România a cucerit 45 de medalii la Jocurile Europene de vară Special Olympics 2014
România a cucerit 45 de medalii la Jocurile Europene de vară Special Olympics 2014, care s-au desfășurat Antwerp (Belgia).
Reprezentanții țării noastre au cucerit 17 medalii de aur, 18 de argint și de 10 bronz, precum și 2 locuri 4 și un loc 5, informează un comunicat remis AGERPRES.
Sportivii Special Olympics au concurat la 5 discipline sportive: gimnastică, bocce, judo, natație și tenis de masă.
Fundația Special Olympics din România (FSOR) a fost constituită în noiembrie 2003 ca parte integrantă a mișcării sportive internaționale Special Olympics ce contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități intelectuale, încurajând comunicarea prin sport.
AGERPRES (AS — editor: Aristotel Bunescu)
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES FOTO
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro
Ambiţionaţi de maghiari, gaborii cu pălărie din Transilvania vor autonomie „la mişto”: „Vom ajunge într-o Românie a ungurilor şi a ţiganilor”
Romii se declară împotriva autonomiei Ţinutului Secuiesc, pe care o cer reprezentanţii etnicilor maghiari din România. Liderii partidului romilor „Pro Europa” din Transilvania spune că dacă s-ar pune în aplicare proiectul UDMR, Harghita, Mureş şi Covasna îşi vor pierde legitimitatea, cultura şi tradiţiile, scrie Yahoo News.
„Mai multe organizaţii, ONG-uri, dar şi organizaţia gaborilor cu pălărie, care sunt majoritatea în judeţul Mureş, ne opunem acestui proiect lansat de UDMR. În cele trei judeţe din Ţinutul Secuiesc locuiesc cam 50-60.000 de romi”, a declarat liderul regional din Transilvania al „Pro Europa”, Aurel Pascu, citat de citynews. ro.
articol preluat de pe http://www.gandul.info/
Tradiția ceramicii de Zalău, reînviată la primul târg al olarilor
Vase cu o cromatică și formă deosebite sunt prezentate sâmbătă și duminică, la Zalău, în cadrul primei ediții a “Târgului olarilor”, eveniment ce mai include și o expoziție cu vase ceramice de patrimoniu, dar și prelegeri ale unor etnografi, muzeografi și colecționari despre ceramica de Zalău.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO
“Târgul nu este numai o desfacere de mărfuri din partea olarilor care participă, ci și un forul al specialiștilor, unde putem să prezentăm tradițiile locale de olărit din județul Sălaj și alte târguri de acest gen din țară. În prima zi s-a lansat un concurs pentru olarii participanți, care prevedea executarea unor piese de ceramică în tradiția olăritului de Zalău. Au participat cinci olari, cu trei feluri de vase: ulcior, canceu și farfurie. Conferința din prima zi a avut ca subiect ceramica de Zalău, iar doamna Carla Roșca a prezentat târgul de olari din Sibiu, organizat de Muzeul Astra. S-a prezentat și cartea ‘Ceramica de Zalău’, editată de Muzeul Județean de Istorie și Artă. Acum suntem în a doua zi, în care avem un forum la care participă organizatorii unor astfel de festivaluri, plus o expoziție de piese de patrimoniu, la Galeriile de Artă ‘Ioan Sima’, tot cu subiectul ceramica de Zalău, unde am expus vase din secolul XIX și XX în care putem urmări evoluțiile de stil ale olăritului local. Mâine și astăzi sunt și standuri, în oraș, în care olarii își desfac mărfurile și vom avea și colegi cu roata olarului pe care copiii pot să exerseze practica executării unor vase ceramice”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Szabo Attila, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO
Târgul olarilor are loc sâmbătă pe platoul din fața Consiliului Județean, unde cei interesați pot achiziționa obiecte de ceramică decorativă sau uzuală în stilul tradițional al meșterilor de la Zalău și nu numai, și va continua duminică, în parcarea din spatele primăriei, în cadrul festivităților organizate cu ocazia Zilelor Maghiarilor din Sălaj.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO
Zalăul, pe vremuri un foarte renumit centru de olari, a produs o ceramică decorativă mult apreciată pe piața de atunci chiar și la mari distanțe de la locul de producție. Ornamentica acesteia, foarte bine identificată și distinsă de tipologia celorlalte centre din țară, a fost ceea ce a creat o marcă inconfundabilă din ceramica de Zalău. Un produs de cea mai înaltă clasă, ceramica de Zalău a fost foarte căutată și de colecționarii pasionați, încât și astăzi o piesă de secol XIX are un preț extrem de mare pe piața de antichități sau la casele de licitații. Muzeele, la rândul lor, cele din țară și cele din străinătate, clasează ceramica de Zalău ca fiind una dintre cele mai valoroase produse de ceramică tradițională, iar din punct de vedere artistic aceasta este una dintre cele mai spectaculoase exemple de artă decorativă.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO
Evenimentul de la Zalău este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, împreună cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în parteneriat cu Asociația Culturală Katakomba.
AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Georgiana Tănăsescu)
articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/



