Acachie (sec. III – IV)
foto preluat de pe doxologia.ro
articol de Pr. Adrian Agachi – 19 Mai 2009 – preluat de pe ziarullumina.ro
Sfântul Mare Mucenic Acachie, sutaşul plin de blândeţe
Sfântul Mare Mucenic Acachie s-a născut şi a locuit în Capadocia. Locul şi data exactă a naşterii sunt necunoscute. Se ştie că provine dintr-o familie preoţească şi cunoaştem că avea aproape 25 de ani la momentul mărturisirii. Tot ceea ce mai ştim despre el se rezumă la funcţia ocupată în armata romană: sutaş.
Acachie era conducător peste o sută de oameni. Asemenea sutaşului din Sfânta Scriptură, era plin de smerenie şi bunătate, purtând de grijă fiecărei persoane aflate în subordinea sa. Prigonirea sa a început în timpul celei de-a treia reprimări a creştinilor, în zilele împăratului Maximian (284-305).
Tribunul Firm fusese însărcinat cu cercetarea credinţei ostaşilor. Împăratul voia să afle dacă printre ei se află creştini. Teama cea mai mare a unui împărat în acea perioadă era legată de oaste. Dacă armata se răscula împotriva lui, şansele sale de a mai conduce imperiul erau nule. Cum prigoanele împotriva creştinilor erau numeroase, conducătorii păgâni se temeau de o răscoală. În special de o răscoală a armatei împotriva lor.
Tribunul Firm a început să întrebe fiecare soldat dacă este creştin. Mulţi dintre ei au recunoscut acest lucru. În faţa chinurilor trupeşti şi a promisiunilor legate de răsplată şi de avansare în grad, credinţa multora a început să se clatine. Câţiva s-au lepădat de Hristos, fie de teama torturilor, fie dorind răsplată lumească.
Sutaşul Acachie a refuzat să se lepede. A fost imediat capturat, pus în lanţuri şi dus la un conducător superior al lui Firm: Vivian.
Acesta a încercat să-l ademenească pe Acachie cu diverse promisiuni. Întrebându-l care îi este numele şi primind răspunsul, Vivian i-a spus:
„După nume este şi obiceiul tău, pentru că rău eşti, nesupunându-te poruncii împărăteşti“.
Sfântul Acachie nu s-a lăsat intimidat şi i-a răspuns plin de curaj:
„Cu meşteşugire vorbeşti către mine, voievodule, şi nu tâlcuieşti bine numele meu, pentru că Acachie înseamnă «fără de răutate»; şi bine şi cu dreptate sunt numit cu acel nume, pentru că nu voiesc să fiu părtaş răutăţii diavolului, care bea sângele“.
Sfântul Mucenic Acachie (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro
Pronia lui Dumnezeu
Vivian, observând tăria mucenicului, a încercat să îl prindă în cuvânt. Luând în derâdere patimile Mântuitorului, pe care îl considera un simplu om, l-a întrebat pe Acachie de ce nu îi pedepseşte Dumnezeul creştinilor pe împăraţi dacă este atât de puternic.
Acachie, privindu-l cu milă, i-a zis:
„După aceasta poţi să cunoşti puterea şi milostivirea Lui că, necinstindu-Se de voi, nu vă pedepseşte îndată, ci îndelung rabdă, aşteptând ca voi, elinii, cei ce nu aduceţi cinstea cea cuvenită lui Dumnezeu, ci diavolilor, să vă pocăiţi şi să încetaţi de la un lucru rău ca acesta.
Însă şi pentru aceasta îndelung rabdă, nepierzându-vă pe voi îndată, ca robii Lui cei aleşi şi iubiţi să fie arătaţi în lume şi să-şi săvârşească nevoinţa lor cea bună. Pentru că, de v-ar fi pierdut pe voi îndată Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, apoi şi voi aţi fi pierit în veci şi robii Lui n-ar fi fost arătaţi; şi încă şi puterea darului ar fi fost în deşert.
Cum ar fi putut Stăpânul nostru să Se preamărească cu slăvire, de n-ar fi fost îndelung-răbdător spre pedepsirea păcatelor voastre?“.
Răspunsul Sfântului Acachie ne dezvăluie trei caracteristici ale Proniei dumnezeieşti. Prima dintre ele este că Dumnezeu aşteaptă întotdeauna întoarcerea păcătosului, oricâte greşeli ar face acesta.
A doua că mucenicii sunt lăsaţi să fie jertfiţi pentru ca toţi ceilalţi luând aminte la chinurile lor să înveţe pilda adevăratei iubiri. A treia caracteristică este arătarea slavei lui Dumnezeu, ca urmare a vitejiei mucenicilor. Prin toate acestea Dumnezeu cheamă, cu răbdare şi dragoste, fiecare suflet pierdut.
Răspunsul frumos al Sfântului Acachie l-a uimit pe Vivian. Nu se aştepta la un discurs atât de bine închegat. Obişnuit să îi considere pe soldaţi oameni lipsiţi de orice învăţătură, uita un lucru important. Oamenii dăruiţi de Dumnezeu pot avea învăţătura filosofiei din darul Lui, fără mijlocirea altor oameni.
Vivian l-a întrebat dacă ştia carte. Acachie a răspuns:
„Poţi să cunoşti din aceasta puterea şi darul lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le stăpâneşte, că eu, neînvăţând înţelepciunea cărţii, fără numai puţin prin citirea rugăciunilor, aşa îţi răspund ţie. Dumnezeu grăieşte prin gura robilor Săi, de care lucru, voi fiind înţelepţi, vă minunaţi şi ne lăudaţi pe noi.
Că din început, când a voit Domnul nostru Iisus Hristos să arate împărăţia Sa cea duhovnicească la toată lumea, la propovăduirea aceasta n-a ales oameni de neam bun, bogaţi, filosofi preaînţelepţi şi cititori iscusiţi, ci pescari şi vameşi simpli şi neînvăţaţi.
Aceasta a făcut, ca puterea Lui cea neajunsă şi înţelepciunea Lui, care covârşeşte toată mintea, să fie cunoscută întru aceia pe care nevăzut i-a învăţat şi înţelepţit Duhul Sfânt“.
Sfântul Acachie era un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Cuvântul lui Dumnezeu îi străbătuse inima şi iubea învăţătura dumnezeiască. Ştia că nu învăţătura lumească urma să arate lumii dragostea lui Dumnezeu, ci jertfele depline ale mucenicilor.
Glasul lui Dumnezeu şi îngerii
După acest discurs, Acachie a fost bătut cumplit şi aruncat în temniţă. Peste câteva zile a fost luat împreună cu alţi condamnaţi şi dus la Bizanţ. Pe drum, mulţi dintre ei au murit. Foametea, bătăile cumplite şi fiarele sălbatice i-au nimicit.
Sfântul Acachie a cerut la un moment dat să se roage, dar cererea i-a fost refuzată. Prinzând un moment prielnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un înger care să-l vindece sau, dacă voieşte, să-i scurteze viaţa şi să moară acolo.
Chinurile deveniseră insuportabile. Brusc, cerul s-a înnorat şi s-a auzit un glas puternic:
„Îmbărbătează-te, Acachie, şi te întăreşte“.
Ostaşii care îl păzeau au fost cuprinşi de spaimă. Mulţi dintre ei au căzut la picioarele Sfântului Acachie rugându-l să fie creştinaţi.
De asemenea, un număr mare dintre cei legaţi împreună cu el a crezut în Hristos. Trecând printr-un oraş, noaptea, întemniţaţii au văzut îngerii vorbind cu Sfântul Acachie. Aceştia îi spălau rănile şi le sărutau. În câteva zile, rănile i s-au vindecat miraculos şi nici o urmă de chin nu a mai rămas pe trupul său curat.
Moartea mucenicului
Ajungând în Bizanţ, Acachie a fost întâmpinat de Vivian. Acesta s-a mirat văzându-l sănătos. A început o adevărată anchetă printre slujitori pentru a afla cine l-a ajutat pe Acachie. Auzind istorisirea legată de îngeri nu a vrut să creadă.
Prin urmare, a hotărât să-l bată pe străjerul temniţei căruia Acachie îi fusese dat în pază. Văzând aceasta, Acachie a început să râdă. Vivian s-a înfuriat teribil şi a poruncit să fie bătut şi Acachie cu beţe de stejar.
Mâinile soldaţilor nu s-au mişcat din loc. Dumnezeu n-a mai îngăduit ca slujitorul său credincios să fie chinuit. Vivian a hotărât să încheie chinurile şi, întocmind o scrisoare, l-a trimis pe Acachie ighemonului Flachin.
Ceea ce nu ştia nimeni era că Flachian avea o soţie creştină. Aceasta îl îndemna să nu-i chinuie niciodată pe creştini şi, dacă nu-i poate salva, să-i osândească la o moarte uşoară. Cel mai simplu mod în care puteai muri era prin decapitare.
Orice cetăţean roman nu era niciodată chinuit, ci, dacă se făcea vinovat de o crimă de moarte, era decapitat. Cunoaştem un exemplu în această direcţie: Sfântul Apostol Pavel. Ighemonul Flachian, citind scrisoarea lui Vivian, a fost cuprins de o puternică şi îndreptăţită mânie.
Acachie era sutaş. Nimeni nu avea dreptul să chinuie un sutaş cu atâta cruzime şi sălbăticie cum o făcuse Vivian. Flachian, urmând sfatul soţiei, l-a condamnat pe Acachie la moarte, fără a-l mai chinui.
Înainte de a fi ucis, i s-a îngăduit să rostească o rugăciune, iar Acachie, înălţându-şi ochii spre cer a spus:
„Slavă Ţie, Dumnezeule! Laudă se cuvine măririi Tale celei nemăsurate, că Te-ai preamărit întru noi, cei îngreunaţi cu păcatele! Pentru că, pe cât ne arăţi mai multe faceri de bine şi pe cât mai mult ne ierţi păcatele noastre, pe atât străluceşte mai luminat şi se preaslăveşte slava milostivirii Tale.
Fie binecuvântat numele slavei Tale, Dumnezeule, căci pe mine, care sunt nevrednic facerilor Tale de bine, m-ai învrednicit de atâta cinste, ca să mă numesc mucenic al lui Hristos, şi această cinste mi-ai dăruit-o mie, nu pentru oarecare lucruri ale mele, ci din însăşi bunătatea şi iubirea Ta de oameni cea negrăită.
Deci, Te binecuvintez pe Tine, Doamne Dumnezeule, Sfântul lui Israel, împreună cu Unul Născut Fiul Tău şi cu Sfântul Duh; căci a ta este slava şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin“.
După ce a rostit aceste cuvinte a fost decapitat. Câţiva creştini cucernici i-au îngropat trupul cu cinste, într-un loc numit Stavrion.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Acachie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Acachie si pe doxologia.ro
Codrat din Nicomidia (secolul al III-lea)
foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Codrat din Nicomidia
Sfântul mucenic Codrat (lat. Quadratus) a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele împăraților Deciu și Valerian (249-251 d.Hr.), și a mărturisit în timpul unei persecuții împreună cu alți creștini.
Sfântul mucenic Codrat – foto preluat de pe doxologia.ro
Martiriul
Pentru credința în Iisus Hristos fiind prins cu alți mulți creștini elini, au fost dați pe seama judecătorului cetății, și mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos și l-au bătut cu vine de bou uscate. Și umplând pământul de sânge, l-au băgat în lanțuri în temniță.
Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăși. Și văzând el pe cei ce erau cu dânsul că vor să se jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu și i-au întărit, până ce au fost arși de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiștea idolilor, a sfărâmat toți idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat și l-au strujit, și băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou.
Atunci Satornin și Rufin, care au trecut la credința în Hristos, au fost spânzurați, strujiți, și li s-au tăiat capetele.
Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus și pe sfântul; și amestecând sare cu oțet, îi turnau peste răni și-l frecau cu țesături de păr, arzându-l și pe coaste cu firul înroșit în foc. Deci trecând locul ce se numește Rundacul și sosind la Ermupolis au purtat și pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn și smoală înfierbântate, și apoi i-au tăiat capul. Și așa i s-a săvârșit mucenicia.
Pomenirea sa se săvârșește la data de 7 mai.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Codrat, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
cititi mai mult despre Sf. Mc. Codrat si pe doxologia.ro
Alexis Toth (1853 – 1909)
Alexis Toth
Preacuviosul nostru părinte Alexis Toth (cunoscut și ca Alexis de Wilkes-Barre), apărătorul credinței ortodoxe și lucrător neobosit în via Domnului, s-a născut la Eperjes, în Austro-Ungaria, pe 14 martie 1853 și a murit pe 7 mai 1909 la Wilkes-Barre, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii.
Emigrând din regiunea ruso-carpatică a imperiului austro-ungar în Statele Unite, pentru a servi și proteja turma sa într-un mediu catolic ostil, a recunoscut necesitatea de a se întoarce la moștenirea creștină ortodoxă, împreună cu enoriașii săi.
Prăznuirea lui este celebrată pe 7 mai.
Alexis Toth (1853 – 1909) – foto: en.wikipedia.org
Viața
Alexis Georgievici Toth s-a născut pe 14 martie 1853 la Eperjes (acum Presov, în Slovacia) în regiunea Zepes, pe atunci parte componentă a imperiului austro-ungar. Părinții săi erau George și Cecilia Toth. Ca mulți alții din imperiul austro-ungar, cei din familia Toth era de rit catolic răsăritean.
Tatăl și fratele lui Alexis erau preoți iar unchiul său a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelentă educație, învățând mai multe limbi străine, printre care rusa din regiunea carpatică, maghiara, rusă, germană, latină și citea în limba greacă.
El s-a căsătorit cu Rosalia Mihaliuk, fata unui preot și a fost hirotonit preot în 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp soția să a murit, după care a urmat și unicul lor fiu să-l părăsească, pierderi pe care sfântul le-a răbdat cu blândețea pe care o presupune starea de preot.
În mai 1879, Părintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov și administrator la Dioceză. Tot lui i s-a încredințat și conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov, Părintele Toth a predat Istoria Bisericii și Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult în viața pe care urma s-o trăiască în America.
Sf. Alexis nu a rămas mult profesor și administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. Un fost coleg de seminar, care emigrase în Statele Unite ale Americii, i-a trimis o scrisoare episcopului din Presov cerându-i acestuia să-l trimită pe Părintele Alexis ca misionar în America. Episcopul a consimțit și astfel Alexis Toth, ca un alt Avraam, și-a părăsit țara și familia pentru a împlini voia Domnului (Gen 12:1).
El a sosit în Statele Unite pe 15 noiembrie 1889, iar pe 15 noiembrie a ținut prima slujbă în calitate de preot la biserica Sf. Maria a greco-catolicilor din Minneapolis (statul Minnesota).
La sosirea în America, părintele s-a prezentat autorității locale romano-catolice, arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite în America în acea vreme. Arhiepiscopul Ireland aparținea partidului catolicilor americani care erau adepții “americanizării” tuturor catolicilor români.
Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credința obișnuită, obiceiuri și utilizarea limbii engleze în biserică (în afară de slujbele liturgice)). Normal că parohiile etnice și clerul de rit non-latin nu intrau în această viziune. Astfel, când părintele Toth și-a prezentat referințele arhiepiscopul l-a întâmpinat cu ostilitate, refuzând să-l recunoască pe Alexis ca preot catolic și nelăsându-l să slujească în dioceza sa.
Ca istoric și profesor de lege canonică Părintele Toth își cunoștea drepturile în cadrul Bisericii Unite și nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. În luna octombrie a anului 1890, a avut loc o ședință cu 8 din cei 10 preoți ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Părintelui Toth.
Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea în Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teamă că preoții și parohiile Bisericii Unite vor îngreuna asimilarea imigranților în cultura Americană. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat să răspundă apelului de ajutor al preoților.
Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale, în care dădea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele părintelui Toth și să accepte serviciile preoțesti ale acestuia. Așteptându-se sa fie deportat in orice moment, părintele Toth a explicat enoriașilor săi situația, sugerând ideea întoarcerii sale în Europa.
Aceștia au refuzat categoric: “Nu. Mai bine ne ducem la episcopul rus. De ce sa ne lăsăm călcați tot timpul de străini?”. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l întâlni personal pe Episcopul Vladimir, apoi în februarie 1891, părintele Toth și administratorul bisericii, Paul Podany, au mers și ei la întâlnirea cu episcopul.
Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis în 25 martie 1891 și l-a primit pe părintele Toth și pe încă 361 de enoriași în Biserica Ortodoxă a înaintașilor lor. Enoriașii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurându-se: “Slavă lui Dumnezeu pentru multa Sa milă față de noi!”
Inițiativa a venit din partea poporului, fără nici-o influență din afară. Biserica Ortodoxă Rusă nu a știut de existența imigranților Bisericii Unite Slave în America, dar a răspuns pozitiv la cererea lor de a fi reuniți cu Biserica Ortodoxă.
Întoarcerea la biserica ortodoxă a Sf. Alexis și a parohiei sale a fost un exemplu încurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeșnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemănată cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit (Matei 13:33).
Prin predicile sale hotărâte el a smuls rădăcinile buruienilor care crescuseră în grâul adevăratei doctrinei, demascând falsele învățături care i-au dus poporul în rătăcire. Chiar dacă nu a ezitat să arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, părintele Alexis a avut grijă să le trezească enoriașilor săi vigilența împotriva intoleranței.
Scrierile sale și predicile sunt pline de admonestări referitoare la respectul față de aproapele și la ideea de a nu judeca credința altora. Dacă a făcut comentarii dure în corespondența sa privată cu administrația bisericii, trebuie să reținem ca acestea s-au făcut pentru apărarea Bisericii Ortodoxe și a Misiunii Americane de acuzații nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decât Părintele Toth. Acești opozanți pot fi caracterizați ca intoleranți, nepoliticoși, cu metode non-etice de amenințarea la adresa lui și a enoriașilor săi.
În mijlocul greutăților, acest herald al teologiei Dumnezeiești și a doctrinei fără cusur a dat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiți, pline de sfaturi practice despre modul de trăire ortodox. De exemplu, articolul său “Cum ar trebui să trăim în America” pune accent pe educație, curățenie, sobrietate și prezența copiilor în biserică duminica și de sărbători.
Deși parohia din Minneapolis a fost primită în Biserica ortodoxă în martie 1891, abia în iulie 1892 Sfântul Sinod al Rusiei a recunoscut și acceptat parohia în Dioceza Alaska și Insulele Aleutine. Rezoluția a ajuns în America numai în octombrie 1892.
În acest timp ostilitatea religioasă și etnică împotrivă noilor convertiți s-a făcut bine simțită. Părintele Alexis a fost acuzat că și-a vândut poporul carpato-rus și religia sa “moscoviților” pentru bani. În realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lungă perioadă de timp, parohia sa fiind una din cele mai sărace.
Până să-i parvină salariul din Rusia, sfântul a trebuit să lucreze la o brutărie pentru a se întreține. Chiar dacă veniturile sale erau neînsemnate, el nu ezita să facă pomeni celor săraci și cu nevoi. El și-a împărțit banii cu alți clerici mai săraci ca el și a contribuit la ridicarea bisericilor și educația din seminariile din Minneapolis.
Nu-i păsa de viață lui, despre ce va mânca și bea. (Matei, 6:25). Lăsând toate cele în grijă lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mântuitorului nostru care spunea “Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adaugă vouă” (Matei 6:33).
Deci el a suportat durerile, necazurile și atacurile fizice cu răbdare și bucurie spirituală, amintindu-ne că “Dumnezeirea este mai puternică decât toate” (Înțeleptul Solomon 10:12).
Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al părintelui Toth, trimițându-l de multe ori sa predice și să învețe poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicându-le diferențele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind că drumul spre mântuire este numai cu Biserica Ortodoxă.
La fel ca Iosua, “el și-a călăuzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea și convertirea a 17 parohii, plantând o vie a lui Hristos în America, îmbogățindu-i roadele din ce în ce mai mult. În 1909, anul binecuvântatei lui repauzări, mai multe mii de adepți ai Bisericii Unite Carpato-Ruse și Galiciene s-au întors la ortodoxie.
Acesta a fost un eveniment major în istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat să contureze viitorul ortodoxiei în această țară de-a lungul multor generații ce aveau să vină.
Cine poate ști lupta duhovnicească a sfântului? Cine poate spune ce rugăciuni a ridicat din sufletul său smerit către Dumnezeu? Sfântul Alexis nu și-a arătat niciodată în public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu în secret, cu lacrimi, smerenie și zdrobire de inimă. Dumnezeu, Cel ce vede toate câte facem în ascuns, l-a răsplătit pe sfânt (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis să-și fi putut duce la bun sfârșit munca sa de apostolat fără ca Dumnezeu să-l fi binecuvântat și întărit pentru aceasta.
Eforturile Părintelui Toth au fost recunoscute și în timpul vieții sale. El a primit în dar o mitră încrustată cu pietre prețioase din partea Sfântului Sinod precum și Ordinul Sfântul Vladimir și al Sfintei Ana de la Ţarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite și devotamentul față de Dumnezeu și țară.
În 1907 a fost printre candidații la scaunul episcopal, însă nu a acceptat onoarea, motivând cu smerenie că o astfel de demnitate ar trebui să fie responsabilitatea unei persoane mai tinere și mai sănătoase decât el.
Pe la sfârșitul anului 1908, sănătatea Sf. Alexis a început să se șubrezească datorită unor complicații mai vechi. A încercat să se refacă în sudul orașului New Jersey, dar s-a reîntors după puțin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit să stea la pat timp de două luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie pe stil vechi, după calendarul iulian) s-a dus la Domnul, zi în care se prăznuiesc sfinții Sava și Alexie Pustnicul Peșterilor din Kiev.
Moaștele
Sf. Alexis a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu. care a călăuzit mulți imigranți galicieni și carpato-ruși prin confuzia provocărilor religioase din Lumea Nouă până la unitatea Bisericii Ortodoxe, cu ajutorul cuvintelor pline de har și exemplului său de viață. În testamentul său, Sf. Alexis și-a lăsat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerându-și iertare de la toți și iertându-i pe toți.
Sfintele sale moaște se odihnesc acum la Mănăstirea Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania, unde credincioșii pot veni să se închine lor și să-i ceară sfântului să mijlocească la Dumnezeu pentru ei.
Dragostea Sf. Alexis și preocuparea pentru copiii săi spirituali nu a dispărut odată cu moartea sa. Ca o concluzie la viața sfântului, ar fi potrivită prezentarea uneia din intervențiile miraculoase ale părintelui, care s-a petrecut în anul 1993: în luna ianuarie a acelui an, un bărbat s-a rugat Sfântului Alexis să-l ajute să obțină informații despre fiul său de care nu mai știa nimic de 28 de ani.
Punându-și nădejdea în îndrăzneala sfântului la bunul Dumnezeu, omul a așteptat răspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatăl său. Se pare că tânărul se afla în biserică atunci când a simțit o pornire de nestăvilit de a-l suna pe tatăl sau. Mama sa îl dusese cu ea în alt stat schimbându-și numele când el era un copil.
De aceea tatăl său nu a putut să le dea de urmă. Aflând de la mama sa că tatăl sau era creștin ortodox, a obținut de la un preot ortodox numărul de telefon al tatălui său dintr-un oraș îndepărtat. Astfel tatăl și fiul s-au reîntâlnit, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Alexis pentru ajutorul primit.
cititi mai mult despre Alexis Toth si pe en.wikipedia.org