(romaniavie.ro) Conferinţa Pan-Europeană de la Barcelona “Autorităţile Locale şi Noua Generaţie de Acorduri de Liber Schimb” (21-22 aprilie 2016)
The meeting was held in Barcelona and was the first pan-European Meeting of “Local Authorities and the New Generation of Free Trade Agreements”.
foto: Helena Spongenberg – euobserver.com
articol: facebook.com/RomaniaVie
22 aprilie 2016
În zilele de joi, 21 aprilie, şi vineri, 22 aprilie a.c., la Barcelona a avut loc Conferinţa Pan-Europeană “Autorităţile Locale şi Noua Generaţie de Acorduri de Liber Schimb”, la care a luat parte şi reprezentantul Asociaţiei România Vie, domnul Alexandru Surcel. Fiind singurul român prezent, domnia sa a reprezentat implicit şi restul Coaliţiei Stop TTIP&CETA România.
Prezenţa noastră la acest eveniment este parte a campaniei căreia ne-am alăturat în septembrie 2014 pentru oprirea ratificării CETA- Canada Europe Trade Agreement- în actuala formă, conţinând numeroase prevederi de natură să afecteze democraţia, suveranitatea naţională, dreptul de legiferare al statelor, adoptarea şi menţinerea celor mai avansate standarde de calitate, libera concurenţă, tratamentul egal al agenţilor economici şi libertatea pieţelor, precum şi pentru renegocierea radicală sau abandonarea completă a acordului TTIP, Transatlantic Trade and Investment Partnership între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, încă în proces de negociere. Cele două tratate, negociate de Comisia Europeană şi aplicabile la nivelul întregii Uniuni, ar conduce la implementarea unor sisteme de arbitraj paralele sistemelor de justiţie naţionale şi europene- mecanismele ISDS/ICS- accesibile numai unora, adică companiilor beneficiare ale celor două tratate, şi a căror experienţă trecută în regimul altor acorduri de liber schimb indică un risc crescut de soluţii aberante (a se vedea cazul Micula). De asemenea, s-ar introduce obligativitatea cooperarii la reglementare, ceea ce înseamnă că niciun guvern sau parlament european nu va mai putea reglementa fără să se consulte cu partea canadiană sau americană, puternic influenţată de lobby-ul de afaceri, chiar înainte de a pune eventualele iniţiative în dezbatere publică. În plus, s-ar proceda la recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor şi avizelor de calitate a mărfurilor, când este ştiut că standardele nord-americane în materie sunt sub nivelul celor europene. Cele două acorduri vorbesc de altfel nu doar de înlăturarea pentru investitori a barierelor fiscale, gen taxe vamale, dar şi a oricăror bariere, ceea ce ar putea însemna că societăţile comerciale canadiene sau americane ar putea deroga de la legislaţiile din Europa, aplicând normele de acasă, chiar şi în chestiuni precum dreptul muncii. În fine, la toate acestea, în cazul particular al României se adaugă şi situaţia grotescă în care românilor li se cere să consimtă la liberul schimb cu Statele Unite şi Canada, dar aceste două state refuză în continuare să ne acorde libera circulaţie pe teritoriul lor, ceea ce din start ne exclude de la eventualele beneficii ca investitori îń regimul celor două tratate.
În cadrul discuţiilor purtate vineri, 22 aprilie, dedicate eminamente societăţii civile, mai ales în cadrul workshop-urilor, România s-a bucurat de altfel de mult interes, ca urmare a recentului anunţ al guvernului Cioloş că ia în calcul exercitarea dreptului de veto faţă de ratificarea în acest an a CETA. La aceasta, în raportul pe care l-am prezentat, am menţionat şi semnalul foarte interesant dat de europarlamentarul PSD Sorin Moisă, principalul promotor în România al TTIP şi CETA, care recent şi-a anunţat public retragerea completă din această parte a activităţii sale. De altfel, noi am anunţat că există şanse pentru un eventual veto al României faţă de CETA şi că ne vom concentra activitatea în această direcţie încă de la reuniunea strategică a Coaliţiei pan-europene şi transatlantice de la Bruxelles, din februarie 2016, unde România a avut trei reprezentanţi. Din partea celor prezenţi la Barcelona, am primit oferte de sprijin pentru întărirea presiunilor asupra guvernului român pentru ca acesta să nu facă pasul înapoi, iar exercitarea dreptului de veto să devină efectivă.
La finalul evenimentului, a avut loc un concert la Arcul de Triumf din Barcelona, susţinut de trupa locală Che Sudaka, în deschiderea căruia, de la care puteţi vedea imagini mai jos, activişti anti-TTIP&CETA au susţinut mai multe alocuţiuni.
articol preluat de pe: facebook.com/RomaniaVie
Thousands gather in Germany to protest US – Europe trade deal a day ahead of President Obama’s visit