Alegeri prezidenţiale 2014 în diaspora. Cine trebuie să răspundă PENAL?
de Cristina Andrei
Am încercat recent, din nou, un “exerciţiu juridic” – destul de simplu, de altfel – în urma căruia am rămas, ca de obicei, nedumerită: cum se poate ca oameni de formaţie juridică sau oameni foarte informaţi, ca jurnaliştii profesionişti, să nu poată pune degetul pe rană şi să arate concret vinovaţii care trebuie să plătească penal pentru neregulile de la secţiile de votare din diaspora?
Pentru că mie legile îmi par foarte clare, începând cu art. 36 din Constituţie (privind dreptul la vot), trecând prin Legea 370 / 2004 pentru alegerea preşedintelui şi sfârşind cu art. 385 din Codul Penal (care prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru împiedicarea exercitării dreptului de vot). Totul coroborat cu cifrele, faptele şi actele oficiale.
Iată datele, punct cu punct:
CE ZICE LEGEA PENTRU ALEGEREA PREŞEDINTELUI NR. 370/2004:
1. Art. 12 (al. 1-3) zice că secţiile de votare din străinătate se organizează pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare, dar şi în alte localităţi, cu acordul guvernului din ţara respectivă, iar “organizarea şi numerotarea secţiilor se stabilesc de către ministrul afacerilor externe, prin ordin”.
2. Art. 32 (al. 2), prevede că RA Monitorul Oficial va tipări buletine de vot “în atâtea exemplare câţi alegători sunt înscrişi în listele electorale permanente, cu un supliment de 10%, la care se adaugă numărul estimat al buletinelor de vot necesare pentru secţiile de votare din străinătate” şi că MAE va comunica la BEC “numărul estimat de buletine de vot necesare pentru secţiile de votare din străinătate”.
3. Art. 43 (al. 1) prevede obligaţia secţiilor de votare de a avea “un număr suficient de urne de vot, cabine, ştampile cu menţiunea “VOTAT”, proporţional cu numărul alegătorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente şi cu numărul estimat al alegătorilor care vor fi înscrişi în tabelele prevăzute la art. 9″ (la art. 9 sunt incluşi alegătorii care votează în străinătate, care sunt înscrişi într-un tabel special).
CIFRE: ALEGĂTORI, SECŢII DE VOTARE, BULETINE DE VOT
Din declaraţiile ministrului Afacerilor Externe Titus Corlăţean (dar şi ale succesorului său, T. Meleşcanu) am aflat în nenumărate rânduri că nu se poate şti exact câţi români sunt împrăştiaţi prin Europa. De acord, un număr exact nu poate fi cunoscut, dar există statistici oficiale privitoare la numărul estimat de români din fiecare ţară europeană şi ele se regăsesc chiar pe site-ul oficial al MAE!
4. Lăsând deoparte declaraţia MAE pentru hotnews din 30 oct. 2014 (conform căreia numărul total estimat de români rezidenţi în străinătate este de 3.200.000), am dat o raită pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, de unde am aflat că numărul estimat al românilor din Marea Britanie este de 130.000, în Italia – 1.032.000, în Germania – 250.000 etc.
5. În Italia au fost organizate 50 de secţii de votare. Toate bune şi frumoase, dar în Italia, conform statisticilor (de la MAE), trăiesc peste un milion de români! Să presupunem că doar o treime au drept de vot (zicem restul că sunt copii, deşi e destul de improbabil) – deci cca 300.000 alegători români în Italia, care trebuie să voteze în 50 de secţii. Înseamnă 6000 de alegători / secţie. La circa 2 minute / alegător petrecute în secţia de votare (incluzând aici şi completarea declaraţiei), rezultă un număr total de 200 de ore necesare pentru votare. Dacă intră câte 10 persoane odată (presupunând că sunt 10 cabine de vot în secţie), tot înseamnă că avem nevoie de 20 de ore de votare la foc continuu, în toate secţiile. Or, ziua de vot are doar 14 ore. Oricum am da-o şi am calcula-o, e imposibil să voteze 300.000 de oameni (NU un milion!) în 50 de secţii. Iar MAE trebuia să aibă acest lucru în vedere, conform legii.
6. Dar MAE nu a luat în considerare numărul estimat al românilor din fiecare ţară, ci numărul alegătorilor români care au votat în anii precedenţi. Dar, fie şi aşa, tot avem o problemă. Mare. Pentru că şi în trecutul recent au existat probleme similare cu votul din diaspora. Nu mai departe de 2009, când au votat în turul doi 146.000 de români în străinătate, autorităţile au fost “surprinse de numărul mare de votanţi dar şi depăşite de propria incapacitate”: la Viena, Paris, Londra, Bruxelles, Torino s-au format cozi interminabile, n-au fost suficiente ştampile şi buletine de vot, românilor rămaşi pe dinafară li s-a trântit în nas uşa secţiilor de votare după ora 21:00.
7. Aşadar, faptul că în 2014 au existat în străinătate acelaşi număr de secţii de votare ca în 2009 (294, în total) a fost, în cel mai “bun” caz o gafă, în cel mai rău – o gravă abatere de la lege (în cunoştinţă de cauză, căci tare mă îndoiesc că MAE n-avea cunoştinţă de “cazul diaspora 2009″). Se adaugă aici o altă încălcare a legii: au fost trimise în diaspora, pentru turul doi de anul acesta, doar 800.000 de buletine de vot – în condiţiile în care însuşi MAE estima în octombrie 3.200.000 de români prezenţi în afara graniţelor ţării.
8. Monitorul Oficial a tipărit pentru turul doi al prezidenţialelor un număr de 20.945.068 de buletine de vot, în condiţiile în care, conform legii şi statisticilor oficiale, ar fi fost necesare circa 23.336.408 (18.305.826 cetăţeni cu drept de vot, plus 10%, plus aprox. 3.200.000 pentru românii din străinătate – cifră care ar fi trebuit pusă la dispoziţia MO de către MAE)
CINE TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ?
Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu: răspunzător direct este persoana care, conform legii, se ocupă de organizarea alegerilor peste hotare, recte Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, cel care a semnat, senin, Ordinul nr. 1839/2014 privind stabilirea secţiilor de votare din străinătate pentru alegerea Preşedintelui României în 2014, fără a lua în calcul nici o clipă realitatea trecută de pe “teren” (2009), nici cifrele actuale, disponibile la Ministerul Afacerilor de Externe, privitoare la numărul românilor trăitori peste hotare. Pe lângă ministrul de Externe, va trebui să răspundă, desigur, personalul MAE din ţările în care nu s-au luat măsurile necesare – sau, mai precis, acele persoane care nu au furnizat din timp la centru datele necesare şi / sau nu au semnalat problemele potenţiale în organizarea votului (uşor de prevăzut, de altfel, având în vedere “cazul diaspora 2009″), precum şi, desigur, acei subordonaţi ai ministrului care s-au ocupat direct şi efectiv de organizare, ignorând atât realitatea, cât şi prevederile legii.
P.S. Am aflat de la Realitatea TV că au existat destui ambasadori care şi-au făcut datoria, dar NU au fost luaţi în seamă de MAE, deşi sesizările lor au fost făcute cu mult timp înainte de data alegerilor. Acest fapt nu poate fi decât o circumstanţă agravantă în eventualitatea că Titus Corlăţean va răspunde vreodată în faţa unei instanţe pentru neglijenţa şi incompetenţa sa în organizarea alegerilor.
P.P.S. Nu m-ar deranja dacă ar plăti în vreun fel nici ministrul Afacerilor Externe din 2009, Cristian Diaconescu, pentru “cazul diaspora 2009″.
P.P.P.S. Desigur, e doar o coincidenţă faptul că ambii miniştri de externe – Corlăţean şi Diaconescu – au provenit din rândurile PSD…
articol preluat de pe http://cristinaandrei.blogspot.ro/
foto exclusivnews.ro
Krichbaum: CE trebuie să insiste în vederea unei INVESTIGAŢII privind votul din diaspora la prezidenţialele din România. O manipulare atât de masivă a votului nu s-a mai întâmplat în niciun stat UE
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, consideră că CE trebuie să insiste în vederea unei investigaţii privind votul din diaspora la prezidenţialele din România, apreciind că au fost încălcate drepturile cetăţenilor europeni.
“Împiedicarea dreptului de vot reprezintă, în opinia mea, o fraudare a alegerilor, deoarece este manipulată voinţa poporului. O manipulare atât de masivă a votului ca duminică nu s-a mai întâmplat până acum în niciun stat membru al UE”, precizează, într-un comunicat, Gunther Krichbaum, care consideră că în urma evenimentelor din 16 noiembrie premierul Victor Ponta şi-a pierdut orice autoritate de a mai exercita o funcţie guvernamentală.
Cozile lungi de la ambasade şi consulate nu au fost un accident, ci “rezultatul unei decizii deliberate, prin care a fost împiedicat votul românilor din străinătate”, a precizat Krichbaum, subliniind că strategii PSD ştiau foarte bine că Victor Ponta nu are nicio şansă să fie ales de românii din diaspora.
Pe de altă parte, Krichbaum susţine că aceste cozi sunt şi un semn al schimbării. “Eu însumi am vorbit cu mulţi tineri români la Ambasada din Londra şi la Consulatul din Stuttgart. Aceşti tineri au cunoscut Europa, valorile sale şi oportunităţile (oferite de Europa) şi doresc ca aceste valori să existe şi în ţara lor. Ei au votat pentru statul de drept, pentru democraţie, egalitate în faţa legii şi împotriva corupţiei, nepotismului şi minciunilor politice”, a spus politicianul german.
Krichbaum a declarat că incidentele de duminică ar putea fi discutate şi în Bundestag şi ar trebui să fie abordate şi la nivel european.
“Comisia Europeană trebuie să insiste în vederea unei investigaţii amănunţite a evenimentelor. Această sabotare a votului a fost o încălcare categorică a drepturilor cetăţenilor europeni. Asta nu trebuie să rămână fără consecinţe”, a punctat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag.
articol preluat de pe http://m.mediafax.ro/
Speranţa corupţilor s-a năruit. Legea amnistiei şi graţierii, respinsă în Parlament
Andrei Pricopie
UPDATE – Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă în plenul Parlamentului, cu 296 de voturi, un vot “împotrivă” şi o abţinere, informează Realitatea TV.
“Aţi dosit nouă luni în Comisia juridică acest proiect de lege şi a trebuit să pierdeţi alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi. A trebuit ca votul a peste 6 milioane de oameni împotriva lui Victor Ponta să vă trezească şi să fiţi de acord ca această lege să fie respinsă”, a declarat liderul grupului parlamentar al PNL George Scutaru, citat de Mediafax.
Scutaru a arătat că a solicitat de 17 ori până acum respingerea acestui proiect de lege în Comisia Juridică şi de mai multe ori în şedinţa Biroului Permanent.
În replică, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a precizat că acest subiect trebuia pur şi simplu închis prin respingerea proiectului legislativ şi nu folosit ca instrument electoral.
“Nu trebuia folosit nici de dumneavoastră, nici de noi, acest lucru ca insturment electoral”, a evidneţiat Marian Neacşu.
La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, le-a transmis celor de la PSD că speră ca să-au “trezit” “din pumnul societăţi civile şi din palma dată de cetăţeni în ziua votului final.
“Aş vrea să înţelegem un mesaj pe care ni l-a dat strada, poporul pe 16 noiembrie: dacă suntem duplicitari nu câştigăm nimic. Cred că cel mai bun lucru făcut azi este că am respins-o”, a declarat, în plen, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea.
***
Sub presiunea rezultatului înregistrat la alegeri şi a protestelor din stradă, unde s-a strigat clar în apărarea Justiţiei, PSD a decis, în final, să respingă Legea amnistiei şi graţierii. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis, în unanimitate, să formuleze raport de respingere a controversatului proiect legislativ, a informat marţi preşdintele comisiei, Bogdan Ciucă.
Raportul comisiei va fi trimis la Biroul Permanent pentru a fi introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Urmează dezbaterile în plen, iar, potrivit lui Bogdan Ciucă, citat de Mediafax, acesta va fi supus la vot în ziua de miercuri.
În noul context politic, potrivnic PSD, Victor Ponta s-a văzut pus în situaţia de a cere respingerea definitivă a Legii amnistiei şi graţierii, lege care a stat în sertarele Comisiei Juridice o bună perioadă de timp, întrucât cei de la PSD refuzau repunerea acesteia pe ordinea de zi pentru a fi respinsă.
Luni, premierul Ponta a anunţat că întrega coaliţie va vota respingerea definitivă a legii amnistiei, cât şi pentru încuviinţarea cererilor DNA de ridicare a imunităţii parlamentarilor cercetaţi penal.
“E singura cale corectă dacă vrem să avem în continuare o politică europeană, în sensul unei balanţe a forţelor politice”, declara Ponta.
Şi Liviu Dragnea dădea semne că a înţeles mesajul electoratului: “Legea amnistiei poate să fie una din solicitările, din societate, la care nu s-a dat curs şi una din acele solicitări care au înclinat balanţa”.
Decizia PSD a năruit speranţele unui număr mare de politicieni influenţi care se bazau pe acel proiect de lege – Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, Ionel Manţog, Nicolae Mischie, Decebal Traian Remeş, Relu Fenechiu, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc etc.
Reamintim în context că, exact înainte de alegeri, când Klaus Iohannis i-a cerut public lui Ponta să convoace Parlamentul pentru a respinge legea amnistiei şi a aviza arestarea parlamentarilor acuzaţi de fapte de corupţie, mentorul lui V. Ponta, Adrian Năstase, îl sfătuia pe premier să accepte provocarea, reamintindu-i că Parlamentul poate veni oricând cu un nou proiect de lege vizând amnistia şi graţierea, care însă să fie iniţiat de ministrul Justiţiei.
articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com
Mesaj dur de la organizatorul protestului de la Cluj pentru ACL: „NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria nu e a voastră!”
de Remus Florescu
Cornel Vîlcu a ţinut primul discurs la manifestaţia de vinerea trecută. FOTO: Remus Florescu Cornel Vîlcu, cadrul didactic de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ care a organizat protestul de vinerea trecută, în cadrul căruia s-a citit „Declaraţia de la Cluj”, are un mesaj dur pentru politicienii de dreapta: „Nu, politicieni de dreapta, nu vă faceţi iluzii, acesta nu a fost nici pe departe un vot pentru voi“.
Dumitru Cornel Vîlcu, cadrul didactic de la Universitata Babeş-Bolyai, cel care a postat anunţul pe Facebook privind manifestaţia de vinerea trecută, la care au pariticipat peste 10.000 de clujeni, a susţinut în primul său discurs, din Piaţa Unirii, că mişcarea nu este politică şi că cei prezenţi trebuie să respecte opţiunile celorlalţi, fără ură şi fără resentimente. De asemenea, în cadrul acestei manifestaţii s-a citit Declaraţia de la Cluj, în care s-au conturat mai multe solicitări privind drepturile civile, sănătatea, educaţia, reforma politică, mediul etc, reprezentând un proiect de ţară coerent.
„Nu, politicieni de dreapta, nu vă faceţi iluzii, acesta nu a fost nici pe departe un vot pentru voi”,
Cornel Vîlcu, cadru didactic
Vîlcu a susţinut în cadrul manifestaţiei: “Sarcina noastră nu se încheie nici dacă câştigă Ponta, nici dacă câştigă Iohannis. Singurii care pot face ţara asta să pornească din nou nu sunt politicienii, ştim cu toţii cât de “buni” şi de corupţi sunt peste tot”. La o zi, după alegeri, Vîlcu revine pe Facebook cu un mesaj dur pentru politicieni: „Nu, politicieni de dreapta, nu vă faceţi iluzii, acesta nu a fost nici pe departe un vot pentru voi. A fost un vot dur şi necesar în faţa unui PSD care se pretinde de stânga, dar ale cărui ‘politici publice’ au fost pur şi simplu furt, furt, furt şi mită, mită, mită populist-electorală şi atât.”
„Nu uităm nici însoţirea de până acum câteva luni a aprigilor PNL-işti cu partidul lui Ponta, nu uităm nici vârfurile cele de tristă amintire ale PDL-ului, mai cu seamă pe primul învrăjbitor al României, Traian Băsescu”
Cornel Vîlcu, cadru didactic
Primul învrăjbitor al României, Traian Băsescu
Cadrul didactic critică şi campania electorală a dreptei „plină de ură şi dispreţ”: „Dar nu uităm nici campania dreptei, plină de ură şi dispreţ pentru cei defavorizaţi, maniheistă în linia ‘nu vrem să fim cu ruşii, vrem să fim cu americanii’, îngălată într-o political correctness care teoretizează non-corupţia dar face frumos cu Chevron, cu Microsoft, cu RMGC etc. etc., nu uităm nici însoţirea de până acum câteva luni a aprigilor PNL-işti cu partidul lui Ponta, nu uităm nici vârfurile cele de tristă amintire ale PDL-ului, mai cu seamă pe primul învrăjbitor al României, Traian Băsescu”.
„NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria asta nu este a voastră. Sau, de fapt, de ce să vă dau eu sfaturi? Daţi-i drumul, comportaţi-vă ca şi până acum. Go ahead, make my day. Peste câteva luni, va veni vremea să fiţi contestaţi la rândul vostru, daţi jos la rândul vostru – dacă vă păstraţi suveranul dispreţ”
Cornel Vîlcu, cadru didactic
„Victoria asta nu este a voastră” „NU, politicieni de dreapta care astăzi vă frecaţi mâinile de bucurie şi ne mai puneţi o dată placa potrivit căreia ne-aţi scăpat de comunism, care astăzi mai speraţi o dată că va fi suficient că aveţi ideologia cea bună, care deja vă-nţelegeţi prin spatele uşilor închise cum să reluaţi condamnarea dispreţuitoare a celor “asistaţi”, a celor în nevoie, a stângiştilor şi hipstero-eco-anarhiştilor… NU, îmbuibaţilor şi fanfaronilor, victoria asta nu este a voastră. Sau, de fapt, de ce să vă dau eu sfaturi? Daţi-i drumul, comportaţi-vă ca şi până acum. Go ahead, make my day. Peste câteva luni, va veni vremea să fiţi contestaţi la rândul vostru, daţi jos la rândul vostru – dacă vă păstraţi suveranul dispreţ. Cu fiecare zi care trece, tot mai mulţi cetăţeni se trezesc. Ar trebui să vă revizuiţi poveştile, sunt fâsâite rău. Sau poate ar trebui să nu mai spuneţi poveşti. Dar ce vorbesc eu? sunteţi politicieni, nu vă puteţi abţine”, a susţinut Cornel Vîlcu.
articol preluat de pe http://adevarul.ro/




