atacuri asupra locaţiilor strategice din oraş şi asupra unităţilor militare. Şi la Sibiu obiective strategice din oraş au fost atacate spre seară de grupuri de diversionişti.

Bilanţul victimelor din timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost de 1.104 morţi (dintre care 160 înainte de 22 decembrie) şi 3.321 răniţi (dintre care 1.107 până la 22 decembrie), potrivit volumului ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

23 decembrie 1989

Prima zi fara comunism a romanilor, dupa mai bine de 40 de ani.

În timpul noptii au fost atacate Televiziunea, cladirea Comitetului Central al PCR, Biblioteca Centrala Universitara, care a fost grav afectata de incendii, Ministerul Apararii Nationale.

Zeci de romani si-au pierdut viata in Bucuresti, la Aeroportul Otopeni, precum si in restul tarii.

Peste 1.000 de persoane s-au jertfit pentru libertatea tarii, Romania fiind singura tara din fostul bloc sovietic in care schimbarea regimului s-a facut cu varsare de sange.

Dupa 22 decembrie, evenimentele s-au succedat cu repeziciune.

Ion Iliescu a prezentat la radio si televiziune o declaratie a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (FSN) in care a precizat ca pentru conducerea interimara a tarii prioritare au fost “actiunile coordonate de lupta impotriva teroristilor”.

Tot prin intermediul presei s-au lansat o serie de zvonuri, astfel incat incertitudinea domnea pe intreg teritoriul tarii.

Consiliul FSN l-a numit in functia de ministru al apararii pe generalul-colonel Nicolae Militaru, asupra caruia existau grave acuzatii de spionaj in favoarea URSS.

Granitele Romaniei au fost redeschise.

Întreaga lume a putut sa urmarească la televizor desfasurarea evenimentelor din România.

De asemenea, in aceeasi zi au fost eliberati din inchisori detinutii politici, printre care si cei cativa ziaristi din gruparea “Romaniei libere” (Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga) care, cu un an in urma, protestasera deschis impotriva regimului.

Caderea regimului comunist a facut posibila restabilirea democratiei si redobandirea tuturor libertatilor si drepturilor de catre romani.

 

24 decembrie 1989

La Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, Piata Universitatii, Piata Palatului, Piaţa Victoriei si Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Revolutionarii au format patrule la Metrou si pe strazi, care controlau trecatorii, cei suspecti fiind retinuti.

La radio si televiziune, a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se reafirma victoria Revolutiei si, totodata, erau prezentate masurile exceptionale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii, încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării.

Armata a fost declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00.

Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu.

 

25 decembrie 1989

Dimineaţa, la radio şi televiziune au fost transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.

Tot în această zi a avut loc procesul soţilor Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.

 

Procesul și execuția soților Ceaușescu

Generalul Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului soților Ceaușescu, în legătură cu care Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu i-au cerut să-i suprime pe Elena și Nicolae Ceaușescu.

Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte.

După cum s-a anunțat în cursul serii de luni, 25 decembrie 1989, la Televiziunea Română, capetele de acuzare erau:

1 – Genocid – peste 60.000 victime;

2 – Subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc.

3 – Subminarea economiei naționale.

4 – Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.

În comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca “pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”.

De asemenea, romanii au fost informati ca “sentinta a ramas definitiva si a fost executata” si ca TVR va prezenta inregistrari din timpul procesului si din momentul punerii in aplicare a hotararii membrilor Tribunalului.

Procesul a avut loc la Garnizoana din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror -Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind insa un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai.

Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarand ca nu da socoteala decat in fata Marii Adunari Nationale.

Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facuta print-un act scris de mana si semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.

Cel care a emis actul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca presedinte al Consiliului FSN.

Implicati in condamnarea la moarte a sotilor Ceausescu au fost si adjunctul ministrului Apararii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a organizat si inhumarea cuplului.

Sentința de condamnare la moarte, data de Tribunalul Militar Exceptional, a fost pronunțată la ora 14:45 și, deși verdictul admitea recurs, a fost executată cinci minute mai târziu, la ora 14:50, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă,  Nicolae si Elena Ceausescu fiind ucisi cu mai multe focuri de mitraliera.

Unul din avocați motivase că din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă.

La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate.

Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Deși au trecut mulți ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin.

Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere?

A fost o revoluţie sau o lovitură de stat?

A fost un atac terorist provocat de agenturile străine?

Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap?

Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic?

Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat?

Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali?

De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii?

De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc

 

26 decembrie 1989

Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.

Fotografii de la Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989)

 

Urmări

---

 

Reacția internațională

Opinia publică internațională, conducătorii statelor, au început să trimită mesaje de sprijin al revoluției române.

Au trimis mesaje de sprijin: SUA (președintele George H. W. Bush), URSS (președintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (în acel moment cele două Germanii nu se uniseră încă), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, și Václav Havel, scriitorul dizident, conducător al revoluției și viitor președinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franța (președintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Țările de Jos, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) și RSS Moldovenească.

Sprijinul moral a fost urmat de sprijin material.

Mari cantități de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, echipament medical, printre altele, au fost trimise în România.

În lume, presa a dedicat pagini și uneori chiar ediții întregi revoluției române și conducătorilor acesteia.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Preluarea puterii de către CFSN

Fost membru al conducerii Partidului Comunist și aliat al lui Ceaușescu, înainte de a cădea în dizgrațiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca președinte al Frontului Salvării Naționale.

Frontul Salvării Naționale, format în principal din membri ai eșalonului secund al Partidului Comunist, și-a exercitat imediat controlul asupra instituțiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea și radioul naționale.

FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenților politici, în special partidele democratice tradiționale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană (Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat).

Cu ocazia primelor alegeri post-comuniste din 20 mai 1990, Silviu Brucan – membru FSN, a susținut că Revoluția din 1989 nu a fost anti-comunistă, fiind doar împotriva lui Ceaușescu.

În 1990, Ion Iliescu a reușit să devină primul președinte ales democratic al României de după Al Doilea Război Mondial.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Conflictul interetnic de la Târgu Mureș

În perioada 17-19 martie 1990, au avut loc ciocniri sângeroase la Târgu-Mureș între populația de etnie română și cea maghiară.

Aceste evenimente tragice au fost folosite ca pretext pentru reconstituirea unor servicii secrete independente (SRI) sub conducerea lui Virgil Măgureanu.

Majoritatea foștilor angajați ai Securității au fost preluați de acest serviciu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Mineriadele

Revoluția i-a conferit României o mare solidaritate din partea lumii exterioare.

Inițial, o mare parte din această solidaritate a fost inevitabil redirijată spre guvernul Frontului Salvării Naționale.

Mare parte din acea solidaritate a fost spulberată în timpul mineriadei din iunie 1990 când minerii și poliția au răspuns la apelurile președintelui Iliescu, invadând Bucureștiul și brutalizând studenții și intelectualii care protestau împotriva deturnării revoluției române de către foști membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvării Naționale.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Integrarea europeană

Ion Iliescu a rămas o figură centrală a politicii românești, fiind reales pentru al treilea mandat de președinte în 2000, după ce în perioada 1996-2000 președinte al României a fost Emil Constantinescu.

Supraviețuirea politică a fostului om de încredere al lui Ceaușescu a demonstrat ambiguitatea revoluției române, cea mai violentă din anul 1989, dar și o revoluție care, potrivit unora, nu a produs destulă schimbare.

Adrian Năstase a fost învins de Traian Băsescu în alegerile prezidențiale din 2004.

În 2005, a fost inaugurat Monumentul Renașterii Naționale, care comemorează victimele Revoluției.

Din martie 2004, România este membră a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii Europene.

 

Victime

---

 

Pe durata revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată.

Conform evidențelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.

Au fost înregistrați nu mai puțin de 748 de copii urmași de eroi-martiri.

Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989.

Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare, în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedați și 545 de răniți, iar de la Direcția Securității Statului au murit în urma incidentelor din revoluție 65 de angajați și au fost declarați 73 de răniți.

Pro TV a afirmat că 860 oameni au fost omorâți după 22 decembrie 1989.

Altă sursă dă cifra de 306 oameni omorâți între 17 și 22 decembrie 1989.

Conform acestei surse, 112 persoane au decedat în luna decembrie 1989, dar nu se cunoaște data (ziua) decesului, iar 44 de persoane au decedat la spital după Revelion în urma rănilor primite în luna decembrie 1989.

Instituțiile militare implicate în evenimentele din decembrie 1989 au evitat să ofere mult timp date despre cadrele împușcate sau rănite.

După data de 22 decembrie au fost reținuți peste 1000 de civili și circa 1500 de militari, milițieni sau securiști, motivându-se că aceștia ar fi desfășurat acțiuni împotriva revoluției.

Numai de la Direcția a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securității Statului care avea ca principale misiuni paza și apărarea conducerii superioare de partid și de stat, dar și a unor obiective considerate de importanță națională, au fost reținute ca suspecte 341 de cadre.

Toți reținuții suspectați de terorism au fost eliberați fără a li se aduce nicio acuzație.

Pentru mușamalizarea unor fapte, sau pur și simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate.

Nu toate persoanele împușcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar și răniții și reținuții au preferat, din diverse motive, să nu facă declarații.

S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluției că numărul morților și răniților ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.

Pe durata confruntărilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanți și forțe de ordine).

Cele mai multe victime au fost înregistrate la București.

Pe 22 decembrie la ora 23:00, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de șenilele unui tanc în Piața Palatului, la București.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Incendierea Bibliotecii Centrale Universitare

Biblioteca Centrală Universitară din București a fost incendiată în circumstanțe incerte, peste 500.000 de cărți, împreună cu aproximativ 3.700 de manuscrise, au fost distruse.

 

Studierea Revoluției

---

 

Cercetarea crimelor comise în timpul revoluției

Adevărul despre Revoluția din decembrie 1989 a fost bine ascuns de guvernanți, care au invocat secretul de stat pentru ca documentele emise în acele zile să nu fie dezvăluite.[69]

Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în momentul de față de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.

„Conflictele interetnice din martie 1990 de la Târgu Mureș vor abate un timp atenția opiniei publice de la problemele revoluției. Este de remarcat că mulți dintre politicienii care s-au afirmat în urma acestui conflict, prin eforturile lor de apărare a patriei în fața primejdiei ungurești, s-au arătat ulterior și susținători ai amnistierii vinovaților din decembrie 1989.”[70]
Dosarele care au fost întocmite, câteodată într-un mod sumar, fără respectarea tuturor formalităților, nu au fost prelucrate în mod corespunzător și la termenele legale. Procurorul militar general-maior Dan Voinea – adjunctul în 2008 al șefului Parchetelor Militare, care s-a ocupat cel mai mult cu cazul Revoluția din 1989 și mineriadele de mai târziu – a criticat tergiversarea rezolvării acestor cazuri, dar a fost criticat el însuși de Procurorul General al României, Laura Codruța Kovesi, care a cerut destituirea lui din funcție.

Persoane identificate de anchetatori ca acționând împotriva populației au fost angajați ai fostelor forțe de represiune din Miliție, Armată, Securitate, gărzi patriotice și uneori informatori, aproape în exclusivitate cetățeni români.[72],[73]

Mai târziu – în cadrul a ceea ce a fost numit de cercetătorul american Richard Andrew Hall, ca „revizionism securist” – favorizați ai fostului regim au încercat să răspândească diferite teorii conspiraționiste.

De exemplu, fostul gardian al lui Ceaușescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, îi acuză pe generalii care erau implicați în lovitura de stat condusă de generalul Victor Stănculescu că ei încercau să creeze scenarii fictive cu teroriști, cu scopul de a induce teama și de a aduce armata de partea conspiratorilor.

În schimb, persoanele care au comis atacuri împotriva sediilor milițiilor din câteva județe, în special în județele Harghita și Covasna locuite în majoritate de secui, au fost arestate și judecate, iar milițienii linșați – care erau cadre urâte de populație din cauza contribuției lor la represiunea comunistă – au fost avansați în grad post-mortem, li s-a acordat titlu de revoluționar, iar familiilor lor au fost plătite despăgubiri financiare.

Anchetarea celor care au făcut parte din aparatul represiv al statului comunist și au ucis revoluționari, a fost și ea tergiversată.

În majoritatea cazurilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ori inculpații au fost achitați, ori au primit amnistie, sau au fost grațiați de președintele României.

Mulți ofițeri și alți demnitari de partid care în decembrie 1989 au contribuit la înăbușirea în sânge a revoltelor populare au fost cooptați în noile structuri ale puterii de stat, sau și-au făcut carieră în lumea afacerilor.

În iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în judecată pe Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții pentru infracțiuni contra umanității săvârșite in timpul mineriadei din iunie 1990.

În decembrie 2018, procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil Dumitrescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanității.

Primii trei au fost trimiși în judecată în aprilie 2019.

Din motiv de deces, acțiunea penală a fost împiedicată împotriva acestora: Vasile Milea, Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Emil Dumitrescu, Nicolae Eftimescu, Silviu Brucan și Ion Hortopan.

În octombrie 2019, se anunță că dosarul lui Petre Roman va fi trimis judecătorului.

 

Institutul Revoluției

Din 2004 s-a înființat Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, organism al statului român care are menirea să studieze istoria revoluției.

Conform unei declarații a lui Lorin Fortuna, membru în conducerea acestui institut, „discuțiile despre faptul că a fost revoluție sau lovitură de stat pot avea și o conotație juridică (…) În decembrie 1989 a fost o revoluție, așa este prevăzut și în Constituție, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă.”.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Asociații și inițiative legate de Revoluție

- Asociația 21 decembrie 1989.

- Asociația Memorialul revoluției 16-22 decembrie 1989, Timișoara, înființată pe 26 aprilie 1990, cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor.

- Asociația 17 Decembrie din Timișoara.

- Asociația Răniții revoluției din 22 decembrie 1989, Sibiu.

- Organizația Revoluționară 1989 Arad.

- Asociația răniților și urmașilor celor decedați în decembrie 1989 – Arad.

- Portalul Revoluției, lansat la 27 august 2005 de „Consiliul Municipal Provizoriu de Reprezentare Cetățenească Brașov”.

- Comitetul de Reprezentare a Victimelor Comunismului.

 

18 aprilie 2019 - Dosarul ‘Revoluţiei’/Iliescu a contribuit la instaurarea unei psihoze teroriste; militarii au tras 12 milioane de cartuşe

Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul “Revoluţiei” susţin că, începând cu 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare – dezinformare şi diversiune – care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti.

Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de procurori că a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea acestei psihoze terorist-securiste.

Anchetatorii mai spun că instaurarea psihozei teroriste a dus la peste 1.000 de decese ca urmare a tragerilor haotice cu armament, forţele armate folosind 12.600.000 de cartuşe.

“Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18,30 ale zilei de 22 decembrie 1989, a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu“, se arată în rechizitoriul trimis în instanţă.

În opinia procurorilor militari, întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod deliberat şi profesionist, la o amplă inducere în eroare.

“Este elocvent a se reţine că, în timpul Revoluţiei, au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, anturajul imediat al acestora, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal). Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea, începând cu 22.12.1989, a două tabere aparent oponente. Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste loiale fostului preşedinte.

Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasi-unanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României.

În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale. Se mai poate observa că scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu). (…) Toate deciziile importante, luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN“, susţin procurorii.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 aprilie 2019 – Dosarul Revoluţiei/Grupul condus de Iliescu a acţionat abil şi eficient şi a înţeles importanţa televiziunii şi a radioului public

Grupul din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989, componenţii acestei grupări înţelegând foarte bine importanţa televiziunii şi a radioului public în acele momente, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul “Revoluţiei”.

Parchetul General a dat publicităţii joi un extras din rechizitoriul întocmit în dosarul Revoluţiei, în care au fost trimişi recent în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.

Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul “Praga 1968“, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

“Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său“, spun procurorii.

Conform rechizitoriului, toate personajele din gruparea lui Iliescu s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 şi intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN.

Momentul începerii acţiunii a fost dat pe 22 decembrie 1989, la orele 14,25, în direct la TVR, când cpt. de rang I Emil (Cico) Dumitrescu a transmis următorul mesaj: “Dragi colegi ai promoţiei 1958, vă vorbeşte cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (…) Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la televiziune. Trebuie, tovarăşi, să ne organizăm”.

“Şi s-au organizat. Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat. Ion Iliescu a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani. Generalii (…) şi Nicolae Militaru au deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al Apărării. Virgil Măgureanu a fost iniţial consilier al preşedintelui Ion Iliescu, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României – SRI. Emil (Cico) Dumitrescu a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Ion Iliescu, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici“, se menţionează în rechizitoriu.

În urma apariţiilor televizate, grupul condus de Ion Iliescu a luat decizia deplasării la sediul MApN, după ce lui Iliescu i s-a garantat protecţia Armatei.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 aprilie 2019 – Dosarul ‘Revoluţiei’/ În represiunea armată nu au fost implicaţi străini; 1.425 de persoane reţinute pentru terorism au fost eliberate

În acţiunea armată împotriva revoluţionarilor, comandată de Nicolae Ceauşescu în perioada 16 – 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, represiunea fiind exercitată de toate structurile militare ale României, şi anume Ministerul de Interne – Direcţia Securităţii Statului şi Ministerul Apărării Naţionale, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul “Revoluţiei”.

Potrivit rechizitoriului, din probele strânse de procurori rezultă că, în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 – orele 12,00, numărul total al decedaţilor a fost de 153 de persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari.

“Represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluţionari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN). Coordonarea represiunii a fost făcută de preşedintele Nicolae Ceauşescu (comandant suprem al forţelor armate), prin intermediul vârfurilor de comandă din cadrul MI-DSS şi MApN. Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI-DSS şi MApN. Pe cale de consecinţă, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS“, se arată în rechizitoriu.

Procurorii spun că, în represiunea exercitată de militari până pe data de 22 decembrie 1989, nu au fost implicate persoane din afara ţării, iar străinii reţinuţi după această dată, suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, au fost eliberaţi deoarece suspiciunile nu s-au adeverit.

“În perioada de după evenimentele revoluţionare, în spaţiul public s-a speculat că pentru represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989 au fost folosite şi persoane din afara ţării (în special din zona arabă, date fiind relaţiile foarte bune dintre Nicolae Ceauşescu şi liderii arabi). Cu toate acestea, analiza întregului material probator nu a relevat indicii edificatoare pentru implicarea unor astfel de elemente, în exercitarea represiunii. Aşa cum se va devoala într-un alt capitol, ulterior datei de 22 decembrie, au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă, fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate“, precizează anchetatorii.

Procurorii mai spun că, în decembrie 1989, în contextul răspândirii unei psihoze a terorismului, au fost reţinute 1.425 de persoane sub suspiciunea că erau securist-teroriste, dintre care 25 au fost cetăţeni străini.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

DOCUMENTAR RECORDER. 30 de ani de democrație

de Mihai Voinea si Cristian Delcea

21 decembrie 2019

La finalul Revoluției din decembrie 1989, Ion Caramitru a încheiat transmisia TVR spunând aceste cuvinte: „Să ne bucurăm, vin zile fericite!”. După 30 de ani, ne-am dorit să facem un film despre cum au fost, de fapt, zilele care au urmat.

Despre toate reușitele, dezamăgirile și speranțele care ne-au ajutat să mergem înainte. Despre momentele în care am fost temători și despre cele în care am fost un popor curajos. Despre cum s-a transformat România în toți acești ani.

Am citit cărți de memorii și articole din presa vremii, ne-am petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video (de la televiziunile românești până la agențiile de presă internaționale) și am încercat să vorbim cu toți politicienii care au condus România în această perioadă.

A rezultat un documentar de trei ore, dar noi sperăm că el va fi văzut și de generația Tik Tok, despre care se spune că se plictisește după 15 secunde. Ne-am încăpățânat să credem că nu e așa și că putem cuprinde istoria recentă a României într-o poveste care trece dincolo de vârstă, nivel de educație și convingeri politice.

Filmul acesta nu are pretenția de a prezenta adevăruri absolute. El urmărește transformarea României așa cum au văzut-o doi jurnaliști care s-au născut la jumătatea anilor ’80 și au deschis ochii într-o țară liberă.

articol preluat de pe recorder.ro