Robia țiganilor

Creație alegorică a lui Theodor Aman (circa 1845) având ca subiect Dezrobirea țiganilor - foto: ro.wikipedia.org

Creație alegorică a lui Theodor Aman (circa 1845) având ca subiect Dezrobirea țiganilor
foto si articol: ro.wikipedia.org

Originea primilor rromi, ca fiind indiană, este cunoscută mulțumită limbilor lor, dar nu și originea robiei rromilor în spațiul Pricipatelor Române deoarece nu sunt documente care să dovedească precis cum au ajuns rromii pe teritoriul țărilor române și cum au intrat în robie. Istoricul Nicolae Iorga corelează apariția rromilor pe aceste meleaguri cu Invazia mongolă în Europa din 1241, sugerând probabilitatea ca robii rromi (care erau cercetașii, iscoadele, rotarii, crescătorii de cai, căruțașii, căldărarii, pielarii, cortorarii și fierarii mongolilor și mai târziu ai tătarilor) să fi fost preluați de la mongoli și tătari în secolul al XIV-lea, odată cu înfrângerea acestora de către regii poloni sau ungari, de către voievozii români sau de către țarii ruși (robia rromilor existând în toate aceste țări, dar și în Persia și Asia centrală care au fost deasemenea dominate de mongoli și tătari).

Primele documente care le atestă existența certă îi prezintă deja înrobiți:

- în anul 1385, Dan I, domnitorul Țării Românești, emite un hrisov prin care dăruiește Mănăstirii Tismana anumite pământuri. Se adaugă și 40 de sălașe țigănești.

- În „Bogdania” Moldo-Vlahia sau Moldova, în anul 1428 sunt amintiți pentru prima oară țiganii. Alexandru cel Bun, printr-un hrisov, dăruiește Mănăstirii Bistrița 31 de sălașe de țigani și 12 bordeie de tătari.

- Se amintește despre țigani și în alte mănăstiri, cum ar fi Moldovița, prin anul 1434.

Robia este așadar atestată în secolul al XIV-lea, legată fiind deja de rromi, de Domnie și de mănăstiri, ca în alte părți în Europa, unde cu secole mai înaite, slavii încă ne-creștinați erau luați ca sclavi în regatele creștine din occident (Franța, Imperiul Germanic, Regatul Ungariei), etimologia cuvântului sclav provenind de la slavi (nu de la servus din latină), alt exemplu fiind sclavia reciprocă practicată între sarazinii musulmani sau evreii hazari pe de-o parte, și creștinii din regatele occidentale sau din Rusia Kieveană pe de alta

Condiția robilor

Deși Codul penal din Muntenia al anului 1818 preciza că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”, exista un număr mic de robi care nu erau rromi, îndeosebi printre „tâmpiți” (handicapații mintali) și tătari capturați în bătălii, și de rromi care nu erau robi (printre familiile înstărite, care-și răscumpăraseră robia sau printre rromii „sloboziți”, adică eliberați, care se regrupau în „Slobozii”), dar aceștia nu mai erau denumiți țigani, cuvânt care devenise sinonim cu rob.

Legile referitoare la țigani erau cam aceleași peste tot. Robii erau proprietatea stăpânului, care dispunea de ei ca de orice alt bun, putând să îi cumpere sau să îi vândă, să-i dăruiască, să-i lase moștenire. Îndeobște, nu se separau familiile prin vânzare la stăpâni diferiți. Condițiile în care erau ținuți țiganii puteau fi mizerabile, totul depinzând de firea stăpânului. La stăpânii cruzi, pedepsele severe și bătaia erau frecvente, o zicală veche afirmând „nu prânzi și nu cina la stăpânul rău, dacă nu vrei să mănânci ciorbă de muci și scuipați”.

Desființarea robiei

Creație alegorică a lui Theodor Aman (circa 1845) având ca subiect Dezrobirea țiganilor
În secolul al XIX-lea, generațiile de tineri instruiți în vestul Europei adoptă concepțiile progresiste occidentale și se creează un puternic val antisclavagist si este desființată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecință a campaniei purtate de tinerii revoluționari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului.

În programul progresist al Revoluției din 1848 se cerea dezrobirea țiganilor. Aarhimandritul Iosafat Snagoveanul, luând parte la această revoluție, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Țara Românească, ajungând la Paris, unde a înființat prima capelă românească, în anul 1853. A murit în exil, departe de țară și de rromii pe care-i prețuia.

Iosafat Snagoveanul (1797- 3 noiembrie 1872), a fost arhimandrit în Biserica Ortodoxă Română. La 22 noiembrie 1853, a întemeiat primă capelă ortodoxă română la Paris. A fost membru în guvernul revoluționar valah din 1848. - foto: basilica.ro - arhimandritul Iosafat Snagoveanul. Învaţă la Şcoala de preoţie din Episcopia Buzăului, hirotonit preot în 1829 pentru Parohia Slănic. Rămas văduv, s-a călugărit sub numele Iosafat (în locul celui din botez, Ioan) şi a continuat studiile la Colegiul naţional „Sfântul Sava' din Bucureşti. Preot la Mănăstirea „Sfântul Sava' şi Biserica numită „Curtea veche', profesor de Religie la Colegiul „Sfântul Sava', apoi egumen al Mănăstirii Snagov (1844-1848), de unde şi-a primit şi numele. S-a implicat în Revoluţia din 1848, fund ales membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor, fapt pentru care a trebuit să se refugieze în Transilvania, în Dobrogea şi în cele din urmă la Paris. Acolo a organizat comunitatea românească, cu o capelă, la care a slujit până la sfârşitul vieţii. Lucrări: A editat pentru prima oară „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” (Bucureşti, 1843) şi a elaborat câteva manual şcolare: Istoria Vechiului Testament (1839); Istoria Noului Testament (1842); Prescurtare din Istoria Vechiului şi Noului Testament (1842, ajunsă la 8 ediţii), iar la Paris, un Catehism în limba franceză (1870). - basilica.ro

Iosafat Snagoveanul (1797- 3 noiembrie 1872), a fost arhimandrit în Biserica Ortodoxă Română. La 22 noiembrie 1853, a întemeiat primă capelă ortodoxă română la Paris. A fost membru în guvernul revoluționar valah din 1848. – foto: basilica.ro

Înfrângerea Revoluției din anul 1848 a însemnat apusul procesului de eliberare a țiganilor. Bucuria izbăvirii a durat prea puțin.

După aproape 8 ani, la 8/20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești“. Va fi desființată robia țiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare țigan, din Casa fondului de despăgubire. Erau obligați să se statornicească, iar nomazii să se așeze în satele unde doresc, cu obligația de a avea locuințe și gospodării proprii.

Așadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova și în 1856 în Țara Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii țiganilor, fiind prima mare reformă socială, când cetățenii aceleași țări aveau aceleași drepturi, fără nici o discriminare.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org