Ziua Eroilor
Mormântul Eroului Necunoscut pe când era amplasat în faţa Muzeului Militar
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe www.agerpres.ro
Ziua Eroilor
Ziua Eroilor este celebrată în fiecare an odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, care marchează înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile de la Înviere.
Sărbătoare naţională a poporului român, Ziua Eroilor este marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În această zi, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate eroilor, din ţară şi din străinătate, sunt oficiate slujbe de pomenire. De altfel, eroii neamului sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă în anul 1920. La sfârşitul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat de fostele ţări beligerante, în 1919, prevedea, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al celor căzuţi la datorie, potrivit site-ului Ligii Militarilor Profesionişti, www.ligamilitarilor.ro.
În România, care a pierdut în prima mare conflagraţie a secolului al XX-lea aproape un milion de militari şi civili, prevederile Tratatului de la Versailles s-au concretizat prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român. Ţara noastră a devenit, astfel, primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali.
În omagierea eroilor căzuţi la datorie, un rol deosebit de important l-a avut Societatea “Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“, înfiinţată în 1919, sub înaltul patronaj al Reginei Maria, care a devenit, în 1927, Societatea “Cultul Eroilor” şi mai târziu, de la 1 august 1940, “Aşezământul Naţional Regina Maria“. Acestei societăţi i se datorează inaugurarea, în anul 1923, a Mormântului Ostaşului Necunoscut, amplasat iniţial în faţa Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol, dar şi construirea, în perioada interbelică, a numeroase monumente şi plăci comemorative în majoritatea localităţilor din ţară.
În anul 1948, având în vedere noua conjunctură politică, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se, astfel, prevederile anterioare. Ulterior, prin Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, s-a menţinut prevederea potrivit căreia Ziua Eroilor era celebrată la 9 mai, cu prilejul Zilei Independenţei de Stat a României şi a Victoriei asupra Fascismului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro
Începutul revoluției pașoptiste în Muntenia (9 iunie 1848)
Grupul de manifestanţi pentru revoluţie la 1848 – de Costache Petrescu
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Începutul revoluției pașoptiste în Muntenia (9 iunie 1848)
La 9 inie 1848 avut loc Adunarea populara de la Islaz (azi comuna in judetul Teleorman), ocazie cu care s-a citit “Proclamatia de la Islaz” (programul Revolutiei din Tara Romaneasca) si s-a constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Radulescu, maiorul Christian Tell, Stefan Golescu, preotul Radu Sapca si capitanul Nicolae Plesoianu)
Proclamaţia de la Islaz, din 1848, scrisă în limba română, folosind alfabetul chrilic – foto: ro.wikipedia.org
Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale. În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.
Fruntașii Revoluției de la 1848, din Țara Românească – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În Muntenia, revoluţia a avut de la început, mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată. În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica la lupta.
Prima variantă a steagului revoluţionar de la 1848. Scris cu alfabetul chirilic de la acea vreme, se citește: “Dreptate, Frăție” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Mişcarea a izbucnit la Islaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea:
– independenţa administrativă şi legislativă;
– separaţia puterilor;
– egalitatea drepturilor politice;
– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani;
– reducerea listei civile a domnitorului;
– emanciparea clăcaşilor;
– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă;
– dezrobirea ţiganilor;
– instrucţiune egală;
– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare;
– crearea gărzii naţionale.
Varianta finală a steagului revoluţionar – foto: ro.wikipedia.org
La 11 iunie, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, domnitorul Gheorghe Bibescu semnează la Bucureşti proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie. A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu a abdicat.
Scurta perioadă de trei luni cît a durat revoluţia în Muntenia a avut totuşi urmări însemnate, producand o zguduire a societăţii, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 de Domnul Cuza şi primul ministru Kogălniceanu: securizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului, contribuind la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională.
În sfîrşit, prin propaganda facuta în Apus de fruntaşii revolutionari exilaţi, a creat un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858). Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza constituirii României moderne.
Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848)
Proclamaţia de la Islaz, din 1848, scrisă în limba română, folosind alfabetul chrilic
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848)
Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.
Citirea Proclamației
Proclamația a fost citită în public de către Ion Heliade Rădulescu la 9 iunie/21 iunie 1848 în localitatea Islaz, județul Romanați (azi județul Teleorman), un mic port pe Dunăre cu oarecare însemnătate comercială, care nu era sub controlul direct al turcilor, spre deosebire de porturile Turnu Măgurele, Giurgiu, sau Calafat.
Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanșării revoluției din Țara Românească pentru că atât comandantul companiei de dorobanți care avea sub pază portul și frontiera (căpitan Nicolae Pleșoianu) cât și șeful administrației erau de partea revoluționarilor. Bălcescu justifică alegerea Islazului astfel: „La Islaz, cum nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, așa ca să nu ne pună piedici”.
Proclamația de la Islaz a fost concepută ca act constituțional suprapunându-se, în bună măsură, Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului din 1789
Textul Proclamației
1. Independința administrativă și legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuție generală.
4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tutulor stărilor societății.
5. Domnul responsabil ales pe căte cinci ani și căutat în toate stările societății.
6. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
7. Responsabilitatea ministrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
8. Libertate absolută a tiparului.
9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.
10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul.
11. Gvardie națională.
12. Emancipația mănăstirilor închinate.
13. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.
15. Representant al țărei la Constantinopol dintre Romăni.
16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.
18. Desfiițarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
19. Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.
20. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.
21. Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.
22. Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.
cititi mai mult despre Proclamația de la Islaz (9 iunie 1848) si pe: enciclopediaromaniei.ro; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org