Decizia UE care schimbă radical toate gadgeturile conectate la priză
de Vlad andriescu – Adevarul
Uniunea Europeană va obliga producătorii de modemuri şi dispozitive conectate la internet să le programeze pentru a se închide atunci când nu sunt folosite. Măsurile sunt destinate reducerii consumului de energie electrică.
Multe gadgeturi sunt conectate astăzi la internet, indiferent dacă sunt modemuri, cuptoare cu microunde sau altele. Dacă lumina este stinsă în nenumărate momente, internetul este pornit aproape tot timpul, indiferent dacă îl folosim sau nu. Uniunea Europeană consideră că aceste dispozitive consumă 25-100 de waţi în timp ce noi dormim.
Începând de la 1 ianuarie 2015, toate dispozitivele care vor fi vândute vor trebui să aibă modalităţi prin care să se oprească atunci când nu sunt folosite şi să pornească automat când vrem să le folosim. Comisia Europeană consideră că acest lucru va duce la economii de 50 de euro pe an. Iniţiativa face parte din măsurile Ecodesign.
Specialiştii nu sunt foarte mulţumiţi de aceste măsuri de reglementare, pentru că reduc capacitatea de alegere a utilizatorului. De exemplu, în Uniunea Europeană nu se mai pot vinde aspiratoare care consumă foarte mult.
Noile reguli europene se extind până şi la maşinile de făcut cafea.
Comisia Europeană consideră că prin aceste măsuri se pot reduce emisiile de carbon cu 28 de milioane de tone, echivalentul a 1,5 milioane de case.
articol preluat de pe http://adevarul.ro/
Mesajul președintelui Timofti de Anul Nou: În 2015 trebuie să ținem pasul cu România și Ucraina (video)
independent.md
În 2015, Republica Moldova trebuie să ţină pasul cu vecinii săi, România, care a înregistrat succese remarcabile în lupta cu corupţia, şi Ucraina, unde au loc ample reforme democratice şi transformări instituţionale, a declarat președintele Nicolae Timofti în tradiționalul mesaj de Anul Nou.
Președintele consideră că în Republica Moldova este nevoie de o luptă adevărată cu corupția, fenomen care trebuie „dezrădăcinat”.
Totodată, președintele așteaptă un nou Guvern, care „va avea, printre altele, sarcina să reducă diferenţele sociale şi să acorde oamenilor cu puţine şanse, mai multe şanse”.
„Egalitatea de şanse şi dreptatea socială sunt obiectivele noastre pentru anul 2015”, a mai spus Nicolae Timofti.
articol preluat de pe http://independent.md/
„Happy”, în stil rusesc; Corul armatei ruse a cântat hitul lui Pharell Williams (video)
independent.md
Corul armatei ruse surprinde din nou. Câțiva militari ruși au interpretat melodia „Happy” a lui Pharell Williams, care este cea mai descărcată piesă de pe Internet din istorie.
Anterior, corul armatei ruse a interpretat melodia „Skyfall”, cântată de celebra Adele pe coloana sonoră a ultimului film cu James Bond.
Invitaţi la emisiunea matinală a unei televiziuni de la Moscova, mai mulţi membri ai corului armatei au vrut să demonstreze că ruşii nu ar trebui să fie mereu personajele negative din filmul cu faimosul spion britanic.
articol preluat de pe http://independent.md/



