(Duminică 20 noiembrie 2016) Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; ✝) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie; Sfântul Ierarh Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului; ✝) Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina - foto: doxologia.ro

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

foto: doxologia.ro

 

Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; ✝) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; ✝) Sfântul Mucenic Dasie; Sfântul Ierarh Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului;
✝) Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina); Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21; glas 5, voscr. 11

Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Cuvios Teoctist Mărturisitorul și Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului.  Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 20 noiembrie - Icoană sec. XX, Grecia - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto: doxologia.ro

Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Cuvios Teoctist Mărturisitorul și Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului. Prăznuirea lor de catre Biserica Ortodoxă se face la data de 20 noiembrie – Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto: doxologia.ro

 

Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, patriarhul Constantinopolului

articol: basilica.ro

20 noiembrie 2012

 

Sfântul Grigorie Decapolitul – S-a născut în jurul anului 780, în Isauria – Asia Mică, din părinți ortodocși devotați, anume Serghie și Maria, și a copilărit în orașul Irinopolis, de aici luându-și și numele de “Decapolitul”. Încă de tânăr hotărăște să părăsească lumea și să se retragă în munți. Astfel, s-a refugiat la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o mănăstire din jurul Decapolei, unde a rămas timp de 14 ani, și s-a nevoit întru cele duhovnicești, prin practicarea virtuților. Apoi, a cerut binecuvântare să se retragă singur într-o peșteră pustie.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut la sfârșitul secolului VIII, în jurul anului 790.  A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie 842. Pomenirea sa de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 20 noiembrie - foto: basilica.ro

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul – foto: basilica.ro

După ce s-a curățit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas divin, ca să părăsească peștera și să meargă în lume, spre folosul său și al altora. În acest fel, Sfântul a început o serie de călătorii în Efes, Proconez, Histopolis, Siracuza Siciliei, săvârșind multe minuni și încurajând pe creștini să cinstească icoanele. În cele din urmă a ajuns la Tesalonic, unde s-a stabilit la Mănăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul a devenit cunoscut prin puterea sa de a fi văzător cu duhul. După ce a săvârșit minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoția, acest lucru fiind dovedit și de virtuțile cu care se împodobise.

Deși bolnav, Sfântul Grigorie pleacă la Constantinopol, unde era întemnițat Simeon, unchiul său, din cauza celor care nu cinsteau icoanele. Sfântul Grigorie trece la cele veșnice la 20 noiembrie 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol. Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârșeau la el, astfel că sfintele sale moaște au fost dezgropate și puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviință.

În anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, moaștele Sfântului Grigorie au ajuns în părțile Dunării. Aici au fost cumpărate de un dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craiovescu, le-a răscumpărat cu preț mare și le-a dus la Mănăstirea Bistrița – Râmnicu Vâlcea, ctitoria sa, unde se află și astăzi. Racla de argint, în care se păstrează cu sfințenie acest odor de mare preț, a fost lucrată la Brașov, în anul 1656.

 

Sfântul Mucenic Dasie – A fost soldat creștin străromân în Legiunea XI Claudia a armatei romane, cantonat în orașul Axiopolis (lângă Cernavodă), pe malul drept al Dunării. Numele Dasius este de origine geto-dacică și înseamnă “miel”. A suferit moarte martirică în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305). Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.

Această sărbătoare păgână se celebra în Imperiul Roman timp de șapte zile, anual. Pentru pregătirea sărbătorii, se obișnuia să se tragă la sorți un “rege”, care era îmbrăcat într-o haină împărătească, după asemănarea lui Cronos însuși. Timp de treizeci de zile, alesul urma “să se dedea la tot felul de petreceri și desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldați, spre hazul și desfătarea mulțimii”.

După această perioadă, în timpul celor șapte zile de sărbătoare propriu-zisă, cel ales “rege” era sacrificat zeului Cronos, străpuns de săbiile ostașilor. La 17 noiembrie 304, sorții au decis ca rege al Saturnaliilor să fie soldatul Dasie. Creștin în taină, știa că, de va accepta acele treizeci de zile de desfrâu, va fi aruncat în focul cel veșnic. De aceea, a socotit că “este mai bine pentru mine să sufăr puține chinuri și munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moștenesc viața cea veșnică, împreună cu toți sfinții”.

Astfel, când a fost adus în fața soldaților ca rege al sărbătorii păgâne, a mărturisit că este creștin și preferă să fie adus jertfă Domnului Hristos, decât să fie jertfit zeului Cronos. A fost întemnițat și adus spre judecată în fața comandantului militar Bassus. Acesta l-a îndemnat pe Sfântul Mucenic Daisie să jertfească zeilor, însă refuzând a fost supus supliciilor și în cele din urmă a primit cununa muceniciei.

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește și pe Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului.

articol preluat de pe: basilica.ro

 

Ap. Efeseni 5, 8-19

Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.

 

Ev. Luca 12, 16-21

Zis-a Domnul Pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit ţarina şi se gândea în sine, zicând: ce voi face, căci nu am unde să-mi strâng roadele mele? Dar şi-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi; şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi? Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comoară pentru sine însuşi, şi nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte.

 

articole preluate de pe: doxologia.ro

 

†) Cuviosul Grigorie Decapolitul; Sf. Ierarh Proclu al Constantipolului; Sf. Mc. Dasie de la Durostor si Anatolie (Înainteprăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică)

articol: calendar-ortodox.ro

Sinaxar 20 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.

Sfântul Cuvios și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Grigorie Decapolitul s-a născut la sfârșitul secolului VIII, în jurul anului 790. A dus o viață monahală exemplară și a rămas renumit pentru dârzenia cu care a apărat cultul icoanelor. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie 842. Cinstitele sale moaște, după mai multe veacuri de mutări datorate vitregiei vremurilor, au fost aduse la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, unde se află și în prezent. În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea sa fiind pe 20 noiembrie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul  - foto: ro.orthodoxwiki.org

Deci, chinuindu-se Cuviosul un an întreg cu acea boală cumplită şi necăutîndu-se cu nici un fel de doctorie, căci se pregătise de moarte, şi-a cunoscut mai înainte mutarea sa şi a zis către fraţii care erau cu dânsul: “Fraţilor, îndrăzniţi, că sfârşitul vieţii mele s-a apropiat. Deci luaţi-mă şi duceţi-mă în casa cea primitoare de străini, căci după douăsprezece zile va fi sfârşitul meu”.

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos sufletesc.

Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de acolo s-a dus la muntele Olimpului.

Deci suindu-se acolo şi topindu-se foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie de răposatul ban Barbu Craiovescul.

Acesta cu multă cheltuială a adus aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are; iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan Hrisostomul şi moştenitor al scaunului lui.

Adormirea Sf. Proclu în Menologhionul lui Vasile al II-lea – foto: ro.orthodoxwiki.org

Apoi, murind patriarhul şi moaştele lui fiind încă în biserică, Sfântul Proclu a fost ales patriarh al cetăţii marelui Constantin, fiind sfinţit în Sfânta şi Marea Joi a mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Fiindcă era cucernic şi îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu a fost primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe altul cu numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând fără de eparhie. Iar după ce a murit Maximian, patriarhul Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii biserici a fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului. Şi s-a suit în scaun în ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în Sfânta şi Marea Joi. Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica doisprezece ani şi trei luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

 

Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie cel din Durostor (Silistra).

Sfântul Dasie a fost un mucenic creștin în Durostorum (astăzi Silistra) sau în Axiopolis (astăzi Cernavodă), care a trăit în secolele III-IV d.H. și a murit decapitat la anul 304. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 20 noiembrie - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Dasie – foto: ro.orthodoxwiki.org

El și-a mărturisit public credința în Hristos, și a refuzat să ia parte la ritualul rușinos. Sfântul Dasie a denunțat necuviința și păcatul închinării la idoli, reușind ca prin mărturia sa să convertească pe mulți dintre cei prezenți.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă. Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul lui Cronos.

Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie, ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis către ei: “Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca un creştin”.

Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif ucenicul său şi episcopul şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit în Persia prin sabie.

Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare episcopi şi preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi sihastre. Toţi prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite chinuri fiind lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au luat cununa muceniciei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie, care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei, care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida, care de sabie s-au săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustatie, Tespesie şi Anatolie.

Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului Maximian, în anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei. Tatăl lor era din Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se sârguia spre învăţătura cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau meşteşugul părintesc, fiind tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl lor venind o dată de la Răsărit la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie a fost învăţat credinţa lui Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei şi, supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au întâlnit cu fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el credinţa în Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a fost hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon.

Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură. A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului, le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în anii 829.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe: calendar-ortodox.ro

 

Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Şi văzând, se mirau cum cântă Biserica: “Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie. În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob. Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea. Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuința lui Dumnezeu.

 

✝) Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – foto: doxologia.ro

Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii – Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina – IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

Viaţa este un dar sacru făcut nouă de Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu ni-l poate cere înapoi oricând. De aceea, trebuie trăită frumos, împodobită cu florile virtuţilor, înfiptă în Legea Domnului.

IPS Irineu Pop-Bistriţeanul, născut Ionel Pop, (n. 2 iulie 1953, Băseşti, Maramureş) este un teolog român, care îndeplineşte din 2011 funcţia de arhiepiscop al Alba-Iuliei, fiind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El a îndeplinit anterior funcţia de episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cu numele de Bistriţeanul (1990-2011) - foto: doxologia.ro

IPS Irineu Pop-Bistriţeanul, născut Ionel Pop, (n. 2 iulie 1953, Băseşti, Maramureş) este un teolog român, care îndeplineşte din 2011 funcţia de arhiepiscop al Alba-Iuliei, fiind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El a îndeplinit anterior funcţia de episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cu numele de Bistriţeanul (1990-2011) – foto: doxologia.ro

Să luăm aminte la unica noastră viaţă.

Dreptmăritori creştini,

Pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos prezentată de Sfânta Evanghelie de astăzi ne înfăţişează chipul unui om bogat şi lacom, căruia i-a rodit ţarina şi care şi-a lărgit hambarele ca să adune în ele roadele sale.

Acesta, dominat de egoism, cugeta numai la sine şi la plăcerile legate de mâncare, băutură şi trai îmbelşugat (Lc. 12, 17-19). În loc să se preocupe de cele mai presus de lume, el râvneşte să dobândească lumea aceasta. În loc să-L adore pe Dumnezeu, el îşi face idoli din avuţiile sale.

Dar iată că, într-o noapte, când nu se aştepta, acest „nebun” a trebuit să restituie sufletul său Ziditorului suprem. După o viaţă fără Dumnezeu, a urmat pentru acest bogat o veşnicie de durere, întristare şi suspin.

Iubiţi credincioşi,

Viaţa vremelnică de pe pământ este singurul loc unde ne putem mântui. Ea trebuie trăită pe dublul plan, măiestrit îmbinat, al vieţii trupeşti şi al celei sufleteşti. Viaţa pământească este vremea semănatului (Mt. 13, 24), a întrecerii (I Cor. 9, 24), a lucrătorilor merituoşi în via Domnului (Mt. 20, 1), a sporirii talanţilor (Mt. 25, 14).

Conştienţi că fiecare oră din această vreme este preţioasă (Gal. 6, 10; Col. 4, 5), suntem chemaţi să ne exercităm şi valorificăm însuşirile sau aptitudinile primite de la Dumnezeu.

Pe arena vieţii prezente, prin conlucrare cu harul divin, creştinul poate creşte până „la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos” (Efes. 4, 13).

Viaţa este un dar sacru făcut nouă de Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu ni-l poate cere înapoi oricând. De aceea, trebuie trăită frumos, împodobită cu florile virtuţilor, înfiptă în Legea Domnului.

În felul acesta, omul se comportă la înălţimea demnităţii sale de chip al lui Dumnezeu, conştient că are o singură viaţă de trăit pe pământ, din care trebuie să facă antreu al veşniciei.

Sfântul Isihie Sinaitul spune: „Viaţa oamenilor se desfăşoară în repetare de ani, de luni, de săptămâni, de zile, de nopţi, de ceasuri şi de minute. În acestea trebuie, aşadar, să ne desfăşurăm şi noi lucrurile virtuoase”. Prin urmare, viaţa prezentă, ca bun fără seamăn dăruit de Dumnezeu, trebuie considerată şi folosită ca timpul necesar de pregătire pentru viaţa veşnică.

Odată, un copilaş a intrat într-o cofetărie. Se plimba de la un raft la altul, studiind cu atenţie fiecare sortiment de bomboane. Mama lui s-a plictisit aşteptându-l pentru ca el să aleagă şi în cele din urmă, a zis: „Grăbeşte-te, fiule! Cheltuieşte-ţi banii! Trebuie să plecăm!”. La aceste cuvinte, băiatul a răspuns: „Dar, mamă, eu am numai cinci lei de cheltuit şi trebuie să-i cheltuiesc cu grijă”.

Acest lucru se aplică la viaţă. Dacă am avea zece vieţi de trăit, am putea cheltui una din ele în a o petrece frumos sau numai în a face bani. Nu-i nimic rău în a face bani sau a avea petreceri frumoase, dar când o persoană îşi petrece întreaga viaţă făcând numai acestea şi nu are timp pentru Dumnezeu, pentru frecventarea bisericii, pentru rugăciune, pentru familie, atunci este cât se poate de rău şi dăunător.

Noi avem numai o viaţă de trăit, aşa încât trebuie să avem grijă de felul cum o petrecem. Într-o zi, va trebui să apărem în faţa lui Dumnezeu şi să-I spunem exact ce am făcut cu singura viaţă pe care ne-a dat-o.

În această privinţă, avem o minunată învăţătură de la Sfântul Siluan Atonitul, care zice: „Lucrul cel mai preţios pe lume este de a cunoaşte pe Dumnezeu. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie, în toate, să se predea voii lui Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui în frică şi în iubire; în iubire, căci Domnul este Iubire; în frică, căci trebuie vegheat să nu supărăm pe Dumnezeu prin vreun gând rău. Când harul e cu noi, el întăreşte mintea noastră; dar când îl pierdem, atunci se descoperă slăbiciunea noastră. Vedem că, fără Dumnezeu, nu ajungem să avem nici măcar un singur gând bun”.

Pretindem că suntem creştini, dar nu-i adevărat întru totul, atâta vreme cât nu ne-am schimbat desăvârşit, atâta vreme cât Hristos nu trăieşte în inima noastră. Putem avea tone de cunoştinţe religioase şi să nu avem nici un gram de mântuire dacă nu suntem transformaţi sau convertiţi.

Convertirea este o schimbare totală a persoanei, este o adeziune completă a voinţei umane la Dumnezeu. Dacă cineva spune că s-a convertit, dar îşi păstrează propriile opinii, idei şi gusturi, convertirea sa este falsă!

Între creştini domină sclerozarea în obiceiuri vechi şi păcătoase, păstrate în numele propriului gust şi sentimentalism. Dacă ne închidem în aceste obiceiuri, credinţa nu poate creşte deloc. Ea creşte numai acolo unde libertatea inimii zice mereu, necondiţionat, „Da” unei voinţe care vine din afară şi nu din tine.

În Ghetsimani e adevărata credinţă! Acolo Iisus a spus Părintelui ceresc: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Lc. 22, 42).

Cu mulţi ani în urmă, o persoană a întâlnit un preot tânăr în tren. Călătorul a aflat că preotul se ducea ca voluntar pentru slujire misionară în Congo. Acesta i-a spus că se duce acum acasă să-şi vadă mama pentru ultima oară. Călătorul a întrebat: „De ce pentru ultima oară?”. Preotul i-a răspuns: „Fiindcă durata medie de viaţă a unui misionar în Congo este de trei ani”.

Tovarăşul de drum îl întrebă iarăşi: „Dar de ce mergi? De ce te duci în Congo?”. Tânărul preot răspunse, citând cuvintele Sfântului Pavel: „Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal. 2, 20).

Fericit este creştinul a cărui deviză de viaţă este aceasta, fiindcă la capătul existenţei pământeşti va trece, prin moarte, la viaţa neîmbătrânitoare.

Mulţi creştini se aseamănă cu bogatul din Sfânta Evanghelie, care a zis sufletului său: „Suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te acum, mănâncă, bea şi te veseleşte” (Lc. 12, 19). Pe drept a fost numit „nebun”.

Sfântul Vasile cel Mare întreabă: „Nebune, ai doară suflet de animal? Animalul când e sătul se linişteşte pe deplin, dar nu aşa şi omul”. Omul, chiar sătul fiind, chiar sănătos şi renumit fiind, nu are pace dacă este păcătos. El se zbuciumă, fiindcă păcatul aduce cu sine mustrarea de conştiinţă, care roade necontenit în adâncul sufletului omenesc ca un vierme nemuritor.

Viermele gheenei începe să roadă încă de aici, de pe pământ (Mc. 9, 44, 46, 48). Nu poate să fie fără temei cuvântul cel dumnezeiesc: „Cel nelegiuit fuge fără ca nimeni să-l urmărească” (Pilde 28, 1).

Sfânta Biserică ne învaţă să trăim ca nişte slujitori care aşteaptă pe Stăpânul lor, nu ca bogatul din Evanghelie, pe care-l surprinde moartea nepregătit. Ortodoxia priveşte cu încredere şi optimism, însă şi cu gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării păcatului, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu.

Clipa poate răscumpăra timpul pierdut când se restabileşte în ea comuniunea cu Dumnezeu, sau poate pierde un timp bun de o viaţă întreagă, când în ea se săvârşeşte, prin păcat, ruperea comuniunii cu Dumnezeu.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: „Nu judecaţi ceva înainte de vreme, înainte de a veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor” (I Cor. 4, 5).

Iar Sfântul Efrem Sirul îndeamnă: „Să nu fericeşti pe nimeni înainte de sfârşit, dar nici să nu te deznădăjduieşti de mântuirea nimănui”.

Iubiţii mei,

Noi vrem îndestulare în casa noastră. Desigur, avem neapărată trebuinţă de hrană, de îmbrăcăminte, de adăpost. Ele ni se vor da prin muncă şi rugăciune. Hristos aşteaptă de la noi ca această căutare a celor ce ţin de traiul pământesc, să cadă în preocupările noastre pe planul al doilea, iar în primul plan să treacă slujirea lui Dumnezeu şi comoara noastră cea cerească.

A fi creştin înseamnă să preţuim povaţa încurajatoare a Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33).

Să ne întrebăm o clipă: aşa am făcut noi până acum? Din nefericire, nu am procedat în felul acesta. De pildă, câţi nu se scuză zicând: în postul Crăciunului nu m-am împărtăşit, fiindcă nu am avut timp.

Realitatea este că nu şi-au căutat timp pentru a se îngriji de împlinirea voii lui Dumnezeu şi de mântuirea sufletului. Nu au avut încredere în făgăduinţa lui Iisus, că „celelalte”, adică cele ale traiului, li se vor da pe deasupra.

Avem o singură viaţă de trăit. Cine o petrece ca bogatul va fi pierdut pentru vecie. Cine vieţuieşte în duhul Evangheliei, slujindu-L pe Domnul, se va întâlni cu Hristos, Care ne promite: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu!” (In. 12, 26). Amin.

articol preluat de pe: doxologia.ro

 

Mâine, 21 noiembrie, facem pomenirea

(†) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)

"Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim" de Giotto - foto: ro.wikipedia.org

“Aducerea Fecioarei Maria în Templul din Ierusalim” de Giotto – foto: ro.wikipedia.org

Şi văzând, se mirau cum cântă Biserica: “Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.