În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11).
Îngerul care s-a arătat a dezlegat pe Petru.
Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439.
Apoi Evdochia a trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în care a pus lanţul.
La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului Nero.
Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.
Sfânta Muceniță Neonila – foto preluat de pe doxologia.ro
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Danact, citeţul.
Sf. Mc. Danact citeţul – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt mucenic era din Iliric, din locul numit Avlovna, fiind citeţ al bisericii de acolo. Năvălind păgânii, el a luat veşmintele bisericii ca să le scape şi a fugit cu ele; dar într-un sat a fost prins de păgâni şi silit să jertfească idolului Dionis. Şi neplecându-se la aceasta, a fost omorât cu sabia.
Odată, când au năvălit păgânii în biserică, Sfântul a luat vasele și veșmintele bisericii pentru a le salva și pentru a nu cădea în mâinile profane ale necredincioșilor.
Sfântul Mucenic Danact a viețuit în secolul al II-lea, în Avlona Iliricului (Albania de astăzi) și era citeț în biserica de acolo.
Odată, când au năvălit păgânii în biserică, Sfântul a luat vasele și veșmintele bisericii pentru a le salva și pentru a nu cădea în mâinile profane ale necredincioșilor, și le-a păstrat într-un loc fortificat, la cinci mile de oraș, spre mare.
Dar necredincioșii prinzându-l și arestându-l, îl sileau prin orice mijloace să aducă sacrificii zeului Dionis. Însă Sfântul Danact a rezistat în fața presiunilor și a rămas statornic și ferm în credința lui în Hristos. Atunci, au poruncit păgânii să i se taie capul, iar trupul lui a fost aruncate în mare.
Așa a primit smeritul citeț Danact cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfinţit mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul Gabrovo, de lângă Târnovo, în anul 1771, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Jan Palach (n. 11 august 1948 – d. 19 ianuarie 1969, Praga) a fost un student ceh de istorie și economie politică la Universitatea Carolină din Praga.
El și-a dat foc în Piața Wenceslas din Praga pe 16 ianuarie 1969 în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varșovia în scopul stopării reformelor inițiate în perioada Primăverii de la Praga.
În august 1968 Uniunea Sovietică a invadat Cehoslovacia pentru a înăbuși reformele liberale ale administrației conduse de Alexander Dubček în perioada cunoscută sub numele de Primăvara de la Praga.
Studentul Jan Palach (născut la Praga) a decis să se sacrifice în semn de protest față de această invazie și și-a dat foc în Piața Wenceslas, pe 16 ianuarie 1969.
Potrivit unei scrisori pe care a trimis-o mai multor persoane publice, s-ar fi înființat o organizație clandestină de rezistență cu scopul de a practica auto-incendierea până când cererile membrilor ei vor fi îndeplinite; cu toate acestea, se pare că un astfel de grup nu a existat niciodată.
Cererile expuse în scrisoare au fost abolirea cenzurii și stoparea difuzării Zprávy, ziarul oficial al forțelor de ocupație sovietice.
În plus, scrisoarea îi chema pe cehi și pe slovaci la o grevă generală în sprijinul acestor cereri.
Într-o ciornă a scrisorii pe care a scris-o, Palach cerea demisia unor politicieni prosovietici, dar această cerere nu a apărut în versiunea finală, având inclusă observația că „cererile noastre nu sunt extreme, dimpotrivă”.
Palach a murit din cauza arsurilor la câteva zile după actul său, în spital.
În timp ce se afla pe patul de moarte, el a fost vizitat de o studentă colegă și de un lider al studenților, cărora le-a înmânat unul din exemplarele scrisorii sale.
S-a afirmat că el ar fi cerut altora să nu facă ceea ce a făcut el, ci să continue lupta prin alte mijloace, dar există îndoieli că el ar fi spus într-adevăr acest lucru.
Primăvara de la Praga (1968) – Tancuri sovietice în timpul invaziei trupelor Pactului de la Varşovia din Cehoslovacia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Potrivit Jaroslavei Moserová, o specialistă în arsuri care a fost prima ce i-a oferit îngrijire medicală lui Palach la Spitalul Universității Caroline din Praga, studentul nu și-a dat foc pentru a protesta împotriva ocupației sovietice, ci a făcut acest lucru pentru a protesta împotriva „demoralizării” cetățenilor cehoslovaci cauzate de ocupație.
“ „Nu a fost atât de mult un gest de opoziție față de ocupația sovietică, ci față de demoralizarea care s-a produs că oamenii nu doar au renunțat, ci că s-au dat bătuți. Și el a vrut să se oprească acea demoralizare. Mă gândesc la oamenii de pe stradă, mulțimea de oameni de pe stradă, tăcuți, cu ochi triști, cu fețe serioase, care, atunci când te uitai la acei oameni ai înțeles că toată lumea înțelege că toți oamenii cumsecade erau pe punctul de a face compromisuri.””
Funeraliile lui Palach s-au transformat într-un protest major la adresa ocupației sovietice.
O lună mai târziu (pe 25 februarie), un alt student, Jan Zajíc, și-a dat foc în același loc.
Acesta a fost urmat în 4 aprilie 1969 de către Evžen Plocek la Jihlava, dar și de alții.
Autoincendierea lui Palach a fost cel de-al doilea act de acest fel după cel al polonezului Ryszard Siwiec, care a fost ascuns cu succes de către autorități și a fost în mare parte uitat până la căderea comunismului.
Palach nu a știut de gestul de protest al lui Siwiec.
Memorialul Palach-Zajíc din Piaţa Wenceslas- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Recunoaștere postumă
Jan Palach a fost un martir și, în timpul regimului comunist, era un simbol pentru o Cehoslovacie liberă.
Palach a fost îngropat inițial în cimitirul Olšany. Deoarece mormântul său se transformase într-un altar național, poliția secretă cehoslovacă (StB) a dorit să distrugă orice amintire a faptei lui Palach și a deshumat rămășițele sale în noaptea de 25 octombrie 1973.
Corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa a fost trimisă mamei sale în orașul Všetaty în timp ce o femeie bătrână necunoscută dintr-un azil a fost înmormântată în acel mormânt.
Mamei lui Palach nu i s-a permis să depună urna în cimitirul local până în 1974.
Pe 25 octombrie 1990 urna s-a întors oficial în locul său inițial din Praga.
Cu prilejul celei de-a 20-a comemorări a morții lui Palach, au avut loc proteste în memoria lui Palach (dar concepute ca o critică la adresa regimului) care au escaladat în ceea ce a fost numită „Săptămâna lui Palach”.
Seria de demonstrații anticomuniste de la Praga dintre 15 și 21 ianuarie 1989 a fost suprimată de poliție, care i-a bătut pe manifestanți și a folosit tunurile cu apă, prinzându-i adesea pe simpli trecători în represiunile organizate. S
ăptămâna Palach este considerată una dintre demonstrațiile catalizatoare care au precedat căderea comunismului în Cehoslovacia, ce a avut loc zece luni mai târziu.
Placă memorială Jan Palach în piaţa care îi poartă numele – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
După Revoluția de Catifea, Palach (împreună cu Zajíc) a fost comemorat la Praga de o cruce de bronz introdusă în pavajul din locul unde și-a dat foc de lângă Muzeul Național, iar o piață a fost numită în onoarea lui.
Astronomul ceh Luboš Kohoutek, care a părăsit Cehoslovacia în anul următor, a numit un asteroid pe care l-a descoperit pe 22 august 1969, după Jan Palach (1834 Palach).
Există mai multe alte monumente dedicate lui Palach în orașe din toată Europa, inclusiv un mic memorial în interiorul tunelului prin ghețarul de sub Jungfraujoch, în Elveția.
Mai multe alte incidente de autoincendiere de mai târziu ar putea fi influențate de exemplul lui Palach și de popularitatea sa în mass-media.
În primăvara anului 2003 șase tineri cehi s-au incendiat mortal, în special Zdeněk Adamec, un student de 19 ani din Humpolec care și-a dat foc în 6 martie 2003 aproape în același loc din fața Muzeului Național unde Palach s-a incendiat, lăsând un bilet de adio ce făcea trimitere în mod explicit la gestul lui Palach și al altora care s-au sinucis în Primăvara de la Praga din 1969.
La mică distanță de locul autoincendierii lui Palach, un grup statuar din Piața Orașului Vechi din Praga îl omagiază pe reformatorul religios boem Jan Hus, care a fost ars pe rug pentru convingerile sale în 1415.
El a fost sărbătorit ca un erou național timp de mai multe secole, iar unele comentarii leagă autoincendierea lui Palach de executarea lui Hus.
Referințe culturale
Videoclipul piesei muzicale „Club Foot” al trupei Kasabian îi este dedicat lui Palach.
Compoziția „Funeraliile lui Jan Palach” realizată de The Zippo Band și compusă de Phil Kline este tot un omagiu.
El este menționat în albumul solo Euroman Cometh (1979) al lui Jean-Jacques Burnel, basistul trupei The Stranglers.
După ce a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, artistul polonez Wiktor Szostalo l-a comemorat pe Jan Palach în Performance for Freedom, afirmând
„Eu sunt Jan Palach. Sunt un ceh, sunt un polonez, un lituanian, un vietnamez, un afgan, un om trădat. După ce mi-am dat foc de mii de ori, poate vom câștiga”.
Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la moartea lui Jan Palach, o statuie sculptată de András Beck ca un omagiu adus studentului a fost transportată din Franța în Republica Cehă. Statuia a fost instalată în Mělník, orașul în care Jan Palach și-a făcut studiile.
Compozitorul italian Francesco Guccini a scris un cântec intitulat „La Primavera di Praga”, dedicat lui Jan Palach, pe care l-a comparat cu reformatorul religios Jan Hus: „Încă o dată Jan Hus este ars de viu”.
Cântărețul polonez Jacek Kaczmarski a scris un cântec despre sinuciderea lui Palach, intitulat „Pochodnie” („Torțe”).
Grupul folcloric italian de extremă dreaptă „La Compagnia dell’Anello” a lansat un cântec dedicat lui, intitulat Jan Palach.
Trupa britanică Kasabian a lansat la 17 mai 2004 cântecul „Club Foot” pe albumul lor de debut din 2004. Videoclipul acestui cântec este dedicat lui Jan Palach.
Compozitorului galez originar din Luxemburg Dafydd Bullock i s-a dat sarcina să compună un „Requiem pentru Jan Palach” (op 182) pentru a comemora cea de-a patruzecea aniversare a sinuciderii lui Palach.
El include câteva cuvinte care au apărut pentru scurt timp pe o statuie din Piața Wenceslas, după acel eveniment, înainte de a fi șterse de către autorități:
„Nu fi indiferent față de ziua când lumina viitorului a fost purtată înainte de un corp care arde”.
În cântecul ei din 1983 „Nuuj Helde”, trupa Janse Bagge Bend (din Olanda) se întreabă dacă oamenii știu de ce și-a dat foc Jan Palach.
Acest cântec a fost menit să facă publicul conștient de existența eroilor.
Personajul Palach a apărut în mologul teatral pentru radio intitulat „Torch No 1” de la BBC Radio 4, regizat de Martin Jenkins după un scenariu scris de David Pownall. Palach a fost interpretat de Karl Davies.
Realizatorul francez de filme documentare Raymond Depardon a regizat în 1969 un film despre Jan Palach.
Compozitorul norvegian Hans Rotmo a menționat numele lui Palach printre alți activiști politici importanți ca Victor Jara și Steve Biko în cântecul „Lennon Street” (1989).
Compozitorul și cântărețul norvegian Åge Aleksandersen a menționat numele lui Palach în cântecul său „Va det du Jesus” (1984).
Un ciclu de poezii ce explorează implicațiile morții lui Palach intitulat One Match, scris de poeta Sheila Hamilton, a fost publicat în numărul 51 al antologiei de poezie Tears in the Fence (ed. David Caddy) în 2010.
Spectacolul ceho-polonez de televiziune „Rugul aprins” (2013), regizat de Agnieszka Holland, s-a referit la evenimentele ce s-au întâmplat după ce autoincendierea lui Jan Palach.
Trupa americană de metal Lamb of God a scris un cântec pe albumul lor de studio VII: Sturm und Drang, intitulat „Torches”, care a fost inspirat de gestul lui Palach.
Spații denumite în memoria sa
În prezent există mai multe străzi sau piețe numite Jan Palach în mai multe orașe ale Republicii Cehe, dintre care poate cea mai notabilă este Piața Jan Palach din centrul orașului Praga.
Există străzi denumite după numele său în orașele Luxemburg (Luxemburg), Angers și Parthenay (Franța), Cracovia (Polonia), Assen și Haarlem (Olanda), Varna (Bulgaria) și Nantwich (Marea Britanie).
În Roma (Italia) (precum și în multe alte orașe italiene) există o piață centrală numită după Jan Palach cu un monument comemorativ.
Cel mai vechi club de rock din Croația este numit Palach.
Acesta se află în Rijeka și funcționează din 1969 până în prezent.
Există o stație de autobuz în orașul Curepipe (Mauritius), numită după Jan Palach.
O sală studențească din Veneția (Italia), de pe insula Giudecca, a primit, de asemenea, numele lui Jan Palach.
În 16 ianuarie se face pomenirea lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru din porunca tetrarhului Irod, după cum aflăm în cartea Faptele Apostolilor 12, 1-12.
Lanţul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru a primit de la sfinţitul său trup putere tămăduitoare, pentru cei ce se apropiau de el cu credinţă.
Creştinii l-au luat şi l-au ascuns.
A fost păstrat ascuns până în anul 439 când Sfântul Juvenalie, patriarhul Ierusalimului (420-450), l-a dăruit împărătesei Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea (408-458) în semn de recunoştinţă pentru că zidise multe biserici în Sfânta Cetate.
Împărăteasa l-a dus în vechea biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, în locul căreia, împăratul Justinian (527-565) a zidit în anul 537 măreaţa biserică cu acelaşi nume.
O parte din acest lanţ a fost dăruit de împărăteasa Evdochia fiicei sale Eudoxia, soţia împăratului Valentinian al III-lea.
Aceasta l-a aşezat în Biserica „Sfântul Petru” din Roma.
Acolo se mai află şi un alt lanţ cu care Sfântul Apostol Petru fusese legat în timpul prigonirii lui Nero (54-68).
Sărbătorirea închinării lanţului Sfântului Petru este foarte veche.
S-a constat a fi chiar de la începutul secolului al II-lea.
Astăzi se sărbătoreşte nu numai amintirea minunii prin care Sfântul Apostol Petru a fost scăpat de la moarte de îngerul Domnului, ci şi închinarea lanţului cu care a fost legat în temniţă de Irod şi a lanţului cu care a fost legat în timpul persecuţiei împăratului Nero.
Roma nepărăsind, la noi ai venit prin cinstitele lanţuri ce ai purtat, întâistătătorule pe scaunul Apostolilor. Pe care cu credinţă cinstindu-le, te rugăm: cu ale tale rugăciuni către Dumnezeu, dăruieşte nouă mare milă
Când Sfântul Apostol Petru a fost dus în temniță de împăratul Irod și era legat cu două lanțuri de fier, dormind el noaptea între doi ostași, a venit îngerul Domnului și lovindu-l în coastă, l-a deșteptat și l-a scos afară, căzând de pe dânsul lanțurile cele de fier; despre aceasta se scrie în Faptele Apostolilor: Și s-a auzit acea prea slăvită izbăvire din legături și din temniță a lui Petru, prin toată cetatea Ierusalimului. Atunci niște credincioși, în taină luând lanțurile acelea, le-au păstrat la ei, avându-le înaintea ochilor, ca pe însuși Sfântul Apostol Petru; care nezăbovind după acea ieșire din temniță, s-a dus în alte țări, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, și nu s-a arătat în Ierusalim.
Deci, lanțurile acelea au luat putere tămăduitoare de la trupul apostolului. și precum erau maramele și basmalele lui Pavel, așa și lanțurile lui Petru, care au ros trupul lui, tămăduiau neputințele și goneau duhurile cele viclene. Drept aceea, se cinsteau cu cucernicie de cei credincioși acele cinstite lanțuri, cărora li se închinau și cu dinadinsul le păstrau, din neam, ca moștenire; pentru că părinții le lăsau copiilor lor, iar copiii venind în locul tatălui, le încredințau moștenitorilor lor. Și astfel unul după altul primindu-le și unul altuia spunând de cine s-au atins lanțurile acelea și de care trup s-au sfințit.
Cu o moștenire ca aceasta au ajuns lanțurile în mâinile lui Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (422-458); și pe când dreptcredincioasa împărăteasă Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Mic (408-450), se afla în Ierusalim, a zidit multe biserici; Sfintele Locuri cu cheltuială împărătească le-a împodobit, și iarăși s-a întors la Constantinopol; atunci patriarhul Iuvenalie, văzându-i dreapta credință și iubirea ei de Dumnezeu, i-a dăruit multe din duhovniceștile vistierii; iar între alte lucruri sfinte, i-a dat și aceste cinstite și de minuni făcătoare lanțuri ale Sfântului Apostol Petru, pe care, luându-le împărăteasa, le-a adus în Constantinopol; deci, un sfânt lanț l-a dus înăuntrul bisericii celei mari a Sfântului Apostol Petru, unde săvârșea soborul lui, iar altul l-a trimis la Roma, fiicei sale Eudoxia, care era măritată după împăratul Romei, Valentinian al treilea (424-455), și aceea fiind următoare maicii sale în credința cea dreaptă, cu dragoste a primit acel neprețuit dar și zidind o biserică în numle Sfântului Apostol Petru, în muntele Escuilinului, a pus într-însa acel lanț.
S-a aflat în Roma și un alt lanț al Sfântului Petru, cu care l-a legat Nero tiranul, și acela, împreună cu lanțul cel adus de la Constantinopol, a fost pus în biserică. Și s-a așezat praznicul închinării cinstitelor lanțuri în șaisprezece zile ale lunii ianuarie, întru cinstirea și pomenirea Sfântului Apostol Petru și întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.
