Manifestaţie spontană la Tunis, după atacul de la Muzeul Bardo

tunis

foto – captura video-euronews
articol – de Iuliana Enache – Mediafax

O manifestaţie spontană, care a reunit tunisieni şi străini, a avut loc la Tunis, după luarea de ostatici şi eliberarea tuturor vizitatorilor Muzeului Bardo, demonstranţii denunţând terorismul şi exprimându-şi sprijinul faţă de forţele de ordine.

Purtând bannere pe care se putea citi “Nu terorismului”, manifestanţii s-au reunit la scurt timp după incident. Unii dintre turiştii care se aflau în muzeu în momentul atacului au mărturisit că a fost o “experienţă dificilă”. La Paris, o manifestaţie de susţinere faţă de Tunisia a avut loc miercuri seara în apropierea ambasadei acestei ţări, relatează Euronews, în pagina electronică.


sursa – http://www.euronews.com/

Tunisia se luptă să controleze extremismul de la revoltele din 2011. Până în prezent, atacurile militanţilor islamişti au vizat membrii forţelor armate. “De fiecare dată ucid forţele de securitate tunisiene, iar acum turişti. Este haram, este interzis, ei au venit în ţara noastră ca invitaţi. Nu vreau acest lucru pentru ei, îmi pare rău, suntem trişti. Este un păcat, este interzis”, afirmă o tunisiană.

Parlamentarii din clădirea învecinată dezbăteau o lege antiterorism în momentul atacului, iar Guvernul se confruntă acum cu dificila misiune de a pune în balanţă securitatea şi libertatea.

Atacul s-a soldat în total cu 22 de morţi, între care mai mulţi turişti, şi aproximativ 50 de răniţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului tunisian de Interne, Mohamed Ali Aroui. Printre turiştii decedaţi se numără patru italieni, doi francezi, doi columbieni, cinci japonezi, un polonez, un australian şi un spaniol.

articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/