„Fratele”lui Renato Usatîi reținut în Ucraina pentru posesie ilegală de explozibil

PM912image001

Ziarul de Garda

Cei trei bărbaţi reţinuţi în seara de 27 ianuarie de poliţia ucraineană din oraşul Odesa, pentru posesie ilegală de explozibil, ar fi făcut parte dintr-o grupare criminală care ar avea asupra sa mai multe omoruri şi crime deosebit de grave pe teritoriul R. Moldova. Unul din aceştia este Alexei Bucatari, de 48 de ani, alias „Lioha Bucătari”. Anterior numele acestuia a apărut în presă într-o înregistrare audio cu politicianul Renato Usatîii, pe care ultimul îl numea „brat” (frate). Informaţia a fost făcută publică de oficiali ucraineni, iar autorităţile de la Chişinău au confirmat că aceştia au fost „implicaţi în acţiuni criminale pe teritoriul R. Moldova”.

Autorităţile ucrainene afirmă că cei trei bărbaţi ar face parte dintr-o grupare criminală specializată în comiterea omorurilor la comandă. „Sunt motive serioase de a bănui că această troică a fost implicată în crime deosebit de grave pe teritoriul R. Moldova şi în regiunea transnistreană. Este vorba de omoruri la comandă, rachet, răpirea oamenilor şi explozii,” a comentat pe pagina sa de Facebook Anton Gheraşenko, consilierul ministrului de Interne al Ucrainei.

Gheorghe Cavcaliuc, şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, a confirmat că cei trei bărbaţi sunt bănuiţi de comiterea mai multor fărădelegi pe teritoriul R. Moldova. „Respectivii au fost implicaţi anterior în careva infracţiuni, dar mai multe detalii le puteţi obţine de la serviciul de presă”, ne-a spus Cavcaliuc.

Și reprezentanţii Procuraturii Generale ne-au declarat că cei trei bărbaţi au fost documentaţi de către forţele de ordine din R. Moldova, iar informaţia a fost oferită instituţiilor abilitate ucrainene, acest fapt cauzând reţinerea lor ulterioară. Surse ale ZdG din cadrul acestei instituţii afirmă că cei trei ar fi fost implicaţi în omoruri pe teritoriul regiunii Odesa şi mai puţin în R. Moldova.

Totodată, forţele de ordine ucrainene îi bănuiesc pe cei trei de organizarea celor două explozii care au avut loc în oraşul Odesa, una la 23 decembrie 2014, iar alta la 5 ianuarie 2015. Deflagraţiile s-au produs în faţa sediilor unor ONG-uri ce colectau ajutor pentru militarii ucraineni care luptă în estul ţării. Potrivit declaraţiilor consilierului Gheraşenko, reţinuţii ar fi activat sub conducerea serviciilor secrete ruseşti.

Poliţia ucraineană cercetează acum această versiune, ne spune Volodomir Şablienko, şeful poliţiei din regiunea Odesa. „Nu putem afirma aceasta până la finalizarea anchetei, dar avem bănuieli plauzibile să credem că-i anume așa. Aceste trei persoane au trecut frontiera moldo-ucraineană în repetate rânduri prin punctul de trecere Cuciurgan, regiunea transnistreană, pe teritoriul căreia îşi avea domiciliul unul dintre ei, doi fiind domiciliaţi pe teritoriul controlat de Chişinău. Asupra lor au fost găsite de asemenea şi şase pachete de substanţă vegetală, aproximativ jumătate de kilogram, presupunem că e marijuana. Ei închiriau o casă în oraşul Odesa, în care tot a fost găsite explozibil, armament, dar şi substanţe despre care se presupune că sunt de origine narcotică.”

Cititi mai mult pe http://www.zdg.md/stiri/stiri-justitie/fratelelui-renato-usatii-retinut-in-ucraina

Mașina care poate atinge o viteză mai mare decât cea a sunetului, gata de lansare

article-0-0B986DFE00000578-69_634x363-586x319

independent.md

Automobilul supersonic Bloodhound este pregătit pentru primele teste ce vor avea loc în cursul acestei veri, teste ce reprezintă o etapă în vederea atingerii obiectivului de a depăși cu 33% recordul de viteză la sol de 1227 km/h, conform inginerului șef al acestui proiect, Mark Elvin, informează Live Science.

Obiectivul fixat de echipa Bloodhound este de a atinge viteza de 1609 km/h. În cursul verii acestui an automobilul Bloodhound va fi supus unor teste la viteză mai mică, urmând ca în anul viitor să aibă loc tentativa de a atinge viteza de 1.609 km/h. Doborârea recordului de viteză la sol ar putea să se înregistreze încă din faza de testare a bolidului, din cursul acestui an.

Echipa Bloodhound speră că aceste teste vor atrage mai multă atenție asupra proiectului lor de doborî recordul de viteză pe sol ce este deținut în prezent de Thrust SSC, o echipă de ingineri și piloți britanici ce a fost condusă de Richard Noble, cel care coordonează și proiectul Bloodhound.

Noble a deținut recordul de viteză pe sol în perioada 1983 — 1997. Andy Green, pilotul care a reușit să atingă viteza de 1.227 km/h la bordul bolidului Thrust SSC va pilota și mașina-rachetă Bloodhound.

Conform proiectulul, Bloodhound va fi testată în cursul verii, în Marea Britanie, la viteze „de încălzire”, de până la 322 de km/h. După aceste teste, Bloodhound va fi transportat în deșertul Kalahari din Africa de Sud, unde va fi testat la viteze de până la 1.288 km/h. Tentativa de a depăși 1.600 km/h va avea loc tot în deșertul sud-african.

Pregătirea pistei din deșert pentru aceste teste este o sarcină foarte dificilă, conform echipei Bloodhound. La viteze atât de mari orice pietricică poate reprezenta un pericol.

Provocările cu care se confruntă cei 45 de membri ai echipei Bloodhound sunt dificile iar indiferent de cât de bine sunt planificate testele, neprevăzutul poate interveni oricând, după cum remarcă Elvin.

„Nimeni nu a mai pilotat în acest deșert. Nimeni nu a mai pilotat un bolid ca acesta și nimeni nu a mai pilotat la astfel de viteze”, a subliniat el.

Această mașină de forma unui pix este propulsată de un motor cu reacție alături de un motor de rachetă, dar și de un motor auxiliar Cosworth CA2010 Formula 1 V8 pe benzină.

BloodHound SSC (super sonic car) va fi condusă de comandantul de escadrilă din aviația militară Andy Green, cel care este deținătorul actualului record de viteză pe uscat — 1227 km/h — stabilit la 15 octombrie 1997 la comenzile bolidului Thrust SSC. În cazul în care Andy Green va reuși să ajungă la viteza de 1609 km/h, el va doborî la comenzile acestui bolid și recordul de viteză al unui avion la altitudine mică, record stabilit la 1599 de km/h.

Bolidul Bloodhound SSC are 12,8 metri lungime și cântărește 6.422 de kilograme cu plinul făcut.

Alimentată de un motor cu reacție și de unul de rachetă, această „mașină” este mai rapidă decât glonțul pornit dintr-un pistol. Mașina va accelera de la 0 (zero) la viteza maximă în 40 de secunde.

cititi mai mult pe http://independent.md/video-masina-care-poate-atinge-o-viteza-mai-mare-decat-cea-sunetului-gata-de-lansare/#.VMo9r2isXuM

The ultimate 1,000 mph jet and rocket powered car – BLOODHOUND SSC

Comisia SRI va inspecta brigada antiteroristă a Serviciului şi Centrul Cyber

sri

de Alina Novaceanu – Mediafax

Comisia parlamentară de control a SRI a decis, joi, ca în perioada următoare să facă un control la brigada antiteroristă a SRI şi la centrul Cyber, pentru a vedea capacitatea de reacţie a Serviciului faţă de atacuri teroriste şi incidente cibernetice.

“Săptămâna viitoare primul act de control îl vom face la brigada contrateroristă din România, suntem interesaţi să vedem dacă capacitatea de reacţie a structurilor specializate din SRI fac faţă provocărilor masive teroriste cu care ne confruntăm în aceste momente. Am luat această decizie ca urmare a declaraţiile recente ale ministrului de externe britanic, care a precizat că pe teritoriul ţării noastre tranzitează membri cetăţeni ai UE suspecţi şi afliaţi la grupări teroriste. Vrem să vedem, săptămâna viitoare, în prima parte, capacitatea de reacţie a SRI. Eu sper că este una foarte bună, dar mergem la faţa locului să verificăm acest lucru”, a anunţat deputatul Georgian Pop (PSD), preşedintele Comisiei.

El a mai spus că membrii comisiei vor verifica şi centrul Cyber, autoritatea naţională de securitatea cibernetică.

“Tot în perioada următoare va fi la Centrul Cyber, SRI este autoritatea naţională care se ocupă de securitatea cibernetică a României. Suntem îngrijoraţi de faptul că în 2014, comparativ cu 2013, s-a dublat numărul de incidente cibernetice şi de atacuri teroriste. Vrem să ne asigurăm că are capacitatea SRI să contracareze aceste riscuri şi este voba şi de instrumentele legislative pe care noi, Parlamentul le dăm”, a adăugat Pop.

El a ami anunţat şi un control la Direcţia care se ocupă cu ameninţările transfrontaliere.

“Un alt control îl vom face la Direcţia care se ocupă de ameninţările transfrontaliere. Suntem stat de frontieră, avem o frontieră cu Ucraina, o ţară unde există conflict, război deschis.
În orice zonă de conflict există o activitatea a grupurilor de criminalitate organizată de a sustrage din câmpul de luptă arme, pentru a le comercializa pe urmă în alte zone ale lumii. Este o mare ameninţare acest trafic de armament”, a mai precizat deputatul PSD.
articol preluat de pe http://www.mediafax.ro/