Rosa Parks (1913 – 2005)

Rosa Louise Parks (n. 4 februarie 1913, Tuskegee, Alabama; d. 24 octombrie 2005, Detroit, Michigan) a fost o afroamericană militantă pentru drepturile omului - foto preluat de pe www.peacocktv.com

foto preluat de pe www.peacocktv.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Rosa Parks

Rosa Louise Parks (n. 4 februarie 1913, Tuskegee, Alabama; d. 24 octombrie 2005, Detroit, Michigan) a fost o afroamericană militantă pentru drepturile omului. La data de 1 decembrie 1955 a fost arestată în Montgomery, Alabama deoarece a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb.

Rosa Louise Parks în 1955, cu Martin Luther King, Jr. în plan secund - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Rosa Louise Parks în 1955, cu Martin Luther King, Jr. în plan secund – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Datorită activității ei militante a devenit ținta amenințărilor și a telefoanelor anonime, care au cauzat îmbolnăvirea soțului ei, Raymond Parks. Ca urmare, familia Parks se mută la Detroit, Michigan, însă Rosa își continuă activitatea militantă. La 30 decembrie 1999, Rose Parks, pe atunci în vârstă de 81 de ani, este atacată în locuința sa din Detroit și jefuită. Făptașul prins a fost pedepsit doar cu o amendă de 53 dolari. Această sentință judecătorească a declanșat proteste în toată America.

 

cititi mai mult despre Rosa Parks si pe: descopera.roen.wikipedia.org

Chir și Ioan (sec. III – IV)

Sf. Mc, doctori fără de arginți Chir și Ioan († 311) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir și Ioan

Sfinții Chir și Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, în arabă اباكير ويوحنا) (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creștini din timpul persecuției anticreștine a lui Dioclețian (284-305).

Ei sunt venerați în mod special în Biserica Coptă și supranumiți doctori fără de arginți făcători de minuni (Anargyroi thaumatourgoi), deoarece se presupune că au săvârșit vindecări de boli fără a cere bani.

Ziua lor de prăznuire este sărbătorită de copți în a șasea zi a lui Tobi, corespunzătoare datei de 31 ianuarie, zi păstrată și de Biserica Ortodoxă Răsăriteană; ei sunt comemorați în aceeași zi în Martirologiul roman. Biserica Ortodoxă Răsăriteană sărbătorește, de asemenea, găsirea și mutarea moaștelor lor pe 28 iunie.

 

Viața și istoricitatea

Principala sursă de informații cu privire la viața, martiriul și minunile Sf. Chir și Ioan este encomium-ul scris de patriarhul Sofronie al Ierusalimului (d. 638).

Despre nașterea, părinții și tinerețea celor doi sfinți nu se cunosc informații. Potrivit Sinaxarului în limba arabă, alcătuit de Mihail, episcopul de Athrib și Malig, Chir și Ioan erau amândoi alexandrini; această ipoteză este contrazisă totuși de alte documente în care se spune că Chir era originar din Alexandria și Ioan din Edessa.

Sfinţii Chir şi Ioan (în italiană Ciro e Giovanni, (d. aproximativ 304 sau 311 d.Hr.) au fost doi martiri creştini din timpul persecuţiei anticreştine a lui Diocleţian (284-305) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfinţii Chir şi Ioan – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Chir

Chir era un medic, care practica în taină credința creștină, și avea un atelier (ergasterium) care a fost apoi transformat într-un templu (biserică) dedicat celor trei Trei Tineri menționați în Cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego.

El a devenit vestit atât pentru că i-a vindecat gratuit pe bolnavi, cât și pentru faptul că a lucrat, în același timp, cu toată ardoarea unui apostol al credinței creștine și i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne.

El ar fi spus: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. Vindecările pe care le-a săvârșit au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian.

În timpul persecuțiilor anticreștine, el a fost denunțat prefectului orașului că practică religia creștină, dar, înainte de a fi capturat, a reușit să fugă în Arabia unde s-a refugiat într-un oraș din apropierea mării, pe nume Tzoten.

Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață de ascet.

 

Ioan

Ioan a fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul menționat mai sus adaugă că el era unul dintre apropiații împăratului.

Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim pentru a-și îndeplini o făgăduială.

El s-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Chir și a devenit ucenicul „doctorului fără de arginți” și însoțitorul lui în viața ascetică.

Cei doi au cutreierat satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

 

Martiriul lui Chir și Ioan

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (Theopista), Theodota (Theodista), în vârstă de 13 ani, și Theodossia (Theodoxia), în vârstă de 11 ani.

Chir și Ioan, temându-se ca aceste fete s-ar putea lepăda de credința creștină, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului.

Acest fapt a devenit cunoscut, iar cei doi bărbați au fost arestați, judecați și, după ce au fost torturați, au fost decapitați în ziua de 31 ianuarie.

Martiriul lui Chir și Ioan - Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martiriul lui Chir și Ioan – Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea Macedoneanul – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Venerare

Trupurile celor doi martiri au fost depuse în Biserica „Sf. Evanghelist Marcu” din Alexandria.

În vremea Sfântului Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), exista în orașul egiptean Menuthis (Menouthes sau Menouthis), aflat lângă Canopus și modernul Abu Qir, un templu păgân cunoscut ca oracol și loc de vindecare, care-i atrăgea chiar și pe unii creștini simpli din apropiere.

Sfântul Chiril s-a gândit să elimine acest cult idolatru, stabilind în acel oraș cultul sfinților Chir și Ioan. În acest scop el a mutat moaștele cele doi sfinți la 28 iunie 414 și le-a depus în biserica construită de predecesorul său, Teofil, în onoarea celor patru evangheliști.

Înainte de găsirea și transferul moaștelor de către Sf. Chiril se pare că numele celor doi sfinți erau necunoscute; este sigur că nici o consemnare scrisă a vieții și martiriului lor nu era cunoscută anterior.

În secolul al V-lea, în timpul pontificatului papei Inocențiu I, moaștele lor au fost aduse la Roma de doi călugări, Grimaldus și Arnulfus – potrivit unui manuscris găsit în arhivele diaconiei Bisericii Santa Maria în Via Lata, citat de Antonio Bosio.

Cardinalul Angelo Mai, totuși, din motive istorice, atribuie mutarea moaștelor într-o perioadă ulterioară, mai precis în anul 634, în timpul papei Honoriu I și al împăratului Heraclius I (Spicilegium Rom., III, V). Relicvele au fost plasate în biserica suburbană Santa Passera (o corupție lingvistică a numelui „Abbas Cyrus”) de pe Via Portuense.

În timpul lui Bosio, icoanele pictate ale celor doi sfinți erau încă vizibile în această biserică. Pe ușa hipogeului, care mai există, se află următoarea inscripție din marmură:

Corpora sancta Cyri renitent hic atque Joannis
Quæ quondam Romæ dedit Alexandria magna

Mormântul lor a devenit un altar și un loc de pelerinaj. În limba coptă numele Chir a devenit Difnar, Apakiri, Apakyri sau Apakyr, iar în arabă Abaqir sau Abuqir. Orașul Abukir, acum o suburbie a Alexandriei, a fost numit după el.

Trei biserici din Roma au fost dedicate acestor mucenici: Abbas Cyrus de Militiis, Abbas Cyrus de Valeriis și Abbas Cyrus ad Elephantum – toate aceste denumiri au fost transformate ulterior de pronunția populară în S. Passera, o corupție a numelui Abbas Cyrus.

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană și în acele biserici catolice orientale care urmează ritul bizantin, Chir și Ioan se numără printre sfinții care sunt comemorați în timpul proscomidiei de la Sfânta Liturghie.

cititi mai mult despre Sf. Mc. doctori fără de arginți Chir și Ioan si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

 

 

(Liviu Mihaiu) De ziua lui Mihai. Mihai Eminescu. Nu-l știți voi

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română - in imagine, portretul lui Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol de Liviu Mihaiu, preluat de pe b365.ro
15 ianuarie 2021

Liviu Mihaiu - foto preluat de pe facebook.com

Liviu Mihaiu – foto preluat de pe facebook.com

 

De ziua lui Mihai. Mihai Eminescu. Nu-l știți voi

Azi este ziua lui Eminescu. O floare albastră a poeziei de geniu, un dandy vesel și timid care s-a jucat cu Ion Creangă, ziarist furibund împotriva clasei politice, rebel cu umor tihnit în eterna și tragica situație a României, patriot indrăgostit perpetuu de femei cuviincioase… luceafăr al patrimoniului national, mort otrăvit cu mercur, malpraxisul sanatorial care suscită și azi conspirații in care “poetul nepereche” ar fi fost implicat.

Dar, deși cel mai mare poet român a intrat intr-un con umbră – nu se poate pune nici un român celebru cu mortuocrația in care trăim zilnic, cu divorțul unei vedete necunoscute, injurăturile lui Becali, accidentele de circulație și înmormântările aferente, fotbaliștii Biancăi Drăgușanu sau salariul Andreei Esca- el încă mai are statuie. Deși, dacă ar activa pe-aici pe la noi vreo sectă a BLMeului, cu siguranță s-ar cere scoaterea lui din manuale și de pe soclu pentru atitudine naționalistă și pentru abuz emoțional asupra Veronicăi Micle.

Dacă pe vremuri erai un om obișnuit, cu liceul, dacă recitai o strofă, două din Luceafărul sau din Scrisoarea a III a, azi probabil că vei fi privit cu ochi mari, ca un om erudit, special, unul dintre puținii oameni care se mai preocupă de …cultură.

 

„Îl iubesc pe Eminescu. Cu ce drept? Fără niciun drept”

Eminescu nu mai este un “influencer” al nici unei curicule școlare. Nu mai e la modă. Cum nici cititul nu mai este la modă, cum nici diploma universitară nu mai este o mândrie, cum nici deștepții nu prea mai există in jurul nostru.

Azi, Dorian Popa și câinele său, Cheluțu, Shelly sau Cumpănașu sunt mult mai cunoscuți in rândul liceenilor decât poetul nostru efigie și cel mai iubit sifilitic al civilizației autohtone.

Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă; nu uit, când sunt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel. Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”. Şi-apoi Eminescu, prin fermitatea şi curăţia caracterului, îmi este sprijin de nădejde în credinţa că poporului român îi este menit a se împărtăşi în cultură şi în viaţa spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrităţii – acea binecuvântată soartă în care au crezut Hasdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade şi Constantin Noica.” – Nicolae Steinhardt

 

cititi mai mult despre Mihai Eminescu pe unitischimbam.ro