test

Pahomie Morar (1936 – 2006)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

Pahomie Morar (n. 1936, judeţul Alba – d. 24 mai 2006, Mănăstirea Cucova, judeţul Bacău) a fost un cleric ortodox de stil vechi din România, care a îndeplinit funcţia de episcop-vicar al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (1988-2006).

Biografie

Pahomie Morar s-a născut în anul 1936 într-un sat din judeţul Alba, aflat în apropiere de oraşul Alba Iulia, primind la botez numele de Ioan Morar. Ardelean prin naştere, el se trăgea din oameni simpli, dar credincioşi.

În anul 1950, pe când avea numai 14 ani, a intrat ca frate la Mânăstirea Râmeţ (judeţul Alba), care-l avea ca stareţ pe fostul călugăr atonit, ieromonahul Evloghie Oţa. “Aşa mi-am dorit. Probabil că Dumnezeu alege persoanele care trebuie să fie în biserică, să-l slujească şi să-i fie aproape. De mici îi cheamă şi-i pune la locul unde nu merită, doar bunătatea lui Dumnezeu rânduieşte după cum voieşte” , îşi amintea PS Pahomie.

În primăvara anului 1953, stareţul Evloghie Oţa şi toţi călugării de la Mânăstirea Râmeţ (raionul Aiud), de la cele două paraclise din Teiuş şi Teţu, precum şi credincioşii din alte 7 localităţi învecinate, au trecut la credinţa ortodoxă după calendarul iulian (existentă în România până în anul 1924 când Biserica Ortodoxă Română a început folosirea în biserică a calendarului gregorian). Deoarece Mânăstirea Râmeţ se afla sub jurisdicţia Episcopiei Clujului şi a Mitropoliei Ardealului (cu reşedinţa la Sibiu), stareţul Evloghie a cerut, motivat, recunoaşterea acestei reveniri, dar răspunsul a fost negativ. În consecinţă, el a înaintat un memoriu la Procuratura Generală la Bucureşti, dar aceasta şi-a declinat competenţa şi a înaintat memoriul din nou la Mitropolia de la Sibiu.

Ca urmare a faptului că această problemă lua o amploare deosebită şi tindea să se extindă şi în alte localităţi şi la alte mănăstiri, Episcopia Clujului şi Mitropolia Ardealului au început o campanie de lămurire a oamenilor, prin care căutau să-i convingă că greşiseră şi să le ceară să renunţe la schismă. Deoarece aceste lămuriri erau dublate şi de ameninţări, o parte din călugări şi credincioşi au renunţat de teamă la decizia luată. Dar stareţul Evloghie Oţa, urmat de ucenicul său Pahomie Morar şi de alţi monahi au refuzat să revină asupra deciziei şi prin urmare au fost denunţaţi organelor de Miliţie şi Securitate.

În anul 1955, organele de securitate au procedat la arestarea stareţului, a monahului Pahomie şi a altor 5 călugări. Pentru a-i impresiona şi pe alţii care ar fi dorit să li se alăture, monahii arestaţi au fost scoşi din mânăstire sub o escortă puternică, ameninţaţi cu armele, parcurgând pe jos drumul de 3 km până la Primăria din Râmeţ, pentru a fi văzuţi de localnici. Ajunşi la Primărie, au fost urcaţi într-o dubă şi transportaţi la Aiud, unde au fost închişi în arestul Miliţiei. Anchetarea lor a început a doua zi, insistându-se pentru revenirea la calendarul gregorian. În urma refuzului monahilor, după 5 zile, Procuratura a emis un mandat de arestare preventivă şi i-au transportat la Penitenciarul din Turda.

Monahii au fost eliberaţi după alte 3 luni de zile, dar li s-a impus domiciliul obligatoriu în comuna Râmeţ, unde mânăstirea fusese desfiinţată, iar călugării mutaţi în alte părţi. Ulterior, până la proces, au fost transferaţi la Mănăstirea Turnu (judeţul Vâlcea), cu scopul de a-i intimida pe credincioşi. În urma procesului, stareţul Evloghie a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională, iar monahul Pahomie Morar la 6 luni cu suspendare, pe care le-au executat însă în Penitenciarul Turda şi Aiud, după recursul făcut de Procuratură.

Eliberat din închisoare, după un an de zile, s-a dus în apropiere de Bucureşti, unde fusese înfiinţată o mănăstire pe stil vechi la Copăceni. Monahul Pahomie Morar a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah în anul 1955 de către mitropolitul Galaction Cordun, care trecuse în acelaşi an la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România.

Prigoana suferită

Ieromonahul Pahomie a fost arestat de mai multe ori în perioada 1956-1963 pentru slujire ilegală şi port ilegal de uniformă, câte şase luni, opt luni, un an, un an şi jumătate, ultima oară fiind eliberat în anul 1963. La modul cumulat, a execuatat 5 ani de închisoare cu întreruperi.

În decembrie 1956, după revolta anticomunistă din Ungaria, înăbuşită de tancurile sovietice, ieromonahul Pahomie, însoţit de ierodiaconul Paisie Urdă, a plecat să slujească de hramul Sf. Ierarh Nicolae la una din bisericile din judeţul Alba. În drum spre Mănăstirea Râmeţ, cei doi au fost reţinuţi şi duşi la sediul Securităţii din Alba Iulia. Acolo au fost anchetaţi timp de câteva ore, apoi în cursul acelei nopţi au fost duşi la Aiud. Interogatoriul a fost reluat a doua zi, iar călugării au declarat greva foamei, pentru că se considerau nevinovaţi.

După cum a relatat ulterior PS Pahomie, după 5 zile de anchetă, a avut o vedenie noaptea în celulă în care i s-a arătat Sf. Mc. Ciprian care l-a întrebat “Frate, de ce eşti arestat şi de ce eşti aşa de supărat?” Mărturisindu-i faptul că motivul supărării este faptul că a fost reţinut pe nedrept, Sf. Mc. Ciprian i-a spus să facă rugăciune la el şi vor pleca acasă. Pahomie a reuşit cu multă greutate să le comunice şi celorlalţi visul său şi au căzut cu toţii de acord să petreacă toată noaptea în rugăciune. A doua zi dimineaţa au fost duşi din nou la anchetă, au semnat procesele verbale de interogatoriu, apoi au fost duşi la procuratură, unde după ce li s-au studiat dosarul, au fost puşi în libertate.

Plecaţi din Aiud, ei s-au înapoiat la Bucureşti unde au oficiat slujba de Botezul Domnului la mănăstirea pe stil vechi din apropierea Bucureştilor, unde vieţuia episcopul Evloghie Oţa. Auzind cele petrecute acolo, Patriarhia Română a informat Securitatea şi astfel cei doi au fost arestaţi din nou, iar P.S. Evloghie s-a ascuns. Cei doi monahi au fost transportaţi din nou la Aiud în ianuarie 1957, fiind condamnaţi ulterior la 8 luni de închisoare.

Ctitor al Mănăstirii Cucova

Ieromonahul Pahomie Morar a venit în satul Cucova, comuna Valea Seacă (judeţul Bacău) în anul 1956, împreună cu alţi doi călugări (menţionăm pe părintele Antonie Clapon) cu scopul de a ridica o mânăstire pe locul celei dărâmate de autorităţi în anul 1935. Era o decizie luată de comun acord cu conducerea Bisericii care dorea, deşi ştia că este dificil, renaşterea vieţii monahale în această parte a ţării. Datorită evenimentelor din anii 1934-1935 şi ţinând seama de modul în care privea religia regimul totalitar comunist, era de aşteptat o împotrivire din partea preoţilor de stil nou, sprijiniţi acum de alte forţe de reprimare şi organe administrative cu o concepţie ateistă.

Simpla prezenţă a grupului de călugări la Cucova a atras atenţia autorităţilor. Construirea bisericii pe fostul loc al Mânăstirii nu se putea face fără aprobarea organelor locale, care trebuiau să emită o autorizaţie de construcţie pentru biserică, în condiţiile în care regimul oficial propovăduia ateismul.

După mai multe insistenţe, s-a obţinut de la C.A.P.-ul din localitate terenul pe care fusese construită mânăstirea (transformat la acel moment într-o livadă). Din cauza prigoanei ateiste, călugării au cerut Consiliului Popular şi au obţinut autorizaţie pentru construirea unei case cu două camere (unde se dorea amenajarea unui paraclis), şi nu a unei biserici. Cu toate acestea, la intervenţia preoţilor de stil nou din împrejurimi care-i calificau pe călugări drept “elemente antisociale”, autorizaţia le-a fost suspendată, dar temelia casei fusese turnată deja.

După finalizarea procesului de colectivizare în anul 1962, s-a obţinut pentru a treia oară autorizaţia de construcţie. Atunci, călugării au început să construiască un mic paraclis şi câteva chilii, reuşind să le termine în numai două luni. Pentru a înşela vigilenţa autorităţilor, trapeza era folosită în chip de ciupercărie, iar călugării munceau la colectiv, în zootehnie şi viticultură pentru a nu fi alungaţi din localitate. Până la urmă, aprobarea s-a obţinut şi s-a construit în numai două luni căsuţa la care au fost adăugate cu timpul alte dependinţe. Ca să nu dea de gândit autorităţilor, trapeza era folosită în chip de ciupercărie, iar călugării munceau la colectiv, în zootehnie şi viticultură pentru a nu fi alungaţi din localitate. Progresele acestea, deşi mici, au atras însă mânia organelor de represiune.

„Mult timp am fost ameninţaţi să stricăm ce-am construit. Veneau zile la rând să ne spună acelaşi lucru şi, pentru că nu ne lăsam impresionaţi de ameninţări, într-o bună zi au venit de la Bacău vreo zece astfel de indivizi, care ne-au întrebat acelaşi lucru, de ce nu demolăm. Răspunsul nostru a fost acelaşi: „Noi nu demolăm ce am construit. Veniţi dumneavoastră s-o faceţi, că aveţi toate puterile“. „Pentru că nu ne-aţi înţeles şi nu aţi demolat, o să vă dăm o amendă de trei mii de lei, pe care trebuie s-o plătiţi“. Între timp, au ieşit afară la o ţigară. Unul dintre ei, mai bun la suflet, ne-a spus: „Părinte, ziceţi că plătiţi pentru că chitanţa pe care vă vor da-o ţine loc de autorizaţie“. Când ne-am dus la primărie, a doua zi dimineaţa, secretarul zice: „Lasă, părinte, facem noi să nu mai plătiţi“. În felul acesta, am scăpat .”
—Pahomie Morar

Ulterior, în anul 1970 s-a intentat un proces pentru ieromonahul Pahomie şi ucenicul său, Teodosie. Au fost condamnaţi la un an de închisoare, dar în timp ce se desfăşura recursul, a intervenit o graţiere şi s-a anulat executarea pedepsei. Odată cu trecerea timpului, în anul 1967, în interiorul casei s-a amenajat un paraclis înzestrat cu toate cele necesare, apoi în 1972 s-a construit şi un turn mic pe care s-a pus şi o cruce, semn că acolo era lăcaş de închinăciune.

Odată cu întemeierea vieţii de obşte şi cu construirea de noi dependinţe, autorităţile vremii au reluat ameninţările de expulzare a călugărilor şi de demolare a construcţiilor. În total, au fost emise trei decizii de demolare, dintre care numai una a fost pusă în practică prin demolarea unor anexe. Persecuţiile au continuat până la căderea regimului comunist în decembrie 1989.

Episcop de stil vechi

Timp de 50 ani (1956-2006), arhimandritul şi apoi episcopul Pahomie Morar a fost stareţ al Mănăstirii “Sf. Treime” din satul Cucova, comuna Valea Seacă (judeţul Bacău), pe care a construit-o din temelie. În prezent, în această Mănăstire vieţuiesc 44 de călugări.

În anul 1992, Arhimandritul Pahomie Morar a fost hirotonit ca Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe de Stil Vechi din România, cu titulatura de “Vrânceanul“, menţinându-şi reşedinţa la Mănăstirea “Sf. Treime” din satul Cucova (jud. Bacău). Pentru a-l ajuta în activitatea sa, Sinodul Mitropoliei de la Mănăstirea Slătioara i-a hirotonit întru arhierei pe doi ucenici ai săi mai tineri, PS Teodosie Scutaru Braşoveanul (în 1995) şi PS Antonie Tătaru Ploieşteanul (în 2004), care vieţuiau la aceeaşi Mănăstire.

În afară de Mănăstirea de la Cucova, PS Pahomie a construit încă trei mănăstiri, două de maici şi una de călugări: “Sfinţii Voievozi” din Boloteşti, “Sfintele Mironosiţe” din Caregna (Păuneşti) şi “Sfinţii Voievozi” din Adjud. Creştinii de stil vechi trăiesc în mai multe localităţi din judeţ, însă nu au reuşit să se organizeze, oficial, într-o unitate administrativă la nivel judeţean.

După cum îşi expunea planurile PS Pahomie, urma să se constituie o Episcopie de Vrancea, cu reşedinţa la Adjud, precum şi un protopopiat la Focşani. “Doresc credincioşilor să-şi ţină tradiţiile şi credinţa, pentru că temelia neamului românesc este credinţa. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând vom avea şi sediu oficial pentru Biserica noastră în Vrancea“, afirma în ianuarie 2006 PS Pahomie Vrânceanul.

Episcopul Pahomie nu a mai apucat să-şi vadă realizate planurile, fiind bolnav deja de un cancer incurabil. PS Pahomie a trecut la cele veşnice la data de 11/24 mai 2006, după o lungă suferinţă. Ceremonia sa funerară a fost celebrată la Mănăstirea “Sf. Treime” din Cucova (jud. Bacău) la 15/28 mai 2006, de către toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România în frunte cu mitropolitul Vlasie Mogârzan, asistat de 50 de preoţi şi diaconi. Au mai participat ca invitaţi de peste hotare episcopul Ambrozie de Methoni (reprezentant al mitropolitului Cyprian de Oropos şi Fili, preşedintele Sinodului Grec) şi doi preoţi din cadrul Eparhiei Ortodoxe de Stil Vechi din Bulgaria (ca reprezentanţi ai PS episcop Photios de Triaditza).

Opinia sa cu privire la cauza relelor

„Cauza principală (a relelor – n.n.) este beţia. Cam toate crimele din această perioada s-au făcut de oameni care au băut. De aici au urmat curvia şi celelalte păcate. Însă n-a venit diavolul să-i îndemne să facă crima, ci i-a îndemnat să meargă să bea, apoi a râs de ei. (…) Astăzi pacatul este pe pământ ca la Sodoma şi Gomora, de aceea ne aşteaptă o mare pedeapsă. Săvârşim păcate mari şi înfricoşătoare, iar Dumnezeu nu poate să le mai suporte. Şi gripa aviară, şi inundaţiile, şi celelalte boli şi rele care apar sunt din cauza păcatelor. Televizorul este astăzi undiţa vrăjmaşului. Daca trimiţi astăzi un creştin să facă un paraclis, spune că nu are timp, că e ocupat, dar la televizor stă ore întregi. Problema cea mai gravă este că tineretul este foarte derutat. Am citit de curând un sondaj făcut printre infractori. Erau întrebaţi unde-au învăţat să facă faptele pe care le-au comis. Majoritatea răspundeau că la televizor. Deci televizorul ne spurcă mintea, sufletul şi inima.”
—Pahomie Morar

articol preluat de pe ro.wikipedia.org