Societatea de Transport Bucureşti
Tramvai cu cai în 1871
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com
Societatea de Transport București este principala companie de transport public de persoane din București și județul Ilfov. A fost creată prin reorganizarea Regiei Autonome de Transport București în septembrie 2018. Transportul public de suprafață în București este responsabilitatea Societății de Transport București (STB) și include o rețea întinsă de autobuze, troleibuze și tramvaie. Rețeaua STB este una dintre cele mai dense din Europa, fiind a patra cea mai întinsă de pe continent și transportând 2,4 milioane de pasageri pe zi pe cele 145 linii de autobuz, 17 linii de troleibuz și 24 linii de tramvai (incluzând metroul ușor menționat).
RATB era subfinanțată cronic, majoritatea fondurilor (60%) venind din subvenții, iar prețul biletului fiind același din 2008. Începând cu anul 2009, numărul de angajați al regiei este în continuă scădere, ajungând la aproximativ 10.600 de persoane în 2015.
Istorie
Începuturile
Începuturile transportului public în Bucureşti datează din 1871, când apar primele tramcare, descrise de Alexandru Cebuc astfel:
„Acest mijloc de transport avea înfăţişarea unui camion acoperit, pe patru roţi durate cu şine de fier, având o asemănare foarte mare cu cea a camioanelor de transportat mărfuri.”
În acelaşi an, pe 3/15 iulie, primăria a acordat o concesiune pe 45 de ani pentru crearea unor linii de tramvaie cu cai. Liniile Calea Moşilor – Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Sf. Gheorghe – Calea Griviţei au fost primele lansate, pe 28 decembrie 1872. Acestea au înlocuit gradual tramcarele, care au fost retrase complet în anul 1904. Pe 9 decembrie 1894 apar şi primele tramvaie electrice, între Obor şi Cotroceni, pe o lungime de 6,5 km.
Un calator francez, Ulysse de Marsilac, trecand prin tara noastra descrie astfel acest mijloc de transport:
“Aceste omnibuzuri americane, cum le zice, sunt intr-adevar- cu bancile lor din catifea rosie- de o rara elegant si foarte confortabile. Fara zguduituri, aluneci pe sinele de tren, ceea ce este un fel de voluptate cand esti obisnuit cu scuturaturile birjei pe caldaram. Cu cinzeci de bani poti face o plimbare incantatoare pana la capul Podului (Calea Victoriei, n.a.), trecand pe la Sfantul Gheorge, Biserica Enei, strada Academiei, Teatrul National, strazile Stirbei Voda, Luterana, Fantana Rosie si Targusor, pana la bariera Mogosoaiei, si ce de felurime de pasageri! Oboreni, pana la Sfantul Gheorge, bancheri si samsari!, pana la piata Teatrului si apoi plimbareti care se duc pe sosea.”
Prima jumătate a secolului al XX-lea
Pe 14 aprilie 1908 este aprobată înfiinţarea „Societăţii Tramvaielor Bucureşti” (prescurtat S.T.B.), o nouă concesiune pe 40 de ani ce avea ca scop electrificarea întregii reţele de tramvaie. Capitalul social de 12 milioane de lei a fost vărsat în proporţie de 50% de comună şi 50% de acţionari particulari. În 1921 şi 1924 au apărut primele tentative de introducere a transportului de călători cu autobuzele, făcute de mici firme private, care însă nu s-au putut impune în faţa concurenţei tramvaielor.
În 1936, „Societatea Comunală pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti” obţine exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie şi autobuze pentru Bucureşti şi 12 comune suburbane. Societatea avea la dispoziţie 392 de autobuze construite la compania Leonida & Co, pe baza unor şasiuri Renault, Chevrolet şi Henchel.
Autobuz Chevrolet al STB – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Perioada comunistă
După al Doilea Război Mondial, numele societăţii este schimbat în “Întreprinderea de Transport Bucureşti” (ITB) şi se înfiinţează prima linie de troleibuz (în toamna anului 1949), pe traseul Piaţa Victoriei – Hipodrom. Aceasta se adăuga celor 27 de trasee de tramvai şi 24 de autobuz. În 1953, la realizarea memoriului justificativ pentru metrou, se menţionează faptul că viteza medie de deplasare era prea mică, iar mijloacele de transport erau aglomerate deoarece parcul rulant nu a ţinut pasul cu dezvoltarea oraşului.
ITB a atins dimensiunea maximă în anii 70, înainte de apariţia metroului, când avea 34.000 de salariaţi şi 4.859 vehicule. Întreprinderea includea şi servicii de taximetrie, maxi-taxi şi chiar transport de marfă. Cu toate acestea, întreprinderea nu mai reuşea să asigure transportul în comun în zonele nou construite ale oraşului. Drept urmare, în anul 1971, în cadrul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti (CPMB) s-a înfiinţat o Comisie centrală condusă de preşedintele CPMB, Dumitru Popa, precum şi un colectiv de lucru, format din specialişti de la ITB, IPB etc., cu misiunea de a se documenta şi a prezenta studii pentru realizarea metroului.
Nicolae Ceaușescu la inaugurarea celui de al doilea tronson al primei magistrale de metrou, Timpuri Noi-Republica (28 decembrie 1981) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
După 1989
În 1990 „Întreprinderea de Transport Bucureşti” se transformă în „Regia Autonomă de Transport Bucureşti”, prin decizia PMB. Serviciile de taxi şi maxi-taxi sunt desprinse din R.A.T.B.
În primul deceniu al secolului XXI, sistemul STB a trecut printr-o fază de reînnoire, prin achiziţionarea a 1000 de autobuze Mercedes Citaro şi prin construcţia la URAC a unor tramvaie noi, adaptate persoanelor cu handicap.
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cersipamantromanesc.wordpress.com
cititi mai mult despre Societatea de Transport Bucureşti pe ro.wikipedia.org si stbsa.ro
Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004
2004 Indian Ocean earthquake and tsunami – Aceh in Indonesia, the most devastated region struck by the tsunami
foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism submarin cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter desfășurat în estul Oceanului Indian pe 26 decembrie 2004 (la 00:58 UTC, sau 07:58 ora locală). Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani. Cutremurul, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat regiunile costiere ale unui număr de opt țări asiatice și care au cauzat moartea a peste 230.000 de persoane. Acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur din istoria modernă (de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor). Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului.
La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate. Mai multe valuri tsunami au lovit regiunile costiere din Oceanul Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Tailanda, Aceh (Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu (Indiei) și chiar și locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100 km est de epicentru.
Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 – (Țări afectate de cutremur și valurile tsunami care au urmat) foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Morți și daune
Comunitățile de-a lungul coastelor din jurul Oceanului Indian au fost grav afectate, iar tsunami-urile au ucis aproximativ 227.898 de persoane în 14 țări (sursa en.wikipedia.org). Peste un milion de gospodării au fost distruse.
Atât guvernele cât și organizațiile guvernamentale se tem de izbucnirea unor epidemii ale unor boli apărute din cauza contaminării apei, cum ar fi holera, dizenteria și malaria, care ar putea dubla numărul de victime. Organizațiile umanitare au anunțat că aproape o treime din victime sunt copii. Acest lucru se datorează natalității ridicate din statele afectate.
Cifra morților este una foarte mare și pentru că au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care țările afectate nu erau pregătite pentru un astfel de seism și nici populația civilă nu a știut să recunoască semnalele care avertizau cutremurul. Ultimul tsunami apărut în această zonă s-a datorat erupției vulcanului Krakatoa în 1883. De obicei, seisme maritime apar pe coastele “Inelului Focului” din Oceanul Pacific, regiune în care guvernele și populația sunt mai bine pregătite și unde există sisteme de alertă.
În Sri Lanka, Indonezia și Insulele Maldive a fost declarată starea de urgență. Conform Națiunilor Unite, costurile operațiunilor umanitare vor fi cele mai mari din istorie.
Coastele Oceanului Pacific nu au fost afectate.
Pe lângă numărul mare de băștinași, s-au înregistrat victime și dintre turiștii care își petreceau sărbătorile de iarnă în regiune.
Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 – (Animație care ilustrează propagarea valurilor tsunami în Oceanul Indian) foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ajutor internațional
In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare. Guverne și organizații umanitare din întreaga lume au încercat să ofere ajutor și sprijin tehnic pentru cei afectați de cutremurul devastator din Asia de sud.
La Geneva, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie a strâns circa 6,5 milioane de dolari pentru “ajutor imediat” pentru cei 500.000 de supraviețuitori care se estimează că sunt.
Guvernul australian a decis să realizeze o donație inițială de aproximativ 7,7 milioane de dolari pentru a ajuta la eforturile umanitare, care au fost împărțiți organizaților umanitare internaționale. Ministrul de externe, Alexander Downer, a spus că Australia va trimite și alte ajutoare când se se vor știi mai multe detalii despre necesități.
Comisia Europeană a anunțat că va face o donație de 4 milioane de dolari pentru a ajuta victimele în “necesitățile lor vitale”, și că va cere țărilor membre să strângă alte 30 de milioane, bani care vor fi donați ulterior.
Guvernul canadian a trimis un ajutor imediat de un milion de dolari.
Guvernul suedez a strâns fonduri prin intermediul Națiunilor Unite și Crucii Roșii.
România a trimis ajutoare imediate în valoare de 32.000 de Euro, constând în principal în produse farmaceutice.
Este nevoie însă de sume mult mai mari și mult mai mult personal datorită extensiunii daunelor, înregistrate în infrastuctură, alimentarea cu apă și mâncare și turism. Atenție specială este acordată posibilității apariției unor epidemii.
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Cutremurul din Oceanul Indian din 26 decembrie 2004 pe en.wikipedia.org
Ludwig van Beethoven (1770 – 1827)
Ludwig van Beethoven (1770 – 1827) – pictură în ulei de Joseph Karl Stieler, 1820
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn, Electoratul de Köln – d. 26 martie 1827, Viena, Imperiul Austriac) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:
- 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
- 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
- Un concert pentru vioară și orchestră
- Missa solemnis
- 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
- Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
- 16 cvartete pentru coarde
- Opera Fidelio
Biografie
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său.
În noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian – printre care sonata op. 13 “Patetica” – , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul “Testament de la Heiligenstadt” (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a “Eroica”, apoi sonata pentru pian op. 57 “Appassionata”, concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a “Destinului”) și a VI-a (“Pastorala”). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul “instrument” al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau “caietele de conversații”, în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune “Variațiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a “Missei Solemnis”, realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evoluția stilului muzical
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:
- Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
- A doua perioadă (1807-1812), așa zisul “ciclu eroic”, cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi, Beethoven fiind supranumit din aceste motive „Titanul din Bonn”.
- A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Moștenirea artistică
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis, de la Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și al unei alte atitudini față de creațiile compozitorilor.
Simfoniile compuse de Beethoven
- Simfonia nr.1 în Do major, op.21 (1799/1800), premieră 2 aprilie 1800
- Simfonia nr.2 în Re major, op.36 (1802), premieră 5 aprilie 1803
- Simfonia nr.3 în Mi bemol major op.55 (“Eroica”), (1803/1804), premieră 7 aprilie 1805
- Simfonia nr.4 în Si bemol major, op.60 (1806), premieră 15 noiembrie 1807
- Simfonia nr.5 în Do minor (“Simfonia Destinului”), op.67 (1800-1808), premieră 22 decembrie 1808
- Simfonia nr.6 în Fa major, op.68 (“Pastorala”) (1807/1808), premieră 22 decembrie 1808
- Simfonia nr.7 în La major, op.92 (1811/1812), premieră 8 decembrie 1813
- Simfonia nr.8 în Fa major, op.93 (1811/1812), premieră 27 februarie 1814
- Simfonia nr.9 în Re minor, op.125 (1815–1824), premieră 7 mai 1824
Simfonia a 10-a
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, muzicologul englez Barry Cooper a reconstituit prima parte de 15 minute, în tempo Andante – Allegro – Andante, a Simfoniei a 10-a în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.
- Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
- Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
- Beethoven symphony no. 10 in E flat major “Unfinished” (Part 1 of 2)
- Beethoven symphony no. 10 in E flat major “Unfinished” (Part 2 of 2)
- Beethoven 10th Symphony II.Andante
articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Ludwig van Beethoven si pe: en.wikipedia.org; www.lvbeethoven.com/; www.biography.com; www.britannica.com; www.youtube.com