Alexandru din Pidna (†311)
foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro
Alexandru din Pidna
attivol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Sfântul Mucenic Alexandru din Pidna a trăit în Pidna din Macedonia și a fost martirizat în anul 311 d.Hr. în vremea persecuțiilor ordonate de împăratul Galerius Maximianus (305-311).
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 martie (1)
Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înșelăciunii.
Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe față nebunia răucredincioșilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca și cu niște săgeți, pe vrăjmașul cel trufaș și a doborât la pământ toată înșelăciunea, propovăduind și mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuției împăratului Maximin (305-311).
Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înșelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala și vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meșteșugiri, să nimicească tăria lui.
Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia.
Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor ; căci sfintele lui moaște vindecă de toată boala pe cei ce cu credință se apropie de ele.
Iconografie
În Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, București, 2000), acesta dă următoarele indicații pentru reprezentarea sfinților din 14 martie (p. 199): Sfântul Alexandru cel din Pidna trebuie reprezentat ca tânăr fără barbă (se săvârșește de sabie).
Note
(1) - După cercetările părintelui Macarie de la Simonopetra (în Sinaxarul său), sfântul Alexandru din Pidna ar trebui probabil identificat cu sfântul Alexandru din Tesalonic, prăznuit la 7 sau 9 noiembrie. Craniul său a fost oferit mănăstirii atonite Marea Lavră de Nichifor Focas, la cererea sfântului Atanasie Atonitul (964) și este cinstit acolo până astăzi.
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Alexandru, preotul
Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru preotul (†311) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Împărățind Aurelian (270-275) și fiind prigonire asupra creștinilor, era în țara Pamfiliei un ighemon, anume Antonin. Acela, mergând în Sida, cetatea Pamfiliei, a prins pe Alexandru, preotul cetății și punându-l înaintea judecății sale, cu multe întrebări și munci chinuia pe slujitorul lui Hristos. Pe acesta l-a întrebat mai întâi cine este. Iar sfântul i-a răspuns: „Sunt creștin, preot cu rânduiala, păstor al turmei lui Hristos”. Ighemonul l-a întrebat iarăși: „Unde este turma lui Hristos?”. Sfântul a răspuns: „În toată partea cea de sub cer, pe toți oamenii care sunt, i-a creat Hristos Dumnezeu. Între aceștia, cei ce cred în El sunt oi ale pășunii Lui, iar cei ce au căzut de la Ziditorul lor și slujesc făpturii și lucrului celui de mâini omenești, adică idolilor celor fără de suflet, ca și voi, aceia sunt înstrăinați de turma Lui cea mântuită și se vor pune cu caprele, de-a stânga, în ziua judecății celei înfricoșate a lui Dumnezeu”.
A zis ighemonul: „Pentru două pricini voiesc să te muncesc: ca să-mi arăți pe cei ce cred în Hristos și ca să aduci zeilor noștri jertfe cu închinăciune”. Apoi Antonin ighemonul a întrebat iarăși pe Sfântul Alexandru: „Cine este Hristos?”. Răspuns-a sfântul: „Hristos este Mântuitorul lumii, lumina și viața celor ce nădăjduiesc spre El”. Zis-a ighemonul: „Cum poate Acela, Care a fost răstignit pe lemn și cu amar a murit, să fie Mântuitorul?”. Grăit-a Alexandru: „Aceasta este de mirare, că a suferit Crucea și moartea cu trupul, precum Însuși a voit, iar cu dumnezeirea a biruit iadul și prin El Însuși a dezlegat din legături pe cei legați, omorând moartea, iar El a înviat din mormânt. Dar nu numai singur S-a sculat din morți, ci și pe alți morți i-a înviat; pentru că multe trupuri ale sfinților celor adormiți s-au sculat și după Învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate a Ierusalimului. Și tot neamul omenesc împreună cu El l-a înviat și l-a ridicat”. Zis-a ighemonul: „Bârfești, nebunule! Căci cum a putut să ajute altora Acela, Care nu și-a ajutat Sieși, fiind muncit de iudei?”. Sfântul a zis: „Tu ești nebun, având ochii sufletului tău orbiți și neputând privi spre taina mântuirii noastre, cea lucrată prin Hristos, Domnul”.
Atunci, ighemonul a poruncit să muncească pe Sfântul Alexandru. Mai întâi a fost bătut cu vine de bou și întins pe roată, aruncat în căldarea ce fierbea cu smoală și cu untdelemn și ars într-un cuptor de foc. Însă în toate muncile acelea a fost păzit nevătămat, cu darul lui Hristos. Când păgânii l-au aruncat în cuptorul cel înfocat, s-au văzut în văpaia focului alți doi tineri minunați, dănțuind cu Sfântul Mucenic; și aceia erau îngerii lui Dumnezeu, care îi răcoreau sfântului văpaia cuptorului. Deci, se mira poporul că unul se aruncase în cuptor și într-însul se vedeau trei. Iar ighemonul și cei împreună cu el au socotit vrăjitorie aceste slăvite minuni, căci n-au crezut într-acea atotputernică tărie a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Numai unul din slugile muncitorului crezând, căzu închinându-se de departe sfântului și se ruga să fie primit de Hristos. Și îndată ighemonul a ucis pe sluga aceea cu sabia. Sfântul Alexandru, ieșind din cuptor nevătămat, a poruncit să-l spânzure și cu unghii de fier să-l strujescă; și atât de mult l-au strujit, până ce tot trupul lui se făcuse o rană. Cei din priveliște se mirau, zicând cu spaimă: „Cum rabdă acesta atâtea munci, căci acum se văd numai oasele goale?”.
După aceea a fost ars din nou într-un foc mare și nu s-a vătămat. Apoi, cu niște undițe de fier împungându-i pîntecele, îi trăgeau afară cele dinlăuntru ale lui. Încă și fiarelor spre mâncare a fost dat sfântul; dar nici fiarele nu s-au atins de el. Și cu alte cumplite munci au chinuit pe pătimitorul lui Hristos, dar în toate muncile a fost nebiruit, încât toți se umpleau de mirare, privind la pătimirile lui și se minunau de puterea atât de mare a răbdării ce o avea sfântul, căci covârșea firea și mintea omenească. Apoi, la sfârșit, i s-a tăiat capul sfințitului mucenic al lui Hristos, Alexandru. Iar ighemonul Antonin, în acel ceas șezând încă la judecată, a fost lovit de boală și se muncea de diavoleștii săi zei, cărora le slujea. Apoi l-au dus slugile în casă, strigând cu amar. Dar neajungând la casa sa, rău și-a lepădat ticălosul său suflet.
Pe când Sfântul Alexandru s-a sălășluit întru cele cerești cu Hristos Domnul și cu sfinții Lui îngeri, ighemonul în munca cea veșnică s-a aruncat, cu satana și cu slujitorii întunericului.
După tăierea Sfântului Alexandru, un oarecare Eustație, bărbat cinstit, creștin cu credința, a luat mult pătimitorul trup al mucenicului și l-a îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu.
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului (Secolul al IX-lea)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului;
Împăratul Leon Armeanul, (813 – 820) nu a respectat hotărârile Sinodului VII ecumenic de la Niceea, ci a pornit din nou lupta împotriva icoanelor.
În această perioadă, ierarhii care au luptat împotriva iconoclasmului au fost trimişi în exil.
Printre aceştia s-a numărat şi Patriarhul Nichifor care a fost exilat în insula Proconis, şi care a trecut la cele veşnice la 2 iunie 828, după 13 ani de exil.
În secolul al IX-lea, binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, împreună cu cei mai de seamă monahi ai timpului au hotărât restabilirea cultului icoanelor, l-au alungat pe patriarhul Ioan şi l-au ales şi rânduit ca patriarh pe Metodie.
După patru ani, patriarhul Metodie a cerut împăraţilor să aducă la Constantinopol moaştele Sfântului Nichifor, care fusese îngropat în Biserica „Sfântul Teodor“ de pe acea insulă.
Moaştele au fost întâmpinate de împărat, senatori şi mulţi credincioşi cu lumânări aprinse, iar apoi au fost aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli, la data de 13 martie.
Troparul, glas 4:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nichifor, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
cititi si Nichifor I al Constantinopolului (cca 758 – 828)
Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului (cca 758 – 828) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Patriarh Metodie a ridicat de la pământ moaștele Sfântului Ierarh Nichifor și, punându-le în racla cea nouă, le-a luat pe umeri împreună cu sfințitul sobor și cu cântări de psalmi le-a dus în Constantinopol.
Marele arhiereu al lui Dumnezeu, Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, pentru cinstirea cea dreptcredincioasă a sfintelor icoane a fost izgonit din scaunul său de răucredinciosul împărat Leon Armeanul (813-820), în insula Proconis. Și, petrecând acolo în strâmtorare și chinuire treisprezece ani, s-a mutat la Domnul și s-a îngropat lângă biserica Sfântului Mucenic Teodor, în mănăstirea cea zidită de dânsul.
După ce au trecut câțiva ani și au pierit cu sunet răucredincioșii împărați Leon Armeanul, iar după dânsul Mihail Valvos (820-829), apoi Teofil, fiul lui (829-842), a luat sceptrul împărăției grecești dreptcredincioasa Teodora, împreună cu fiul său Mihail, care era foarte tânăr; asemenea și mincinoșii patriarhi ai Constantinopolului, adică Teodot Casiter, după dânsul Teodor Spatarocandilat, apoi Antonie Casimat au pierit de pe pământul celor vii. După aceasta Ioan, ce se numea Annia, care a fost cu meseria vrăjitor, s-a gonit de pe scaun ca unul ce era fără rânduiala ales. Și a luat scaunul Sfântul Metodie, când s-a întors buna credință și icoanele sfintelor biserici; atunci și cinstitele moaște ale Sfântului Nichifor, mărturisitorul lui Hristos, s-au întors de la surghiun în Constantinopol.
Pentru că, preasfințitul Patriarh Metodie a sfătuit pe drept-credincioasa împărăteasă Teodora: „Nu este cu cuviință ca Sfântul Nichifor, cel mai vestit între patriarhi pentru dreapta credință, să fie izgonit de pe scaun și până într-atâta uitat, deși este mort. Deci, se cade să se întoarcă sfântul lui trup la scaunul său, altfel nu vom scăpa de păcat. Iar dacă îl vom lăsa să fie în pedeapsă, vom arăta că împreună ne-am învoit la izgonirea lui și că a fost izgonit cu dreptate. Știm seminția lui Iosif, că s-a învrednicit binecuvântării pentru că oasele tatălui, după patru sute de ani, le-au adus fiii din Egipt în pământul Canaan.
Iar noi, fii ai binecuvântării fiind, oare să suferim mai mult ca să ne lipsim de venirea părintelui nostru, de care suntem hrăniți cu dumnezeieștile legi întru dreapta credință? Pentru că cetatea aceasta împărătească, care este cea mai vestită sub soare, dorește cinstitele moaște ale sfântului povățuitor și păstorului său, fiind gata a le păstra la sine cu bună credință. Veselească-se iarăși Sfânta Biserică de mirele său, de care s-a lipsit când era viu, fiind luat cu nedreaptă mână. Iar acum, trupul celui odihnit întru Domnul se întoarce cu porunca împărătesei iubitoare de oameni. Vezi, o, dreptcredincioasă împărăteasă, pe poporul cel împăcat prin tine cu dreapta credință, cum dorește să audă glasul păstorului său cel mort. Pentru că măcar numai umbra lui de o va vedea, îl va socoti ca însuflețit, și ca pe un viu îl va primi și-l va păzi ca pe o vistierie preabogată”.
Cu niște graiuri ca acestea ale preasfințitului Patriarh Metodie iubitoarea de Hristos, împărăteasa Teodora, îndată s-a învoit, zicând: „Va fi aceasta de folos sufletelor noastre și numele nostru va fi cinstit în vremurile cele de pe urmă”. Deci, nezăbovind, preasfințitul Patriarh a luat preoți și monahi și s-a dus în insula Proconis, urmându-i mulțime de popor, și, intrând în mănăstirea Sfântului Mucenic Teodor, a descoperit mormântul Sfântului Nichifor. Atunci au văzut toți cinstitul trup, după nouăsprezece ani, întreg cu totul, neavând nici urmă de stricăciune și dând bună mireasmă.
Făcând cântare de toată noaptea și săvârșind dumnezeiasca Liturghie, Sfântul Metodie a intrat în acel mormânt și, cuprinzând cinstitele moaște ale Sfântului Nichifor, grăia către dânsul ca și către un viu: „O, preafericitule bărbat, cel ce te-ai asemănat Sfântului Ioan Gură de Aur – căci după asemănarea aceluia ai luat asupra ta osteneala și ai răbdat nevoi -, și precum el, așa și tu, cu îndrăzneț cuvânt mustrând fărădelegea, ai suferit izgonire nedreaptă. Acum, după atâta surghiunie de treizeci de ani, în viață și după moarte, dă-te nouă fiilor tăi, celor ce te iubim, și, ieșind de aici, întoarce-te la ale tale, căci și acum poporul, ca și altă dată, are să te primească. Pentru că împăratul cel fără de Dumnezeu, care cu nelegiuire te-a izgonit din Biserică, și-a luat pedeapsa cea vrednică după faptele sale, lipsindu-se cu ticăloșie de împărăție și de viață. Iar acum împărați dreptcredincioși, ție, celui mort, ca unui viu îți dau a ta Biserică pe care, ca niște fii ai Evangheliei, împreună cu mine au curățat-o de necurățeniile ereticilor și au adus-o în același chip, precum ai împodobit-o tu mai înainte și ai lăsat-o frumoasă și fără de prihană. Caută și vezi pe fiii tăi adunați, care sunt veniți de prin cetățile cele de aproape, iar alții, fiind departe, cu dorință așteaptă întoarcerea ta la dânșii. Pe aceștia tu, ca pe cei sărmani și mâhniți, să nu voiești a-i trece cu vederea și a fi departe de dânșii. Cetatea ta să aibă ca pe un dar preascump sfintele tale moaște, prin care, împodobindu-se, mai mult să se mărească și să se proslăvească decât cu coroana cea împărătească”.
Zicând unele ca acestea, preasfințitul Patriarh Metodie a ridicat de la pământ moaștele sfântului și, punându-le în racla cea nouă, le-a luat pe umeri împreună cu sfințitul sobor și cu cântări de psalmi le-a dus în corabie. Apoi, ridicând pânzele, a ajuns degrabă la împărăteasca cetate. Dreptcredincioasa Teodora, cu fiul său Mihail, cu toată suita și toată mulțimea poporului, cu lumânări, cu tămâieri, cu cântări și cu negrăită bucurie și veselie dănțuind, au ieșit la limanul corabiei, în întâmpinarea cinstitelor moaște ale Sfântului Nichifor, patriarhul lor.
Deci, luându-le, le-au dus mai întâi în soborniceasca biserică a Sfintei Sofia, din care a fost izgonit odată. Și s-a săvârșit acea întoarcere a sfintelor moaște în treisprezece zile ale lunii martie, în care mai înainte a fost izgonit Sfântul Nichifor de către răucredinciosul împărat; adică în care zi a fost izgonit, în aceeași zi s-a și întors. După ce s-a plecat ziua aceea în care s-a săvârșit întoarcerea, s-a făcut cântarea de toată noaptea în biserica Sfintei Sofia, deasupra cinstitelor moaște. A doua zi le-au dus din Sfânta Sofia în biserica Sfinților Apostoli și le-au pus acolo cu cinste. Acolo și soborul lui s-a rânduit a se săvîrși întru cinstea și pomenirea Sfântului Nichifor Mărturisitorul și întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 – 1450)
foto si articol preluate de pe doxologia.ro
Sfanta Cuvioasa Ipomoni
Sfânta Cuvioasă Ipomoni (cca. 1372 – 1450) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinţi pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor.
După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes şi soţie a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veşnice a împăratului Manuil al II-lea.
Întreaga viaţă a Sfintei Ipomoni, ca prinţesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar şi ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credinţă ortodoxe prin lucrarea faptelor bune.
Pe lângă calităţile intelectuale şi morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” şi rugăciunea.
Sfânta Ipomoni este prăznuită de două ori pe an, pe 13 martie (în ziua trecerii sale la cele veşnice) şi pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului şi a morţii fiului ei, Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul).
Sfânta Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii şi moştenitorii regatului sârb al lui Ştefan Duşan.
Este demn de amintit faptul că mulţi dintre strămoşii ei au fost sfinţi, precum Sfântul Ştefan Nemanja, sau Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir.
Creşterea şi educaţia Sfintei Ipomoni au fost de factură bizantină, fiind cunoscută influenţa culturii bizantine asupra spaţiului slav.
De asemenea, pe lângă educaţia laică, a fost crescută în credinţa ortodoxă a strămoşilor ei, maninfestând încă de timpuriu o credinţă profundă.
Această credinţă a călăuzit-o şi a luminat-o pe parcursul vieţii ei pline de încercări şi ispite.
Sfânta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanţului.
Noua viaţă a sfintei s-a arătat de la început a fi una plină de încercări şi ispite, dată fiind şi situaţia politică critică a Imperiului Bizantin.
Peste toate acestea, Sfânta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestând credinţa nestrămutată întru El. Ca împărăteasă a iubit poporul.
A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească şi cuvânt ziditor de suflet.
Tot ceea ce făcea era însoţit de rugăciune.
Filosoful Georgios Plethon scrie că în calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înţelepciunea şi dreptatea sa:
„A dat dovadă de inteligenţă şi curaj, mai mult ca oricare altă femeie a vremii sale”.
Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soţului ei Manuil, lângă care a vieţuit vreme de 35 de ani.
Împreună lucrau virtuţile prin cuvinte şi fapte.
Dumnezeu le-a dăruit opt copii.
Din şase băieţi, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea şi Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanţului), Teodor, Dimitrie şi Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului.
Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.
Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea faţă de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni şi lacrimi, dragostea pentru virtute.
Trei din copii au devenit monahi, Teodor şi Andronic, fiind tunşi în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.
Împăratul Manuil al II-lea, soţul sfintei, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu două săptămâni înaintea morţii sale, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.
După moartea soţului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”).
În această mănăstire a vieţuit vreme de 25 de ani.
Deşi era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.
Sfânta Ipomoni a ctitorit un aşezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”.
Aşezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan unde se aflau şi moaştele Sfântului Patapie Tebeul, faţă de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.
Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani.
Fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit în timpul căderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.
Sfânta Ipomoni a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol.
După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în oraşul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peşteră, moaştele Sfântului Patapie Tebeul.
În această peşteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată şi Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie.
Tot aici a fost adus şi capul Sfintei Ipomoni.
În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înfiinţat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki), unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.
cititi mai mult despre pe doxologia.ro