Canabis, marijuana, hașiș

Canabis în scop medicinal în România - foto preluat de pe www.facebook.com

foto preluat de pe www.petitieonline.com

 

30 martie 2019 – Totul despre canabisul medicinal, cu Dr. Costin Militaru si Gabriel Moncha

Eficiența tratamentelor pe bază de canabis pentru diferite afecțiuni, cum ar fi cancerul și epilesia, este susținută de rezultatele a numeroase studii științifice robuste. Pe lista țărilor care își tratează și, uneori, chiar vindecă pacienții apelând la proprietățile de neegalat ale cânepii ar putea fi, în curând, și România, dacă grupul de lucru format în cadrul Ministerului Sănătății își va atinge scopul propus – legalizarea canabisului medicinal în România. Din acest grup face parte și Costin Militaru, singurul doctor din România care a absolvit The Medical Cannabis Institute, din Colorado, SUA, specializându-se în tratamentele cu cannabis.

 

29 Martie 2019 – SUA: După legalizarea cannabisului, consumul a crescut cel mai mult în rândul persoanelor peste 65 de ani

Legalizarea cannabisului în scopuri medicale sau recreative a luat avânt în ultimii ani. În SUA, marijuana medicinală este legală în aproape toate statele. Un studiu recent arată şi o situaţie poate neaşteptată pentru unii: categoria de vârstă unde consumul a crescut cel mai mult este cea a persoanelor peste 65 de ani.

Acești pensionari din California pleacă într-o excursie de o zi. Nu ca să vadă peisaje sau să viziteze obiective. Sunt duși la un dispensar de cannabis de unde să-și facă provizii. Potrivit unui studiu recent, persoanele peste 65 de ani sunt categoria de vârstă în rândul căreia a crescut cel mai mult consumul de cannabis.

Kandice Hawes-Lopez, directorul programului: “Facem aceste excursii de 18 luni şi sunt un adevărat succes. În fiecare lună avem între 20 şi 50 de seniori, oameni cu vârste între 55 şi 90 de ani, sau chiar peste, care vin aici să înveţe cum să folosească cannabisul în locul unor medicamente, sau pentru uz recreativ.”

Mulți seniori folosesc marijuana pentru diverse afecțiuni sau dureri, dar sunt și cei care o preferă strict în scopuri recreative sau pentru efectul relaxant.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

21 martie 2019 – CIADO: Constantin Bălăceanu Stolnici, recomandă Guvernului să susţină cercetarea în domeniul canabisului medical

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București) este un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie "Fr. I. Rainer" al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București) este un om de știință român, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie “Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Preşedintele CIADO România, acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, recomandă Guvernului să susţină cercetarea în domeniul canabisului medical şi să creeze un cadru legislativ prin care bolnavii să aibă acces la aceste tratamente în siguranţă, informează organizaţia prin intermediul unui comunicat.

Preşedintele CIADO România, acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, recomandă Guvernului să susţină cercetarea în domeniul canabisului medical şi să creeze un cadru legislativ prin care bolnavii să aibă acces la aceste tratamente în siguranţă. Ţinând cont că şi morfina este legal folosită în diminuarea durerilor pacienţilor aflaţi în forme terminale ale unor boli, considerăm că acest pas de analizare a oportunităţii legalizării produselor medicale pe bază de marijuana în scop terapeutic, făcut de Ministerul Sănătăţii, nu poate fi decât salutat“, se menţionează în comunicat.

CIADO subliniază că precizările sale se referă la “produse medicale pe bază de marijuana“, şi nu la marijuana sub formă de joint-uri.
cititi continuarea pe www.agerpres.ro

 

20 martie 2019 – Ministerul Sănătăţii: Motivul înfiinţării grupului de lucru privind canabisul medicinal – accesul la tratamente inovative; discuţiile continuă

foto preluat de pe www.agerpres.ro

foto preluat de pe www.agerpres.ro

Discuţiile vor continua în cadrul grupului de lucru înfiinţat de Ministerul Sănătăţii pentru a analiza posibilitatea introducerii în practica medicală din România a canabisului medicinal ca terapie adjuvantă în bolile cronice, iar motivul creării lui a fost acela de a asigura accesul la tratamente inovative, informează MS.

Ieri (marţi – n.r.), a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru înfiinţat de Ministerul Sănătăţii pentru a analiza posibilitatea introducerii în practica medicală din România a canabisului medicinal ca terapie adjuvantă în bolile cronice. Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, CNAS, ANMDM, şefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrică, psihiatrie adulţi şi psihiatrie pediatrică, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. În cadrul întâlnirii, specialiştii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare (Sindrom Dravet şi Lennox – Gastaut) din cele existente pe piaţa externă şi care are autorizaţie de punere pe piaţă de la FDA (Food and Drog Administration) este în prezent comercializat doar în SUA. Procedura de autorizare pentru piaţa europeană este posibil să fie finalizată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an“, se arată într-un comunicat de presă al MS transmis miercuri AGERPRES.

Legislaţia românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanţă controlată, precizează sursa citată.
cititi continuarea pe www.agerpres.ro

 

20 martie 2019 – Romania – Comunicat de presă – Ministerul Sănătăţii

Guvernul României - foto preluat de pe facebook.com

Guvernul României - foto preluat de pe facebook.com

Ieri, 19 martie, a avut loc prima întâlnire a Grupului de lucru înfiinţat de Ministerul Sănătăţii pentru a analiza posibilitatea introducerii în practica medicală din România a canabisului medicinal ca terapie adjuvantă în bolile cronice.

Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, CNAS, ANMDM, şefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrica, psihiatrie adulti şi psihiatrie pediatrică, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi.

În cadrul întâlnirii, specialiştii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare ( Sindrom Dravet si Lennox – Gastaut) din cele existente pe piaţa externă şi care are autorizaţie de punere pe piaţă de la FDA (Food and Drog Administration), este în prezent comercializat doar în SUA. Procedura de autorizare pentru piaţa europeană este posibil să fie finalizată de Agentia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an.

Legislaţia românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanţa controlată.
cititi continuarea pe www.agerpres.ro

 

15 februarie 2019 – Ciprul legalizează canabisul în scop terapeutic

Parlamentul cipriot a votat vineri (15 februarie 2019) în favoarea legalizării cultivării şi utilizării de canabis în scopuri medicale, raliindu-se astfel mai multor ţări membre din Uniunea Europeană (UE), informează AFP.

Un amendament la legea naţională asupra drogurilor şi substanţelor psihotrope autorizează acum importarea de seminţe şi de plante de canabis destinate cultivării în scopuri terapeutice.

Legea oferă un cadru pentru eliberarea de permise pentru cultivarea de canabis în scop medical, permise ce vor fi acordate doar pentru trei societăţi în primii 15 ani, pentru a nu admite ca acesta să ajungă pe piaţa neagră.

Utilizarea de canabis în scop medical va fi prescrisă persoanelor care suferă de dureri cronice din cauza unui cancer, SIDA, reumatismului sau glaucomului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

13 februarie 2019 - Europarlamentarii au adoptat o rezoluție privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la autoritățile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să profite de potențialul acestor tipuri de medicamente.

Canabisul medicinal - Tratamentul pentru cancer poate deveni accesibil bolnavilor din România – Interviu cu Dr. Costin Militaru

În data de 13 februarie 2019, europarlamentarii au adoptat o rezoluție privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la autoritățile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să profite de potențialul acestor tipuri de medicamente. Deputații europeni fac apel la statele membre să le permită medicilor utilizarea tratamentelor cu canabis pentru cancer și o lunga serie de alte boli severe. Ei afirmă că aceste medicamente trebuie să fie acoperite de sistemele de asigurări de sănătate, la fel ca alte tipuri de medicamente. Întreaga rezoluție poate fi studiată în detaliu aici.
cititi mai mult pe protocolulverde.com

 

28 ianuarie 2019 – Israel – Guvernul dă undă verde definitivă exportului de canabis în scopuri medicale

Guvernul israelian a dat undă verde definitivă exportului de canabis în scopuri medicale, o decizie care ar urma să genereze venituri importante pentru stat, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, potrivit AFP. Guvernul pune astfel în aplicare o lege votată de Knesset (parlament) în decembrie. ‘Statul Israel este unul din liderii mondiali în domeniul canabisului medical (…) Cunoştinţele şi expertiza noastră în acest domeniu ne permit să furnizăm produse de înaltă calitate la export’, a declarat Moshe Bar Siman Tov, director general în Ministerul Sănătăţii. Legea le permite fermierilor să cultive canabis destinat uzului terapeutic, cu condiţia de a obţine un permis din partea Ministerului Sănătăţii, a poliţiei şi a autorităţii de control al producătorilor.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

13 decembrie 2018 - Un comitet de experţi a dat undă verde canabisului în scop medicinal în Franţa

Comitetul de experţi înfiinţat de Agenţia franceză pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) consideră ”pertinentă autorizarea utilizării canabisului în scop terapeutic” pentru anumiţi pacienţi şi în cazuri specifice, se menţionează într-un aviz publicat joi de către ANSM, potrivit AFP. Indicaţiile enumerate de către experţi includ ”durerile refractare la terapiile accesibile”, ”anumite forme de epilepsie”, ”tratament de susţinere în oncologie”, ”cazuri paliative” şi contracţiile musculare care îi afectează pe bolnavii de scleroză în plăci.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

17 octombrie 2018 – Canada a legalizat canabisul recreaţional, după un secol de prohibiţie

Canada a devenit miercuri prima ţară din G20 care a legalizat canabisul recreaţional, după aproape un secol de prohibiţie, o reformă istorică aşteptată atât de consumatorii acestui drog uşor, cât şi de pieţele bursiere, ce au părut cuprinse de euforie, relatează AFP.

La trei ani după alegerea sa, guvernul liberal condus de Justin Trudeau a dus la îndeplinire unul dintre cele mai emblematice angajamente din campania electorală: Canada devine al doilea stat din lume care autorizează comercializarea şi utilizarea marijuanei în scopuri recreaţionale, după Uruguay, care a adoptat această măsură în 2013.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

18 septembrie 2018 – Africa de Sud a legalizat consumul de marijuana pentru uz personal - Curtea Constituţională din Africa de Sud a legalizat marţi utilizarea canabisului pentru uz personal, potrivit dpa. Hotărârea vine după ce o instanţă locală a decis că utilizarea canabisului în spaţiul privat ar trebui permis deoarece legile care interzic acest lucru sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale. Statul a făcut apel la Curtea Constituţională care a susţinut decizia instanţei inferioare. “Nu va constitui infracţiune dacă un adult utilizează sau are în posesie canabis într-un spaţiu privat“, a spus judecătorul Raymond Zondo în momentul pronunţării deciziei.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

12 septembrie 2018 – Georgia va cultiva marijuana medicinală pentru export, a anunţat premierul

Georgia va începe să cultive marijuana pentru uz cosmetic şi medicinal, pe care intenţionează să o exporte, a anunţat miercuri premierul Mamuka Bahtadze, citat de EFE. Acesta a dat asigurări că producţia acestei plante va fi “strict reglementată şi controlată de stat”, pentru a evita “procese haotice şi ilegale”. Totodată, Guvernul intenţionează să înăsprească pedepsele pentru “promovarea” consumului de canabis, a adăugat prim ministrul. Georgia a legalizat consumul de marijuana în iulie, dar traficul cu aceasta sau cu alte droguri continuă să fie unul dintre delictele cele mai grave din statul caucazian, fiind pedepsit cu închisoare între 20 de ani şi pe viaţă.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

9 august 2018 – Un compus din canabis ar putea contribui la obținerea unui tratament eficient pentru copiii cu epilepsie (studiu)

Compusul cannabidiol non-psihoactiv prezent în medicamentele pe bază de marijuana ar putea avea efecte pozitive pentru copiii diagnosticaţi cu epilepsie severă, în cazul căreia alte tratamente pentru această tulburare neurologică nu sunt eficiente, conform unui studiu efectuat în Australia, citat de agenţia Xinhua.

Cele mai recente rezultate ale studiilor clinice asupra cannabidiolului, ce relevă potenţialul canabisului utilizat în scopuri medicinale, reprezintă “o veste bună pentru unele familii disperate care au copii cu epilepsie severă”, a declarat doctor John Anthony Lawson de la Spitalul de pediatrie din Sydney într-un comunicat publicat miercuri.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

25 iunie 2018 - Statele Unite autorizeaza primul medicament pe baza de canabis pentru tratamentul epilepsiei – Un tratament pentru epilepsie produs de compania farmaceutică GW Pharmaceuticals Plc a fost autorizat de agenţia guvernamentală americană Food and Drug Administration (FDA), devenind primul medicament pe bază de canabis care a obţinut aprobare în Statele Unite, informează Reuters.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

 

8 iunie 2018Senatul canadian votează pentru legalizarea canabisului – Senatul Canadei a votat joi pentru legalizarea consumului de canabis în scop recreativ, informează AFP şi Reuters. Proiectul de lege a fost adoptat de senatori cu 52 de voturi pentru şi 30 împotrivă, cu amendamente.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

 

 

 

28 martie 2018 - Statul New Jersey a extins canabisul medicinal şi pentru afecţiuni ca migrena, anxietatea sau durerea cronică - Statul New Jersey a extins programul utilizării canabisului în scopuri mediciale, astfel încât să includă şi pacienţi care suferă de migrenă, anxietate, diferite forme de durere cronică, sau tulburarea neurologică sindromul Tourette, relatează miercuri EFE.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

 

 

2 martie 2018Grecia a legalizat producţia de canabis în scop medicinal – Parlamentul grec a legalizat joi producţia de canabis în scop terapeutic şi de produse farmaceutice derivate, informează AFP.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

1 ianuarie 2018 - Marijuana în scop recreaţional, legală de la 1 ianuarie în California – Utilizarea de marijuana în scop recreaţional este legală, începând de luni, în California, care devine astfel cel mai mare stat american care legalizează comerţul cu canabis, potrivit DPA.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

21 decembrie 2017 - Mexic va legaliza vanzarea de produse pe baza de marijuana de anul viitor – Mexic va legaliza, la începutul anului viitor, comerţul cu medicamente, alimente, băuturi, cosmetice şi alte produse care conţin marijuana, au anunţat miercuri oficiali din domeniul sănătăţii, primul pas către reglementarea vânzării de canabis într-o ţară care se luptă cu traficul de droguri, informează Reuters.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

11 Decembrie 2013 – Uruguay devine prima ţară din lume care legalizează producţia şi vânzarea canabisului

Uruguay devine prima ţară din lume care legalizează producţia şi vânzarea canabisului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Senatul uruguayan a aprobat, marţi seară, legea care reglementează producţia şi comercializarea canabisului, experienţă fără precedent în lume, care a depăşit iniţiativele lansate de state precum Olanda şi Spania.

După 12 ore de dezbateri, legea a fost aprobată cu 29 de voturi pentru şi 16 împotrivă, reprezentând doar voturile senatorilor membri ai Frente amplio (stânga, la putere) după ce deputaţii au votat deja textul în iulie. În cazul în care constituţionalitatea sa va fi confirmată şi după semnarea decretului de aplicare, va fi implementată cel mai devreme în aprilie 2014.

Această lege unică în lume susţinută de preşedintele Jose Mujuca conferă statului controlul asupra cultivării şi vânzării canabisului în scopuri recreative, depăşind limitele legilor votate în statele americane Colorado şi Washington, Olanda sau Spania, care autorizează sau tolerează producţia de cannabis într-un cadru privat.
articol preluat de pe www.mediafax.ro

 

De vorbă cu Sebastian Lința, primul câneprenor din România: „Canabisul poate deveni un brand național

Pe Sebastian Lința l-am descoperit sărind dintr-o pagină de Facebook în alta. De fapt, mai exact, pe pagina Mânecă din Cânepă, unde era anunțat ca vorbitor la Conferințele despre beneficiile cânepii industriale, ce vor avea loc la Tucano Coffee, pe 22-23 septembrie. Ni s-a părut interesantă ideea de câneprenor, dar și pasiunea lui Sebastian pentru canabisul de orice fel. I-am adresat câteva întrebări și a ieșit acest interviu din care cu siguranță vei învăța cel puțin câteva lucruri noi despre canabis:

Povestește-ne un pic despre tine și despre cum ai ajuns câneprenor?

Numele meu este Sebastian Lința, am 30 de ani și sunt un vizionar. Am ajuns câneprenor pur și simplu înventând termenul, o traducere liberă a termenului „hempreneur” din limba engleză, dar mai e cale lungă până acolo.

Am fost din totdeauna pasionat de soluții revoluționare pentru probleme de actualitate iar în perioada 2012-2015 am decis să îmi urmăresc chemarea. Am renunțat la o carieră înfloritoare în piața farmaceutică din România și am pornit spre vestul Europei însetat de cultură, artă, noi tehnici și inovație; cu intenția să observ, să culeg și să le aduc acasă.

În vestul Europei am avut oportunitatea de a lucra cu oameni de calibru în cercuri cosacrate de antreprenori, artiști, meșteri dar și în companii și ONG-uri de mare succes din Italia și Marea Britanie, ce activează în domeniul cânepii.

Cultura canabisului o aveam deja pe radar, la nivel de cercetare personală, dar atunci începeam abia să zgârii suprafața în ce privește potențialul multi-fațetat al acestei plante, eram deja îndrăgostit.

La începutul lui 2015, la Timișoara, am început o conversație cu doamna Leontina Prodan, un nume de referință pentru Cânepa Românească, ce avea să îmi revoluționeze felul în care privesc această plantă și să-mi influențeze major decizia de a mă întoarce în România și de a deveni câneprenor.

Așa am început să pășesc alături de doamna Tina pe „Drumul inului și Cânepii“, pe atunci o potecă ce acum a devenit o autostradă cu tot mai mult trafic. În 2017 la cea de-a 3-a ediție a Festivalului Ziua Cânepii, termenul de Câneprenor s-a oficializat la Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou, unde am organizat un simpozionul „Vreau să fiu câneprenor!”, cu invitați din toate domeniile de mare interes pentru industrie.

cititi continuarea pe noizz.ro

 

Canabis în scop medicinal in România

articol preluat de pe www.petitieonline.com

20 state europene, 30 de state din SUA, state din America Latina, Israel, Australia si Canada permit tratamentul cu canabis medicinal pentru pacientii bolnavi de cancer, epilepsie, Alzheimer, Parkinson, Boala Crohn si alte boli inflamatorii, scleroza multipla, diabet, boli neurologice si alte multe afectiuni importante de care sufera din ce in ce mai multi oameni de pe intreaga planeta.

In Romania, legal, inca din 2005, tratamentul cu canabis medicinal nu poate fi utilizat, produs, prelucrat sau comercializat. Adica… am putea beneficia de el daca ar exista! Mai mult de atat, chiar daca ar fi procurat dintr-un alt stat in care este legal, nu am avea dreptul sa il folosim pentru sanatatea noastra, deoarece specialistii din Ministerul Sanatatii sustin ca nu au norme legale prin care sa legifereze detinerea si/sau utilizarea de canabis medicinal de catre un cetatean roman.

Legal, in acest moment, ar trebui sa il putem procura in baza unei retete medicale, insa medicii nu au competenta in acest domeniu nou, iar farmaciile nu il detin spre comercializare.

In anii care au trecut si in unele articole aparute in media, discutiile generate de utilizarea canabisului in scop medicinal, au fost de cele mai multe ori asociate GRESIT demersurilor de legalizare a canabisului in scop recreational. Falsele temeri legate de consumul de droguri si de fapte de violenta, determina autoritatile sa intreprinda demersuri care incalca DREPTUL LA VIATA SI LA TRATAMENT EGAL, prin neacordarea DREPTULUI DE A FOLOSI CANABIS IN SCOP MEDICAL. Este periculos si profund daunator unei societati democratice, unui stat european care trebuie sa fie informat corespunzator si trebuie sa aplice masuri de sanatate cel putin similare celorlalte state europene!

Se cer studii clinice facute in Romania, insa actuala legislatie nu permite efecturea acestora. Se doreste o reala comunicare in domeniu, insa nu exista conferinte organizate periodic pentru a informa specialistii medicali despre ultimele cercetari in privinta canabisului medicinal. Nu mai vorbim despre specializari efective in acest domeniu nou, cel al canabisologiei.

Faptul ca mii de studii au fost publicate de catre cele mai importante universitati de medicina din lume, centre de cercetare, reviste medicale, biochimisti si alti specialisti reputati, nu par inca argumente serioase pentru ca Romania sa aiba in vedere demitizarea unei plante, eliminarea stigmatului asociat canabisului si acceptarea acestuia ca o solutie complementara viabila de tratament medical.

Va rugam sa semnati aceasta petitie si sa o distribuiti cat mai multor cunoscuti, pentru a putea sa transmitem prin decizia noastra, ca este important ca România sa aiba, cat mai curand, o legislatie coerentă, uniformă și care să permită în fapt utilizarea canabisului în scop medicinal.

Boala nu are rabdare cu pacientul, durerea si teama nu cruta nici pe cei bolnavi, nici pe familiile acestora care se lupta alaturi de cei dragi.

Initiatorii acestei petitii sunt un grup de oameni, care fie sunt bolnavi, fie au bolnavi in familie sau specialisti din domeniu care inteleg fenomenul si care, cauta sa gaseasca variante de tratament, sanse la viata, drepturi egale de acces la tratament si sunt informati si deplin constienti de tratamentul pe care il solicita legal, in Romania!

Copii, adulti, varstnici – bolile nu aleg, din pacate, dupa aceste criterii. Cu totii avem nevoie de tratamente cat mai eficiente, cat mai putin daunatoare corpului, cat mai naturale. Cu totii avem dreptul sa ne alegem calea de a ne trata, dreptul la viata!

Mai multe informatii, filme, documentare si interviuri despre utilizarea si beneficiile canabisului folosit in scop medicinal, puteti gasi pe pagina noastra de facebook :

https://www.facebook.com/canabismedicinalromania/

Semnează petiția pentru legalizarea canabisului în scop medicinal în România!

 

Cânepă indiană

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

Cânepa indiană sau canabisul (Cannabis indica, Cannabis sativa subsp. indica) este o specie care face parte din genul Cannabis, familia Cannabaceae fiind o plantă aromatică. Frunzele și îndeosebi florile (mugurii) plantelor de cânepă indiană conțin o substanță chimică sau drog cunoscută sub numele de THC (acronimul de la tetra-hydro-cannabinol) care provoacă persoanei care o fumează sau o digeră o senzație de euforie. Marijuana este cel mai comun drog ilegal întâlnit în Statele Unite.

Cannabis sativa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cannabis sativa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Prezentare

Cânepa cultivată este o plantă anuală, originară din India. Tulpina este dreaptă, înaltă de aproape un metru, sau chiar mai mult. La maturitate, tulpina de cânepă este lemnificată. Frunzele, mari, sunt împărțite în foliole lanceolate, cu marginea crestată. Florile, de culoare galben-verzuie, sunt grupate în inflorescențe asemănătoare cu un spic. Cânepa înflorește în lunile iulie și august, existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Fructul este o nuculă brun-cenușie, netedă.

 

Produse extrase din cânepa indiană

Se extrag două tipuri principale de produse folosite ca droguri și anume marijuana și hașișul.

- Marijuana se extrage din florile uscate de cânepă indiană. Tulpina, frunzele și ramurile, conținând doar puțin THC, sunt folosite pentru extragere în grăsimi (ca și unt sau lapte) pentru gătit. Semințele sunt de obicei îndepărtate, deoarece nu conțin THC. Din semințele de cânepă se extrage un ulei. Marijuana este de obicei fumată în foi de țigară, pipă, într-o pipă cu filtru de apă, cunoscută sub numele de bong, sau mai recent atomizatoare care elimină substanțele cancerigene și toxice.

- Hașișul se extrage din rășina extrasă din florile plantei Cannabis sativa ss. indica. Hașișul este o formă mult mai concentrata de marijuana, deoarece conține mai mult THC. Este de obicei fumat într-o pipă obișnuită sau una cu filtru de apă. Unii o consumă adăugând-o la prăjituri sau în alte preparate culinare, efectul fiind astfel de mai lungă durată.

 

Legalitate

Consumul de canabis este ilegal în majoritatea țărilor lumii. În Olanda, dar și în alte state, canabisul este decriminalizat și tolerat de o proporție mare din populație, neconstituind un tabu. De asemenea în Olanda se găsesc renumitele coffeeshop-uri în care se comercializează și se consumă cannabis în limita de 5 grame zilnic. De asemenea în Olanda este permisă cultivarea a nu mai mult de 5 plante pentru consum propriu atâta timp cât nu există intenția de a vinde.

Totuși, se poate adăuga că în multe țări fumatul Cannabisului este tolerat/decriminalizat atâta timp cât este făcut într-un spațiu privat. Exemple sunt: Portugalia și Spania.

Consumul de marijuana stimulează apetitul, în special pentru alimente dulci și provoacă uscăciunea gurii, determinând consumul crescut de lichide.

Principalul ingredient activ este THC-ul care este o substanță psihoactivă. Pe lângă THC, altă substanță cu o importanță mare în efectele canabisului este cannabidiolul (CBD. Studii recente au arătat că, în timp ce THC-uri are tendința de a provoca simptome psihotice, CBD-urile functionează ca un “antidot” natural la aceste simptome, el având proprietăți antipsihotice naturale.

Marijuana poate avea efect benefic circulației sangvine deoarece dilată vasele conductoare de sânge (vasodilatator).

 

Utilități medicale

Cânepa conține substanțe active importante în medicină, cum ar fi cannabidiolul și tetrahidrocanabinol. Canabisul folosit în scop medical are într-adevăr numeroase efecte benefice bine documentate. Printre acestea se numără: ameliorarea senzației de greață și vomă, stimularea apetitului de mâncare în chimioterapie și pacienții HIV, presiune intraoculara scăzută (a fost demonstrat că este eficientă în tratarea glaucomului). O altă utilizare este în cazul suferinzilor de scleroză multiplă, cannabidiolul ameliorând simptomele și permițând bolnavilor să ducă o viață relativ normală.

Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. Preparatele din cânepă au, de asemenea, influență relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general, precum și acțiune analgezică. Datorită acestor proprietăți, preparatele din cânepă sunt folosite în afecțiuni gastrice grave (cancere), în ulcere gastrice, în afecțiuni ale căilor respiratorii (astm, emfizem, bronșită cronică), în nevralgii și în boli psihice. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acționa ca un antibiotic. Cercetătorii de la Harvard afirmă că planta ar putea fi utilizată într-un mod orientat pentru a trata cancerul pulmonar.

 

Pericole în consumul de canabis

Utilizate în exces, în special de către tineri, preparatele din cânepă pot crea dependență psihică și pot avea urmări grave asupra dezvoltării mentale, dar net inferioare consumului de alcool.

Fumatul de cannabis dăunează organismului, fie și din cauza faptului că el este consumat de obicei împreună cu tutun. Deși există studii care arată un potențial anticancerigen al plantei de cannabis, el este diminuat sau anulat de inhalarea produșilor toxici dezvoltați prin ardere și de asocierea cu tutunul; o alternativă mai sănătoasă o reprezintă vaporizarea sau ingerarea directă a plantei ori a extractelor din aceasta.

Studiile au arătat că persoanele care consumă canabis se expun unui risc mai mare de a face boli mintale, cum ar fi schizofrenia. Canabisul este corelat cu o creștere dependentă de doză a riscului de a avea tulburări psihotice iar uzul frecvent este corelat cu dublarea riscului de psihoză și schizofrenie. În timp ce mulți cercetători acceptă ideea conform căreia canabisul este o cauză ce contribuie la a deveni bolnav de schizofrenie, teza rămâne controversată.

 

Istorie

Marijuana a fost crescută în plantațiile din estul Statelor Unite din jurul anului 1775 până în jurul anului 1860. Când plantațiile au dispărut prin 1879, marijuana sălbatică creștea de-a lungul coastei de est și în zona New England.

Asemeni altor plante fibroase, cânepa poate fi folosită în fabricarea hainelor, funiei sau hârtiei. Cânepa folosită în fabricarea funiei sau hârtiei conține o cantitate foarte mică de THC. Astfel nu te poți droga folosind funia sau hârtia, deoarece nu este prezentă o cantitate prea importantă de THC. La începutul anilor 1900, majoritatea funiilor erau fabricate din cânepă. În timpul celui de-al doilea război mondial, guvernul Statelor Unite a făcut un film pentru a convinge fermierii să cultive cât mai multă cânepă, pentru a fi folosită în producția hainelor și funiilor necesare. Filmul se numește Hemp For Victory (Cânepa pentru Victorie).

 

Istoria cânepei în SUA

În 1611 în apropiere de Jamestown, Virginia a fost plantată prima cultură de cânepă indiană de către coloniștii englezi. La început, coloniștilor le-a fost ordonat de către Marea Britanie să cultive cânepa, climatul Americii fiind perfect pentru așa ceva.

După Revoluția americană, în Kentucky se creștea „cultura de milioane” din care se făcea totul de la îmbrăcăminte la frânghii și pânze de vase. În agenda sa din anul 1765, George Washington susținea că ar fi cultivat canabis pentru fibră cât și în scopuri medicinale. La începutul secolului al XIX-lea, canabisul a început să fie folosit medicinal, iar la mijlocul anilor 1800 W.B. O’Shaughnessey a realizat tinctura, o soluție de canabis cu alcool care avea efect analgezic, anti-convulsiv, și de relaxare a mușchilor. În 1887 medicii stomatologi au descoperit puterea anestezică a canabisului și au început să îl folosească în operațiile dentare.

La începutul secolului al XX-lea marijuana a început să fie folosită de artiști ai muzicii jazz și în scurt timp a fost asociată cu crime și comportament abuziv.

În 1930, Harry J. Aslinger, primul țar American al drogurilor și războiului împotriva drogurilor, prin o vendetă personală împotriva imigranților, care erau principalii fumători de cânepă, a reușit sa convingă guvernul American sa criminalizeze cânepa în Statele Unite și prin Națiunile Unite, să criminalizeze cânepa în majoritatea altor țări.

În 1936, un mic grup religios a regizat un documentar intitulat: „Tell Your Children” (anunțați-vă copiii) în care marijuana a fost prezentată total greșit, făcându-se afirmații nefondate, acest film a fost reeditat mai târziu și republicat sub numele de „Reefer Madness”. Ca urmare a acestui documentar, în 1937, marijuana a devenit ilegală, fiind eliberată „Taxa de timbru a Marijuanei” (Marijuana Tax stamp act); pentru a crește canabis, era necesar acest timbru care paradoxal nu era eliberat nimănui.

În 1937, marea corporație petrochimică DuPont și-a patentat procesul fabricării materialelor plastice din petrol și cărbune. Raportul anual al companiei le-a recomandat acționarilor săi să investească în noua sa divizie petrochimică. Produse sintetice ca materialele plastice, celofanul, celuloza, metanolul, nailonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturală a cânepei ar fi redus afacerile DuPont cu peste 80%. Un investitor important al companiei DuPont era Andrew Mellon (1855-1937), care a devenit Ministrul Finanțelor pe timpul președinției lui Herbert Hoover. Mellon l-a numit pe Harry J. Anslinger, nepotul său, la conducerea Biroului Federal de Narcotice și Droguri Periculoase. Intenția sa era foarte clară: cânepa trebuia să fie declarată ilegală, deoarece amenința afacerile de miliarde de dolari.

În 1941 canabisul prescris devine ilegal la nivel federal. Pe la jumătatea anilor 1950 industria cânepei se prăbușește. În 1961, Organizația Națiunilor Unite, mai precis o sută de țări din toată lumea, decid interzicerea marijuanei la nivel mondial.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

Marijuana

Marijuana este un amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semințele și florile uscate ale cânepei indiene (Cannabis sativa indica) și are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin. Fiecare tip de marijuana conține THC (tetrahidrocanabinol), principala substanța psihoactiva a acestor produse vegetale. Cu cât valoarea THC-ului este mai mare, cu atât mai puternice sunt efectele acestui ușor drog.

Substanțele active din cannabis au o istorie îndelungată și plină de tradiție, ca medicamente. În țările Orientului și Americii latine, aceste substanțe sunt puternic răspândite și au indicații de consum medicale și mai ales sociale. Din aceași plantă provine și hașișul (engl. “pot”, “shit”), care este rășina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor de cânepă (Cannabis). Hașișul se comercializează în “bulgări” solizi sau plăci presate și se prezintă – în funcție de țara de origine – în nuanțe de culoare rosie, maro, verde sau negru. Hașișul și uleiul de hașiș sunt forme mai puternice de marijuana.

 

Efecte și stările psihice la om

Efectele substanțelor active din cannabis depind în mod decisiv de personalitatea și mediul social al consumatorului. Unii oameni nu simt nimic dacă fumează marijuana, iar alții se pot relaxa și pot avea un sentiment înălțător. Se descriu diferite faze ale stării tipice de euforie (engl. “cannabis high”, “social high”). Printre efectele inițiale se numără adesea o stare de agitație, însoțită ocazional de stare de tensiune și anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzație plăcută de siguranță și ocrotire. Urmează stări introspective și echilibrate, de un calm deosebit. Alteori pot apărea oscilații ale stării de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativă. Este caracteristică intensificarea percepției mediului extern și intern. În cazul consumului în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a relațiilor de grup. Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare poate duce la perceperea defectuoasă a realității obiective (efectul halucinogen). Consumatorul nu face față întotdeauna intensității trăirilor noi, ceea ce poate avea ca și consecință apariția unor stări de anxietate severă. Amețeala după cannabis nu are aceeași evoluție în toate cazurile, existând și stări euforice atipice. Uneori, consumul de cannabis poate simula, agrava sau declanșa psihoze schizofreniforme.

Marijuana nu provoacă dependență fizică. Dependența psihică de substanțele active din cannabis poate apărea în urma consumului îndelungat și depinde de doza utilizată, de regularitatea consumului, de organismul consumatorului etc. Aparent, nu există simptome de sevraj fizic pur după oprirea consumului. Există riscul de a dobândi dependență psihică în timp și prin consum regulat. Majoritatea consumatorilor iau hașiș sau marijuana aproximativ o dată sau de două ori pe săptămână, de regulă într-un “peisaj social” în care, în trecut, ar fi fost obișnuit consumul de alcool. De obicei, această categorie de consumatori poate abandona consumul de cannabis fără a suferi de simptome de sevraj psihic. Crește însă numărul consumatorilor care fumează zilnic și a căror ritm de viață, sentiment de siguranță și stare generală este sensibil tulburată fără droguri. La astfel de consumatori, renunțarea după o lungă perioadă de abuz poate duce la neliniște, alterarea stării psihice și tulburări de somn.

Boli la care ajută marijuana: scleroza multiplă, MRSA, hipertensiunea arterială, incontinență urinară, tulburările gastro-intestinale, cancerul, durerea cronică, boala alzheimer, apneea de somn și multe altele. printe altele și stări de vomă și insomnie.

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

cititi mai mult despre si pe:

Protocolul Verde – Vindecă Natural Cancerul