Zboară Niangrâpsiti – Blog armânescu : “De ce nu cred în “limba aromână” şi “minoritatea aromână din România”
NOTTO:
“A legaliza o comunitate aromânească m i n o r i t a r ă în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor” – Matilda Caragiu Marioţeanu, “Dodecalog”
De prin 1996 incoace circula insistent in România un curent foarte zgomotos, care propovaduieste că aromânii vorbesc o limba distincta de limba română si, ca urmare, ar trebui ca aromânii din România sa fie recunoscuti ca o minoritate etnica, cu drepturi ca ale oricarei alte minoritati de acest fel, cum ar fi maghiarii sau turco-tatarii.
In zadar oameni care au tinut ridicat stindardul Armânamei in Romania comunista si care au studiat fenomenul ani de-a randul (Hristu Candroveanu, Ion Caramitru, Matilda Caragiu s.a.) sau insasi vocea autorizata a Academiei Romane au sustinut ca aceasta este o prostie si ca nu poti rescrie un intreg capitol din dialectologie dupa interesele unor profani, caci curentul “minoritar” a ajuns sa puna pumnul in gura unor somitati universitare (vezi cazul Stoica Lascu), refuzand dialogul in lipsa unor argumente solide.
In principiu, adevarul, asa cum il recunosc eu, este ca limba romana are patru dialecte:
– daco-român, vorbit la nord de Dunare, ceea ce astazi numim “limba română”
– macedo-român sau aromân
– megleno-român
– istro-român
Nu doresc sa intru acum in polemica cu “minoritarii”, incepind sa ne dam cu parerea unii in altii, sustinuti de argumente mai mult sau mai putin avizate (de ex. Xenopol vs. Capidan). Ceea ce vreau insa este sa va reamintesc: de ce la inceputul anilor ’90 (lasam perioada comunista la o parte) niciunuia dintre cei care astazi sustin sus si tare ca aromana este o limba de sine statatoare, nu ii trecuse inca asa ceva prin cap?
Pai, de ce? Pentru ca, pornind de la un lucru eminamente laudabil, acela de a sustine conservarea dialectului si traditiilor aromane, asii de CARO ai unei oarecare asociatii aromane s-au dus cu jalba-n protap pe la ministere sa ceara fonduri. Aici, stupoare!
Raspunsul pe care l-au primit a fost unul pentru care nu erau pregatiti in niciun fel: statul aloca fonduri pentru invatamantul si serviciul religios in alte limbi numai in cazul minoritatilor nationale recunoscute in Romania! Ei si? Aţel gaile! Ce, noi nu putem sa ne declaram minoritate nationala? Ce, mucañil’i inteleg ce vorbim noi? Traditiile noastre le mai are cineva in Romania?
Toate acestea uitand ca:
- dintre toate tarile unde locuiesc aromani in numar considerabil, numai in Macedonia (FYROM) sunt recunoscuti oficial ca minoritate nationala, fata de majoritatea slava cu care nu are nimic in comun decat faptul ca imparte, pasnic, acelasi teritoriu
- faptul ca un roman deloc sau cu greu ar intelege anumite pasaje din discutia unor aromani nu inseamna ca ei vorbesc o alta limba, pentru ca acelasi lucru se intampla (un exemplu aleator) cu italienii din nordul si cei din sudul Italiei.
In aceste conditii, cum se face ca in aromana gasim cuvinte absolut identic rostite in graiul moldovenesc sau cel ardelenesc? Iar cu meglenii cum ramane, sunt si ei o minoritate si vorbesc o limba distincta? Nu cumva “armân” inseamna “român” tot asa cum “alasu” inseamna “las”, “afirescu” – “feresc” sau “aumbra” – “umbra” (cu “a” protetic specific intregului dialect aroman)? Dar fârserotii de ce isi spun “râmâni“?
- aromânii, ca ramura sudica a poporului român, au avut pina la un anumit moment aceeasi istorie cu daco-românii (vezi Imperiul lui Ionita si Asan), iar apoi au ramas ca o masa compacta de latinitate in marea slava de la sudul Dunarii si au imprumutat traditiile regasite la toate popoarele din Balcani.
Nu e de neglijat nici faptul ca o “minoritate aromana” recunoscuta in Romania ar conveni de minune unor politicieni (nu Gigi, am scris “politicieni”, ce naiba!), care astfel ar ajunge in Parlament din oficiu, faca sa mai treaca prin furcile caudine electorale…
Si uite asa, ne-am trezit peste noapte ca aromânii nu mai sunt armâñil’i, ci… armânjlj, cuvant pe care multi aromani nu stiu cum sa il citeasca, daramite fratii nostri de ginta latina. Ca sa nu mai amintim de fanteziile lingvistice ale unor “specialisti” aromani contemporani, care propun ca numele etniei sa fie makedonarmanj sau aromani macedoneni :lol: sau fabulatiile publicate intr-o revista armaneasca, cum ca numele de aroman provine de la… zeul soare Amon-Ra :!:
E adevarat ca nu exista o grafie unanim acceptata pentru aromana, dar sa folosesti pentru un dialect al unei limbi romanice grafia specifica unei limbi slave, doar pentru ca asa au fost obisnuiti aromanii din Macedonia, lucrul acesta a indignat in primul rand o somitate de rangul Matildei Caragiu.
Sigur, regretatul Vasile Barba, sustinatorul acesteia, are meritele sale incontestabile in pastrarea valorilor noastre, dar nu trebuie sa uitam ca domnia sa, desi un erudit prin excelenta, nu avea studii de lingvistica. Iar Recomandarea Consiliului Europei nr. 1333/1997 are marele merit de a atrage atentia asupra necesitatii pastrarii identitatii aromanilor si… atat! Ea este exact ceea ce ii spune numele, o simpla recomandare fara putere juridica pentru tarile europene in care traiesc aromanii.
Problemele aromanilor de azi sunt altele si mult mai grave. In Grecia, cea mai mare masa compacta de aromani din Europa nu este nici macar recunoscuta ca o entitate separata, fara a mai putea vorbi de drepturi sau minoritate.
Tinerii aromani de peste tot inteleg tot mai putin din necesitatea pastrarii identitatii lor in era globalizarii, ceea ce face ca temerea lui Papahagi sa se adevereasca, chiar daca mai tarziu de sfarsitul secolului XX, cum prevedea el: aromanii vor disparea incet-incet, asimilati in tarile de adoptie…
Nu-i asa ca prin aceasta ultima remarca am dat un argument solid tuturor celor pe care m-am straduit sa ii combat in aceasta lunga postare :) ? Astept si accept orice comentariu civilizat prin care sa mi se spuna argumentat ca gresesc…
Sursa : http://daimadeadun.wordpress.com/
articol preluat de pe http://cersipamantromanesc.wordpress.com/
