Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române!” (29 iulie)

foto preluat de pe www.ucv1948.ro
articole preluate de pe: www.agerpres.roș ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române!”

Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!“, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Tot în anul 1998, în cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea unui secol şi jumătate de la Revoluţia română din anul 1848, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 29 iulie 1998, Zi a imnului naţional, simbol al unităţii Revoluţiei române din anul 1848, două monede din aur cu valori nominale de 500 lei şi 1.000 lei, dedicate acestei aniversări, potrivit Circularei nr. 12/1998 emise de BNR.

 

Deșteaptă-te, române!

„Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României, începând cu 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994), fiind înlocuit în 1994 cu imnul „Limba noastră”.

Poezia Răsunet (în manuscris Unu răsunetu) al lui Andrei Mureşanu,  a fost publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură” avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu. Se presupune că este un ecou, un răspuns, o replică la poezia Către români a lui Vasile Alecsandri, publicată în numărul 21 din 24 mai 1848 al aceleiași reviste.

Cu privire la autorul real al partiturii muzicale sunt mai multe ipoteze. Una dintre ele îl consideră ca autor tot pe Andrei Mureșanu care a realizat o variantă în măsura de 6/8 cântată mai mult în Ardeal. În numărul 10 din 1894 al revistei „Musa Română“ este făcută mențiunea:

Autorul poeziei, cât și al melodiei imnului «Deșteaptă-te, Române» este Andrei Mureșanu. Armonizată a fost însă de un muzicant boem, la dorința autorului, și s-a publicat într-un caiet intitulat «Flori române» împreună cu alte jocuri naționale pe la anul 1860. Melodia originală se vede în «Musa Română», anul 1888, numărul 2, la începutul Putpuriului românesc.

Dumitru Georgescu Kiriac a transformat melodia lui Mureșanu într-o variantă mai energică și mai ritmată, în măsură de 4/4, care a circulat în Regat.

O altă ipoteză îl menționează ca autor pe Gheorghe Ucenescu, elev și colaborator al lui Anton Pann, care a fost rugat de Mureșanu, la o petrecere de Cireșe, în curtea bisericii, să cânte câteva melodii printre care și Din sânul Maicii mele pentru a găsi o idee de imn. În acest fel, deși avea 14 ani la acea vreme și abia studia muzica bisericească, Ucenescu s-a considerat „autorul moral” al melodiei.

Anton Pann este considerat oficial autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea deja o largă circulație în epocă. El nu a făcut decât să culeagă muzica.

Surse afirma ca Ucenescu a fost doar interpretul melodiei, acesta fiind elev al lui Anton Pann, nu și compozitorul acesteia – “Muzica imnului național al României a fost compusă de Anton Pann, cântec intitulat, „Din sânul maicii mele”, fiind adoptata ca melodie religioasă, interpretata de corurile bisericești. A avut o circulație folclorică, pentru ca în anii Revoluției pașoptiste să fie preluată de poetul Andrei Mureșanu, ca suport sonor pentru versurile poeziei ”Un răsunet”, publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă și literatură” sub titlul „Răsunet”. – Călinescu, G. Istoria literaturii române de la origini până în prezent
cititi mai multe detalii pe ro.wikipedia.org

Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877 – 1878), primul și Al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după Lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, “Deşteaptă-te, române!“, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

România a avut de-a lungul istoriei ca imnuri naţionale si alte cântece, incepand cu „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948. Odata cu venirea comuniştilor la putere în România, Imnul “Desteapta-te romane”, acest simbol vechi al libertăţii românilor a fost interzis, deoarece, în condiţiile ocuparii tarii de catre armatele sovietice, cantecul aducea mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată, asa cum pretindea propaganda tradatoare comunista. O dată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 multe alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.

In perioada 1948-1953 imnul tarii a fost „Zdrobite cătuşe”, pe versuri de Aurel Baranga şi muzica de Matei Socor. Dupa 1953 si pana in 1977, imnul tarii a fost „Te slăvim Românie” , care proslavea “infratirea” dintre Uniunea Sovietică şi statul român, dupa care a urmat imnul „Trei culori”, în perioada 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.

În ziua Revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, a impus practic instantaneu şi generalizat cântecul „Deşteaptă-te, române!”, care a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul „Trei culori” compus de Ciprian Porumbescu , dar mutilat de versurile impuse de Ceausescu. Astfel, “Desteapta-te romane!” a devenit Imn Naţional de la sine, impunându-se sub formidabila presiune a manifestanţilor anticomunisti si a fost consacrat prin Constituţia Romaniei din 1991.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, conform aite-ului www.cdep.ro.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

 

Semnificația imnului

Titlul „Deșteaptă-te, române!” este în același timp social și național; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă; național, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice. Imnul conține acest sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina până la „Marseilleza” Revoluției franceze.

 

Versuri

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!

 

 

 

(1) Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița – d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Brașov.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

(2) Gheorghe Ucenescu (n. 1830, Cisnădie, comitatul Sibiu – d. 25 ianuarie 1896, Brașov) a fost un cântăreț și dascăl român, profesor de muzică la primul gimnaziu românesc din Brașov. Este presupusul autor moral al melodiei imnului Deșteaptă-te, române!. În 1848, la cererea lui Andrei Mureșianu, Ucenescu i-a intonat mai multe melodii populare pentru niște versuri de-ale sale (poezia „Un răsunet”). Una dintre ele, intitulată „Din sânul maicii mele”, va fi aleasă în cele din urmă, devenind peste ani imnul României. S-a născut la Sibiu dar s-a mutat de timpuriu la Brașov. A învățat „Psaltichia” la București, cu Anton Pann. A scris cântece laice și bisericești, a adunat și publicat material folcloric. Printre lucrările lui Ucenescu se numără: „Cântece de stea și colind” (1856), „Magazin de centuri noi și vechi” (1883). A fost dascăl la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov până la sfârșitul vieții.

(3) Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu; data nașterii incertă, între 1796-1798, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria – d. 2 noiembrie 1854, București, Țara Românească) a fost un poet, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist român, compozitor al muzicii imnului național al României. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul Epigonii.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org