test

De ce i se rupe Statului poliţienesc de noi. Şi nouă de el

articol: Liviu Mihaiu

20 septembrie 2017

 

Nu cred că a existat în istoria României o perioadă mai populară şi suportivă politic pentru dominanţa anticonstituţională a serviciilor secrete ca în ultimii zece ani.

Când scriam, prin 2011, că vine o juntă militară de jos în sus, care va pune mâna pe boaşele Statului de drept, intelectualii încă aplaudau regimul care i-a băgat în seamă spunându-le fix ce voiau s-audă şi, care, la adăpostul urii împotriva hoţilor din clasa politică, a creat cea mai mare Poliţie Politică din întregul spaţiu UE.

Când implicatul numărul unu al intelectualităţii “civice”, Gabriel Liiceanu, îi spunea la microfon, cu decoraţia caldă pe piept, lui Băsescu cât de preşedinte al intelectualilor ne este el, el, Băsescu, omul Securităţii (confirmat nu numai de fostul preşedinte Emil Constantinescu, ci şi de către fostul său şef de dinainte de ’89, Silvian Ionescu) ordona Noii Securităţii în alcov şi prin hotărâri CSAŢ să ocupe tot Statul. Şi fix asta s-a întâmplat.

Azi, premierul Tudose, pe care Cpexul PSD îl punea să jure că nu are dublă comandă la SRI, taie la recenta rectificare bugetară de la Educaţie şi Cercetare (România este pe ultimul loc la Inovare şi Cercetare din UE) şi dă banii, aţi ghicit, la SRI, cel care are un buget de jumătate de miliard de euro în ţara cu aparatură de ascultare de un miliard de dolari şi cu cele mai multe mandate de ascultare pe siguranţă naţională din lume.

Când l-am intrebat, în urmă cu zece ani, pe profesorul Andrei Cornea, cum poate sprijini un securist in fruntea Ţării, profesorul care scrie la revista la care prestează cei mai mulţi acoperiţi ai intelectualităţii române, mi-a răspuns că: “Scopul scuză mijloacele!“. Când, de fapt, aşa cum se constată, mijloacele au alterat scopul şi Constituţia ţării.

Un troll îmi scria pe forumul emisiunii mele de la radio Guerrilla, apropos de “obsesia mea” cu poliţia politică din România:

“Ce dacă conduc Securiştii!!!? Nu ei l-au împuşcat pe Ceauşescu?!?”

Cu 25 de ani în urmă auzeam ceva asemănător apropos de tătucul Iliescu: “Ce dacă conduce Iliescu!!? Nu el a făcut Revoluţia!? Cine aţi vrea să conducă!? Voi, golanii din Piaţa Universităţii!?”

Ce a urmat ştim cu toţii: o degradare continuă a clasei politice româneşti până la eşecul de ţară de azi în care avem cel mai prost guvern posibil şi în care intelectualii şi specialiştii, în caz că nu emigrează, trăiesc într-o perfectă disonanţă cognitivă, vizavi de politică, dar şi sub imperiul unei mentalităţi de frică tipică epocii de aur la final: anii ’80.

Marius Ghilezan, un veteran al jurnalismului anticomunist, scria deunăzi în “România liberă” despre escaladarea urii şi a dezbinării în România sub comdanda culoarelor media şi a agendelor serviciilor secrete în spaţiul public:

“Ba, mai mult, unul dintre halebardierii sistemului urlă: “Voi muri cu dinţii în gâtul vostru!”. Păi, ăsta e, măi, rolul agentului de influenţă? Violenţa ca acţiune de constrângere socială aplicată de un grup ascuns asupra restului societăţii in vederea obţinerii unor anumite modele specifice de comportament, acţiuni sau a unei schimbări a gândirii colective a fost studiată de mult. Ei vor să gândeşţi ca ei, să te supui Măriei Sale Sistemul. Big Brother.ul guvernează in toată splendoarea şi strălucirea sa. Omerta e in casa puterii. Europenişti de tresă, lingăi de clanţe de ambasadă..cultivă terorare pentru instituirea in formă calificată a principiului dominoului….dacă nu le acorzi complezenţeşi nu le confirmi agendele, eşti vândut sau trădător. Ipochimenii au luat in stăpânire o ţară şi nimeni nu se revoltă.”

Rezultatul este un uragan de ură la cote fără precedent in România. La toate astea, preşedintele Iohannis stă şi se uită revoltat că nu s-a putut anticipa mezociclonul de la Timişoara..

Nu există putere în statul nostru care să nu aibă în intestine agenţii săi secreţi la butoane. Presa, Magistratura, Parlamentul şi Executivul sunt infestate de “cyborgii” cu misiunea înaltă de IT-işti ai anticorupţiei. Legi organice ale Statului şi Constituţia sunt incălcate de ani de zile din “rezonuri de stat”, în aplauzele celor care vor, pe bună dreptate, eradicarea celui mai mare flagel al administraţiei politice româneşti: Corupţia.

Iar cei câţiva judecători de la CCR care s-au opus la instalarea unui Big Brother românesc anticonstituţional au fost ameninţaţi şi operaţionalizaţi de către cel mai puternic serviciu secret al ţării (episodul Maior versus Daniel Morar) sau de către agenţii din presă care i-au demantelat imediat cu cel mai infam atribut la modă : Pesediştilor.

Estimp opoziţia politică nu mişcă-n front pe subiectul amestecului puterilor în stat la gândul că pot fi executaţi dacă se opun “luminii oficiale” a celor care conduc de fapt ţara în conivenţă cu preşedintele, pe care-l vor sprijini cu toţii şi pentru al doilea mandat, şi care preşedinte, îi va aduce la guvernare cu ajutorul aceloraşi servicii secrete şi mijloace. Case closed.

Azi serviciile secrete româneşţi sunt un stat în stat, de care clasa politică nu se atinge nici cu floarea unui amendament la Legea siguranţei naţionale veche din 91.

Acest subiect, ca şi guvernanţa americană, sunt două subiecte tabu pentru clasa politică, preşedinţie, presă (cu două, trei excepţii) sau societatea civilă. Serviciile secrete azi nu sunt controlate parlamentar, ci parlamentul este sub control al serviciilor, deţinând peste 30 % dintre scaune sub acoperire. Serviciile fac afaceri cu turn over-uri ameţitoare şi reprezintă un mandarinat extrem de influent in toate puterile din stat. Nu există afacere frauduloasă cu Statul sau privatizare cu cântec in care să nu fi fost băgaţi atât securişti sau agenţi ai serviciilor secrete de azi (vezi cazul Sebastian Ghiţă, cel care câştiga toate licitaţiile de resort, fără nici un fel de opoziţie şi care ameninţa firme concurente cu execuţia şi falimentul. Sau presiunile SRI prin infiltraţii săi instituţionali in cazul Institutului Geologic, implicat in diagnosticarea exploatării de la Roşia Montana.ca să dăm numai două cazuri).

Sunt două subiecte tabu în presa noastră “pro-occidentală” şi anticorupţie “cu orice preţ”: Securitatea română (cea mai numeroasă pe cap de locuitor din UE) şi politica intervenţionistă a SUA. Intâmplător sau nu, civilii din presă numesc acest tip de presă oarbă la critica sistemului de Securitate “unităţi militare de propagandă”. Politica oficială a ultimilor doi preşedinţi şi a ultimilor cinci guverne a fost mărirea bugetelor de siguranţă naţională şi lipsa controlului autentic al activităţii serviciilor secrete.

În urmă cu ceva ani, un ayatolah al presei scria că “nu mai există un interes public pentru dosarele Securităţii şi Securitate. Nu mai sunt un subiect atât de “tare” ca să mai pasioneze publicul românesc“. Nu ştiu dacă nu cumva îşi dorea asta, dar e cert că azi, acelaşi “intelectual public” se face nu vede nimic din abuzurile noii Securităţii asupra Statului de Drept pentru care luptă la baionetă. În fapt, am ajuns să salvăm 99% dintre torţionari şi să le facem pensii speciale la securişti. În acelaşi timp, se încearcă radierea unor nume din istoria României precum Mircea Vulcănescu, iar numele lui Mihail Sadoveanu, cel care a semnat condamnarea la moarte a ţăranilor care s-au opus colectivizării, este nume de bulevard şi librărie în mai toată România. În aplauzele aceloraşi intelectuali care sunt plecaţi să lupte pentru Statul de Drept.

România este pur şi simplu blocată irevocabil. Aproape nimic nu mai merge în administraţie, Opoziţia votează împotriva oricărei iniţiative a Puterii, chiar şi când aceasta se referă la azile de bătrâni sau copii, spaţiul public a ajuns un balamuc cu acte in regulă, ba mai mult, în spaţiul public s-a trecut la faza pe pumni şi picioare. Iar Preşedintele Ionannis e la ONU, uitându-se atent la problemele globale ale omenirii.

articol preluat de pe: gandul.info