Greva de la Lupeni (5 – 6 august 1929)
Scriitorul Panait Istrati (al doilea din dreapta) cu minerii de cărbune din Lupeni, în timp ce investighează efectele represiunii guvernamentale
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; adevarul.ro
Greva de la Lupeni (5 – 6 august 1929)
Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate
Context și desfășurare
Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907, la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale: de exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război (mitraliere, tunuri), greva generală din 1920 (1), care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în mod similar.
În materie de reacție la greve, sau la orice protest contra oligarhiei industriale și financiare care voia să acapareze statul și să-l folosească exclusiv întru servirea propriilor ei interese, când nu era implicată direct, armata – principala dar nu și singura forță de represiune internă a guvernului – sprijinea acțiunile grupurilor huliganice de extremă dreaptă, care ele încercau spargerea grevelor sau suprimarea libertății presei.
Greva generală din România, octombrie 1920 – cititi mai mult pe evz.ro
Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal.
Presa internațională a vremii se făcea ecoul remarcilor unor membri ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina o poartă „directoratul” companiei, care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și Tătărescu.
Pe 5 august 1929 minerii decid sa intre în grevă, conflictul afectând mai mult mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor.
Mina Petrila (1900) – foto preluat de pe valeajiului.blogspot.ro
A doua zi administrația locală apelează, cum era cutuma, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările, câteva zeci de mineri murind pe loc; presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.
Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere.
După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.
Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune.
Uzinele miniere din Lupeni în 1929 – foto preluat de pe adevarul.ro
The New York Times despre grevă
Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională. În ediţia din 10 august a ziarului american „The New York Times”, erau prezentate urmările acţiunilor de protest. Jurnaliştii relatau despre modul în care au avut loc înmormântările celor peste 20 de oameni seceraţi de gloanţe.
„Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere.
După înmormântare, ofiţeri precedaţi de toboşari au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deşi era o seară sufocantă. Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Există ştiri despre soldaţi care caută cadavre în păduri, întrucât mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Continuă să se mai facă arestări şi trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune”,
scriau cei de la The New York Times, în 1929.
Ceaușescu în vizită de lucru la mina Lupeni în noiembrie 1977 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Istoriografia din epoca comunistă a încercat să revendice pentru mișcarea comunistă sau PCR un rol important în protestul minerilor de la Lupeni, iar în contemporaneitatea postcomunistă anumiți istorici români reiau și ei, din motive ideologice opuse, același mit.
Istorici occidentali precum Francisco Veiga resping însă teza, arătând că nu e necesară inventarea de motivații și acțiuni politice cât timp motivațiile economice erau mai mult decât suficiente pentru a explica explozia socială, cu atât mai mult cu cât pe eșichierul politic românesc la stânga centrului nu se afla „decât un gol”: în contrast cu situația din unele state occidentale, comuniștii români erau paralizați în mod durabil de represiunea regimului, în plus în cazul conflictului de la Lupeni convinși fiind că este vorba despre o provocare, s-au abținut să sprijine activ greva.
cititi mai mult despre Greva de la Lupeni (5 – 6 august 1929) si pe: adevarul.ro; en.wikipedia.org
(1) Greva generală din România, 1920 – La 20 octombrie 1920 începe greva generală a proletariatului din România, la care participă cca 400.000 de salariați, cuprinde toate ramurile industriei și transporturilor și este prima grevă politică generală a proletariatului din întreaga Românie (20 – 28 octombrie).
Greva a fost declanșată de refuzul guvernului de a satisface cerințele muncitorilor formulate de Consiliul General al Partidului Socialist al României. Printre cerințe erau incluse și recunoașterea sindicatelor muncitorești și eliminarea cenzurii.
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Calendar Ortodox 5 august 2025
articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro
(articol in curs de editare)
Calendar Ortodox 5 august 2025
Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului;
✝) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț;
Sf. Mc. Evsignie;
Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul;
Sf. Ier. Fabian, Episcopul Romei
Sinaxar 5 August
În aceasta luna, în ziua a cincea, Înaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului.
În aceasta luna, în ziua a cincea, Tot in aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evsignie.
Sfântul Mucenic Evsignie – foto preluat de pe doxologia.ro
Acest sfânt era cu neamul antiohian si a fost ostas pe vremea lui Constantin Clor, tatal Sfântului si Marelui Constantin, si si-a purtat slujba pâna în zilele lui Iulian Apostatul.
Fiind de 110 ani, a fost adus înaintea lui Iulian la cercetare, sa mustrându-l pe împarat ca si-a calcat credinta parinteasca, si a adus cinstire la idoli si aducându-i aminte de bunatatile Marelui Constantin, si cum ca prin dumnezeiasca aratare a fost adus la credinta în Hristos.
Însa Iulian batându-si joc de el, a poruncit sa i se taie capul, si asa a plinit mucenicia în Hristos.
Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul – foto preluat de pe doxologia.ro
Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor doi Mucenici Catidie si Catidian, care au fost ucisi cu pietre.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Nona, mama sfântului Grigorie cuvântatorul de Dumnezeu, care cu pace s-a savârsit.
Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul – foto preluat de pe doxologia.ro
Originara din Capadocia si crescuta în credinta ortodoxa, sfânta Nona s-a casatorit cu Grogorie, magistrat din Nazianz si membru al unei secte din acea vreme.
Prin rabdare si rugaciune ea a reusit sa-l converteasca pe barbatul ei la credinta ortodoxa, dupa care acesta a devenit episcop al orasului, timp de 45 de ani.
Din aceasta casatorie li s-au nascut trei copii: sfânta Gorgonia (praznuita la 23 februarie), sfântul Cezarie (praznuit la 9 martie) si mai ales sfântul Grigorie Teologul (praznuit la 25 ianuarie), care i-a fost daruit de Dumnezeu în raspuns la rugaciunile ei.
Sfântul Grigorie Teologul a vorbit adeseori în scrierile sale de pietatea exemplara a mamei sale : într-un trup de femeie ea avea un suflet mai barbatesc decât al celor mai bravi barbati.
Nu se ocupa de cele lumesti si materialicesti decât în masura în care acestea puteau sa fie spre înaltarea sufletului. Dezinteresându-se de farduri si toialetele femeiesti, ea nu avea decât o singura grija: sa faca mai stralucitor chipul lui Dumnezeu în sufletul sau ; si nu socotea nici un fel de noblete lumeasca, decât numai aceea ca, prin credinta lucratoare prin fapte, omul cunoaste ca vine de la Dumnezeu si la Dumnezeu merge.
Ostenindu-si trupul cu posturi si rugaciuni de noaptea, ea spunea mai târziu copiilor ei ca ar fi voit adeseori sa se vânda pe sine si pe copiii ei ca sa dea cele de trbuinta celor saraci.
Dupa moarte sotului ei, în 374, sfânta Nona s-a îmbolnavit, dar a suferit aceasta ultima încercare dând slava lui Dumnezeu.
Si-a dat sufletul ei în mâinile Domnului în timpul slujirii Sfintei Liturghii, sprijinita de Sfânta Masa a Jertfelnicului Ceresc; si moarta, ea parea sa fie adâncita în rugaciune.
cititi si Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Solev egipteanul, care s-a savârsit împroscat de sageti.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Favie, episcopul Romei, care de sabie s-a savârsit.
Tot întru aceasta luna, în ziua a cincea, se face pomenirea Preacuviosului Parintele nostru Ioan de la Neamt, Hozevitul (1913 – 1960).
Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul (1913 – 1960) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut lumina zilei în pamântul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crainiceni, comuna Horodistea, judetul Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de credinta, cu viata curata si tematori de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.
Dupa moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la nastere si apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front, în razboiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului si pentru apararea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.
Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani, renunta la dorinta sa mai veche de a intra în rândul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu rugaciunea catre Dumnezeu.
Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.
Pe când avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele vesnice. Ea a ramas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodata.
Aceasta se vede în duioasa poezie “Dorul Bunicii”, în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona.
În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa si morala a Sfântului.
Cuviosul Ioan a urmat scoala primara în satul natal, dupa care a absolvit gimnaziul “Mihail Kogalniceanu” din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune.
În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de capatâi Sfânta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.
La vârsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale duhovnicesti îsi îndreapta pasii spre mânastirea Neamt, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului.
Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mânastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.
L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai târziu, “frumusetea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si darul Sfântului Duh”.
Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul îngeresc al calugariei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de catre staretul Vasile Moglan, viitor episcop.
Citirea Patericului trezeste în el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte.
În anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si împartasindu-se, a plecat spre Tara Sfânta. Cu evlavie calca pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai întâi într-o pestera din pustia Iordanului.
Dupa doi ani de pustnicie, se închinoviaza la mânastirea Sfântul Sava, straveche si vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Având oarecare cunostinte medicale, se îngrijeste de bolnavi, fiind socotit “doctorul mânastirii”, îndeplinind si alte ascultari.
Cerceta biblioteca mânastirii, traducând în româneste lucrari care i se pareau pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia în privegheri de toata noaptea, fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a gândurilor.
În anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt.
A staretit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, pâna în anul 1952, înzestrând asezamântul cu multe chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvânt de alinare duhovniceasca la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.
Lânga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumusetea firii înconjuratoare, poeziile sale fiind în acelasi timp rugaciune si cântare duhovniceasca.
Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautând calea desavârsirii, se închinoviaza în mânastirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situata pe râul Cherit, locuri unde se nevoise si Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale.
Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vietii sale în cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost în pestera “Sfânta Ana”, care se afla nu departe de mânastire.
Petrecea aici în post si rugaciune, rabdând frigul, foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mânca o singura data pe zi si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savârsea pravila calugareasca în paraclisul pesterii, iar în sarbatori slujea la biserica mânastirii.
În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii, aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rândul si-au dobândit aici desavârsirea.
În sufletul sau vibra armonios întreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el si celelalte fapturi.
Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime de pasari s-au adunata în jurul pesterii, aratând prin aceasta legatura sfântului cu natura înconjuratoare.
Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfârsitul vietii pamântesti, însemnând-o pe peretele pesterii în care îsi petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mâna dreapta binecuvântând.
Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat în pestera “mormintelor”, în locul în care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.
Plecarea lui, prea timpurie, a lasat adânci regrete si dureri sufletesti nemângâiate în rândul monahilor români din Tara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post si nevointa la Locurile Sfinte.
Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul sau a fost deschis în vederea asezarii osemintelor în gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca trupul nu fusese atins de putreziciune si raspândea o buna mireasma.
Staretul mânastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: “Parca l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum”.
La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngaduit stramutarea moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate într-o racla de abanos si sticla si depuse lânga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.
Datorita vietii sale desavârsite, prin cuvânt si fapta, Sfântul Ioan este cinstit de multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui moaste, cerând ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tamaduire sufleteasca si trupeasca.
Pentru rugaciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964)
foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964)
Protosinghelul Iraclie Flocea a fost un misionar al Basarabiei interbelice și supraviețuitor al Gulagului stalinist.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia s-a născut în Pojorâta, județul Câmpulung Moldovenesc, la 11 mai 1893, primind la botez numele de Ioan.
Părinții săi, Ignat și Elisabeta Flocea, țărani gospodari, i-au oferit o educație aleasă, crescând în iubire și dragoste de Dumnezeu alături de cei șapte frați ai săi mai mici.
Încă din copilărie simte chemarea spre viața monahală.
Odată, a fugit de casă la cea mai apropiată mănăstire cu intenția de a rămâne acolo pentru totdeauna.
Starețul, văzându-i curăția și sinceritatea, i-a oferit mângâiere și l-a trimis la părinți, însă gândul acesta nu l-a părăsit niciodată. Ioan a avut din pruncie o sete arzătoare de cunoaștere și o minte luminată.
Era atras de viața duhovnicească și își dorea să se desăvârșească.
În vara anului 1914, în timpul Primului Război Mondial, Ioan este luat în armată și trimis să lupte pe front.
Pe câmpul de luptă este rănit grav la mână stângă, însă Dumnezeu îl acoperă și scapă cu viață din ploaia de gloanțe care secera tot ce întâlnea în cale.
Ioan este operat și, prin mila lui Dumnezeu, mâna i-a fost tămăduită în chip minunat.
Întors în tranșee, este rănit și la picior de o schijă, dar scapă cu viață, mulțumind încă o dată lui Dumnezeu pentru ocrotire.
Pe front găsește o icoană a Sfântului Nicolae și o lumânare arzând în fața ei, moment în care îi făgăduiește lui Dumnezeu că, dacă va scăpa cu viață din război, va îmbrățișa viața monahală.
În 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, a respectat o promisiune făcută lui Dumnezeu când era în tranșee și a rămas în Basarabia, unde s-a închinoviat la Mănăstirea Hârbovăț din raionul Călărași.
După o perioadă de încercare, starețul său, văzând râvna lui pentru cele sfinte, îl călugărește în anul 1920, și îi pune numele Iraclie.
În anul 1926 a fost hirotonit ierodiacon, iar doi ani mai târziu ieromonah, slujind cu multă râvnă și cuvenită evlavie toată viața sa.
Monah în vremuri de prigoană ateistă
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
„În perioada 1926-1930 a urmat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău, remarcându-se prin preocupările sale cărturărești, publicistice și duhovnicești, fiind apreciat de profesorii erudiți ai Facultății de Teologie”, scrie Părintele Episcop Veniamin.
Scriitorul Mihail Sadoveanu l-a menționat pe Părintele Iraclie într-un text în care relata vizita la mănăstirea de metanie a ieromonahului.
„Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini, devotat misiunii sale, vorbitor de limbi străine, traducător și publicist (rusa, găgăuza, germana etc.), mărturisitor în închisorile comuniste, cunoscător al Sfintei Scripturi, bun cântăreț și administrator, fapt confirmat și de cei care i-au studiat viața și activitatea”, subliniază Episcopul Basarabiei de Sud.
Calitățile sale oratorice, pregătirea teologică temeinică și viața sa curată, au făcut ca în anul 1935 să fie desemnat să conducă procesiunile din parohii, mergând cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăț pentru a face plugăria spirituală de toamnă și de primăvară.
La aceste slujbe Sfântul Iraclie rostea cuvântări spre folosul duhovnicesc al credincioșilor.
Contemporanii săi îl cinsteau, recunoscând în el un mare orator, un duhovnic iscusit și un bun slujitor.
Era milostiv și iubitor de străini, fiind dedicat întru totul misiunii sale preoțești.
Cunoștea bine Sfintele Scripturi și vorbea mai multe limbi străine: rusa, găgăuza, germana. Astfel, se îndeletnicea cu traducerea textelor de suflet folositoare pe care le publica spre zidirea duhovnicească a celor mulți.
Sfântul Iraclie a fost un bun povățuitor al tinerilor care urmau Școala de cântăreți de la Chișinău, ce fusese transferată la Hârbovăț, unde activa ca spiritual și subdirector.
„În anul 1940, la retragerea administrației românești, protosinghelul Iraclie Flocea fost desemnat vicar al eparhiei, menținând echilibrul până la desființarea mănăstirii, trei luni mai târziu, mergând preot la parohia Nisporeni. Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din puținele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea în 1941 a Armatei Române.”
După sosirea eliberarea Basarabiei de către Armata Română, a revenit la Mănăstirea Hârbovăț și s-a implicat în procesul de renovare și la readucerea monahilor alungați de sovietici.
Pentru priceperea și statornicia sa, în anul 1940 a fost desemnat vicar al eparhiei.
Cu discernământul său, a menținut echilibrul în Mănăstirea Hârbovăț într-o perioadă tulbure, de război, până la desființarea ei de către sovietici.
A fost transferat apoi ca preot slujitor la parohia Nisporeni.
Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din modestele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la Mănăstirile Noul Neamț și Hâncu.
Le dădea bani și mâncare, arătând dragoste și milă față de frații aflați în suferință.
Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.
Având ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului între anii 1941 și 1944, a modelat în sufletele fraților și ale monahilor virtuțile creștine și i-a îndemnat să fie lumină lumii și sare pământului, vorbindu-le despre vremelnicia vieții și bucuria comuniunii veșnice cu Hristos.
În anul 1944, Basarabia este din nou ocupată de trupele sovietice.
Ostașii necredincioși au arestat, au torturat și au omorât mulțime de clerici și credincioși care au mărturisit credința în Iisus Hristos.
Sfântul Iraclie a primit și el această cruce grea a mărturisirii.
În 2 august 1945 a fost arestat, fiind condamnat de Sovietul Suprem, la 8 ani de muncă silnică în Siberia, în data de 17 decembrie 1945, pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice, conform art. 58, p.10, era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și conform ideologiei partidului erau dușmani ai poporului.
În închisoare, ca și ceilalți clerici, a continuat să ajute și să încurajeze pe deținuți, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind un credincios slujitor al lui Hristos.
Nu s-a lepădat de Mirele Bisericii și nici nu a cedat în fața chinuitorilor săi, rămânând statornic în credință până la sfârșitul vieții.
Supraviețuitor al Gulagului stalinist
Protosinghelul Iraclie Flocea (1893 – 1964) – preluat de pe doxologia.ro
„În Lagărul pentru deținuți, ca și ceilalți clerici, a continuat să ajute și să încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind devotat slujirii asumate și Bisericii. Nu s-a lepădat de credința și nici nu a cedat presiunilor, fapt care șl-a ajutat să supraviețuiască și să revină în Basarabia, rămânând statornic până la sfârșitul vieții sale”, menționează Părintele Episcop Veniamin.
În anul 1953 se întoarce în Basarabia „tot atât de smerit și harnic propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu”.
În perioada 1953-1959, Sfântul Iraclie a îndeplinit ascultarea de casier în Mănăstirea Țigănești, de lângă Chișinău.
După desființarea ei în 1959, a îndeplinit ascultarea de ghid la Mănăstirea Noul Neamț, unde a viețuit până la închiderea ei din anul 1962.
Ultimii ani i-a petrecut în casa unui fiu duhovnicesc din satul Chițcani, aproape de Mănăstirea Noul Neamț, în smerenie și rugăciune, povățuindu-și duhovnicește ucenicii care îl cercetau.
Strălucind în virtute, în dragoste și smerenie, s-a făcut vas primitor al darurilor dumnezeiești și s-a arătat îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii.
Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea sfântă, și-a sfârșit viața aceasta la 16/3 august 1964, înconjurat de ucenicii săi.
A fost înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor, care îi monitorizau cu multă atenție pe clerici și în special pe monahi.
În 19 octombrie 1992 protosinghelul Ieraclie a fost reabilitat de către procuratura Generală din Republica Moldova.
Osemintele au izvorât mir
După anul 2000, prin lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu și grija rudelor sale de la Pojorâta, cu multe eforturi, s-a descoperit mormântul marelui cuvios.
Cu acest prilej, sfintele sale moaște au fost luate și așezate în cimitirul Mănăstirii Noul Neamț.
Atunci, familia, având mare evlavie către strămoșul lor cel duhovnicesc, a luat un fragment din sfintele moaște spre binecuvântare.
În ziua pomenirii sale din anul 2022, din moaștele cuviosului a izvorât mir.
Familia Sfântului Iraclie, văzând această minune, a slăvit pe Dumnezeu și a povestit întâmplarea minunată Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Părintele Episcop Veniamin mai relatează o întâmplare minunată recentă referitoare la acest părinte.
În 2019, rudele din Pojorâta, jud. Suceava, au vrut să aducă acasă osemintele lui, dar n-au reușit și le-au înhumat în cimitirul Mănăstirii Noul Neamț.
Aflând de aceasta și de viața sa sfântă, bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, împreună cu familia și cu un sobor de preoți a mers la mormântul Sfântului și în ziua de 22 noiembrie 2022 au aflat cinstitele sale moaște frumoase la vedere și binemirositoare.
„La acel moment, au luat câteva fragmente din osemintele sale pentru familie, păstrându-le în casa lor din Pojorâta, unde ardea o candelă și era o atmosferă de mănăstire. În ziua trecerii sale la Domnul, 16 august 2022, din osemintele sale a izvorât mir, fapt care i-a speriat”, povestește părintele episcop.
„După ce am discutat, pornind de la această întâmplare, am început documentarea pentru cunoașterea vieții și activității Protosinghelului Iraclie Flocea”, afirmă Preasfințitul Părinte Veniamin.
„Cercetând opera și activitatea sa, am constatat că Părintele Iraclie a avut o viață sfântă, a fost un monah de vocație și un misionar neobosit, predicator și duhovnic, pătimitor în închisorile comuniste și făcător de minuni, statornic și fidel slujirii asumate, n-a părăsit Basarabia, ci a rămas până la sfârșitul vieții sale monah și mai mult, în pofida greutăților a predicat Evanghelia, aducând pe mulți la Hristos”, scrie ierarhul.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Proslăvirea
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (1893 – 1964) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința de lucru de miercuri, 25 octombrie 2023, propunerea Episcopiei Basarabiei de Sud de canonizare a Protosinghelului Iraclie Flocea (11 mai 1893-16 august 1964).
Propunerea eparhiei a fost avizată în prealabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei.
cititi mai mult pe basilica.ro
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Principalele hotărâri noi ale Sfântului Sinod sunt următoarele:
a) Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod.
(…)
15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
Imnografie
Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia
Ceata monahilor și a credincioșilor din Basarabia astăzi te laudă, Sfinte Iraclie, cinstind slăvita ta pomenire, că i-ai luminat pe toți cu lumina Scripturilor, cu slujirea Tainelor, și cu graiul Părinților; de aceea, te rugăm, mijlocește pentru sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia
Glasul al 4-lea
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce…
Rănit de dragostea Stăpânului nostru, te-ai nevoit în mănăstirea Hârbovățului și, luminându-ți sufletul cu sfintele virtuți, harul Mângâietorului ai primit, Cuvioase, și duhovnic iscusit, cu înaltă trăire, ai fost în vremuri grele, iar acum te rogi în ceruri, Părinte Iraclie!